Decizia civilă nr. 2400/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 2400/R/2011
Ședința publică din 29 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției civile
T.-A. N. M.-C. V.
G.:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. S.-I., A. I., Ș. V., V. A., B. M. și T. V., împotriva sentinței civile nr. 845 din 21 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul M. D. P. PRIN D. M., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.
221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 10 iunie 2011, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, și judecarea cauzei în condițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat și în consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 845/(...) a T.ui M. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții M. S. I., A. I., Ș. V., V. A., B. M., și T. V., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 141/1950 pronunțată de T. M. C. tatăl reclamanților, numitul A. D. a fost condamnat la 5 ani temniță grea, degradare civică șiconfiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzută și pedepsită de art. 209 Cod penal.
În speță, infracțiunea prevăzută de art. 209 Cod penal pentru care a fost condamnat tatăl reclamanților se regăsește printre cele enumerate în art. 1 alin. 2 din L. nr. 221/2009.
Pe de altă parte, în Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 indice 1 din L. nr.
221/2009, introduse prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol. C. a constatat că trimiterile la lit. a) a alin.(1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.";
Reținându-se că, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale Legii nr.
221/2009, articol care reglementa daunele morale.
În cursul procesului reclamantul a mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 Cod civil.
Răspunderea fie contractuală, fie delictuală a persoanei juridice pentru fapta proprie, în dreptul român, este reglementată de dispozițiile art. 35 alin. 2 și 3 din Decretul 31/1954 potrivit cărora, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice, va fi angajată ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcției ce îi revin, vor fi săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. D. instanța a concluzionat că, normele Decretului nr. 31/1954 constituie dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale a persoanei juridice, deci și a statului. În art. 3 alin. 1 din același decret se prevede o excepție, potrivit căreia S. nu răspunde pentru obligațiile organelor de stat, dacă ele sunt persoane juridice.
Instituirea prin lege a răspunderii persoanei juridice pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârșită de organele sale, constituie o măsură de protecție pentru victima prejudiciului care are astfel posibilitatea să solicite despăgubiri de la persoana juridică însuși. Având în vedere regimul juridic al răspunderii persoanei juridice pentru fapta proprie, reiese că, ea constituie o ficțiune juridică, întrucât este, în cele din urmă, o răspundere pentru altul, deoarece persoana juridică nu este decât o noțiune, un concept juridic.
Fiind vorba de o acțiune care presupune antrenarea răspunderii civile delictuale, termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea și presupune o durată de 3 ani, fiind un termen general conform art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
În speță, analizându-se cererea de chemare în judecată instanța a constatat că pretențiile reprezentând daune au fost solicitate de reclamant în anul 2010. Termenul de prescripție s-a apreciat că a început să curgăîncepând cu anul 1990, an în care a apărut și Decretul - Lege nr. 118/(...) privind acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând de la (...), precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, act normativ care a dat posibilitate persoanelor care au fost persecutate din motive politice să ceară și să obțină mai multe despăgubiri și drepturi. Astfel că, termenul de 3 ani de prescripție a expirat în anul 1993.
Ca temei de drept s-au invocat și dispozițiile art. 52 din Constituția României. Raporturile dintre stat și puterea judecătorească sunt reglementate prin norme de rang constituțional și subordonat acestora prin lege organică, respectiv L. nr. 3. privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Din punct de vedere al legii speciale adoptate în aplicarea normei constituționale, normele incidente cauzei sunt prescrise de art. 96 din L. 3..
Ceea ce norma specială asimilează faptei ilicite nu poate fi decât o eroare judiciară produsă în procesul penal (art. 96 alin. 3 din L. nr. 3.) sau în alte procese decât cele penale (alin. 4 aceiași lege) în ultima situație arătată, textul de lege prevăzând o condiție suplimentară, de a se stabili în prealabil printr-o hotărâre definitivă a răspunderii penale sau disciplinare, după caz, a judecătorului sau procurorului, pentru o faptă săvârșită în cursul procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
Celelalte temeiuri de drept precizate de reclamant și anume mai multe Rezoluții C.E. nu au putut fi luate în considerare. Conform dreptului comunitar izvoarele primare sunt tratatele, protocoale, iar izvoarele secundare sunt: regulamentul, directiva și decizia. Obligatorii sunt toate cele arătate cu precizarea că, tratatele cu protocoalele aferente și regulamentele sunt obligatorii fără transpunerea lor în sistemul de drept național.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs M. S. I., A. I., Ș. V., V. A.,
B. M. și T. V., solicitând admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii și acordarea despăgubirilor așa cum au fost solicitate.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că antecesorul lor a suferit o condamnare pe nedrept, iar detenția și consecințele acesteia s-au răsfrânt negativ asupra întregii familii.
Recurenții au invocat faptul că tribunalul nu a indicat în concret lipsa de temei a celor susținute prin acțiunea formulată și precizată și, de asemenea, nu s-a pus în discuție tardivitatea formulării cererii.
S-a invocat faptul că la data introducerii cererii de chemare în judecată, era în vigoare Legii nr. 221/2009, moment în care s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri, inclusiv în temeiul art. 5 alin.
1 lit. a , așa încât s-a născut un drept la acțiune și art. 5 alin. 1 lit. a era aplicabil pe tot parcursul procesului.
În sensul aplicării principiului neretroactivității este invocată jurisprudența C.E.D.O., cauza Blecic vs. Croația. A aprecia în alt mod, ar însemna aplicarea unui tratament distinct persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși petenții au depus cererile în același timp și au urmat aceeași procedură.
Recurenții au invocat Rezoluția nr. 1096/1996 a Adunării parlamentare a C.ui Europei care prevede că regimurile comuniste totalitare au fost caracterizate prin violări masive ale drepturilor omului, care auvariat în funcție de cultură, țară și perioadă istorică, ori în plus, asasinat politice,individuale sau colective, moarte prin înfometare, deportări, tortură, muncă forțată și alte forme de teroare fizică colectivă, precum și lipsa libertății presei, lipsa pluralismului politic, lipsa libertății de conștiință și gândire.
Recurenții au apreciat că raportat la această rezoluție, precum și la R. final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din R., precum și Declarația de la V., s-a dovedit pe deplin culpa S.ui Român privitor la încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților omului, motiv pentru care solicită admiterea recursului.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. Respingerea cererii s-a datorat ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curteaapreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmeazăsă-l respingă pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art.5 lit.a din L. nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. și D. nr. 1. de către Curtea Constituțională. Deoarece dispozițiile declarate neconstituționale nu au fost înlocuite cu alte dispoziții legale care să fie în acord cu dispozițiile constituționale, curtea contată că în prezent dispozițiile mai sus arătate au rămas fără efecte și nu mai pot fi aplicate.
Efectele declarării neconstituționalității unui act normativ sunt asemănătoare cu efectele modificării, completării sau abrogării unei legi printr-o lege nouă, dar nu se poate pune semnul egalității între cele două situații. Verificarea legalității unei legi se face de către Curtea Constituțională, care este garantul supremației Constituției. Potrivit art. 1 din L. nr. 47/1992 (republicată) Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, dar nu modifică sau completează prevederile supuse controlului de constituționalitate, pentru a respecta principiul separației puterilor în stat.
Prin urmare, dacă puterea legislativă nu a înlocuit dispozițiile legale declarate neconstituționale, aceste dispoziții își încetează efectele în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei Curții Constituționale în monitorul oficial, dacă în acest interval nu se pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituție potrivit art. 31 al. 3 L. nr.
47/1992. Faptul că textul declarat neconstituțional nu mai poate fi aplicat nu se datorează intervenției legislativului, ci ca urmare a aplicării procedurii de verificare a constituționalității legii. Instanțele pot sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unei legi sau dispoziții legale ale acesteia, doar în situația în care respectiva lege sau dispoziție sunt incidente într-un proces în curs, indiferent dacă acesta se judecă în fond, în apel sau în recurs, în orice fază a litigiului după cum rezultă din dispozițiile art. 29 din L. nr. 47/1992.
În măsura în care legea sau dispozițiile legale au fost declarate neconstituționale și publicate în Monitorul Oficial sunt de imediată aplicare, atât în procesul care a determinat sesizarea Curții Constituționale, cât și în celelalte procese aflate pe rolul instanțelor, al căror raport juridic erareglementat de dispozițiile declarate neconstituționale, în acest sens fiind și jurisprudența instanțelor naționale.
Pe cale de consecință nu se poate invoca principiul neretroactivității legii civile, deoarece acest principiu este justificat tocmai de necesitatea limitării intervenției legislativului într-un proces pendinte.
R. juridic dedus judecății în curs are caracterul unei fapte în desfășurare „facta pendentia"; și din acest motiv i se aplică dispozițiile legale existente la data pronunțării hotărârii. La momentul pronunțării sentinței recurate dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a din L. nr. 221/2009 nu mai puteau produce efecte, tribunalul respingând în mod legal cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
În concluziile scrise reprezentantul reclamantei a invocat neconcordanța ivită între aceste decizii ale Curții Constituționale și jurisprudența C.E.D.O. din perspectiva art. 6, art. 1 Protocolul 12 și art. 14 al Convenției, precum și art. 1 al Primului Protocol adițional la C.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituție „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne au dispoziții mai favorabile";.
Așadar, pentru a putea fi aplicate dispozițiile Convenției și jurisprudența acesteia, care împreună formează blocul de convenționalitate, trebuie ca o normă de drept intern, o lege internă să contravină dispozițiilor Convenției.
Imposibilitatea acordării despăgubirilor se datorează urmare a controlului de constituționalitate, nu ca urmare a intervenției legislativului, situație în care nu este incidentă jurisprudența CEDO invocată.
Așadar, prima instanță în mod legal a respins acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamantei, întrucât aceasta nu putea să se sustragă ordinii constituționale și să aplice o dispoziție legală declarată neconstituțională, fără să-și depășească prerogativele.
În același sens a dispus și C. Europeană pentru Drepturile Omului în cauza Slavov și alții contra Bulgariei. Această cauză prezintă o situație similară prezentei acțiuni. Astfel, C. Europeană a statuat că în cazul în care o normă din dreptul intern a fost declarată neconstituțională, eventualele efecte negative, pentru una sau alta din părțile proceselor aflate pe rolul instanțelor sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept.
Apreciem că nu pot fi acceptate ca rezonabile considerentele privind aplicabilitatea dispozițiilor D.ziei nr. 1. numai litigiilor înregistrate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial, întrucât mecanismul de constatare a neconstituționalității unor dispoziții legale nu poate fi asimilat cu adoptarea unei legi noi, care modifică, completează o lege. Astfel, nu se poate susține că se încalcă principiul neretroactivității prin aplicarea dispozițiilor deciziilor prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 lit. a, din L. nr. 221/2009 întrucât nu este vorba de o lege, și de intervenția legiuitorului în raporturi juridice aflate în desfășurare, astfel încât să existe o imixtiune a legislativului în actul de judecată.
Rezoluțiile Adunării Parlamentare a C.ui Europei sau Declarația asupra Principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și aleabuzului de putere adoptate de A. G. O. nu pot constitui temeiul de drept pentru acordarea despăgubirilor deoarece declarațiile și rezoluțiile nu sunt prevăzute de tratat dar sunt folosite de C. M. UE pentru a-și exprima poziția cu privire la o anumită problemă, și ulterior pot să stea la baza unor acte normative. Așadar rezoluțiile și declarațiile nu pot constitui temei legal pentru acordarea despăgubirilor.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 C.Pr.Civ. curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. S.-I., A. I., Ș. V., V. A., B. M. Și T. V. împotriva sentinței civile nr. 845 din 21 aprilie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. S.-I., A. I.,
Ș. V., V. A., B. M. și T. V. împotriva sentinței civile nr. 845 din 21 aprilie
2011 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. D. T. A. N. M. C. V.
G. M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. G.
| ← Decizia civilă nr. 21/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1909/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
