C.A. Ploieşti, nr. 282 din 13.03.2007
Conform dispoziţiilor art. 616, art. 617 şi art. 618 C. civ., pentru constituirea uneiservituţi de treceresunt necesare îndeplinirea mai multor condiţii şi anume ca părţile, reclamantul şi pârâtul să fie vecini, reclamantul să fie proprietarul unui loc înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, trecerea trebuie să se facă pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, prin locul ce ar pricinui mai puţină pagubă celui pe al cărui loc urmează a se constitui servitutea.Prin decizia nr. 282 din 13 martie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, a admis recursul formulat de parata împotriva deciziei nr. 838 pronunţată la 17 noiembrie 2006 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu un număr de 16 reclamanţi, constatând ca, raportat şi la concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, la actele şi lucrările dosarului, nu au fost identificate toate elementele necesare aplicabilităţii art. 616 C. civ., referitoare la identificarea unei servituţi de trecere în favoarea reclamanţilor pe terenul proprietatea pârâtei.S-a constatat în susmenţionata decizie că reclamanţii din prezenta cauză, sunt în număr de 16 persoane, domiciliate în oraşul B, dar nu toate pe str. R, stradă ce se susţine că a fost afectată de alunecări de teren.Astfel, în condiţiile în care nu s-a stabilit dacă reclamanţii sunt, sau nu, vecinii terenului proprietatea pârâtei, nu se poate stabili dacă tuturor le sunt aplicabile dispoziţiile art. 616 C. civ., potrivit căruia servitutea de trecere poate fi cerută „vecinilor”.De asemenea, din raportul de expertiză iniţial, a rezultat o altă situaţie de fapt, şi anume că pe lângă proprietatea pârâtei există o cale de acces lată de 5 m şi lungă de 55 m, a cărei proprietate nu a fost clarificată, susţinându-se că aparţine o parte oraşului B, iar o altă parte numitului M.G., „cu care reclamanţii nu vor să intre în conflict”.În mod cert se poate constata că, iniţial, expertul a indicat acest drum ca fiind cel mai scurt către proprietatea reclamanţilor, în continuarea căii de acces, fiind grevată proprietatea pârâtei de servitute numai pe o lungime de 71,20 m.p., comparativ cu 126,20 ml în varianta aleasă de instanţele anterioare, variantă care a fost identificată de acelaşi expert topo în condiţiile în care nu a existat un asemenea obiectiv.Astfel, obiectivele expertizei-completare au fost: stabilirea unui drum de acces de 3 m lăţime pe latura cealaltă a terenului ce se învecinează cu numitul N şi calculul lipsei de folosinţă a terenului grevat, dar expertul a arătat că aceasta nu este posibil datorită alunecărilor de teren şi, în schimb, a creat o altă cale de acces, ce o identificase în raportul iniţial ca nefiind optimă şi păgubitoare pentru pârâtă.Nu s-a clarificat, de asemenea, dacă această cale de acces este singura posibilă şi pe calea cea mai scurtă pentru proprietarii fondurilor înfundate, pentru aplicabilitatea art. 617 C. civ., în condiţiile în care chiar expertul a identificat pe schiţa de plan existenţa unei căi de acces cu piciorul, folosită de reclamanţi pe alte proprietăţi.De altfel, din planşele fotografice aflate la dosarul cauzei rezultă că în zonă există mai multe asemenea drumuri, circulate chiar cu maşina.În acelaşi sens, nu s-a identificat nici dacă acest drum de acces, ales de instanţă, reprezintă varianta care ar pricinui proprietăţii pârâtei cea mai mică pagubă, în condiţiile respectării art. 618 C. civ. şi în condiţiile în care chiar acelaşi expert a arătat că în prima variantă ar fi grevată o porţiune mai mică din terenul proprietatea pârâtei.Se poate observa, de asemenea, că, în această variantă, se contestă că drumul de acces ar fi în întregime proprietatea pârâtei, din contractele de vânzare-cumpărare ce constituie titlul de proprietate al acesteia, rezultând o lungime mai mică a terenului, aspect ce nu a fost clarificat în niciun mod de către instanţele anterioare.Ca atare, observând că, în speţă, hotărârile atacate au fost date cu încălcarea dispoziţiilor art. 616, art. 617 şi art. 618 C. civ., Curtea, a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la cazurile în care se poate dispune modificarea sau casarea unei hotărâri şi observând că aspectele neelucidate de către primele instanţe necesită administrarea unor probatorii care nu pot fi încadrate printre cele prevăzute de art. 305 C. proc. civ., respectiv înscrisurile, singurele probe admisibile în recurs, instanţa a făcut aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi a trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Prahova, după admiterea recursului declarat în cauză.Cu ocazia rejudecării, s-a stabilit ca instanţa de apel va verifica actele de proprietate ale părţilor, va dispune efectuarea unui raport de expertiză care să răspundă tuturor aspectelor semnatele mai sus şi, în principal, să poziţioneze pe schiţa de plan, conform actelor de proprietate, terenurile aparţinând tuturor părţilor, să stabilească dacă există posibilitatea constituirii unor căi de acces pe alte proprietăţi, sau dacă există deja asemenea căi de acces, să precizeze care este calea cea mai scurtă spre proprietatea reclamanţilor de la drumul public, dacă aceasta trece pe proprietatea pârâtei şi care este modalitatea cea mai puţin păgubitoare pentru pârâtă în cazul stabilirii unei servituţi de trecere.De asemenea, se va verifica dacă o asemenea cale de acces mai este oportună, în condiţiile în care, încă din data de 23 iulie 2005, drumul afectat de alunecările de teren trebuia consolidat, fiind cuprins în planul de acţiuni de refacere a infrastructurii oraşului B. aflată la fila 15 din dosarul fond .
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Servitute de trecere Necesitatea identificării tuturor condiţiilor necesare instituirii unei servituţi de trecere
