Decizia civilă nr. 177/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 177/A/2011
Ședința publică din 17 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta S. V. împotriva sentinței civile nr. 973 din 16 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantei apelante S. V., avocat L. Z., reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 16 martie 2011, s-a depus la dosar, din partea pârâtului intimat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea apelului, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta reclamantei apelante.
Reprezentanta reclamantei apelante arată că a lecturat întâmpinare și nu solicită termen pentru studierea acesteia. Arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta reclamantei apelante solicită admiterea apelului, anularea sentinței pronunțată de instanța de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare în favoarea T.ui C., fără cheltuieli de judecată.
Apreciază că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea de amânare a soluționării cauzei în vederea împlinirii termenului de
45 de zile prevăzut de art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 solicitată de reclamantă, apreciind că la momentul soluționării cauzei cerereaacesteia nu mai are suport în drept. Prin respingerea cererii de amânare a cauzei li s-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, întrucât ulterior expirării termenului de 45 de zile aveau posibilitatea modificării temeiului juridic al acțiunii, pe dreptul comun, modificare care nu mai poate fi făcută în apel.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului formulat. Arată că în intervalul de 45 de zile nu s-a produs nici o modificare legislativă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 973/(...) a T.ui C. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta S. V., împotriva pârâtului S. Român prin M. F. având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 75.000 Euro, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta este fiica numitului S. I., decedat la 28 martie 1980.
Din actele comunicate în copie de C. reiese că prin S. penală nr.39/1950 pronunțată de T. M. C.-Secția I-a S. I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională și confiscarea averii pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, faptă prevăzută de art.209 pct.II lit.f și D. nr.212/1948. S-a reținut că S. I. împreună cu Leașu Simeon și C. A. au fost trimiși în judecată pentru crima de uneltire constând în aceea că a participat la organizațiunea politică de tip fascist P.R.M.A.S, cu sediul în Turda pentru care au depus jurământul de credință. Aceștia au depus jurământul de credință în fața lui B. V., care nu i-a edificat asupra caracterului organizațiuni. Acești fiind simpli țărani mulți nici nu și-au dat seama că intră într-o organizație politică de tip fascist, paramilitară, singurul lucru de care au avut cunoștință fiind acela că fac parte dintr-o organizație secretă care are ca scop de a răsturna în mod violent ordinea socială și politică existentă în stat.
Prin Deciziunea nr.1228/16 mai 1950 pronunțată în dosar nr.731/1950 de C. M. de C. și Justiție s-a respins ca neîntemeiat și nemotivat recursul declarat de S. I. P. procesului - verbal încheiat la
28 noiembrie 1950 s-a procedat la confiscarea averii condamnatului
S. I., confiscarea vizând 3 iugăre și jumătate de teren arabil și fânaț în comuna P., hotarul „ Crairat";, 1 iugăr de teren și fânaț dat prin reforma agrară din 1946 situat în comuna P., hotarul „Crairat";, la punctul numit „ V. Î..
Din fișa personală a deținutului a rezultat că a fost arestat la data de (...), ulterior prin dispoziția procurorului arestarea fiind prelungită până la (...). Defunctul S. I. a fost eliberat la data de (...).
Martorii F. G. și F. D. au arătat că au asistat la arestarea antecesorului reclamantei, că acesta s-a întors acasă după aproximativ 2 ani și jumătate, perioadă în care familia a suferit numeroase lipsuri.
Prin Hotărârea nr.203 din 26 ianuarie 1995 a Comisiei pentru aplicarea D.ui Lege nr.1. numitei S. A., decedată la (...), în calitate de soție a lui S. I. i s-a acordat o indemnizație lunară de 10.000 lei în baza art.,4 alin.2 din D.L nr.1..
Prin Deciziile nr.1358/2010 și nr.1360/2010 Curtea Constituțională a României a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din L. nr.2..Aceste decizii au fost publicate în Mof al României nr.1361 din 15 noiembrie 2010. Prin urmare, la data pronunțării prezentei hotărâi, textul de lege pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile a fost declarat neconstituțional, iar de la data publicării deciziei de neconstituționalitate în M. oficial al
României aplicabilitatea textului de lege încetează.
Este real că în termen de 45 de zile legiuitorul are obligația de a acționa în sensul stabilirii conformității textului legal declarat neconstituțional cu legea fundamentală a țării Constituția.Totuși, întemeierea pretențiilor la acest moment pe temeiul invocat declarat ca neconstituțional, nu se mai poate realiza, astfel încât cererea reclamantei nu mai are suport în drept.
Amânarea soluționării cauzei pentru împlinirea termenului de 45 de zile solicitată de reclamanți nu se impune, întrucât legiuitorul național, plecând de la considerentele deciziei sus-amintite, nu mai are la îndemână legiferarea modalității de reparare a prejudiciului prin acordarea de despăgubiri morale, în condițiile în care s-a apreciat că acordarea unor astfel de sume ar aduce atingere valorii de dreptate.
T. a apreciat că nici dispozițiile sau urisprudența C.E.D.O. prin raportare la art. 1, Protocol 1, nu pot fi primite, reclamanta neputând afirma existența unei speranțe legitime în acest sens, cu privire la dobândirea unui bun.
Este real că legiuitorul în virtutea dreptului său a edictat o normă, însă, această normă, așa cum a constatat Curtea Constituțională este neconformă cu legea națională supremă și astfel nu poate da naștere unor efecte juridice.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal reclamanta, care a solicitat anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea apelului, hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, arătându-se că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea de amânare a soluționării cauzei în vedere împlinirii termenului de 45 zile prev. de art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 solicitată de reclamantă, perioadă de timp în care P. sau G. avea posibilitatea să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile constituționale.
La data soluționării cauzei dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. care au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr. 1358 și 1360/2010 erau doar suspendate de drept până la (...), dată până la care P. sau G. puteau să dea o nouă reglementare.
Procedând în modalitatea arătată, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, întrucât ulterior expirării termenului de 45 de zile, avea posibilitatea modificării temeiului juridic al acțiunii pe dreptul comun, modificare ce nu mai poate fi făcută în apel.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul s-a opus admiterii recursului arătând că deciziile C. C. sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, iar față de obligativitatea deciziei nr. 1358/2010
și 1360/2010 pronunțate de Curtea Constituțională, S. Român nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale.
Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.296 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente: Suportul daunelor morale îl constituie dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum acestea au fost modificate prin OUG nr.
6., dar aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Oficial nr. 761/(...), dată de la care s- a împlinit termenul de 45 de zile prev. de art. 147 din Constituția României în interiorul căruia P. sau G. puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că dispoziția legală ce constituie fundamentul juridic al acțiunii și-a încetat efectele juridice.
Nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei ordonanțe ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr.
47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, cu condiția ca dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Întrucât excepția de neconstituționalitate poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională. În speță, o astfel de excepție nu a fost ridicată, însă a fost admisă într-un alt dosar, ceea ce a făcut inadmisibilă sesizarea C. C. în prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 29 alin. 3 din L. nr. 47/1992, decizia C. nr. 1358/(...) fiind, însă, definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. 1 din același act normativ.
Nu se poate vorbi de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în primă instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac ce nu se aflau la dispoziția părților din proces.
Nu se pune problema nici a încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece, deși, la un moment dat, acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Nu a existat nici o jurisprudență constată în sensul acordării acestora și stabilirii unor criterii pentru cuantificarea lor,instanțele confruntându-se recent cu astfel de acțiuni raportat la data intrării în vigoare a actului normativ ce a constituit la un moment dat fundamentul lor. Tocmai de aceea, nu se pune nici problema unei eventuale discriminări, în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
Nu se pune problema încălcării celorlalte acte internaționale invocate, întrucât acestea nu impun obligații statelor, având doar un caracter de recomandare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. V. împotriva sentinței civile nr. 973 din 16 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 martie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A. A. C.
ANA I.
C. B.
Red. IA dact. GC
4 ex/(...)
Jud.primă instanță: A.S.S.
| ← Decizia civilă nr. 5280/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2200/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
