Decizia civilă nr. 206/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 206/A/2011
Ședința publică din 13 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTOR:
T.-A. N.
A.-A. C.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. S., și cererea de aderare la apel formulată de reclamanta S. F., împotriva sentinței civile nr. 3501 din 19 august 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de doamna procuror S. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul admiterii apelului, și în consecință casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât nu s-a soluționat fondul cauzei, instanța de fond nepronunțându-se asupra petitului privind acordarea de daune materiale. Solicită de asemenea admiterea cererii de aderare la apel.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3501 din 19 august 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea reclamantei S. F., împotriva pârâtului S. R. prin M. E. și F. P., și a fost obligat pârâtul să achite reclamantei despăgubiri în cuantum de 5000 E.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că tatăl reclamantei S. F., defunctul Ochiș D. a fost condamnat prin sentința penală nr. 761 pronunțată de T. M. C. în dosarul nr. 617/1951 la 8 ani închisoare corecțională și 2 ani interdicție corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de crimă de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art.209 pct. III Cod Penal din 1936 , republicat în anul 1948.
Conform art. 1 din L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile asimilate acestora, pronunțată în perioada 6 martie 1945
- 22 decembrie 1989, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Alin. 2 al aceluiași articol, înșiruind faptele care constituie drept condamnări cu caracter politic, prevede și art. 209, 209 indice 1, 209 indice
4, în temeiul căruia a fost condamnat tatăl reclamanților, ca fiind condamnare cu caracter politic.
Conform art. 5 lit. a din L. nr. 221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin răspunsul la adresa T. S. comunicată la dosarul cauzei de C. J. de P. S., s-a arătat instanței că reclamanta S. F. beneficiază de drepturile prevăzute de D.-lege nr. 1. începând cu data de (...).
Prin OUG nr. 6. care modifică L. nr.221/2009 ,,cuantumul despăgubirilor a fost limitat la suma maximă de 10.000 de euro, ce se poate acorda celor ce au suferit condamnări cu caracter politic, 5000 de euro soțului/. sau descendenților de gradul I ai persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau celor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic și 2500 euro pentru descendenții de gradul II.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, instanța a reținut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
În toată perioada detenției tatăl reclamantei a suferit pierderi materiale cât și morale, datorită lipsei sale de la domiciliu.
Din declarațiile martorilor J. T. și B. I. a rezultat că defunctul Ochiș
D. a suferit privațiuni de ordin material și moral în perioada cât a fost încarcerat din motive politice, la fel ca și familia acestuia.
Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. S., solicitând admiterea apelului șidesființarea sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea apelului pârâtul a arătat că reclamantei i s-au acordat daune morale în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, însă aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.
1358/(...).
S-a arătat că instanța nu a stabilit dacă pentru același autor s-au formulat mai multe cereri de către diferiți moștenitori, iar în caz afirmativ să conexeze acele dosare.
A.antul a arătat că suma acordată este nejustificată și poate constitui o îmbogățire fără justă cauză, întrucât au fost luate și alte măsuri reparatorii prin D. - lege nr. 1..
S-a mai arătat că prin decizia C. C. nr. 1360/(...) s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 5 lit. a din L. nr. 221/2009, întrucât dispozițiile Legii nr. 221/2009 au același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din D. - lege nr. 1., situație în care, aceste dispoziții legale nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Așadar, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009 au rămas fără obiect, ca urmare a declarării neconstituționalității acestora și, în prezent, nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii.
La apelul pârâtului a aderat reclamanta S. F., solicitând schimbarea în parte a sentinței de fond, în sensul admiterii acțiunii și acordării daunelor morale în cuantumul solicitat prin cererea introductivă, acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale în cuantumul cheltuielilor dejudecată plătite de antecesorul reclamantei, cu cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea apelului s-a arătat că este nelegală limitarea cuantumului despăgubirilor în raport de prevederile O. nr. 6., care a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1354/(...).
În ceea ce privește decizia C. C. nr. 1., apelanta a arătat că este expresia unei presiuni politice în urma căreia curtea a avut un derapaj de la principiile morale ale dreptului. Obligația „morală"; a statului este și o obligație legală, care trebuie respectată potrivit depozițiilor art. 1 alin. 3 din Constituție, care garantează libertatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor.
În al doilea rând s-a arătat că instanța trebuia să acorde despăgubiri pentru daunele materiale potrivit dispozițiilor art.5 alin. 1 lit. b din L. nr.
221/2009, potrivit cărora, acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative. În opinia reclamantei apelante, interpretarea stricto sensu a dispozițiilor legale intră în conflict cu spiritul legii, cheltuielile de judecată la care condamnatul politic a fost obligat pot fi asimilate fără să schimbe foarte mult litera legii cu sintagma echivalentul bunurilor confiscate. Suma de bani plătită cu titlu de cheltuieli de judecată a operat ca o confiscare a resurselor din patrimoniul condamnatului, pe deo parte, iar, pe de altă parte, în situația în care acesta nu avea bunuri, i s- au vândut bunurile mobile sau imobile, măsură care operează tot ca o veritabilă confiscare.
Reclamanta apelantă a arătat că instanța trebuia să acorde cheltuieli de judecată reclamantei, deoarece pârâtul este în culpă procesuală.
S-a mai arătat că lipsirea de eficiență a unei legi ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate, încalcă prev. art. 15 alin. 2 din Constituție, potrivit căruia, legea dispune numai pentru viitor, precum și prevederile art. 147 alin. 4 din Constituție, care statuează că deciziile C. C. care se publică în Monitorul Oficial sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor.
Reclamanta apelantă a invocat și cauza Broniowski - Polonia, în care s-a reținut că necesitatea de a respecta principiul protecției, încrederii în stat implică interdicția de a adopta legi care introduc instituții juridice fictive și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică pe titularii drepturilor recunoscute de a se bucura de ele.
La data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri, potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, situație confirmată de către
Curtea Constituțională în decizia nr. 1354/(...), unde se arată că, „la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată prin OUG nr. 6., s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar OUG nr. 6. nu conține norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziții de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
În sensul aplicării principiului nerectroactivității legii, este invocată din jurisprudența C. E. cauza Blecic -Croația.
Reclamanta a invocat faptul că avea o speranță legitimă de a obține un bun în sensul art. 1 Protocolul 1 din C.E.D.O., invocând cauza Beian vs.
R., în care s-a reținut de către C. E. că drepturile prevăzute de L. nr. 3. sunt drepturi patrimoniale în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la convenție și având în vedere deciziile Înaltei Curți prin care aceste drepturi au fost recunoscute și în favoarea persoanelor cu care reclamantul se află în aceeași situație, acesta avea o speranță legitimă de a obține recunoașterea creanței sale.
A fost invocată și cauza Kopecky vs. Slovacia pe 2004 în care s-a reținut că, interesul patrimonial aparținând categoriei juridice creanță nu poate fi considerat „valoare patrimonială"; și implicit „speranță legitimă";, decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu o dispoziție legală sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
Analizând apelul formulat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice și cererea de aderare la apel formulată de reclamanta S. F., curtea reține următoarele:
L. nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a fost modificată prin OUG nr. 6. plafonând cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciu moral până la 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea și 5.000 euro pentru soțul/., descendenții de gradul I și 2500 euro pentru descendenții de gradul II.
Prin D. nr. 1. octombrie 2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. II din OUG nr. 6., reținându-se de Curtea Constituțională că această ordonanță creează premisele unei discriminări între persoane, care deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine art. 16 alin. 1 din Constituție. De asemenea, s-a statuat că OUG nr. 62/2001, încalcă și principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. 2, întrucât se aplică și situațiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță și care, deși nedefinitivă, poate fi legală și temeinică prin raportare la legislația aflată în vigoare la data pronunțării acesteia.
În 21 octombrie 2010 prin D. nr. 1. octombrie 2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 5 lit. a din L. nr. 221/2009, care stabilea posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În esență Curtea Constituțională a arătat că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă existau două norme juridice, art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 din L. nr. 221/2009 cu aceeași finalitate - acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate, existând o legiferare paralelă. Invocându-se art.14 din L. nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă) care stabilește principiul
„unicității reglementării în materie";, precum și de faptul că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite, s-a constatat că art. 5 lit.a din L. nr. 221/2009, contravine dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 5 din legea fundamentală.
Aceste decizii au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și după cum rezultă din art. 147 Constituție „dispozițiile din legi și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la
45 zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Dispozițiile C. C. prin care s-a constat neconstituționalitatea unor dispoziții sau acte normative sunt obligatorii și definitive, supuse unui regim legal, care le declară universal valabile cu efecte „erga omnes"; - după cum rezultă din dispozițiile art. 31 al. 1 din L.47/1992.
Prin urmare aceste decizii sunt obligatorii pentru instanță și părți și în această cauză deoarece sunt opozabile tuturor. Termenul de 45 zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale, în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiilelegale declarate neconstituționale - art.5 lit. a din L. nr. 221/2009 - au rămas fără efecte juridice.
Așadar în lipsa intervenției Parlamentului în vederea adoptării unor noi dispoziții legale compatibile cu Constituția, potrivit dispozițiilor art. 31 al. 3 din L. 47/1992, acțiunile întemeiate pe art. 5 lit. a L. nr. 221/2009 au fost lipsite de fundament legal.
Pentru aceste considerente curtea în temeiul art. 296 C. va admite apelul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 3501 din 19 august 2010 a T. S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimba în sensul că va respinge cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
II. Cererea de aderare la apelul pârâtului formulată de reclamantă nu este fondată pentru următoarele considerente:
L. nr. 221/2009 are un caracter reparator și potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 221/2009, se acordă despăgubiri reprezentând echivalentul valoric bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite persoanei îndreptățite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent, în condițiile Legii nr.10/2001. Dispoziția legală arătată este clară și lămuritoare, în sensul că, despăgubiri se acordă numai pentru bunurile confiscate prin hotărâri penale sau măsuri administrative. Legiuitorul nu folosit un termen general care să fie susceptibil de interpretări sau analogii făcute de instanță cu ocazia aplicării dispoziției legale.
Cheltuielile de judecată achitate în procesul penal și solicitate ca daune materiale nu pot fi incluse în conceptul de bunuri confiscate, dispoziția legală , mai sus indicată, fiind de strictă interpretare.
Așadar, în mod legal nu au fost acordate despăgubiri pentru daunele materiale, întrucât sumele solicitate de reclamantă nu se încadrează în dispozițiile art. 5 lit. b din L. nr. 221/2009.
Reclamanta a criticat hotărârea instanței de fond arătând că nu au fost acordate cheltuielile de judecată. Într-adevăr, tribunalul nu a acordat cheltuieli de judecată, după cum rezultă din sentința apelată, însă, potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civil, „. ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească";.
În cazul de față reclamanta nu a depus contractul de asistență judiciară sau chitanța care să ateste plata onorariului avocațial, situație în care instanța nu a putut acorda cheltuielile de judecată și în consecință nici această critică nu este fondată.
Nu sunt fondate criticile potrivit cărora instanța de fond a aplicat retroactiv dispozițiile deciziilor prin care s-a declarat neconstituționalitatea art. 5 lit.a din L. nr. 221/2009, cu referire la cauze pronunțate de C. E..
Dispozițiile art.5 lit.a din L. nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. și D. nr. 1. de către Curtea Constituțională. Deoarece dispozițiile declarate neconstituționale nu au fost înlocuite cu alte dispoziții legale care să fie în acord cu dispozițiileconstituționale, curtea contată că în prezent dispozițiile mai sus arătate au rămas fără efecte și nu mai pot fi aplicate.
Efectele declarării neconstituționalității unui act normativ sunt asemănătoare cu efectele modificării, completării sau abrogării unei legi printr- o lege nouă, dar a pune semnul egalității între cele două situații este o gravă eroare. Verificarea legalității unei legi se face de către Curtea Constituțională, care este garantul supremației Constituției. P. art. 1 din L. nr.
47/1992(republicată) Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, dar nu modifică sau completează prevederile supuse controlului de constituționalitate, pentru a respecta principiul separației puterilor în stat.
Prin urmare, dacă puterea legislativă nu a înlocuit dispozițiile legale declarate neconstituționale, aceste dispoziții își încetează efectele în termen de
45 de zile de la data publicării deciziei C. C. în monitorul oficial, dacă în acest interval nu se pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituție potrivit art. 31 al. 3 L. nr. 47/1992. Faptul că textul declarat neconstituțional nu mai poate fi aplicat nu se datorează intervenției legislativului, ci ca urmare a aplicării procedurii de verificare a constituționalității legii. Instanțele pot sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unei legi sau dispoziții legale ale acesteia, doar în situația în care respectiva lege sau dispoziție sunt incidente într-un proces în curs, indiferent dacă acesta se judecă în fond, în apel sau în recurs,
în orice fază a litigiului după cum rezultă din dispozițiile art. 29 din L. nr.
47/1992.
În măsura în care legea sau dispozițiile legale au fost declarate neconstituționale și publicate în Monitorul Oficial sunt de imediată aplicare, atât în procesul care a determinat sesizarea C. C., cât și în celelalte procese aflate pe rolul instanțelor, al căror raport juridic era reglementat de dispozițiile declarate neconstituționale, în acest sens fiind și jurisprudența instanțelor naționale.
Pe cale de consecință nu se poate invoca principiul neretroactivității legii civile, deoarece acest principiu este justificat tocmai de necesitatea limitării intervenției legislativului într-un proces pendinte.
Raportul juridic dedus judecății în curs are caracterul unei fapte în desfășurare „facta pendentia"; și din acest motiv i se aplică dispozițiile legale existente la data pronunțării hotărârii. La momentul pronunțării sentinței recurate dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a din L. nr. 221/2009 nu mai puteau produce efecte, tribunalul respingând în mod legal cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
Reclamanta a invocat neconcordanța ivită între aceste decizii ale C. C. și jurisprudența C.E.D.O. din perspectiva art. 6, art. 1 Protocolul 12 la C. P. dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituție „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne au dispoziții mai favorabile";.
Așadar, pentru a putea fi aplicate dispozițiile Convenției și jurisprudența acesteia, care împreună formează blocul de convenționalitate, trebuie ca o normă de drept intern, o lege internă să contravină dispozițiilor C.
Reclamanta a invocat faptul că aplicarea deciziilor C. C. contravine principiilor consacrate de C. E. privind Drepturile și Libertățile fundamentale ale omului, fiind încălcat astfel art. 6, care impune respectarea principiului egalității părților în procesul civil, interzicând, în principiu, intervenția legiuitorului pe parcursul unui litigiu, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză.
Apreciem că nu s-a încălcat principiul egalității părților, întrucât în prezenta cauză nu a intervenit legiuitorul să abroge textul care permitea acordarea despăgubirilor. Imposibilitatea acordării despăgubirilor se datorează urmare a controlului de constituționalitate, nu ca urmare a intervenției legislativului, situație în care nu este incidentă jurisprudența CEDO invocată.
Așadar, s-a impus respingerea cererii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral întrucât instanța nu poate să se sustragă ordinii constituționale și să aplice o dispoziție legală declarată neconstituțională, fără să-și depășească prerogativele.
În același sens a dispus și C. E. pentru Drepturile Omului în cauza Slavov și alții contra Bulgariei. Această cauză prezintă o situație similară prezentei acțiuni. Astfel, C. E. a statuat că în cazul în care o normă din dreptul intern a fost declarată neconstituțională, eventualele efecte negative, pentru una sau alta din părțile proceselor aflate pe rolul instanțelor sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept.
Așadar, apreciem că atât raportat la legislația internă, cât și la jurisprudența C. E. mai sus invocată, tribunalul a pronunțat o hotărâre legală.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 293 raportat la art. 296 C. curtea va respinge cererea de aderare la apel, formulată de reclamant S. F.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Admite apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 3501 din 19 august
2010 a T. S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă, în sensul că respinge acțiunea.
Respinge aderarea la apel formulată de reclamantă.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T. A. N. A. A. C. M. T.
Red. T.A.N. dact. G.C.
5 ex/(...)
Jud. primă instanță: C. N. C.
| ← Decizia civilă nr. 4898/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1296/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
