Decizia civilă nr. 21/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
JUDECĂTOR: A.-A. P.
D. CIVILĂ NR. 21/A/2011
Ședința publică din 20 ianuarie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-a luat spre examinare apelul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. B.-N., împotriva sentinței civile nr. 5. (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat G. O. P., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul intimat personal și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S.
A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. B.-N. este introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care, C. constată că prin memoriul de apel (f. 5 din dosar), în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., pârâtul apelant a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, C. constată că la data de (...), pârâtul apelant a înregistrat la dosar un înscris întitulat „Note de ședință"; prin care invocă D. nr. 1. dată de Curtea Constituțională a R., din care un exemplar se comunică reclamantului intimat.
La întrebarea instanței referitoare la împrejurarea dacă reclamantul intimat dorește lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lectura notele de
ședință depuse la dosar de către pârâtul apelant, reclamantul intimat arată că dorește lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lectura notele de ședință depuse la dosar de către pârâtul apelant.
C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului intimat posibilitatea de a studia înscrisul întitulat „Note de ședință"; depus la dosar de către pârâtul apelant.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul intimat personal și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant.
Reclamantul intimat și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reclamantului intimat și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra apelului declarat de pârât.
Reclamantul intimat arată că în urma lecturării Legii nr. 2. a reținut faptul că despăgubirile acordate cu titlu de daune morale trebuie să fie drepte și echitabile cu suferințele suferite, iar prin apel, pârâtul apelant arată că suma de 100.000 euro acordată de către instanța de fond cu titlu de daune morale este mult prea mare, însă având în vedere suferințele la care a fost supus tatăl său prin condamnarea politică și confiscarea averii, precum și consecințele avute asupra întregii sale familii, în opinia sa suma acordată de către instanța de fond cu titlu de daune morale nu este prea mare.
Reclamantul intimat solicită respingerea apelului declarat de pârât, ca fiind neîntemeiat atât ca formă cât și ca fond și menținerea hotărârii primei instanțe.
În ceea ce privește forma apelului declarat de pârât, reclamantul intimat arată că din apelul declarat de pârât rezultă următoarele aspecte: tatăl său ar fi decedat cu patru luni înainte de pronunțarea sentinței; se face referire la mai mulți reclamanți, deși este un singur reclamant; pârâtul apelant solicită instanței să verifice dacă s-a beneficiat de prevederile D. nr.
1., or tatăl său a decedat cu mult înainte de apariția acestui decret.
În ceea ce privește fondul apelului declarat de pârât, reclamantul intimat arată că prima critică se referă la greșita aplicare de către instanța de fond a prevederilor O.U.G. nr. 6., pârâtul apelant neglijând faptul că acțiunea a fost promovată în aprilie 2009, iar legea nu se poate aplica retroactiv, astfel încât în prezenta cauză, prevederile din L. nr. 2. aplicate la data introducerii acțiunii sunt aplicabile pe tot parcursul procesului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea apelului declarat de către pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale, având în vedere că obiectul cauzei îl constituie temeiul juridic asupra căruia s-a pronunțat Curtea Constituțională a R. prin D. nr. 1. și D. nr. 1., iar aceste texte de lege au fost abrogate.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5. din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Bistrița Năsăud s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N. și s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G. O. P., împotriva pârâtului S. R., prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. G. A F. P. B.-N. și, în consecință, a fost obligat pârâtul S. R. să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 12.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că tatăl reclamantului, numitul G. A. născut la data de (...) a fost condamnat prin sentința penală nr. 324/(...) T.ui Militar C. pronunțată în dosarul nr.
312/1959 la pedeapsa de 8 ani închisoare corecțională, 4 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii personale, reținându-se în sarcinasa comiterea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a C.pen.
Așa cum rezultă din mandatul de arestare preventivă nr. 211/1959, din fișa matricolă penală, din conținutul sentinței penale de condamnare nr.
3., din dosarul de deținut nr. 7., din mandatul de executare a pedepsei aplicate, din fișa deținutului tatăl reclamantului a fost arestat la data de 11 iunie 1959.
În baza D. nr. 772/(...) al Consiliului de S. al R., la data de (...), tatăl reclamantului a fost grațiat de restul pedepsei rămase de executat, astfel că la această dată a fost pus în libertate, așa cum rezultă din adresa nr.
5500/(...) a Formațiunii 0606 G..
Conform mențiunilor cuprinse în fișa matricolă penală, numitul G. A. a fost deținut în mai multe locuri de deținere și anume: G. unde a fost dus la data de (...); C., unde a fost transferat la (...); Jilava unde a fost transferat la data de (...); Botoșani unde ajunge la data de (...) și din nou G. unde este transferat la data de (...), de aici fiind pus în libertate.
Așa cum rezultă din copia foii de transfer (pentru uzul vagoanelor penitenciare) tatăl reclamantului era considerat o persoană periculoasă, documentul de transfer conținând mențiunea „trebuie supravegheat"; înscrisă în dreptul rubricii „gradul de periculozitate";.
Ulterior, ieșirii din penitenciar, la data de 30 decembrie 1979, tatăl reclamantului a decedat la vârsta de 69 de ani.
Infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale reținută în sarcina tatălui reclamantului, pedepsită de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penalconstituie de drept condamnare cu caracter politic, conform art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2..
A învederat instanța de fond că fiind vorba de o condamnare căreia legea îi instituie caracter politic, un asemenea caracter nu mai trebuie constatat de instanța de judecată, el fiind stabilit ope legis.
Aceasta rezultă și din dispozițiile art. 1 alin. 4 și art. 4 alin. 1, texte conform cărora caracterul politic al condamnării se constată de instanța de judecată numai în cazul persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 ali n.
2, adică pentru alte fapte decât cele ce constituie de drept condamnări cu caracter politic, cum sunt faptele prevăzute de art. 1 alin. 3 din L. nr. 2..
Dat fiind faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 3 din L. nr. 2., pentru că este vorba de o condamnare pe care legea însăși o
califică drept politică , prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantului nu poate fi considerată inadmisibilă, așa cum greșit de susține de pârât,excepția inadmisibilității fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Întrucât condamnatul G. A. a decedat la data de 30 decembrie 1979, reclamantul, în calitate de fiu, este îndreptățit în temeiul art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. să promoveze prezenta acțiune în despăgubiri.
În ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri materiale în cuantum de 12.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, tribunalul a reținut că aceasta nu este întemeiată.
Este adevărat că prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus confiscarea totală a averii. Însă la dosarul cauzei nu există niciun act din care să rezulte dacă într-adevăr s-a pus sau nu în executare pedeapsa confiscării speciale.
Singurul act prezentat de reclamant este procesul verbal de sechestru din luna iunie 1959, din cuprinsul căruia rezultă că au fost puse sub sechestru următoarele bunuri, considerate ca formând averea învinuitului
G. A. un costum bărbătesc de haine din stofă, aflat în stare bună, un aparat de radio „. seria 0. în stare de funcționare, o bicicletă cu număr de circulație, aflată în stare de funcționare, o masă rotundă din lemn cu furnir, de culoare maro, în stare bună, 4 scaune de culoare maro, în stare bună, un microfon seria 1081, aflat în stare de funcționare.
Conform acestui act, bunurile asupra cărora s-a aplicat sechestrul au fost lăsate în custodia soției celui arestat, numita G. M.
T. a remarcat că nu există nicio dovadă din care să rezulte că ulterior condamnării bunurile mai sus enumerate au fost luate din custodia soției condamnatului.
Deși problema probațiunii a fost pusă în discuție de instanță la termenul de judecată din data de 23 iunie 2010, reclamantul a arătat expres că nu înțelege să propună martori, pe considerentul că este dificil să găsească persoane care au cunoștință de împrejurările relevate, dat fiind timpul îndelungat care s-a scurs de la eveniment.
În aceste condiții, reținând că în cauză reclamantul nu a reușit să probeze că bunurile puse sub sechestru au fost efectiv ridicate din custodia mamei sale, în executarea hotărârii judecătorești de condamnare, tribunalul a respins ca neîntemeiate pretențiile materiale solicitate.
Pe de altă parte, a mai precizat instanța de fond, deși proba incumbă reclamantului conform art. 1169 C.civ., în cauză nici nu s-a dovedit valoarea actuală a bunurilor sechestrate, simpla notă datată 14 iulie 1969 (f. 6 dosar fond) neputând constitui probă a confiscării și a valorii bunurilor sechestrate, pe considerentul că nu se cunoaște în ce împrejurări s-a întocmit, de către cine, cui se adresează, având în vedere că nu cuprinde indicarea entității căreia îi este adresată, nu este semnată de tatăl reclamantului.
În baza dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., având în vedere caracterul politic al condamnării defunctului G. A., rezultat din lege, instanța de fond a considerat că reclamantul în calitate de descendent este îndreptățit la acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării tatălui său.
Este bine cunoscut faptul că Penitenciarul Jilava a devenit emblema lumii concentraționare în perioada 1907-1989, acesta constituind o închisoare de tranzit după anul 1948.
De asemenea, închisoarea G. este descrisă ca fiind o clădire „sinistră și mohorâtă, poarta masivă și geamurile cu zăbrele groase parcă anunță că de acolo se poate ieși viu greu, dar ușor pentru îngropăciune";.
Prin condamnarea suferită, tribunalul a menționat că s-a cauzat tatălui reclamantului un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.
Lipsirea de libertate a produs consecințe și în planul vieții private și profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989 viața familială, imaginea și chiar sursele de venit.
Este de netăgăduit că orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză, suferințe pe plan moral, social si profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații bănești.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul a considerat că trebuie să se aibă în vedere perioada de 3 ani 3 luni și 23 de zile (adică
1.208 zile) cât tatăl reclamantului a fost efectiv privat de libertate, suferința psihică generată de începerea cercetărilor penale împotriva defunctului, urmată de condamnarea inițială la 8 ani închisoare corecțională, 4 ani interdicție corecțională, starea de incertitudine în privința cuantumului pedepsei pe perioada de după condamnarea în primă instanță și până la pronunțarea hotărârii instanței de recurs, nesiguranța că va ajunge viu la finalul anilor de închisoare, locurile unde a executat efectiv pedeapsa, regimul existent la locul de deținere, împrejurarea că prin condamnarea sa abuzivă a fost supus la suferințe fizice și psihice, i-a fost știrbită onoarea, demnitatea, i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege și a fost lipsit de posibilitatea de a-și continua activitatea anterioară (de inginer) și de a obține venituri corespunzătoare.
Totodată, trebuie avut în vedere faptul că tatăl reclamantului a decedat la vârsta de 69 de ani, vârstă aflată sub cea medie de viață, ceea ce denotă că suferințele din perioada cercetării, a executării pedepsei s-au răsfrânt asupra sănătății.
A mai precizat instanța de fond că deși reclamantul nu a dorit să propună vreun probatoriu testimonial, caracterul abuziv al condamnării, condițiile inumane din închisorile comuniste, atestate de diverse lucrări, sunt elemente în baza cărora se poate reține existența unor suferințe pe plan moral, social, profesional a persoanelor care au căzut victimă regimului comunist.
Condamnarea defunctului G. A. a avut consecințe și în privința familiei sale.
A., la data de 11 iunie 1959 când a avut loc arestarea, reclamantul, născut la data de 12 august 1945, avea vârsta de 14 ani. De la această vârstă și până aproape de majorat reclamantul a fost lipsit de ocrotire paternă, de sprijinul moral și material al tatălui său.
Totodată, din certificatele de căsătorie depuse în copie la dosar, rezultă că soția celui condamnat a fost nevoită să divorțeze de acesta, soții recăsătorindu-se la data de (...), la scurt timp după eliberarea din penitenciar.
Prin arestarea și apoi condamnarea defunctului familia acestuia compusă dintr-o soție și 2 băieți, a rămas fără sprijinul său material, oferit din activitatea de inginer desfășurată până la momentul arestării sale.
În aceste condiții, tribunalul a considerat că nu se poate susține că prin acordarea daunelor morale s-ar produce o îmbogățire fără just temei, atâta timp cât prin condamnarea politică a tatălui reclamantului s-a adus atingere valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sensibilitatea fizică și psihică, la cinste, demnitate, onoare și alte valori similare.
Așa cum s-a relevat mai sus, condamnarea suferită de defunct, detenția și consecințele acesteia s-au răsfrânt în mod negativ și asupra reclamantului, având consecințe pe plan social și moral, ceea ce justifică acordarea de daune morale.
Nu poate fi negată dauna morală suferită de reclamant și tatăl său ca urmare a lezării drepturilor lor personale nepatrimoniale (reputație, onoare etc.) sau ca urmare a provocării unei suferințe morale prin atingerea unor elemente ale dreptului la viața privată, cu referire specială la o viață familială normală, liberă și la adăpost de orice privațiuni injuste ori intruziuni, ale dreptului la pregătire și desăvârșire școlară și profesională, la un loc de muncă stabil, la dreptul copilului de a crește și de a se dezvolta în compania ambilor părinți, valori morale ce sunt considerate importante și ocrotite juridic în orice societate civilizată.
Raportat la impactul psihic suferit de defunct și de reclamant, la consecințele negative create în plan familial și social și la intensitatea cu care au fost percepute, rezultate din aspectele mai sus relevate, tribunalul a apreciat că acordarea sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale este de natură să procure reclamantului satisfacții susceptibile de a înlocui valorile de care au fost privați reclamantul și defunctul său tată.
Întrucât dispozițiile Ordonanței de urgență a G. nr. 6. care limitau cuantumul despăgubirilor au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.
1354/(...), limita a fost stabilită de instanță în funcție de criteriile mai sus enunțate.
În baza considerentelor exprimate și făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 2, art. 5 alin. 1 lit. a, b din L. nr. 2., tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată și în consecință a obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale; a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 12.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate; nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE reprezentat de D. G. A F. P. A J. B.-N. a declarat apel, în termenlegal, solicitând instanței admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în principal, în sensul respingerii acțiunii civile, iar în subsidiar, în sensul diminuării cuantumului daunelor morale.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că sentința apelată a fost pronunțată cu aprecierea eronată a probatoriului administrat și cu aplicarea greșită a legii. Pentru ca instanța să poată dispune obligarea pârâtului în favoarea reclamantului a unui cuantum bănesc cu titlu de daune morale este necesar ca acestea să fie dovedite și să se facă dovada legăturii de cauzalitate dintre abuz și prejudiciul suferit.
Instanța de fond s-a pronunțat în absența unor elemente concrete de probă, reținând doar faptul că există o hotărâre de condamnare a autorului reclamantului care în mod cert nu este de natură a naște probabilitatea în sensul prevederilor art. 1199 C.civ.,
Prima instanță nu stabilește cu exactitate situația de fapt în care s-a aflat autorul reclamantului în timpul cât a fost privat de libertate, ci invocă doar niște lucrări de specialitate cu caracter general. Or, pentru a cuantifica corect o eventuală reparație patrimonială, prejudiciul cauzat autorului reclamantului trebuie analizat în mod particular.
Deși tribunalul a indicat criterii de individualizare a prejudiciului cum ar fi: durata detenție, suferința psihică generată de începerea cercetării penale, a omis să aprecieze prejudiciul produs prin prisma perioadei scursă de la condamnare și până în prezent, respectiv a faptului dacă autorul reclamantului a fost sau nu beneficiar al D.-Lege nr. 1., așa cum prevede art. 5 alin. 1 din L. nr. 2..
În mod eronat instanța de fond nu a ținut cont de aceste dispoziții deoarece la data pronunțării sentinței D. nr. 1354/(...) a C. C. nu era încă publicată, astfel încât erau aplicabile prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr.
2. modificate prin OUG nr.6..
Acordarea de către instanța de fond a unor daune morale în cuantum de 100.000 euro s-a făcut cu încălcarea criteriului privind importanța prejudiciului moral sub aspectul importanței valorii morale lezate.
Ulterior, a data de (...), pârâtul apelant a înregistrat la dosarul cauzei înscrisul intitulat „note de ședință"; prin care a arătat că prin D. nr. 1. a C. C. publicată în Monitorul Oficial nr. 761/(...) s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 teza I din L. nr. 2., astfel încât instanța de apel, raportat la art. 147 alin. 1 teza finală din Constituția R., urmează să ia act de neconstituționalitatea dispozițiilor legale ce constituie temeiul de drept al acțiunii reclamantului și, în consecință să dispună respingerea acțiunii (f.10-11).
Reclamantul intimat G. O. P., prezent personal în ședința publică din
(...) a solicitat respingerea apelului declarat de pârât și, în consecință, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate și a
apărărilor formulate C., în temeiul art. 295 alin. 1 C.pr.civ., reține următoarele: Reclamantul și-a fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.,
Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de
3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.-lege nr.1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare;".
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D. C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr.
24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectareaprevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. prevede următoarele:
„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din interpretarea art. 147 din Constituția R. cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.
În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din
Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie
1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avutde suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.
631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din Decretul-lege nr.
1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din Decretul-lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din Decretul-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.].
Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.
Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei,
H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din Decretul-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.
A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin Decretul-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cucaracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la
600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art.I pct.2 din O. de urgență a G. nr.6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie
2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex- Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.
Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R. în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie
2008, în Cauza Viașu împotriva R..
Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamantului, de acordare a despăgubirilor morale C., în temeiul art.296 C.pr.civ., va admite apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de D. G. A F. P. A J. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 5. din 27 octombrie 2010 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va schimba în parte în sensul că va respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul G. O. P. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Admite apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de D. G. A F. P. A J. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 5. din 27 octombrie 2010 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul G. O. P. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
D. este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
GREFIER,
C.-M. CONȚ A.-A. P.
A. A. M.
Red.A.A.P. Dact.H.C./5 ex./(...). J.fond:G.C. F..
| ← Decizia civilă nr. 3480/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2400/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
