Partaj de bunuri comune Instanta competenta
| Comentarii |
|
Cererea de împărţire a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei intentată după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii prin care s-a desfiinţat căsătoria nu are caracter accesoriu faţă de acţiunea de divorţ. în acest caz, acţiunea de partaj dobândeşte un caracter principal şi se judecă după normele de competenţă materială prevăzute de art. 2 pct. 1 lit.b) C.pr.civ., şi nu potrivit normelor de competenţă privitoare la acţiunea de divorţ, prevăzute de art. 607 C.pr.civ.
Secţia civilă, decizia nr. 2261 din 1 octombrie 2003
Capătul principal din acţiunea intentată de reclamantă împotriva pârâţilor, îl constituie partajul bunurilor mobile şi imobile dobândite sub durata căsătoriei, cu pârâtul T.G.D. Valoarea acestor bunuri, după aprecierea reclamantei, necontestate de pârâţi, este de peste 2.500.000.000 lei.Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti se determină după natura litigiului şi valoarea interesului litigios. Pe baza acestor două criterii, competenţa de soluţionare în primă instanţă a acţiunii civile intentate de reclamantă împotriva pârâţilor, aparţine tribunalului, în temeiul art2pct 1 litb) C.pr.civ., în vigoare la data înregistrării acţiunii, conform căruia tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 2 miliarde lei. în mod eronat a reţinut tribunalul că acţiunea de partaj înregistrată la data de 26.02.2003, este accesorie acţiunii de divorţ, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3240 din 25 noiembrie 2002 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, rămasă definitivă prin neapelare. Corespunde realităţii că potrivit art. 17 C.pr.civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală. Pentru aplicarea acestui text de lege, este necesar ca acţiunea de divorţ (acţiunea principală), să fie în curs de soluţionare pe rolul primei instanţe, situaţie în care cererea de împărţire a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, are caracter accesoriu sau incidental faţă de cererea principală, dacă este formulată în cadrul ei sau al cererii reconvenţionale. Cererea de împărţire a bunurilor comune, înregistrată la prima instanţă după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii de divorţ, nu mai are caracter accesoriu faţă de acţiunea de divorţ. în acest caz, acţiunea de partaj dobândeşte caracter principal şi se judecă după normele de competenţă materială prevăzute de codul de procedură civilă în art. 2 pct. 1 lit. b), privitoare la această categorie de acţiuni, şi nu conform normelor de competenţă privitoare la soluţionarea acţiunii de divorţ, prevăzute de art. 607 acelaşi cod. Chiar dacă a existat o practică judiciară potrivit căreia competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei revine judecătoriei, indiferent de valoarea masei partajabile, atât în cazul în care aceste cereri sunt introduse concomitent cu acţiunea principală de desfacere a căsătoriei, cât şi atunci când sunt formulate separat (decizia nr. VIII din 21 decembrie 2000 a C.S.J.), practica judiciară nu reprezintă izvor de drept. Totodată, după modificarea art. 329 alin.(3) C.pr.civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, dezlegarea dată problemelor de drept judecate de instanţa supremă în cadrul recursului în interesul legii, nu mai este obligatorie, ci doar orientativă pentru instanţe. Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin.(5) C.pr.civ., se va admite recursul reclamantei împotriva sentinţei, care va fi casată şi se va trimite cauza la acelaşi tribunal, pentru judecarea pe fond a acţiunii. (Judecător Traian Dârjan)
| ← Obligaţie de întreţinere. Veniturile cu caracter permanent... | Principiul disponibilitatii Inadmibilitatea schimbarii... → |
|---|
