Decizia civilă nr. 2472/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2472/R/2011
Ședința publică din 01 iulie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER: A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. a jud. S., împotriva sentinței civile nr. 1459 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați Ș. I. și Ș. S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanții intimați personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. S., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs (f. 7 din dosar), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, C. constată că reclamanții intimați, prin intermediul domnului avocat P. A., au expediat prin poștă o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), prin care solicită respingerea recursului formulat de pârât ca fiind nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 500 lei, iar la întâmpinare au anexat chitanța din (...), care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 500 lei și împuternicirea avocațială, care atestă faptul că reclamanții intimați l-au împuternicit pe domnul avocat
P. A. pentru redactarea întâmpinării la recurs.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. ajud. S. este fondat în parte, motiv pentru care, solicită admiterea în parte a recursului declarat de pârât și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de obligare a pârâtului la plata daunelor morale, înlăturarea dispoziției privind obligarea S.ui R., prin Ministerul Finanțelor
Publice, la plata daunelor materiale și menținerea hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea caracterului politic al condamnării.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că Tribunalul Sălaj în mod corect a stabilit că numitul Ș. V. a suferit o condamnare cu caracter politic, însă în hotărârea de condamnare, a cărui copie se află la f. 3 - 5 din dosarul instanței de fond nu s-a menționat confiscarea bunurilor, însă probabil că a avut loc o confiscare a bunurilor, dar nu în urma condamnării, ci în urma faptului că numitul Ș. V. a fost forțat să intre în C. și de asemenea, arată că Tribunalul Sălaj a interpretat în mod greșit prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2..
C U R T E A
Prin sen tinț a c iv il ă nr. 1459/(...), pronunț ată de T ribun alul S ăl aj î n dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Ș. I. și Ș. S., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință:
S-a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamanților, defunctul Ș. V., prin sentința penală nr. 1108/(...) a T.ui P. R.
Z., dată în dosar nr. 3264/1961;
Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale către reclamanți;
S-a respins cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtului la câte 5.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale;
Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin sentința penală menționată în dispozitivul hotărârii numitul Ș. V. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și
5 luni închisoare pentru infracțiunea de instigare la nerespectarea planului de cultură și la îndrumările date de organele de stat în vederea îmbunătățirii și dezvoltării producției agricole, faptă prev. și ped. de art. 26810 C. În fapt, s- a reținut în sarcina acestuia faptul că alături de alți doi săteni a intrat în localul Căminului Cultural, unde era depozitat grâul ";Întovărășirii"; și a împiedicat conducerea „Întovărășirii"; să selecționeze grâul de sămânță. Prin prisma art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. se poate aprecia în sensul că această condamnare are un caracter politic, întrucât, fapta pentru care a fost condamnat antecesorul reclamanților apare ca o manifestare a împotrivirii față de regimul comunist din acea perioadă, respectiv față de o formă asociativă care, ulterior deposedării țăranilor de terenurile și utilajele lor agricole, a precedat înființarea C. - urilor. Practic, antecesorul reclamanților, prin atitudinea manifestată, și-a exprimat dezacordul în legătură cu însăși operațiunea de colectivizare, componentă esențială a procesului de instaurare a regimului comunist. Martorii Horincar Augustin și Brad I. au confirmat susținerile reclamanților, în sensul că arestarea lui Ș. V. a avut legătură cu refuzul său de a se înscrie în C., aceeași martori declarând că autoritățile vremii auconfiscat din patrimoniul lui Ș. V. o pereche de cai, utilaje agricole - plug, semănătoare, căruță, grapă -, valoarea totală a acestor bunuri fiind de 10.000 lei. Între condamnarea antecesorului reclamanților și confiscarea acestor bunuri de către autoritățile comuniste există un raport de cauzalitate, astfel că, în baza art. 5 lit. b din L. nr. 2., pârâtul va fi obligat la 10.000 lei despăgubiri civile materiale către reclamanți. În ceea ce privește despăgubirile morale, acestea nu mai pot fi acordate, întrucât, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. a fost declarat neconstituțional prin D. nr. 1358/(...) a C. C.. Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at rec urs, în ter men leg al, p âr âtul S. R. pr in M in is terul F in anțelor Publ ice, pr in D. G. a F. P. S., solicitând admiterearecursului, desființarea sentinței recurate și respingerea în întregime a acțiunii reclamantului ca nefondată. În motivarea recursului, s-a arătat că în mod nelegal prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților, pentru constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului acestora, respectiv, pentru obligarea pârâtului la 10.000 lei daune materiale și la 1.600 lei cheltuieli de judecată, în condițiile în care condamnarea suferită de antecesorul reclamanților nu poate fi calificată ca o condamnare cu caracter politic în înțelesul art. 1 din L. nr. 2.. Reclamanții nu se află în niciuna din situațiile prevăzute de L. nr. 2., pentru acordarea despăgubirilor, daunele materiale pretinse de reclamanți neîncadrându-se în textul art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., câtă vreme, prin sentința penală de condamnare a antecesorului reclamanților nu s-a dispus și confiscarea unor bunuri ale acestuia. Cheltuielile de judecată penale de 70 lei, pe care antecesorul reclamanților a fost obligat să le plătească prin hotărârea penală de condamnare, nu pot fi asimilate noțiunii de echivalent al bunurilor confiscate. Inventarul bunurilor preluate de la familia reclamanților nu este suficient pentru admiterea acțiunii, instanța trebuind să stabilească contravaloarea acestor bunuri în raport de starea în care acestea se aflau la data preluării acestor bunuri, în absența unor astfel de probe cererea neputând fi admisă. Declarațiile martorilor nu pot fi luate în considerare ca probe pertinente, o atare dovadă a întinderii daunelor materiale putând fi eventual făcută cu o expertiză de evaluare. Întrucât susținerile martorilor audiați sunt evident, subiective, întrucât aceștia au promovat acțiuni de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 2., în care se susțin reciproc și întrucât aceste depoziții de martori nu au fost coroborate cu alte probe scrise, daunele materiale sunt nedovedite. În mod nelegal pârâtul a fost obligat la cheltuieli de judecată în condițiile în care raportul juridic de obligație legală dintre stat și reclamant a încetat ca urmare a D. C. C. nr. 1358/(...) și a D. C. C. nr. 1360/(...), instanța de judecată fiind obligată să constate că S. R. nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale, și în condițiile în care S. R. a formulat apărări în cauză în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, putându-se aprecia că nu are nicio culpă procesuală. În subsidiar, dacă se va respinge această solicitare a recurentului, în temeiul art. 274 alin. 3 C.proc.civ., să se procedeze la micșorarea onorariului avocațial, proporțional cu valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat. S-a mai invocat de către recurent faptul că prejudiciul suferit de reclamanți a fost suficient reparat ca urmare a faptului că aceștia au beneficiat de drepturile materiale, indemnizațiile și facilitățile acordate de D.- lege nr. 1. și de alte acte normative reparatorii anterioare. În ceea ce privește daunele morale întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., acestea nu mai pot fi acordate, întrucât, acest text legal a fost declarat neconstituțional, astfel încât, trebuie avute în vedere prevederile art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 și art. 147 din Constituția R.iei, în prezent nemaiexistând un temei juridic pentru acordarea daunelor morale. Prin întâmp in are a f or mul ată în c auz ă, re cl amanț ii in timaț i Ș. I. ș i Ș. S. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial aferent redactării întâmpinării, cu motivarea că este de notorietate faptul că în urma condamnărilor politice pronunțate după instaurarea regimului comunist, persoanelor condamnate li se confiscau bunurile total sau parțial; dovada valorii daunelor materiale a fost făcută prin depozițiile martorilor audiați în cauză; antecesorul reclamanților a fost condamnat pentru că s-a opus „Întovărășirii";. Recursul este fondat în parte. Cu pr iv ire l a co ns tatare a c ar ac ter ulu i pol itic al co nd amn ăr ii an tecesorulu i recl amanț ilor, Ș. V. Antecesorul reclamanților, Ș. V., a fost condamnat prin sentința penală nr. 1108/(...), pronunțată de T. P. R. Z., R. C., în dosar penal nr. 3264/1961, la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 26810 C., reținându-se în considerentele acestei sentințe faptul că inculpatul s-a opus selecționării semințelor de către conducerea „Întovărășirii";, instigând și pe ceilalți cetățeni să se împotrivească acestei operațiuni, fapta săvârșită de acesta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de instigare împotriva organelor de stat în vederea îmbunătățirii și dezvoltării producției agricole de către „. (f. 3-5 dosar fond). Pe lângă condamnările care, potrivit art. 1 alin. 2 lit. a - j din L. nr. 2., constituie de drept condamnări cu caracter politic, anumite condamnări, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic, cu condiția - prevăzută de art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. - , ca prin acestea să se fi urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999. Spre deosebire de condamnările enumerate în art. 1 alin. 2 lit. a - j din L. nr. 2., care de drept au caracter politic, nemaifiind necesară constatarea acestui caracter de către instanța de judecată, condamnările enumerate în alin. 3 al art. 1 nu au un caracter politic de drept, fiind necesar ca instanța de judecată, în condițiile art. 4 din L. nr. 2., coroborat cu art. 1 alin. 4 din aceeași lege, să constate caracterul politic al condamnărilor prevăzute în art. 1 alin. 3 din lege. În conformitate cu art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: „a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială";. Fapta antecesorului reclamanților, de a se împotrivi selecționării de semințe și îndeplinirii planului agricol în cadrul „Întovărășirii"; apare ca fiind o evidentă formă de manifestare a opoziției față de sistemul instaurat în R.ia după data de 6 martie 1945, întrucât, practic, antecesorul reclamanților s-a împotrivit colectivizării, știut fiind că „. a fost prima formă asociativă care a dus la deposedarea țăranilor de terenurile și utilajele agricole și care a precedat astfel înființarea Cooperativelor Agricole de P. Această atitudine de împotrivire a antecesorului reclamanților a echivalat practic cu o exprimare a opoziției față de însăși operațiunea de colectivizare, colectivizarea fiind o componentă esențială a procesului de instaurare a regimului comunist. Raportat la aceste considerente, C. constată că fapta antecesorului reclamanților s-a încadrat în scopul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 214/1999. Pe cale de consecință, prin prisma art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. condamnarea pentru această faptă prezintă un caracter politic, instanța fiind abilitată să constate acest caracter politic al condamnării în condițiile art. 1 alin. 4 și art. 4 din L. nr. 2.. Drept urmare, C. constată că în mod legal prima instanță a admis petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului reclamanților, impunându-se deci respingerea ca nefondat a acestui motiv de recurs. Cu pr iv ire l a mo tivul de recurs av ând c a o b iec t ad mitere a de c ătre pr ima ins tanț ă a pe titulu i r ef eritor l a obl ig are a p âr âtulu i l a desp ăgu b ir i mater iale î n su mă de 10.000 le i c ătre recl aman ț i . Prin hotărârea penală de condamnare nu s-a dispus în privința antecesorului reclamanților nicio măsură de confiscare a vreunor bunuri mobile sau imobile. Împrejurarea că fiecare din inculpații condamnați prin această hotărâre penală au fost obligați la câte 70 lei cheltuieli de judecată, în favoarea statului, nu echivalează, așa cum corect a susținut pârâtul recurent, cu o confiscare penală. De altfel, reclamanții nu au solicitat primei instanțe, nici prin cererea introductivă de instanță și nici prin precizarea și completarea ulterioară de acțiune (f. 29 dosar fond), obligarea pârâtului la restituirea sumei de 70 lei la care antecesorul reclamanților a fost obligat, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului, prin hotărârea penală de condamnare, ci, au solicitat, în temeiul art. 5 lit. b din L. nr. 211/2009, obligarea pârâtului la despăgubiri materiale reprezentând echivalentul bunurilor agricole luate în C. de la familia reclamanților, respectiv, „., plug, grapă, caii de tracțiune și lucru, mașina de semănat porumb și altele";, valoarea acestor bunuri agricole fiind apreciată de reclamanți la suma de 100 milioane lei vechi. Din petitul și motivarea precizării și completării de acțiune rezultă în mod clar că reclamanții nu au solicitat, cu titlu de daune materiale, contravaloarea bunurilor confiscate prin hotărârea penală de condamnare, ci, contravaloarea inventarului agricol luat la C. de la familia reclamanților. Or, bunurile cu care cei care au devenit, de bună-voie ori siliți de realitatea politică a acelor vremuri, membri C., și cu care aceștia au intrat benevol ori forțați în C., nu se circumscriu noțiunii la care face referire art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., aceea de „. confiscate prin hotărârea de condamnare";. Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., persoanele care se circumscriu dispozițiilor acestei legi pot solicita „ acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de c ondamnare sau ca efect al măsurii administrative "; , dacă bunurile respective nu au fostrestituite sau nu s-au obținut despăgubiri în echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005. Din conținutul acestui text legal rezultă cu evidență faptul că este admisibilă acordarea de despăgubiri materiale, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, doar dacă este vorba despre bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative . Or, în speță, nu este vorba despre bunuri confiscate prin hotărârea penală de condamnare, nici ca efect al vreunei măsuri administrative dispuse cu privire la familia reclamanților, ci despre inventarul bunurilor agricole preluate la C. Se constată, așadar, că nu există un raport de cauzalitate între hotărârea penală de condamnare și aducerea în C., de către antecesorul reclamanților, de bună-voie ori forțat, a bunurilor ce formau inventarul agricol. Drept urmare, C. constată că solicitarea reclamanților de acordare a daunelor materiale nu se încadrează în textul art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2.. Este corectă susținerea recurentului, în sensul că dovedirea confiscării eventualelor bunuri trebuia făcută printr-un proces-verbal încheiat în acest sens și că valoarea eventualelor bunuri confiscate trebuia făcută printr-o expertiză de evaluare în raport de valoarea și starea acestor bunuri din momentul confiscării lor, însă, C. constată că această susținere a recurentului a rămas practic lipsită de obiect, față de împrejurarea că petitul din cererea reclamanților având ca obiect daunele materiale nu se încadrează în textul art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2.. Drept urmare, C. constată că acest motiv din recursul pârâtului, prin care se critică greșita obligare a S.ui R. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale, este fondat, impunându-se a fi admis, cu consecința respingerii acestui petit din cererea reclamanților. Cu privire la motivul de recurs referitor la obligarea pârâtului la plata chel tu iel ilor de judec ată, respec tiv, cu pr iv ire l a mo tivul de rec urs pr in c are se sol ic ită d imin u are a aces tor chel tu iel i . Potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, în aplicarea art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care a câștigat procesul este îndreptățită să solicite instanței obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate celui care a câștigat procesul, cu purtarea respectivei cauze. În speță, în lumina jurisprudenței C. și a dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., C. constată că prima instanță a apreciat corect că este întemeiată solicitarea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial. La baza acestei constatări, C. are în vedere faptul că L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu o procedură judiciară în vederea acordăriidespăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada de referință a legii menționate, putându-se afirma că, în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor. Curtea Constituțională a R.iei, prin D. nr. 401/(...), respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absența unei prevederi constituționale exprese în acest sens, ca instanța să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. O asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cer, lichid și exigibil. În același sens s-a pronunțat constant și C. Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa, când, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. Astfel, în Hotărârea din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu împotriva R.iei (cererea nr. 28104/03), publicată în Monitorul Oficial nr. 597/(...), C. a statuat în sensul că un „reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului";. Examinând recursul pârâtului, sub aspectul susținerii conform căreia cheltuielile de judecată la care a fost obligat, nu sunt justificate, întrucât, pârâtul nu este în culpă procesuală și nu a căzut în pretenții, C. constată că acesta este vădit nefondat, motivat pe următoarele argumente: Reclamanții au promovat cererea introductivă de instanță la momentul la care textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I, text legal pe care reclamanții și-au întemeiat din punct de vedere juridic acțiunea, era în vigoare. La data la care reclamanții au învestit instanța T.ui S. cu această cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., reclamanți aveau o „speranță legitimă"; în sensul soluționării favorabile a cererii lor, astfel cum aceasta a fost formulată. Pentru a putea obține drepturile recunoscute de L. nr. 2., reclamanții au fost nevoiți să se adreseze instanței de judecată și să parcurgă un întreg demers procedural, întrucât, L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu necesitatea parcurgerii unei proceduri judiciare în scopul recunoașterii caracterului politic al condamnării ori al măsurii administrative, respectiv, în scopul obținerii de despăgubiri morale de către cei îndreptățiți. Or, nu li se poate imputa în niciun fel reclamanților faptul că demersul lor procedural, legal demarat în baza Legii nr. 2., a fost brusc curmat, din inițiativa unui terț, respectiv, ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a D. nr. 1358/(...). Dacă nu ar fi intervenit această Decizie a C. C., cel mai probabil reclamanții ar fi beneficiat de o soluție de admitere a cererii lor, sub aspectul tuturor petitelor, inclusiv a petitului având ca obiect despăgubiri morale, și, concomitent, ar fi fost îndreptățiți la recuperarea cheltuielilor de judecată, ocazionate cu purtarea procedurii judiciare prevăzute de L. nr. 2., în integralitatea lor. Drept urmare, C. constată că reclamanții sunt în continuare îndreptățiți la a beneficia de recuperarea cheltuielilor de judecată ce le-au fost ocazionate cu demararea procedurii judiciare obligatorii reglementate de L. nr. 2., neputându-li-se imputa acestora faptul că temeiul legal din L. nr. 2., pe care aceștia și-au fundamentat demersul procedural, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., a fost declarat neconstituțional, prin D. nr. 1., publicată cu mult după promovarea de către reclamanți a cererii de chemare în judecată. Chiar dacă S. este cel care se află, eventual, în culpă pentru această situație, nu trebuie ignorat faptul că, în aceste litigii, întemeiate pe L. nr. 2., conform art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., S. este reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. De altfel, și în orice alte litigii S. este reprezentat tot de Ministerul Finanțelor Publice, așa cum prevede art. 25 din D. nr. 31/1954. Drept urmare, C. constată că acest motiv de recurs este nefondat. Cu pr iv ire l a mo tivul de recurs prin c are se invoc ă f ap tul c ă r ecl amanț ii au fost desp ăgub iț i p r in acee a c ă au bene f iciat de d ispoz iț iile D. -lege nr. 1., C.constată, în raport de D. C. C. nr. 1., că acesta nu se mai impune a fi analizat câtă vreme, textul legal care permitea acordarea de despăgubiri morale a fost declarat neconstituțional tocmai pentru faptul că exista deja un act normativ de reparație, respectiv D.-lege nr. 1.. În ceea ce privește celelalte motive de recurs, referitoare la jurisprudența C., la prevederile art. 998 -999 C.civ., C. constată că acestea intră sub incidența excepției inadmisibilității în temeiul art. 316 C.proc.civ. rap. la art. 294 alin. 1 C.proc.civ. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și art. 312 alin. 1 C.proc.civ., C. urmează să admită în parte prezentul recurs, conform dispozitivului deciziei. Față de soluția de admitere în parte a recursului pârâtului, în recurs nu au fost acordate cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților intimați. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite în parte recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. S., împotriva sentinței civile numărul 1459 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte, în sensul că, respinge ca neîntemeiat petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei, despăgubiri materiale, către reclamanți. Menține restul dispozițiilor din sentință. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 01 iulie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ A. A. M. GREFIER Red.CMC/dact.MS 3 ex./(...) Jud.fond: D.D.I.
| ← Decizia civilă nr. 4229/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4898/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
