Decizia civilă nr. 229/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 229/A/2011
Ședința ata de 21 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : A.-A. C.
JUDECĂTOR : ANA I.
GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare, după casarea cu trimitere spre rejudecare, apelul declarat de reclamanții apelanți I. G., I. I. L., B. A., S. S., B. I. jr., B. G., B. V., B. F. jr. împotriva sentinței civile nr. 581 din 3 aprilie 2009 a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații M. E., C. ȘI I., I. Ș. AL J. S., P. C. Z., având ca obiect L. 1..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 14 aprilie 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 21 aprilie 2011.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 856 din 16 iunie 2006 a Tribunalului S., a fostrespinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamanților I. M., B. A., S. S., B. I. junior, B. G., B. V. și B. F. junior împotriva pârâților I. Ș. al județului S. și P. C. Z. și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul I. Ș. al județului S. împotriva M.E.C. B., fiind respinsă ca inadmisibilă cererea reconvențională a pârâtului I. Ș. al județului S. pentru constatarea dreptului de retenție.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților să le restituie în natură imobilul înscris în CF 17478 Z., nr. top. 723/a, compus din casă, curte și grădină, în suprafață de 7625 m.p., situat administrativ în Z., str. C. nr. 27.
Acțiunea este inadmisibilă, deoarece reclamanții au la îndemână, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., doar procedura specială de restituire prevăzută de această lege.
Prin decizia nr. 440/A din 17 noiembrie 2006 a C. de A., a fost admis apelul declarat de împotriva sentinței, ce a fost desființată și cauza trimisă spre rejudecare la același tribunal.
Instanța de apel a reținut că existența unei notificări formulate în condițiile și pe temeiul L. nr. 1. și omisiunea entității notificate de a răspunde cererii de restituire în termenul prevăzut de lege îndreptățește solicitantul să considere lipsa unui răspuns ca fiind refuz de restituire și să se adreseze instanței.
Din această perspectivă, acțiunea reclamanților nu este o acțiune de drept comun, ci una întemeiată pe refuzul entității notificate de a soluționa în timp util notificarea. Mai mult decât atât, a reținut instanța de apel, atâta timp cât, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă - decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a C. de A. C., irevocabilă prin decizia civilă nr. 3415 din 7 mai 2004 a Înaltei Curți de C. și Justiție - s-a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, reclamantul și-a păstrat calitatea de proprietar tabular avută la data preluării abuzive, dreptul tabular devenind actual prin executarea dispoziției de rectificare a înscrierii în cartea funciară.
Pe cale de consecință, reclamanții au dreptul de a cere instanței de judecată obligarea pârâților la restituirea imobilului, consecința unei prealabile analize comparative a titlurilor de proprietate.
Instanța de apel a mai reținut că, respingând primul capăt de cerere ca inadmisibil, prima instanță a lăsat nesoluționată cererea având ca obiect plata despăgubirilor bănești pretinse de reclamanți pentru lipsa de folosință a imobilului revendicat.
Dup ă re judec are, p r in sen tinț a c iv il ă nr. 581 d in 3 apr il ie 2009 , Tribunalul Sălaj a admis cererea reclamanților și a obligat pe pârâții I. școlar al județului S., P. C. Z. și Ministerul Educației și Cercetării să le predea reclamanților în deplină posesie și proprietate imobilul înscris în CF 1747 Z., nr. top. 723/a, compus din casă, curte, grădină și teren, astfel cum rezultă din completarea raportului de expertiză efectuat de expert T. I.
A admis cererea reconvențională formulată de pârâtul I. școlar județean S. privind obligarea reclamanților la plata sumei de 1.000.000 Ron, reprezentând contravaloarea construcțiilor ridicate pe terenul reclamanților și îmbunătățirile efectuate la construcțiile existente inițial.
A instituit în favoarea pârâților un drept de retentie asupra imobilului până la plata integrală a sumei datorate de reclamanți.
A disjuns cererea reclamanților privind obligarea pârâților la despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului și cererea de chemare în garanție formulată de I. școlar al județului S..
Tribunalul a constatat că temeiul legal al acțiunii reclamanților este art. 480 și urm. din Codul civil, iar reclamanții și-au dovedit calitatea de proprietari ai imobilului litigios față de pârâții care nu le-au putut opune nici un titlu.
Reclamanții au un bun în sensul art. 1 din primul protocol adițional la
C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar nerecunoașterea de către pârâți a dreptului de proprietate echivalează cu încălcarea primei reguli instituită de acest articol. Admiterea acțiunii în revendicare nu aduce atingere unui alt drept de proprietate dobândit în mod valid.
Tribunalul a mai reținut că pârâții au dovedit că au fost constructori de bună credință, deoarece sunt posesorii unor autorizații în temeiul cărora s-a făcut extindere la C. pionierilor în anul 1971, s-a efectuat reparație capitală în anul 1972, s-a amenajat platforma pentru carturi și s-au construit magazii în anul 1977, s-a reamenajat laboratorul floricol în anul
199 3 și s-a edificat clubul copiilor și elevilor.
In această împrejurare, pârâții devin creditorii reclamanților, care sunt obligați să-i despăgubească, motiv pentru care se instituie un drept de retenție.
Prin sentința civilă nr. 764 din 24 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj a admis cererea reclamanților și a dispus completarea dispozitivului sentinței în sensul admiterii cererii reclamanților privind obligarea pârâților la plata sumei de 13.480 lei cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 15 iunie 2009, pronunțată în cameră de consiliu, tribunalul a admis cererea petentului P. C. Z. și a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele și dispozitivul sentinței, în sensul că în loc de
1.000.000 lei se va trece 1.100.000 lei.
Prin decizia civilă nr. 3. din 4 decembrie 2009 a C. de A. C. a fostrespins ca tardiv apelul declarat de reclamanți împotriva încheierii civile din
15 iunie 2009 a Tribunalului S..
A fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.
764 din 24 aprilie 2009 a Tribunalului S., ce a fost desființată și cauza trimisă spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe.
Prin încheierea din 22 ianuarie 2010, pronunțată în Cameră de C., Curtea de A. C. a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei, în sensul că, în loc de sentința civilă nr. 764 din 24 aprilie 2009 a Tribunalului S., se va trece sentința civilă nr. 581 din 3 aprilie
2009 a Tribunalului S..
Instanța de apel a constatat că, în fața primei instanțe, la data de 8 martie 2007, pârâtul I. Ș. J. S. a formulat o cerere de arătare a titularului dreptului, în contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării. Prima instanță, soluționând acțiunea, nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.
Instanța de apel a mai constatat că prima instanță a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul I. Ș. J. S. de obligare a reclamanților la plata contravalorii construcțiilor edificate pe terenul proprietatea reclamanților și a îmbunătățirilor efectuate.
Această cerere a fost formulată în dosarul nr. 252/2006, fiind soluționată prin sentința civilă nr. 91 din 2 martie 2001 a C. de A. C., definitivă prin decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a C. de A. C. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3415 din 7 mai 2005 a Înaltei Curți de C. și
J.
În prezentul dosar, există o altă cerere reconvențională, formulată la data de 28 mai 2007 de către pârâtul P. C. Z., asupra căreia prima instanță a omis să se pronunțe.
Prin decizia civilă nr. 5822/(...) a Î na ltei Curți de C. și Justi ție, a fost
admis recursul declarat de reclamanți împotriva acestei decizii, ce a fost
casată, apelul fiind trimis spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerentele acestei decizii, instanța supremă reține că, în ceea ce privește motivul de desființare care vizează nesoluționarea cererii reconvenționale, s-a constatat că, la data de (...), I. Ș. J. S. a formulat o cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea în solidar a pârâților reconvenționali la plata sumei de 1.000.000 lei noi, reprezentând valoarea construcțiilor ridicate pe terenul lor și îmbunătățiri aduse imobilului.
Este nereală susținerea instanței de apel că această cerere reconvențională a fost formulată într-un alt dosar, care a fost soluționat printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
În realitate, cererea reconvențională formulată în dosarul nr.
252/2006, a fost formulată în prezenta cauză.
În acest dosar, au fost pronunțate sentința inițială a tribunalului și decizia instanței de apel prin care aceasta a fost desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Hotărârile judecătorești la care face trimitere instanța de apel nu au fost pronunțare în dosarul nr. 252/2006, ci în dosarul nr. 1190/2003, care a avut ca obiect o altă cerere a reclamanților, prin care se solicitase constatarea nevalabilității titlului statului.
O cerere similară a fost formulată în rejudecare, în cel de al doilea ciclu procesual, la data de 28 mai 2007, de către P. C. Z., suma indicată cu titlu de despăgubiri fiind de 1.100.000 lei (fila 75 din dosarul primei instanțe). Cererea poartă antetul I.ui S. J. S. - P. C. Z..
La termenul din 16 ianuarie 2009, în fața primei instanțe (fila 224 din dosarul primei instanțe), reprezentantul pârâtului P. C. a făcut cunoscut instanței că îmbunătățirile și construcțiile s-au efectuat din fondurile M.ui
E., C. și Tineretului
Cererea reconvențională formulată la data de 28 mai 2007, a fost analizată de instanța de judecată ca fiind formulată de pârâtul I. școlar al județului S. (P. C. Z.).
P. C. Z., însuși, prin cererea de îndreptare a erorii materiale, a arătat că are ca for tutelar I. Ș. al județului S.. Î. curte a constatat că prima instanță a considerat că cererea reconvențională a fost formulată de I. școlar al județului S. - P. C. și a soluționat-o ca atare.
Instanța de apel, însă, s-a limitat să constate că nu a fost soluționată cererea reconvențională formulată de P. C., fără a analiza aspectele mai sus expuse, reținând greșit că I. școlar a formulat cerere reconvențională în alt dosar.
În ceea ce privește faptul că prima instanță a lăsat nesoluționată cererea de arătare a titularului dreptului, s-a apreciat că în mod greșit instanța de apel a constatat că tribunalul nu a judecat această cerere.
Astfel, prin sentința civilă nr. 581 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj a analizat amplu cererea de arătare a titularului dreptului (fila 4 din hotărâre).
Plecând de la dispozițiile art. 64 din codul de procedură civilă și invocând prevederile alt. 166 alin. 44 din L. nr. 84/1995, prima instanță a arătat că Ministerul Educației și Cercetării nu s-a prezentat în cauză, nu s-a pronunțat cu privire la cererea pârâtului privind arătarea titularului dreptului, dar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii.
Într-o astfel de situație, a reținut instanța de fond, clarificarea poziției procesuale se regăsește în dispozițiile alt. 58 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora cel chemat în judecată dobândește calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărâre a îi va fi opozabilă.
Față de împrejurarea că tribunalul a soluționat ambele cereri, în mod greșit instanța de apel a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, motivat de faptul că ele au rămas nesoluționate.
Modul, însă, în care acestea au fost soluționate trebuia supus controlului instanței de apel, control pe care aceasta nu l-a exercitat, în limitele cererii de declarare a apelului, conform art. 295 din Codul de procedură civilă.
Cât privește criticile referitoare la greșita respingere ca tardiv a apeluluideclarat de reclamanți împotriva încheierii din 15 iunie 2009, acestea suntnefondate.
Astfel, la data declarării apelului, 21 mai 2009, încheierea de îndreptare a erorii materiale nu era pronunțată. Ea a fost pronunțată ulterior, la data de 15 iunie 2009 și comunicată părților din dosar la data de
16 iunie 2009.
Reclamanții nu au declarat în termen apel împotriva acestei încheieri, mulțumindu-se ca, prin motivele de apel, să arate că apelul este declarat și împotriva acestei încheieri.
Or, motivele de apel au fost depuse abia la data de 7 octombrie 2009, mult peste termenul prevăzut de lege.
Este adevărat că, la data depunerii cererii de declarare a apelului, nu exista încheierea de îndreptare a erorii materiale, dar aceasta nu înseamnă că apelul declarat vizează și încheierea din 15 iunie 2009.
Conform art. 282 din Codul de procedură civilă, apelul declarat împotriva unei hotărâri vizează și toate încheierile premergătoare, dar încheierea de îndreptare a erorii materiale nu este o încheiere premergătoare, ci are un regim juridic de sine stătător, supus regulilor instituite de an. 281 și 2813 din Codul de procedură civilă.
Or, conform acestor texte de lege, nu se poate interpreta că un apel declarat împotriva unei hotărâri se consideră îndreptat împotriva oricărei eventuale încheieri ulterioară de îndreptare a erorii materiale.
De altfel, așa cum s-a arătat, încheierea de îndreptare de eroare materială a fost comunicată și reclamanților, care nu au înțeles să o atace cu apel în termenul prevăzut de lege.
Față de motivele expuse mai sus, a fost admis recursul declarat de reclamanți, a fost casată decizia atacată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, pentru judecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 581/(...) a Tribunalului S..
În cee a ce pr iveș te mo tivele de apel ale re cl amanț ilor î mpo tr iv a sen tințe i civile nr. 581/(...) a Tribunalului S., aceștia au solicitat schimbarea ei, însensul respingerii cererii reconvenționale formulată de pârâtul I. Ș. J. S. și înlăturarea obligației instituite în sarcina reclamanților de plată a sumei de 1.100.000 lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor noi și a îmbunătățirilor făcute la construcțiile vechi, precum și a dreptului de retenție instituit în favoarea pârâților asupra întregului imobil înscris în Cf nr. 1747 Z.. În motivarea apelului, reclamanții au arătat că hotărârea este nelegală sub aspectul calității procesuale a părților. Inițial, acțiunea a fost înregistrată sub nr. 252/2006 în contradictoriu cu pârâții I. Ș. J. S. și P. C. Z., care foloseau efectiv imobilul. Cu toate acestea, hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu și cu Ministerul Educației și Cercetării, deși acesta nu a fost chemat în judecată ca pârât de către reclamanți. Ministerul Educației și Cercetării a fost chemat în garanție de către pârâtul I. Ș. J. S., însă ulterior pârâtul a renunțat la această cerere de chemare în garanție, astfel încât în final, cel dintâi nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Referitor la cererea reconvențională formulată de I. Ș. J. S. privind obligarea reclamanților la plata sumei de 1.100.000 lei, aceasta reprezintă o soluție nelegală, apelanții solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată, întrucât, în primul rând, instanța ar fi trebuit să dispună anularea ca netimbrată a acestei cereri, deoarece, în pofida susținerilor pârâtului potrivit cărora, pe considerentul că acțiunea principală întemeiată pe prevederile L. nr. 1. este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și cererea reconvențională beneficiază de același regim juridic, cererea reconvențională se impunea a fi timbrată conform art. 2 din L. nr. 146/1997, întrucât obiectul său nu se încadrează în disp. art. 15 lit. r din legea taxelor de timbru. În plus, instanța ar fi trebuit să constate că, în cauză, operează autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de I. Ș. J. S., deoarece există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de respingere a cererii de obligare a reclamanților la plata lucrărilor de construcții efectuate de acest pârât pe terenul proprietatea reclamanților, respectiv sentința civilă nr. 91/(...) a Tribunalului S., definitivă prin decizia civilă nr. 153/(...) a C. de A. C. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3415/(...) a Înaltei Curți de C. și J. Reclamanții au arătat că nu doresc să păstreze construcțiile noi edificate pe terenul lor, ci se prevalează de disp. art. 494 alin. 2 C. civil, solicitând pârâtului să le ridice pe cheltuiala sa, acesta neputând invoca buna credință. Preluarea imobilului de la antecesorul reclamanților s-a făcut în mod abuziv și nelegal, chiar în condițiile legislației elaborate de statul totalitar, astfel încât pârâtul I. Ș. J. S. nu poate invoca buna credință. Și în ceea ce privește corpul nou de clădire edificată de Ministerul Educației și Cercetării reclamanții se prevalează de disp. art. 494 alin. 2 C. civil, întrucât nu doresc să păstreze edificatul. În fine, reclamanții au invocat faptul că s-a făcut dovada doar în ceea ce privește valoarea materialelor și a manoperei încorporate în lucrări, iar nu și a sporului de valoare adus fondului, în condițiile în care proprietarul poate opta pentru oricare din cele două variante. Stabilirea dreptului de retenție constituie de asemenea o soluție nelegală, acest caracter rezultând pe de o parte din nelegalitatea obligației instituite în sarcina reclamanților la plata despăgubirilor în sumă de 1.100.000 lei, iar, pe de altă parte, din împrejurarea că acest drept s-a instituit asupra tuturor construcțiilor existente pe teren, inclusiv asupra casei edificate de către reclamanți și nu doar asupra edificatului a cărui contravaloare o solicită pârâtul, cum ar fi fost legal. Prin întâmpinările formulate (f. 31-36), pârâții I. Ș. J. S. și P. C. Z. au solicitat respingerea apelului ca nefondat. Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la d ispoz iț iile ar t. 292 al in. 1 C. proc. c iv. , av ând în vedere ș i cons ideren tele deciziei de casare, în temeiul art. 315 Cod proc. civ., curtea apreciaz ă c ă aces ta nu es te f ondat, d in cons ideren tele ce ur me az ă a f i expu se. Astfel, în esență, în cauză, s-a formulat o acțiune principală, în temeiul căreia reclamanții, în calitate de proprietari ai imobilului, urmăresc intrarea în posesia acestuia, precum și o cerere reconvențională prin care pârâții, în calitate de constructori de bună credință, în susținerea lor, solicită despăgubiri pentru imobilele construcții edificate pe terenul obiect al acțiunii principale și, pentru garantarea plății creanței constând în contravaloarea construcțiilor, instituirea unui drept de retenție. În ceea ce privește acțiunea principală, dreptul de proprietate al reclamanților a fost constatat în contradictoriu cu pârâții prin decizia civilă nr. 153/(...) a C. de A. C., pronunțată în dosarul civil nr. 3., dispunându-se și rectificarea cărții funciare, în sensul restabilirii situației anterioare, respectiv a reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea antecesoarei reclamanților, fiind, însă, respins ca prematur capătul de cerere privind obligarea pârâților la predarea imobilului, cu motivarea că, la acea dată, acesta avea destinația de P. al elevilor și copiilor din Z., având, deci, o utilitate social-culturală și de învățământ în înțelesul art. 1 din OUG nr. 40/1999, dreptul de administrare cedat I.ui Ș. al județului S. de către S. Român putând fi asimilat dreptului de folosință obținut prin închiriere, ceea ce are consecința că el a fost prelungit pe o durată de 5 ani, calculată de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență. După expirarea acestui termen, reclamanții au formulat acțiunea principală, ce a și fost admisă de prima instanță, soluția referitoare la acțiunea principală neconstituind obiect al apelului. În ceea ce privește cererea reconvențională, în dosarul în care reclamanții au formulat acțiune în revendicare fundamentată pe dreptul comun și în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1. a C. de A. C., amintită, pârâții au formulat o cerere similară, referitoare la plata despăgubirilor pentru construcțiile edificate pe terenul revendicat, reconvențională ce a fost respinsă de prima instanță, care a respins acțiunea principală, apreciind că preluarea imobilului s-a realizat cu titlu și, ca o consecință, a respins cererea reconvențională, întrucât a menținut imobilul în proprietatea statului, nepunându-se problema aplicării regulilor accesiunii imobiliare artificiale. Instanța de apel, respectiv Curtea de A. C., prin decizia civilă nr. 1., prin care a admis în parte apelul reclamanților, constatând preluarea fără titlu valabil a imobilului și dispunând rectificarea cărții funciare, a menținut soluția referitoare la respingerea cererii reconvenționale, fără ca în considerente să existe o mențiune expresă cu referire la motivele ce au stat la baza acestei soluții, însă, din dispozitiv, rezultă că petitul privind obligarea de predare a imobilului a fost respins ca prematur, acesta fiind, așadar, și motivul pentru care s-a menținut soluția de respingere a cererii reconvenționale, întrucât, nepunându-se problema preluării construcției de către proprietarul terenului, nici constructorul nu poate solicita despăgubiri pentru construcțiile edificate pe terenul altuia, în acea cauză nefiind aplicate dispozițiile art. 494 C. civil. Așadar, nu există autoritate de lucru judecat în sensul art. 1201 C. civil și art. 166 Cod proc. civ., cererea reconvențională fiind respinsă ca prematură în primul dosar, iar, între timp, împlinindu-se termenul de 5 ani avut în vedere de instanță. În ceea ce privește calitatea procesuală activă privind formularea cererii reconvenționale, aceasta a fost dezlegată de instanța de recurs prin decizia de casare cu trimitere, obligatorie pentru instanța de apel, conform art. 315 alin. 1 Cod proc. civ. Referitor la anularea cererii reconvenționale ca netimbrată, stabilirea taxei judiciare de timbru este atributul instanței de judecată, acțiunea neputându-se anula pe acest motiv, conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 146/1997, decât în situația în care se pune în vedere părții debitoare obligația de plată a taxei de timbru, cuantumul acesteia și sancțiunea în caz de neîndeplinire a acestei obligații, or instanța de apel apreciază că în mod corect a stabilit prima instanță că cererea reconvențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru. O., în căile de atac, nu se mai pune problema anulării cererii ca netimbrată sau ca insuficient timbrată, dacă se constată ă prima instanță a stabilit greșit taxa de timbru, ci a dării în debit pentru diferență, conform art. 20 alin. 5 din același act normativ. Pe fond, rămâne de soluționat doar problema referitoare la buna sau reaua credință a constructorului, instanța de apel apreciind că în mod corect a reținut prima instanță buna credință, în condițiile existenței autorizațiilor de construire, simplul fapt că S. Român a preluat imobilul fără titlu valabil nerăsturnând prezumția legală a bunei credințe a pârâtului care a edificat construcțiile, prev. de art. 1899 alin. 2 C. civil. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, în cazul constructorului de bună credință, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza a II-a C. civ., proprietarul terenului are dreptul de a opta între a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului. Reclamanții, așa cum a reținut prima instanță, prin completarea la întâmpinare de la fila 97 din dosarul primei instanțe, nu au contestat valoarea despăgubirilor, ci s-au apărat constant doar prin invocarea relei credințe a constructorului și solicitarea de a fi demolate construcțiile pe cheltuiala acestuia, acesta fiind și motivul pentru care prima instanță a acordat despăgubirile în cuantumul solicitat de constructor, încheierea de îndreptare a erorii materiale ce stabilește cuantumul final al acestor despăgubiri fiind apelată tardiv, soluția de respingere a apelului ca tardiv fiind menținută de instanța de recurs. Inclusiv în rejudecarea după casarea cu trimitere, reclamanții apelanți s-au apărat doar cu privire la buna sau reaua credință a constructorului și nu cu privire la valoarea despăgubirilor, motiv pentru care, cuantumul stabilit de prima instanță va fi menținut de instanța de apel. Cu privire la dreptul de retenție, sunt întrunite condițiile pentru instituirea acestuia, pârâții având un drept de creanță în legătură cu bunul proprietatea reclamanților, respectiv pentru construcțiile nou edificate pe terenul proprietatea reclamanților și pentru îmbunătățirile la construcția proprietatea reclamanților, și sub acest aspect, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Din toate aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc. civ., curtea va respinge apelul declarat de reclamanți ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții I. G., I. L., B. A., S. S., B. I. junior, B. G., B. V. și B. F. junior împotriva sentinței civile nr. 581/(...) a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Definitivă și executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER A. A. C. ANA I. C. B. Red. CAA dact. GC 13 ex/(...) Jud. primă instanță: P. N.
| ← Decizia civilă nr. 4911/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4901/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
