Decizia civilă nr. 1276/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 1276/R/2011
Ședința publică din 6 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: JUDECĂTORI:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta R. ANA, împotriva sentinței civile nr. 6471 din 9 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
Se constată că la data de 4 aprilie 2011, reclamanta-recurentă R. Ana a depus la dosar, prin registratura instanței concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 30 martie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6471 din 9 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei R. Ana, împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru acordarea de daune morale în baza Legii nr.2., pentru suferințele îndurate de soțul reclamantei, defunctul R. I. în perioada 1953-
1963 la colonia de muncă forțată Baia Sprie și la Penitenciarul Gherla, dinmotive politice.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a dovedit prin înscrisuri caracterul politic al condamnării soțului său și prin depoziții de martor suferințele cu caracter moral pe care le-au îndurat în timpul recluziunii forțate și după aceea, cu toată familia fiind incidente dispozițiile art. 1 din L. nr. 2..
Art. 5 alin. (1) lit. a), alin.(5) art. 5, alin. 1-1 din L. nr. 2. a fost modificat prin O. nr. 6., plafonându-se cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin deciziile C. Constituționale nr. 1. și 1360/2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de pârâtul S. R., prin
Ministerul Finanțelor Publice și s-a constatat că prevederile art. 5, alin.
1, lit. a, teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea Constituțională a reținut, în esență că normele de tehnică legislativă, respectiv art. 14 și 16 din L. nr.
24/2000 republicată stabilesc că prevederile de același nivel și având același obiect se cuprind într-un singur act normativ, iar în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul unor paralelisme, acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.
C. a observat că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării dreptului omului de către C. E. a D. O. A. problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirii a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie
2008, în Cauza Viasu împotriva R.iei.
Cu acel prilej, C. a constatat ca L. nr. 1. a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut, încât precizia și previzibilitatea cerute de noțiunea de „ legalitate˝ au fost grav atinse.
Având în vedere toate aceste considerente, C. a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., contravine art. 1 alin. (3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare fundamentală.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a respins ca nefondată acțiunea luând în considerare dispozițiile C. Constituționale, în vigoare la data pronunțării hotărârii.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta R. Ana, solicitândinstanței modificarea sentinței și admiterea acțiunii formulată de reclamantă.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că hotărârea pronunțată de T. Z. este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv art. 1 alin. 3 din Constituția R.iei, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. civil. D. instanța a constatat caracterul politic al condamnării soțului recurentei, a respins cererea de acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, nerespectând astfel dispozițiile art. 1 alin. 3 din Constituție.
Recurenta a arătat că acțiunea a fost întemeiată, în subsidiar și pe dispozițiile art. 998 și 999 Cod proc.civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, iar instanța de fond s-a antepronunțat pe loc că respinge o astfel de cerere, fără să existe o motivație în hotărârea atacată.
Recurenta a arătat că instanța de fond a respins acțiunea pe considerente greșite luate din practica instanței europene, fără să existe o motivație a hotărârii atacate. T. a invocat dispozițiile C. Constituționale nr. 1. și 1360/2010, lăsând să se creadă că L. nr. 2. nu prevede înprezent reparații, că este întunecată și neîndestulătoare și dă naștere la diferite interpretări de către instanță. În aceste condiții, se apreciază că ar fi aplicabil dispozițiile art. 3 C civil.
Recurenta a invocat faptul că acțiunea a fost înregistrată în aprilie
2010, iar deciziile C. Constituționale au fost pronunțate ulterior și în aceste circumstanțe „soluționarea pe cale legislativă a unui proces aflat în fața instanțelor, adică aplicarea unei noi legi într-un proces pendinte este o imixtiune în activitatea judiciară"; - cauza Tinully c. Regatului Unit și cauza D. c. R..
În același sens, au fost invocate „pericolele inerente în folosirea legislației cu efect retroactiv care poate influența soluționarea judiciară a unui litigiu în care statul este parte inclusiv atunci când efectul noii legislații este acela de a transforma litigiul într-unul imposibil de câștigat"; cauza Forrer Niedenthal c. Germaniei, cauza Satka c. Greciei și cauza C. c. R.iei.
S-a mai arătat că „intervenția inopinată a legiuitorului crează un obstacol în dreptul de acces efectiv la instanță pentru una din părțile în litigiu putând fi văzută ca un element de imprevizibilitate, ce poate aduce atingere chiar substanței dreptului de acces la justiție"; A. c. C. Au fost învocate și considerentele din cauza Zielnsky și Prodal, Gonzales ș.a. c/a
Franței, potrivit cărora „divergențele de jurisprudență nu justifică o intervenție a legiuitorului, cel puțin câtă vreme există un mecanism eficient care să conducă la înlăturarea acestora";.
Recurenta a invocat jurisprudența C. E. potrivit căreia „aplicarea unei norme legale nou intrată în vigoare, într-un litigiu pendinte, poate conduce la pierderea procesului cu încălcarea dreptului de acces la justiție sau al principiului egalității de arme";
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. au fost declarate ca fiind neconstituționale, potrivit deciziei C. Constituționale nr. 1360/2010 și au rămas fără efect.
Recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente:
C. constată că nu este fondat primul motiv de recurs potrivit căruia instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 1 al 3 din Constituție. Sentința pronunțată de tribunal a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
D. se afirmă că reclamanta a și-a întemeiat cererea de acordare a despăgubirilor, în subsidiar, pe dispozițiile art. 998-999 cod civil curtea constată că acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile L. nr. 2., DL
1., OUG 2., L. nr. 5. și art. 274 C.Pr.Civ. Prin scriptul de la fila 24 reclamanta a invocat excepția neconstituționalității OUG 6., dar nu și-a precizat alt temei al acțiunii. Verificând încheierile de ședință se constată că reclamanta nu a precizat alt temei al acțiunii, decât cel menționat în acțiune, nu există nici o referire la dispozițiile art. 998-999 Cod Civil.
Motivul pentru care instanța nu s-a pronunțat asupra răspunderii civile delictuale este lipsa investirii după cum rezultă din cele mai sus reținute.
Nu sunt fondate criticile potrivit cărora instanța de fond a aplicat retroactiv dispozițiile deciziilor prin care s-a declarat neconstituționalitatea art. 5 lit.a din L. nr. 2. , cu referire la cauze pronunțate de C. E..
Dispozițiile art.5 lit.a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. și D. nr. 1. de către Curtea Constituțională. Deoarece dispozițiile declarate neconstituționale nu au fost înlocuite cu alte dispoziții legale care să fie în acord cu dispozițiile constituționale, curtea contată că în prezent dispozițiile mai sus arătate au rămas fără efecte și nu mai pot fi aplicate.
Efectele declarării neconstituționalității unui act normativ sunt asemănătoare cu efectele modificării, completării sau abrogării unei legi printr-o lege nouă, dar a pune semnul egalității între cele două situații este o gravă eroare. Verificarea legalității unei legi se face de către Curtea Constituțională, care este garantul supremației Constituției. Potrivit art. 1 din L. nr. 47/1992(republicată) Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, dar nu modifică sau completează prevederile supuse controlului de constituționalitate, pentru a respecta principiul separației puterilor în stat.
Prin urmare, dacă puterea legislativă nu a înlocuit dispozițiile legale declarate neconstituționale, aceste dispoziții își încetează efectele în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei C. Constituționale în monitorul oficial, dacă în acest interval nu se pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituție potrivit art. 31 al. 3 L. nr.
47/1992. Faptul că textul declarat neconstituțional nu mai poate fi aplicat nu se datorează intervenției legislativului, ci ca urmare a aplicării procedurii de verificare a constituționalității legii. Instanțele pot sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unei legi sau dispoziții legale ale acesteia, doar în situația în care respectiva lege sau dispoziție sunt incidente într-un proces în curs, indiferent dacă acesta se judecă în fond, în apel sau în recurs, în orice fază a litigiului după cum rezultă din dispozițiile art. 29 din L. nr. 47/1992.
În măsura în care legea sau dispozițiile legale au fost declarate neconstituționale și publicate în Monitorul Oficial sunt de imediată aplicare, atât în procesul care a determinat sesizarea C. Constituționale, cât și în celelalte procese aflate pe rolul instanțelor, al căror raport juridic era reglementat de dispozițiile declarate neconstituționale, în acest sens fiind și jurisprudența instanțelor naționale.
Pe cale de consecință nu se poate invoca principiul neretroactivității legii civile, deoarece acest principiu este justificat tocmai de necesitatea limitării intervenției legislativului într-un proces pendinte.
Raportul juridic dedus judecății în curs are caracterul unei fapte în desfășurare „facta pendentia"; și din acest motiv i se aplică dispozițiile legale existente la data pronunțării hotărârii. La momentul pronunțării sentinței recurate dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a din L. nr. 2. nu mai puteau produce efecte, tribunalul respingând în mod legal cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
În concluziile scrise reprezentantul reclamantei a invocat neconcordanța ivită între aceste decizii ale C. Constituționale și jurisprudența C.E.D.O. din perspectiva art. 6, art. 1 Protocolul 12 și art. 14 al Convenției, precum și art. 1 al Primului Protocol adițional la C.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituție „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care
Constituția sau legile interne au dispoziții mai favorabile";.
Așadar, pentru a putea fi aplicate dispozițiile Convenției și jurisprudența acesteia, care împreună formează blocul de convenționalitate, trebuie ca o normă de drept intern, o lege internă să contravină dispozițiilor Convenției.
Recurenta a invocat faptul că aplicarea deciziilor C.
Constituționale contravine principiilor consacrate de C. E. privind
Drepturile și Libertățile fundamentale ale omului, fiind încălcat astfel art. 6, care impune respectarea principiului egalității părților în procesul civil, interzicând, în principiu, intervenția legiuitorului pe parcursul unui litigiu, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză.
Apreciem că nu s-a încălcat principiul egalității părților, întrucât în prezenta cauză nu a intervenit legiuitorul să abroge textul care permitea acordarea despăgubirilor. Imposibilitatea acordării despăgubirilor se datorează urmare a controlului de constituționalitate, nu ca urmare a intervenției legislativului, situație în care nu este incidentă jurisprudența
CEDO invocată.
Așadar, prima instanță în mod legal a respins acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamantei, întrucât aceasta nu putea să se sustragă ordinii constituționale și să aplice o dispoziție legală declarată neconstituțională, fără să-și depășească prerogativele.
În același sens a dispus și C. E. pentru Drepturile O. în cauza Slavov și alții contra Bulgariei. A. cauză prezintă o situație similară prezentei acțiuni. Astfel, C. E. a statuat că în cazul în care o normă din dreptul intern a fost declarată neconstituțională, eventualele efecte negative, pentru una sau alta din părțile proceselor aflate pe rolul instanțelor sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept.
Așadar, apreciem că atât raportat la legislația internă, cât și la jurisprudența C. E. mai sus invocată, tribunalul a pronunțat o hotărâre legală.
Recurenta reclamantă a invocat încălcarea art. 1 din Primul
Protocol adițional C.E.D.O., arătând că noțiunea de bun privește atât bunurile actuale având o valoare patrimonială (cauza Van der Mussele contra Belgiei), cât și situații precis delimitate, determinate potrivit dreptului intern corespunzătoare unor bunuri, cu privire la care cel îndreptățit poate avea o speranță leg itimă la bun (cauza Pressos
Compania Naviera SA contra Belgiei, cauza Draon contra Franței).
C. constată că în considerentele Deciziei nr. 1., Curtea
Constituțională a analizat dacă adoptarea art. 5 lit. a din L. nr.
229/2009 poate constitui o „speranță legitimă"; (cum a fost consacrată de jurisprudența C. E. a D. O.), concluzionând că reclamanții nu au dobândit o „speranță legitimă"; invocând cauza Kopecky contra Slovaciei
și cauza Slavov vs. Bulgariei. Având în vedere aceste statuări care sunt obligatorii pentru instanțele naționale, nu poate fi analizată „speranța la bun"; din altă perspectivă.
Apreciem că nu pot fi acceptate ca rezonabile considerentele privind aplicabilitatea dispozițiilor Deciziei nr. 1. numai litigiilor înregistrate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial, întrucât mecanismul de constatare a neconstituționalității unor dispoziții legale nu poate fi asimilat cu adoptarea unei legi noi, care modifică, completează o lege. Astfel, nu se poate susține că se încalcă principiul neretroactivității prin aplicarea dispozițiilor deciziilor prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 lit. a, din L. nr. 2. întrucât nu este vorba de o lege, și de intervenția legiuitorului în raporturi juridice aflate în desfășurare, astfel încât să existe o imixtiune a legislativului în actul de judecată.
Respingerea acțiunii s-a impus ca urmare a procesului de verificare a constituționalității unui act normativ, de către Curtea Constituțională, care asigură supremația Constituției în sistemul juridic normativ.
Nu poate fi primită susținerea că reclamanta este discriminată și trebuie să aplice dispozițiile art. 14 din C. pentru apărarea D. O. și
Libertăților fundamentale și să acorde despăgubiri, întrucât în această situație s-ar modifica cauza acțiunii, inadmisibilă în recurs, potrivit dispozițiilor art. 294 raportat la art. 316 Cod proc.civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.Pr.Civ. curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. Ana împotriva sentinței civile nr. 6471 din 9 decembrie 2010 a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. Ana împotriva sentinței civile nr. 6471 din 9 decembrie 2010 a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. A. N. M. C. V. T. D.
GREFIER M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: C. N.C.
| ← Decizia civilă nr. 5302/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 11/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
