Decizia civilă nr. 1794/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1794/R/2011
Ședința publică din 20 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P. JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta R. C. O., împotriva sentinței civile nr. 454 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta R. C. O., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că pârâtul intimat a expediat prin poștă un înscris întitulat "Punct de vedere";, prin care își exprimă poziția procesuală față de recursul declarat de reclamantă, respectiv invocă excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului, solicită admiterea acestei excepții, iar pe cale de consecință respingerea recursului promovat de reclamantă ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și întemeiată, iar în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea sentinței recurate ca fiind legală, având în vedere că au fost aplicate dispozițiile D. nr. 1. a C. C. a R.,prin care s-a stabilit că pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice nu mai poate fi obligat la plata despăgubirilor morale.
C U R T E A
Prin sen tinț a c iv il ă n r. 454/ (...), pronunțată de T ribu n alul M ar amu reș în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamanta R. C. O., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, inițial, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile L. nr. 2., dispoziții care însă și-au încetat efectele juridice în conformitate cu prevederile art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992, având în vedere că prin D. C. C. nr. 1., textul art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. a fost declarat neconstituțional.
În cursul procesului reclamanta a invocat și prevederile art. 998-999
C., însă, solicitarea de acordare a daunelor morale întemeiată pe acest temei legal este prescrisă raportat la art. 8 alin. 1, art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din
D. nr. 1..
Celelalte temeiuri de drept precizate de reclamantă, și anume, mai multe Rezoluții ale C.E., D. de la V., etc., nu pot fi luate în considerare, raportat la efectele obligatorii ale izvoarelor primare și secundare ale dreptului comunitar.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at rec urs, în ter men leg al, recl aman ta
R. C. O., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, însensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, a fost expusă motivarea acțiunii introductive de instanță, cu referire amănunțită la starea de fapt, prin expunerea condițiilor în care tatăl reclamantei a fost arestat și condamnat în temeiul art. 209 C., prin sentința penală nr. 298/1960, susținându-se că în mod greșit a fost respinsă acțiunea de către prima instanță.
Potrivit D. C. C. nr. 838/2009, D. C. C. au efect ex nunc, astfel încât, în cauză nu se aplică D. nr. 1., întrucât, la data introducerii cererii de chemare în judecată, era în vigoare L. nr. 2., iar în patrimoniul reclamantei s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri, inclusiv în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a, legea în vigoare la momentul promovării acțiunii fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului.
În sensul aplicării principiul neretroactivității s-a invocat și jurisprudența C., respectiv H. din 8 martie 2006, pronunțată în Cauza B. contra Croația, paragraful 81, precum și necesitatea inexistenței unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică.
Tot în motivarea recursului au fost invocate Decizii de speță pronunțate de C. de A. O., R. nr. 1. a A. P. a C. E., R. F. al C. P. pentru Analiza Dictaturii Comuniste din R., D. de la V., R. nr. 1. a A. P. a C. E., D. asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și abuzului de putere, adoptată de A. G. a O. prin R. nr. 40/34/(...).
S-a mai invocat de către recurentă că, așa cum a arătat și prin N. de ședință depuse la dosarul de fond, ne găsim într-un caz de antrenare arăspunderii S.ui R., culpa acestuia fiind pe deplin dovedită, privitor la încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților omului, S. R. fiind obligat să asigure reparațiile ce se cuvin victimelor regimului totalitar comunist.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, p âr âtul S. R. prin M in is terul
F in anțelor Publ ice, pr in D. G. a F. P. M ., a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, întemeiată pe art. 998-999 C., susținând că potrivit art. 1 alin. 1 și art. 3 din D. nr. 1., acțiunea este prescrisă. Reclamanta nu avea o „. legitimă";, de a obține despăgubiri, cererea sa fiindincompatibilă rationae materiae cu dispozițiile art. 1 din P. 1 C.
Pe cale de consecință, pârâtul a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Ses iz are a pr ime i ins tanțe .
Inițial, reclamanta a învestit instanța T. M. cu o cerere întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., solicitând instanței să oblige pârâtul să plătească reclamantei suma de 500.000 Euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral suferit de tatăl reclamantei, A. I., în urma condamnării sale cu caracter politic, dispusă prin sentința penală nr. 298/1960, pentru săvârșirea crimei de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 din Codul penal din 1936.
Ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a R. a D. nr.
1358/(...), prin care textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. a fost declarat neconstituțional, reclamanta și-a precizat acțiunea, la data de (...), arătând că „completăm temeiul de drept al acțiunii cu dispozițiile art. 998-
999 C., art. 4 alin. 4, art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., precum și cu prevederile R. nr. 1. a A. P. a C. E., R.ui F. al C. P. pentru Analiza Dictaturii Comuniste din
R., D. de la V., R. nr. 1. a A. P. a C. E., D. asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și abuzului de putere, adoptată de A. G. a O. prin R. nr. 40/34/(...)"; (f. 56-57 dosar fond).
În motivarea acestei precizări de acțiune, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 998 C. pentru ca pârâtul să fie obligat la plata daunelor morale.
Cu privire la caracterul politic al cond amn ăr ii pen ale aplicate antecesorului reclamantei.
Din fișa matricolă penală nr. 37/1959 rezultă că antecesorul reclamantei, A. I., a fost condamnat prin sentința penală nr. 298/(...), pronunțată de T. M. C. în dosar nr. 276/1960, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209 C., respectiv uneltire contra ordinii sociale, condamnare care, potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., constituie de drept condamnare cu caracter politic (f. 6-7, f. 47-51 dosar fond).
Din considerentele sentinței penale nr. 298/(...) rezultă faptul că, în sarcina antecesorului reclamantei, s-a reținut săvârșirea crimei de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 lit. a C. din
1936, constând în aceea că acesta, „fost legionar, și-a menținut aceleașiconcepții naționalist-fasciste și după instaurarea regimului de democrație populară, iar în primăvara anului 1967, într-o discuție pe care a avut-o cu numitul C. G. a spus că a fost schimbat din funcție pentru că este român și că dacă ar fi fost evreu sau ungur nu ar fi fost înlocuit. Tot cu această ocazie, a afirmat că nu au procedat bine cei de la A. pentru că au mai rămas în viață evrei și că ar fi bine să mai vină încă o dată Germania pentru a-i lichida pe toți"; (f. 48 dosar fond).
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., constituie condamnare politică de drept condamnările pronunțate pentru fapte prevăzute de art. 209 din Codul penal din 1936.
Prin urmare, condamnarea antecesorului reclamantei constituie de drept, prin prisma art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., condamnare cu caracter politic, nemaifiind necesar ca reclamanta să formuleze un petit distinct prin care să solicite instanței să constate caracterul politic al acestei condamnări.
Cu privire la petitul din cererea reclamantei, având ca obiect obligarea
p âr âtulu i S. R., pr in M in is terul F in anț elor Publ ice, l a pl ata desp ăgub ir ilor morale.
În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamantă în susținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării D. nr. 1358/(...) a C. C. a R., astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamanta nu mai este îndreptățită la a pretinde obligarea pârâtului la plata de despăgubiri morale.
L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și
5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M.
Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) D. C. C. se publica în M. Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar
și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) D. pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea
Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanta și-a întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la fila 56 dosar fond, la data de (...), respectiv, art. 998-999 C., C. constată următoarele:
Art. 998 C. constituie sediul legal în materie răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Corect a reținut prima instanță că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R., în temeiul art. 998 C., întrucât, S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiripersoanelor persecutate de regimul comunist, însă, C. constată că prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R., ar fi trebuit analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantei, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C.
Prin întâmpinarea formulată la recursul reclamantei, S. R., prin
Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M., a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că acțiunea întemeiată pe art. 998
C. se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de D. nr. 1., termen care în cauză s-a împlinit de mult.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamantă, este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamanta și-a fundamentat cererea introductivă de instanță, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr. 1..
Reclamanta, prin precizarea de acțiune, formulată la (...), înregistrată pe rolul T. M., a investit Tribunalul Maramureș cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998-999 C. civ.
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de 500.000 Euro, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat antecesorului reclamantei, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-
999 C. civ., S. R. fiind ținut, în opinia reclamantei, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,
„prescr ipț ia drep tulu i l a acț iune în rep ar are a p agube i pr ic in u ite pr in f ap ta
il ic ită, începe s ă cur g ă de l a d ata c ând p ăgu b itul a cunoscu t s au trebu ia s ă
cuno asc ă, atât p agu b a c ât ș i pe cel c are r ăspunde de e a";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamanta ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999
C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamanții au cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond, este de subliniat faptul că reclamanta a cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată antecesorului său prin condamnarea politică și prin faptul detenției - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989 - chiar la momentul condamnării și a punerii în aplicare a acestei condamnări.
Având, însă, în vedere că în perioada în care antecesorul reclamantei a fost condamnat, iar mai apoi s-a aflat în detenție în baza condamnării dispuse prin sentința penală nr. 298/1960, orânduirea comunistă nupermitea, la acel moment, o manifestare, nici expresă și nici tacită a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamanta a cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei cel mai târziu la data de (...) când regimul comunist din R. a fost răsturnat.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamanta - ca de altfel nici antecesorul său, decedat la data de (...) (f.9 dosar fond) - , nu putea, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamanta ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată antecesorului său - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
C. apreciază că după data de (...), reclamanta era liberă să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului său, mai ales că, la data de (...), în M. Oficial al R. nr. 50/(...), a fost publicat D.-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Este adevărat că acest act normativ nu conținea nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R. au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi : recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc. .
Dacă, totuși, reclamanta nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate, probabil datorită inexistenței unei prevederi exprese în textul acestui act normativ, care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, C. apreciază că reclamanta avea deschisă calea unei astfel de acțiuni în justiție din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R., publicată în M. Oficial nr. 233/(...), și care în art. 21 alin. 1 consacra accesul liber la justiție,prevăzând că „orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime";, și că „nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"; (art. 21 alin. 2).
Având în vedere că prin condamnarea politică și prin detenția în sine, s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, dreptul la libertate, dreptul la domiciliu, dreptul la liberă muncă remunerată, la interzicerea torturii, etc.
-, este de apreciat în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă este data la care R. a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin L. nr. 30/(...), publicată în M. Oficial nr. 135/(...).
C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă de la data intrării în vigoare a L. nr. 30/1994, respectiv, de la momentul publicării acesteia în M. Oficial, conform art. 78 din Constituția R. nerevizuită.
În sprijinul acestei opinii a C. stă faptul că, deși și Constituția R. din
1991 recunoștea și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, la libertate individuală, la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sănătății etc. -, totuși, legea fundamentală a țării nu prevedea nici un mijloc efectiv de înlăturare a efectelor acestor încălcări și de reparare a prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestor drepturi și libertăți fundamentale, o atare posibilitate efectivă fiind reglementată prin prevederile C., care permit persoanei, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale au fost nesocotite ori încălcate, de a se adresa cu o cerere C.
Europene a Drepturilor Omului, pentru a se constata încălcarea de către statul al cărui resortisant este respectiva persoană, a unuia dintre drepturile reglementate de C. și de a dispune în sensul obligării acelui stat la o reparație echitabilă.
Prin urmare, prin prisma considerentelor mai sus expuse, C . cons tată
c ă mo men tul de l a c are a începu t s ă cur g ă ter menul de prescr ipț ie ex tinc tiv ă,
în c azul prezen te i ac ț iun i, ter men regle men tat de ar t. 8 al in. 1 r ap. l a ar t. 3
al in. 1 tez a I d in D. nr. 1., es te d ata in tr ăr ii în v igo ar e a L. nr. 30/1994, respectiv, 31 mai 1994.
Or, cerere a prec iz ată a f ost pro mov ată d e c ătre recl aman tă la data de (...), cu dep ăș ire a ev iden tă a ter menulu i de prescr ipț ie ex tinc tiv ă prev ăzu t d e art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.,
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamantă, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C., este prescrisă extinctiv, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.
Cu pr iv ire l a celel al te te me iur i invoc ate de recl aman tă în susținereacererii sale și a recursului său, C. constată că acestea nu pot servi ca fundament juridic al admiterii pretențiilor reclamantei de acordare a daunelor morale în condițiile răspunderii civile delictuale, dat fiind că acestea nu reglementează în mod expres, cu forță obligatorie, condițiile concrete în care un stat poate fi obligat la repararea unor astfel de prejudicii.
Cu pr iv ire l a susț ine re a recl aman tei recurente, în sensul c ă ave a o „.
leg itimă"; l a a obț ine desp ăgub ir i pe n tru pre jud ic iul mor al suf erit de antecesorul s ău .
Dacă situația juridică a reclamantei ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. Oficial a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamantei ladespăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a C. C. a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantei, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.proc.civ., dând naștere în patrimoniul reclamanților unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din P. Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție
- a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)).
La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe
L. nr. 2. reclamanta se putea prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.
Cu pr iv ire l a susț iner e a recuren te i , conf orm c ăre ia, în c auz ă n u se apl ic ă
D. nr. 1. a C. C. a R..
Afirmația reclamantei recurente, conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele:
Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia.
Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., D. C. C. au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. Oficial, dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că D. C. C. se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a C. C..
Cu pr iv ire l a jur ispr udenț a C. s tatu ată în H. pronunț ată în c auz a B.
con tr a Cro aț ie i.
Referitor la aplicarea în speță a celor statuate în jurisprudența C., prin H. B. împotriva Croației ([MC], nr. 59.532/00, C. 2006-III), instanța reține următoarele:
În cauza B. contra Croației s-a statuat, pe de o parte, asupra admisibilității cererii petentului, raportat la data pretinsei încălcări a dreptului petentului și la data introducerii acesteia, iar pe de altă parte, asupra necesității aplicării principiului neretroactivității legii.
În ceea ce privește primul aspect, C. a stabilit în H. B. împotriva
Croației că, competența trebuie să se determine în raport cu faptele ce constituie ingerința pretinsă.
Astfel, C. a stabilit că este esențial să realizeze în fiecare cauză dată fixarea exactă în timp a încălcării pretinse. Ea trebuie să țină cont în acestsens atât de faptele de care se plânge reclamantul, cât și de sfera de aplicare a dreptului garantat de C., a cărui încălcare este pretinsă, ceea ce poate presupune o anumită dificultate atunci când cererile se bazează pe fapte ce reprezintă o prelungire a unei situații sau o înlănțuire de evenimente, dintre care unele se situează înaintea datei ratificării sau, dacă este cazul, înaintea datei de recunoaștere de către statul pârât a dreptului la plângere individuală, când aceasta nu era încă facultativă (a se vedea în același sens și Cauza Ilașcu și alții împotriva Moldovei și R.iei; Cauza Yagci și Sargin împotriva Turciei, H. din 8 iunie 1995, și Broniowski împotriva Poloniei).
Referitor la cel de-al doilea aspect, C., în H. din 8 martie 2006 privind cauza B. c/a Croației, paragraful 81, a statuat în sensul aplicării principiului neretroactivității., însă, instanța constată că, în speța pendinte nu se poate discuta despre o retroactivitate a legii, motivat pe următoarele considerente :
Împrejurarea că până la momentul publicării D. C. C. nr. 1358/(...)
((...)) în unele litigii vizând aplicarea L. nr. 2. au fost pronunțate hotărâri definitive și executorii, în apel, favorabile reclamanților, și că, în alte litigii vizând aplicarea L. nr. 2., se pronunțase abia o hotărâre în primă instanță, sau încă nu se pronunțase nici măcar o hotărâre în primă instanță, dă naștere, fără doar și poate, unei situații de discriminare, decurgând din aplicarea unui tratament distinct persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși petenții au depus cererile anterior publicării D. nr. 1. a CCR, și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2., acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute neimputabile persoanelor aflate în cauză, însă, această împrejurare nu este susceptibilă să constituie un argument legal pertinent în sensul înlăturării aplicării efectelor deciziei C. C..
Principiul egalității si interzicerii discriminării a fost reluat de C. în P. nr.12 la C., adoptat in anul 2000, iar art.1 al acestui Protocol prevede: "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice si orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alta situație.";
Ca atare, sfera suplimentară de protecție stabilită de art.1 din Protocol, se referă la cazurile în care o persoana este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale, precum și exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anume manieră.
Aceste principii au fost reluate în jurisprudența recentă a C., în cauza
Thorne vs. The United Kingdom, pronunțată în anul 2009.
Prin urmare, în opinia C., judecătorul cauzei aflată pe rol este obligat să verifice nu numai data înregistrării cererii de chemare in judecata, dar mai ales dacă, la momentul publicării în M. Of. al R. a D. CCR nr. 1., reclamantul avea deja un „. în sensul C.i, adică o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care să se fi constatat dreptul său la despăgubiri morale, precum și cuantumul acestor despăgubiri, în baza L. nr. 2..
Și aceasta pentru că, la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul L. nr. 2., în patrimoniul reclamantei s-a născut doarun drept la o acțiune având ca obiect despăgubiri morale în temeiul L. nr.
2., iar nicidecum un „., adică un drept patrimonial de creanță, cu privire la o creanță certă, lichidă și exigibilă, susceptibilă de executare silită.
Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel :
„L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";
Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept.
Efectul ex nunc al actelor C. C. constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei C. nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol.
Cu pr iv ire l a D. de speț ă pronunț ate de C. de A. O. , C. constată că acestea sunt lipsite de relevanță juridică pentru justa soluționarea a cauzei, pe de o parte, raportat la întreaga considerație mai sus expusă, iar, pe de altă parte, având în vedere că în sistemul român de drept precedentul judiciar nu este izvor de drept.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., rap. la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.
Față de soluția de respingere a recursului, în recurs nu au fost stabilite cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. C. O., împotriva sentinței civile numărul 454 din 03 martie 2011 a T. M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.
G. A. A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...) J.fond: G.P.
| ← Decizia civilă nr. 1798/2011, Curtea de Apel Cluj | Sentința civilă nr. 10/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
