Decizia civilă nr. 4892/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4892/R/2011
Ședința embrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul J. G., împotriva sentinței civile nr. 2538 din 15 aprilie 2011 a T. S. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-
D. G. A F. P. S. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 11 octombrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 C.proc .civ.
C., pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C., aspectul invocat în motivele de recurs prin care se invocă împrejurarea că legea internă ar fi fost imprevizibilă, solicitând acordarea daunelor morale, direct în recurs.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat, iar în ce privește cererea de acordare a daunelor morale solicită respingerea acestora ca fiind inadmisibilă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2538 din 15 aprilie 2011 a T. S. în dosarul nr. (...) a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamantului J. G., privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata daunelor morale și ca nefondată cererea de acordare a daunelor materiale după defunctul J. A..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Tatăl reclamantului J. A. a fost condamnat prin sentința penală pronunță de T. M. O., pedeapsa de 13 ani de temniță grea și 5 ani degradarea civică pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, făcându- se aplicare art. 209 pct. III Cod penal din 1936, reținându-se în sarcina lui că, alături de alți inculpați, a activat în cadrul unei organizații subversive de luptă împotriva comunismului, dar la dosarul cauzei nu au fost depuse acte în dovedirea cererii reclamantului.
Prin Decizia nr. 1358/21 octombrie 2010 a C. C. s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009, sunt neconstituționale.
Conform art. 25 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C. decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Conform art. 3 al aceluiași articol, deciziile sunt obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al R.iei.
Decizia nr. 1358/21 octombrie 2010 a C. C. a fost publicată în Monitorul Oficial al R.iei nr. 761/15 noiembrie 2010, ca atare de la această dată ea este obligatorie. În aceste condiții, ca urmare a declarării ca neconstituțional a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza 1 din legea nr.
221/2009, care prevedea dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral, această prevedere și-a încetat existența, condiție în care acțiunea reclamantului a fost apreciată inadmisibilă, fiind respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând în principal modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în întregime, iar în subsidiar, obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 400.000 lei pentru incoerența legislativă care i-a creat o speranță iluzorie de a obține recunoașterea creanței lor contra statului.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., recurentul a arătat că la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri, inclusiv în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Prin admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, s-au încălcat prev. art. 15 din
Constituția R.iei, creându-se situații fără precedent în jurisprudență prin aceea că la data publicării în Monitorul Oficial a excepției de neconstituționalitate existau pe rolul instanțelor numeroase cauze și hotărâri judecătorești definitive, altele irevocabile. Astfel, s-a născut discriminarea și inegalitatea între beneficiarii aceleiași legi care au formulat acțiuni în temeiul acesteia, acțiuni aflate în diferite stadii de judecată.
Recurentul a mai arătat că s-a născut o speranță legitimă de a obține despăgubirea morală solicitată, iar din jurisprudența C.E.D.O. rezultă că speranța legitimă de a obține un bun reprezintă o extindere a aplicării art. 1 al Protocolului nr. 1 și asupra unor bunuri care nu se află încă în patrimoniul reclamantului, dar acesta având un drept de a obține proprietatea asupra lor, drept recunoscut de legislația statului, viziune exprimată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. XX/2009.
Privitor la decizia C. C. nr. 1., recurentul a arătat că aceasta nu făcut altceva decât să amplifice nedreptățile suportate de recurent și antecesorul acestuia, nedreptăți al căror autor este S. R..
Cu privire la petitul secundar, recurentul a arătat că prin emiterea unei legi incoerente și neconstituționale pârâtul i-a cauzat un prejudiciu moral și patrimonial, prejudiciu care în baza prev. art. 998 - 999 c.civil, urmează să fie suportat de pârât prin plata sumei de 400.000 lei cu titlu de daune morale pentru faptul că le-a creat speranța iluzorie a reparării nedreptăților la care au fost supuși.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul S. R. s-a opus admiterii recursului, arătând că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.
221/2009 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. a C. C., iar prin decizia nr. 1. a Î. C. de C. și Justiție, urmare admiterii unui recurs în interesul legii s-a stabilit că urmare deciziilor C. C. nr. 1. și 1360/2010 dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat
la dispozițiile art. 304 1 Cod proc.civ., curtea apreciază că acesta nu este
fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Referitor la motivul privind discriminarea, nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.
Excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei ordonanțe ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, cu condiția ca dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei, iar admiterea ei lasă fără suport legal, nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională, în măsura în care ar fi fost pronunțată o astfel de hotărâre anterior admiterii excepției.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza și dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 221/2009 pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece, deși, la un moment dat, acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Nu a existat nici o jurisprudență constantă în sensul acordării acestora și stabilirii unor criterii pentru cuantificarea lor, instanțele confruntându-se recent cu astfel de acțiuni raportat la data intrării în vigoare a actului normativ ce a constituit la un moment dat fundamentul lor. Tocmai de aceea, nu se pune nici problema unei eventualediscriminări, în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
Împrejurarea că o altă curte de apel a pronunțat hotărâri irevocabile dând o dezlegare diferită aceleiași probleme de drept nu este de natură să ducă la admiterea acțiunii doar pe temeiul încălcării art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența neunitară fiind rezolvată în temeiul art. (...) Cod proc.civ., prin pronunțarea deciziei nr. 12/(...) a Î. C. de C. și Justiție în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, în sensul că, „urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial";.
Hotărârea obiect al recursului a fost pronunțată la data de 15 aprilie
2011, astfel că cererea de chemare în judecată a reclamantului nu era soluționată definitiv la data pronunțării deciziilor C. C., astfel că deciziile C. C. îi sunt aplicabile, lăsând acțiunea sa fără suport juridic.
Problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție nu se pune în cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate care poate fi ridicată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din Legea nr. 47/1992 de oricare dintre părți, poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională.
De altfel, prin decizia nr. 1. Î. C. de C. și Justiție în recurs în interesul legii a stabilit că, urmare a deciziilor C. C. nr. (...) și nr. (...), dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Prin declarația de recurs recurentul a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 400.000 lei pentru incoerența legislativă care i-a creat o speranță iluzorie de a obține recunoașterea creanței contra statului.
C. constată că această cerere este formulată pentru prima dată în calea de atac a recursului.
Conform dispozițiilor art. 316 Cod proc.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, iar conform dispozițiilor art. 294 alin. 1 Cod proc.civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Cererea recurentului în formularea reținută nefiind făcută la prima instanță și discutată de părți nu poate fi admisă în recurs, astfel că având în vedere textele legale mai sus reținute, curtea va respinge ca inadmisibilă cererea formulată direct în recurs privind obligarea pârâtului la plata daunelor pentru incoerență legislativă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul J. G. împotriva sentinței civile nr. 2538 din 15 aprilie 2011 a T. S. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată direct în recurs privind obligarea pârâtului la daune pe incoerență legislativă.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. A. C. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: M. K.
| ← Decizia civilă nr. 1891/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1225/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
