Decizia civilă nr. 5302/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 5302/R/2011
Ședința publică din 16 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A.-A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. I. G., precum și recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 7. septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, av. A. R., care arată că se prezintă în substituirea doamnei avocat R. M. V. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta B. I. G. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs (f. 3 din dosar), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Doamna avocat A. R. depune la dosar împuternicirea avocațială C., care atestă împrejurarea că reclamanta recu-rentă B. I. G. a împuternicit-o pe doamna avocat R. M. V. pentru redactarea și susținerea recursului care formează obiectul dosarului nr. (...) al C. de A. C. și delegația de substituire care atestă împrejurarea că doamna avocat R. M. V. a împuternicit-o pe doamna avocat A. R. să se prezinte în substituirea sa în prezentul dosar al C. de A. C., precum și o întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiat și admiterea recursului declarat de reclamantă așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, conform chitanței seria RMV nr.
209/(...) anexată la întâmpinare.
La întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă delegația de substituire depusă azi la dosar este pentru întreg dosarul sau nu, doamna avocat A. R. arată că delegația de substituire pe care a depus-o azi la dosar este pentru dosarul nr. (...) al C. de A. C.
Reprezentanta reclamantei recurente și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Cu privire la recursul declarat de reclamantă, C. din oficiu, invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii, prin prisma art. 294 alin. 1 C.pr.civ. și art. 316 C.pr.civ., având în vedere că unele temeiuri juridice invocate în recurs nu au fost invocate în fața instanței de fond și, de asemenea, pune în discuție aplicabilitatea în cauză a D. nr. 1. a Î. C. de C. și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii cu privire la problema care face obiectul cauzei.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamantei recurente în susținerea recursului declarat de reclamantă și pentru a pune concluzii pe recursul declarat de pârât, iar reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. îi acordă cuvântul pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea de a se referi și la excepția invocată din oficiu de către instanță, precum și la D. nr. 1. a Î. C. de C. și J.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului declarat de reclamantă așa cum a fost formulat, pentru motivele arătate în memoriul de recurs și respingerea recursului declarat de pârât, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în recurs, în cuantum de 500 lei, conform chitanței anexate la întâmpinare.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că potrivit art. 1, 3, 7, 8 din D. nr. 1., termenul de prescripție de 3 ani curge de la momentul la care se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, astfel încât, în speță, chiar dacă fapta s-a săvârșit în anul 1952, doar odată cu apariția L. nr.
2. s-a născut dreptul la acțiune, motiv pentru care, solicită admiterea petitului
2 al acțiunii, privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de
120.000 Euro, prin echivalent în lei, conform cursului oficial de schimb al BNR, cu titlu de despăgubiri reprezentând daune morale.
De asemenea, reprezentanta reclamantei recurente arată înțelege să invoce lipsa de interes a pârâtului în promovarea prezentului recurs, raportat la faptul că instanța de fond nu a înțeles să motiveze soluția de respingere a petitului 1 al acțiunii, privind constatarea caracterului politic al arestării tatălui reclamantei, respectiv a numitului B. D. în anul 1952 și, totodată, arată că instanța de fond în mod corect a admis petitul 1 al acțiunii, având în vedere că antecesorul reclamantei a fost internat într-o colonie de muncă, iar această măsură administrativă a avut caracter politic.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că toată motivarea pârâtului recurent întemeiată pe O. nr. 8. nu este fondată și, totodată, arată că a verificat pe L. și nu există acest ordin, sens în care, depune la dosar două extrase din L., care atestă împrejurarea că în urma căutărilor O.ui nr. 8. a rezultat doar o circulară nr. 1481 din (...), care nu are nici o legătură cu prezenta cauză.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, având în vedere că în cauză s-a păstrat numai textul din L. nr. 2. și, totodată, arată că în privința daunelor morale solicită aplicarea prevederilor D. nr. 1. a Î. C. de C. și J.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de către pârât, ca nefondat, având în vedere că deși nu a avut loc o arestare a tatălui reclamantei, împotriva acestuia s-a dispus o măsură administrativă de internare într-o colonie de muncă, iar această măsură administrativă are caracter politic și, totodată, arată că reclamanta este îndreptățită la cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că la f. 4 din cererea de chemare în judecată, reclamanta a precizat că își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 998 și 999 cod civil și pe jurisprudența C., iar la sfârșit a precizat că își întemeiază acțiunea și pe celelalte texte de lege menționate în memoriul de recurs, motiv pentru care, solicită respingerea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r.744/(...), pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar c iv il nr. (...), s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
S-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta B.
I. G., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință :
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând în încadrarea într-o colonie de muncă luată față de tatăl reclamantei B. D. , în perioada (...)-(...).
S-a respins ca fiind prescrisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta B. I. G., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri morale .
A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, T. a reținut în considerentele sentinței următoarele:
„Reclamanta B. I. G. este fiica defunctului B. D., potrivit actelor de stare civilă depuse la filele 8-10.
La data de (...) tatăl reclamantei a fost reținut și încadrat apoi, conform procesului-verbal nr.12/1952 într-o colonie de muncă, executând pedeapsa administrativă pană la data de (...) când a fost eliberat, aspecte care rezultă din H. nr.332/(...) a M.ui Afacerilor I., Serviciul Regional Turda (f.11-13) coroborată cu referatul din (...) emis de Ministerul de Interne, C. C. MAI, S. nr.1, N. din (...) și Referatul din (...) a Formațiunii nr.0652 Borzești acte comunicate de C. la solicitarea instanței.
Motivul adoptării acestei măsuri a fost, conform acestor documente, acela că tatăl reclamantei, s-a încadrat în anul 1946 în PSDI Titel Petrescu, iar în anul 1947 a fost membru în Comitetul Județean al J. Turda, funcție deținută pană la dizolvarea partidului. S-a reținut totodată că el era un element dușmănos regimului, făcând parte dintr-o organizație subversivă.
Potrivit art. 4 al.2 din L. nr.2., "persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Conform art.1 al.3 din lege, constituie de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea , potrivit art. 3 din OUG nr.214/I999 sunt măsuri administrative abuzive orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1) al OUG nr.2., printre altele internarea în unități și colonii de muncă.
În acest context, față de cele anterior reținute, este cert că internarea într-o colonie de muncă a tatălui reclamantei a avut un caracter politic, întrucât regimul politic de la acea vreme urmărea exterminarea tuturor persoanelor care se opuneau regimului comunist, fiind considerate un pericol pentru acesta.
În consecință, raportat la starea de fapt reținută și la temeiurile legale anterior expuse, instanța apreciază că acțiunea promovată este întemeiată sub aspectul constatării caracterului politic al măsurii administrative constând în internarea într-o colonie de muncă luată față de antecesorul reclamantei , prin procesul-verbal nr.12/1952.
Cu privire la petitul de despăgubiri, conform art.5 alin.1 lit. a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, șial Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Prin D. nr.1354/2010 și nr.1. publicate în M. Of. al R. nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R. a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2., precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit. a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte D. lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.2.. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din L. nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G. art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P. legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O..
În condițiile declarării neconstituționale a acestor dispoziții legale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, raportat la prevederile art. 31 al.1,3 din L. nr.47/1992 și art.147 al.4 din Constituție, însă reclamanta a invocat și dispozițiile art.998 C. și jurisprudența C..
Conform art.3 din D. nr.1. acțiunile patrimoniale sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani.
Totodată, potrivit art. 8 din D. nr. 1., prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamanta a cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist, instanța apreciază că dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990, odată cu schimbarea regimului comunist, în acest sens fiind și jurisprudența Î. C. de C. și Justiție ( de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
T. reține de asemenea că și prin raportare la C. E. a D. O. , dreptul la acțiunea în despăgubiri formulată este prescris, în condițiile în care aceasta afost ratificată de către R. prin L. nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea C.i pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale si a protocoalelor adiționale la aceasta convenite, astfel încât termenul general de prescripție de 3 ani era împlinit la data promovării acțiunii .
Nu poate fi luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a L. nr.2., întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1994, prin raportare la C. E. a D. O., așa cum s-a reținut anterior.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul apreciază că termenul de 3 ani de când reclamanta cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință, expirase la data promovării prezentei acțiuni.
Raportat la aceste considerente, tribunalul va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri, cu titlu de prejudiciu moral, cu consecința respingerii ca prescris a acestui capăt de cerere .
Pe de altă parte, tribunalul apreciază că în prezenta speță nu sunt incidente nici dispozițiile cuprinse în Rezoluția nr. 1096 a A. P. a C. E. privind măsurile de lichidare a moștenirii fostelor regimuri totalitare și a dispozițiilor
Rezoluției nr. 1481/2006 a A. P. a C. E. privind necesitatea condamnării internaționale a crimelor regimurilor comuniste totalitare, întrucât pornind de la aceleași considerente ale D. C. C. susmenționate , legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
Astfel s-a reținut că reglementările adoptate au ținut seama de rezoluțiile A. P. a C. E. nr. (...)) intitulată "Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" și nr. (...)) intitulată "Necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist".
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei , reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată.
Ceea ce a generat prezentul litigiu a fost apariția L. 2. , prin care unor categorii de persoane, în care se încadrează și reclamanta, i s-a creat convingerea la nivel intelectiv , a posibilității obținerii unor despăgubiri pentru traumele suferite în perioada regimului comunist , or , ulterior, imposibilitatea acordării acestora a fost determinată de intervenția uneia dintre părțile în litigiu , respectiv pârâtul S. R. , prin invocarea și ulterior admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a teza întâi din L. 2..
În consecință, față de aceste considerente, apreciind că paratul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța îl va obliga să plătească reclamantei B. I. G. cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei";.
Împotriva acestei sentințe au decl ar at rec urs, în ter men leg al, pe de o p ar te
recl aman ta B. I. G., iar pe de l ată p ar te p âr âtul S. R. pr in M. F . publ ice, pr in D. C.
Prin propriul recurs, reclamanta B. I. G. a solicitat, în teme1iul art. 3041 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare în fond, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei astfel cum a fost formulată în fața instanței de fond. În motivarea recursului reclamanta a arătat că prin cererea introductivă a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri de 120.000 EURO, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit, în mod greșit instanța de fond respingând acest petit motivat pe faptul că a intervenit prescripția extinctivă. Prima instanță a apreciat eronat că termenul de prescripție de 3 ani curge de la data schimbării regimului comunist, câtă vreme, prin apariția L. nr. 2. s-a reușit o repunere în termen a persoanelor îndreptățite la dreptul de a cere despăgubiri pentru prejudicii cauzate de măsurile abuzive luate de regimul comunist instaurat în R. după 6 martie 1945. Tot în motivarea recursului s-a invocat jurisprudența C., principiul egalității în drepturi, nediscriminarea, art. 14 C., art. 41 C., Rezoluția nr. 1096/1996 a A. P. a C. E., Declarația de la V. a A. P. a O. pentru Securitate și Cooperare în Europa, adoptată în 2009, P. 1, P. 12, art.504 și 505 C. proc. pen., faptul că prin D. nr. 1358/(...), coroborată cu refuzul instanțelor de judecată de a admite petitul privind daunele morale, se riscă a se deveni victimele unui alt regim care refuză acordarea unor despăgubiri echitabile. Termenul de prescripție, arată reclamanta recurentă, începe să curgă din momentul în care s-a constatat de către instanța de judecată caracterul politic al măsurii administrative luate față de antecesorul reclamantei, mai ales că reclamanta avea un „. în înțelesul C.i. Prin propriul recurs, pârâtul a solicitat admiterea recursului, modificareasentinței, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei, inclusiv a petitului privind constatarea caracterului politic al măsurii arestării antecesorului reclamantei. În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 3 din L. nr. 2., art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., precum și faptul că O. nr. 8. nu este menționat expres în textul art. 3 din L. nr. 2.. S-a mai invocat de către pârât greșita sa obligare în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată , având în vedere că nu poate fi stabilită nici o culpă în sarcina pârâtului, împrocesuarea sa fiind obligatorie și expres prevăzută de lege. Recursurile sunt nefondate. Ses iz are a pr ime i ins tanțe . Reclamanta a învestit instanța T.ui C. cu o cerere întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., coroborat cu art. 998 și urm. C. civ., solicitând instanței să dispună: constatarea caracterului politic al arestării tatălui său, B. D., în anul 1952, conform O.ui nr. 8.; obligarea pârâtului la plata sumei de 120.000 Euro sau echivalentul în lei, cu titlu de despăgubiri morale, pentru prejudiciul moral suferit, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la petitul din cererea reclamantei, având ca obiect obligarea p âr âtulu i S. R., pr in M in is terul F in anțelor Publ ice, l a pl ata de sp ăgub ir ilor mor al e în su mă de 120.000 Euro . În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamantă în susținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare apronunțării D. nr. 1358/(...) a C. C. a R., astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamanta nu mai este îndreptățită la a pretinde obligarea pârâtului la despăgubiri morale. L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000. Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) (modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele : „ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.. (3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat. (4) D. C. C. se publica în M. Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";. Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentrumodificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele : „(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) D. pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia."; Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice. Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale. Cu pr iv ir e l a susț ine re a r ecl aman te i recu ren t e, în sensul c ă ave a un bun ș i o „. leg itimă"; l a a obț ine desp ăgub ir i pen tr u pre jud ic iul mor al s uf erit . Dacă situația juridică a reclamantei ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. Oficial a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamantei la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a C. C. a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantei, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.proc.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantei unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din P. Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărârejudecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)). La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe L. nr. 2. reclamanta se putea prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, cu nr. 12/(...), pronunțată în dosar nr. 14/2011, a statuat în sensul că „urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1., dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Oficial";. Așa fiind, raportat la D. C. C. nr. 1358 și 1., coroborat și cu D. în interesul legii nr. 1. a Î. C. de C. și Justiție, nu i se poate imputa instanței de fond faptul că ar fi nesocotit dispozițiile art. 129 alin. 5 C.pr.civ. Cu pr iv ire l a af ir maț ia recl aman tei recurente, conf or m c ăre ia în c auz ă nu po ate f i apl ic ată D. n r. 1. Afirmația reclamantei recurente, conform căreia, D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, și să se ajungă la discriminare, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele: Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia. Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare. Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., D. C. C. au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. Oficial, dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că D. C. C. se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O. Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a C. C.. Cu pr iv ire l a jur ispr udenț a C. s tatu ată î n H. pronunțată în c auz a B. con tr a Cro aț ie i. Referitor la aplicarea în speță a celor statuate în jurisprudența C., prin H. B. împotriva Croației ([MC], nr. 59.532/00, C. 2006-III), instanța reține următoarele: În cauza B. contra Croației s-a statuat, pe de o parte, asupra admisibilității cererii petentului, raportat la data pretinsei încălcări a dreptului petentului și la data introducerii acesteia, iar pe de altă parte, asupra necesității aplicării principiului neretroactivității legii. În ceea ce privește primul aspect, C. a stabilit în H. B. împotriva Croației că, competența trebuie să se determine în raport cu faptele ce constituie ingerința pretinsă. Astfel, C. a stabilit că este esențial să realizeze în fiecare cauză dată fixarea exactă în timp a încălcării pretinse. Ea trebuie să țină cont în acest sens atât de faptele de care se plânge reclamantul, cât și de sfera de aplicare a dreptului garantat de C., a cărui încălcare este pretinsă, ceea ce poate presupune o anumită dificultate atunci când cererile se bazează pe fapte ce reprezintă o prelungire a unei situații sau o înlănțuire de evenimente, dintre care unele se situează înaintea datei ratificării sau, dacă este cazul, înaintea datei de recunoaștere de către statul pârât a dreptului la plângere individuală, când aceasta nu era încă facultativă (a se vedea în același sens și Cauza Ilașcu și alții împotriva Moldovei și R.iei; Cauza Yagci și Sargin împotriva T.iei, H. din 8 iunie 1995, și Broniowski împotriva Poloniei). Referitor la cel de-al doilea aspect, C., în H. din 8 martie 2006 privind cauza B. c/a Croației, paragraful 81, a statuat în sensul aplicării principiului neretroactivității., însă, instanța constată că, în speța pendinte nu se poate discuta despre o retroactivitate a legii, motivat pe următoarele considerente : Împrejurarea că până la momentul publicării D. C. C. nr. 1358/(...) ((...)) în unele litigii vizând aplicarea L. nr. 2. au fost pronunțate hotărâri definitive și executorii, în apel, favorabile reclamanților, și că, în alte litigii vizând aplicarea L. nr. 2., se pronunțase abia o hotărâre în primă instanță, sau încă nu se pronunțase nici măcar o hotărâre în primă instanță, dă naștere, fără doar și poate, unei situații de discriminare, decurgând din aplicarea unui tratament distinct persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși petenții au depus cererile anterior publicării D. nr. 1. a CCR, și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2., acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute neimputabile persoanelor aflate în cauză, însă, această împrejurare nu este susceptibilă să constituie un argument legal pertinent în sensul înlăturării aplicării efectelor deciziei C. C.. P. egalității si interzicerii discriminării a fost reluat de C. în P. nr.12 la C., adoptat in anul 2000, iar art.1 al acestui Protocol prevede: "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice si orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alta situație."; Ca atare, sfera suplimentară de protecție stabilită de art.1 din Protocol, se referă la cazurile în care o persoana este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale, precum și exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anume manieră. Aceste principii au fost reluate în jurisprudența recentă a C., în cauza Thorne vs. The United Kingdom, pronunțată în anul 2009. Prin urmare, în opinia C., judecătorul cauzei aflată pe rol este obligat să verifice nu numai data înregistrării cererii de chemare in judecata, dar mai alesdacă, la momentul publicării în M. Of. al R. a D. CCR nr. 1., reclamantul avea deja un „. în sensul C.i, adică o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care să se fi constatat dreptul său la despăgubiri morale, precum și cuantumul acestor despăgubiri, în baza L. nr. 2.. Și aceasta pentru că, la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul L. nr. 2., în patrimoniul reclamantei s-a născut doar un drept la o acțiune având ca obiect despăgubiri morale în temeiul L. nr. 2., iar nicidecum un „., adică un drept patrimonial de creanță, cu privire la o creanță certă, lichidă și exigibilă, susceptibilă de executare silită. P. neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."; Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept. Efectul ex nunc al actelor C. C. constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei C. nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol. Cu pr iv ire l a celel al te te me iur i invoc ate d e recl aman tă în susținerea cererii sale și a recursului său, respectiv, principiul egalității în drepturi,nediscriminarea, art. 14 C., art. 41 C., Rezoluția nr. 1096/1996 a A. P. a C. E., Declarația de la V. a A. P. a O. pentru Securitate și Cooperare în Europa, adoptată în 2009, P. 1, P. 12 etc., C. constată că acestea nu pot servi ca fundament juridic al admiterii pretențiilor reclamantei de acordare a daunelor morale, dat fiind că acestea nu reglementează în mod expres, cu forță obligatorie, condițiile concrete în care un stat poate fi obligat la repararea unor astfel de prejudicii. Temeiul de drept invocat prin recurs, ca fundament al cererii de acordare a daunelor morale, art. 504, 505 C. proc. pen., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întemeiate pe art. 294 alin. 1 C. proc. civ., rap. la art. 316 C. proc. civ. În cee a ce pr iveș te te me iul juridic pe care reclamanta și-a întemeiat în subsidiar petitul de acordare a daunelor morale, respectiv, art. 998-999 C., C.constată următoarele: Art. 998 C. constituie sediul legal în materie răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. În cauză, așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin D. nr. 1., nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R., în temeiul art. 998 C., întrucât, S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, C. constată că prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R., ar fi trebuit analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantei, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C. Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamantă, este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamanta și-a fundamentat cererea introductivă de instanță, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr. 1.. Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de 150.000 Euro, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlu de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat reclamantei, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998 - 999 C. civ., S. R. fiind ținut, în opinia reclamantei, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist. Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., „prescr ipț ia drep tulu i l a acț iu ne în rep ar are a p agube i pr ic inu ite pr in f ap ta il ic ită, începe s ă curg ă de l a d ata c ând p ăgub itul a cunoscu t s au tr ebu ia s ă cuno asc ă, atât p agub a c ât ș i pe cel c are r ăspunde d e e a";. Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamanta ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999 C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamanta a cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond, este de subliniat faptul că reclamanta a cunoscut atât paguba, cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989 - cel mai târziu la data de (...). Având, însă, în vedere că în perioada anterioară anului 1989, orânduirea comunistă nu permitea, la acel moment, o manifestare, nici expresă și nici tacită a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamanta a cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de (...), când regimul comunist din R. a fost răsturnat. Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamanta nu putea, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată. Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamanta ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens. C. apreciază că după data de (...), reclamanta era liberă să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, mai ales că, la data de (...), în M. Oficial al R. nr. 50/(...), a fost publicat D.-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...). Este adevărat că acest act normativ nu conținea nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R. au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi : recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc. C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă de la data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 118/1990, respectiv, (...). Or, cerere a a f ost pro mov ată de c ătr e recl aman tă l a data de (...), cu dep ăș ire a ev iden tă a ter menulu i de prescr ipț ie ex tinc tiv ă pre v ăzu t de ar t. 8 al in. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1., Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că petitul din acțiunea reclamantei, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C., este prescrisă extinctiv, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale. Nu poate fi reținută susținerea recurentei, în sensul că L. nr. 2. a operat o repunere în termenul de prescripție extinctivă cu privire la acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C., și că acest termen ar curge de la dataconstatării de către instanță a caracterului politic, câtă vreme, L. nr. 2. a instituit un termen de prescripție nou, de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar doar pentru acțiunile întemeiate exclusiv pe prevederile L. nr. 2., în timp ce pentru acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C. se aplică dispozițiile de drept comun în materie de prescripție, respectiv, D. nr. 1.. Cu privire la motivul din recursul pârâtului referitor la nelegala constatare de c ătre pr ima ins ta nț ă a c ar ac terulu i p ol itic al măsur ii are s tăr ii an tece sorului reclamantei. La data de (...) tatăl reclamantei a fost reținut și încadrat apoi, conform procesului-verbal nr.12/1952, într-o colonie de muncă, executând pedeapsa administrativă pană la data de (...), când a fost eliberat, aspecte care rezultă din H. nr.332/(...) a M.ui Afacerilor I., Serviciul Regional Turda (f.11-13 dosar fond) coroborată cu referatul din (...) emis de Ministerul de Interne, C. C. MAI, S. nr.1, N. din (...) și Referatul din (...) a Formațiunii nr. 0652 Borzești, acte comunicate de C. la solicitarea instanței de fond. Motivul adoptării acestei măsuri a fost, conform acestor documente, acela că tatăl reclamantei, s-a încadrat în anul 1946 în PSDI Titel Petrescu, iar în anul 1947 a fost membru în Comitetul Județean al J. Turda, funcție deținută pană la dizolvarea partidului. S-a reținut totodată că el era un element dușmănos regimului, făcând parte dintr-o organizație subversivă. L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, a fost edictată în scopul de a se asigura despăgubirea celor care au suferit prejudicii morale și/sau materiale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, din cauza unor condamnări cu caracter politic sau a unor măsuri administrative asimilate acestora. Se circumscrie, așadar, obiectului L. nr. 2., situația persoanelor care au suferit condam nări cu caracter po litic ori care au fo st supuse, evident împotriva voinței lor, unor măsuri a dministrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. L. nr. 2. definește ea însăși, în textul art. 1, alin. 1, 2 și 3, ce anume se înțelege prin condamnare cu caracter politic și anume: A.. 1 - „Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";. A.. 2 - „ Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197, 207- 209, 209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în M. Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare; b) L. nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele S.ui, publicată în M. Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941; c) nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în M. Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947;d) D. nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii P.ulare R.e, publicat în M. Oficial nr. 196 din 25 august 1948; e) art. 4 și 5 din D. nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din L. nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949; f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din D. nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949; g) L. nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicată în M. Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949; h) D. nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950; i) D. nr. 199/1950 pentru modificarea L. nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950; j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968";. A.. 3 - „Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";. Art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 2., astfel cum a fost modificat prin L. nr. 5., de aprobare a ordonanței, prevede următoarele: „Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta; c1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială";. Potrivit art. 1 alin. 4 din L. nr. 2., caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. 3 se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4 din lege, acest din urmă text legal prevăzând că „persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3)";. Din conținutul art. 1 alin. 4, coroborat cu art. 4 alin. 1 teza I din L. nr. 2. rezultă evident faptul că instanța de judecată poate fi sesizată cu o cerere în constatarea caracterului politic al condamnării doar dacă este vorba despre condamnări pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., în timp ce, în situația condamnărilor despre care fac vorbire alin. 1 și 2 ale art. 1 din L. nr. 2., caracterul politic al condamnării este prezumat prin însuși textul legii. Tot L. nr. 2. definește ce anume se înțelege prin măsură administrativă cu caracter politic, precizând în art. 3: „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) D. nr. 6 din 14 ianuarie 1950, D. nr. 60 din 10 martie 1950, D. nr. 257 din 3 iulie 1952, D. nr. 258 din 22 august 1952, D. nr. 77 din 11 martie 1954 și D. nr. 89 din 17 februarie 1958; b) H. C. de M. nr. 2., C. de M. nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, H. C. de M. nr. 344 din 15 martie 1951, H. C. de M. nr. 3., C. de M. nr. 1.554 din 22 august 1952, H. C. de M. nr. 337 din 11 martie 1954, H. C. de M. nr. 237 din 12 februarie 1957, H. C. de M. nr. 282 din 5 martie 1958 și H. C. de M. nr. 1.108 din 2 august 1960; c) O. nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității P.orului; d) O. nr. 5/Cabinet/1948, O. nr. 26.500/Cabinet/1948, O. nr. 490/Cabinet/1952 și O. nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M.ui Afacerilor I.; e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M.ui Afacerilor I.; f) O. nr. 838 din 4 decembrie 1952 al M.ui Securității S.ui";. Însă, ca și în cazul cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării, și în situația cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative, instanța de judecată este abilitată, prin chiar dispozițiile L. nr. 2., să se pronunțe doar cu privire la alte măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3, întrucât, măsurile menționate în textul art. 3 sunt prezumate ca având caracter politic chiar de către legiuitor, nemaifiind necesară o a doua constatare în acest sens din partea instanței de judecată. Astfel, art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. prevede că : „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";. Prin prisma dispozițiilor legale mai sus citate, măsurile administrative la care a fost supus antecesorul reclamantei constituie măsură administrativă cu caracter politic, în sensul art. 3 și 4 din L. nr. 2.. Drept urmare, în temeiul considerentelor de fapt și de drept anterior expuse, C. constată că este nefondat motivul din recursul pârâtului, prin care se critică soluția primei instanțe, sub aspectul soluției date petitului având ca obiect constatarea caracterului politic al arestării și încadrării în colonia de muncă a antecesorului reclamantei. Cu pr iv ire l a mo tiv ul d in recursul p âr âtulu i pr in c are se cr itic ă greș ita obl ig are a p âr âtulu i l a pl ata chel tu iel ilor d e judec ată în f aț a ins tanțe i de f ond . Potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, în aplicarea art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care a câștigat procesul este îndreptățită să solicite instanței obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate celui care a câștigat procesul, cu purtarea respectivei cauze. În speță, în lumina jurisprudenței C. și a dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., prima instanță a apreciat că este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, la pronunțarea acestei soluții instanța de fond având în vedere faptul că L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu o procedură judiciară în vederea acordării despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada de referință a legii menționate, putându-se afirma că, în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor. Curtea Constituțională a R., prin D. nr. 401/(...), respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absența unei prevederi constituționale exprese în acest sens, ca instanța să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. O asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cer, lichid și exigibil. În același sens s-a pronunțat constant și C. E. a D. O. prin jurisprudența sa, când, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. Astfel, în H. din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu împotriva R. (cererea nr. 28104/03), publicată în M. Oficial nr. 597/(...), C. a statuat în sensul că un „reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât înmăsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului";. Examinând recursul pârâtului, sub aspectul susținerii conform căreia cheltuielile de judecată la care a fost obligat, nu sunt justificate, întrucât, pârâtul nu este în culpă procesuală și nu a căzut în pretenții, C. constată că acesta este vădit nefondat, motivat pe următoarele argumente: Pentru a putea obține drepturile recunoscute de L. nr. 2., reclamanta a fost nevoită să se adreseze instanței de judecată și să parcurgă un întreg demers procedural, întrucât, L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu necesitatea parcurgerii unei proceduri judiciare în scopul recunoașterii caracterului politic al condamnării ori al măsurii administrative, respectiv, în scopul obținerii de despăgubiri morale de către cei îndreptățiți. Or, nu i se poate imputa în niciun fel reclamantei faptul că demersul său procedural, legal demarat în baza L. nr. 2., a fost lipsit de efecte juridice ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a D. nr. 1358/(...). Dacă nu ar fi intervenit această Decizie a C. C., cel mai probabil reclamanta ar fi beneficiat de o soluție de admitere a cererii sale, sub aspectul tuturor petitelor, și, concomitent, ar fi fost îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecată, ocazionate cu purtarea procedurii judiciare prevăzute de L. nr. 2., în integralitatea lor. Drept urmare, C. constată că reclamanta este în continuare îndreptățită la a beneficia de recuperarea cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate cu demararea procedurii judiciare obligatorii reglementate de L. nr. 2.. Chiar dacă S. este cel care se află, eventual, în culpă pentru această situație, nu trebuie ignorat faptul că, în aceste litigii, întemeiate pe L. nr. 2., conform art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., S. este reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. De altfel, și în orice alte litigii S. este reprezentat tot de Ministerul Finanțelor Publice, așa cum prevede art. 25 din D. nr. 31/1954. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și art. 312 alin. 1 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondate prezentele recursuri. Față de soluția de respingere a recursului reclamantei, în recurs nu au fost acordate cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta B. I. G. și, respectiv, de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. G. a F. P. C., împotriva sentinței civile numărul 7. septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar civil numărul (...), pe care o menține în tot. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ GREFIER A.-A. M. Red.CMC/dact.MS 2 ex./(...) J.fond: M.O. S.
| ← Decizia civilă nr. 3160/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1276/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
