Cerere de lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti în temeiul art 281 indice 1 C proc civ Soluţionarea acesteia în camera de consiliu fără citarea părţilor Nelegalitate

C.A. Ploieşti, nr. 267 din 08.03.2007 Potrivit art. 2811alin. (2) C. proc. civ., instanţa soluţionează cererea având ca obiect lămuriri cu privire al înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului prin încheiere dată în Camera de Consiliu cu citarea părţilor.La data de 4 septembrie 2006, petentele D.G. şi D.A.V. au învestit Judecătoria Ploieşti cu o cerere având ca obiect, pe de o parte îndreptarea şi lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 13617 din 22 noiembrie 2002 în temeiul art. 2811C. proc. civ., iar pe de altă parte îndreptarea dispozitivului aceleiaşi hotărâri în temeiul art. 281 C. proc. civ. Instanţa s-a pronunţat asupra ambelor petite prin încheierea de îndreptare eroare materială din data de 3 octombrie 2006, soluţionând cererea în Camera de Consiliu, fără citarea părţilor.Ori, potrivit art. 2811alin. (2) C. proc. civ., instanţa soluţionează cererea având ca obiect lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului prin încheiere dată în Camera de Consiliu cu citarea părţilor.Aşadar, în mod nelegal a procedat prima instanţă soluţionând cererea întemeiată pe textul de lege menţionat fără citarea părţilor, soluţie menţinută şi de instanţa de apel.De altfel, deşi în cuprinsul motivelor de apel s-a formulat o critică tocmai cu privire la acest aspect instanţa de control judiciar a respins calea de atac drept nefondată fără a o analiza aspectul învederat în cuprinsul considerentelor.Aşa fiind, instanţa de recurs a admis recursul, a modificat în parte decizia tribunalului în sensul admiterii apelului, a desfiinţat în parte încheierea din data de 3 octombrie 2006 a Judecătoriei Ploieşti şi a trimis cauza spre rejudecarea cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei aceleiaşi instanţe pentru soluţionare în Camera de Consiliu cu citarea părţilor.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere de lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti în temeiul art 281 indice 1 C proc civ Soluţionarea acesteia în camera de consiliu fără citarea părţilor Nelegalitate