Decizia civilă nr. 278/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 278/A/2011
Ședința publică din data de 26 septembrie 2011
Instanța constituită din :
Președinte : D.-L. B. - vicepreședinte al Curții de A. C.
Judecător : V. M. - președintele Curții de A. C.
Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de pârâtul B. I. C., precum și apelul declarat de pârâta T. (B.) C. împotriva sentinței civile nr. 2. martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...) privind și pe reclamanții B. A. și B. I. M., având ca obiect pretenții.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
16 septembrie 2011, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 23 septembrie 2011, respectiv 26 septembrie 2011, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data de 19 septembrie 2011, au fost depuse la dosar de către reclamanții intimați B. A. și B. I. M., concluzii scrise (filele 89-93 din dosar
).
De asemenea la data de 22 septembrie 2011, au fost depuse la dosar atât de pârâtul apelant cât și de pârâta apelantă, concluzii scrise ( filele 94-
99 din dosar, respectiv filele 100-107 din dosar).
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 271 din 17 martie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis acțiunea civilă înaintată de reclamanții B. A. și B. I. M., împotriva pârâților B. I. C. și B. C., dispunându-se obligarea pârâților la achitarea către reclamanți a sumei de 150.000 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând diferența de preț neachitată, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1361 din (...) de B. A. „. T. D. și C. L., precum și dobânda aferentă acestei sume, practicată la depozitele la termen de către V. R. S., calculată de la data semnării contractului, (...), și pană la data plății efective a debitului principal.
Au mai fost obligați pârâții să le plătească reclamanților suma de
12.426 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1361/(...) de BNP A. „. T. D. și C. L. încheiat între reclamanții B. A. și B. I. M., în calitate de vânzători, pe de o parte, și pârâtul B. C., căsătorit cu B. C., în calitate de cumpărător, pe de altă parte, cei dintâi au înstrăinat întreg dreptul lor de proprietate asupra imobilului situat în C.-N., str. Vântului, înscris în CF nr. 1. C.-N., nr. top. 10217/1/1/1/1/5 constând în loc de casă în suprafață totală de 1.580 mp. pentru prețul de 200.000 euro. Din această sumă cumpărătorul a achitat 10.000 euro la data de (...) și 40.000 euro la data încheierii tranzacției, (...), așadar, în total suma de 50.000 euro, potrivit art.2 pct.3 din contract.
Conform art. 2 pct. 4 din contract, diferența de preț de 150.000 euro urma să se achite pană la data de (...) prin transmiterea dreptului de proprietate asupra unui apartament (unor apartamente), respectiv prin compensare, luând în calcul un preț de euro 1071,4. preț care include TVA și euro 900,36/mp. preț care nu include TVA, cu apartamente tip premium (conform cu prevederile proiectului imobiliar ce va fi edificat de cumpărător pe terenul ce constituie obiectul contractului de vânzare-cumpărare, apartament cu o suprafață construită desfășurată de 140,0., inclusiv cota indiviză de teren aferentă acestei suprafețe. Așadar, în schimbul diferenței de preț, pârâtul s-a obligat să construiască și să transfere apoi, în favoarea reclamanților, dreptul de proprietate asupra unui (unor) apartamente din proiectul imobiliar pe care intenționa să îl realizeze pe terenul achiziționat, sau, în situația în care acest proiect nu se realiza, urma să achite diferența de 150.000 euro și dobânda practicată la depozitele la termen de către V. R. S. pentru perioada dintre data semnării contractului și data plății, conform clauzei inserate la art. 2 alin. penultim din contract.
În prezenta cauză se constată că, în timp ce reclamanții și-au îndeplinit obligația asumată prin contract, aceea de a transmite dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, parații nu și-au îndeplinit propria obligație, în sensul că nu au realizat proiectul imobiliar astfel încât să transmită reclamanților dreptul de proprietate asupra unui (unor) apartamente, în condițiile prevăzute în contract, și nici nu au achitat diferența de preț de 150.000 E..
În acest sens, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 225 C., în contextul în care parații, deși legal citați cu mențiunea corespunzătoare, nu s-au prezentat în instanță pentru a răspunde la interogatoriu, atitudinea lor fiind apreciată ca o mărturisire deplină .
Totodată, sub acest aspect prezintă relevanță atât corespondența purtată între părți prin reprezentanții lor, respectiv notificarea adresată de parați reclamanților la data de (...) și răspunsul pe care aceștia din urmă l- au formulat la data de (...) precum și înscrisul depus de parat la dosarul cauzei la data de (...) , din care rezultă cu prisosință faptul că proiectul imobiliar preconizat nu a fost realizat și diferența de preț nu a fost plătită.
Instanța mai reține că părțile au instituit prin prevederea cuprinsă în art.2 alin. penultim din contractul autentic intervenit între ele o veritabilă clauză penală conform căreia „în situația în care proiectul imobiliar este întrerupt sau nu se finalizează pană la data de (...), cumpărătorul se obligă să achite diferența de preț de 150.000 E., prin virament bancar. cu ordin de plată, precum și dobânda practicată la depozite la termen, de către V. R. S., pentru perioada dintre data semnării contractului și data plătii ...";.
În condițiile în care parații nu au dovedit executarea obligației asumate, de transmitere a dreptului de proprietate, în favoarea reclamanților, asupra unei unități locative din ansamblul imobiliar pe care urmau să îl dezvolte pe terenul achiziționat de la reclamanți, se prezumă că neîndeplinirea obligației provine din culpa pârâților.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul B. I. C., solicitândîn principal, desființarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă, iar în subsidiar, schimbarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamanților, deoarece: a) Sentința a fost pronunțată fără citarea legală a pârâtului B. I. C., încălcându-se dreptul la apărare al acestuia.
Astfel, în tot cursul procesului penal a fost citat la adresa din C.-N., str. V. A. nr. 7 apt. 31, județul C., deși atât prin cererea din (...), cât și prin cererea din (...), s-a indicat în mod expres adresa unde pârâtul a solicitat să fie citat, respectiv str. H. nr. 13, județul C..
Aplicarea prevederilor art. 225 C. s-a făcut în condițiile nelegalei citări a pârâtului, iar contractul de asistență juridică încheiat cu avocatul său era reziliat. b) Tribunalul Cluj nu avea competența de a soluționa litigiul de față, acesta fiind unul comercial, urmare a faptului că la momentul încheierii contractului se propunea dezvoltarea unui proiect imobiliar care presupunea edificarea mai multor imobile pe terenul obiect al contractului, unul dintre apartamente urmând a le reveni reclamanților.
Reclamanții aveau cunoștință de caracterul comercial al operațiunii, acesta rezultând din prevederea cuprinsă în contractul autentic încheiat între părți, prevedere conform căreia, „având în vedere dezavantajul cumpărătorului decurgând din cumpărarea imobilului care nu este purtător de TVA și plata prin compensare care este purtătoare de T.. Comercialitatea rezultă și din preambulului antecontractului de vânzare-cumpărare, acesta făcând referire la faptul că pe teren urmau să se construiască spații comerciale și imobile cu destinația de locuință care urmau să fie vândute.
Prin urmare, competența soluționării procesului în primă instanță îi revenea T.ui C.. c) Nu există o obligație de plată în favoarea reclamanților născută din contractul de vânzare-cumpărare din 30 martie 2007, doar ulterior, anume la (...), între părți încheindu-se înțelegerea denumită „. de vânzare- cumpărare";, prin care părțile au înțeles să modifice obligația inițială a pârâtului apelant. Or, în aceste condiții acțiunea reclamanților trebuia întemeiată pe antecontract, iar nu pe contract, astfel că se impune, sub acest aspect, respingerea acțiunii reclamanților, aceștia putând promova o nouă acțiune privitoare la neexecutarea antecontractului. d) Obligarea în solidar a pârâtei B. C. este nelegală deoarece: aceasta nu s-a obligat la plata prin contract, astfel că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 32 lit. b din C.fam., renunțând la a solicita interogatoriul acestei pârâte, reclamanții au înțeles să-ți precizeze acțiunea în sensul de a nu solicita obligarea acestei pârâte la plata sumei de 150.000 E.. Astfel, acțiunea față de pârâtă apare ca nedovedită. e) Prima instanță reține existența unei neexecutări culpabile a contractului de către pârât făcând aplicarea art. 225 C. Această concluzie este eronată, neexistând o culpă a pârâtului câtă vreme intervenirea unor factori exteriori voinței acestuia conducând la neexecutare. În acest sens,trebuie avut în vedere că în urma modificării Legii nr. 3., terenul reclamanților a fost inclus în categoria spațiilor verzi pe care nu se pot edifica construcții, iar solicitarea pârâtului de modificare a acestor zone prin PUZ și PUD a fost urmată de refuzul autorităților locale. Reclamanții trebuiau că îl garanteze pe pârât pentru evicțiune și vicii ascunse, ceea ce nu au făcut, astfel că acesta este în drept să invoce excepția de neexecutare a contractului. f) În mod greșit a apreciat prima instanță că prevederile art. 2 alin. penultim din contract ar constitui o clauză penală, în realitate fiind vorba despre o obligație asumată prin condiție, iar nu despre o clauză penală.
III. Împotriva sentinței a declarat apel și pârâta T. (fostă B.) C.,solicitând, în principal, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar, schimbarea ei în sensul respingerii acțiunii față de pârâtă, deoarece: a) Pârâta este lipsită de calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, ea nefiind parte în contract și nici măcar prezentă la încheierea acestuia.
Prin încheierea contractului exclusiv de către pârâtul B. C. I. s-au încălcat prevederile art. 35 alin. 2 C., ceea ce atrage nulitatea absolută a actului juridic.
Pârâtul nu a informat-o pe apelantă cu privire la obligațiile asumate prin convențiile încheiate, aceasta aflând de existența lor doar înaintea primei instanțe. b) Doar pârâtul a fost notificat de reclamanți cu privire la neexecutarea obligației de plată a sumei în litigiu, iar nu și pârâta apelantă, astfel că prezenta acțiunea apare ca prematur introdusă, în sensul art. 109 alin. 2 C. c) Cu privire la fondul cauzei, trebuie avut în vedere că prima instanță
și-a întemeiat sentința pe prevederile art. 1066 și art. 1069 C.civ. privitoare la clauza penală fără a le pune în discuția părților și deși acestea nu fuseseră invocate de către reclamanți.
Or, prima instanță era datoare să se conformeze temeiurilor juridice invocate de reclamanți, soluționând cauza în raport cu acestea, pentru a asigura respectarea principiului disponibilității și a dreptului la un proces echitabil.
Cauza a fost soluționată și prin aplicarea prevederilor art. 225 C., deși pârâta nu a fost legal citată decât la ultimul termen de judecată. d) În ce privește solicitarea subsidiară de a se schimba în parte sentința, trebuie avut în vedere că suma pretinsă de reclamanți nu este corect motivată în drept, deoarece suma solicitată nu este daună, astfel că acțiunea în întregul ei trebuia respinsă ca neîntemeiată.
S-a ignorat că nu este vorba despre o datorie comună a soților, ci despre una personală, nefiind analizate toate aspectele relației dintre părțile litigante, cu atât mai mult cu cât mai există un al doilea antecontract de vânzare-cumpărare pe care reclamanții nu l-au adus la cunoștința instanței, prin care se stabilește în concret raportul juridic dintre reclamanți și pârâtul B. C. I.
Reclamanții trebuiau să facă dovada că datoria pârâților este comună, câtă vreme prezumția de comunitate operează doar în cazul dobândirii de bunuri de către soți, iar nu și în cazul contractării de datorii.
Toate bunurile dobândite de pârâți în timpul căsătoriei îi aparțin lui B.
C. I., reclamanta urmând a introduce o corespunzătoare acțiunea de partaj.
IV. La data de 13 septembrie 2011 pârâta T. (fostă B.) C. și-a întregit motivele de apel, invocând excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii, deoarece prețul terenului în litigiu a fost achitatintegral la data de (...), așa cum rezultă din documentele bancare anexate.
V. Reclamanții intimați au răspuns, pe cale de întâmpinare, celor douăapeluri, solicitând respingerea lor ca nefondate.
VI. Cu privire la aceste apeluri, Curtea are în vedere următoarele:
Este în afara îndoielii că legala citare a părților, ca regulă impusă de art. 85 C., reprezintă o importantă garanție a realizării efective a principiului dreptului la apărare și a aceluia al contradictorialității.
În prezenta cauză, la judecata în primă instanță domiciliul pârâților B. C. I. și T. (fostă B.) C. a fost indicat prin cererea de chemare în judecată ca fiind în municipiul C.-N., str. V. A. nr. 7 apt. 31, județul C., fiind citați pentru primul termen de judecată (stabilit pentru 23 septembrie 2010) de la această adresă, deși numărul corect al apartamentului era 3, iar nu 31.
A existat, așadar, un viciu al procedurii de citare a celor doi pârâți, viciu observat de T. doar în ședința de judecată din data de 17 februarie
2011 (f. 41), când s-a și luat măsura repunerii cauzei pe rol și citării pârâților în mod legal.
Un asemenea viciu al procedurii de citare este, în principiu, de natură a atrage nulitatea relativă a actelor de procedură îndeplinite în lipsa părții nelegal citate.
În procesul de față trebuie însă avut în vedere că începând cu cel de-al doilea termen de judecată în primă instanță, anume din 18 noiembrie 2010, pârâții au fost reprezentați de avocatul lor, domnul M. H., acesta fiind prezent la termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2010 (f. 25), în încheierea de ședință menționându-se că îi reprezintă pe cei doi pârâți.
Mandatul de prezentare dat domnului avocat M. H. de către pârâți a ființat până în data de 07 februarie 2011, când printr-un înscris depus la dosar (f. 36) a fost informată instanța cu privire la încetarea contractului.
Or, prezența în instanță la termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2010 a avocatului pârâților, domnul M. H., a acoperit viciul nelegalei citări a pârâților pentru acest termen de judecată, fiind incidente prevederile art. 89 alin. 2 C., conform cărora înfățișarea părții în instanță personal sau prin mandatar acoperă orice viciu de procedură.
Mai mult, la termenul de judecată din 18 noiembrie 2010 reprezentantul pârâților nu a invocat excepția nelegalei citări a acestora pentru termenul de judecată anterior, acela din 23 septembrie 2010, fiind de avut în vedere și că, oricum, faptul că la acest termen de judecată pârâții nu au fost nici prezenți, nici legali citați, nu a fost de natură a le cauza o vătămare în sensul art. 105 alin. 2 C., singurul act de procedură de interes îndeplinit la acel termen fiind încuviințarea cererii reclamanților de chemare a pârâților la interogatoriu.
Cum se va vedea însă mai jos, când se va analiza legalitatea și utilitatea interogatoriului pârâților, împrejurarea că s-a încuviințat acest mijloc procedural în condițiile eronatei citări a pârâților la termenul de judecată din 23 septembrie 2010, nu a fost, în concret, de natură a-i vătăma.
Începând însă cu termenul de judecată din 18 noiembrie 2010
(respectiv al doilea termen de judecată acordat în cauză), când avocatul pârâților a fost prezent luând termen în cunoștință, continuând apoi cutermenul din 20 ianuarie 2011, nu se mai poate reține existența unui viciu de citare a lor, aceeași fiind situația și pentru termenul din 17 februarie
2011.
Faptul că mandatul avocatului pârâților a încetat la 07 februarie 2011 (f. 36) nu este de natură a schimba concluzia de mai sus, termenul în cunoștință aplicându-se indiferent de încetarea mandatului avocațial.
Pentru termenul de judecată din 17 martie 2011 (ultimul în fața T.ui C.) pârâții au fost legal citați, așa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar (f. 45, 46), pentru acest termen fiind menționată pe citație și solicitarea de a se prezenta pentru luarea interogatoriului.
În ce privește susținerile pârâtului potrivit căruia Tribunalul Cluj era necompetent material a soluționa cauza de față, aceasta fiind, în aprecierea pârâtului, de natură comercială, ceea ce atrăgea competența T.ui Comercial C., prezenta instanță are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 7 din Codul comercial (ca act normativ în vigoare la data încheierii între părți a contractului autentificat sub nr. 1361/(...) de B. asociați „. D. și C. L.) „sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca profesiune obișnuită, și societățile comerciale";.
Ambii pârâți din proces sunt persoane fizice, astfel că pentru a putea fi considerați comercianți era necesară săvârșirea de către ei a unor fapte de comerț obiective, adică dintre acelea prevăzute de art. 3 C., și, mai mult, săvârșirea unor asemenea fapte de comerț să fie efectivă și să aibă caracter de profesiune.
Or, niciuna dintre aceste din urmă condiții nu este îndeplinită, pârâții neconcretizând intenția lor de a construi ansamblul imobiliar și, de asemenea, neputând fi caracterizați nici ca persoane care să îndeplinească cu caracter de continuitate acte de comerț, astfel încât acestea să constituie, pentru ei, o ocupație constantă și obișnuită.
În consecință, nu s-ar putea vorbi despre un caracter comercial al litigiului de față, astfel încât să poată fi reținută competența de primă instanță a T.ui Comercial C..
Sub aspectul temeiului juridic al pretenției de plată formulate de către reclamanți, din examinarea cererii de chemare în judecată rezultă cu claritate că aceștia au avut în vedere clauza de sub punctul 2 al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1361 din (...), conform căreia în cazul în care proiectul imobiliar ce trebuia edificat de pârâți pe terenul reclamanților „… este întrerupt sau nu se finalizează până la data de (...), cumpărătorul se obligă să achite diferența de preț, de E. 150.000, prin virament bancar cu ordin de plată, precum și dobânda practicată la depozite la termen, de către V. R. S., pentru perioada dintre data semnării contractului și data plății, situație în care nu se vor mai percepe penalitățile de întârziere menționate la punctul de mai sus";.
Această clauză contractuală le oferea, așadar, reclamanților dreptul de a pretinde, în cazul nerealizării proiectului imobiliar până la data de (...), obligarea pârâților la plata sumei de 150.000 E., obligația inițial asumată de pârâți, aceea a transmiterii către reclamanți a dreptului de proprietate asupra unui (unor) apartamente în valoare de 150.000 E., convertindu-se prin voința părților într-una de plată a sumei de bani.
Contrar celor statuate de prima instanță, această prevedere contractuală nu are caracterul unei clauze penală în sensul art. 1066 și art.
1069 C.civ., sub acest aspect fiind întemeiate susținerile apelanților privitoare la greșita reținere a existenței unei clauze penale.
Deoarece proiectul imobiliar nu a fost realizat de către pârâți, clauza contractuală privitoare la obligația de plată a sumei de 150.000 E. în beneficiul reclamanților a fost activată, devenind un suficient temei, în sensul art. 969 și 1361 C.civ., al acțiunii civile de față.
Pentru a se conchide că pârâții pot fi obligați la plata către reclamanți a sumei de 150.000 E. și a dobânzii aferente ei nu era necesar a se invoca, așa cum prima instanță a făcut, și prevederile art. 225 C. privitoare la consecințele ce pot fi trase de instanță în reprezentarea în instanță a celui chemat la interogatoriu, câtă vreme existența sus-evocatei clauze contractuale, asociată cu lipsa dovezilor oferite de pârâți din care să rezulte că aceștia și-ar fi îndeplinit obligațiile asumate (respectiv realizarea proiectului imobiliar și transmiterea proprietății unui (unor) apartamente către pârâți sau, în subsidiar, plata sumei de 150.000E. și a dobânzii aferente), era întru-totul suficientă concluziei că pârâți pot fi obligați la plată.
Dintr-o asemenea perspectivă, susținerile pârâților apelanți privitoare la nelegala citare la interogatoriu, și, de aici, nelegalitatea invocării de către prima instanță a prevederilor art. 225 C., nu-și mai vădesc pertinența, admiterea acțiunii putând avea un îndestulător fundament în prevederile legale și stipulațiile contractuale menționate mai sus.
Nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și pârâtul B. C. I. la data de
(...) (f. 25-27 dosar apel), prin care acesta din urmă s-a obligat a le transmite pârâților dreptul de proprietate asupra unui apartament ce ar urma să fie construit (ca parte a unui complex numit „. rezidențial Belvedere";) contra sumei de 150.000 E., s-ar fi modificat unele clauze ale contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1361/(...), inclusiv acelea privitoare la modificarea obligațiilor inițiale (pct. 2 din contract) de plată a diferenței de
150.000 E..
Are în vedere Curtea că modificarea în totul sau în parte, printr-un act juridic subsecvent, a unuia încheiat anterior între aceleași părți trebuie să fie neîndoielnică, adică să rezulte în mod clar, în afara oricărui echivoc, o asemenea intenție a părților contractante.
Or, antecontractul de vânzare-cumpărare la care pârâtul B. C. I. face referire nu are acest caracter, din cuprinsul său rezultând că este vorba despre obligații ce pot fi socotite autonome câtă vreme nu se face în mod limpede referire la stingerea ori modificarea drepturilor și obligațiilor născute din contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 1361 din (...).
Faptul că la art. 6.5 din antecontract se stipulează că „Prezentul antecontract a fost încheiat în sensul prevederilor contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 1361/(...) și ale cărui clauze rămân valabile, cu excepția celor contrare";, nu este, nici el, de natură a trimite la o altă concluzie, fiind vorba despre o intenție de confirmare a contractului inițial, sub rezerva contrarietății cu antecontractul.
Or, în ce privește obligația de plată a sumei de 150.000 E. și a dobânzii aferente nu pot fi identificate clauze contrare între cele două acte juridice, astfel încât să poată fi trasă, neechivoc, concluzia pretinsă de pârât.
Nu poate fi socotită întemeiată nici susținerea potrivit căreia neîndeplinirea obligației de realizare a complexului imobiliar nu îi esteimputabilă pârâtului, deoarece terenul vândut de reclamanți ar fi fost inclus prin L. nr. 3. în categoria „zonelor verzi";, adică exceptate de la construire, câtă vreme această lege era cu mult anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare între părți, astfel că pârâții o cunoșteau sau o puteau cunoaște. Așa fiind, nu s-ar putea vorbi despre activarea în sarcina pârâților a obligației de garanție pentru evicțiune sau a celei pentru vicii ascunse ale terenului vândut, fiind vădit că dispozițiile art. 1337 - 1360
C.civ. nu sunt incidente în cauza de față, acestea privind alte situații decât cele referitoare la eventuala intervenire sau aplicare, ulterior încheierii contractului, a unui act normativ precum cel invocat de pârât.
Susținerea privitoare la achitarea sumei de 150.000 E. către reclamanți prin modul de plată derulat prin V. R. S. la data de 07 august
2007 (f. 29 dosar apel) nu poate fi considerată, nici ea, ca întemeiată, câtă vreme o zi mai târziu, anume la 08 august 2007 (f. 47 dosar apel) reclamanții i-au restituit pârâtului, tot prin ordin de plată, întreaga sumă. Succesiunea într-un interval de timp atât de scurt a celor două operații de plată confirmă, în aprecierea Curții, susținerea reclamanților potrivit căreia ele au avut ca scop nu stingerea obligației de plată ce le revenea pârâților conform contractului de vânzare-cumpărare, ci radierea unei ipoteci pentru a le deschide pârâților, prin B. I. C., posibilitatea obținerii unui credit bancar.
În ce privește situația juridică a pârâtei T. (fostă B.) C., Curtea are a observa că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1361/(...), aceasta era căsătorită cu pârâtul B. I. C.
Pârâta a afirmat că nu a avut cunoștință de încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1361/(...) de B. asociați „. T. D. și C. L., această aserțiune a sa fiind înfățișată instanței ca temei al concluziei că obligațiile asumate prin contract de către cumpărător i-ar reveni exclusiv fostului ei soț, însă nu și pârâtei însăși, neconstituind o obligație comună a soților, conform art. 32 C.fam.
Or, așa și cum prima instanță a observat, la dosarul primei instanțe se află (f. 50) copia extrasului CF nr. 2. C., carte funciară în care se află evidențiat terenul în suprafață de 1580 mp. cumpărat de la reclamanți și asupra căruia se află întabulați sub B + 4, încă din data de (...), atât B. I. C., cât și B. C..
Pârâta și-a asumat, în acest fel, dreptul de proprietate asupra terenului, acceptând calitatea de proprietar și neînțelegând să realizeze demersuri de natură juridică menite a schimba situația tabulară a imobilului în sensul radierii calității ei de coproprietar.
Mai mult, pârâta nu i-a notificat pe reclamanți anterior prezentului proces, și nici nu i-a înștiințat în alt mod cu privire la contestarea calității sale de cotitulară a obligației de plată, doar în cursul procesului făcând astfel de susțineri.
Aceste elemente sunt, doar ele, suficiente concluziei că obligațiile asumate de pârâtul B. I. C., ca semnatar al convenției, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanții la data de (...) sunt, în realitate, comune foștilor soți B., pârâta neputând să-și asume doar beneficiul dobândirii imobilului, iar nu și obligațiile față de vânzători ce decurg din actul vânzării-cumpărării.
Rezultă, în consecință, că nu poate fi socotită fondată susținerea pârâtei potrivit căreia ar fi lipsită de calitate procesual pasivă în prezentulproces, aceasta având, așa cum s-a arătat, calitatea de cotitulară, alături de pârâtul B. I. C., a obligației de plată a sumei de 150.000 E. și a dobânzii aferente către reclamanți.
Nu s-ar putea considera nici că acțiunea de față a fost prematur introdusă, deoarece prealabil sesizării instanței cu cererea de chemare în judecată reclamanții nu ar fi notificat-o inclusiv pe pârâtă în legătură cu plata sumei de 150.000 E., formalitatea notificării debitorului de către creditor neputând fi considerată procedură prealabilă în sensul art. 109 alin.
2 C.
De pe fundamentul prevederilor art. 1079 C.civ., notificarea debitorului apare, cu evidență, ca o manifestare unilaterală de voință a creditorului prin care acesta pretinde executarea obligației de către creditor, apartenența ei fiind la dreptul substanțial, iar nu la cel procesual.
Această manifestare de voință nu are caracter obligatoriu, ea reprezentând un simplu act de opțiune ce prezintă, în lipsă de dispoziție contractuală ori legală contrară, relevanță sub aspectul determinării momentului de la care creditorului i se pot acorda daune-interese.
Punerea în întârziere realizată prin notificare poate fi, de asemenea, obținută prin introducerea cererii de chemare în judecată, creditorul putând renunța la notificarea prealabilă chemării în judecată, caz în care momentul de la care încep să curgă daunele-interese se prorogă până la data pornirii procesului.
Astfel fiind, excepția de inadmisibilitate, prin prisma prematurității, a acțiunii reclamanților, se impune a fi respinsă.
Fără consecințe în cauză este și susținerea potrivit căreia pârâta ar urma să introducă împotriva pârâtului B. I. C. o acțiune judiciară „. separarea comunității de bunuri";, relevanță având doar situația juridică a pârâților la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, aceea de persoane căsătorite ce și-au asumat efectele convenției încheiate cu reclamanții.
Nu s-ar putea reține nici încălcarea prevederilor art. 35 alin. 2 din
C.fam., acestea privind, limitativ, înstrăinarea sau grevarea unui bun imobil aflat în proprietatea comună a soților, iar nu cumpărarea unui imobil de la terțe persoane.
Se vor respinge, așadar, apelurile ca nefondate, în baza art. 296 C.
În baza art. 274 C., vor fi obligați pârâții apelanți, în părți egale, la a le plăti reclamanților suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial (f. 86).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul B. I. C., precum și apelul declarat de pârâta T. C. împotriva sentinței civile nr. 271 din 17 martie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Obligă pe apelanți, în părți egale, să le plătească intimaților B. A. și B. I. M. suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D.-L. B. V. M. S.-D. G.
Red.VM/dact.MS
6 ex./(...) Jud.fond: M. O. S.
| ← Decizia civilă nr. 3488/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 293/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
