Stabilirea liniei de hotar. Uzucapiune. Invocare în faza recursului. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1842 C.proc.civ., art. 292, art. 295, art. 305
Potrivit dispoziţiilor art. 1842 C.civ., „prescripţia poate fi opusă în cursul unei instanţe până în momentul la care Curtea de Apel va pronunţa definitiva sa decizie (...) ”.
Cerinţa legală pentru admisibilitatea formulării unei asemenea apărări este aceea a invocării în faţa unei instanţe de fond, respectiv în faţa primei instanţe, ori chiar în faza apelului, ce are caracter devolutiv. Mijlocul de apărare în discuţie este unul ce interesează fondul dreptului, presupunând administrarea oricăror probe, inclusiv audierea de martori şi efectuarea de expertize tehnice de specialitate, acte procedurale compatibile cu o etapă a procesului în care se evocă fondul, însă nu şi cu recursul, unde administrarea dovezilor este limitată la depunerea de înscrisuri, conform art. 305 C.proc.civ.
Ca atare, invocarea în faţa instanţei de recurs a unei atare modalităţi de dobândire a dreptului de proprietate este inadmisibilă.
C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 486 din 7 septembrie 2006 (C.A.B. - C.P.J.M.C. 2006, op. cit.)
în speţă, pârâţii au invocat pentru prima dată, în faza procesuală a recursului, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului deţinut în fapt de către reclamanţi, prin uzucapiunea de scurtă durată, respectiv de 10 până la 20 de ani, reglementată de art. 1895 şi urm. C.civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 1842 C.civ., „prescripţia poate fi opusă în cursul unei instanţe până în momentul la care Curtea de Apel va pronunţa definitiva sa decizie (...)”. Din interpretarea teleologică a normei, rezultă că este posibilă invocarea uzucapiunii, ca mijloc de dobândire a proprietăţii, şi pe cale de apărare în cadrul unui proces civil ce interesează
însuşi dreptul de proprietate, aşadar inclusiv în cadrul prezentului proces ce are ca obiect stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţile părţilor şi obligarea pârâţilor de a lăsa reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren încălcată.
Cerinţa legală pentru admisibilitatea formulării unei asemenea apărări este aceea a invocării în faţa unei instanţe de fond, respectiv în faţa primei instanţe ori chiar în faza apelului ce are caracter devolutiv. în acest sens trebuie interpretată referirea legiuitorului la o anumită instanţă în faţa căreia este admisibilă invocarea uzucapiunii, respectiv la curtea de apel, avându-se în vedere instanţa care, în conformitate cu legea în vigoare la momentul judecării cauzei, evocă fondul şi pronunţă o hotărâre definitivă (nu însă şi irevocabilă).
La data edictării normei, curtea de apel avea atare competenţă, ce se mai regăseşte în reglementarea actuală conturată prin art. 3 C.proc.civ., prin care se conferă curţii de apel atribuţii de soluţionare a apelurilor exclusiv în situaţiile în care tribunalul a soluţionat în primă instanţă, ceea ce nu este cazul în speţă.
Pe de altă parte, mijlocul de apărare în discuţie, acela al dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, este unul ce interesează fondul dreptului, presupunând administrarea oricăror probe, inclusiv audierea de martori şi efectuarea de expertize tehnice de specialitate, acte procedurale compatibile cu o etapă a procesului în care se evocă fondul, însă nu şi cu recursul, unde administrarea dovezilor este limitată la depunerea de înscrisuri, conform art. 305 C.proc.civ.
Or, pârâţii se prevalează de o atare modalitate de dobândire a dreptului de proprietate în faţa instanţei de recurs, ceea ce este inadmisibil din perspectiva dispoziţiilor legale invocate.
| ← Uzucapiune. întreruperea naturală a cursului prescripţiei | Uzucapiune de 30 de ani. Accesiune imobiliară. Vacanţă... → |
|---|
