Decizia civilă nr. 1781/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1781/R/2011
Ședința data de 19 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantele C. ANA și S. F., împotriva sentinței civile nr. 5850 din 25 noiembrie 2010 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr.(...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. S. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare, se prezintă reprezentantul reclamantelor recurente C. Ana și S. F., avocat N. S. P., care depune împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 22 aprilie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a J. S., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul reclamantelor recurente.
Pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantelor recurente de a studia întâmpinarea comunicată la acest termen, se lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantelor recurente C. Ana și S. F., avocat N. S. P., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantelor recurente solicită, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii introductive., cu cheltuieli de judecată.
Apreciază că se impune casarea în totalitate a sentinței, având în vedere că judecarea acesteia s-a făcut fără participarea procurorului, cu încălcarea unei norme cu caracter imperativ, fapt ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 4 alin. 5 din L. nr. 2..
În subsidiar, apreciază că în mod neîndoielnic soluția pronunțată de tribunal, încalcă principiul neretroactivității reținând incidența art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2., așa cum a fost modificată prin OUG nr. 6., adoptată în data de (...) respectiv ulterior acțiunii introductive.
În speță, deciziile C. C., de care se prevalează instanța, în privința respingerii acțiunii introductive nr. 1358 și 1360 ambele pronunțate în data de (...), fiind publicate în Monitorul Oficial din (...), termenul de 45 de zile de la care începe să opereze încetarea efectelor juridice ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I L. 2., s-a împlinit în data de (...), data de la care aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, fiind suspendate de drept.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea excepției invocate privind neparticiparea procurorului, ținând seama de faptul că acțiunea are ca obiect obligație de a face constând în aceea de obligare a pârâtului S. R. la plata despăgubirilor morale și, în consecință, în situația în care se va trece peste această susținere, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5850 din 25 noiembrie 2010 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr.(...), a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantelor C. Ana și S. F. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice pentru acordarea de daune morale în baza Legii nr. 2..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin deciziile C. C. nr. 1358/2010 și 1360/2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor
Publice și s-a constatat că prevederile art. 5, alin. 1, lit. a, teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea Constituțională a reținut, în esență că normele de tehnică legislativă, respectiv art. 14 și 16 din L. nr.
24/2000 republicată stabilesc că prevederile de același nivel și având același obiect se cuprind într-un singur act normativ, iar în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul unor paralelisme, acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.
C. a mai reținut că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări
și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării dreptului omului de către C. E. a D. O. A. problemă alegislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirii a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viasu împotriva R.iei.
Cu acel prilej, C. a constatat ca L. nr. 1. a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut, încât precizia și previzibilitatea cerute de noțiunea de „ legalitate˝ au fost grav atinse.
Având în vedere toate aceste considerente, C. constată că acordarea de despăgubiri pentru daune morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza întîi din L. nr. 2., contravine art. 1 alin. (3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare fundamentală.
Instanța a reținut că reclamantele au dovedit prin înscrisuri caracterul politic al condamnării tatălui lor și prin depoziții de martor suferințele cu caracter moral pe care le-au îndurat în timpul recluziunii forțate și după aceea, cu toată familia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamanții, solicitând în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3
Cod proc.civ., art. 304 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civ., raportat la art. 4 alin. 5 din L. nr. 2., recurenții au arătat următoarele:
Conform dispozițiile art. 4 alin. 5 din L. nr. 2., judecarea cererilor întemeiate pe acest act normativ se face cu participarea obligatorie a procurorului, cerință care nu a fost respectată în cauză, astfel că se impune casarea în totalitate a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.
Cu privire la cererea subsidiară, recurenții au arătat că, în mod greșit instanța de fond a reținut incidența prev. art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., modificate prin OUG nr. 6. în sensul limitării cuantumului despăgubirilor la sumele enunțate la pct. 1-3 din acest ultim act normativ. A., pentru că, OUG nr. 6. nu este un act normativ care să cuprindă norme de procedură de imediată aplicare, ci unul care cuprinde dispoziții de drept material, legea aflată în vigoare la data promovării acțiunii fiind L. nr. 2. care nu plafona cuantumul despăgubirilor.
Deciziile nr. 1358 și 1360 ale C. C., a căror incidență a fost nelegal reținută în cauză de prima instanță, nu pot constitui temei de drept în baza căruia instanța să poată respinge acțiunea ca nefondată. A., pentru că, noțiunea de acțiune neîntemeiată echivalează cu lipsa de orice suport probator, ceea ce nu este cazul în speță.
Recurentele au mai criticat sentința pronunțată și sub aspectul faptului că soluționarea a cauzei a avut loc anterior împlinirii termenului de 45 de zile prev. de art. 247 alin. 1 din Constituția R.iei, termen în care legislativul putea să intervină printr-o nouă reglementare.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul s-a opus admiterii recursului, invocând în sprijinul poziției sale dispoziției nr. 1358/2010 și 1360/2010 ale
C. C., prin care art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. a fost declarat ca neconstituțional.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat și în consecință în baza art.3041 pct. 1 Cod proc.civ., art. 312 pct. 3 Cod proc.civ., urmează să-l admită pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 4 alin. 5 din L. nr. 2., judecarea acestor cereri se face cu participarea obligatorie a procurorului. În cauză, așa cum rezultă din practicaua hotărârii atacate, judecarea pricinii s-a făcut fără participarea procurorului, deci prin încălcarea unei norme cu caracter imperativ. În consecință, constatând că sentința nr. 5850/(...) a Tribunalului S. a fost pronunțată de o instanță nelegal constituită, ceea ce atrage incidența art. 304 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civ., motiv pentru care, în baza art. 312 pct. 3 Cod proc.civ., curtea, urmare admiterii recursului, va casa sentința civilă atacată și va reține cauza spre rejudecare. C. apreciază că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că, prin soluția pronunțată reclamantei nu i se produce vreo vătămare care să nu poată fi îndreptată prin soluționarea acțiunii de către instanța de recurs. Rejudecând, curtea va respinge acțiunea formulată de reclamante, pentru obligarea pârâtului S. R. la plata daunelor morale pentru suferințele îndurate de antecesorul lor Biriș T. în perioada 3 mai 1951 - 1 mai 1954, următoarele considerente: Dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 6., au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 761/(...), împlinindu-se și termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția R.iei și art.31 din L. nr.47/1992 în interiorul căruia Parlamentul sau Guvernul puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că dispoziția legală ce constituie fundamentul juridic al acțiunii și-a încetat efectele juridice. Nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei ordonanțe ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, cu condiția ca dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Întrucât excepția de neconstituționalitate poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională. În speță, o astfel de excepție nu a fost ridicată, însă a fost admisă într-un alt dosar, ceea ce a făcut inadmisibilă sesizarea C. C. înprezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 29 alin. 3 din L. nr. 47/1992, decizia C. nr. 1358/(...) fiind, însă, definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. 1 din același act normativ. Nu se poate pune nici problema săvârșirii unui abuz sau a unei discriminări prin aplicarea deciziei C. C., raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O.(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei). În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. Inexistența vreunei încălcari a dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale a fost reținută de Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), motivarea fiind aceea că a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Problema interpretării normelor interne raportat la C. E. a D. O. nu se mai pune în cauză, în condițiile declarării ca neconstituționale a prevederilor art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2.. Acest text de lege nemaiexistând nu mai poate fi înlăturat sau interpretat conform C.i, obligația instanțelor interne constând în aceea că trebuie să dea eficiență prevederilor C.i, dar acest lucru este posibil doar atunci când este vorba despre o normă de drept intern în vigoare. Susținerea recurentelor că termenul de 45 de zile de la care începe să opereze încetarea efectelor juridice ale art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. s-a împlinit la (...) dată de la care aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, fiind suspendate de drept, iar soluționarea cauzei a avut loc anterior împlinirii acestui termen, respectiv (...), astfel că instanța trebuia să aplice prev. art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., sunt nefondate pentru următoarele considerente: Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992. Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de reclamantele C. ANA și S. F., împotriva sentinței civile numărul 5850 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o casează și reținând cauza spre rejudecare, respinge acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. A. C. C. B. Red. I.A. dact. GC 3 ex/(...) Jud.primă instanță:: C. N.C.
← Decizia civilă nr. 4461/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 528/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|