Decizia civilă nr. 2307/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2307/R/2011
Ședința publică din 24 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P.
GREFIER : A. A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat reclamantul D. A. și recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. B.-N., împotriva sentinței civile nr. 3. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent personal și reprezentanta P.ui de pe lângă
C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul D. A., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. B.-N., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs (f. 10 din dosar), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
C. constată că la data de (...), a fost înregistrată la dosar adresa emisă de T. B.-N., prin care se arată că se înaintează adresa C.N.S.A.S. nr. P
1705/2011 din (...), la care a fost anexat în copie dosarul operativ informativ privind tatăl reclamantului, respectiv pe A. D., născut la data de (...), în localitatea S., fiul lui I. și M., iar aceste înscrisuri au fost atașate la f. 13 - 35 din prezentul dosar.
De asemenea, C. constată că la data de (...) pârâtul recurent a expediat prin fax o întâmpinare la recursul declarat de reclamant, într-un singur exemplar, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamantul D. A., iar la data de (...), pârâtul recurent a înregistrat la dosar încă 3 exemplare din întâmpinarea mai sus menționată.
Instanța înmânează reclamantului recurent și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. câte un exemplar din întâmpinarea pârâtului intimat S.
R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. B.-N..
La întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă reclamantul recurent dorește lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lectura întâmpinarea, reclamantul recurent arată că nu dorește lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lectura întâmpinarea pârâtului intimat S. R., prin
Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. B.-N., întrucât a citit această întâmpinare.
Reclamantul recurent solicită amânarea judecării cauzei și acordarea unui termen de judecată cât mai îndelungat, având în vedere că există un proiect de lege care prevede că foștii deținuți politici din perioada (...) - (...) ar putea primi 24.000 Euro pentru fiecare an de detenție, sens în care, depune la dosar un înscris și totodată, arată că acest proiect de lege a fost aprobat de Senatul R. la data de (...) și urmează să intre în dezbateri în Camera Deputaților.
Instanța pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. cererea de amânare formulată reclamantul recurent.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea cererii de amânare, întrucât proiectul de lege arătat de reclamantul recurent este în curs de desfășurare.
C. după deliberare, respinge cererea de amânare formulată reclamantul recurent, ca fiind neîntemeiată, având în vedere pe de o parte, faptul că motivul pentru care se solicită amânarea judecării cauzei este unul mai mult decât incert, iar pe de altă parte, eventuala aprobare și intrare în vigoare a unei legi privind pe foștii deținuți politici ar conferi persoanelor ce se circumscriu acestei legi posibilitatea limitată de a parcurge procedura privind acordarea daunelor morale, iar acest proiect de lege nu are nici o legătură cu L. nr. 2..
Reclamantul recurent insistă pentru amânarea judecării cauzei pentru o dată ulterioară intrării în vigoare a legii la care a făcut referire.
C. după deliberare, respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamantul recurent, având în vedere că la acest moment nu subzistă nici un motiv legal întemeiat pe prevederile C. de procedură civilă care să fundamenteze amânarea judecării cauzei pentru un termen de judecată ulterior.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C., din oficiu, în temeiul art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, prin invocarea pentru prima dată în recurs a prevederilor art. 41 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reclamantului recurent și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea de a se referi și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum l-a formulat, cu obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată și de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin
Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. B.-N..
La întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă reclamantul recurent are cheltuieli de judecată pentru ziua de azi, reclamantul recurent arată că are cheltuieli de judecată pentru ziua de azi, reprezentând contravaloarea transportului la instanță, benzina pentru mașină și plata șoferului.
Instanța pune în vedere reclamantului recurent să facă dovada cheltuielilor de transport, prin depunerea la dosar a unui bon fiscal.
Reclamantul recurent arată că nu poate face dovada cheltuielilor efectuate cu deplasarea la instanță.
De asemenea, reclamantul recurent arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate din oficiu de către instanță.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, prin invocarea pentru prima dată în recurs a prevederilor art. 41 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamen-tale, având în vedere că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1 și art. 5 din L. nr. 2..
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamantul D. A. și respingerea acțiunii reclamantului, având în vedere că tatăl reclamantului a fost condamnat împreună cu alte persoane, pentru o infracțiune prevăzută de art. 1931
C.pr.civ. alin. 4 C. penal, însă cineva din acel lot a cerut achitarea, iar ulterior, prin D. nr. 39/(...), pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosar nr. 21/1992 a fost admis recursul extraordinar declarat de procurorul general și tatăl reclamantului a fost achitat.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamantul recurent, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că în mod corect instanța de fond a aplicat D. nr. 1. a C. C. a R..
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. B.-N. și respingerea acțiunii reclamantului.
Cu privire la petitul privind constatarea caracterului politic al condamnării, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că tatăl reclamantului a fost condamnat pentru o infracțiune prevăzută de art. 1931
C.pr.civ. alin. 4 C. penal, care este prevăzută în art. 1 alin. 1 din L. nr. 2. ca fiind o condamnare cu caracter politic, însă prin D. nr. 39/(...), pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosar nr. 21/1992 a fost admis recursul extraordinar declarat de procurorul general și tatăl reclamantului a fost achitat, motiv pentru care, încă din anul 1992 nu se mai poate vorbi de o condamnare politică a tatălui reclamantului.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3. din 03 martie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul D. A. și, în consecință, s-a constatat caracterul politic al condamnării privind pe D. A., condamnare dispusă prin S. penală nr.283/1955 a T.ui Militar Iași și s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor morale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul este rudă de gradul I, în calitate de fiu al def. D. A., care a suferit condamnarea în legătură cu care reclamantul a solicitat daune morale, astfel că în conformitate cu art.5 al.1 așa cum a fost modificat prin L. nr. 2. din L. nr.2., reclamantul are legitimare procesuală activă.
Defunctul D. A., autorul reclamantului, a fost condamnat prin S. penală nr.283/(...) a T.ui Militar Iași, la pedeapsa de 5 ani detenție riguroasă pentru infracțiunea de activitate intensă împotriva clasei muncitoare prev.de art.193/1 al.4 din Codul penal anterior, așa cum rezultă din S. penală nr.39/1992 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secția M. în dos.21/1992.
Infracțiunea pentru care autorul reclamantului a fost condamnat are caracter politic în virtutea art.1 al.2 lit.";a"; din L. nr.2. modificată,infracțiunea regăsindu-se printre cele pentru care condamnarea pronunțată are caracterul politic de drept prin voința legiuitorului.
De altfel și fapta pentru care a fost condamnat autorul reclamantului, respectiv activitate intensă împotriva clasei muncitoare, a urmărit unul din scopurile prev.de O.U.G.nr.2., respectiv art.2 al.1 lit.";c";, astfel că, condamnarea reprezintă și din acest punct de vedere una cu caracter politic.
În consecință, instanța urmează să admită cererea din acțiunea precizată a reclamantului de constatare a caracterului politic al condamnării numitului D. A. dispusă prin S. penală nr.283/1955 a T.ui Militar Iași.
T. a apreciat că nu se poate reține susținerea pârâtului că reclamantul nu a formulat un capăt de cerere în sensul constatării caracterului politic al condamnării autorului reclamantului întrucât reclamantul în ședința publică din 17 februarie 2011 a făcut precizarea acestui capăt de cerere, la care nu a existat opoziție.
Oricum, a învederat instanța de fond, în cauză este în discuție o condamnare de drept considerată cu caracter politic, așa cum deja s-a arătat, astfel că, chiar și în lipsa unei asemenea cereri, condamnarea își păstrează caracterul politic, în această situație lipsind aprecierea instanței asupra acestui caracter.
De asemenea, nu s-a putut reține întemeiată susținerea parchetului potrivit căreia prin prisma D. a C. - Secția M., condamnarea autorului reclamantului nu ar avea caracter politic întrucât ceea ce trebuie avut în vedere în aprecierea caracterului politic al condamnării este fapta și încadrarea juridică de la momentul pronunțării, în baza căreia s-a pronunțat hotărârea de condamnare și care a justificat executarea pedepsei și nu greșita aplicare a legii și, respectiv greșita calificare a faptelor constatate ulterior printr-o hotărâre judecătorească.
T. a apreciat ca relevantă este intenția legiuitorului exprimată prin L. nr.2., modificată, în restabilirea unor nedreptăți care trebuie raportate la momentul pronunțării hotărârii și faptul că hotărârea pronunțată a constituit temei pentru executarea unor pedepsei.
D. 39/1992 a C. Supreme de Justiție - Secția M. poate fi relevantă pentru reclamant, din perspectiva susținerilor parchetului, prin prisma dispozițiilor articolelor din Codul de procedură penală referitoare la repararea pagubelor materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept
(art.504 și urm. Cod procedură penală)
În privința cererii de despăgubiri morale instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Prin Dec.nr.1. a C. C. publicată în Monitorul Oficial din 15 nov.2010, au fost declarate neconstituționale, cu efectul inițial de suspendare și ulterior expirării termenului de 45 de zile prev.de art.147 al.1 teza II-a din constituție și, respectiv art.28 al.3 din L. nr.47/1992 modificată, cu efectul de încetare a efectelor juridice, așa cum prevăd textele de lege arătate.
Într-o asemenea situație, cererea reclamantului este lipsită de fundamentul de drept ale acțiunii, iar instanței în lipsa acestui fundament îi este imposibil să aprecieze asupra temeiniciei acțiunii, ea, instanța neputând realiza silogismul necesar pronunțării oricărei hotărâri judecătorești.
În sensul lipsei acestui fundament al acțiunii sunt de observat considerațiile C. C., relevante sub aspectul în discuție.
A. în considerentele deciziei se reține că „nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda …"; și despăgubirile prev.de dispozițiile legii criticate, respectiv art.5 al.1 lit.";a"; din
L. nr.2., având același scop cu indemnizația prev.de art.4 din D.118/1990, nu pot fi considerate drept, echitabile și rezonabile.
În privința obligativității Dec.nr.1. a C. C. sunt de reținut disp.art.147 al.4 din Constituție și de art.31 al.1 din L.47/1992, modificată, care prevăd de la data publicării în Monitorul Oficial al R., deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Aceste dispoziții legale duc la concluzia că obligativitatea deciziei, fiind erga omnes, se impune și instanțelor judecătorești și are putere și asupra cauzelor aflate în curs de soluționare.
De altfel, asupra caracterului și obligativității unor astfel de decizii s-a pronunțat Curtea Constituțională pentru instanțele judecătorești decurge din principiul înscris în art.51 din Constituție, în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.
În cauză, tribunalul a apreciat că nu se poate reține nici faptul că ar exista o denegare de dreptate în sensul art.3 din Codul civil, întrucât ipoteza textului care este pertinentă cauzei nu este îndeplinită.
A., instanța nu a refuzat judecata, ci s-a pronunțat asupra cererii în contextul unei dispoziții legale, declarate neconstituționale în timpul procesului. Așadar ipoteza că legea nu prevede, care este pertinentă cauzei, nu este similară cu ipoteza existenței unei legi, dar care în cursul judecății este declarată neconstituțională.
Pentru motivele expuse instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de acordare de despăgubiri cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentințe reclamantul D. A. a declarat recurs în termen legal solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamantul își exprimă dezacordul față de soluția adoptată de prima instanță care a ținut cont de hotărârea C. C. prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., decizie care se referă numai la aspecte de oportunitate, respectiv la imposibilitatea financiară a S.ui R. de a suporta cheltuielile legate de acordarea daunelor morale.
C. E. a D. O. ia în considerare prejudiciul moral, adică repararea stării de temere a neplăcerilor și a incertitudinilor create atunci când analizează incidența daunelor morale, în temeiul art.41 din C..
Împotriva aceleiași hotărâri, pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. B.-N. a declarat recurs în termen legal solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii petitului privind constatarea caracterului politic al condamnării dispuse împotriva autorului reclamantului.
În motivarea recursului, pârâtul a învederat instanței că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece prin sentința penală nr. 283/1955 autorul reclamantului, defunctul D. A., a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în aret. 1931 alin. 4 din Codul penal în vigoare la acea dată, însă respectiva infracțiune este considerată de drept o condamnare cu caracter politic, aspect tranșat de legiuitor prin art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2.. În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 7, pct. 8 pct. 9 și art. 312 alin. 3 C.pr.civ. Pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. prin D. A J. B.-N. a solicitat, prin întâmpinarea la recursul reclamantului,respingerea acestuia ca nefondat și, în consecință, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (f.42-44). În susținerea poziției procesuale pârâtul intimat a arătat că prin decizia nr. 1. a C. C. s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., iar decizia este opozabilă erga omnes și obligatorie pentru instanțele de judecată. Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele: În ședința publică din (...) C., din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ. a invocat excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a cererii de chemare în judecată pentru prima dată în calea de atac extraordinară a recursului prin invocarea art.41 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Conform art. 316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol. Art. 294 C.pr.civ. prevede că, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Pentru prima dată prin cererea de recurs reclamantul a invocat prevederile mai sus arătate și care nu au fost invocate în fața instanței de fond ceea ce semnifică schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, inadmisibilă în recurs potrivit textelor legale menționate motiv pentru care C., în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., va admite excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii civile în recurs invocată din oficiu. . Reclamantul D. A. este fiul numitului D. A. decedat în anul 1947, potrivit afirmațiilor reclamantului, așa cum rezultă din copia CI seria XB nr.0., anexată la f.4 dosar fond. Defunctul D. A., autorul reclamantului, a fost condamnat prin S. penală nr.283/(...) a T.ui Militar Iași, la pedeapsa de 5 ani detenție riguroasă pentru infracțiunea de activitate intensă împotriva clasei muncitoare prevăzută de art.1931 alin.4 din Codul penal anterior, așa cum reiese din S. penală nr.39/1992 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secția M. în dosarul nr. 21/1992 (f.26-32 dosar fond). Infracțiunea pentru care autorul reclamantului a fost condamnat are caracter politic în virtutea art.1 alin.2 lit.a din L. nr.2. modificată, infracțiunea regăsindu-se printre cele pentru care condamnarea pronunțată are caracter politic de drept prin voința legiuitorului. C. constată că motivul de recurs reglementat de art.304 pct.9 C.pr.civ. invocat de pârât este nefondat deoarece chiar dacă caracterul de drept al condamnării politice a defunctului D. A., pentru infracțiunea prevăzuta de art. 1931 alin. 4 Cod penal, reiese din prevederile art. 1 alin.2 lit. a din L. nr. 2. aceasta nu înseamnă că instanța nu poate să constate această situație deoarece partea din hotărârea judecătorească ce se pune în executare este dispozitivul acesteia, ori constatarea de drept a caracterului politic a condamnării doar în motivele unei hotărâri judecătorești ar lipsi de eficiență textele din L. nr. 2., mai ales în condițiile în care acest act a fost lipsit de efecte juridice cu privire la acordarea daunelor morale și, prin urmare, singura eficiență juridică ce se poate da în marea majoritate a cauzelor, în speță a reclamantului, este doar această chestiune a constatării de drept a condamnării politice a autorului său. Acest raționament se impune cu atât mai mult cu cât instanța poate constata prin dispozitiv că și alte condamnări se constituie în condamnări cu caracter politic în condițiile art. 4 din L. nr. 2., ori ar însemna ca acele condamnări care au de drept acest caracter să nu se poată regăsi în dispozitivul unei hotărâri judecătorești. Motivul de recurs al reclamantului referitor la greșita aplicare în cauză a deciziei C. C. prin care s-a constatat neconstituționalitatea art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. nu este întemeiat din considerentele ce urmează a fi expuse. A., reclamantul și-a fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, (...), au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. pentru modificarea și completarea Legii nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare: "Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: «a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I; 3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»". Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri - a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate. Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D. C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2.,privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. În considerentele Deciziei nr. 1. s-a stabilit că: "Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. (1^1) din L. nr. 2., introduse prin art. I pct. 2 din O. de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol, C. constată că trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional. L. nr.2. privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714/(...), intrată în vigoare la data de (...), a reglementat prin art.XIII următoarele: „ nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (…) 2. La articolul 5, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 5. - (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: ". Potrivit art. XXVI din L. nr. 2., dispozițiile [...] art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Art. 147 din Constituția R. prevede următoarele: „(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.. (3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat. (4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";. Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privindorganizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele : „(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia."; Potrivit art. 11 alin. 3 din L. nr. 47/1992, republicată, deciziile, hotărârile și avizele C. C. se publică în Monitorul Oficial al R., Partea I. Deciziile și hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Din interpretarea art. 147 din Constituția R. coroborat cu art. 11 alin.3 și 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice. În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice. Față de precizările de mai sus, în condițiile în care legiuitorul român nu a pus dispozițiile declarate neconstituționale, în acord cu Constituția, încadrul termenului arătat, C. constată că art. 5 din L. nr. 2. are în prezent următorul conținut: „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară";. Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale. Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi. În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordăriialtor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.]. Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei. Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei). În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale. Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000. Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției. C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă. Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei). De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății. Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare laobținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă. Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pede o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată. Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. I pct.2 din O. de urgență a G. nr.6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr.118/1990 și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex- Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei). C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O. Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R. în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva R.. Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității. C. constată că prin cererea de recurs pârâtul a invocat ca și motive de recurs dispozițiile art.304 pct.7 și pct.8 C.pr.civ. fără a le dezvolta în niciun fel în cuprinsul memoriului de recurs, motiv pentru care C. apreciază că acestea au fost invocate pur formal, iar în această situație se află în imposibilitatea verificării legalității sentinței criticate din această perspectivă. Pentru aceste considerente de fapt și de drept și având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamantului de acordare a despăgubirilor morale C., în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041 C.pr.civ va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. A.,precum și recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 3. din 03 martie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține ca fiind legală și temeinică. În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 C. va respinge cererea recurentului D. A. de obligare a pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată în recurs având în vedere că acestea nu au fost probate în condițiile prevăzute de art.1169 C. potrivit căruia, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. A., precum și recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 3. din 03 martie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Respinge cererea recurentului D. A. de obligare a pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată în recurs. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. A. A. M. GREFIER, Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond:N.M.
| ← Decizia civilă nr. 3456/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1793/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
