Decizia civilă nr. 3191/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3191 /R/2011
Ședința publică din data de 23 septembrie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : I.-D. C.
Judecători : A.- A. P.
C.-M. CONȚ
Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. V. împotriva sentinței civile nr. 500 din 27 mai 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind pârâții P. M. C.-N., C. LOCAL
AL M. C.-N. și pe intervenienții N. D. L., D. C., F. A., R. T. și M. A., având ca obiect plângere în baza Legii nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent asistat de avocat R. D. cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta pârâților intimați P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N., consilier juridic G. N. cu delegațiile depuse la dosar (filele 21- 23), precum și, intervenienta intimată N. D. L., lipsă fiind restul intervenienților, D. C., F. A., R. T. și M. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că pârâții intimați P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N., au depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 3 august
2011, întâmpinări prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Instanța înmânează un exemplar din întâmpinarea formulată de
P. municipiului C.-N. precum și de C. Local al municipiului C.-N. cu reclamantul recurent.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar o serie de înscrisuri reprezentând traseul branșamentului electric pentru terenul din C.-N., str. C. nr. 13 și planul de situație, un plan de situație pe care sunt relevate traseele conductelor apă-canal existente în zonă, planul de situație cu rețelele de gaze ( filele 24-41 din dosar) și copia chitanțelor privind onorariul avocațial ( fila 42 din dosar ).
Instanța înmânează un exemplar din aceste înscrisuri u reprezentantei P.ui municipiului C.-N. și intervenientei N. D. L..
La cererea personală a reclamantului recurent, reprezentantul acestuia solicită amânarea cauzei pentru a răspunde întâmpinărilor formulate în cauză .
Părțile adverse nu se opun cererii de amânare.
Instanța, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de reclamantul recurent, putând, eventual, amâna pronunțarea pentru a da posibilitate acestuia de a depune la dosar concluzii scrise.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent susține recursul formulat, solicitând admiterea lui, casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare apreciind necesar ca același expert sau un alt expert să se pronunțe asupra acestor acte depuse la dosar.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâților intimați P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N. solicită respingerea recursului, în baza motivelor expuse prin întâmpinare.
Intervenienta intimată N. D. L. arată că intervenienții nu pot fi de acord cu admiterea recursului, solicitând respingerea recursului formulat de reclamantul R. V., precizând că au investit multă muncă și bani pentru defrișarea și consolidarea versantului, apreciind că sunt îndreptățiți să cumpere acest teren.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 500 din 27 mai 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul R. V., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., în temeiul Legii nr. 1., ca neîntemeiată.
S-a admis cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului P. municipiului C.-N. de intervenienții N. D. L., D. C., F. A., R.
T. și M. A.
S-a respins acțiunea față de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N., ca fiind înaintată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut căprin D. nr. 984 din (...), emisă de pârâtul P. municipiului C.-N., s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din legea nr. 2., având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru terenul expropriat în suprafață de 2374 mp., înscris inițial în C.F. nr. 836 C. cu nr. top. 3947, situat în municipiul C.-N., str. Septimiu Albini nr. 31, în favoarea reclamantului R. V.
În considerentele dispoziției s-a reținut că terenul revendicat a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 1., prin care s-a preluat terenul în suprafață de 2374 mp. de la notificatorul R. V., cu plata despăgubirilor legale în sumă de 2,25 lei/mp., iar terenul este situat în zonă sistematizată.
Din adresa nr.74673/452.1/(...) emisă de D. patrimoniului M. și E. proprietății din cadrul M. C.-N. rezultă că primăria nu dispune deimobile sau alte bunuri și servicii care pot fi oferite în compensare pentru imobilele revendicate în temeiul Legii nr. 1., care nu pot fi restituite revendicatorilor.
La solicitarea reclamantului instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice judiciare pentru identificarea a două imobile, situate în mun. C.-N., str. A. P. nr. 8-10 și str. C. nr. 13. Cu privire la imobilul situat pe str. A. P. expertul B. I. a concluzionat în sensul că acest teren nu este liber și nu poate fi atribuit în compensare reclamantului.
Referitor la imobilul situat pe str. C. nr. 13, expertul a constatat că este înscris în C.F. nr. 6270 C., A+3, nr. top. 9358/1/3, teren curte în suprafață de 4229 mp., proprietar tabular fiind S. Român, cu drept de proprietate înscris în baza Decretului nr. 111/1951. S-a constatat că pe latura de sud a parcelei se află o zonă liberă de construcții și utilități tehnico-edilitare, în suprafață de 2267 mp. A. existent la terenul propus în compensare este din str. C., acces comun cu al proprietarilor parcelelor învecinate cu nr. top. dezmembrate conform înscrierilor din C.F. nr. 6270 C., de sub B..19. Expertul a propus atribuirea terenului în suprafață de 2267 mp.
Din planul întocmit de expert cu privire la situația actuală și situația propusă a terenului rezultă că parcela nou creată în favoarea reclamantului, cu nr. top. 9358/1/3/2 în suprafață de 2267 mp. are caracterul unui loc înfundat și ar impune constituirea unui servituți de trecere în favoarea reclamantului. În același timp, din curtea comună a imobilului ar rămâne suprafață insuficientă pentru exploatare în condiții optime a construcțiilor existente, față de modul de amplasare a acestora și a garajelor. Este de remarcat și faptul că în ipoteza în care parcela având datele de identificare menționate s-ar dezmembra în două parcele noi, situația accesului la acestea ar deveni extrem de dificilă, dând naștere la litigii între proprietarii construcțiilor existente și reclamant.
T. a reținut de asemenea că intervenienții sunt titularii unor contracte de închiriere cu privire la curtea comună a imobilului.
Raportat la cele expuse s-a constatat că terenul descris nu îndeplinește condițiile pentru a fi acordat în compensare, chiar dacă reclamantul a obținut certificatul de urbanism depus în probațiune.
În altă ordine de idei, s-a reținut că prin N. înregistrată la B. C. M. R. sub nr. 1226/(...) reclamantul a solicitat să i se restituie „prin echivalent contravaloarea terenului";, precizând că terenul expropriat a fost utilizat pentru edificarea unor blocuri.
Pentru considerentele expuse și în baza dispozițiilor art. 26 alin. 3 raportat la art. 1 alin. 2, art. 7 alin. 2, art. 11 alin. 4 din L. nr. 1., republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul R. V. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N.
Față de pârâtul C. local al municipiului C.-N. acțiunea a fost respinsă ca fiind înaintată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Soluția s-a impus deoarece consiliile locale nu au atribuții prevăzute de L. nr. 1. și L. nr. 2. în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor.
Potrivit art. 55 raportat la art. 49 alin. 2 C.pr.civ. și având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată, s-a admis cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului
P. municipiului C.-N. de intervenienții N. D. L., D. C., F. A., R. T. și M. A.
În baza prevederilor art. 274 C.pr.civ., s-a constatat că pârâții și intervenienții nu au solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe reclamantul R. V. a declarat recurs, întermen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii civile, a respingerii cererii de intervenție accesorie, precum și, obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în fond și în recurs.
În motivarea recursului, reclamantul a învederat instanței că în mod greșit tribunalul a considerat că terenul propus a se acorda în compensație reprezintă un loc înfundat și ar trebui instituit un drept de servitute, deși nu aduce nici un argument de ordin tehnic pentru această susținere. Instituirea unei servituți se poate realiza doar ulterior stabilirii unui drept de proprietate.
Fără nici o motivare, tribunalul a statuat că restul terenului are o suprafață insuficientă pentru exploatarea construcțiilor aflate în proprietatea intervenienților care au contracte de închiriere și garaje. Contractele de închiriere au fost încheiate în anul 2008, după promovarea litigiului, iar despre amplasarea garajelor, sentința nu face nicio mențiune.
Instanța de fond s-a îngrijorat de eventuala stare conflictuală care s-ar crea între reclamant și chiriașii terenului prin instituirea unei servituți ulterioare, determinând o situație mai favorizantă intervenienților care nu au nici o vocație la terenul în litigiu, în detrimentul reclamantului care a fost deposedat nelegal de un imobil și care are dreptul la acordarea măsurilor prevăzute de L. nr. 1..
Conform dispozițiilor art. 1, art. 7 și art. 24 din L. nr. 1., reclamantul este îndreptățit să primească pentru terenul preluat în mod nelegal de stat, un alt teren în suprafață sau valoare echivalentă.
La dispoziția C. Local al M. C.-N. se află terenuri libere care pot face obiectul măsurilor reparatorii, iar despăgubirile pot fi acordate numai dacă nu ar exista alte terenuri care să se acorde în compensare, indiferent de modul cum s-a formulat notificarea.
Pârâtul intimat P. M.-N. a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului ca nefondat și, în consecință, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. (f.13-14)
În susținerea poziției procesuale, intimatul a arătat că terenul solicitat de reclamant pentru a-i fi atribuit în compensare este situat în C.-N., str. C., nr. 13 și nu poate face obiectul unei astfel de măsuri motivat de faptul că nu este liber de sarcini, fiind în folosința proprietarilor de apartamente din curte care au contracte de închiriere.
Măsura reparatorie constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent nu este o măsură ce prezintă caracter obligatoriu, ci doar o posibilitate pe care L. nr. 1. o lasă la latitudinea entității investite cu soluționare notificării, în măsura în care există astfel de bunuri disponibile.
Ulterior, judecării cauzei pe fond, s-a adoptat Hotărârea C. Local al mun .C.-N. privind aprobarea listei terenurilor aparținând domeniului privat al mun. C.-N. care sunt puse la dispoziția comisiei pentruaplicarea Legii nr. 1., în vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent dispuse prin hotărâri judecătorești.
În consecință, dispoziția atacată de către reclamant a fost soluționată de către P. mun. C.-N. cu respectarea actelor normative în vigoare prin stabilirea unei reparații echitabile pentru reclamant, la momentul anterior adoptării hotărârii mai sus arătate.
Pârâtul intimat C. LOCAL AL M. C.-N. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, invocând, în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, excepție care a fost în mod corect soluționată de instanța de fond în sensul respingerii ei, întrucât calitatea procesuală pasivă aparține P.ui mun. C.-N. și nu autorității deliberative, C. Local al M. C.-N. potrivit art. 21 sin L. nr. 1..(f.17-18)
În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât terenul situat în C.-N., str. C., nr. 13, nu este liber de sarcini, deoarece este în folosința proprietarilor de apartamente din curte care dețin contracte de închiriere, astfel încât nu poate face obiectul compensării.
Intimații intervenienți accesorii N. D. L., D. C., F. A., R. T. și M. A.,prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului reclamantuluiîntrucât aceștia dețin pentru terenul în litigiu contracte de închiriere în derulare. Intervenienții au investit în defrișarea și curățarea în totalitate a terenului, dar și în consolidarea versantului, terasându-l și sprijinindu-l cu ziduri de susținere pentru prevenirea alunecării terenului.
În opinia intervenienților aceștia au un drept de preemțiune în cumpărarea terenului curte aferent fiecărui apartament datorită contractelor de închiriere încheiate cu Primăria mun. C.-N.. Se va crea permanent o stare conflictuală între intervenienți și reclamant care va da naștere unor litigii ulterioare, iar accesul la locuințele proprii va fi extrem de dificil în ipoteza în care reclamantul va primi în compensare terenul situat în C.-N., str. C., nr. 13. (f.19-20)
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate
și a apărărilor formulate, Curtea în temeiul art.3041 C.pr.civ., reține următoarele:
Prin N. înregistrată la B. C. M. R. sub nr. 1226/(...) reclamantul a solicitat să i se restituie „prin echivalent contravaloarea terenului"; situat în mun. C. N., str.Albini nr.31, jud. C., constând în teren cu suprafața de
2374 mp înscris în CF nr.836 C. N., precizând că terenul expropriat a fost utilizat pentru edificarea unor blocuri (f. 19, vol. I, dosar fond).
Asupra imobilului înscris în C.F. nr. 836 C., A+1, cu nr. top. 3947, situat în municipiul C.-N., str. Septimiu Albini nr. 31 (fost nr.9), constând din casă din cărămidă și curte în suprafață de 900 stj, a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea reclamantului R. V., cu titlu de drept moștenire.
Prin încheierea de CF nr.32478/(...), asupra terenului de sub A+1 s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea S.ui Român, în administrarea GIGCL a jud. C., în baza art.30 din L. nr.58/1974, precum și dreptul de proprietate asupra construcției, în favoarea Cultului Penticostal - Biserica lui D. A. din RSR.
Ulterior, în baza Decretului de expropriere nr.1., imobilul mai sus arătat s-a împărțit în două imobile cu nr. top. noi: nr.top.3947/1, casa șiteren în suprafață de 863 mp, s-a reînscris în favoarea vechiului proprietar iar nr.top.3947/2, teren în suprafață de 2374 mp s-a transcris în CF nr.48146 în favoarea S.ui Român (f.23-26, vol. I, dosar fond).
Prin D. nr. 984 din (...) emisă de pârâtul P. municipiului C.-N., s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din L. nr. 2., având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru terenul expropriat în suprafață de 2374 mp., înscris inițial în C.F. nr. 836 C. cu nr. top. 3947, situat în municipiul C.-N., str. Septimiu Albini nr. 31, în favoarea reclamantului R. V.
În motivarea dispoziției s-a reținut că terenul revendicat a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 1., prin care s- a preluat terenul în suprafață de 2374 mp. de la notificatorul R. V., cu plata despăgubirilor legale în sumă de 2,25 lei/mp., iar terenul este situat în zonă sistematizată (f.3, vol. I, dosar fond).
Prin urmare, imobilul în litigiu intră sub incidența Legii nr.1., iar reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, potrivit art.2 coroborat cu art.3 alin.1 lit. a din lege.
Prin prezenta acțiune civilă reclamantul a solicitat, în mod expres, acordarea măsurilor reparatorii constând în compensarea cu un teren echivalent ca valoare cu terenul preluat în mod abuziv de către stat.
În acest sens, tribunalul a reținut din adresa nr. 74673/452.1/(...) emisă de D. P. M. și E. P. din cadrul M. C.-N. că primăria nu dispune de imobile sau alte bunuri și servicii care pot fi oferite în compensare pentru imobilele revendicate în temeiul Legii nr. 1., care nu pot fi restituite revendicatorilor (f.45, f.52, vol. I, dosar fond).
La solicitarea primei instanțe pârâtul a depus „Lista de inventariere a imobilelor fond locativ la finele anului 2007"; instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice judiciare pentru identificarea a două imobile, situate în mun. C.-N., str. A. P. nr. 8-10 și str. C. nr. 13 (f.53-152, vol. I, dosar fond).
Cu privire la imobilul situat pe str. A. P. expertul B. I. a concluzionat că acest teren nu este liber și nu poate fi atribuit în compensare reclamantului.
Referitor la imobilul situat pe str. C. nr. 13, expertul a constatat că este înscris în C.F. nr. 6270 C., A+3, nr. top. 9358/1/3, teren curte în suprafață de 4229 mp., proprietar tabular fiind S. Român, cu drept de proprietate înscris în baza Decretului nr. 111/1951. S-a constatat că pe latura de sud a parcelei se află o zonă liberă de construcții și utilități tehnico-edilitare, în suprafață de 2267 mp. A. existent la terenul propus în compensare este din str. C., acces comun cu al proprietarilor parcelelor învecinate cu nr. top. dezmembrate conform înscrierilor din C.F. nr. 6270 C., de sub B.-19. Expertul a propus atribuirea terenului în suprafață de 2267 mp, iar diferența în minus de 107 mp., față de suprafața de 2375 mp expropriată de la reclamant, corespunde echivalenței valorice de 1,5 mp teren expropriat /1 mp teren atribuit în natură. (f.219-231, vol. I, dosar fond).
Expertul a propus dezmembrarea parcelei de teren cu nr.top.9358/1/3, în două parcele cu nr. top. noi, respectiv: nr. top. nou
9358/1/3/1, teren curte, în str. C. nr.13, în suprafață de 1967 mp, care se va reînscrie în aceeași CF în favoarea S.ui Român; nr. top. nou
9358/1/3/2, teren, în str. C. nr.13, în suprafață de 2267 mp, se va înscrie într-o nouă CF, în favoarea reclamantului, întocmind în acest sens și tabelul cu mișcarea parcelelor.
Prin suplimentul la raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni expertul a menționat că pe amplasamentul terenului aferent curții interioare a imobilului de pe str. C. nr.13, conform planului de situație din Certificatul de urbanism depus de reclamant, se află vechile construcții existente, branșamentul rețelelor utilitare ce deservesc blocul de locuințe și un șir de garaje. În continuare, expertul a arătat că își menține punctul de vedere și concluziile din raportul de expertiză (f.57-
59, vol. II, dosar fond).
Conform art.1 alin.2 din L. nr.1., „In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. M. reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de catre entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei indreptatite, sau despagubiri acordate in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv";.
Totodată, art.26 alin.1 din același act normativ statuează că,
„Daca restituirea in natura nu este posibila, detinatorul imobilului sau, dupa caz, entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii este obligata ca, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, in termenul prevazut la art. 25 alin. (1), sa acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, in situatiile in care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana indreptatita.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că măsura reparatorie constând în acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv are un caracter subsecvent raportat la măsura reparatorie constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii, astfel încât aceasta poate fi propusă doar în cazurile in care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana indreptatita motiv pentru care Curtea va înlătura critica pârâților recurenți referitoare la faptul că măsura compensării reprezintă doar o posibilitate, lăsată la latitudinea entității investite cu soluționarea notificării.
Potrivit pct.1.7. din HG nr.250/2007, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri:terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deținute de aceasta.
Astfel, textul legal stabilește care sunt criteriile care trebuie îndeplinite pentru ca un bun să poată fi oferit persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, respectiv: să fie deținut de entitatea obligată la restituire, să fie disponibil și să fie acceptat de persoana îndreptățită.
În speță, nu s-a dovedit că măsura reparatorie a compensării imobilului expropriat de la reclamant nu este posibilă. Unitatea deținătoare, reprezentată de P. mun. C. N., nu a contestat faptul că deține imobilul situat în C. N., str. C. nr.13, cu nr.top.9358/1/3, că acest bun este disponibil, ci din contră, s-a probat contrariul, cu atât mai mult cu cât reclamantul a solicitat în mod expres acest lucru, fiind de acord cu atribuirea terenului situat în C. N., str. C. nr.13, cu nr. top. nou 9358/1/3/2, teren în suprafață de 2267 mp.
În condițiile în care niciuna dintre părți, dar nici instanța de fond nu au solicitat lămuriri suplimentare expertului desemnat, tribunalul a apreciat, fără a avea o bază factuală, doar din simpla analiză a planul întocmit de expert cu privire la situația actuală și situația propusă a terenului și a concluzionat că parcela nou creată în favoarea reclamantului, cu nr. top. 9358/1/3/2 în suprafață de 2267 mp. are caracterul unui loc înfundat și ar impune constituirea unui servituți de trecere în favoarea reclamantului, iar din curtea comună a imobilului ar rămâne suprafață insuficientă pentru exploatare în condiții optime a construcțiilor existente, față de modul de amplasare a acestora și a garajelor și în ipoteza în care parcela de teren s-ar dezmembra în două parcele noi, situația accesului la acestea ar deveni extrem de dificilă, dând naștere la litigii între proprietarii construcțiilor existente și reclamant.
Toate aceste argumente ale primei instanțe sunt nelegale întrucât exced criteriilor prevăzute de L. nr.1. și HG nr.250/2007, astfel cum acestea au fost menționate anterior.
De asemenea, aserțiunile tribunalului sunt și netemeinice întrucât reclamantul a depus, în recurs următoarele adrese: din (...) eliberată de SC E. SA-F. T. N., nr.17767/(...) eliberată de SC C. de apă S. SA și din (...) eliberată de SC Eon Gaz D., înscrisuri din care reiese, fără niciun dubiu, faptul că parcela de teren cu nr. top. nou 9358/1/3/2, în suprafață de 2267 mp, din str. C. nr.13, nu este afectată de rețele electrice, branșament trifazic aerian, rețea publică de apă și canalizare sau de rețele de gaz ( f.24-29, f.32-33).
Contrar susținerilor pârâților recurenți, dar și a intervenienților intimați, în cauză s-a dovedit, fără echivoc, faptul că terenul cu nr. top. nou 9358/1/3/2, în suprafață de 2267 mp, din str. C. nr.13, este liber de construcții și utilități tehnico-edilitare, în sensul art.10.3 din HG nr.250/2007, respectiv nu este afectat de căi de acces (străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), de existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale, astfel încât poate fi acordat reclamantului încompensare, ca măsură reparatorie, pentru terenul acestuia preluat de
S. R.
Împrejurarea că pârâtul C. local al mun. C. N. a adoptat HCL nr.227/(...) privind aprobarea listei terenurilor aparținând domeniului privat al mun. C. N., ce sunt puse la dispoziția C. pentru aplicarea legii nr.1. în vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, dispuse prin hotărâri ale instanțelor judecătorești nu prezintă relevanță deoarece această hotărâre a fost adoptată ulterior pronunțării sentinței recurate.
Totodată, apărarea pârâților recurenți și a intimaților privitoare la faptul că ternul nu este liber de sarcini, fiind în folosința proprietarilor de apartamente din construcția situată pe teren, cu derularea unor contracte de închiriere, nu poate fi reținută de Curte întrucât, așa cum s- a menționat anterior, aceste împrejurări de fapt nu pot constitui impedimente pentru atribuirea terenului în compensare în condițiile în care toate cerințele prevăzute de L. nr.1. și HG nr.250/2007 sun îndeplinite în speță.
Pe de altă parte, conform raportului de expertiză întocmit, din ternul curte aferent construcțiilor, în suprafață totală de 4229 mp înscris în CF nr.6270 C., situate pe terenurile cu nr.top.9358/1/1 și nr.top.9358/1/2, rămâne o suprafață de teren curte aferent de 1962 mp, pe care sunt amplasate garajele intervenienților intimați care au în derulare contracte de închiriere, suprafața de teren curte fiind suficientă pentru buna utilizare a construcțiilor.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. local al mun. C. N., Curtea apreciază că această excepție nu este fondată pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, conform CF nr.6270 C., terenul propus pentru a fi acordat în compensare reclamantului se află în proprietatea S.ui Român și în administrarea C. local al mun. C. N., astfel încât acesta face parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale, Municipiul C. N..
Potrivit art.36 alin.1 din L. nr.215/2001, „C. local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale";.
De asemenea, alin.2 al aceluiași text legal reglementează categoriile de atribuții exercitate de C. local, printre cate și cele prevăzute la lit. c, și anume, atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. c) din lege, consiliul local: a) hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii; b) hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii; c) avizează sau aprobă, în condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților; d) atribuie sau schimbă, în condițiile legii, denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes public local.
Având în vedere că terenul propus pentru a fi acordat în compensare reclamantului face parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale, Municipiul C. N. și reținând faptul că pârâtul C. local al mun. C. N. exercită atribuțiile legale privind administrarea domeniului privat al M. C. N., Curtea constată că există identitate între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul de drept material dedus judecății astfel încât va respinge excepția lisei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. local al mun. C. N..
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041 C.pr.civ. va admite recursul declarat de reclamantul R. V. împotriva sentinței civile nr. 500 din 27 mai 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică și, rejudecând, admite în parte cererea principală formulată de reclamantul R. V., în contradictoriu cu pârâții P. M. C.-N., C. LOCAL AL M. C.-N. și, în consecință: În conformitate cu prevederile art.26 alin.1 și alin.3 din L. nr.1., va modifica art.1 din D. nr. 984/(...), emisă de P. M. C.-N., după cum urmează: Se propune acordarea în compensare, în favoarea reclamantului R. V., a terenului în suprafață de 2267 mp., cu nr. top. nou 9358/1/3/2, ce face parte din nr. top. inițial 9358/1/3 din CF nr. 6270 C.-N., nr. ser A+3, conform Anexei 5 din exp.tehnică judiciară întocmită de expert B. I. - și care face parte integrantă din hotărâre - situat în str. C. nr.13, C.-N., în schimbul terenului expropriat de la reclamant, în suprafață de 2.374 mp., înscris inițial în CF nr. 836 C. nr.top.3947, situat în C.-N., str. Septimiu Albini nr.31, condiționat de restituirea de către reclamant a despăgubirilor primite la expropriere, menținând restul Dispoziției nr.984/(...). În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 C.pr.civ., va obliga pârâții și intervenienții, aflați în culpă procesuală, la plata către reclamant a sumei de 2.240 lei cheltuieli de judecată aferente fondului cauzei, reprezentând onorariu expertiză și totodată, va respinge ca nedovedită cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial. În temeiul art.55 raportat la art.49 alin.3 C.pr.civ., va respinge cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului P. M. C.- N., de către intervenienții accesorii N. D. L., D. C., F. A., R. T. și M. A. având în vedere soluția dată cererii principale. În conformitate cu dispozițiile art.316 raportat la art. 274 alin.1 C.pr.civ., va obliga pe intimații pârâți și intervenienții accesorii, aflați în culpă procesuală, să plătească recurentului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial dovedit prin chitanțele anexate la f.42 din dosar. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamantul R. V. împotriva sentinței civile nr. 500 din 27 mai 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică și, rejudecând, admite în parte cererea principală formulată de reclamantul R. V., în contradictoriu cu pârâții P. M. C.-N., C. LOCAL AL M. C.-N. și, în consecință: Modifică art.1 din D. nr. 984/(...), emisă de P. M. C.-N., după cum urmează: Se propune acordarea în compensare, în favoarea reclamantului R. V., a terenului în suprafață de 2267 mp., cu nr. top. nou 9358/1/3/2, ce face parte din nr. top. inițial 9358/1/3 din CF nr. 6270 C.-N., nr. ser A+3, conform Anexei 5 din exp.tehnică judiciară întocmită de expert B. I. - și care face parte integrantă din hotărâre - situat în str. C. nr.13, C.-N., în schimbul terenului expropriat de la reclamant, în suprafață de 2.374 mp., înscris inițial în CF nr. 836 C. nr.top.3947, situat în C.-N., str. Septimiu Albini nr.31, condiționat de restituirea de către reclamant a despăgubirilor primite la expropriere. Menține restul Dispoziției nr.984/(...). Obligă pârâții și intervenienții la plata către reclamant a sumei de 2.240 lei cheltuieli de judecată aferente fondului cauzei, reprezentând onorariu expertiză. Respinge ca nedovedită cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial. Respinge cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului P. M. C.-N., de către intervenienții accesorii N. D. L., D. C., F. A., R. T. și M. A. Obligă pe intimații pârâți și intervenienții accesorii să plătească recurentului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ S.-D. G. GREFIER, Red.A.A.P. Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond:E. L.
← Decizia civilă nr. 1440/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2191/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|