Acţiune pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Calitate procesuală pasivă
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1847, art. 1897 alin. (3)
Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii asupra unui imobil, reprezintă în mod indirect şi o sancţiune a fostului proprietar care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevărat proprietar.
Prin urmare, e necesar ca acţiunea în constatarea calităţii de proprietar, prin efectul uzucapiunii, să fie soluţionată în contradictoriu cu fostul proprietar.
I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 356 din 13 ianuarie 2006 (BJ, bază de date, 2006)
C.F. a chemat în judecată Primăria Municipiului Giurgiu şi Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P. Giurgiu, solicitând să se constate calitatea sa de proprietar prin efectul uzucapiunii asupra suprafeţei de 200 mp teren situat în Giurgiu.
în motivarea acţiunii reclamantul a arătat că stăpâneşte acest teren din anul 1959, când a cumpărat de la O.D. cu chitanţă suprafaţa de 450 mp, pe care în 1979 a fost nevoit să o doneze statului, donaţia fiind constatată nulă, prin sentinţa civilă nr. 1462 din 5 aprilie 1994 a Judecătoriei Giurgiu, iar prin sentinţa civilă nr. 648/1998 a aceleiaşi judecătorii s-a constatat perfectă vânzarea doar pentru 250 mp, pentru care vânzătorul a făcut dovada proprietăţii cu acte.
Judecătoria Giurgiu, prin sentinţa civilă nr. 5425 din 20 decembrie 2000, a respins excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de pârâta Primăria Municipiului Giurgiu, a admis acţiunea şi a constatat calitatea reclamantului de proprietar prin efectul uzucapiunii asupra suprafeţei de 450 mp teren, situat în Giurgiu.
Cu referire la excepţia autorităţii lucrului judecat în care pârâta a invocat sentinţa civilă nr. 4600 din 7 aprilie 1999 a Judecătoriei Secto
rului 6 Bucureşti, s-a reţinut că, în speţă, nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, întrucât prin această sentinţă s-a respins acţiunea în revendicare a terenului din strada L., formulată de soţii C. în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Giurgiu şi M.I., precum şi acţiunea în constatarea nulităţii parţiale a titlului de proprietate nr. 49.891 din 17 aprilie 1995 emis I.M. pentru 200 mp în intravilanul municipiului Giurgiu şi s-a admis cererea de intervenţie principală formulată de M.F., constatându-se calitatea intervenientului de proprietar asupra terenului în suprafaţă de 190 mp revendicat de reclamanţi.
Instanţa a reţinut că reclamantul C.F. a stăpânit continuu, netulburat şi cu bună-credinţă întreaga suprafaţă de 450 mp, din 1958 până în 1979, când posesia a fost tulburată prin cedarea forţată a proprietăţii, precum şi după anul 1990, prin restabilirea proprietăţii ca efect al anulării donaţiei, iar temeiul posesiei a fost înţelegea părţilor, deşi nu s-a prezentat act de proprietate.
Apelul Primăriei municipiului Giurgiu a fost respins ca nemotivat prin decizia civilă nr. 335 din 24 aprilie 2001 pronunţată de Tribunalul Giurgiu. Sentinţa a devenit şi irevocabilă la data de 15 mai 2001, nefiind exercitată calea de atac a recursului.
La 14 mai 2002, în temeiul art. 330 pct. 2 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000 şi O.U.G. nr. 59/2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 5425 din 20 decembrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu, considerând că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că este şi vădit netemeinică.
în motivarea recursului în anulare s-a arătat că instanţa, în mod greşit, nu a soluţionat cererea în contradictoriu cu fostul proprietar, a admis acţiunea în constatarea uzucapiunii fară a ţine seama de prevederile art. 1863 şi urm. C.civ. şi art. 1867 C.civ., a admis acţiunea pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea cu care a fost sesizată.
Recursul în anulare este fondat.
Fiind cunoscut că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii asupra unui imobil, reprezintă în mod indirect şi o sancţiune a fostului proprietar care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevărat proprietar, e necesar ca acţiunea în constatarea calităţii de proprietar, prin efectul uzucapiunii, să fie soluţionată în contradictoriu cu fostul proprietar.
Din probele dosarului rezultă că suprafaţa de 450 mp cuprinde atât terenul cu privire la care Judecătoria Giurgiu, prin sentinţa civilă
nr. 648/1998, a constatat încheiat contractul de vânzare-cumpărare intervenit la 13 octombrie 1958 între defunctul O.D. (vânzător) şi C.F. (cumpărător), cât şi suprafaţa de 190 mp atribuită lui I.M. de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 cu titlul de proprietate nr. 4989 din 17 aprilie 1995 şi cu privire la care ulterior, prin sentinţa civilă nr. 4600/1999 a Judecătoriei sectorului 6, s-a constatat că M.F. are calitatea de proprietar.
Or, în această situaţie se impunea ca, în cauză, să aibă calitate de pârâţi atât descendenţii lui O.D., cât şi proprietarii M.I. şi M.F.
Cu toate acestea, judecătoria în mod greşit a admis acţiunea în contradictoriu cu Primăria Municipiului Giurgiu şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Giurgiu.
Au fost greşit aplicate şi prevederile legale referitoare la întreruperea prescripţiei. Potrivit art. 1863 şi urm. C.civ., prescripţia poate fi întreruptă în mod natural, atunci când posesorul este lipsit mai mult de un an de folosinţa lucrului de către vechiul proprietar sau de către o a treia persoană, iar întreruperea civilă are loc în cazul introducerii unei acţiuni directe la instanţă, sau pe cale incidentală. în această situaţie, potrivit art. 1867 C.civ., întreruperea şterge orice prescripţie începută înaintea sa, acea prescripţie în niciun caz nemaiputând fi continuată.
în speţă, însă, în ce priveşte diferenţa de 200 mp teren pentru care defunctul vânzător O.D. nu a făcut dovada dreptului de proprietate la încheierea chitanţei sub semnătură privată în 1958 şi pe care reclamantul C.F. a pretins că l-ar fi posedat neîntrerupt, nu este îndeplinită condiţia împlinirii termenului necesar uzucapiunii, care a fost întrerupt prin sentinţa civilă nr. 4600/1999 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti (definitivă prin decizia civilă nr. 2054/1999 a Tribunalului Bucureşti), prin care s-a admis cererea de intervenţie principală a lui M.F. şi s-a constatat dreptul de proprietate al acestuia asupra suprafeţei de 190 mp teren.
Reclamantul a pierdut şi posesia terenului în litigiu mai mult de un an.
Din acest punct de vedere, pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de prescripţia achizitivă şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale menţionate, instanţa trebuia să completeze probatoriul, ceea ce nu a făcut.
De asemenea, în mod greşit instanţa a admis acţiunea pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea cu care a fost sesizată prin cerere, respectiv, pentru 450 mp, faţă de 200 mp, încălcând astfel prevederile art. 129 alin. (6) C.proc.civ. în redactarea actuală.
Din considerentele menţionate, rezultă că instanţa a admis acţiunea cu încălcarea esenţială a textelor de lege citate şi făcând, totodată, o insuficientă şi greşită aplicare a probelor administrate.
Aşa fiind, recursul în anulare a fost admis, sentinţa judecătoriei, precum şi decizia tribunalului au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanţă.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va proceda la completarea probatoriului ce se impune pentru clarificarea tuturor aspectelor menţionate în considerente şi aplicarea corectă a prevederilor legale în materie.
| ← Prescripţie achizitivă de 30 de ani. Succesiune vacantă.... | Titlu translativ de proprietate. Titlu putativ. Posesie de... → |
|---|
