Vacanţă succesorală. Uzucapiune de 30 de ani. Calitate procesuală pasivă. Competenţa instanţei. Efectele hotărârii judecătoreşti
| Comentarii |
|
Decretul nr. 40/1953, art. 26 alin. (1) C.civ., art. 680
Faptul că nu s-a eliberat un certificat de vacanţă succesorală, în condiţiile Decretului nr. 40/1953, nu este de natură a fundamenta necom-
petenţa generală a instanţelor judecătoreşti pentru constatarea existenţei unei succesiuni vacante.
In lipsa certificatului de vacanţă succesorală, emis de notarul public, constatarea existenţei succesiunii vacante şi a componenţei acesteia se poate face şi de către instanţa de judecată, la cererea persoanei interesate.
Hotărârea judecătorească pronunţată în această materie are efect declarativ, dobândirea dreptului de proprietate de către stat operând retroactiv, de la data morţii celui care lasă moştenirea.
Odată stabilită de către instanţă existenţa unei moşteniri vacante, calitatea de pârât în cauză o are Statul Român, conform art. 680 C.civ., potrivit cu care „ în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului
C. A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 187 din 31 ianuarie 2007 (C.A.B. - C.PJ.M.C. 2007, op. cit.)
Nota 1. Decretul nr. 40/1953 privind procedura succesorală notarială (publicat în B. Of. nr. 2 din 22 ianuarie 1953 şi republicat în B. Of. nr. 25 din 7 decembrie 1960) a fost abrogat prin art. 117 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale (publicată în M. Of. nr. 92 din 16 mai 1995).
Prevederile art. 26 alin. (1) din Decretul nr. 40/1953, în forma republicată, au fost preluate de noul act normativ, în art. 85, care are următorul conţinut: „în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanţă succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii”.
Nota 2. Ordonanţa Guvernului nr. 128/1998, pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, a fost abrogată prin O.G. nr. 14/2007 (M. Of. nr. 82 din 2 februarie 2007).
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 9626/2002, reclamantul T.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, pronunţarea unei sentinţe prin care să se constate vacantă moştenirea de pe urma defunctei I.I. (fostă M.), decedată la data de 1 decembrie 1971 şi, pe cale de consecinţă, să se constate că reclamantul a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 100 mp situat în Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 4344 din 3 iunie 2004 instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei generale a instanţei privind constatarea vacanţei succesorale, invocată de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a admis acţiunea formulată de reclamantul T.T. împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a constatat vacantă succesiunea de pe urma defunctei I.I., a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 100 mp situat în Bucureşti, identificat prin raportul de expertiză, pe care l-a omologat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamantul a încheiat cu defuncta I.I. o chitanţă de mână, la 20 iulie 1970, a cărei valoare juridică este aceea de antecontract de vânzare-cumpărare, cu privire la suprafaţa de 100 mp din întregul de 350 mp, suprafaţă de teren care a reprezentat partea de moştenire culeasă de sus-numită de pe urma defunctului M.G., în calitate de nepoată, alături de soţia supravieţuitoare, conform certificatului de moştenitor nr. 7509/1953, cele două moştenitoare culegând împreună Vi din întreaga suprafaţa. Cea de-a doua moştenitoare a înstrăinat suprafaţa de 249 mp prin act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3478/866/16 iulie 1957 şi transcris sub nr. 965 din 19 iulie 1957 în registrul de trans-cripţiuni-inscripţiuni.
Numita I.I. a decedat la 1 decembrie 1971 şi nu sunt cunoscute acte de acceptare a moştenirii, efectuate de moştenitorii rămaşi de pe urma acesteia, soţul supravieţuitor a renunţat expres la drepturile legale cuvenite, astfel cum rezultă din declaraţia acestuia autentificată sub nr. 7812 din 11 octombrie 1973 de notariatul de Stat al sectorului 2 Bucureşti, iar Camera Notarilor Publici Bucureşti, cu adresa nr. 111 din 6 februarie 2004, a comunicat că pentru perioada 17 noiembrie 1995 la zi, nu s-a găsit înregistrată nicio cerere prin care să se fi solicitat deschiderea procedurii succesorale de pe urma defunctei şi nu există date pentru perioada anterioară anului 1995.
Faptul că nu s-a eliberat un certificat de vacanţă succesorală, în condiţiile Decretului nr. 40/1953, nu este de natură a fundamenta necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti pentru constatarea existenţei unei succesiuni vacante, cu atât mai mult cu cât instanţa este sesizată prin cererea unei persoane care justifică un interes şi în condiţiile în care organele financiare ale statului nu au înţeles să urmeze procedura notarială.
S-a reţinut, de asemenea, că reclamantul a exercitat asupra imobilului în litigiu, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză imobiliară, o posesie care întruneşte cerinţele prevăzute de art. 1847 C.civ., timp de 30 de ani.
Prin decizia civilă nr. 761 din 11 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român.
S-a reţinut, de către instanţa de apel, că Municipiul Bucureşti are calitate procesuală pasivă, în măsura în care nicio altă persoană nu justifică existenţa în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra unui teren aflat în raza teritorială a acestei unităţi administrative.
în ceea ce priveşte apelul declarat de Statul Român, s-a avut în vedere faptul că succesiunea poate fi deschisă şi prin cererea adresată direct instanţei de judecată, în lipsa unui certificat de vacanţă succesorală eliberat de notarul public.
Instanţa de apel a mai reţinut că iniţierea procedurii succesorale la cererea persoanei care justifică un interes, în condiţiile în care organele financiare ale statului nu au înţeles să urmeze procedura notarială, poate fi realizată, astfel că în mod corect a fost respinsă excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti.
Instanţa de apel a apreciat că asupra terenului în suprafaţă de 100 mp, Statul român nu a dobândit retroactiv dreptul de proprietate, ca urmare a decesului numitei I.I. în anul 1971, fară moştenitori. Atâta timp cât succesiunea acestei persoane a fost dezbătută numai în momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată, nu se poate considera că imobilul în litigiu aparţine domeniului public al statului. întrucât nu există o reglementare legală care să asimileze regimul juridic al proprietăţii publice cu cel al proprietăţii socialiste de stat, aceste două noţiuni sunt diferite.
în ceea ce priveşte efectul Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, instanţa de apel a reţinut că acestea nu întrerup cursul prescripţiei achizitive, deoarece aceste legi reglementau situaţia actelor juridice între vii, nefiind interzisă expres dobândirea proprietăţii mortis causa sau prin fapte juridice, cărora legea le recunoştea efecte constitutive de drept, cum ar fi uzucapiunea.
Recursurile declarate de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., sunt nefondate pentru următoarele considerente:
în ceea ce priveşte momentul dobândirii moştenirii vacante de către stat, art. 26 al Decretului nr. 40/1953 prevedea că: „dacă după trecerea termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii, notarul de stat nu constată existenţa vreunui moştenitor care să fi acceptat succesiunea, el
eliberează la cererea organului financiar certificat că moştenirea este vacantă”.
Insă, constatarea existenţei unei succesiuni vacante şi a componenţei acesteia se poate face şi de către instanţa judecătorească, în mod direct, în lipsa certificatului de vacanţă succesorală eliberat de către notariat. Nicio dispoziţie legală nu împiedică instanţa să analizeze îndeplinirea condiţiilor existenţei unei moşteniri vacante în lipsa unui certificat de vacanţă succesorală, cu atât mai mult cu cât a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere.
Prin urmare, în mod corect ambele instanţe de fond au procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor existenţei unei moşteniri vacante, iar în urma constatării sale, au apreciat asupra calităţii procesuale pasive a Statului Român şi a Municipiului Bucureşti.
în ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi a Municipiului Bucureşti, Curtea constată că acestea simt nefondate, deoarece, odată stabilită de către instanţă existenţa unei moşteniri vacante, calitatea de pârât în cauză o are Statul Român, conform art. 680 C.civ., potrivit cu care „în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului”.
Astfel, Statul Român are calitatea de pârât, fiind reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art. 25 al Decretului nr. 31/1954, potrivit căruia Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.
Conform art. 19 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală: „Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean”.
Potrivit art. 121 din Legea nr. 215/2001: „Constituie patrimoniu al unităţii administrativ-teritoriale bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, domeniului privat al acesteia, precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial”.
Conform art. 123 din aceeaşi lege: „Domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile şi imobile, altele decât cele prevăzute la art. 122 alin. (1), intrate în proprietatea acestora prin modalităţile prevăzute de lege. Bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispoziţiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel”.
Articolul 1 lit. b) din O.G. nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, prevede că, printre bunurile confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, care se valorifică în condiţiile prezentei ordonanţe, sunt şi bunurile mobile şi imobile care provin din succesiuni fără moştenitori legali sau testamentari.
Prin urmare, bunul care aparţine masei succesorale a unei moşteniri vacante intră în patrimonial statului, el făcând parte din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale în care este situat, în cazul nostru al Municipiului Bucureşti, astfel că citarea în cauză şi a unităţii administrativ-teritoriale este corectă.
Pentru toate aceste motive, Curtea apreciază că există identitate între persoana pârâtului şi persoana obligată în raportul de drept dedus judecăţii, atât în ceea ce priveşte Statul Român, cât şi în privinţa Municipiul Bucureşti.
Analizând condiţiile de legalitate ale intervenirii uzucapiunii, respective condiţia ca bunul să fie susceptibil de a fi uzucapat, Curtea constată că terenul nu a fost scos din circuitul civil.
Atât certificatul de vacanţă succesorală, cât şi hotărârea judecătorească pronunţată în această materie, au efect declarativ, dobândirea dreptului de proprietate de către stat operând retroactiv de la data morţii celui care lasă moştenirea, potrivit regulilor generale, în legislaţia noastră neexistând nicio dispoziţie specială care să permită o altă soluţie, căci o altă interpretare ar duce la concluzia că în acest interval de timp moştenirea ar fi rămas fară titular, ceea ce ar fi inadmisibil.
întrucât dobândirea de către stat a moştenirii vacante are loc pe data deschiderii succesiunii, de la această dată urmează a se aplica, în privinţa bunurilor din moştenire, regimul juridic aplicabil proprietăţii de stat, în raport de care se va analiza întrunirea condiţiilor privind prescripţia achizitivă imobiliară.
Anterior anului 1989 nu exista distincţia între proprietatea publică şi cea privată, existând numai proprietatea socialistă, iar la acel moment erau în vigoare dispoziţiile Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, care scoteau din circuitul civil toate categoriile de terenuri cu excepţia terenurilor agricole din zonele necooperativizate.
Asupra efectului întrerupător al cursului prescripţiei achizitive al acestor legi, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în soluţionarea
recursului în interesul legii, prin decizia nr. IV din 16 ianuarie 2006, statuând că aceste legi nu întrerup cursul prescripţiei achizitive.
Astfel, prin admiterea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ICCJ a stabilit că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, aşa cum este cazul în speţă, prescripţia achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 şi Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanţelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
Astfel fiind, criticile recurentului Statul Român referitoare la neînde-plinirea condiţiei de a poseda în mod neîntrerupt mai mult de 30 de ani, sunt nefondate.
| ← Imobil cooperativizat. Dobândirea dreptului de proprietate prin... | Prescripţie achizitivă de 30 de ani. Succesiune vacantă.... → |
|---|
