Uzucapiunea de scurtă durată. Act sub semnătura privată încheiat sub incidenţa art. 30 din Legea nr. 58/1974. Neîn-deplinirea condiţiei justului titlu. Consecinţe
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1895-1899
Actul sub semnătură privată încheiat pentru o suprafaţă de teren nu este apt de a transmite dreptul de proprietate, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi a localităţilor urbane şi rurale, în vigoare la data încheierii acestuia, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. Drept urmare, fiind nul, actul invocat nu poate servi drept temei al uzucapiunii scurte, ci celei de 30 de ani, reglementată prin art. 1890 C.civ.
C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 1315 din 6 iunie 2007 (C.A.B. - C.P.J.M.C. 2006, op. cit.)
în speţă, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cursul judecăţii la instanţa de fond, imobilul asupra căruia reclamantul pretinde să se constate dreptul său de proprietate, dobândit prin uzucapiune, se află situat în Bucureşti, având următoarele vecinătăţi: la Nord - imobilul proprietatea numiţilor M.E. şi M.M., la Est - terenul proprietate privată având ieşire la str. A., la Sud - terenul aferent căminului de nefamilişti, iar la Vest - frontul la str. S., fiind vorba despre o suprafaţă de teren de 434 mp, împrejmuită pe toate laturile, pe care se află amplasat un garaj din elemente metalice, provenite din demolări.
Reclamantul pretinde că această suprafaţă de teren face parte dintr-o suprafaţă mai mare, care a aparţinut pârâtului G.V. şi care ar fi situată la adresa poştală din str. S.
însă, din actele depuse în recurs chiar de către reclamant, coroborate cu probele administrate la instanţa de fond, rezultă că imobilul situat în str. S. se află în proprietatea altor persoane, respectiv M.M. şi M.E. Aceştia au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat la această adresă, în suprafaţă de 610 mp, prin uzucapiune, conform sentinţei civile nr. 1870/2000 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, iar din fişa cadastrală a imobilului reiese că pe suprafaţa de teren respectivă se află amplasate locuinţa şi anexele gospodăreşti ale celor doi proprietari.
Ca atare, un prim aspect reţinut în mod corect de instanţa de fond este acela că reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul pe care l-a chemat în judecată este adevăratul proprietar al terenului, o hotărâre judecătorească privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune neputând fi pronunţată decât în contradictoriu cu acela al cărui drept s-ar putea stinge prin efectul posesiei exercitate în termenul prevăzut de lege de reclamant.
împrejurarea că, prin înscrisul depus la dosarul instanţei de apel, pârâtul G.V. a recunoscut că a vândut terenul în litigiu reclamantului, cu „chitanţa de mână” întocmită în anul 1987, putea produce consecinţe juridice, ca o recunoaştere deplină a pretenţiilor reclamantului, într-un eventual proces având ca obiect obligarea pârâtului de a-şi îndeplini obligaţia asumată prin antecontract, respectiv aceea de a transmite dreptul de proprietate în forma prescrisă de lege, cu condiţia ca pârâtul să fie, la rândul său, proprietar, adică să fie în măsură să transmită proprietatea imobilului către reclamant.
în cazul uzucapiunii, recunoaşterea făcută de cel care a înstrăinat un imobil ce nu-i aparţine nu constituie, în sine, o probă suficientă pentru a
justifică dobândirea dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă, ci este necesară îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 1895 C.civ.
în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii de scurtă durată, reclamantul nu a dovedit-o pe aceea privind existenţa justului titlu, sau a justei cauze. Potrivit art. 1897 alin. (1) C.civ.: „Justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc.”, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că: „Un titlu nul nu poate servi de bază a prescripţiei de 10 până la 20 ani”.
O primă cerinţă a justului titlu este aceea a efectului său translativ de proprietate. Reclamantul a invocat, în acest sens, un înscris sub semnătură privată încheiat în anul 1987, prin care pârâtul a declarat că i-a predat terenul şi garajul, contra sumei de 580 lei. Acest înscris nu are efect translativ de proprietate, putând avea cel mult valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare.
în ceea ce priveşte valabilitatea convenţiei încheiate între părţi în anul 1987, trebuie avute în vedere condiţiile de valabilitate pe care le prevedea legea în vigoare la data încheierii convenţiei. La acel moment era în vigoare Legea nr. 58/1974, care, prin art. 30, interzicea înstrăinările de terenuri prin acte între vii, astfel încât în mod corect instanţa de apel a apreciat că înscrisul sub semnătură privată nu poate avea valoarea unui act translativ de proprietate, pentru a sta la baza uzucapiunii de 10 până la 20 de ani, iar în raport de dispoziţia de indisponibilizare a terenurilor (scoaterea acestora din circuitul civil, în ceea ce priveşte transmisiunile prin acte între vii), instanţa de apel a apreciat în mod corect asupra nulităţii actului.
Rezultă că înscrisul prezentat de reclamant nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 1897 C.civ., pentru a fi considerat just titlu, adică un titlu translativ de proprietate care să provină de la altcineva decât adevăratul proprietar, nefiind posibilă prescripţia achizitivă în condiţiile speciale prevăzute de art. 1895-1899 C.civ.
Faptul că, la epoca încheierii înscrisului sub semnătură privată, respectiv în anul 1987, nu se puteau încheia acte translative de proprietate, nu îl exonerează pe cel care solicită constatarea dobândirii proprietăţii prin efectul uzucapiunii scurte de a face dovada justului titlu în accepţiunea Codului civil, adică a unui act translativ, în absenţa căruia acest mod de dobândire a proprietăţii nu operează.
| ← Acţiune pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate... | Dovedirea bunei-credinţe. Titlu translativ de proprietate → |
|---|
