Decizia civilă nr. 1891/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1891/R/2011
Ședința publică din 26 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTORI : A. C.
: A. A. C.
G. : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 202 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalul Maramureș, pronunțată în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu intimații S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -. D. G. A F. P. M. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri - L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 11 mai
2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului și menținerea în tot a hotărârii atacate și pe cale de consecință respingerea cererii privind obligarea S.ui Român la plata despăgubirilor ca urmare a constatării caracterului politic al măsurii deportării ca prizonier de război în U.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. M. la data de (...) sub nr. (...), reclamantul M. V. a chemat în judecată în calitate de pârât S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că, în calitate de moștenitor legal -descendent de gradul I după defunctul M. G., decedat la (...), este îndreptățit și solicită constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportăriidefunctului în perioada 1945-1948 în fosta U., să fie obligați pârâții să-i plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 5000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării defunctului.
Prin Sentința civilă nr. 202 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureșîn dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul M. V. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: a) L. nr. 221/2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic
și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1949, în art. 3, arată ce înțelege această lege prin măsură administrativă cu caracter politic.
Art. 4 din L. nr. 2. la alineatul al doilea arată că: „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora";.
Din interpretarea acestor norme juridice, rezultă că se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2., respectiv: „ exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la
14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnarea prin forță a regimului comunist, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-a raportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, evidențiate mai sus, iar pe de altă parte s-a raportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.
În speță, din motivarea în fapt a acțiunii, din precizările făcute de reclamant, precum și din probele administrate rezultă că tatăl reclamantului M. G. a decedat la data de (...) și a fost deportat în perioada 1945-1948 în fosta U.
Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevăzute de L. nr. 2. ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuie să fie ale S.ui R.
Or, deportarea anumitor categorii de persoane, respectiv a etnicilor germani în U. la muncă de reconstrucție este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme.
Forțele sovietice de ocupație și nu S. Român au procedat la acele deportări.
Deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania, care, în urma Tratatului de la I. au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După C. de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor Convenției de A., au impus G. Român să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
R., trecută rapid sub controlul deplin al trupelor sovietice de ocupație
și lipsită de orice independență reală în regimul sufocant fixat de C. de A. din 12 septembrie 1944 nu mai putea avea nici un cuvânt de spus, chiar în chestiunile sale interne.
După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (S.ă) de C. a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din C. de A., organele sovietice au ordonat deportări: Ordinul 031/(...) al Comisiei Aliate (S.e) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/(...) dat de generalul V., locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (S.e) de C. din R..
Deși C. de A. din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la P., Y. și P. au confirmat sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în U.
În 3 ianuarie 1945, în numele guvernului român, ministrul de externe,
C. V., a protestat împotriva acestor măsuri abuzive, care depășesc clauzele armistițiului.
Generalul Rădescu a protestat, de asemenea la (...) împotriva acestor deportări, reușind să salveze de la deportare 11924 persoane.
La data de (...), Regele M. a trimis un amplu memoriu președintelui
SUA, în care descria sumbra situație a României sub ocupația sovietică.
D. în U. în urma Convenției de A. din 1944, ca despăgubiri de război, nu se încadrează între situațiile prevăzute în art. 3, respectiv în art. 4 alin. 2 din L. nr. 2..
În speță, deportarea nu a fost dispusă de S. Român, ci de forțele sovietice de ocupație și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945, ci s-a înscris în deportările - despăgubiri de război pretinse de sovietici după C. de A. din 1944.
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit existenta unei masuri administrative cu caracter politic in sensul L. nr. 2..
S-a mai arătat că în tot cuprinsul legii, legiuitorul a făcut o demarcație clară între persoanele condamnate politic și persoanele care au fost victimele unor măsuri administrative cu caracter politic, iar termenii folosiți au un înțeles bine stabilit.
Demarcația este făcută chiar și în cadrul alin. 1) al art. 5. Astfel, dacă la lit. a) legiuitorul vorbește despre despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit „prin condamnare";, la lit. b) vorbește despre despăgubiri
„reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative";.
Practic, partea introductivă a art. 5 are un caracter general, iar prin modul de formulare a celor 3 categorii de drepturi la lit. a), b) și c) se circumstanțiază si restrânge sau, mai bine zis, se individualizează categoria de persoane care pot beneficia de fiecare dintre drepturi.
În acest sens: de dreptul prevăzut la lit. a) poate beneficia doar cel care a suferit o condamnare cu caracter politic; de dreptul prevăzut la lit. b) poate beneficia atât cel care a suferit o condamnare cu caracter politic, cât și cel care a fost victima unei măsuri administrative cu caracter politic; iar de dreptul prevăzut la lit. c) în mod cu totul evident poate beneficia doar cel care a suferit o condamnare cu caracter politic.
Prin urmare, în condițiile în care acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare presupune, în mod logic, existența unei hotărâri judecătorești de condamnare, este exclusă acordarea de despăgubiri, în baza art. 5 din L. nr. 2., persoanelor care nu au suferit prejudiciul moral în baza unei astfel de hotărâri de condamnare.
Se observă că inserarea la pct. 1 al art. 5 a sintagmei ";sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic"; vine aparent în contradicție cu conținutul dispoziției de la lit. a), deși atât pct. 1, cât și celelalte două puncte, ar trebui să se circumscrie limitelor de la lit. a) pe care le detaliază în concret.
Textul de lege menționat autorizează doar interpretarea potrivit căreia persoanele prevăzute la pct. 2 si 3 au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, exclusiv prin condamnare si nu la prejudiciul moral suferit de autorul lor prin masuri administrative cu caracter politic. Legiuitorul dă dreptul la obținerea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic doar persoanei care a fost victima acestora. Altfel spus, daca reclamantul nu este persoana care a făcut obiectul măsurii administrative (ci este soțul/., descendentul de gradul I ori descendentul de gradul al II-lea) și prin ipoteză nu se pune problema condamnării, instanțele nu pot să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Pseudo interpretările de genul ";. ar fi trebuit să recunoască dreptul rudelor apropiate la … "; sau de genul ";. eroare legiuitorul a prevăzut expres, doar la punctul 1, posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic"; nu pot fi acceptate deoarece au ca rezultat substituirea voinței legiuitorului cu voința judecătorului. Practicianul dreptului trebuie să respecte limitele interpretării logico-juridice deoarece aplică, iar nu creează legea. Nu se poate interpreta un text de lege în sensul în care acesta nu produce nici un efect și nici în sensul în care ar produce efecte contrare înțelesului clar și lămurit al acestuia.
Corecta interpretare a textului art. 5 iese în evidentă dacă se realizează o lectură independentă a textului de la lit. a) pct. 1, a textului de la lit. a) pct. 2 și a textului de la lit. a) pct. 3. Acest procedeu permite o corectă înțelegere a voinței legiuitorului, deoarece evită capcana subordonării logice a conținutului punctelor 2 si 3, conținutului punctului
1. Atât pct. 2 cât și pct. 3 trebuie înțelese prin raportare la teza din litera a pe care o detaliază în cazuri particulare. În această grilă de lectura lit. a) pct.
2 din art. 5 are următorul conținut: ";acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 5.000 de euro, pentru soțul/. și descendenții de gradul I";. La fel lit. a) pct. 3 din același articol are următorul conținut: ";acordarea unor despăgubiri pentruprejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 2.500 de euro, pentru descendenții de gradul al II-lea";.
În au fost publicate Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
C. a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În esență C. a reținut că dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea doar de despăgubiri morale. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.
Așa fiind, tribunalul a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii deportării și pe cale de consecință tribunalul a respinge cererea vizând obligarea pârâtului S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor solicitate, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. V. solicitândîn principal modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii, iar în subsidiarcasarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivare s-a arătat că Tribunalul Maramureș a pronunțat o hotărâre nelegală, raportat la obiectul acțiunii întemeiat pe prevederile art. 5 din L. nr. 2., coroborat cu art. 998 Cod civil.
Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu este aplicabilă în cauză, raportat la momentul înregistrării acțiunii. La data introducerii acțiunii sub imperiul L. nr. 2. s-a născut un drept la acțiune, legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului.
A proceda altfel ar însemna a se încălca principiul egalității și interzicerii discriminării reglementat de P. nr. 12 la C. și art. 14 din C.
Conform art. 148 din Constituția României reglementările comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Interpretând și coroborând dispozițiile L. nr. 2. cu cele ale art. 2 din
OUG nr. 214/2009 rezultă că persoanele deportate în mod forțat în colonii de muncă în U. au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul L. nr. 2.. Chiar dacă măsura administrativă a fost dispusă de S. R., S. Român nu poate fi exonerat de obligațiile față de cetățenii lui, fiind complice la situația respectivă și neîntreprinzând nimic pentru a împiedica luarea acestor măsuri.
S-a mai învederat că deși s-a formulat o precizare de acțiune prin care s-a invocat ca și temei de drept și art. 998 Cod civil, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1, 3
și 5 C.pr.civ.
În apărare pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice aformulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că în mod corect instanța de fond a apreciat că măsurile dispuse de către S. R. nu se încadrează în prevederile L. nr. 2., aceasta condiționând acordarea de despăgubiri de existența unor măsuri luate de către S. R. D. în U. nu s-au datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu-se în despăgubirile de război pretinse de sovietici după C. de armistițiu din 1944.
S-a arătat că în mod corect s-a făcut și aplicarea Deciziei nr.
1358/2010 a Curții Constituționale raportat la prevederile art. 31 alin. 1 din
L. nr. 47/1992 și art. 147 din Constituție.
În ceea ce privește precizarea acțiunii prin indicarea art. 998-999
C.civil s-a arătat că dreptul la acțiune în această situație ar fi prescris potrivit art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Analizând recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentințeinumărul 202 din 31 ianuarie 2011 a T. M. pronunțată în dosar numărul (...), C. reține următoarele:
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr.
2., solicitându-se acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale decurgând din măsura deportării antecesorului reclamantului în U. în perioada 1945-1948.
Relevante în cauză sunt circumstanțierile de ordin istoric ale primei instanțe, care reține, în baza unei temeinice documentări, că deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania care, în urma Tratatului de la I., au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După C. de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor Convenției de A., au impus G. Român să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (S.ă) de C. a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din C. de A., organele sovietice au ordonat deportări: Ordinul 031/(...) al Comisiei Aliate (S.e) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/(...) dat de generalul V., locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (S.e) de C. din R..
Deși C. de A. din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la P., Y. și P. au confirmat, sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în U.
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L. nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
- hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989;
- faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop
„împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, observă C. că nu a existat o condamnare, pronunțată printr- o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de tatăl reclamantului nicio măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.2. nu există nicio mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale Ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura deportării la muncă în U. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui Român și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, deportarea a fost dispusă de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu- se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după C. de A. din 1944.
Raportat la aceste considerente nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse sentinței, critici care privesc încălcarea CEDO și a Constituției
României prin aplicarea deciziei Curții Constituționale nr.1358/2010.
În ceea ce privește critica adusă sentinței în sensul că instanța de fond nu a analizat acțiunea și din perspectiva art.998 C.civ. se constată că acest text de lege nu a fost invocat de către reclamant în acțiunea inițială, neexistând o precizare de acțiune ci numai o intenție nematerializată de precizare a acțiunii. În aceste condiții instanța s-a pronunțat în mod legal, în limitele investirii sale.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 C. proc. civ. C. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței numărul 202 din 31 ianuarie 2011 a T. M., pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței numărul 202 din 31 ianuarie 2011 a T. M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 mai 2011.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: D. Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 1909/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4892/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
