Decizia civilă nr. 1121/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1121/R/2011
Ședința publică din 25 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P.
GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. C.-N., împotriva deciziei civile nr. 512/A/(...) a T.ului C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat G. A. I., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul M. C.-N., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este legal timbrat cu un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei (f. 7) și cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei (f. 8).
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantului reclamantului recurent și pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Curtea constată că prin memoriul de recurs (f. 4 din dosar), în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, Curtea constată că în cursul acestei dimineți, pârâtul intimat a înregistrat la dosar un înscris, la care a anexat copii de pe următoarele documente: extrasul CF nr. 1. C.-N., nr. cadastral 24125, privind imobilul loc de casă, situat în C.-N., str. Govora nr. 27, obținut de la proprietara de carte funciară înscrisă sub B1, respectiv de la S. A. S., cu sediul în C.-N., întabulată prin încheierea nr. 3., în baza sentinței civile nr.
12873/(...).
În baza actelor de la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sen tinț a c iv il ă nr . 2871/(...), pronunț ată de Judec ător ia Cl u j-Napoca în dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M. C.-N., în contradictoriu cu pârâtul G. A. I., acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor de construcții executate nelegal în C.-N., str. Govora nr. 27 și aducerea imobilului la starea inițială într-un termen pe care instanța îl va considera ca fiind suficient.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin procesul-verbal de contravenție nr.
9101/(...), pârâtului G. A. I. i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 3.000 lei, pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 21 alin. 1 lit. a din L. nr. 5., constând în executarea lucrărilor de construcție fără autorizație de construire la imobilul din str. Govora nr. 27, stabilindu-se totodată obligația intrării în legalitate în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului-verbal de contravenție, respectiv, de la data de (...).
Pârâtul nu a contestat procesul-verbal de contravenție, a achitat amenda contravențională ce i-a fost aplicată, însă nu a efectuat niciun demers pentru a intra în legalitate.
În cauză, nu se poate face aplicarea art. 32 alin. 1 lit. b din L. nr. 5., întrucât pârâtul G. A. I. nu figurează ca proprietar al imobilului în litigiu, probele administrate în cauză relevând faptul că proprietarul acestuia este S. A. S., persoană juridică.
Întrucât nu s-a făcut dovada că pârâtul ar avea un drept cu privire la acest imobil, din care să rezulte și obligația corelativă de a deține autorizație de construcție, instanța urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 512 /A/(...), p ronunț ată î n dos ar nr. (...), a respins ca nefondat apelul reclamantului M. C.-N., care a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatului G. A. I., reținând în considerentele deciziei aceleași argumente care au fost avute în vedere și de către instanța fondului la pronunțarea soluției sale, respectiv, faptul că, proprietarul imobilului din C.-N., str. Govora nr. 27 este S. A. S., iar nu pârâtul, astfel încât pârâtul nu poate fi obligat la desființarea construcțiilor de la adresa anterior menționată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M. C.-N., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii acțiunii introductive astfel cum afost formulată.
În motivarea recursului, s-a arătat că soluția recurată este nelegală sub toate aspectele, reținându-se greșit că proprietar al imobilului ar fi S. A. S., câtă vreme, așa cum a arătat reclamantul, conduita contravențională a pârâtului constă în faptul de a permite executarea lucrărilor fără a-și îndeplini obligația legală de obținere a autorizației de construire, executantul putând să fie chiar proprietarul terenului în cauză sau o terță persoană.
Conform principiului proporționalității, consacrat în jurisprudența C.E.D.O., și a unei prezumții de drept, proprietarul unei construcții este cel care trebuie să răspundă pentru executarea acesteia fără respectarea normelor legale.
S-a mai invocat de către recurent interesul general al statului de a oferi cetățenilor un climat de siguranță, nu doar prin instituirea unor norme severe în domeniul construcțiilor, dar și prin asigurarea respectării acestuia.
Recurentul a criticat decizia recurată și sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligat, prin prisma art. 274 alin. 3
C.proc.civ., susținând că acest cuantum este prea mare în raport de gradul de dificultate al cauzei, munca prestată de avocat, precum și raportat la faptul că, de regulă, cuantumul onorariului avocațial pentru acțiuni de desființare este de 600 lei și nicidecum de 1.000 lei.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, in timatu l G. A. I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că el nu poate fi obligat la desființarea construcțiilor realizate la imobilul situat în C.-N., str. Govora nr. 27, întrucât nu el este proprietarul acestui imobil.
Este nejustificată susținerea recurentului, în sensul că este prea mare cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat în apel, având în vedere că aceste cheltuieli i-au fost ocazionate intimatului tocmai de atragerea sa în proces, și în calea de atac a apelului, de către reclamant.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 din L. nr. 5., republicată și actualizată ca urmare a ultimelor modificări ce i-au fost aduse prin L. nr.
4., în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Alin. 2 al aceluiași art. 32 prevede ca în cazul în care instanța va admite cererea formulată de organul care a aplicat sancțiunea, va stabili și termenele limită de executare a măsurilor de încadrare a lucrărilor în prevederile autorizației sau de desființare a construcțiilor realizate nelegal.
Art. 32 alin. 3 din aceeași lege stipulează faptul că în cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. 2, se vor aduce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.
Potrivit art. 28 din L. nr. 5. republicată, o dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. 1 lit. a și b se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul verbal de constatare a contravenției.
Art. 27 din aceeași lege stabilește cine anume are în competență urmărirea respectării disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții, respectiv, cui îi revine competența de aplicare a sancțiunii în cazul în care se constată săvârșirea unei contravenții în domeniu:
„(1) Președinții consiliilor județene, primarii si organele de control din cadrul autorităților administrației publice locale si județene au obligația sa urmărească respectarea disciplinei in domeniul autorizării executării lucrărilor in construcții in cadrul unităților lor administrativ-teritoriale si, in funcție de încălcarea prevederilor legale, sa aplice sancțiuni sau sa se adreseze instanțelor judecătorești si organelor de urmărire penala, după caz. (2) Arhitectul-sef al județului si personalul împuternicit al compartimentului de specialitate din subordinea acestuia urmăresc respectarea disciplinei in domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții pe teritoriul administrativ al județului, precum si respectareadisciplinei in urbanism si amenajarea teritoriului legata de procesul de autorizare a construcțiilor.
(3) Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepția celor de la lit. h)-l), se constată și se sancționează de către compartimentele de specialitate cu atribuții de control ale autorităților administrației publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului B., orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului B., potrivit competențelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare.
(4) Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. h), i) și j) se constată și se sancționează de către organele de control ale Inspectoratului de S. în C.
(5) Procesele-verbale de constatare a contravențiilor, încheiate de organele de control ale administrației publice locale, se înaintează, in vederea aplicării sancțiunii, sefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism sau, după caz, președintelui consiliului județean ori primarului unității administrativ- teritoriale sau al sectorului municipiului B. in a cărui raza s-a săvârșit contravenția";.
Din dispozițiile art. 32 alin. 1 și 3, coroborat cu art. 28 alin. 1 și 26 din L. nr. 5. republicată, rezultă neîndoielnic că primarul este organul abilitat de lege să aplice sancțiunea, să sesizeze instanța pentru luarea măsurilor prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. a și b, respectiv, să aducă la îndeplinire măsurile dispuse de instanță în condițiile alin. 2 și 3 ale art. 32 din același act normativ, în timp ce persoana obligată la desființarea construcțiilor nelegal realizate nu poate fi decât proprietarul respectivei construcții.
Desigur, în materie contravențională, în raportul de drept contravențional, nu prezintă relevanță cine este proprietarul efectiv al construcției, ci cine anume este persoana care a executat efectiv lucrările de construcție fără autorizație de construire, întrucât, din punct de vedere al raportului juridic contravențional interesează cine este efectiv contravenientul care a săvârșit contravenția reglementată de dispozițiile L. nr. 5. în materie.
Însă, din punct de vedere jurisdicțional, al procedurii derulate în fața instanței de judecată și finalizată prin pronunțarea unei hotărâri definitive, irevocabile și executorii, care mai apoi să poată fi pusă în executare, interesează cine este efectiv proprietarul construcției cu privire la care s-au executat lucrări fără autorizație de construire.
Și aceasta pentru că numai cel care este proprietarul imobilului are atât drepturi cu privire la respectivul imobil, cât și obligații corelative, respectiv, obligația de a executa imobilul cu respectarea legislației în materia autorizării executării construcțiilor și în materia regulilor de urbanism, obligația de a întreține imobilul, precum și obligația de a desființa eventualele lucrări de construcție care nu corespund legislației în domeniu.
Nimeni nu poate fi silit în mod legal să execute o anume obligație, de a face ori de a nu face, în legătură cu un imobil care nu este în proprietatea sa, ori cu privire la care nu justifică vreun alt drept real.
În speță, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. 1. C.-N., nr. cad. 24125, asupra imobilului situat în C.-N., str. Govora nr. 27, este proprietar tabular, sub B 1, o persoană juridică, respectiv, S. A. S., aceasta dobândind dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 12873/(...) și cumpărare, în rang serial câștigat cu nr. 44351/2007, însă întabulareaefectivă a dreptului de proprietate fiind operată în CF abia prin încheierea nr. 3. (f. 20 dosar recurs).
Cu alte cuvinte, încă din anul 2007, cu rangul serial câștigat cu nr.
44351/2007, S. A. S. era proprietarul tabular al acestui imobil, iar nicidecum pârâtul G. A. I.
Drept urmare, la data sesizării instanței de către recurent, cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor de construcții afirmativ nelegal executate la imobilul din C.-N., str. Govora nr. 27, pârâtul nu avea calitatea de proprietar al acestui imobil și, pe cale de consecință, nici obligația corelativă de a aduce imobilul în starea anterioară efectuării lucrărilor de construcție fără autorizație de construire, și nici obligația corelativă de a face demersuri pentru obținerea autorizației de construcție și de a deține o astfel de autorizație, toate aceste obligații fiind în sarcina proprietarului imobilului, respectiv, S. A. S.
Pe cale de consecință, având în vedere că M. C.-N. a promovat acțiunea în contradictoriu cu o persoană care nu este proprietarul imobilului în litigiu, Curtea constată că motivele de recurs prin care se invocă nelegalitatea soluției, sub aspectul respingerii acțiunii tocmai pe motivul că pârâtul nu este proprietarul imobilului, sunt nefondate.
În ceea ce privește critica privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., de către instanța de apel, respectiv necenzurarea cheltuielilor de judecată de către aceasta, deși, în opinia recurentului, cuantumul acestor cheltuieli a fost exagerat de mare, Curtea urmează să o respingă ca nefondată, motivat pe următoarele considerente:
Potrivit art. 274 alin. 3 C. proc .civ., judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Curtea Constituțională a României, prin D. nr. 401/(...), respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absența unei prevederi constituționale exprese în acest sens, ca instanța să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
O asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În același sens s-a pronunțat constant și Curtea Europeană a
Drepturilor Omului prin jurisprudența sa, când, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Astfel, în Hotărârea din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu împotriva
României (cererea nr. 28104/03), publicată în Monitorul Oficial nr.
597/(...), Curtea a statuat în sensul că un „reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului";.
Examinând recursul reclamantului sub aspectul susținerii conform căreia cheltuielile de judecată la care a fost obligat reclamantul, sunt nejustificat de mari, prin prisma celor mai sus expuse, Curtea constată că acesta este nefondat, întrucât în aprecierea caracterului rezonabil al cuantumului cheltuielilor de judecată, al necesității și realității acestora, trebuie avută în vedere munca efectivă depusă de avocat, întrucât doar aceasta este în măsură să justifice stabilirea respectivului cuantum.
În speță, se constată că pârâtului intimat i-au fost ocazionate cheltuieli de judecată suplimentare fondului cauzei, prin împrocesuarea sa din nou de către reclamant, în faza de judecată a apelului, ca urmare a apelului promovat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe, în pofida faptului că prima instanță a statuat prin sentința pe care a pronunțat-o, că pârâtul nu poate fi obligat la demolarea construcției pentru că, așa cum rezultă din chiar evidențele Primăriei C.-N. - S. Impozite și Taxe Locale, acesta nu este proprietarul respectivului imobil.
Pârâtul a fost astfel nevoit să se apere față de apelul reclamantului, să-și angajeze un avocat care să-i facă apărarea, avocat care a și depus la dosarul instanței de apel o întâmpinare conținând poziția procesuală a pârâtului față de apel (f. 16-18 dosar apel).
Onorariul avocațial stabilit de comun acord de pârât și avocatul pe care și l-a ales a fost în sumă de 3.000 lei, justificat prin chitanța de plată nr. 06364037/(...) (f. 19 dosar apel), sumă pe care instanța de apel a cenzurat-o, evident prin prisma art. 274 alin. 3 C.proc.civ., acordându-i pârâtului cu titlu de cheltuieli de judecată doar suma de 1.000 lei onorariu avocațial, în loc de 3.000 lei.
Se constată astfel de către Curte că instanța de apel a făcut în mod legal aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., impunându-se deci respingerea ca nefondat a acestui motiv de recurs.
Așa fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., și a art. 312 alin. 1
C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., rap. la art. 1169 C., recurentul va fi obligat să-i plătească intimatului G. A. I. suma de 1900 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanța de plată nr. 86/(...), depusă la fila 15 și 21 dosar recurs, aferent redactării întâmpinării.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. C.-N., împotriva deciziei civile numărul 5. (...) a T.ului C., pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului G. A. I. suma de
1900 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
A. A. M.
GREFIER
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: R.M.Vereș
Jud.apel: D.I.Tașcă/M.Oncică-S.
| ← Decizia civilă nr. 2002/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4461/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
