Decizia civilă nr. 1296/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1296/R/2011
Ședința publică din 7 aprilie 2011
I. constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTORI: A. A. C.
: A.-A. P. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de reclamantul C. A., împotriva deciziei civile nr. 52 din 25 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), privind și pe intimații P. I. și SC A. P. SRL, având ca obiect evacuare.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 31 martie 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 7 aprilie 2011.
C U R T E A
Prin cererea înregistrata la (...) sub nr. de mai-sus, completata ulterior, reclamantul C. A. in contradictoriu cu paratul P. I. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, sa se dispună evacuarea necondiționata a paratului de pe terenul situat in C.-N., str. G. nr. 19, in suprafața de 232 m.p., înscris in CF nr. 1. C., nr. top 10716/2, deținut de parat fata nici un titlu; obligarea paratului la ridicarea construcțiilor provizorii edificate in mod abuziv pe terenul sus identificat, in caz de refuz, sa fie autorizat sa ridice aceste construcții, pe cheltuiala paratului; obligarea paratului la desființarea tuturor lucrurilor existente pe terenul proprietatea sa, precum si a racordurilor instalațiilor existente, cu cheltuieli de judecata.
Prin Sentința civilă nr. 5388/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.-N. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei S. A. P. S. C.-N..
A fost admisă in parte acțiunea civila formulata de reclamantul C. A., incontradictoriu cu parații P. I. si S. A. P. S.
A fost respinsă ca neîntemeiata cererea reconvenționala formulata deparatul, reclamant reconvențional P. I.
1. S-a dispus evacuarea paraților din imobilul situat in C.-N., str. G. nr. 19, jud. C., înscris in CF nr. 1. C., nr. top 10716/2.
2. A fost obligat pe paratul P. I. sa ridice construcțiile, împrejmuirea edificate pe terenul înscris in CF nr. 1. C., nr. top 10716/2, precum si sa desființeze toate instalațiile de furnizare utilitati existente pe acest teren.
3. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere din acțiunea principala.
4. Au fost obligați parații la plata către reclamant a sumei de 1026,90 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra imobilului înscris in CF nr. 1. C.-N., sub nr. crt. A+1, nr. top
10716/2, reprezentând teren in suprafața de 232 m.p. este proprietar tabular reclamantul, conform extrasului CF de la fila 11 dos.
Terenul sus identificat a fost dobândit de reclamant prin T. de proprietate nr. 3. eliberat de C. județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. la data de (...) si este situat in C.-N., str. G. nr. 19, jud. C., astfel cum rezulta din actul depus in copie la fila 9 coroborat cu Raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit de expert tehnic judiciar, ing. M. I. in D. nr. 3. al J. C.-N., având ca obiect acțiunea civila promovata de paratul, reclamant reconvențional P. I. împotriva reclamantului, parat reconvențional (f. 12-23 dos.).
Anterior, in perioada cuprinsa intre anii 1990-2005, acest teren a format obiectul contractelor de închiriere încheiate de R. A. a D. P. C.-N. cu paratul reclamant reconvențional P. I., inițial in scopul amenajării si cultivării de legume de către chiriaș, apoi pentru amenajarea zonei verzi prin plantare de pomi ornamentali si fructiferi, sub condiția autorizării prealabile a oricărei construcții sau amenajări, iar ulterior fara prevederea scopului in care a fost închiriat. (f. 1-75, 83 dos.).
Prin Sentința civila nr. 9. pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca in
D. nr. 3., irevocabila prin respingerea recursului declarat de P. I., prin D. civila nr. 4. pronunțata de Tribunalul Cluj in D. nr. (...) (f. 23 dos.), printre altele, s-a constatat ca avizul nr. 264/(...) emis de M. A. si A. nu constituie titlu de proprietate in favoarea reclamantului P. I., apt pentru intabulare si pe cale de consecința s-a dispus rectificarea CF 1. C. ca urmare a constatării nulității absolute a înscrierii dreptului de proprietate a reclamantului asupra nr. top 10716/2.
Conform susținerilor comune reclamantului si paratului, reclamant reconvențional din acțiunea introductiva, întâmpinare si cererea reconvenționala, atestate de conținutul R. de expertiza sus menționat, opozabila reclamantului C. A. si paratului P. I., in condițiile in care a fost administrat in condiții de contradictorialitate intr-o cauza comuna, dar si paratei SC A. P. SRL, in calitatea sa de având cauza, conform celor ce vor fi expuse in continuare, pe terenul in cauza, paratul, reclamant reconvențional a edificat un gard împrejmuitor metalic, a amplasat o remorca tip duba, pe o placa de beton de 30 cm înălțime, cu destinația de ghereta de vara, o ghereta metalica provizorie si demontabila din structura metalica si învelitoare din panouri de tabla ondulata, acoperita cu tabla, cu destinația de bar si sala de mese construita in anul 1990, pe placa de beton si o construcție pe placa de beton, pe schelet de stâlpi metalici-țeava, îmbrăcați cu lambriuri, ca si pereții cu geamuri, acoperita cu prelata cauciucata, construita in anul 1992.
In pofida susținerilor paratului, reclamant reconvențional, construcțiile sus enumerate au fost edificate fara autorizație de construire, conform adresei C.ui local al municipiului C.-N. (f. 95 dos.) si lipsei dovezilor corespunzătoare, care nu au putut fi administrate de acesta la dispoziția instanței.
Pe terenul in discuție si in construcțiile supraedificate a funcționat
Asociația cu scop lucrativ A., reprezentata de paratul, reclamant reconvențional P. I., constituita in baza Decretului-Lege nr. 54/1990 (f.67,
68 dos.), apoi parata SC A. P. SRL, in care paratul, reclamantreconvențional a fost asociat, in baza contractului de comodat încheiat la data de (...) (f. 110 dos.).
Aceste construcții au fost racordate la utilități, contractele de furnizare a energiei electrice, de branșare/racordare si utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare fiind încheiate cu parata SC A. P. SRL, potrivit actelor de la filele 77-80, iar contractul de furnizare a gazelor naturale cu paratul, reclamant reconvențional P. I., potrivit convenții de la filele 81, 82 dos.).
Contrar susținerilor paratei SC A. P. SRL, din adresa nr.
284/6311/(...) a S. C. de Apa S. S. rezulta fără putința de tăgada ca parata nu a reziliat contractul de branșare/racordare si utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare la imobilul situat in C.-N., str. G. nr. 19, iar in lipsa de dovezi pertinente, cu înscrisuri, nici celelalte contracte de furnizare utilitati, ori contractul de comodat, nu se poate susține ca au fost reziliate.
In același timp, potrivit susținerilor comune paraților, toate construcțiile si racordurile la utilitati au fost executate de paratul, reclamant reconvențional P. I.
In drept, conform art. 480 C. civ., dreptul de proprietate conferă titularului sau plenitudinea de atribute, dispoziția, posesia si folosința, dintre care, reclamantul, parat reconvențional este lipsit de ultimele doua, in ce privește terenul in discuție, care este ocupat de paratul reclamant, reconvențional si parata S. A. P. SRL, care are atât calitatea de comodatar cat si pe aceea de beneficiar a contractelor de furnizare de utilitati la construcțiile sus amintite, ceea ce ii conferă calitate procesuala pasiva.
Pe de alta parte, in raport de motivele invocate de reclamant este neîndoielnic ca acesta tinde la obligarea paraților la ridicarea construcțiilor si branșamentelor edificate pe terenul proprietatea sa, acțiune care se circumscrie dispozițiilor art. 494 C. civ.
A., conform alin. 1 si 2 al art. 494 C. civ., dacă construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoana cu materialele ei, pe terenul proprietatea altuia, proprietarul pământului are dreptul de a le tine pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoana sa le ridice, pe cheltuiala sa.
Insa potrivit alin. 3 al aceluiași articol, proprietarul care voiește a păstra pentru el acele construcții, este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca sa se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin edificarea construcțiilor, iar daca construcțiile au fost făcute de o persoana de buna-credința, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea construcțiilor, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plați o suma de bani egala cu aceea a creșterii valorii fondului.
Așadar, cel care este îndreptățit a opta pentru păstrarea, cu despăgubiri, sau ridicarea construcțiilor este proprietarul, in speța de fata reclamantul si nicidecum paratul, reclamant reconvențional, atâta doar ca daca optează pentru ridicarea construcțiilor, dreptul proprietarului este condiționat de existenta relei-credințe a constructorului, care trebuie dovedita.
A., cum dreptul la despăgubiri al paratului, reclamant reconvențional si întinderea sa nu pot fi luate in discuție, in contextul in care reclamantul, parat reconvențional a optat pentru ridicarea construcțiilor si investițiilor efectuate pe terenul proprietatea sa, dreptul de retenție pretins de acesta este deopotrivă de prisos a fi analizat.
Relativ la buna sau reaua-credința a paratului, reclamant reconvențional, instanța a apreciat ca reclamantul a făcut dovada relei- credințe a acestuia, care nu a deținut niciodată un titlu de proprietate veritabil asupra terenului, ceea ce putea si trebuia sa știe, in condițiile in care modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate in legislația civila si doctrina in materie sunt legea, tradițiunea, ocupațiunea, accesiunea, uzucapiunea si convenția, iar avizul de către s-a prevalat paratul, reclamant reconvențional nu face parte din acestea. De asemenea, constructiile si branșamentele in discuție au fost realizate de paratul, reclamant reconvențional fara autorizație de construire si, mai mult, peste prevederile contractuale exprese care o pretindeau.
Nu pot fi primite de instanța apararile paratului, reclamant reconvențional conform cărora in perioada anterioara intrării in vigoare a Legii nr. 5., autorizația de construire nu era obligatorie întrucât susținerile sale vin in contradicție cu prevederile Decretului nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, abrogate numai prin L. nr. 5..
Cu toate acestea, potrivit prevederilor art. 5802 C.proc.civ., daca debitorul refuza sa îndeplinească o obligație de a face cuprinsa intr-un titlu executoriu, in termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere irevocabila, data cu citarea parților, sa o îndeplinească el insasi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului. Rezulta așadar ca pentru aplicarea acestui text legal, in primul rând reclamantul trebuie sa facă dovada ca deține un titlu executoriu împotriva paraților, prin care aceștia sa fie obligați la ridicarea construcțiilor si investițiilor si eliberarea terenului proprietatea sa. Cu probele administrate insa, reclamantul inca nu deține un astfel de titlu executoriu, pe care îl va dobândi doar la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri, motiv pentru care aceste pretenții ale reclamantului, parat reconvențional se dovedesc a fi neîntemeiate. Pentru cele ce preced in fapt si in drept, instanța a apreciat acțiunea formulata de reclamant este in parte întemeiata si in consecința a admis-o ca atare, in timp ce cererea reconvenționala formulata de paratul, reclamant reconvențional si excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de parata SC A. P. SRL sunt neîntemeiate si trebuie respinse in întregime, soluții ce au fost pronunțate in cele ce urmează. Fiind in culpa procesuala, in temeiul disp. art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat pe parați la plata către reclamantul, parat reconvențional a cheltuielilor de judecata in suma de 1026,90 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocațial al căror cuantum a fost dovedit cu chitanțele si timbrele judiciare atașate la filele 4, 5, 62 si 121 din dosarul cauzei. Prin D. civilă nr. 52 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis in parte apelul declarat de apelantul P. I. împotriva Sentințeicivile nr. 5. din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.-N. pe care a schimbat-o în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale formulată de apelantul P. I. obligând intimatul C. A. la plata către apelant a următoarelor despăgubiri: suma de 7341 lei reprezentând contravaloarea gardului, suma de 1315 lei contravaloarea racordului de apă, suma de 4694 lei contravaloarea racordului canal, suma de 3296 lei contravaloarea branșamentului de gaz, suma de 3689 lei contravaloarea platformei betonate, dispunând instituirea unui drept de retenție în favoareaapelantului P. I. asupra imobilului situat în C.-N., str. G. nr. 19, jud. C. în suprafață de 232 mp înscrisă în CF 1. C., nr. topo 10716/2 în limita creanței reprezentând valoarea investițiilor susmenționate. S-a dispus evacuarea condiționată a apelantului P. I. din imobilul situat în C.-N., str. G. nr. 19, înscris în CF 1. C., nr. topo 10716/2 de achitarea din partea intimatului C. A. a contravalorii utilităților existente pe terenul menționat. S-a respins petitul privind obligarea pârâtului P. I. să ridice construcțiile, împrejmuirea, edificate pe terenul în litigiu și desființarea instalațiilor de furnizare a utilităților existente pe teren. A fost obligat apelantul la plata către intimat a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond obligând și intimatul la plata către apelant a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată la fond , dispunând compensarea acestora. A fost obligat intimatul C. A. la plata către apelantul P. I. a sumei de 5200 lei reprezentând cheltuieli de judecată respectiv taxa de timbru fond și apel, onorariu expert și onorariu avocat în fața instanței de apel. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Elementul central, definitoriu în prezenta speță îl reprezintă calificarea apelantului P. I. ca fiind sau nu constructor de bună-credință , urmând astfel a se analiza existența bunei-credințe a acestuia în ipoteza prevăzută de art. 494 Cod civil. De regulă, în practica judiciară s-a statuat că pentru ca un constructor pe teren străin să fie de bună-credință în sensul art. 494 cod civil nu este necesar să justifice că deține terenul pe baza unui titlu translativ de proprietate , cum cere art. 486 Cod civil posesorului pentru dobândirea fructelor percepute în timpul posesiunii sale, deoarece aici este vorba despre acordarea unei indemnizații constructorului care a mărit valoarea terenului , indemnizație fără de care proprietarul terenului s-ar înavuți pe nedrept în detrimentul constructorului , iar nu de atribuirea proprietății unor lucruri , ca în cazul dobândirii de către posesor a fructelor care în principiu aparțin proprietarului fondului care le-a produs. Asupra înțelesului noțiunii de constructor de rea-credință și implicit de bună-credință , fosta instanță supremă , respectiv P. T. S., s-a pronunțat printr-o amplă decizie de îndrumare, D. 1. în care se afirmă că reaua- credință a constructorului nu trebuie să fie dedusă din simplul fapt că s-au efectuat lucrări în lipsa unui titlu de proprietate , fiind necesar să se cerceteze dacă acțiunea proprietarului , prin pasivitatea sau dimpotrivă prin acceptarea lucrărilor urmată de introducerea unei acțiuni în revendicare după terminarea lor , ori aproape de finalizarea lor , nu indică existența unui abuz de drept. În ipoteza de accesiune imobiliară artificială prevăzută de art. 494 Cod civil, buna-credință a autorului lucrării se întemeiază pe convingerea sa că este proprietarul terenului în virtutea unui mod de dobândire a dreptului de proprietate privată , fie el și putativ , indiferent că este vorba despre un act juridic sau un fapt juridic în sens restrâns. Or, în speța de față, așa cum rezultă din considerentele sentinței civile nr.9. pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul civil nr. 3. , tribunalul a reținut că în conformitate cu CF 1. C. nr. T. 10716/2 , terenul în suprafață de 232 mp este înscris în baza Avizului nr. 264 din 23 iunie 1994 , aviz emis de M. A. și A. , prin care se avizează efectuarea unor schimburi de terenuri , respectiv în schimbul terenului predat apelantul P. I.primește de la C. local C.-N. suprafața de 232 mp.( fila 13 din dosarul de fond). Din aceleași considerente ale sentinței susmenționate, tribunalul a reținut că acest aviz a fost precedat de către un acord a R. nr. 3682/(...) în sensul schimbului de terenuri și de asemenea C. local al Mun. C.-N. , prin actul nr. 14197/405/(...) a propus să se cedeze apelantului P. I. terenul în suprafață de 232 mp cu nr. T. 10716, întocmindu-se astfel referatul din (...) de aprobare a cedării în proprietate apelantului P. I. a acestei suprafețe de teren, finalmente apelantul intabulându-și dreptul de proprietate în cartea funciară în anul 1997. În aceste condiții, așa cum s-a reținut și în doctrină, în materia accesiunii imobiliare artificiale , singura înțelegere rezonabilă a noțiunii de bună-credință este aceea întemeiată pe convingerea eronată, dar neculpabilă a autorului că are un drept de proprietate asupra terenului pe care efectuează lucrarea. Or, în speța de față, raportat la actele administrative sus-menționate, tribunalul a apreciat că la momentul edificării construcțiilor pe terenul în litigiu, apelantul avea convingerea fermă că este sau cel puțin va deveni în viitor proprietar asupra terenului, aspect de altfel confirmat odată cu intabularea în cartea funciară , în favoarea sa a dreptului de proprietate , în anul 1997. Întrucât noțiunea de bună-credință exprimă convingerea autorului lucrării că este proprietarul terenului, convingere întemeiată pe un titlu, adică pe un act juridic sau fapt juridic dobânditor de proprietate ale cărei imperfecțiuni nu îi sunt cunoscute, rezultă că inexistența unei autorizații de construcție nu duce automat la concluzia relei-credințe, astfel că nici acest aspect invocat de către intimatul C. A. nu poate fi reținut ca având relevanță în cauză în ceea ce privește calificarea bunei sau relei credințe a apelantului P. I. Pornind de la reținerea existenței bunei-credințe a constructorului P. I. se impune a se statua de către tribunal asupra întinderii dreptului de creanță a autorului lucrării. Temeiul nașterii dreptului de creanță al autorului lucrării este îmbogățirea fără justă cauză , dar spre deosebire de situațiile în care se aplică principiul general al îmbogățirii fără justă cauză , în ipoteza prevăzută în art.494 Cod civil există criterii speciale pentru evaluarea îmbogățirii , respectiv pentru stabilirea valorii pe care proprietarul terenului o datorează autorului lucrării. Valoarea îmbogățirii este imperios necesar a fi fixată pe baza evaluărilor făcute în cursul procesului , adică la data când se efectuează proba cu expertiza , întrucât doar pe această cale este asigurată o justă relație între valoarea bunului rămas în natură proprietarului terenului și contribuția terței persoane. În aceste condiții , raportat la proba tehnică administrată în fața instanței de apel , respectiv expertiza evaluatorie efectuată de către ing. A. G. ( filele 73-101 din dosarul de apel) , precum și răspunsul la obiecțiuni( filele 118-130 din dosar ) , tribunalul a apreciat că dreptul de creanță al constructorului de bună-credință, apelantul P. I. , are următoarea întindere: suma de 7341 lei contravaloarea gardului, suma de 1315 lei contravaloarea racordului de apă, suma de 4694 lei contravaloarea racordului canal, suma de 3296 lei contravaloarea branșamentului de gaz, suma de 3689 lei contravaloarea platformei betonate. În ceea ce privește racordul de apă și canal tribunalul a apreciat că apelantul este îndreptățit la contravaloarea relevată prin raportul de expertiză întrucât așa cu rezultă și din adresa nr. 10484/(...) emisă de către SC C. DE APĂ S. S.A , doar partea din exteriorul terenului asupra căruia s-au efectuat aceste lucrări au trecut în patrimoniul C.ui J. C.( fila 131 din dosarul de apel). Un alt element esențial în ceea ce privește îndreptățirea apelantului P. I. la contravaloarea lucrărilor evidențiate în cuprinsul expertizei tehnice evaluatorii îl reprezintă întâmpinarea de la fila 109 din dosarul de fond în care SC „A. P. „S.R.L a învederat instanței că nu a avut niciodată vreun bun în proprietate dintre cele utilizate acolo , toate construcțiile , racordurile , gardul împrejmuitor fiind proprietatea lui P. I. T. a apreciat în schimb că apelantul nu îndreptățit la contravaloarea construcțiilor relevate de expertiza tehnică efectuată în cauză , în condițiile în care acestea au fost ridicate personal de către apelant , precum și la contravaloarea racordului electric , utilitate de asemenea desființată de către apelant , aspecte relevate atât prin expertiza ordonată în cauză , cât și prin cercetarea la fața locului , așa cum rezultă din cuprinsul procesului- verbal de la filele 157-159 din dosarul de apel În ceea ce privește existența dreptul de retenție , tribunalul a considerat că autorul lucrării , în speță apelantul P. I. , trebuie să beneficieze de un drept de retenție asupra lucrării până în momentul în care proprietarul terenului își îndeplinește obligația de plată. Soluția este echitabilă, întrucât, situându-ne în ipoteza exercitării dreptului la accesiune proprietarul terenului nu îl mai poate obliga pe autorul lucrării să ridice lucrarea de pe teren sub pretext că nu își poate executa obligația de restituire a îmbogățirii fără justă cauză. Raportat la toate aceste aspecte , făcând aplicarea art. 480 Cod civil tribunalul a apreciat ca fiind fondată parțial solicitarea reclamantului- intimat C. A. privind evacuarea apelantului P. , sens în care a dispus evacuarea condiționată a apelantului P. I. din imobilul situat în C.-N., str. G. nr. 19, înscris în CF 1. C., nr. topo 10716/2 de achitarea din partea intimatului C. A. a contravalorii utilităților existente pe terenul menționat. Întrucât așa cum s-a evocat anterior , apelantul și-a ridicat personal construcțiile evidențiate în raportul de expertiză tehnică ordonat în cauză , precum și raportat la reținerea bunei credințe a autorului lucrărilor , în lumina art. 494 Cod civil , tribunalul a apreciat că este nefondată solicitarea reclamantului intimat privind obligarea pârâtului P. I. să ridice construcțiile, împrejmuirea edificate pe terenul în litigiu și desființarea instalațiilor de furnizare a utilităților existente pe teren , sens în care o a respins-o ca atare. În temeiul art. 274 C.pr.civ a obligat apelantul la plata către intimat a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond obligând și intimatul la plata către apelant a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată la fond , dispunând compensarea acestora , respectiv a obligat intimatul C. A. la plata către apelantul P. I. a sumei de 5200 lei reprezentând cheltuieli de judecată respectiv taxa de timbru fond și apel, onorariu expert și onorariu avocat în fața instanței de apel. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. A. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii în totalitate a apelului declarat de către pârâtul P. I., cu cheltuieli de judecată. În motivare s-a arătat că prin decizia pronunțată instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 494 Cod civil coroborat cu art. 486 și art. 487 Cod civil. Deși reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la ridicarea construcțiilor și branșamentelor realizate pe terenul situat pe str. G., nr. 19, județul C., instanța de apel în mod nelegal a concluzionat în sensul că pârâtul are calitatea de constructor de bună credință procedând la stabilirea întinderii dreptului de creanță al acestuia. Reținând buna credință a intimatului P. I. instanța de apel a apreciat că reclamantul a săvârșit un abuz de drept așteptând în pasivitate realizarea lucrărilor pentru a putea invoca ulterior accesiunea imobiliară. Au fost ignorate condițiile concrete în care s-au realizat lucrările de către pârâtul P. I., ceea ce a determinat aplicarea greșită a dispozițiilor legale la starea de fapt prezentă în realitate. B. credință a constructorului nu poate fi reținută în condițiile în care în perioada edificării construcțiilor, precizată de către pârât ca fiind 1990- 1992, acesta nu era proprietar al terenului, ci un simplu detentor precar titular al unor contracte de închiriere prin care s-a stipulat în mod expres interzicerea executării unor construcții sau amenajări fără aprobarea proprietarului. În condițiile în care P. I. cunoștea că nu este proprietar al terenului, achitând lunar contravaloarea folosinței terenului în favoarea consiliului local, cunoscând și interdicția expresă de a construi, nu poate fi reținută buna credință a acestuia. Existența acordului R. nr. 3682/1992, a actului nr. 14197/1993 și a referatului din (...) emis de către C. Local C.-N. nu sunt de natură a crea convingerea fermă dar eronată a pârâtului în sensul că este proprietar al terenului, aspect confirmat și de faptul că acesta a continuat să plătească chirie pentru teren până în anul 2004. I. de apel a încălcat și dispozițiile imperative ale Legii nr. 5. și ale Decretului nr. 144/1958, reclamantul fiind obligat să preia construcții realizate ilegal fără autorizație de construire, reclamantul fiind obligat în temeiul art. 8 din L. nr. 5. să obțină autorizație de desființare a construcțiilor, urmând a suporta cheltuieli în acest sens în mod nejustificat. Prin hotărârea pronunțată reclamantul a fost obligat să plătească sume de bani reprezentând contravaloarea unor lucrări și racorduri de care acesta nu beneficiază în nici un fel. A., în ceea ce privește racordul de apă și canal, din cuprinsul adresei nr. 10484/2010 a Companiei de Apă S. SA rezultă că branșamentul de apă și canal este unic și a trecut în totalitate în patrimoniul C.ui J. C., acesta fiind realizat în lipsa oricărei documentații impusă de dispozițiile legale. În ceea ce privește branșamentul de gaz, hotărârea instanței de apel este nelegală prin prisma faptului că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, mai exact considerentele pentru care instanța de apel a înlăturat susținerile cu privire la persoana îndreptățită a solicita contravaloarea branșamentului de gaz. I. de apel nu a motivat care sunt considerentele pentru care nu a luat în considerare faptul că în planul de situație al branșamentului de gaz anexă la raportul de expertiză se menționează că SC Mepacom SRL are calitatea de beneficiar al lucrărilor de racordare la rețeaua de gaz din str. G. nr. 19, județul C.. Nu s-a ținut cont nici de faptul că din actele de la dosar a rezultat că SC A. SRL este înregistrată ca și consumator de gaze naturale la adresa din str. G., nr. 19. În mod nelegal instanța de apel a constatat existența dreptului de creanță al intimatului P. I. prin prisma celor afirmate prin întâmpinarea formulată de către SC A. P. SRL, făcându-se o confuzie între persoana fizică P. I. și persoana juridică SC A. P. S. Raportat la încălcarea art. 494 Cod civil în mod greșit s-a reținut și dreptul de retenție al pârâtului. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. În apărare intimatul P. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. În motivare s-a arătat în primul rând că recursul declarat vizează în principal chestiuni de fapt care nu mai pot fi cenzurate de către instanța de recurs, fiind vorba despre o reapreciere a probelor care nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. Pe fond, s-a arătat că în ceea ce privește aprecierea instanței de apel referitoare la buna credință a pârâtului, aceasta s-a făcut pe baza probelor de la dosar, instanța de apel apreciind că buna credință se raportează la data efectuării lucrărilor, analizându-se relația existentă între constructor și proprietarul terenului. Încă din anul 1992 pârâtul a primit acordul Municipiului C.-N. în vederea efectuării unui schimb de terenuri, devenind proprietar în anul 1994 prin avizul nr. 264/(...) emis de M. A., în anul 1997 înscriindu-și în CF dreptul de proprietate cu titlu de schimb. Pentru a invoca buna credință a constructorului în aplicarea art. 494 Cod civil nu este nevoie de invocarea unui titlu translativ de proprietate, aceasta fiind aplicabilă atât în cazul unei erori de fapt, cât și în cazul unei erori de drept. B. credință a pârâtului este evidentă în condițiile în care a fost proprietar de CF timp de aproape 10 ani reclamantul obținând dreptul de proprietate prin constituire în anul 2004. Pârâtul nu avea cum să anticipeze în anii 1994-2000 când au fost efectuate branșamentele această situație, buna credință a acestuia rezultând din faptul că avea un drept de proprietate înscris în CF. Și celelalte acte emise de către autorități începând cu anul 1992 sunt veritabile manifestări de voință neechivoce din partea titularului dreptului de administrare R. C.-N. de a efectua schimbul de terenuri, pârâtul având convingerea fermă că a îndeplinit toate formalitățile necesare dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului, eventualele deficiente ale procedurilor administrative fiind imputabile exclusiv autorităților administrative. Sunt nereale susținerile recurentului în sensul că pârâtul ar fi deținut terenul în temeiul unui contract de închiriere, ulterior anului 1994 neexistând nici un contract de închiriere având ca obiect terenului în litigiu. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor Legii nr. 5. și a Decretului nr. 144/1958 s-a arătat că acestea sunt străine de obiectul recursului. Singurele lucrări dobândite în proprietate de către reclamant sunt gardul împrejmuitor și platforma betonată edificate în urmă cu 12 ani și cu privire la care nu se mai poate pune problema aplicării pretinselor sancțiuni invocate de către recurent. În ceea ce privește utilitățile, acestea au fost transcrise de către reclamant pe numele său, nemaiputând susține că a refuzat dobândirea acestora prin accesiune. De altfel, art. 494 Cod civil nu lasă o facultate de opțiune pentru proprietar, în ipoteza efectuării lucrărilor cu bună credință, din moment ce imobilul este conectat la utilități în baza unor contracte valabile și în prezent fiind evident că acestea au fost efectuate conform dispozițiilor legale de la momentul derulării lor. Așa cum a arătat și instanța de apel problema autorizațiilor de construcție nu are relevanță în ceea ce privește buna credință, putând fi luată în considerare la stabilirea cuantumul despăgubirilor. În ceea ce privește susținerile referitoare la branșamentele de apă, canal și gaz s-a arătat că acestea se referă numai la starea de fapt reținută de către instanța de apel. F. că anumite porțiuni din lucrările de branșament apă canal au fost preluate de către C. J., conform legislației în vigoare nu înseamnă că acestea au fost avansate de către pârât astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar. Referitor la branșamentul de gaz, acesta are conform expertizei o vechime de 14 ani, ori SC A. P. SRL a fost înființată în anul 2004, având numai calitatea de utilizator al acestor branșamente în ultima perioadă. În concluzie s-a apreciat că susținerea relei credințe în contextul recursului este contrară stării de fapt reținută în apel reprezentând o reapreciere a probelor, solicitare inadmisibilă în recurs. În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri: referatul întocmit de R. C.-N., adresa nr. 825/1994 emisă de O. de C. și O. T. C. către M. A. și A., avizul nr. 264/1994 emis de M. A. și A., procesul-verbal nr. 825/1994 încheiat între C. Local al mun. C.-N. și P. I. și procesul-verbal nr. 10710/1994 încheiat între P. I. și R. C.. În drept au fost invocate prevederile art. 494, 1899 Cod civil, art. 274, 304 și urm. C. Analizând recursul declarat de către reclamantul C. A. împotriva decizieicivile nr. 5. a T. C., Curtea reține următoarele: Chestiunea principală care face obiectul recursului este aceea a înțelesului noțiunii de bună credință a pârâtului reclamant P. I., raportat la probele administrate în cauză. Ținând cont de abrogarea pct.10 și 11 ale art.304 C. este evident că instanța de recurs nu mai poate purcede la o reapreciere a probelor administrate în cauză în vederea stabilirii unei alte stări de fapt în cauză, singurul aspect care poate fi cenzurat de către instanța de recurs din perspectiva pct.9 al art.304 C., text de lege invocat de către recurent, fiind acela a noțiunii de bună credință a constructorului pe baza stării de fapt prestabilite de către instanța de apel. Interpretarea noțiunii de bună credință, generic, și apoi aplicat la cazul dedus judecății a fost amplu și pertinent făcută de către instanța de apel. A., buna credință rezultă din convingerea constructorului, la momentul edificării lucrărilor, că are calitatea de proprietar al terenului, convingere care însă ulterior se dovedește eronată, constructorul neavând titlu de proprietate asupra terenului. Nu este necesar ca titlul să fie unul veritabil pentru că în această situație nu se mai pune problema bunei sau relei credințe a constructorului și a sorții edificatelor, proprietarul terenului devenind prin accesiune proprietarul construcțiilor, neexistând nici o problemă litigioasă. Problema se pune numai în situația în care constructorul, ulterior edificării construcțiilor, ajunge în situația de a nu mai avea nici un fel de titlu pe terenul pe care a construit, deși la momentul edificării construcțiilor deținea un titlu care îi crease convingerea că are calitatea de proprietar al terenului. În practica și doctrina judiciară s-a apreciat ca fiind constructor de bună credință și cel care edifică pe terenul predat în posesie în baza unui antecontract de vânzare cumpărare, deci fără a avea titlu de proprietate, ci fiind numai titularul unui drept de creanță. Nu este deci necesar din perspectiva art.494 C.civ. să fie vorba de un titlu de proprietate, buna saureaua credință a constructorului trebuind analizată în concret, raportat la fiecare caz în parte. În ceea ce privește situația pârâtului reclamant P. I. se constată că acesta a încheiat inițial pentru terenul în litigiu contract de închiriere, începând imediat demersurile în vederea dobândirii dreptului de proprietate. A., pe baza sentinței civile nr.9. a J. C.-N., rămasă irevocabilă, opozabilă părților în condițiile în care litigiul a fost purtat între P. I. și C. A., instanța de apel a reținut că primul act emis referitor la terenul în litigiu a fost acordul R.A.D.P. nr.3682/(...) vizând un schimb de terenuri, urmat de referatul întocmit de C. Local C.-N. la data de (...), propunerea nr.14197/405/(...) emisă de C. Local C.-N. în vederea cedării terenului în favoarea lui P. I., pentru ca în final să se emită avizul nr.264/(...) emis de M. A. și A. prin care se avizează schimbul de terenuri și în temeiul căruia în anul 1997 pârâtul reclamant se întabulează în cartea funciară. Raportat la această situație s-a apreciat de către tribunal că pârâtul reclamant a avut convingerea fermă că este sau cel puțin că va deveni proprietar al terenului în momentul edificării construcțiilor, acestea nefiind edificate la aceeași dată ci succesiv, începând cu anii 1991-1992, conform raportului de expertiză întocmit în cauză și a celorlalte probe administrate. Atâta timp cât edificarea unora dintre construcții a avut loc în perioada în care pârâtul reclamant a făcut demersurile legale pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, în anul 1994 obținând actul de proprietate în temeiul căruia și-a înscris acest drept în cartea funciară este evident că nu se poate pune problema relei credințe a acestuia la edificarea construcțiilor, o altă interpretare a noțiunii de bună credință, mai restrictivă, neputând fi considerată justă raportat la circumstanțele cauzei. Pentru cele edificate după emiterea avizului prin care a devenit proprietar nu se mai poate pune în discuție o eventuală rea credință. Începând cu anul 1994 pârâtul nu a mai avut calitate de detentor precar ci de proprietar al terenului pe care a construit, neexistând de altfel dovada că pârâtul reclamant ar fi achitat chirie pentru teren ulterior anului 1994, aceasta fiind și poziția sa procesuală referitor la acest aspect. Problema autorizațiilor de construcție nu poate fi avută în vedere ca fiind esențială la stabilirea bunei sau relei credințe în cauză, raportat la textul incident, respectiv art.494 C.civ., ceea ce interesează fiind atitudinea subiectivă a constructorului bazată pe actul care creează aparența dreptului de proprietate asupra terenului. Problema autorizațiilor de construcție, mai precis a lipsei acestora poate fi avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate constructorului de bună credință de către proprietarul terenului, dar în speță, dată fiind vechimea platformei betonate și a gardului nu se mai poate pune problema aplicării de sancțiuni pentru lipsa autorizației, art.31 din L. nr.5. prevăzând că dreptul de a constata contravențiile menționate la art.26 din lege(la acest text încadrându-se și executarea de construcții fără autorizație) și de a aplica sancțiuni se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei. F. că reclamantul nu dorește să păstreze aceste construcții nu interesează în cauză, rămânând la latitudinea lui ce va face cu aceste construcții preluate în temeiul art.494 C.civ. În ceea ce privește branșamentele, atât prima instanță cât și instanța de apel au stabilit că acestea au fost efectuate de către pârâtul reclamant P. I., instanța de recurs nemaiputând reveni asupra acestei chestiuni de fapt stabilite de către instanțele de fond. F. că la un moment dat au fost încheiate contracte de furnizare a utilităților de către S. A. S. nu înseamnă că aceastaa efectuat lucrările și a suportat costurile, beneficiind numai pentru o anumită perioadă de utilități în virtutea contractelor încheiate. Aceeași este situația și în ceea ce privește racordul de apă canal, situația acestuia fiind stabilită de către instanța de apel pe baza adresei nr.10484/(...) a Companiei de Apă S. și neputând fi cenzurată de către instanța de recurs. Referitor la legalitatea întocmirii acestor branșamente pentru utilități, într-adevăr nu s-au depus documentele în baza cărora s-au întocmit lucrările, dar din faptul că au fost ulterior încheiate contracte de furnizare se poate trage prezumția că au fost efectuate legal, în caz contrar nefiind posibilă încheierea contractelor și ulterior furnizarea apei, a gazului, a energiei electrice și a serviciilor de canalizare. Susținerea din recurs în sensul că la stabilirea persoanei îndreptățite de a solicita contravaloarea branșamentului de gaz instanța de apel nu a înlăturat mențiunea din anexa la raportul de expertiză din care rezultă că beneficiarul lucrării a fost S. Mepacom S., persoana îndreptâțită la despăgubiri fiind stabilită exclusiv pe baza întâmpinării S. A. S., hotărârea necuprinzând deci motivele pe care se sprijină, nu este întemeiată. În ședința publică din data de (...), respectiv cea din data de (...) a fost pusă în discuție această chestiune, instanța făcând demersuri în acest sens la E. E. R. S., răspunsul fiind avut în vedere la stabilirea persoanei care a suportat contravaloarea branșamentului de gaz alături de celelalte probe administrate, ținându-se într-adevăr cont și de întâmpinarea S. A. S. C. reprezentanta reclamantului a precizat în fața instanței că nu solicită revenirea cu adresă la E. deși nu s-a precizat cine a achitat contravaloarea lucrărilor, arătând că există alte probe în acest sens. Nu se pune problema incidenței pct.7 al art.304 C. din această perspectivă, fiind vorba numai despre interpretarea probelor administrate în cauză, prin neînlăturarea unei probe în mod expres, motivat, neajungându- se la nemotivarea hotărârii. Referitor la dreptul de retenție, acest aspect a fost criticat numai raportat la reținerea relei credințe de către instanța de apel, hotărârea fiind menținută sub acest aspect, nemaipunându-se problema legalității în ceea ce privește dreptul de retenție. Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 C. va respinge recursul declarat de reclamantul C. A. împotriva deciziei civile numărul 52 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o va menține ca legală. În temeiul art.274 C.pr.civ instanța va obliga recurentul să plătească intimatului P. I. suma de 1488 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat. PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C. A. împotriva deciziei civile numărul 52 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. Obligă recurentul să plătească intimatului P. I. suma de 1488 lei, cheltuieli de judecată în recurs. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. C. A. A. C. A.-A. P. GREFIER, C. B. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.apel: O.-C. Tatu, Alin-Florin Doica Jud.fond: F. M.
| ← Decizia civilă nr. 206/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 279/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
