Decizia civilă nr. 3670/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 3670/R/2011
Ședința publică din 21 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de intervenientul în nume propriu P. I. K., împotriva deciziei civile nr. 2. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat P. A., precum și pe pârâtul intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIN D. A J. C., având ca obiect L. nr. 1. - despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de intervenientul în nume propriu P. I. K., a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da intervenientului recurent, reprezentantei acestuia, reclamantului intimat și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta intervenientului recurent, avocat G. S. I., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 16 din prezentul dosar, lipsă fiind intervenientul recurent personal, reclamantul intimat personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Curtea constată că la termenul de judecată din data de (...), instanța a dispus amânarea judecării cauzei în vederea soluționării cererii de abținere formulată de doamna judecător C.-M. Conț, membră a completului de judecată C 6-R, vizând abținerea de la soluționarea recursului declarat de intervenientul în nume propriu P. I. K., care formează obiectul prezentului dosar, iar această cerere de abținere a fost respinsă prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de (...).
Reprezentanta intervenientului recurent arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat,
Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei intervenientului recurent în susținerea recursului.
Reprezentanta intervenientului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de intervenție în privința capătului petitului formulat în principal în acțiune, respectiv instanța să oblige pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în baza art. 501 alin. 1 din L. nr. 1., la restituirea prețului de piață al imobilului apartament situat în C.-N., str. H. nr. 48, ap. 3, jud. C., conform raportului de evaluare efectuat în cauză, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține verbal. Reprezentanta intervenientului recurent arată că în urma verificării dispozițiilor L. nr. 1. a constatat că acestea se aplică în următoa-rele situații: când preluarea imobilului s-a făcut cu titlu, atât cu respectarea legii, cât și cu nerespectarea legii și când s-a dispus anularea titlului, pentru încălcarea dispozițiilor L. nr. 1., rămânând situația preluării imobilului fără titlu și a anulării contractului de vânzare-cumpărare pentru rea credință, iar în această a doua situație, instanțele de judecată au apreciat că a fost vorba și de o încălcare a dispozițiilor L. nr. 1.. De asemenea, reprezentanta intervenientului recurent arată că în speță, instanța de fond și instanța de apel au constatat că deși contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul în litigiu a fost anulat pentru rea credință, totuși au fost respectate prevederile L. nr. 1., motiv pentru care, consideră că instanța de recurs trebuie să aibă în vedere dacă în ziua încheierii contractului de vânzare-cumpărare s-au încălcat sau nu prevederile L. nr. 1.. Reprezentanta intervenientului recurent arată că antecesorul părții pe care o reprezintă era proprietarul imobilului în litigiu, iar acesta nu a dobândit și nici nu a înstrăinat acest imobil și a achitat în termenul prevăzut de lege prețul pentru imobilul în litigiu, singura problemă cu privire la acest imobil putea fi existența unei cereri de respingere sau nerespectarea dispozițiilor L. nr. 1.. De asemenea, reprezentanta intervenientului recurent arată că în situația în care instanța interpretează legea în sensul că, contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul în litigiu a fost anulat pentru rea credință echivalează cu încălcarea dispozițiilor L. nr. 1., atunci art. 501 alin. 1 din L. nr. 1. este golit de conținut, iar în situația în care instanța i-a în considerare faptul că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut fără titlu, instanța trebuie să aibă în vedere faptul că în momentul în care s-a făcut vânzarea și cumpărarea imobilului în litigiu, clientul său nu avea cunoștință despre încălcarea sau nu a dispozițiilor L. nr. 1., acest aspect fiind cunoscut doar după 10 ani când a apărut prima hotărâre judecătorească în acest sens. Curtea reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 2172 din data de 14 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N., s-a respins ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă acțiunea formulată de reclamantul P. A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. Totodată, s-a admis în parte cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenientul P. I. K., în contradictoriu cu reclamantul P. A. și cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, fiind obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească intervenientului P. I. K. suma de 43486,19 lei, cu titlu de restituire preț actualizat. S-a încuviințat onorariul definitiv al expertului F. M. E., de 1.020 de lei și s-a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat apartamentul situat în C.-N., strada H., nr.48, ap.3, județul C. în temeiul L. nr.1. prin contractul nr. 3. noiembrie 1997. Acest contract a fost desființat prin S. civilă nr.568/1999 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr.2820/1999, soluție menținută în apel prin D. civilă nr.197/2000 a C. de apel C. în dosar nr.2701/2000 și irevocabilă prin D. civilă nr. 6. a C. de A. C. În D. civilă nr.6. a C. de A. C., opozabilă părților, întrucât reclamantul a fost parte în dosarul în care s-a pronunțat această decizie, s-a specificat faptul că părțile au fost de rea credință. Fiind opozabilă părților, această decizie s-a impus și față de prezenta instanță cu putere de lucru judecat. În consecință, în speță fiind aplicabil prevederile art.50 alin. 3 din L. nr.1., și nu art.501, 1 alin.1 din L. nr. 1., reclamantul este îndreptățit în temeiul acestui articol la restituirea prețului actualizat plătit în temeiul contractului încheiat. Ca urmare a cesiunii de drepturi litigioase acest drept s-a transferat patrimoniul intervenientului principal. Instanța de fond a mai observat faptul că în contractul încheiat se specifică expres faptul că prețul a fost achitat la încheierea contractului conform chitanței nr.27822/03 Noiembrie 1997. Prin urmare, în mod corect expertiza extrajudiciară contabilă, a calculat actualizarea prețului raportat la data de 03 noiembrie 1997. În consecință, instanța a reținut că în speță, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin.3 din L. nr.1., intervenientul voluntar principal este îndreptățit la restituirea prețului de piață a imobilului cumpărat, respectiv suma de 43.486,19 lei. Având în vedere că până la acest moment instanța nu s-a pronunțat asupra onorariului definitiv al expertului F. M. E., prin prezenta hotărâre instanța a încuviințat acest onorariu. Cu privire la cheltuielile de judecată, prima instanță a observat că reclamantul nu a făcut decât proba achitării onorariului de expert evaluator. Or, prezenta acțiune nu s-a admis cu privire la prețul de piață al imobilului, și, prin urmare, pârâtul nu s-a aflat în culpă procesuală pentru cauzarea acestor cheltuieli și, în consecință, având în vedere, aceste aspecte, instanța de fond a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia civilă nr. 2. din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul P. I. K., împotriva sentinței civile nr. 2172 din 14 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N., care a fost păstrată în întregime. Fără cheltuieli dejudecată. Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.1 din L. nr. 12/1995 foștii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice după 6 martie 1945, cu titlu…beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege. Prin urmare, obiect al L. nr.1. l-au constituit doar imobilele preluate cu titlu. Sub acest aspect, art. 1 din Normele metodologice de aplicare a L. nr.1. definesc noțiunea de imobil preluat de stat cu titlu. Conform prevederilor art.1 alin.3 se menționează că „prin imobil trecut în proprietatea statului potrivit Decretului nr.92/1950, actul de trecere a imobilului în litigiu în proprietatea statului, se înțelege imobilul naționalizat cu respectarea prevederilor art.I pct. 1-5 și ale art.II din decret, precum și cu respectarea identității dintre persoana menționată caproprietar în listele anexă la decret și adevăratul proprietar al imobilului la data naționalizării. Prin urmare, statuându-se că imobilul în litigiu a fost naționalizat cu încălcarea prevederilor Decretului nr.92/1950, acesta nu este un imobil preluat cu titlu, astfel că potrivit dispozițiilor art.9 alin.1 din L. nr. 1. puteau opta pentru cumpărare și cumpăra doar chiriașii imobilelor preluate cu titlu nu șu al celor preluate fără titlu, imobile ce nu au constituit obiectul de reglementare al L. nr.1.. În aceste condiții, apartamentul cumpărat de P. A. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 35762 din (...) nu se încadra în prevederile L. nr.1.. De fapt, aceste considerente au fost reținute și de Curtea de A. C. la pronunțarea D. civile nr.6. în dosarul nr. (...), prin care s-a menținut soluția anterioară de constatare a nulității absolute a contractului încheiat între P. A. și C. local al Municipiului C.-N. . Din considerentele D. civile nr.6. pronunțată de Curtea de A. C. în contradictoriu cu părțile din prezenta cauză s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 35762/1997 au fost eludate dispozițiile L. nr. 1.. Greșit se susține că prima instanță adaugă la lege, atâta timp cât sub acest aspect este autoritate de lucru judecat și pe lângă reaua-credință a lui P. A. s-a reținut și încălcarea dispozițiilor L. nr.1.. Ca urmare, tribunalul a apreciat că hotărârea primei instanțe prin care s-a statuat doar îndreptățirea apelantului la restituirea prețului actualizat este temeinică și legală. A.antului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la C., dispoziții care se aplică doar la acei chiriași cărora li s-a cenzurat pe cale judecătorească contractele de vânzare-cumpărare, stabilindu-se că sunt legale, însă apoi printr-o cale extraordinară, acestea au fost desființate. Contractul de care s-a prevalat apelantul nu a fost unul validat de instanță, astfel că acesta nu s-a bucurat de un bun în sensul textului legal menționat. Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a apreciat că sentința atacată este temeinică și legală, astfel că în baza dispozițiilor art. 296 C.pr.civ. a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul P. I. K., împotriva sentinței civile nr.2172/14 F. 2011, pronunțată în dosarul nr.(...) al Judecătoriei C.-N., pe care a păstrat-o în întregime. Împotriva acestei decizii, intervenientul P. I. K. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de intervenție în privința petitului principal, acela de a dispune obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață a apt. nr.3 situat în C.-N., str. H., nr. 48, jud. C., conform raportului de evaluare efectuat în cauză, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, reclamantul a învederat instanței că și-a întemeiat cererea de intervenție pe dispozițiile art. 501 alin. 1 din L. nr. 1., iar prima instanță a respins cererea, reținând în cuprinsul hotărârii că părțile au fost de rea-credință la încheierea contractului, astfel încât acestea nu se încadrează în prevederile legale mai sus arătate. Instanța de apel a completat considerentele primei instanțe și a reținut că, alături de reaua- credință la încheierea actului, cererea se impune a fi respinsă având în vedere încheierea contractului cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, stabilită cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 6. 2007 a C. de A. C. În opinia recurentului, buna sau reaua-credință la încheierea actului nu prezintă relevanță din perspectiva aplicării art. 501 din L. nr. 1., întrucât legiuitorul a folosit ca și criteriu determinant al modului de despăgubire respectarea/eludarea L. nr. 1. la încheierea contractului de vânzare- cumpărare. A extrapola condiția prevăzută la art. 501 din L. nr. 1. și cu privire la reaua-credință a părților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare reprezintă o aplicare greșită și artificială a legii și o extindere nepermisă a domeniului ei de aplicare. Argumentele instanței de apel nu pot fi reținute deoarece este cert că în prezentul cadru procesual nu se poate repune în discuție valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantul P. A., în privința căreia există autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 6. a C. de A. C. Instanța de apel s-a limitat să cerceteze modul de încheiere al contractului de vânzare-cumpărare doar prin raportare la hotărârea judecătorească mai sus arătată, premisă care este greșită întrucât verificarea trebuia să privească condițiile prevăzute de L. nr. 1. în forma în vigoare la data încheierii contractului și hotărârile judecătorești irevocabile la aceea dată potrivit principiului tempus regit actum. O astfel de analiză ar fi condus la concluzia că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească că imobilul fusese preluat cu sau fără titlu. O astfel de hotărâre s-a pronunțat doar la data de (...), astfel că statuările acestei hotărâri nu se pot aplica unei situații născute anterior. Mai mult decât atât, potrivit art. 1 din L. nr. 1. și art. 1 alin. 2 din H. nr. 20/1996, modificată prin H. nr. 1., în noțiunea de titlu intra și preluarea imobilului în baza Decretului nr. 92/1950, astfel că apartamentul în litigiu a făcut obiectul legii, nefiind exceptat de la vânzare. Toate condițiile impuse de L. nr. 1., respectiv cele statuate de art. 9, art. 10 și art. 11, au fost respectate în privința contractului. Împrejurarea că exista o cerere înregistrată în baza L. nr. 1. pentru restituirea imobilului nu prezintă relevanță în speță și nu putea constitui un impediment la vânzare dat fiind faptul că revendicatoarea putea primi doar despăgubiri întrucât imobilul nu era liber, fiind ocupat de chiriași. Din expunerea de motive făcută cu prilejul adoptării L. nr. 1., rezultă că scopul acestui act normativ a fost acela de a se asigura o justă și echitabilă despăgubire persoanelor care au fost în permanență dezavantajate, din categoria cărora face parte și reclamantul, iar interpretarea pe care instanțele o dau prevederilor art. 501 din L. nr. 1. tind să anuleze orice efect pozitiv al legii, lăsând fără aplicabilitate practică aceste dispoziții, negând dreptul persoanelor îndreptățite la prețul de piață al acestor bunuri. În acest sens, recurentul apreciază că are o speranță legitimă în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional al Convenției. În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Pârâtul intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIN D. G. A F. P. A J. C. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului formulat deintervenient ca nefondat și, în consecință, menținerea deciziei criticate ca fiind legală și temeinică (f.14-15). În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a învederat instanței că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 501 din L. nr. 1., întrucât din cuprinsul deciziei civile nr. 6. a C. de A. C., dosar nr. (...) rezultă că actele juridice de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu nesocotireacerințelor de valabilitate la încheierea actelor juridice prevăzute în art. 948, art. 962, art. 966 și art. 968 C.civ., privitoare la obiectul și cauza ilicită, fiind eludate dispozițiile L. nr. 1.. Reclamantul intimat P. A., deși legal citat, nu s-a prezentat personalsau prin reprezentant în fața instanței și nu a depus întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală. Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Astfel, reclamantul P. A. a dobândit apartamentul nr.3 situat în C.-N., strada H., nr.48, județul C., prin contractul de vânzare cumpărare nr. 3. noiembrie 1997 încheiat cu C. Local al mun. C. N., pentru prețul de 47.146.532 lei vechi, în temeiul L. nr.1. (f.5-6 dosar fond). Prin sentința civilă nr. 568/(...) a T.ui C., dosar nr. 2820/1999, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 197/(...) a C. de A. C., dosar nr. 2701/2000 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 6.(...) a C. de A. C., dosar nr. (...), s-a admis acțiunea înaintată de reclamanta G. D. împotriva pârâților S. Român, prin C. Local al municipiului C.-N., C. M., C. M., M. I. M., A. Ion, A. M., G. E., P. A., K. A., T. M. M., P. M., P. A., M. I., M. S., SC C. SA C.-N., prin lichidator SC AT P. SA C.-N. S-a constatat nulitatea înscrierii dreptului de proprietate al S. Român privind imobilul evidențiat în CF 8300 C., nr. top. 9874, cu titlu de naționalizare. S-a dispus restabilirea situației anterioare de CF. S-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului, cu titlu de unică moștenitoare a proprietarului tabular. S-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare pentru spațiile locative situate în imobilul din litigiu, încheiate între pârâți și SC C. SA C.-N., pentru apartamentele nr. 6, 4, 14, 3, 10, 8 și 2. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție formulată de intervenienții P. A., M. I., P. A., M. I., S. V., A. I., P. M., D. C., K. A., V. A., C. V. și P. C. În considerentele acestor hotărâri s-a constatat că „imobilul situat în C.-N., str. H. nr. 48, înscris în CF 8300 C., nr. top. 9874, casă compusă din parter și două etaje, a constituit proprietatea tabulară a lui M. T., tatăl reclamantei G. D., fiind trecut în proprietate de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, S. Român întabulându-și în CF dreptul de proprietate în anul 1956, sub B 4, 5. Imobilul, împărțit în mai multe apartamente, a fost închiriat persoanelor fizice în decursul timpului, și, la apariția L. nr. 1., a fost revendicat de către reclamantă, dar, concomitent, unele locuințe au fost înstrăinate către chiriași, în baza art. 9 din L. nr. 1.. Art. 1 din L. nr. 1. a circumscris obiectul de reglementare al acestui act normativ la categoria acelor imobile care, având destinația de locuințe, au trecut cu titlu în proprietate de stat. H. nr. 20/1996, de aprobare a N. metodologice de aplicare a L. nr. 1., a stabilit, în cuprinsul art. 1 alin. 2, că se consideră imobile preluate cu titlu cele trecute în proprietate de stat, în baza unei prevederi legale în vigoare la data respectivă, cum ar fi Decretul nr. 92/1950. Aceste norme metodologice au fost modificate apoi prin H. nr. 11/(...), în sensul redefinirii conceptului de titlu de dobândire de către stat, care, înart. 1 alin. 2-4, a fost determinat ca fiind cel în baza căruia imobilele au fost preluate cu respectarea legilor și decretelor în vigoare, făcându-se și o referire expresă la naționalizarea dispusă potrivit Decretului nr. 92/1950. Conform acestui decret, prin imobil trecut în proprietate de stat se înțelege imobilul naționalizat cu respectarea prevederilor art. I pct. 1-5 și ale art. II din decret, iar locuințele preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă sunt apreciate ca fiind trecute fără titlu în posesia statului și nu intră sub incidența L. nr. 1.. În același timp, în art. 1 alin. 5 din H. nr. 1. s-a statuat că imobilele care nu fac obiectul L. nr. 1., pentru care nu există titlu valabil constituit în favoarea statului, pot face obiectul cererilor de restituire formulate de persoanele îndreptățite pe cale judecătorească, conform dreptului comun. Normele metodologice menționate mai sus, în forma inițială și cea modificată, au caracter de interpretare a L. nr. 1., și, chiar dacă au fost adoptate ulterior intrării în vigoare a legii, fac corp comun cu aceasta și sunt aplicabile de la momentul la care legea însăși produce efecte. Astfel, în sfera de reglementare a L. nr. 1., în baza art. 1 alin. 1, intră doar acea categorie de imobile cu destinația de locuințe, trecute cu titlu în proprietate de stat, noțiunea de titlu, în concepția legiuitorului, chiar în privința Decretului nr. 92/1950, fiind înțeleasă în sensul în care preluarea a operat cu respectarea dispozițiilor art. I și art. II din Decretul nr. 92/1950. Condițiile inserate în art. I și art. II din Decretul nr. 92/1950 trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că, în lipsa unuia dintre acestea, trebuie să se rețină nevalabilitatea titlului statului la data naționalizării";. În privința constatării nulității absolute a contractului de vânzare- cumpărare mai sus arătat, s-a statuat, că acesta a fost încheiat prin nesocotirea cerințelor de valabilitate la încheierea actelor juridice, prevăzute în art. 948, art. 962, art. 966 și art. 968 Cod civ., privitoare la obiectul și cauza ilicite. Odată ce s-a sesizat nulitatea titlului de trecere în proprietate de stat a imobilului, este corect argumentul ce a stat la baza concluziei că titlul de proprietate al fostului proprietar tabular, nu a fost niciodată desființat în mod legal, iar S. Român nu a dobândit valabil nicicând dreptul de proprietate asupra bunului înstrăinat reclamantului. Cauza este ilicită atunci când este fondată pe o cauză falsă, care, în speță, echivalează cu reaua-credință reținută în sarcina ambelor părți contractante, care au avut cunoștință sau, cu minime diligențe, ar fi putut afla despre nevalabilitatea titlului vânzătorului și de faptul că imobilul este revendicat de cel ce se pretinde adevăratul proprietar. L. nr.1. a fost modificată sub aspectul despăgubirii foștilor chiriași cumpărători în baza L. nr. 1., prin L. nr. 1.. Astfel, art. 50 alin. 2 din acest act normativ face referire la cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii alecăror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor L.nr. 1. au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Art. 501 din același act normativ prevede că, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor L. nr. 1., au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor intenționale de evaluare. Cele două dispoziții legale evocate sunt clare, lipsite de echivoc și nesusceptibile de interpretare. Astfel, beneficiază de restituirea prețului actualizat cumpărătorii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor L. nr. 1. au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Beneficiază de restituirea prețului de piață al imobilului cumpărat, stabilit conform standardelor intenționale de evaluare, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor L. nr. 1., au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Singurul criteriu menționat de legiuitor este acela vizând încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ulterior anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu eludarea - pentru aplicarea art. 50 alin. 2 din L. nr. 1.- respectiv respectarea prevederilor L. nr. 1. -pentru aplicarea dispozițiilor art. 501 din același act normativ. Așa cum pe larg s-a arătat prin hotărârile judecătorești mai sus menționate, care sunt opozabile recurentului și se bucură de autoritatea de lucru judecat, imobilul în litigiu a fost naționalizat cu încălcarea prevederilor Decretului nr.92/1950, acesta nu este un imobil preluat cu titlu, astfel că potrivit dispozițiilor art.9 alin.1 din L. nr. 1. puteau opta pentru cumpărare și cumpăra doar chiriașii imobilelor preluate cu titlu, nu și al celor preluate fără titlu, imobile ce nu au constituit obiectul de reglementare al L. nr.1.. În aceste condiții, apartamentul cumpărat de reclamantul P. A. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 35762 din (...) nu s-a încadrat în prevederile L. nr.1.. Totodată, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 35762/0(...) au fost eludate dispozițiile L. nr. 1., art. 948, art. 962, art. 966 și art. 968 Cod civil, privitoare la obiectul și cauza ilicite a actului juridic civil. În consecință, problema valabilității contractului de vânzare cumpărare nr. 35762/0(...) a fost tranșată irevocabil prin hotărârile judecătorești menționate astfel încât nu mai poate fi pusă în discuție o reanalizare a acestui aspect fiind de natură să înfrângă autoritatea de lucru judecat ce stă la baza stabilității raporturilor juridice. Din aceste motive nu se poate reține critica recurentului referitoare la faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească că imobilul fusese preluat cu sau fără titlu, astfel că apartamentul în litigiu a făcut obiectul legii, nefiind exceptat de la vânzare, iar toate condițiile impuse de art. 9, art. 10 și art. 11 L. nr. 1., au fost respectate în privința contractului de vânzare cumpărare. În acord cu opinia recurentului, Curtea constată că buna sau reaua- credință la încheierea actului nu prezintă relevanță din perspectiva aplicării art. 501 din L. nr. 1., întrucât legiuitorul a folosit ca și criteriu determinant al modului de despăgubire respectarea/eludarea L. nr. 1. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. M.ivul de recurs al intervenientului referitor la faptul că are o speranță legitimă în înțelesul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu este întemeiat din considerentele ce urmează a fi expuse. Astfel, în opinia C., există o diferență între simpla speranță de restituire a creanței pretinse și speranța legitimă la un bun, de natură mult mai concretă, bazată fie pe o dispoziție legală, fie pe o hotărâre judecătorească. În speță, pretinsa creanță a intervenientului recurent nu poate fi privită ca o speranță legitimă întrucât dreptul de proprietate al reclamantului a fost invalidat retroactiv în detrimentul lui. Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant nu a fost niciodată confirmată de o instanță judecătorească, dimpotrivă, prin hotărârile judecătorești anterior menționate s-a statuat asupra nulitățiiactului juridic de înstrăinare, astfel încât recurentul nu poate pretinde că a fost privat de proprietate, prin încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al Convenției. Este adevărat că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că trebuie păstrat un echilibru just între cerințele interesului general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului. Echilibrul ce trebuie păstrat va fi distrus dacă persoana în cauză suportă o sarcină specială și exorbitantă. În acest sens, Curtea a statuat că acest echilibru este atins de obicei atunci când despăgubirea plătită persoanei private de proprietate este rezonabilă în raport cu valoarea „venală"; a bunului, așa cum este ea stabilită la data la care a intervenit privarea de proprietate. (C.E.D.H., Brumărescu împotriva României nr. 28342/95; C.E.D.H., Pincova și Pinc împotriva Cehiei nr. 36548/1997; C.E.D.H., Raicu împotriva României, (...)). Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintește faptul că a statuat că atenuarea vechilor prejudicii nu trebuie să creeze noi neajunsuri disproporționate. În acest scop, legislația ar trebui să permită să se țină seama de circumstanțele speciale ale fiecărei spețe, pentru ca persoanele care și-au dobândit bunurile de bună-credință să nu fie puse în situația de a suporta povara responsabilității statului care confiscase odinioară aceste bunuri (C.E.D.H., Pincova și Pinc împotriva Cehiei nr. 36548/1997; C.E.D.H., Raicu împotriva României, (...)). Intervenientul recurent nu se poate prevala însă de protecția oferită de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției și, în consecință, jurisprudența C.E.D.O. mai sus arătată nu este incidentă în cauză deoarece reclamantul nu a dobândit imobilul în litigiu cu bună-credință ci, din contra, s-a stabilit reaua lui credință la dobândirea imobilului în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească, astfel încât nu are nici măcar o speranță legitimă în dobândirea creanței solicitate, despăgubirea de care beneficiază în temeiul art.50 alin.3 din L. nr.1., aceea a restituirii prețului actualizat în cuantum de 43.486,19 lei fiind de natură a asigura justul echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului. Pentru acest considerente Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ., astfel că va respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul P. I. K. împotriva deciziei civile nr. 2. din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală.. PENTRU ACESTE M.IVE, IN NUMELE L. D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul P. I. K. împotriva deciziei civile nr. 2. din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ GREFIER, A.-A. M. Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond:B.G. Z.; J.apel: D.Tatu;A.S.Seleșiu;
| ← Decizia civilă nr. 2036/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3459/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
