Decizia civilă nr. 427/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 427/R/2011
Ședința publică din 4 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. M., împotriva deciziei civile nr. 5. din 24 noiembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect pretenții la L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta recurentă asistată de avocat M. G., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta D. M. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, doamna avocat G. M. depune la dosar împuternicirea avocațială, din care rezultă că a fost împuternicită de reclamanta recurentă să o reprezinte în prezenta cauză, în fața C. de A. C. și de asemenea, depune la dosar chitanța și factura care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 500 lei +TVA 120 lei.
Curtea constată că memoriul de recurs nu a fost semnat de către doamna avocat G. M., deși pe memoriul de recurs a fost aplicată ștampila cabinetului avocațial al acesteia, motiv pentru care, pune la dispoziția reprezentantei reclamantei recurente dosarul, iar aceasta procedează la semnarea memoriului de recurs.
De asemenea, Curtea constată că la data de (...), Ministerul Finanțelor
Publice, cu domiciliul procesual ales la sediul D. a jud. C. a înregistrat la dosar întâmpinare în două exemplare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamantă, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța înmânează reprezentantei reclamantei recurente un exemplar din întâmpinarea mai sus menționată.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. coroborat cu art. 294 alin.1 C.pr.civ. invocă și pune în discuție inadmisibilitatea cererilor noi formulate în recurs, având în vedere că în concret reclamanta recurentă susține obligația de evicțiune, iar la fond reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile L. nr. 1..
Reprezentanta reclamantei recurente arată că nu a invocat problema evicțiunii prin recurs, ci a făcut vorbire despre aceasta, ca de un argument în susținerea recursului și de asemenea, arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamantei recurente în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă și admiterea acțiunii formulate de reclamantă, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs și obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în toate fazele procesuale, justificat cu chitanțele și facturile depuse la dosarul cauzei.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că hotărârea instanței de apel și hotărârea instanței de fond au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 501 din L. nr. 1., text introdus în completarea L. nr. 1. prin L. nr. 1. și de asemenea, arată că cele două instanțe au considerat că reclamanta a încheiat contractul de vânzare- cumpărare din data de (...) cu rea credință. De asemenea, reprezentanta reclamantei recurente arată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au considerat că textul de lege anterior arătat își are aplicabilitatea în speță la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv la data de (...), însă cele două instanțe erau obligate să analizeze dacă contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă la data de (...) a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare- cumpărare și de asemenea, arată că argumentul instanței de apel nu poate susține o hotărâre legală, deoarece toate modificările legislative intervenite după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, nu pot fi discutate în speță la acest moment. Reprezentanta reclamantei recurente arată că nu era în sarcina reclamantei să verifice dacă S. Român era întabulat sau nu cu privire la imobilul în litigiu, ci S. Român trebuia să facă această verificare și de asemenea, arată că dreptul reclamantei la despăgubiri pentru imobilul în litigiu este apărat chiar de art. 1 din Protocolul 1 C.. C U R T E A : Prin sentința civilă nr.3997 din data de 23 martie 2010 a J. C.-N. pronunțată în dosarul nr.(...) s-a fost respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin M. E. și F., D. R. a F. P. a J. C. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare nr.31016/(...) între SC Constructardealul SA în baza Protocolului încheiat cu C. Local al Mun. C.-N. și reclamanta D. M., aceasta din urmă a cumpărat apartamentul nr. 3 din C.-N., str. Caracal nr. 27. În privința așa numitei inadmisibilități a cererii, invocată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că nu există în speță vreo ipoteză de inadmisibilitate a acțiunii, ci se impune analiza pe fond a cererii de chemare în judecată, raportat la temeiul de drept invocat, în acord cu art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. Excepțiaprescripției extinctive a dreptului la acțiune este neîntemeiată, având în vedere că prevederile legale invocate au intrat în vigoare la data de (...). Contractul de vânzare-cumpărare nr.31016/(...) a fost desființat prin S. civilă nr.6255/(...) a J. C.-N. definitivă prin decizia civilă nr.9.04 a T. C. și irevocabilă prin D. nr.1.. Prin D. civilă nr.1. pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr.11233/2004 a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. O. și s-a respins apelul declarat de pârâta D. M. Instanța a reținut că imobilul în litigiu nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorului reclamantei, iar reclamanta din prezenta cauză nu este de bună credință întrucât nu a depus diligențe minime pentru a cunoaște dacă statul avea sau nu titlu asupra imobilului. Contractul de vânzare cumpărare nr.31016/(...) a fost încheiat în frauda legii, cu încălcarea interdicției de înstrăinare a imobilului în timpul desfășurării procesului având ca obiect imobilul menționat, iar reclamanta a fost de rea credință. D. civilă nr.1. pronunțată de Curtea de A. C. este o hotărâre irevocabilă, care a statuat cu putere de lucru judecat că reclamanta din prezenta cauză a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu rea credință. Instanța de fond a mai precizat că nu se poate acorda reclamantei valoarea actualizată a imobilului nici prin prisma art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., invocat de aceasta, întrucât reclamanta nu a avut un bun în sensul acestor dispoziții, deoarece bunul a intrat în mod fraudulos în patrimoniul său, contractul fiind încheiat în frauda legii și cu rea-credință. Nulitatea contractului și a modalității în care bunul a intrat temporar în puterea reclamantei a operat retroactiv, reclamanta fiind considerată că nu a fost niciodată proprietar, nefiind îndreptățită nici măcar la beneficiul fructelor acestui bun, aceasta cumpărând pe riscul său, la un preț mult inferior valorii sale, un bun care făcea obiectul unui litigiu în vederea restituirii sale către adevăratul proprietar. Prima instanță a precizat că reclamanta are posibilitatea de a solicita în temeiul prev. art. 50 alin. 2 din L. 1., restituirea prețului actualizat plătit în temeiul contractului de vânzare cumpărare anulat. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 501 din L. 1. instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată. Prin decizia civilă nr.5./2010 din data de 24 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) de Tribunalul Cluj s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta D. M. împotriva sentinței civile nr.3997 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al J. C.-N., care a fost păstrată în întregime. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în mod corect a statuat instanța de fond faptul că prin D. civilă nr. 1. pronunțată de Curtea de A. C. la data de 14 ianuarie 2005 în dosarul nr. 11233/2004 s-a decis cu putere de lucru judecat faptul că apelanta D. M. nu este animată de bună credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, din probele dosarului rezultând că pârâții, printre care și apelanta din prezentul dosar, nu au depus minime diligențe pentru a afla dacă imobilul a fost sau nu revendicat în baza L. 112/1995 sau dacă titlul S.ui Român era sau nu contestat pe calea dreptului comun. În considerentele deciziei susmenționate s-a relevat că acel contract de vânzare-cumpărare privind imobilul în litigiu s-a încheiat între apelanta D. M. și C. local al Mun. C.-N. în timp ce pe rolul J. C.-N. era pendinte dosarul civil nr.2763/1996, în care s-a pronunțat sentința civilănr.382/1999, irevocabilă prin D. C. nr.2820/2000 a C. S. de Justiție, prin care s-a statuat că trecerea imobilului în proprietatea S.ui Român s-a realizat fără titlu. În aceste condiții nu pot fi reținute ca fiind pertinente criticile formulate de către apelantă în ceea ce privește nereținerea de către instanța de fond a faptului că din punct de vedere a dispozițiilor L. nr.112/1995 apelanta se încadra în ipoteza prevăzută de art. 9 din acest act normativ. De asemenea, în mod corect, pornind de la D. civilă nr. 1. pronunțată de Curtea de A. C. la data de 14 ianuarie 2005 în dosarul nr.11233/2004, judecătorul fondului a statuat că nu se poate stabili că un contract de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu respectarea L. 112/1995, dacă în același timp se va stabili că partea care se prevalează de respectarea legii este de rea-credință astfel că nu se poate acorda reclamantei valoarea actualizată a imobilului nici prin prisma art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., invocat de aceasta, întrucât reclamanta nu a avut un bun în sensul acestor dispoziții, deoarece bunul a intrat în mod fraudulos în patrimoniul său, contractul fiind încheiat în frauda legii și cu rea-credință.. Astfel, în virtutea argumentelor susmenționate, tribunalul a menționat că în prezenta speță sunt aplicabile dispozițiile art. 50 alin 2 din L. 1. privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu eludarea dispozițiilor L. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și nu ipoteza solicitată de către apelant, respectiv art. 501 din L. nr.1. care vizează contractele încheiate cu respectarea L. nr. 112/1995, ceea ce nu este cazul în prezenta pricină. Împotriva acestei decizii reclamanta D. M. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului reclamantei, schimbarea sentinței primeiinstanțe în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, reclamanta a învederat instanței că instanțele de fond au pronunțat soluțiile cu încălcarea prevederilor art. 501 din L. nr. 1., întrucât erau obligate să analizeze dacă contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă la data de (...) a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului. Desființarea contractului de vânzare-cumpărare al reclamantei prin hotărârile judecătorești menționate s-a făcut în considerarea relei-credințe a reclamantei la încheierea contractului prin faptul că nu a manifestat diligențe minime la încheierea acestuia pentru a verifica dacă statul are un titlu legal asupra imobilului vândut și dacă acest imobil este sau nu revendicat de fostul proprietar. Problema nevalabilității titlului statului asupra bunului vândut și aspectul relei sau bunei-credințe a cumpărătorului au fost introduse prin dispoziții legale intrate în vigoare ulterior încheierii contractului, ele nefiind incidente la data semnării contractului, astfel încât reclamanta nu era ținută să verifice dacă imobilul a fost preluat cu sau fără titlu valabil sau dacă acesta putea fi vândut în baza L. nr. 112/1995, aceste atribute fiind de competența exclusivă a vânzătorului, respectiv a statului proprietar. În acest sens, statul este ținut să garanteze pentru evicțiune ca orice vânzător, iar culpa majoră a acestuia nu îi poate fi imputată reclamantei, astfel încât în virtutea garanției pentru evicțiune, vânzătorul este ținut la restituirea prețului real al imobilului câtă vreme reclamanta a fost deposedată de proprietatea pe care a dobândit-o cu respectarea legii. Cererea reclamantei este justificată și prin prisma dispozițiilor art. 1 din protocolul nr. 1 din C.E.D.O., iar dispozițiile legale interne vin să confirme jurisprudența C.E.D.O. în sensul că despăgubirea reclamantei trebuie să fie una reală, corespunzătoare prejudiciului suferit. Pârâtul intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. G. A F. P. C. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului reclamantei ca nefondat (f. 10-11) În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că instanța de apel a aplicat în mod corect art. 501 din L. nr.1., întrucât legiuitorul face referire la modalitatea în care a fost încheiat contractul de vânzare- cumpărare și nu la elementul subiectiv al bunei sau relei credințe. Reclamanta nu a făcut dovada faptului că a respectat prevederile L. nr. 112/1995 la momentul încheierii contractului ci, dimpotrivă, din cuprinsul deciziei civile nr.1. de care se prevalează reclamanta rezultă fără putință de tăgadă împrejurarea că pârâții, persoane fizice, în calitate de cumpărători ai apartamentelor în cauză, nu au depus minime diligențe pentru a afla dacă imobilul a fost sau nu revendicat în baza L. nr. 112/1995 sau dacă titlul S.ui Român era sau nu contestat pe calea dreptului comun. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Potrivit art. 50 alin.2 din L. nr.1., Cererile sau actiunile in justitie privind restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor L. nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile sunt scutite de taxe de timbru. Prin L. nr.1. publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 3 februarie 2009 s-a introdus alin.21 și s-a modificat alin.3 ale art.50 din L. nr.1. care au următorul conținut: ";Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare- cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor L. nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru. R. prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către M. E. și F.) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din L. nr. 112/1995, cu modificările ulterioare";. Prin același act normativ s-a introdus și art.501 din L. nr.1. conform căruia, proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor L. nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. V. despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză. Textele art.50 alin. 21 și art. 501 din L. nr.1. au în vedere ipoteza în care a existat un contract de vânzare cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor L. nr.112/1995, contract desființat ulterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ipoteză care nu este îndeplinită în speță din considerentele ce urmează a fi expuse în continuare. Reclamanta s-a prevalat în prezenta acțiune de sentința civilă nr. 6255/(...) a J. C.-N. prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanta din acest dosar, S. O., împotriva pârâților C. Local al M. C.-N., D. M. și a altor pârâți persoane fizice, prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.31016 încheiat la (...) privind apartamentul nr. 3 din C.-N., str. Caracal, nr. 27, jud. C., reținându-se că pârâții nu au fost de rea-credință în momentul încheierii contractelor însă acestea au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale imperative în vigoare la data înstrăinării, respectiv a art. 9 alin. 1 și art. 14 din L. nr. 112/1995. Prin decizia civilă nr. 93/(...) a T. C. s-a admis apelul declarat de pârâta D. M. împotriva sentinței civile mai sus arătată, în sensul că s-a respins acțiunea reclamantei S. O. având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți Această decizie a fost modificată, ca urmare a declarării căii de atac a recursului de către reclamanta S. O., prin decizia civilă nr. 134/R/(...) a C. de A. C., pronunțată în dosarul nr. 11233/2004, în sensul că s-a respins apelul declarat de pârâta D. M. și s-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei. În considerentele acestei hotărâri judecătorești s-a reținut că pârâții, printre care și reclamanta din prezentul dosar, D. M., au încheiat contractele de vânzare-cumpărare în timp ce pe rolul J. C.-N. se afla dosarul nr.2763/1996, declinat sub nr. 2819/1998 la T. C., în care s-a pronunțat sentința civilă nr.382/(...) prin care s-a constatat nelegalitatea preluării imobilului casă și teren înscris în C.F. nr.185 C.-N., nr. top.9509 de către stat, dispunându-se rectificarea înscrierii în cartea funciară și restabilirea situației anterioare, statuându-se cu putere de lucru judecat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu. Totodată, s-a reținut că prin art. 1 alin. 6 din HG nr.11/1997 se prevede că înstrăinarea imobilelor ce fac obiectul unui proces, în timpul desfășurării acestui proces este interzisă, iar încălcarea acestei interdicții este sancționată potrivit aceluiași act normativ, contrar concluziei instanței de apel, cu nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de stat cu privire la imobilele ce au intrat în patrimoniul acestuia prin încălcarea legii, a Constituției și a tratatelor internaționale. Același principiu a fost preluat și prin dispozițiile L. nr. 2.. Pârâții nu pot invoca în apărarea lor nici buna-credință, subdobânditorii având obligația de a depune diligențe minime să cunoască dacă statul avea sau nu titlu. Din probele dosarului rezultă că pârâții nu au depus minime diligențe pentru a afla dacă titlul S.ui Român era sau nu contestat pe calea dreptului comun. În consecință, critica reclamantei referitoare la faptul că instanțele de fond erau obligate să analizeze dacă contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă la data de (...) a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului nu este întemeiată deoarece, așa cum s-a arătat, prin sentința civilă nr. 6255/(...) a J. C.-N., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.134/R/(...) a C. de A. C. s- a statuat cu putere de lucru judecat faptul că actul juridic, respectiv contractul de vânzare cumpărare al reclamantei s-a încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale imperative în vigoare la data înstrăinării, respectiv art. 9 alin. 1 și art. 14 din L. nr. 112/1995, astfel încât în prezenta cauză în mod corect instanța de apel a stabilit că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 501 din L. nr.1. întrucât contractul de vânzare-cumpărare al reclamantei a fost încheiat în frauda legii, cu încălcarea interdicției de înstrăinare a imobilului în timpul desfășurării procesului având ca obiect constatarea preluării fără titlu a imobilului mai sus menționat, iar reclamanta a fost de rea-credință. Din textul legal mai sus invocat rezultă faptul că scopul introducerii acestui nou articol de către legiuitor în cuprinsul L. nr.1. este acela de a despăgubi într-o manieră mai avantajoasă proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive șiirevocabile, în situația în care acestea au fost încheiate cu respectarea prevederilor L. nr. 112/1995. Prin urmare, motivul de recurs referitor la faptul că, în realitate reclamanta a fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare- cumpărare și nu de rea-credință, așa cum s-a stabilit în hotărârile judecătorești mai sus menționate, în sensul că nu era obligată să verifice valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului și nici dacă imobilul putea sau nu să fie vândut în baza L. nr. 112/1995, în opinia C. nu este întemeiat deoarece legiuitorul prin textul mai sus citat face referire doar la modalitatea în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare în discuție și nu la elementul subiectiv al bunei sau relei-credințe a dobânditorului imobilului. În acest sens nu este fondată critica reclamantei vizând protecția subdobânditorului de bună credință deoarece în speță printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că reclamanta nu a fost de bună credință, ci din contră a fost de rea credință la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, astfel încât instanța investită cu acțiunea reclamantei în despăgubiri nu mai este obligată să reanalizeze buna sau reaua credință a reclamantei. Critica recurentei privind incidența în speță a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul acordării valorii de circulație a imobilului vândut, nu este fondată întrucât statuându-se cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătorești mai sus arătate faptul că actul juridic de vânzare cumpărare a fost încheiat de reclamantă cu eludarea dispozițiilor legale imperative ale L. nr.112/2005, rezultă că imobilul a intrat fraudulos în patrimoniul său, astfel încât aceasta nu poate invoca nici măcar o speranța legitimă cu privire la acest bun. Având în vedere că sancțiunea nulității contractului de vânzare- cumpărare a operat retroactiv, reclamanta este considerată că nu a fost niciodată proprietara imobilului, nefiind îndreptățită la beneficiul fructelor acestui bun întrucât a cumpărat, pe riscul său, la un preț mult inferior valorii sale, un bun care a făcut obiectul unui litigiu în vederea restituirii lui către adevăratul proprietar. M.ivul de recurs privind obligația pârâtului de a garanta pentru evicțiune în sensul că în calitate de vânzător este ținut la restituirea prețului real al bunului este apreciat de Curte ca fiind inadmisibil întrucât, pentru prima data în calea extraordinară de atac a recursului, reclamanta a formulat o astfel de cerere ori, potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., în recurs nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată și, de asemenea, nu se pot face cereri noi. Pentru aceste considerente și ținând seama că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. M., împotriva deciziei civile nr. 5. din 24 noiembrie 2010 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține. PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. M., împotriva deciziei civile nr. 5. din 24 noiembrie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ GREFIER, A. A. M. Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond:I.P.; Jud.apel:Doica A. F;C.V.Balint.
| ← Decizia civilă nr. 27/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 808/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
