Decizia civilă nr. 74/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 74/A/2011
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2011
Instanța constituită din : Președinte : D.-L. B. - vicepreședinte al Curții de A.
Judecător : V. M. - președintele Curții de A. C.
Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamantul F. A. precum și apelurile declarate de pârâții M. C.- N. prin P. și P. M. C. - N., împotriva sentinței civile nr. 354 din 20 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...) privind și pe pârâții S. R. prin M. F. prin D. C., S. C. S., S. A. I. I. S. și B. C. A. DE Z. A Ș. - C. T. DE N., având ca obiect P. în baza L. nr. 1..
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 21 ianuarie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în cuprinsul încheierii ședinței publice din aceeași dată.
Pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 28 ianuarie
2011, respectiv 31 ianuarie 2011, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de (...), pe rolul T. C., completată ulterior, reclamantul F. A., în contradictoriu cu pârâții M. C. prin P., P. M. C.-N.,S. R. prin M. F., S. C. S., S. A. I. I. S. și B. C. A. de Z. a Ș. C. T. de N., reprezentată de G. E., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
1. restituirea în natură, cu drept de folosință specială, a terenurilor înscrise inițial în CF nr. 6094 C. cu nr. serial A+3, nr. top 1152; nr. serial A
+ 4, nr. top 1153; nr. serial A + 5, nr. top. 1154; nr. serial A + 8, A + 7 - 121, nr. top 1155, în suprafață totală de 2000 mp; în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă pentru întreg terenul, se solicită restituirea parțială a terenului;
3. obligarea pârâtului S. R. la plata unor despăgubiri în lei sau acțiuni, pentru suprafața de teren care nu poate fi restituită în natură;
4. dezmembrarea suprafeței de teren ce se restituie în natură și întabularea în favoarea reclamantului a dreptului de folosință special.
5. constatarea nulității absolute a Contractelor de concesiune nr.
25184 din (...), intervenit cu S. C.; nr. 15722 din (...) și actele adiționale încheiate cu S. A. InKs I.; nr. 15723 din (...) și actele adiționale încheiate cu
B. A..
Reclamantul a solicitat, de asemenea, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivele cererii, reclamantul a arătat că imobilele au aparținut tatălui său, F. G., fiind trecute în proprietatea statului în anul 1980, prin D. nr. 34 din 25 ianuarie 1980 al Consiliului P.ular C., emisă în baza L. nr.
59/1974 și a Decretului nr. 223/1974.
În anul 2001, F. G. , atunci în viață, a înaintat notificare primarului, iar pe parcurs s-au depus și alte acte doveditoare, însă notificarea nu a fost soluționată.
Situația de CF actuală a terenului este destul de complexă, ea suferind mai multe dezmembrări și transcrieri în alte cărți funciare.
Contractele de concesiune a căror nulitate se pretinde au fost încheiate cu nesocotirea dispozițiilor exprese ale L. nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții care prevedea că până la reglementarea prin lege a situației juridice, nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de construcții aflate în administrarea primăriilor și care pot fi revendicate de foștii proprietari.
Prin urmare, în opinia reclamantului, obiectul contractelor de concesiune era ilicit, fiind vorba de un teren preluat abuziv de stat, care putea fi revendicat de foștii proprietari.
II. Întâmpinările
1. Prin întâmpinarea formulată de pârâtul M. E. și F., se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui E. și F., atât în calitate de reprezentant al S. R., cât și în nume propriu. Prin L. nr.2. s-au adus numeroase modificări L. nr. 1., una dintre acestea constând tocmai în eliminarea competentei M.ui F. P. (actualmente M. E. și F.) de a interveni în procesul de reparație. avut în Vedere de către legiuitor prin L. nr. 1..
În al doilea rând, se invocă excepția inadmisibilității petitului referitor la achitarea despăgubirilor în lei, întrucât legea nu prevede acordarea despăgubirilor sub forma despăgubirilor bănești, ci doar sub forma titlurilor de despăgubire care incorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra statului roman. În conformitate cu prevederile art.16 alin (1) și (2) al L. nr. 245/2007, toate cererile de retrocedare, indiferent daca au fost sau nu soluționate înainte de intrarea în vigoare a L. nr. 2., se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire S. C. C.
2. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. municipiului C.-N. a arătat că, în principiu, nu se opune admiterii acțiunii, în ceea ce privește emiterea dispoziției, însă în modalitatea propusă de C. pentru aplicarea L. nr. 1..
Referitor la despăgubirile bănești ori sub forma acțiunilor solicitate, se arată ca în măsura în care reclamantul are dreptul la masuri reparatorii în echivalent aceste vor putea fi acordate în condițiile L. nr. 2., T. VII, după o prealabila evaluare de către C. C. de S. a D., aflată în subordinea Primului Ministru.
3. Prin întâmpinările formulate, B. C. A. de Z. a Ș. C. T. de N. și S. C.
S. au solicitat respingerea acțiunii, cu plata cheltuielilor de judecată.
III. Judecata în primă instanță.
Prin sentința civilă nr. 354/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului F. A. în privința cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de concesiune.
S-a admis în parte acțiunea civilă completată formulată de reclamantul F. A., în contradictoriu cu pârâții M. C.-N. și P. M. C.-N., în temeiul L. nr. 1., și în consecință:
S-a dispus instituirea unui drept de folosință specială în favoarea reclamantului asupra terenului în suprafață de 436 mp, înscris în C.F. nr.
6094 C. cu nr. top. 1151/2, identificat conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. F. F.
S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de folosință specială a reclamantului cu privire la imobilul descris.
S-a dispus acordarea despăgubirilor în sumă de 8.628.672 lei, reprezentând echivalentul a 2.080.000 euro, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - T. VII din L. nr. 2. - pentru următoarele imobile: nr. top. 1152, A+3, 165 stj.p.; nr. top. 1153, A+4, 148 stj.p. nr. top. 1154, A+5, 131 stj.p., nr. top. 1155, A+6, 112 stj.p., în suprafață totală de 2.000 mp.
S-au respins capetele de cerere având ca obiect instituirea dreptului de folosință specială asupra terenului în suprafață de 94 mp. având nr. top.
1152/1, dezmembrarea terenului cu nr. top. 1151/2 și obligarea pârâtului
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor.
S-a respins acțiunea față de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice, ca fiind înaintată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtele S. C. S., S.
A. I. S. și B. C. A. de Z. a Ș. C. T. de N., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de concesiune nr. 25184/(...), nr. 15722/(...) și nr.
15723/(...).
Pârâtul P. municipiului C.-N. a fost obligat să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 4.160 lei.
Reclamantul a fost obligat să plătească în favoarea pârâtei B. C. A. de
Z. a Ș. C. T. de N. cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. a stabilit în fapt următoarele:
1. Prin Notificarea formulată în temeiul L. nr. 1. și înregistrată la BEJ C. R. sub nr. 2228/(...), antecesorul reclamantului, defunctul F. G., a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în C.-N., fosta Stradă Regală, jud. C. constând din teren și casă de locuit, înscris în CF nr. 6094
C.-N. cu nr. top. (...), 1155, 1151/2, iar în caz de imposibilitate de restituire în natură, s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Notificarea nu a fost soluționată până la data promovării prezentei acțiuni, astfel încât, în temeiul Deciziei nr. X. a Înaltei Curți de C. și Justiție instanța trebuie să judece pe fond cererea de restituire.
2. F. G. (identic cu Folyovich G. Janos) a decedat în data de (...) la B., iar moștenitorul acestuia este reclamantul F. A. G., conform încheierii de predare a succesiunii întocmită de notarul public Hoffmann Vladimir din B. sub nr. 36/2006/3.
Din cuprinsul încheierii menționate rezultă că reclamantul este cetățean maghiar.
3. Conform înscrierilor din CF nr. 6094 C., defunctul F. G. a fost proprietarul tabular al următoarelor imobilele:
- nr. top. 1152, grădină în suprafață de 165 stj.p.;
- nr. top. 1153, grădină în suprafață de 148 stj.p.;
- nr. top. 1154, grădină în suprafață de 154 stj.p.;
- nr. top.1155, grădină în suprafață de 112 stj.p.;
- nr. top. 1151/2, casă curte și grădină în suprafață de 121 stj.p.
4. Imobilele descrise au trecut în proprietatea S. R. în baza Deciziei nr.
34/(...) a Consiliului P.ular C., Comitetul Executiv, emisă potrivit L. nr.
59/1974 și a Decretului nr. 223/1974 (B.5-6).
5. Pentru identificarea imobilelor revendicate, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie.
Potrivit raportului întocmit de ing. F. F., așa cum a fost ulterior completat, suprafețele libere de teren, care ar putea forma obiectul restituirii în natură, sunt: parcela cu nr. top. 1152/2, având suprafața de 436 mp. și parcela cu nr. top. 1152/1, cu suprafața de 94 mp, care sunt înscrise în C.F. nr. 6094 C. și se află în proprietatea S. R., în administrarea operativă a G.I.G.C.L. C., în prezent a Consiliului local al municipiului C.-N.
F. de solicitarea de restituire și a parcelei de 94 mp., expertul a propus instituirea dreptului de servitute de trecere pe terenul cu nr. top. 1152/1 și în favoarea terenului cu nr. top. 1152/2 din C.F. nr. 1234694 C., pe lățime de 3 m și lungime de 6,15 m, pe aliniamentul punctelor A-B-C-D. În privința celorlalte parcele revendicate, s-a arătat că acestea sunt ocupate integral de construcțiile edificate de beneficiarii contractelor de concesiune ori sunt necesare pentru folosința normală a acestor construcții.
6. Analizând concluziile raportului de expertiză și planul de situație S.
1., tribunalul a apreciat este posibilă restituirea în natură doar a parcelei cu nr. top. 1151/2, având suprafața de 436 mp., parcelă care are front la stradă de 10,30 m.
În ceea ce privește suprafața de 94 mp, având nr. top. 1152/1, s-a constatat că prin restituirea acesteia, parcela nr. 1152/2 atribuită numitului D. I. și pe care acesta are edificată o construcție, devine un loc înfundat. Chiar dacă expertul a propus instituirea unui drept de servitute în favoarea imobilului aflat în folosința persoanei menționate, tribunalul a apreciat că nu există posibilitatea pronunțării unei hotărâri care să dea naștere la litigii în viitor și aceasta în condițiile în care persoana în cauză nu este parte în proces. În altă ordine de idei, parcela cu suprafața de 436 mp., având datele de identificare menționate este o parcelă neafectată de sarcini și restituibilă în natură, cu acces direct din strada R.
7.F. de prevederile art. 2 alin. 1 din T. II al O.G. nr. 184/2002, s-a constatat că este întemeiată solicitarea reclamantului de instituire a unui drept de folosință specială asupra terenului în suprafață de 436 mp., având nr. top. 1151/2. Pentru suprafețele de teren care nu pot fi restituite în natură și cu privire la care nu poate fi instituit un drept de folosință specială, instanța va stabili despăgubiri.
8. Astfel, pentru stabilirea valorii de circulație a terenului care nu poate fi restituit în natură s-a dispus efectuarea unei expertize de evaluare de către ing. Babotă G.. Expertul a stabilit că imobilul în litigiu este situat în C.-N., str. R. nr. 97-105, fiind o parcelă de teren cu nr. top. 1152-1155 în suprafață de 2.000 mp., iar valoarea de piață a fost stabilită la suma de
1.040 euro/mp. E.luarea terenului s-a făcut în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, abordarea prin comparația directă a tranzacțiilor și cu luarea în considerare a comparabilelor situate în zonă sau în zona imediat învecinată.
Pentru considerentele expuse, T. a apreciat că acțiunea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâții M. C.-N. prin P. și P. municipiului C.- N., este întemeiată în parte, fiind astfel admisă. în baza art. 26 alin. 3 din L.nr. 1., republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 alin. 1 din T. II al O.G. nr. 184/2002 și având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. X..
La termenul din data de (...), reprezentanta reclamantului a precizat că, raportat la concluziile expertizei topografice efectuate în cauză, reclamantul nu înțelege să susțină cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de concesiune, încheiate cu privire la terenul în litigiu între Consiliul local al municipiului C.-N. și pârâții S. C. S., S. A. I. I. S., B. C. A. de Z. a Ș. - C. T. de N. F. de poziția astfel exprimată, instanța a respins cererea având obiectul arătat, constatând că nu s-a formulat o cerere de renunțare la judecata petitului menționat.
În consecință, a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâtele S. C. S., S. A. I. S. și B. C. A. de Z. a Ș. C. T. de N., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de concesiune nr. 25184/(...), nr. 15722/(...) și nr. 15723/(...).
S-a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în privința capetelor de cerere astfel respinse este neîntemeiată, deoarece în calitate de moștenitor al fostului proprietar tabular acesta are calitate, atât pentru solicitarea măsurilor reparatorii prevăzute de L. nr. 1., cât și pentru contestarea actelor juridice încheiate cu privire la imobilele în litigiu.
T. a apreciat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și, urmare admiterii acestei excepții, a respins acțiunea față de acest pârât. L. nu a înțeles să stabilească obligația de plată în sarcina M.ui F. P., nici în nume propriu și nici în calitate de reprezentant al S. R. În același timp, potrivit art. 19 din T. VII al L. nr. 2., în litigiile privind acordarea despăgubirilor S. R. este reprezentat prin C. C. pentru S.a D., iar procedura în acest sens este reglementată în cuprinsul capitolului V „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor";.
În baza art. 274 C.proc.civ., pârâtul P. M. C.-N., a cărui culpă procesuală este dovedită, a fost obligat să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 4.160 lei, reprezentând onorarii experți. C. de judecată reprezentând onorariu avocațial nu au fost justificate.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., a fost obligat reclamantul să plătească în favoarea pârâtei B. C. A. de Z. a Ș. C. T. de N. cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței depuse la dosar.
La acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei, instanța a avut în vedere faptul că reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de concesiune al cărui titular este pârâta și chiar dacă ulterior cererea nu a fost susținută, chemarea în judecată a determinat angajarea unor cheltuieli pentru pârâtă în vederea pregătirii apărării.
IV. Declarațiile de apel
Împotriva acestei sentinței, în termen legal, au declarat apel atât reclamantul F. A., cât și pârâții în proces, M. C.-N. și P. municipiului C.-N.
1. Reclamantul apelant a solicitat schimbarea sentinței în parte, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin M. F. și obligării acestuia, în calitate de pârât, la plata despăgubirilor bănești aferente terenului ce nu se poate restitui în natură, despăgubiri stabilite încuantum de 8.628.672 lei (echivalentul a 2.080.000 Euro), precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, se apreciază că trimiterea la procedura reglementată de titlul VII al L. nr. 2. contravine Convenției europene, conducând la o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
Nu se poate impune reclamanților să urmeze o procedură ineficientă pentru a obține o reparație efectivă întrucât acesta echivalează cu lipsa totală de despăgubire și cauzează un prejudiciu disproporționat și excesiv, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.
Solicitând aplicarea jurisprudenței C.E.D.O., apelantul trimite la cele statuate de Curtea europeană în cauzele Katz contra R.iei (ianuarie 2009), Faimblat contra R.iei (ianuarie 2009) și Viasin contra R.iei (decembrie 2008) și concluzionează în sensul că, în acest context, respectarea procedurii interne, reglementată prin T. VII al L. nr. 2. echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate, ea reprezentând, practic, un obstacol juridic care împiedică vechii proprietari să obțină despăgubiri rapide și adecvate prejudiciului suferit.
Curtea europeană a apreciat că statul este chemat să elimine toate obstacolele care se opun exercițiului efectiv al dreptului de proprietate nou- creat pentru categoria de persoane care îndeplinesc anumite condiții sau să acorde un remediu adecvat.
În consecință, consideră apelantul, este evident că S. nu se poate apăra cu „lipsa sa de calitate";, ca și când ar fi străin de situația creată.
Printr-o decizie pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și
Justiție a statuat că instanțele judecătorești au competențe să se pronunțe în mod direct cu privire la restituirea în natură a bunurilor preluate de stat.
F. de această decizie, nu există niciun argument pentru care instanțele să nu aibă același drept și în privința stabilirii și obligării, în mod direct, a S. la despăgubiri, într-un cuantum determinat.
2. Pârâții apelanți au solicitat schimbarea sentinței atacate în sensulrespingerii acțiunii civile, în parte, întrucât:
- Prin O.U.G. nr. 81/2007 s-a stabilit fără echivoc faptul că
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților efectuează plăți doar în limita sumei de 500.000 lei, legiuitorul instituind astfel o procedură administrativă specială, de care prima instanță nu a ținut seama acordând în mod direct despăgubiri bănești, într-un cuantum ce depășește limita maximă legală și chiar piața imobiliară, fiind în total dezacord cu valorile tranzacționare ale terenurilor în zona și cu potențialul zonei;
- Prima instanță a stabilit despăgubiri bănești pentru partea din imobil ce nu se poate restitui în natură, însă nu a indicat și entitatea care urmează să plătească aceste despăgubiri și nici nu a dispus emiterea unei dispoziții în temeiul L. nr. 1.
- Prin D. nr. X., pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și
Justiție a conferit instanțelor judecătorești competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, însă în condițiile T.ui VII al L. nr. 2., iar nu despăgubiri bănești, cum în mod greșit a considerat prima instanță, ignorând dispozițiile legii speciale care stabilește care este instituția abilitată să cuantifice, într-o anumită procedură, și să plătească despăgubirile bănești pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură proprietarilor deposedați abuziv în perioada de referință a L. nr. 1.
- Pârâtul P. municipiului C.-N. nu s-a opus admiterii acțiunii, în parte, așa încât poate fi exonerat parțial de la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 și art. 275 C.proc.civ.
V. Judecata în apel. Verificând hotărârea primei instanțe, în limitele devoluțiunii stabilite prin declarațiile de apel ale părților în proces, Curtea apreciază că este în parte fondat apelul pârâților și este nefondat apelul reclamantului.
În apel, nu au fost contestate cele statuate prin hotărârea primei instanțe cu privire la calitatea reclamantului, aceea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza L. nr. 1., existența și întinderea dreptului de proprietate al antecesorului reclamantului, modalitatea de preluare, caracterul abuziv al acesteia, situația actuală a imobilului și limitele în care este posibilă restituirea în natură. Cu privire la toate aceste aspecte ale cauzei tribunalul s-a pronunțat prin sentință, în aceste limite ea dobândind, prin neatacare, puterea lucrului judecat.
Ceea ce se contestă în apel este dreptul instanței de judecată de a acorda, în mod direct, despăgubiri bănești, într-un cuantum determinat, pentru imobilele cu privire la care a constatat, în prealabil, imposibilitatea restituirii în natură, iar în al doilea rând, legitimarea procesual pasivă a S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, într-o astfel de acțiune.
Conform legislației interne, respectiv art. 10 alin. 10 din L. nr. 1., republicată, în ipoteza alin. 2, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită, potrivit prezentei legi, cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Trimiterea la legea specială, din textul normativ mai sus evocat, vizează T. VII al L. nr. 2. privind regimul stabiliri și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Conform dispoziției de principiu cuprinsă în art. 1, această lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, reprezentate din aplicarea L. nr. 1. și a altor legi speciale reparatorii (O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din R.ia și O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunității cetățenilor aparținând minorităților naționale din R.ia).
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. b din același act normativ, entitatea destinată realizării plății prin echivalent a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de S. R. în perioada de referință a L. nr. 1. este F. „., care se înființează și funcționează în condițiile stipulate în cuprinsul Cap. II al legii.
Potrivit art. 13 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 3 alin. 1 lit. a, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie C. C. pentru S.a D., în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care „dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire";, definite ca fiind certificate care incorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra S. R., corespunzător despăgubirilor acordate potrivit legii și care vor putea fi valorificate în două modalități:
1. prin conversia lor în acțiuni emise de F. „.
2. prin preschimbarea lor în titluri de plată, acestea fiind certificate care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra S. R. de a primi, în numerar, o sumă maximă de 500.000 lei.
Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor sunt cele reglementate în cuprinsul cap. V al aceleiași legi, în cadrul acestora un moment esențial reprezentându-l întocmirea raportului de evaluare, de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de S. C. C. A. raport „va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire";.
În baza raportului final de evaluare, C. C. va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, care va putea fi valorificat de către deținător într-una din modalitățile prevăzute în Secțiunea 1 a cap. V1.
Deciziile C. C. pot fi atacate în justiție în condițiile L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu S. R. reprezentat prin C. centrală (art. 19, 20), iar valorificarea titlurilor de despăgubire este legal posibilă numai după finalizarea procedurii administrative, prin emiterea deciziei C. C. sau, în cazul în care această decizie a fost supusă controlului de legalitate în fața instanței de contencios, numai după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care plângerea a fost respinsă.
Circumscris aceleiași probleme,referitoare la acordarea despăgubirilor, relevante sunt și dispozițiile art. 16 din T. VII al L. nr. 2., care reglementează două ipoteze distincte, și anume: a) cea dintâi ipoteză vizează deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor emise până la data intrării în vigoare a L. nr. 2., în care se consemnează sumele care urmează a se acorda ca despăgubire și se predau astfel, însoțite de întreaga documentație aferentă, S. C. C.; b) a doua ipoteză vizează notificările care nu au fost soluționate, în sensul celor de mai sus, până la data intrării în vigoare a L. nr. 2., care se predau S. C. C. împreună cu propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, consemnate în deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale.
Prin urmare, se recunoaște entităților învestite cu soluționarea notificărilor competența de a stabili în concret sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire, prin deciziile/dispozițiile/ordinele emise până la intrarea în vigoare a L. nr. 2.. Ulterior acestui moment, competența, sub acest aspect, aparține în exclusivitate C. C., astfel că deciziile/dispozițiile/ordinele transmise acesteia vor conține doar propuneri motivate de acordare a despăgubirilor, fără a se proceda la cuantificarea lor.
În același sens, prin D. nr. LII (52) din 14 iunie 2007 (publicată în
Monitorul Oficial nr. 140 din 22 februarie 2008), pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că prevederile art. 16 și următoarele din T. VII al L. nr. 2. nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, contestate în termenul prevăzut de L. nr. 1., astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2..
De aceea, numai deciziile/dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu o contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, întermen legal, nu mai pot fi transmise S. C. C., ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei.
În interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o dă dispozițiilor art. 16 și următoarele din T. VII al L. nr. 2., și care este obligatorie pentru instanțe, numai în cazul notificărilor soluționate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, și contestate, instanțele se vor putea pronunța, în limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competență, atât cu privire la îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii, cât și cu privire la natura sau întinderea acestui drept.
Aplicând raționamentul a contrario, în cazul notificărilor soluționate după intrarea în vigoare a noii legi, și contestate, precum și în ipoteza lipsei oricărui răspuns al entității învestite cu soluționarea notificării, controlul jurisdicțional este limitată la aprecierea temeiniciei cererii de restituire în natură, respectiv la stabilirea dreptului la acordarea unor despăgubiri, atunci când restituirea în natură nu este cu putință, determinarea cuantumului acestor despăgubiri și acordarea lor efectivă urmând a se face în condițiile T.ui VII al L. nr.2..
În acest sens, instanța supremă a pronunțat ulterior D. nr. XX din 19 martie 2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 764 din 12 noiembrie 2007), cu referire la dispozițiile art. 26 alin. 3 din L. nr. 1..
Din analiza textelor normative mai sus evocate, se poate reține, în esență, că prin L. nr. 2. a fost reglementată o procedură administrativă specială și unificată de soluționare a cererilor referitoare la bunuri aflate sub incidența L. nr. 1. și a Ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 83/1999 și nr. 94/2000.
În aplicarea acestei legi, rolul principal aparține C. C. pentru S.a D. și
Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, reglementate prin noua lege, pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu S. R. reprezentat de C. C..
Prin urmare, L. nr.2. conferă calitate procesuală pasivă S. R., în fața instanței de contencios administrativ, în etapa jurisdicțională a fazei administrative de cuantificare și de plată a despăgubirilor, pe care această lege specială o reglementează. Mai mult, se precizează că statul este reprezentat în astfel de procese de C. C., iar nu de Ministerul Finanțelor Publice.
În scopul plății despăgubirilor, stabilite exclusiv prin decizie a C. C. după intrarea în vigoare a noii legi, a fost înființat un organism de plasament colectiv de valori imobiliare numit F. „..
Referitor la acest mecanism de restituire sau de despăgubire, Curtea E. a D. O. a subliniat, în repetate rânduri, ineficiența lui, determinată de acumularea unor multiple disfuncționalități, care împiedică realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire (Viașu contra R.iei; Faimblat contra R.iei; Katz contra R.iei).
Prin Hotărârea pilot din 12 octombrie 2010, în cauza M. Atanasiu și alții împotriva R.iei (publicată în Monitorul Oficial al R.iei nr. 778/22 noiembrie 2010), Curtea europeană a recunoscut însă și R.iei, ca stat contractant, libertate de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (paragraful 164).
În acest context, Curtea E. a D. O. a constatat că, de la intrarea în vigoare a L. nr. 1. și mai ales a L. nr. 2., dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea uneidespăgubiri, astfel că transformarea într-o valoare patrimonială a interesului ce rezultă din constatarea nelegalității actului de preluare este condiționată de respectarea cerințelor legale, „în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi"; (paragraful
141 și 142).
Unificarea procedurii administrative de despăgubire, prin adoptarea L. nr. 2., este apreciată pozitiv de Curtea europeană, prin faptul că implementează proceduri simplificate. Ceea ce se impune însă este eficientizarea acestor proceduri (paragrafele 222-227), fiind imperativ ca statul să ia de urgență măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză (paragraful 228).
Ineficiența actualului mecanism de despăgubire este sancționată de
Curte, iar nu procedura administrativă în sine, care dublată fiind de un control jurisdicțional, sub condiția impunerii unor termene constrângătoare, ar putea asigura efectivitatea dreptului la despăgubire (paragrafele 233,
234).
În acord cu cele stabilite de Curtea europeană în cuprinsul hotărârii pilot mai sus evocată, se poate considera că stabilirea efectivă a despăgubirilor în cadrul procedurii administrative reglementată de T. VII al L. nr. 2. nu contravine dispozițiilor Convenției europene a drepturilor omului, câtă vreme se recunoaște statului dreptul de a condiționa restituirea bunurilor preluate abuziv sau acordarea unor despăgubiri de respectarea cerințelor legale prevăzute în legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi, în considerarea libertății acestuia de a-și reglementa propriul mecanism de repunere în drepturi a foștilor proprietari. Obligația impusă statului este legată de necesitatea asigurării garanțiilor necesare realizării efective a dreptului la restituire sau la despăgubiri, astfel cum acesta a fost recunoscut prin deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor sau prin hotărâri judecătorești.
Respectare procedurilor instituite prin legea specială internă în scopul realizării efective a dreptului la restituirea în natură și/sau la plata unor despăgubiri apare a fi obligatorie, Curtea europeană recunoscând statului libertatea de a impune parcurgerea unor astfel de proceduri, a căror valabilitate o recunoaște. Or, în cadrul acestor proceduri, instanța civilă nu are competența de a cuantifica despăgubirile, iar S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, pentru ipoteza în care notificarea nu a fost soluționată până la intrarea în vigoare a L. nr. 2..
În prezentul proces, verificându-se ipoteza a II-a a art. 16 din T. VII al
L. nr. 2., aceea a unei notificări nesoluționate până la data intrării în vigoare a L. nr. 2., competența de a stabili sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire aparține C. C., iar nu instanței de judecată.
În mod evident, raportul juridic de drept material dedus judecății, întemeiat pe refuzul tacit de restituire, dedus din lipsa oricărui răspuns la notificare( a se vedea D. nr. XX din 19 martie 2007 a Inaltei Curți de C. și
Justiție) nu are ca parte și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ceea ce conduce la concluzia lipsei calității procesuale pasive a acestei persoane juridice, în această fază a procedurii de restituire, reglementată prin L. nr.1..
Pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să stea în proces, în reprezentarea S. R., era necesar ca obligația de reparație să-i revină în mod direct, în ipoteza strict reglementată prin art. 28 din L. nr. 1., republicată, ipoteză care nu se verifică în speță.
Nu poate fi acceptat nici argumentul conform căruia chemarea în judecată a M.ui F. P., în calitate de reprezentant al S. R., apare necesară pentru asigurarea opozabilității hotărârii întrucât pentru părțile în proces opozabilitatea hotărârii înseamnă obligativitatea respectării acesteia și aducerea ei la îndeplinire. Or, aceasta presupune existența unei legături juridice necesare pentru atragerea părții în proces, în sensul celor mai sus arătate.
Cum Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat direct la plata unor despăgubiri bănești, prin hotărârea pronunțată în soluționarea prezentei acțiuni, înseamnă că nici opozabilitatea nu poate funcționa în raport cu această persoană juridică, hotărârea urmând a-i fi opusă asemenea tuturor terților, ca situație juridică nou-creată.
Numai după finalizarea etapei administrative, în condițiile L. nr. 2., prin emiterea deciziei de către C. C., aceasta va putea fi supusă controlului jurisdicțional al instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu S. R. reprezentat de C. C..
Argumentele referitoare la caracterul iluzoriu al dreptului la despăgubire, la imposibilitatea realizării efective a plății prin echivalent a despăgubirilor atâta timp cât F. „. nu intră în procedura de cotare la bursă, nu mai sunt actuale, Bursa de V. B. informând printr-un comunicat de presă din data de 21 ianuarie 2011, vă va începe tranzacționarea acțiunilor emise de F. „. pe piața reglementată administrată de BVB, din 25 ianuarie
2011, valoarea nominală a unei acțiuni fiind de 1,00 lei. Istoricul tranzacționărilor ulterioare confirmă acest comunicat ().
F. de cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 296 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat apelul reclamantului și va admite, în parte, apelul pârâților, înlăturând dispoziția prin care prima instanță stabilește ea însăși cuantumul dreptului la despăgubire.
Dispozițiile art. 274 C.proc.civ. au fost corect aplicate de prima instanță.
Poziția procesuală exprimată de pârât prin întâmpinarea din 8 ianuarie 2011, în sensul că nu se opune, în principiu, la admiterea acțiunii, nu este de natură să îl exonereze de la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, în sensul art. 275 C.proc.civ., aceasta întrucât pârâtul a fost pus de drept în întârziere, înainte de chemarea în judecată, prin aceea că nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa notificarea în termenul reglementat prin L. nr. 1. (art. 25 alin. 1).
PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte apelul declarat de pârâtul P. M. C.-N., precum și apelul declarat de pârâtul M. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 354 din 20 aprilie 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură dispoziția din sentință potrivit căreia cuantumul măsurilor reparatorii în echivalent cuvenite reclamantului este de 8.628.672 lei, ca echivalent al sumei de 2.080.000 EURO.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul F. A. împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
D.-L. B. V. M.
D.-S. G.
Red.DB/dact.MS
11 ex./30 martie 2011
Jud. fond.L. E.
| ← Decizia civilă nr. 2404/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3160/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
