Decizia civilă nr. 299/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 299/A/2011
Ședința data de 21 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. V. JUDECĂTOR: I. D. C.
GREFIER: A. B.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, apelurile declarate de către reclamanta R. M. ANA și de către pârâtul S. R. prin M. F. P. - D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 123 din 10 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați G. M., M. I. P., C. LOCAL AL M. C. N., M. I. prin M. I. P. și M. I. L., M. I. L., G. A. S., G. J. R., C. J. C., O. DE C. SI P. I. C., P. M. C. N., apelant, având ca obiect anulare act.
Se constată că la data de 18 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta apelantă R. M. Ana a depus la dosar concluzii scrise.
De asemenea, la data de 20 octombrie 2011, pârâta intimată M. I. P. a depus la dosar concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 123 din 10 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. județean C., C. local al municipiului C.-N. și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta R. M. Ana, prin mandatar L. P., împotriva pârâților M. I. P., M. I. L., M. I. prin reprezentanți legali M. I. P. și M. I. L., G. A. S., G. M., G. J. R., C. județean C., C. local al municipiului C.-N. și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Reclamanta a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 5.478,40 lei în favoarea pârâtei M. I. P. și în sumă de 2.000 lei în favoarea pârâtului G. A. S.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.137 C.pr.civ. instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În speță s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale pârâților C. J. C., C. Local al M. C.-N. și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și excepția inadmisibilității acțiunii în întregul ei, excepții unite cu fondul, astfel cum rezultă din încheierile de ședință din data de (...) și respectiv din data de (...).
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
Prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată și extinsă, reclamanta a solicitat între altele, constatarea nulității absolute a contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr. 22476/(...) de N. de S. J. C. și restabilirea situației anterioare de carte funciară în CF 21106 C.-N. Ori, contractul de schimb a cărui anulare se solicită, s-a perfectat între pârâta M. I. P. (la acea dată M.) și C. Local al M. C.-N., astfel încât acesta din urmă justifică legitimare procesuală pasivă (f.131 Vol.I dos. (...)).
De asemenea, reclamanta a solicitat și constatarea nulității absolute a transferului dreptului de proprietate în favoarea S. R. asupra imobilului teren situat în C.-N., str. M. K. nr. 36, iar extrasul CF nr. 21206 C.-N. de evidență (f. 33- Vol. I dos. (...)) atestă că la data de (...) s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra acestui imobil, sub B10, în favoarea
S. R. în administrarea operativă a I.C.R.A.L. C.-N.
Potrivit art. 25 al. 2 din Decretul nr. 31/1954 "S. este persoana juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, iar conform alin. 2 al aceluiași articol, "El participă în astfel de raporturi prin M. F., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop";. Drept urmare, față de aceste dispoziții legale, instanța a reținut că și pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În ce privește pe pârâtul C. J. C., s-a reținut că și acesta justifică legitimare procesuală pasivă. Astfel, deși actele normative invocate în susținerea excepției prevăd dizolvarea fostului C. P. J., aceleași acte au prevăzut în sarcina noilor autorități atribuții asemănătoare cu cele ale vechilor structuri, ambele la nivel județean. Relevantă sub acest aspect este și decizia civilă nr. 1. a C. de A. C. irevocabilă, potrivit căreia, acest pârât a fost considerat continuator al persoanei juridice a autorității emitente și în acest sens l-a obligat să inițieze procedura de reconstituire, printre altele, și a D. nr. 103/(...) emisă de fostul C. P. al J. C.
Față de considerentele și dispozițiile legale reținute, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. J. C., C. Local al M. C.-N. și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții M. I. P. și C. Local al mun. C.-N. prin întâmpinare, raportat la faptul că, după intrarea în vigoare a actelor normative cu caracter special, respectiv L. nr. 1., nu ar mai fi posibilă revendicarea pe calea dreptului comun, în condițiile art. 480 C., a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanța a apreciat această excepție ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Astfel, este de menționat mai întâi faptul că, deși reclamanta nu a înțeles să formuleze în mod expres un petit de revendicare imobiliară, din modul în care a redactat capetele de cerere cu care a investit instanța, din motivele indicate, precum și din temeiul de drept invocat, respectiv art. 480
C., rezultă cu certitudine că scopul urmărit prin prezentul demers judiciar este acela al redobândirii dreptului de proprietate asupra terenului situat în
C.-N., str. Miksath K. nr. 36 .
Problema în discuție asupra căreia instanța este chemată să se pronunțe este așadar, dacă acest imobil face sau nu parte din categoria celor care au făcut obiectul reglementării L. nr. 1., aspect asupra căruia părțile au avut opinii divergente. În timp ce reclamanta pretinde că nu s-a prevalat dedispozițiile legii speciale întrucât imobilul nu făcea parte din categoria celor la care acest act se referă, în condițiile în care terenul a fost preluat în realitate în cursul anului 1990, pârâții M. I. P. și C. Local al M. C.-N., susțin că imobilul a fost preluat anterior anului 1990, și ca atare legea specială îi este aplicabilă.
În consecință, pentru lămurirea acestei împrejurări se impune verificarea situației de fapt și implicit, a unor aspecte legate de fondul cauzei.
Asupra imobilului teren în suprafață de 511 mp. situat în C.-N. str.
Miksath K. nr. 36 înscris în CF 21106 C.-N. nr. top. 2101/9 a fost proprietară tabulară reclamanta R. M. Ana (născută Ghișe), astfel cum rezultă din extrasul CF depus în copie la dosar.
La data de (...), asupra acestui imobil a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea S. R., în administrarea operativă a I.C.R.A.L. C.-N., menționându-se drept temei al înscrierii D. nr. 103/(...) al C.ui P. al J. C.
Ulterior, în baza contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr.
2. al N.ui de S. J. C. dreptul de proprietate asupra imobilului s-a transferat în favoarea paratei M. I. P. (născută M.).
Reclamanta R. M. Ana a părăsit R. în anul 1987, conform propriilor declarații necontestate de părți, moment la care, alături de terenul anterior descris, deținea și un apartament situat în C.-N., aleea B. nr. 3, sc. 1, et. II, ap. 7, jud. C. Acest imobil a fost preluat de S. R. conform D. nr. 103/(...) a fostului C. P. al J. C., în temeiul Decretului nr. 223/1974 și a Decretului nr.
182/1977.
În ce privește terenul proprietatea reclamantei, instanța a constatat că față de ansamblul probelor administrate în cauză, rezultă fără îndoială că și acesta a fost preluat de către stat, tot anterior anului 1990.
În acest sens, s-a reținut că ulterior plecării în străinătate a reclamantei, dar anterior anului 1990, statul, prin I. C.-N., ca proprietar, a închiriat terenul situat în C.-N. str. Miksath K. nr. 36, încheind în acest sens două contracte de închiriere, pentru suprafețele de câte 250 mp.; unul cu numitul B. A., în calitate de chiriaș, înregistrat sub nr. 503.197 din data de (...) și altul, cu numitul P. P., în calitate de chiriaș, înregistrat sub nr.
503.196 din (...). Ambele contracte au fost semnate de părți și poartă ștampila „pentru conformitate cu originalul".
Față de împrejurarea că actul depus de pârâți, care este o copie a celui aflat în evidențele Primăriei M. C.-N., poartă semnătura chiriașului P. P., nu prezintă relevanță faptul că exemplarul depus de reclamantă nu cuprinde semnătura la rubrica „., de vreme ce semnătura chiriașului din actul depus de pârâți nu a fost contestată.
Așadar, statul, manifestându-se ca un veritabil proprietar, a efectuat acte de administrare asupra terenului în litigiu, închiriindu-l unor terțe persoane.
Instanța a apreciat că depoziția martorului P. P. a fost subiectivă și de circumstanță, date fiind și relațiile de rudenie în care se afla cu reclamanta, relație afirmată chiar de aceasta în cuprinsul răspunsului la interogatoriu, motiv pentru care nu va putea fi reținută. Mai mult, chiar acest martor a arătat că nu își amintește dacă a încheiat vreun contract de închiriere pentru respectivul teren și că a achitat doar impozitul aferent terenului la I., în condițiile în care se cunoaște că impozitele se plăteau și la acea vreme la organele administrației fiscale.
S-a reținut de asemenea că în procesul verbal de preluare nr.
5122/(...), depus în copie certificată la dosar și necontestat de părți, așadar un act contemporan cu D. nr. 103/(...) și anterior anului 1990, estemenționată preluarea, în temeiul deciziei amintite, a terenului reclamantei în suprafață de 511 mp. situat în C.-N. str. Miksath K. nr. 36.
Față de această stare de fapt, este fără relevanță că S. Român și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară doar în luna august 1990, deoarece în contextul arătat rezultă cu prisosință că a existat cel puțin o preluare în fapt a terenului de către stat, anterioară anului 1990. De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din DL. nr. 115/1938 în vigoare la acel moment, dobândirea drepturilor reale nu era condiționată de înscrierea în cartea funciară între altele, în caz de expropriere.
Față de concluzia reținerii preluării faptice a terenului în litigiu de către stat anterior anului 1990, este fără relevanță dacă în D. nr. 103/(...) a fost sau nu făcută mențiunea referitoare la teren, deoarece independent de această mențiune, preluarea terenului a fost abuzivă.
Astfel, dacă această mențiune a existat, preluarea este considerată fără titlu valabil deoarece Decretul nr. 223/1974 privea doar preluarea construcțiilor și a terenului aferent, nu și a terenurilor fără construcții, și în același timp, acest act normativ contravenea atât Constituției din anul 1965, conform căreia, dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, iar terenurile și construcțiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri, cât și Codului civil potrivit căruia, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și Declarației Universale a D. O.
Pe de altă parte, dacă mențiunea cu privire la teren nu a existat în D. nr. 103/(...), suntem în prezența unei preluări faptice, fără respectarea niciunei formalități, care să poată asigura cel puțin aparența unui titlu care să justifice preluarea terenului de către stat, și prin urmare, o astfel de preluare nu poate fi considerată decât abuzivă.
Având în vedere aceste considerente, reținând că preluarea terenului reclamantei a avut loc în mod abuziv anterior anului 1990, instanța a apreciat că situația supusă analizei de către reclamantă se încadrează în ipoteza reglementată de L. nr. 1..
Cu toate acestea, o acțiune formulată pe dispozițiile dreptului comun, în condițiile prevăzute de art. 480 C., nu poate fi considerată ca fiind inadmisibilă.
O interpretare contrară, ar aduce atingere, în persoana reclamantei, a dreptului de acces la o instanță imparțială consacrat prin dispozițiile art. 6 paragraf 1 din C. pentru Apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale, ratificată de R. la data de (...), dată de la care face parte din dreptul intern potrivit dispozițiilor art. 11 din Constituția României.
Potrivit jurisprudenței constante a C. Europene a D. O., dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut, statele dispunând de o marjă de apreciere în limitarea lui, o eventuală restricționare nefiind incompatibilă cu dispozițiile art. 6 paragraf 1 din C., însă cu respectarea a trei condiții: restricționarea să nu aducă atingere substanței dreptului, ea să urmărească un scop legitim, să existe un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Prin urmare este necesar a se analiza dacă limitele impuse de actele normative interne, potrivit procedurii speciale instituită prin L. nr. 1., nu restrâng dreptul la o instanță, în sensul C.i, în așa măsură încât dreptul în discuție să fie atins însăși în substanța lui. Or, aceasta presupune o analizare a cauzei pe fondul ei, cu luarea în considerare a particularităților pe care le prezintă.
O astfel de concluzie rezultă și din interpretarea dispozițiilor legale din dreptul intern, condiționat desigur ca o astfel de interpretare să se realizeze prin raportare la prevederile C.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 și 2 din Constituție "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." Conform prevederilor art. 20 din Constituție "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universala a D. O., cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
Totodată, potrivit art. 6 paragraf 1 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale "orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil."
În cauza dedusă judecății, reclamanta a formulat o acțiune întemeiată pe dreptul comun, respectiv pe dispozițiile art. 480 C. solicitând ca, pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul menționat în petitul acțiunii.
Prin L. nr. 1. se consideră că imobilele preluate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, cu titlu valabil, fără titlu valabil sau doar în fapt, sunt preluări abuzive iar în art. 2 alin. 2 al actului normativ menționat s-a prevăzut că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, în perioada de referință a legii, își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor acestei legi.
Nu se poate însă accepta ideea conform căreia, în situația în care fostul proprietar nu a uzat de procedura administrativă prevăzută de actul normativ, acesta nu ar mai avea nici un mijloc juridic la îndemână pentru exercitarea calității de proprietar ce îi este recunoscută de însăși dispozițiile acestui act normativ.
Dreptul reclamantei de a avea acces la justiție, pentru apărarea dreptului său de proprietate, ar fi unul abstract și iluzoriu dacă s-ar aprecia de plano ca fiind inadmisibile acțiunile formulate în condițiile dreptului comun. A. raportat la împrejurarea că, dacă reclamanta ar fi urmat procedura specială instituită de L. nr. 1., ar fi putut prefigura un eșec al demersului său față de situația concretă a imobilul revendicat, respectiv a faptului că acesta se afla în posesia unei persoane fizice care l-a dobândit printr-un contract autentic de schimb cu S. R., și a suferit modificări semnificative prin edificarea unei construcții cu mai multe apartamente, construcție finalizată în cursul anului 1996. Ori, într-o asemenea situație este evident că se poate vorbi despre o neconcordanță între legea specială și dispozițiile C. E. a D. O. sub aspectul eficacității și eficienței demersului reclamantei raportat la finalitatea urmărită, aceea de redobândire a proprietății sale.
În sistemul nostru juridic sunt numeroase situațiile în care persoana interesată are la dispoziție mai multe mijloace juridice pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime.
În consecință, față de considerentele arătate se poate concluziona că respingerea de plano, ca inadmisibilă, a acțiunii în revendicare introdusă în condițiile dreptului comun după intrarea în vigoare a L. nr. 1., în ceea ce privește imobilele preluate de S. Român, în perioada de referință a acestui act normativ, în condițiile în care însăși interpretarea dispozițiilor legale speciale pune sub semnul întrebării inadmisibilitatea unor astfel de acțiuni, aduce atingere dreptului de acces la o instanță în sensul art. 6 paragraf 1 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, impunându-se soluționarea unor astfel de acțiuni pe fond.
O astfel de interpretare a fost dată și de către instanța supremă într- un recurs în interesul legii, cu referire la situația imobilelor ce cad sub incidența de reglementare a L. nr. 1., prin D. nr. 33 din 2008, potrivit căreia concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, însă, în situația în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și C. E. a D. O., aceasta din urmă are prioritate. A. prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice, aspect ce urmează a fi analizat cu ocazia soluționării acțiunii pe fond.
Ca atare, în situația concretă dedusă judecății, reclamanta este îndreptățită să formuleze prezenta acțiune prevalându-se de dispozițiile dreptului comun, în speță ale art. 480 C., urmând a se analiza dacă în acest fel, nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În speță instanța a reținut că reclamanta a fost proprietară tabulară asupra imobilului teren în suprafață de 511 mp. situat în C.-N. str. M. K. nr.
36 înscris în CF 21106 C.-N. nr. top. 2101/9, iar la data de (...), s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al S. R. în administrarea operativă a
I. C.-N.
Acest teren a fost închiriat în cursul anului 1989 numiților B. A. și P. P., astfel cum s-a reținut anterior, iar la data de (...) a fost închiriat de stat antecesorului paratei, M. I., conform contractelor depuse la dosar. A. a intrat efectiv în posesia terenului, conform declarației martorului P. V. la sfârșitul anului 1990, demarând edificarea unei construcții finalizate în anul 1996.
Pârâta M. I. P. a devenit proprietară tabulară asupra acestui teren în temeiul contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr. 2. a N.ui de S.
J. C. și în temeiul Sentinței civile nr. 7. a J. C.-N., precum și a D. civile nr. 9. a T. C.
În baza dovezii de luare în folosință nr. 96/1995, a autorizației de construire nr. 1174/(...) și a planurilor de împărțire pe apartamente, la data de (...), imobilul teren din CF nr. 21106 C.-N. a fost transcris împreună cu construcția edificată asupra acestuia, în CF (...)41 în favoarea aceleiași parate, coala inițială sistându-se.
Unul dintre aceste apartamente este locuit de familia pârâtei M. I. P., respectiv de aceasta împreună cu soțul și fiica, pârâții M. I. L. și M. I., iar apartamentul cu numărul 1 a fost închiriat pârâților G. A. S., G. M. și G. J. R., astfel cum rezultă din contractele de închiriere depuse la dosarul cauzei.
Astfel cum s-a reținut odată cu analizarea admisibilității prezentei acțiuni, este cert că a avut loc o preluare abuzivă de către stat, anterior anului 1990, a imobilului reclamantei situat în C.-N. str. Miksath K. nr. 36 înscris în CF 21106 C.-N. nr. top. 2101/9. A. realitate a preluării faptice a terenului, a fost ulterior înscrisă și în cartea funciară, conform înscrierii desub B10, efectuată la data de (...), menționându-se drept temei, D. nr.
103/(...) a C.ui P. a Jud. C., cu titlu de drept lege, Decret nr. 223/1974.
Urmare a demersurilor reclamantei s-a dispus, prin H. nr. 174/(...) a
C.ui J. C., reconstituirea D. nr. 103/(...) a fostului C. P. al J. C. în forma în care aceasta nu cuprinde și sintagma „precum și terenul de 511 mp. situat în str. M. nr. 36";. A. hotărâre a fost menținută ca urmare a respingerii acțiunii formulate de M. I. P., conform Sentinței civile nr. 2426/(...) a T. C.- Secția Mixtă de C. A. și F., de C. de M. și A. S. și D. nr. 1. a C. de A. C., Secția C., de C. A. și F.
Reconstituirea deciziei în această formă nu este însă de natură, prin ea însăși, să conducă la concluzia că sintagma „precum și terenul de 511 mp. situat in str. M. nr. 36";, a fost adăugită prin fals cu consecința constatării nulității ei. A. întrucât reconstituirea sa în forma arătată a avut loc pe baza actelor depuse de părți pană la momentul reconstituirii, aspect reținut de altfel și în cuprinsul Sentinței civile nr. 2. a T. C. și la care s-au raportat și instanțele în hotărârile pronunțate.
Mai mult, în D. nr. 1. a C. de A. C. s-a precizat faptul că procedura de reconstituire a deciziei presupune solicitarea actelor deținute cu privire la art. 3 al deciziei de toate autoritățile care au fost implicate în administrare și întabulare, precum și cele care au emis actele la care se face referire în preambulul deciziei, iar în condițiile în care, pe parcursul reconstituirii vor apărea elemente noi ce nu au fost cunoscute de către instanță, autoritatea îndrituită a efectua reconstituirea urmează a proceda în consecință.
Instanța a apreciat că nu se poate reține existența pretinsului fals în condițiile în care la dosarul cauzei s-a depus procesul verbal de preluare nr.
5122/(...), act existent în original în evidențele Primăriei C.-N., depus în copie certificată la dosar și necontestat de părți, act contemporan cu D. nr.
103/(...), în care este menționată preluarea terenului reclamantei în suprafață de 511 mp. situat în C.-N. str. Miksath K. nr. 36.
În același sens, se regăsește la dosar o copie certificată a D. nr.
103/(...) în care de asemenea este menționată și preluarea terenului exemplar ce a stat la baza intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate al unei terțe persoane, străină de această pricină. Acest exemplar poartă semnăturile și ștampila emitentului.
Drept urmare, a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea reclamantei privind constatarea nulității absolute a transferului dreptului de proprietate a imobilul înscris în CF 21106 C., A+1, nr. top. 2101/9 în favoarea S. R. de sub B 10 ca urmare a constatării nulității absolute a falsului sintagmei
„precum și terenul de 511 mp. situat în str. M. nr. 36";, din D. nr. 103/(...) a fostului C. P. al J. C.
Instanța a constatat că până la promovarea prezentei acțiuni în anul
2007, reclamanta nu a formulat o altă acțiune în revendicare, nici în temeiul legii speciale și nici în temeiul dreptului comun, iar aserțiunile sale referitoare la inutilitatea unor astfel de demersuri nu sunt susținute de un suport probator real, rămânând la nivelul unor simple afirmații. Așa cum s-a arătat însă anterior, faptul că nu a uzat de aceste proceduri nu poate conduce la paralizarea acțiunii ei, atât timp cât aceasta este privată de un bun care a intrat în mod abuziv în proprietatea statului, fiind vorba în mod evident despre o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.
Cu toate acestea, instanța a considerat că acest bun nu poate fi readus în patrimoniul reclamantei, întrucât prin aceasta s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al altor persoane, respectiv pârâtei M. I. P.
În acest sens, se impune a se verifica dacă această pârâtă nu are, la rândul ei, un bun în înțelesul convenției, o hotărâre judecătorească prin care să i se fi recunoscut dreptul de a păstra imobilul, o speranță legitimă în același sens dedusă din dispozițiile legii speciale, unită cu o jurisprudență constantă sub acest aspect.
Sub acest aspect, instanța a constatat că pârâta M. I. P. a dobândit cu bună-credință imobilul în litigiu. Astfel, la momentul perfectării contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr. 22476/(...) a știut că imobilul a trecut în proprietatea statului, acesta figurând drept proprietar tabular. Mai mult, în cartea funciară nu exista notată vreo acțiune de revendicare cu privire la imobil, și nici nu exista înregistrată vreo astfel de acțiune pe rolul instanțelor judecătorești, aspect pe care dealtfel reclamanta nici nu l-a contestat.
Este real că reclamanta a promovat unele demersuri judiciare, dar ele nu pot fi reținute ca dovadă a pretinsei rele credințe a paratei M. I. P. întrucât s-au derulat în contradictoriu cu părinții acesteia, și au vizat încetarea lucrărilor de construcție și legalitatea autorizației de construcție, nefiind însoțită, pană la momentul promovării prezentei cereri, de vreo acțiune prin care să se urmărească redobândirea dreptului de proprietate.
În ce privește dobândirea de către pârâta a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 97 mp. ca urmării a sistării stării de indiviziune, prin S. civilă nr. 7. a J. C.-N., astfel cum a fost ea modificată prin D. nr. 9. a T. C., se reține că aceste aspecte au format obiectul analizei instanțelor de judecată care s-au pronunțat irevocabil, astfel încât ele nu mai pot fi repuse în discuție. Din aceleași considerente nu pot fi reținute nici aserțiunile reclamantei vizând dobândirea de către pârâta M. I. P. asupra terenului în suprafață de 63 mp. prin S. civilă nr. 1. a J. C.-N.
În consecință, instanța a considerat că, deși imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat și reclamanta este îndreptățită să invoce încălcarea dreptului său de proprietate, cererile sale privind nulitatea contractului de schimb imobiliar, nulitatea dobândirii dreptului de proprietate prin S. civilă nr. 7. a J. C.-N. și a recunoașterii dreptului de proprietate nu pot fi admise, întrucât prin acestea s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al paratei, la rândul său protejat de dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., și implicit principiului securității raporturilor juridice. În jurisprudența sa referitoare la cauzele în materia restituirii proprietăților, Curtea a statuat că diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate, astfel încât persoanele care au dobândit cu bună-credință bunurile să nu fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității S. care a confiscat în trecut aceste bunuri.
Ca urmare a soluției adoptate asupra acestor petite, nu vor putea fi admise nici solicitările subsecvente, referitoare la restabilirea situației anterioare de carte funciară și evacuare a pârâților.
Având în vedere aceste considerente, instanța a considerat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată și a respins-o.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta R. M. ANAnăscută Ghișe și pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Reclamanta R. M. Ana a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului a invocat greșita și insuficienta motivare a sentinței, cererea de chemare în judecată fiind superficial și parțial analizată.
Motivația din considerentele sentinței, constă în preluarea faptică abuzivă a proprietății tabulare a reclamantei de către I. C.
Nu I. C., întreprindere de stat și-a manifestat voința de a-i prelua faptic terenul prin angajații săi autorizați, întocmind proces verbal de preluare abuzivă a terenului înainte de 22 dec. 1989. Un angajat al I. neautorizat a întocmit proces verbal de preluare abuzivă a terenului, acesta nu este un titlu abuziv valabil, fiind un fals, îi lipsește autenticitatea.
Art.1 din L. 1. nu spune că preluarea faptică abuzivă săvârșită de o persoană fizică în favorul statului face obiectul acestei legi.
Arată că instanța de fond a stabilit situația de fapt cu aplicarea greșită a legii, deoarece nu există preluare faptică a I. C. deoarece nu există originalul procesului verbal nr.5122 din (...) de preluare a terenului din str.
M. K. nr.36, înscrisul din dosar fiind o copie după copie, instanța apreciind greșit că acesta este autentic.
Există la dosar înscrisuri ale Primăriei, ale pârâtei C. local, ale
Direcției Patrimoniu, care atestă ferm că nu posedă în original procesul verbal și nu există dosar justiție, astfel că prima instanță trebuia să înlăture explicit aceste înscrisuri.
Instanța de fond greșit a apreciat ca autentic acest proces verbal, deși acesta nu a fost întocmit la data menționată, nu este real numărul de înregistrare 5122, fiind întocmit în fals prin consemnarea nereală de data, nr.de înregistrare și de constatările din cuprins.
Din probele cu înscrisuri existente în dosarul de fond, din depozițiile martorilor și din răspunsurile la adresele cerute ca probe în apel, se poate reține în baza art. 1203 C. că acest înscris a fost întocmit nereal, după iunie
1990, când col.M. I. a ocupat terenul, actul fiind necesar pentru întabularea dreptului de proprietate a statului la data de 31 aug.1990 sub B.10 CF
21.106.
Din actele de la dosar rezultă întocmirea în fals a procesului-verbal de preluare, aspect neobservat de instanța de fond.
Astfel se consemnează că preluarea s-a efectuat la data de (...) în baza deciziei nr.103 din (...) a Comitetului Executiv a C.P.J. C., or din originalul deciziei depusă la dosar rezultă că se face referire numai la apartamentul nr.7 de pe B. 3, sintagma precum și terenul de pe M. K. nr. 36 de 511 mp nu se regăsește în aceasta, nefiind nici datele de identificare CF.
Procesul verbal de preluare a terenului apare ca fiind întocmit de G. R.
și S. M., deși martora S. M. arată că semnătura nu-i aparține.
Referitor la - dosarul juridic M. K. nr. 36 teren - depus de pârâta arată că se poate observa că dosarul nu are număr de înregistrare și dată, cartonul este nou în raport de vechimea acestuia, 14 iulie 1988, este introdus în dosarul original documentația tehnică de preluare a apart.7 de pe B. nr.3 , care legal a fost preluat la stat prin art.3, neadăugat cu sintagma privind terenul din D. 103/(...), lipsind documentația pentru terenul de pe str. M. K. nr.36.
Privitor la contractul de închiriere a terenului de către P. P. aflat în al doilea dosar component al dosarului judiciar privind terenul, arată că și acesta este nul potrivit principiului accesorium sequitur principale.
Prima instanță a reținut că acest contract de închiriere s-a perfectat la data de 19 mai 1989, în temeiul procesului verbal de preluare din (...), respectiv subsecvent acestuia.
Arată că martorul P. P. de la data plecării reclamantei din țară , 1987 și până în iunie 1990, când prin forță a intrat pe teren colonelul de miliție M. I., acesta nu posedă nici un titlu sau sentință judecătorească.
Așadar P. P. a fost persoana de încredere căruia la plecarea din țară în
1987 i-a încredințat apartamentul nr. 7 de pe str. B. nr. 3 și terenul de pe
M. K. nr. 36. Ulterior I. i-a închiriat apartamentul, iar apoi în baza L. nr.112/1996, acesta l-a cumpărat în proprietate, locuind și în prezent spațiul. Nu a fost văzut niciodată în original contractul de închiriere.
Prima instanță greșit a înlăturat efectele D. 103/(...) în original care nu conține la art. 3 referire la terenul de pe str. M. K. nr.36.
Prima instanță greșit a calificat cererea de chemare în judecată ca fiind acțiune în revendicare imobiliară, deoarece acțiunea în revendicare este acțiunea petitorie, acțiunea reală imobiliară care tinde la apărarea dreptului de proprietate sau al altui drept real. Acțiune petitorie privește însăși fondul dreptului și ca atare aparține numai titularului dreptului real contestat sau încălcat.
A invocat ca temei de drept art. 480 C. exclusiv ca temei de drept pentru petitul 6 în evacuare, din cererea de chemare în judecată, acțiunea în evacuare din imobil se întemeiază pe disp. art. 480 C.
Cererea de chemare în judecată este constatarea nulității absolute a contractului de schimb imobiliar aut. Sub nr.22476/(...) și a sent.civ.750/(...), titluri translative de proprietate, consecința a constatării pe cale incidentală a falsului sintagmei adăugite la finalul art.3 din D. nr.
103/(...) cu petite în subsecvență, rectificare CF și evacuarea pârâtei cu familia, cât și a chiriașilor.
A mai solicitat constatarea falsului din înscrisul D. nr. 103, deoarece potrivit adresei primăriei nr. 3308/452/(...), acesta a fost exemplarul titlu prin care la dosarul ticluit de I. în august 1990, Serv. Carte Funciară i-a radiat dreptul de proprietate de sub B.9 întabulând S. Român sub B.10 și I. sub B.11 în adm.
Pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
În motivarea apelului a arătat că Ministerul Finanțelor Publice în conformitate cu prevederile art.25 din Decretul nr.31/1954 poate reprezenta
S. Român în litigile în care acesta este parte, sub condiția ca, prin legi speciale, reprezentarea S. Român să nu fie atribuită altor organe.
Chiar dacă imobilul în litigiu apare în CF ca fiind în proprietatea S. Român, acesta este în patrimoniul unității administrativ-teritoriale a I. C.
În litigiile privind imobile aparținând domeniului privat sau public de interes local al statului, respectiv al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, M. F. nu poate reprezenta S. Român, legiuitorul desemnând prin legi speciale, alte organe administrative, în acest scop.
Ministerul Finanțelor Publice reprezintă S. Român doar în litigiile privind bunuri aparținând domeniului public de interes național, prevăzute astfel în art.135 alin.4 din Constituție, art.3 alin.1 și 2 din L. nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Bunurile din domeniul public al statului sunt inalienabile, insesizabile
și imprescriptibile, conform art.134 din Constituție și art.11 din L. nr.213/1998.
Consideră că în speță verificarea de către instanță a calității părților are o deosebită importanță, mai ales că una din părți este S. Român, datorită principiului specializării în sensul că nu orice organ administrativ poate reprezenta interesele statului în calitate de proprietar, ci acelea prevăzute de legea incidentă cauzei.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea reține considerentele ce urmează:
Chestiunea care trebuie lămurită în prezenta cauză este dacă a existat o preluare a imobilului de către stat.
În notificarea nr. 1126/12/Ex/(...) depusă de reclamantă (fila 67 vol. I dosar fond) notificare trimisă de către reclamantă, prin serviciul executorilor judecătorești care funcționa la acea vreme la Judecătoria Cluj-Napoca, lui M. I. se arată la pct. 4 cu privire la terenul din C. N. str. Miksath K. nr. 36 că „. dacă imobilul (terenul) este proprietatea S. Român, dv. în calitate de chiriaș al terenului, cu începere de la 1 ianuarie a.c. … " iar la pct. 5 se arată că I. își arogă greșit calitatea de locatoare iar imobilul nu a fost trecut în proprietatea statului, așa cum greșit își închipuie I.-ul.
Ceea ce trebuie reținut că însăși reclamanta recunoaște că M. I. avea calitatea de chiriaș încă de la 1 ianuarie a.c. ceea ce înseamnă 1 ianuarie
1990, anul curent fiind cel al formulării notificării, anume 1990.
Apoi pe lângă calitatea de chiriaș se arată la pct. 4 din notificare și faptul că terenul a fost preluat de către stat, evident anterior datei de 1 ianuarie 1990 altfel nu ar a avea logică recunoașterea lui M. I. a calității de chiriaș al statului la acea dată, chiar dacă la pct. 5 își exprimă rezerve cu privire la preluare, rezerve ce se încadrează în posibilitatea analizării modalității de preluare iar nu a preluării în sine, preluare ce se recunoaște a fi făcută anterior datei de 1 ianuarie 190.
Față de acest act restul chestiunilor se impun a fi analizate prin prisma celor rezultate din el pentru a se răspunde tuturor motivelor invocate de către părți.
În motivarea apelului reclamantei s-a invocat greșita și insuficienta motivare a sentinței, cererea de chemare în judecată fiind superficial și parțial analizată.
Curtea constată că această susținere nu poate fi privită decât cu rezerve dat fiind că din simpla lectură a motivelor deciziei se constată că s- au răspuns tuturor motivelor susținute de reclamantă, mai mult instanța analizând masiv cererea și prin prisma practicii CEDO și a jurisprudenței instanțelor naționale.
Nu poate fi primit nici motivul de apel că preluarea nu s-a făcut de I.
C. ci de un angajat al I. neautorizat care a întocmit proces verbal de preluare abuzivă a terenului, cât timp relevant este ca preluarea de orice fel era necesar doar să fi fost făcută anterior anului 1990, de către stat sau prepușii săi, cât timp o contestare a dreptului de proprietate de către o altă persoană fizică sau juridică, alta decât statul și prepușii săi, făcută anterior anului
1990 putea fi și era soluționată pe calea dreptului comun, care era aplicabil pe orizontală în raporturi între persoane fizice sau juridice, altele decât statul și prepușii săi, dat fiind că doar în raporturile pe verticală, între statul și prepușii săi, pe de o parte, și restul persoanelor pe de altă parte, interveneau raporturile abuzive la acea epocă, și care pot face obiectul unei cereri de restituire de la stat.
Nu se poate reține că înscrisurile de preluare au fost întocmite nereal, după iunie 1990, când reiese că au existat și există acte de preluare și de administrare de către stat a imobilului.
Simpla susținere a reclamantei că actele nu au existat anterior anului
1990 nu poate fi primită cât timp aceste acte se coroborează între ele și la rândul lor cu declarațiile de martori.
Faptul că treptat reclamanta contestă existența actelor pe măsură ce părțile sau instanțele își întemeiază argumentarea lor pe existența acestora nu poate duce la o altă finalitate.
Susținerea că dosarul nu are număr de înregistrare și dată, chiar reală să fie, nu înseamnă că preluarea nu a avut loc cât timp preocuparea regimului de la acea epocă era preluarea iar nu întocmirea unor acte, chiar formal în concordanță cu legislația de la acea epocă. Apoi, faptul că acel carton din coperta unui dosar este nou iarăși nu are relevanță, față de preluarea în fapt în primul rând, și față de faptul că nimic nu ar interzice schimbarea unor coperți degradate, deși nimeni nu susține că s-ar fi schimbat, iar lipsa documentației pentru terenul de pe str. M. K. nr. 36 nu susține decât eventual preluarea în fapt.
Privitor la contractul de închiriere a terenului de către P. P., arată că și acesta este nul potrivit principiului accesorium sequitur principale.
Or, aici logica reclamantei apelante este inversată deoarece trebuie analizată întâi nulitatea preluării și abia apoi nulitatea actelor subsecvente.
Faptul că martorul P. P. a fost persoana de încredere, susține apelanta, și că la plecarea din țară în 1987 a reclamantei i s-a încredințat apartamentul nr. 7 de pe str. B. nr. 3 și terenul de pe M. K. nr. 36 iar ulterior I. i-a închiriat apartamentul, pe care apoi în baza L. nr. 112/1996, acesta l-a cumpărat în proprietate, nu face decât să întărească ipoteza existenței unui contract de închiriere și pentru terenul de pe M. K. nr. 36 cu același martor.
În ce privește motivele de apel ale reclamantei, acestora li s-a răspuns punctual la problemele care interesează, concentrând criticile expuse prea lax în primele motive de apel pe 22 de pagini iar în completarea acestora pe
29 pagini.
Acțiunea nu este inadmisibilă, chiar dacă imobilul face obiectul L. nr.
1., deoarece trebuie analizată prin prisma susținerilor și temeiurilor indicate de reclamantă, anume dacă imobilul a fost preluat ulterior anului 1990 atunci nu ar intra sub incidența L. nr. 1. și ar fi vorba de o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, iar dacă a fost preluat imobilul anterior acestui an, 1990, atunci făcea obiectul L. nr. 1.. Chiar această analiză implică soluționarea fondului cererii deci nu se poate spune că o acțiune este inadmisibilă dacă soluția asupra ei implică însăși analiza fondului.
Ceea ce este relevant e că a avut loc o preluarea de către stat anterior anului 1989. Faptul că a avut loc o preluare nu poate fi contestat, cât timp există alte acte care se referă la teren, anterioare anului 1990, încheiate de către stat cu terți, cum ar fi actul încheiat de stat, prin I. C.-N., ca proprietar, prin care a închiriat terenul situat în C.-N. str. Miksath K. nr. 36, prin două contracte de închiriere, pentru suprafețele de câte 250 mp.: unul cu numitul B. A., în calitate de chiriaș, înregistrat sub nr. 503.197 din data de (...) (fila 48 vol. III dosar fond) și altul, cu numitul P. P., în calitate de chiriaș, înregistrat sub nr. 503.196 din (...) (fila 51 vol. III dosar fond), cât și procesul verbal de preluare nr. 5122/(...) (fila 81 vol. III dosar fond), actele emise de terți (fila 75-78 vol. III dosar fond).
Cum am spus, faptul că treptat reclamanta contestă existența actelor pe măsură ce părțile sau instanțele își întemeiază argumentarea lor pe existența acestora nu poate duce la o altă finalitate, cât timp aceste acte se coroborează între ele și la rândul lor cu declarațiile de martori, iar din starea de fapt ce se poate deduce din aceste probe astfel coroborate reiese că preluarea s-a făcut în prima jumătate a anului 1989.
Existența acestor acte a fost constatată personal și de instanța de apel, în baza probei încuviințate la termenul din data de (...) pentru termenul din data de (...) când a fost prezentat dosarul juridic ce conține în original actele indicate anterior.
Nu se poate afirma că prima instanță nu a pus în discuție anumite acte și efectele ce le produc pentru că însemna o simplă antepronunțare. Cât timp actele erau depuse la dosar instanța rămânea ca privitor la efectul pe care îl produc să se pronunțe doar prin soluția ce o dă în cauză și motivarea acesteia.
Faptul de a nu exista un act formal de preluare de către stat, în formă scrisă, sau existența unuia încheiat formal cu respectarea unor dispoziții legale, abuzive, de la acea epocă, nu face ca o preluare să fie abuzivă și una nu, cât timp ambele au acest caracter. Reclamanta nu poate indica preluarea apartamentului din str. B. ca fiind cu titlu iar a terenului din str. Miksath K. ca fiind fără titlu, cât timp ceea ce este relevant este preluarea în sine. Dacă un imobil a fost preluat în fapt anterior anului 1990, nu are importanță cum, fiind de notorietatea abuzurile și diversitatea acestora în epocă, avem o preluare care face obiectul L. nr. 1., iar nu a unei acțiuni de drept comun.
Prin această prismă se poate afirma că este fără relevanță dacă în D. nr. 103/(...) a fost sau nu făcută mențiunea referitoare la teren, deoarece independent de această mențiune, preluarea terenului a fost abuzivă, cât timp a avut loc anterior anului 1990.
Tot în acest sens nu are importanță că, urmare a demersurilor reclamantei s-a dispus, prin H. nr. 174/(...) a C.ui J. C., reconstituirea D. nr. 103/(...) a fostului C. P. al J. C. în forma în care aceasta nu cuprinde și sintagma „precum și terenul de 511 mp. situat în str. M. nr. 36";, cât timp nu menționarea într-un act a preluării face ca aceasta să fie abuzivă ci chiar preluarea în sine, în fapt a imobilului, dispunerea de către stat cu privire la imobil și privarea de bun a fostului proprietar, anterior anului 1990.
Cu privire la această chestiune reclamanta a invocat în completarea motivelor de apel prezumția autorității de lucru judecat (fila 44 dosar apel), iar la termenul din data de 16 septembrie 2011 (fila 139 dosar apel), având în vedere că este vorba, după cum arată și apelanta în respectivele motive de apel, de o prezumție iar nu de o excepția, curtea a analizat-o ca atare, ca și motiv de apel, anume a constatat că este inutilă precizarea sau nu a terenului într-un act de preluare, în formă scrisă, ca și reconstituirea acestui act fără menționarea terenului, relevantă fiind existența preluării abuzive în fapt.
Este indiferent că preluarea s-a făcut cu sau fără titlu, ceea ce trebuie lămurit este să fi existat o preluare dat fiind că relativ la noțiunea de „.
Curtea E. a D. O., prin H. din 1 decembrie 2005 în Cauza Păduraru împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 514 din 14 iunie 2006 observă că practica instanțelor naționale nu este constantă atunci când trebuie să decidă, de exemplu, dacă Decretul nr. 92/1950 sau Decretul nr.
223/1974 era sau nu conform cu constituțiile în vigoare la momentul aplicării lui și putea să constituie așadar un "titlu" al statului (paragrafele 33
- 37 de mai sus). A. lipsă de coerență, se mai reține, se referă nu numai la posibilitatea instanțelor de a analiza titlul statului și interpretările diferite și chiar contradictorii pe care acestea le-au dat în această chestiune de drept, ci și la modalitatea în care Guvernul a definit această noțiune.
A. chestiune, a preluării anterior anului 1990, este necesară deoarece, prin prisma D. nr. 3. pronunțată în recurs în interesul legii, obligatorie decipentru instanțe, acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a L. { H. "lnk:L(...)%2010%2.%200" o "Lege nr. 1. - Parlamentul României" |nr. 1.} și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, s-a stabilit că în caz de concurs dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv L. nr. 1., și { H. "lnk:C(...)%201000030%2.%200" o "C. 1950 - C. E." | europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. A. prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În speță, având în vedere și motivarea acestei din urmă decizii este evident că preluarea acestui imobil făcea obiectul L. nr. 1. iar reclamanta sau imobilul nu se încadrau în cazurile de excepție indicate în aceleași motive ale deciziei nr. 3.. Deși imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat și reclamanta este îndreptățită să invoce încălcarea dreptului său de proprietate, aceasta se poate face doar în condițiile legii speciale.
Aici prima instanță are o motivare puțin confuză, deoarece reține că acțiunea sa poate fi analizată prin prisma dreptului comun, art. 480 Cod civil, dar că imobilul a fost preluat anterior anului 1990.
Curtea precizează că acțiunea pe dreptul comun poate fi analizată în temeiul art. 480 cod civil dar numai până la momentul constatării dacă imobilul a fost preluat anterior sau ulterior anului 1990, fiind admisibilă acțiunea doar în ipoteza în care imobilul a fost preluat ulterior anului 1990 sau dacă nu se încadrează în categoriile reglementate de L. nr. 1., deoarece dacă a fost preluat anterior acestui an atunci, potrivit și deciziei nr. 3., de mai sus, o acțiune întemeiată pe art. 480 Cod civil nu poate fi admisă deoarece reclamanta avea la îndemână dispozițiile legii speciale, ale L. nr. 1., și nu are nici o justificare pasivitatea sa, simpla susținere că o astfel de cerere ar fi fost respinsă nu are nici un suport și nici o credibilitate.
Inexplicabil este că reclamanta putea să formuleze o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun împotriva statului atunci când prin decizia nr. 5. a Î. C. de C. și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii a arătat că persoanele care consideră că în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost deposedate nelegitim de proprietățile lor imobiliare - inclusiv în baza prevederilor Decretului nr. 223/1974 - pot cere în justiție pe calea acțiunii în revendicare recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra acestor bunuri și, ca urmare, restituirea lor.
Dar reclamanta nu a introdus o astfel de acțiune atunci când era admisibilă cu toate că din notificarea nr. 1126/12/Ex/(...) (fila 67 vol. I dosar fond) notificare trimisă de către reclamantă rezultă fără dubiu că avea cunoștință despre preluare.
Faptul că procedura de restituire prin L. nr. 1. cu privire la anumite aspecte este una care poate fi îmbunătățită, nu înlătură obligativitatea urmării acesteia, cel puțin în ce privește formularea unei cereri, care altfel atrage decăderea din dreptul de a mai cere despăgubiri, în acest sens trebuie menționată H. CEDO din 12 octombrie 2010 în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 778 din (...).
Relevant este pct. 140 din această din urmă hotărâre „Astfel, C. îi este suficient să constate, ținând cont de sensul autonom al noțiunii "bunuri" șide criteriile reținute în jurisprudența C., că existența unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului."
Mai important este pct. 142 din aceași hotărâre care arată că „Prin urmare, Curtea apreciază că transformarea într-o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționa tă de întrunirea
de către partea i nteresată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute
de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi."
și pct. 164 „Așa cum art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le
pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care
acceptă să restituie drepturile de propr ietate persoane lor deposedate [Vander Mussele împotriva Belgiei, 23 noiembrie 1983, § 48, seria A nr. 70; Slivenko împotriva Letoniei (dec.) [MC], nr. 48.321/99, § 121, CEDO 2002-II, și Jantner, menționată mai sus, § 34]."
Apoi, referirea apelantei la procesul verbal de preluare nr. 5122/(...) și că acesta face mențiunea unei alte persoane și alt teren și că acest aspect a fost menționat în cuprinsul sent. nr. 2. și dec. civ. nr. 1. (fila 120 verso vol. II dosar fond) este adevărată dar acest act este din data de 12 iar cel din cauză este din data de 14, ambele din luna iulie 1988.
În ce privește apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 acesta poate reprezenta S. Român în litigiile în care acesta este parte, sub condiția ca, prin legi speciale, reprezentarea S. Român să nu fie atribuită altor organe.
Curtea, dat fiind că potrivit art. 25 al. 2 din Decretul nr. 31/1954 "S. este persoana juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații", iar conform alin. 2 al aceluiași articol, "El participă în astfel de raporturi prin M. F., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop";, iar acțiunea de față este o acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, normă generală în materie, iar nu pe o lege specială care să indice expres o calitate procesuală pasivă a unei alte entități, va constata că pârâtul S. Român prin M. F. are calitate procesuală pasivă.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondate apelurile declarate de reclamanta R. M. ANA născută Ghișe și de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 123 din 10 februarie 2011 a T. C., pronunțată în dosar număr (...), pe care o va menține în tot.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe apelanta reclamantă R. M. născută Ghișe, aflată în culpă procesuală față de respingerea apelului, să plătească intimatei M. I. P. suma de 4340 lei iar intimaților G. A. S., G. M. și G. J. R. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorarii de avocat, potrivit chitanțelor aflate la dosar
(fila 179 și 180).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
DEC IDE
Respinge apelurile declarate de reclamanta R. M. ANA născută Ghișe și de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 123 din 10 februarie 2011 a T. C., pronunțată în dosar număr (...), pe care o menține în tot.
Obligă pe apelanta reclamantă R. M. născută Ghișe să plătească intimatei M. I. P. suma de 4340 lei iar intimaților G. A. S., G. M. și G. J. R. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER M. C. V. I. D. C. A. B.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 14 ex., la data de (...)
Judecător fond - O.-S. M. - Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 320/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 147/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
