Decizia civilă nr. 1909/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 1909/R/2011

Ședința publică din 27 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P. GREFIER : A. A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 2. din 15 martie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată B. G. G., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr.

2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanta intimată personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că pârâtul recurent prin memoriul de recurs (f. 3 din dosar) și reclamanta intimată prin întâmpinare (f. 10 din dosar) au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C. și de asemenea, constată că la data de (...), reclamanta intimată, prin intermediul doamnei avocat D. E., a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul recurs, iar la întâmpinare a anexat o copie semnată pentru conformitate cu originalul de pe chitanța care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 700 lei.

C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantului pârâtului recurent și reclamantei intimate posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanta intimată personal.

C. constată că prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta intimată, prin intermediul doamnei avocat D. E., a solicitat judecarea cauzei în lipsă, însă nu a depus la dosar mandatul acordat doamnei avocat D. E. în dosarul instanței de recurs, deși pe întâmpinare a fost aplicată ștampila C.ului de avocat D. E., iar întâmpinarea a fost semnată de către doamna avocat.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că din probele administrate în dosarul instanței de fond, respectiv din dosarul C.N.S.A.S. rezultă că reclamanta a fost condamnată pentru o infracțiune cu caracter politic, motiv pentru care, nu poate fi de acord cu mențiunea din memoriul de recurs referitoare la faptul că pârâtul nu împărtășește optica instanței de fond în privința constatării caracterului politic al detenției reclamantei, dar solicită admiterea recursului declarat de pârât și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamantă.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 247 din 15 martie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de obligare la despăgubiri.

S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta B. G. G., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și s-a constatat caracterului politic al condamnării reclamantei prin D. penală nr.1. pronunțată de T. M. pentru Unitățile M.A.I în dosarul nr.1241/1953 la pedeapsa de 1 an și 11 luni închisoare.

Prin aceeași sentință s-a respins cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul pentru obligare la despăgubiri în cuantum de 50.000 Euro, reprezentând daune morale, ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.532/1953 pronunțată de T. M. T. O. B. G. G. fostă I. G. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională, 10 lei amendă corecțională și 2 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale faptă prevăzută și pedepsită de art.209 alin.2 lit.f Cod penal.

Prin D. nr.1292 din 19 noiembrie 1953 pronunțată de T. M. pentru

Unitățile M.A.I în dosar nr.1241/1953 s-a admis recursul formulat de I. G. împotriva sentinței penale nr. 532/1953 care a fost schimbată în sensul că s-a schimbat încadrarea juridică din delictul de uneltire contra ordinei sociale în delictul de asociere de crime și delicte prev de art.315 Cod penal și a condamnat pe reclamantă la pedeapsa de 1 an și 11 luni închisoare corecțională cu aplicarea art.157 Cod penal.

În considerentele hotărârilor penal mai sus citate s-a reținut că I. G. s- a afiliat la asociația I. în primăvara anului 1952 când a fost recrutată de către M. E. A participat la ședință, a cunoscut scopul asociației și la rândul ei a recrutat-o pe N. E. A. avea ca scop desfășurarea propagandei pentru răsturnarea prin violență a ordinei sociale existente în stat. Denumirea organizației I. în limba română însemna organizație ilegală anticomunistă. S- a mai reținut că această organizație urmărea ca prin acțiuni violente să răstoarne ordinea socială existentă în stat și să o înlocuiască cu vechiul regim de exploatare și asuprire națională hortist.

Potrivit biletului de liberare nr.3570/1954 emis de P. D. reclamanta a executat pedeapsa în acest penitenciar în perioada de la 2 iunie 1953 până la 24 septembrie 1954.

Prin hotărârea nr.419 din (...) a Comisiei pentru aplicarea D. lege nr.118/1990 s-a admis cererea reclamantei și s-a constata că perioada cât acesta a fost închisă din (...)-(...) de 1 an, 3 luni și 22 zile constituie vechime în muncă. Totodată i s-a acordat și o indemnizație lunară de 250 lei.

Potrivit art.1 alin.3 din L. nr.2. tribunalul a apreciat că fapta pentru care reclamanta a fost condamnată nu constituie de drept condamnare cu caracter politic, însă din starea de fapta reținută în considerentele sentinței de condamnare reiese că aceasta a avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat după 6 martie 1945. În aceste condiții tribunalul apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantei de constatare a caracterului politic al condamnării.

Conform art.5 alin.1 lit.a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.

Prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1358/2010 publicate în MOf al R.iei nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 2., precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.

După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.

1 lit. a din L. nr.2. reclamanta și-a precizat acțiunea pe dispozițiile art.998-

999 Cod civil, respectiv pe dispozițiile art.3, art.5 și art. 9 din Declarația

Universală a Drepturilor Omului, iar în subsidiar pe dispozițiile art.5 din CEDO. Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor CEDO, R. a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților cetățenești prin L. nr.30 din 18 mai 1994 care a intrat în vigoare la 20 iunie 1994. Prin urmare, pentru faptele petrecute anterior acestei date, Convenția nu produce efecte, aspect statuat în mod constant în practica CEDO, în special în cauzele pronunțate împotriva R.iei. Atâta timp cât la momentul luării măsurii arestării și condamnării reclamantului R. nu aderase la C., acesta nu poate fi invocată în apărarea drepturilor anterior încălcate.

Însăși instanța europeană prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein

și alții împotriva R.iei și H. din 2 februarie în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei a apreciat că nu poate exista decât o obligație morală a statelor de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate politic.Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul apreciază că potrivit art.3 din D. nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.

În cauză, tribunalul a apreciat că problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 31 decembrie

1989. Deși reclamanta a fost eliberată la 24 septembrie 1954 din acel moment ar fi avut posibilitatea de a identifica drepturile subiective încălcate, prejudicial produs și persona responsabilă.

Deoarece din anul 1964 și până în anul 1989, reclamanta era expusă eventualelor represiuni din partea Securității, aceasta avea posibilitatea de a acționa începând cu data de 31 decembrie 1989 când prin D. nr. 3. s-a desființat Departamentul Securității S.ui. Dacă până la acest moment reclamanta nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu l- ar fi împiedicat să introducă o acțiune în justiție împotriva S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale. În aceste condiții termenul de 3 ani de prescripție a început să curgă de la 31 decembrie 1989 și s-a împlinit la 31 decembrie 1992.

De altfel, prin adoptarea D. L. nr.118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun,etc. R. însăși este una dintre persoanele cărora li s-au recunoscut asemenea drepturi.

În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că termenul de 3 ani de când reclamanta cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință expirase la data promovării prezentei acțiuni.

În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor Declarației Universale a drepturilor Omului, tribunalul a precizat că acest act nu a avut un caracter normativ în anul 1955 când R. a devenit membru ONU și s-a obligat la respectarea acesteia în anul 1955. Principiile din declarație au dobândit caracter normative abia după adoptarea celor două pacte, respectiv P. I. privind Drepturile Civile și Politice în 1976 și al doilea pact este P. I. privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale. Ca și în cazul aplicării dispozițiilor CEDO, nici dispozițiile Declarației Universale nu se pot aplica unor fapte sau evenimente anterioare. Prin urmare, aceste dispoziții nu sunt aplicabile speței.

Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul art.3 din D. lege nr.167/1958 tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de acordare a despăgubirilor materiale. În temeiul art.4 alin.1 din L. nr.2., a admis petitul de constatare a caracterului politic al condamnării reclamantei B. G. G. prin D. penală nr.1292 din 19 noiembrie 1953 pronunțată de T. M. pentru Unitățile M.A.I în dosar nr.1241/1953 la pedeapsa de 1 an și 11 luni închisoare.

Împotriva acestei sentințe pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR

PUBLICE reprezentat prin D. A J. C. a declarat recurs, în termen legal,solicitând instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului, pârâtul a învederat instanței că reclamanta nu justifică un interes în constatarea caracterului politic al condamnării sale, potrivit art. 111 C.. deoarece S. R. a recunoscut caracterul politic prin hotărârea nr. 419/(...) a Comisiei pentru aplicarea D.-L. nr. 118/1990.

Chiar în cuprinsul deciziei nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a constatat că în materia despăgubirilor pentru daunele morale acordate persoanelor persecutate pentru motive politice în perioada comunistă, există reglementări paralele și anume, pe de o parte, D.-L. nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 2. aprobată prin L. nr. 5., iar pe de altă parte, L. nr. 2..

În consecință, este lipsită de interes admiterea petitului de constatare a caracterului politic, în condițiile în care s-a emis un act administrativ prin care s-au acordat drepturile aferente, iar potrivit deciziei Curții Constituționale mai sus arătată, nu există nici o obligație a statului de a acorda daune morale.

R. intimata B. G. G., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursuluica nefondat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (f.9-10)

În argumentarea poziției sale, reclamanta intimată a învederat instanței că are interes pentru formularea petitului de constatare a caracterului politic al condamnării suferite deoarece hotărârea comisiei pentru aplicarea D.-L. nr. 118/1990 nu poate prevala în fața unei instanțe de judecată. În asemenea condiții, instanța de fond a procedat în mod corect apreciind că infracțiunea pentru care a fost condamnată nu constituie de drept o condamnare cu caracter politic întrucât prin decizia nr. 1. a T. M. încadrarea juridică a faptei a fost schimbată, iar reclamanta a fost condamnată pentru săvârșirea faptei de asociere pentru comiterea de crime și delicte, sancționat de art. 315 din fostul Cod penal.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, C. reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 112/117/(...) reclamanta a solicitat instanței să constate caracterul politic al condamnării dispusă prin sentința penală nr. 532/1953 a T. M. C. și, în consecință, să oblige pârâtul la plata sumei de 50.000 euro sau contravaloarea în lei cursul B.N.R., afișat la data plății cu titlu de despăgubiri, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile L. nr. 2.. Ulterior, prin cerea depusă la termenul de judecată din (...), reclamanta

și-a precizat temeiul juridic al acțiunii introductive ca fiind art. 998 C.civ., art. 3, art. 5 și art. 9 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și, în subsidiar, art. 5 pct. 1 și 5 pct. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Libertăților Fundamentale (f.61-62).

Prin sentința civilă nr.532/1953 pronunțată de T. M. T. O., în dosarul nr.626/1953, B. G. G., fostă I. G., a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională, 10 lei amendă corecțională și 2 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale faptă prevăzută și pedepsită de art.209 alin.2 lit.f Cod penal (f.36-51 dosar fond).

Prin D. nr.1292 din 19 noiembrie 1953 pronunțată de T. M. pentru

Unitățile M.A.I, în dosarul nr.1241/1953, s-a admis recursul formulat de I.

G. împotriva sentinței penale nr. 532/1953 care a fost schimbată în sensul că s-a schimbat încadrarea juridică din delictul de uneltire contra ordinei sociale în delictul de asociere de crime și delicte prevăzut de art.315 Cod penal și reclamanta a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 11 luni închisoare corecțională cu aplicarea art. 157 Cod penal.

Potrivit biletului de liberare nr.3570/1954 emis de P. D. reclamanta a executat pedeapsa în acest penitenciar în perioada de la 2 iunie 1953 până la 24 septembrie 1954.

Potrivit art.1 alin.1 și 2 din L. nr.2. constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de lit. a-e .

În ceea ce privește petitul de constatare a caracterului politic al condamnării, tribunalul a reținut în mod corect că, potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din L. nr.2., persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-

22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art.1 alin.2 pot solicita instanței să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art.1 alin.3. Cererea poate fi introdusă după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul din circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

În cauză, fapta pentru care reclamanta a fost condamnată nu constituie de drept condamnare cu caracter politic, însă din starea de fapta reținută în considerentele sentinței de condamnare reiese că aceasta a avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat după 6 martie

1945.

Având în vedere că infracțiunea pentru care reclamanta a fost condamnată definitiv nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. 2 din L. nr.

2., în categoria celor pe care legiuitorul le consideră de drept condamnări politice, în mod legal instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 3 din același act normativ prin admiterea petitului de constatare a caracterului politic al condamnării reclamantei.

Critica recurentului referitoare la faptul că reclamanta nu justifică un interes în constatarea caracterului politic al condamnării sale, în opinia Curții, nu este întemeiată.

Deși nu este reglementat în mod expres de C. dee procedură civilă, interesul reprezintă o condiție esențială pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată exercita o acțiune civilă.

Interesul este definit în doctrina juridică ca fiind folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcarea procedurii judiciare. El poate să fie material, când se urmărește obținerea unui folos de ordin patrimonial sau moral, în situația în care se urmărește obținerea unei satisfacții sufletești.

Interesul moral nu se confundă cu prejudiciul moral și nici cu reparația materială a daunelor morale.

Așa cum s-a arătat, în cauză reclamanta a formulat o cerere în realizarea pretinsului său drept la acordarea despăgubirilor morale în baza

L. nr.2., aceasta justificând un interes legitim, personal, născut și actual.

Împrejurarea că reclamanta este beneficiara drepturilor acordate în baza D.-L. nr. 118/1990 prin hotărârea nr. 419/(...) a Comisiei pentru aplicarea D.-L. nr. 118/1990 nu echivalează cu recunoașterea caracterului politic al condamnării de către S. R.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C. în temeiul art. 312 alin. 1 C. raportat la art. 304^{1 C. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 247 din 15 martie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține ca fiind legală și temeinică.}

În privința cererii reclamantei intimate de obligare a pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată, C. reține că în dovedirea acestei cereri reclamanta a depus copie de pe chitanța nr. 152/(...) emisă de C. av.D. E. care atestă plata sumei de 700 lei de către intimată.

Așa cum s-a arătat, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de (...), iar prin aceasta reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor în judecată în caz de opunere, fără a depune dovada efectuării cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe.

C. constată că la dosarul de fond s-a depus împuternicirea avocațială nr. 37 emisă de C. av.D. E. prin care reclamanta, în baza contractului de asistență juridică nr. 37/(...), a împuternicit-o pe d-na av.D. E. să o asiste și să o reprezinte în fața T. C..

În consecință, chitanța mai sus arătată face dovada achitării onorariului avocațial pentru fondul cauzei, astfel încât în condițiile în care prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la cererea reclamantei de obligare la plata cheltuielilor de judecată, iar reclamanta nu a înțeles să declare recurs împotriva sentinței, C. va respinge cererea reclamantei intimate de obligare a pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 247 din 15 martie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 27 mai 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.

GREFIER, A. A. M.

Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...) J.fond: A.S.S.;

← Decizia civilă nr. 2400/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 1891/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia civilă nr. 1909/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1909/2011, Curtea de Apel Cluj