Decizia civilă nr. 420/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie

Dosar nr.(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 420/R/2011

Ședința publică din 3 februarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. S., împotriva deciziei civile nr. 4780 din 8 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe intimații P. V. și P. A., având ca obiect despăgubiri- Legea nr.

221/2009.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamanților intimați P. V. și P. A., avocat C. I., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de A. C.- procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 24 ianuarie

2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului recurent, concluzii scrise.

La data de 1 februarie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților intimați, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.

Curtea, din oficiu, pune în discuția părții prezente, recalificarea căii de atac din recurs în apel, raportat la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată precum și raportat la data pronunțării hotărârii atacate.

Reprezentantul reclamanților intimați apreciază că calea de atac este recursului, întrucât în ședința din data de 8 octombrie 2010, și-a precizat acțiunea la suma de 5000 E., însă acest aspect nu apare consemnat în încheierea menționată.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de A. C. arată că raportat la această precizare, calea de atac este recursul.

Curtea, raportat la precizarea făcută în ședința publică din 8 octombrie

2010, va judeca prezenta cauză ca și recurs.

Părțile prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca nelegal și nefondat, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei, conform chitanței depuse la dosar.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de A. C., arată că la fond nu a participat reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de A. C., având în vedere prevederile art.45 C.proc. civ.

În ce privește fondul cauzei, solicită admiterea recursului, schimbarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, având în vedere că Curtea

Constituțională s-a pronunțat în acest sens.

C U R T E A:

Pri n se ntin ța ci vi l ă n r. 4780 din 8 octo mbrie 2010, pron un țată de Tri bu n alul

S ăl aj în do sarul n r. ( ...) , a fost admisă acțiunea precizată a reclamanților P. V. și P.

A., împotriva S.ui R. Prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost obligat pârâtul la

4.000 E., plătibili în lei, la cursul din ziua plății, către reclamanți, reprezentând daune morale și la 36.000 lei despăgubiri civile către reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 1559/7 octombrie 1949 a T.ui Militar C., secția I, tatăl reclamanților, menționat în hotărârea de condamnare „. I. al D. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională, 5.000 lei amendă corecțională, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea averii pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale făcând aplicațiunea art. 209 pct. II lit. b), d), e), f) Cod penal, combinat cu Decret nr. 212/1948.

Legea nr. 221/2009 stabilește prin art. 1 alin. (2) lit. a) și d) „de drept"; caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul reclamanților, astfel că, în continuare, instanța este chemată a se pronunța doar asupra cererilor privind daunele morale și despăgubirile pretinse de reclamanți.

Aceasta deoarece, potrivit art. 5 din amintita lege și soțul ori descendenții persoanei care a suferit o condamnare cu caracter politic sunt îndreptățiți, după decesul acesteia, la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în cuantum de până la 5.000 euro.

Tatăl reclamanților a decedat la data de 17 ianuarie 1983, la vârsta de 64 de ani.

Martorii audiați în cauză, R. V. și Horincar Augustin, au confirmat faptul că tată al reclamanților continuat să fie supravegheat de organele de securitate, că acesta a executat muncă forțată la canal, unde a fost dus în lanțuri, de la penitenciarul G., că urmare a condamnării tatălui reclamanților, autoritățile locale ale vremii au luat din patrimoniul acestuia aproximativ 15.000 bucăți cărămidă arsă, care au fost utilizate la edificarea unui grajd al G.A.C. (Gospodărie Agricolă Colectivă).

Martorul Horincar a apreciat valoarea unei cărămizi ca fiind de 3-4 lei.

S-a mai menționat că prin H. nr. 2. a C. județene pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 mamei reclamanților i s-a acordat o indemnizație lunară de 10.000 lei, ca soție supraviețuitoare a defunctului P. I..

Această Hotărâre se referă la o perioadă de prizonierat în U. a defunctului P.

I..

Este însă evident că mențiunea privind prizonieratul constituie o eroare materială, ținând seama că în perioada evidențiată în hotărârea comisiei județene, și anume 26 iunie 1949 - 7 iulie 1954, defunctul P. I. a fost arestat, conform documentului oficial emis de Ministerul de Interne.

Coroborând toate probele dosarului, în baza art. 5 pct. 2 din Legea nr.

221/2009, instanța a admis acțiunea și ținând seama de plafonarea prin O. nr. 6. a cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral, a obligat pârâtul la 4.000

E. către reclamanți, cu acest titlu, plătibil în lei la cursul din ziua plății efective.

H. de condamnare în sine și apoi declarațiile martorilor sunt probe de natură să conducă la concluzia că regimul comunist a supus pe tatăl reclamanților la suferințe și persecuții, pentru care legea recunoaște dreptul la daune morale, instanța apreciind necesar a acorda aceste despăgubiri într-un cuantum orientat spre maximul legal.

T. a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți și la plata contravalorii cărămizilor confiscate abuziv, după cum indubitabil au relevat declarațiile martorilor, sens în care, în baza art. 998 Cod civil, pârâtul a fost obligat la 36.000 lei despăgubiri civile către reclamanți (12.000 buc. cărămizi x 3 lei).

Împo tri va ace ste i senti n țe a de cl arat re cu rs î n te rme nu l le g al S. R. pri n

M in iste rul Fin an țelo r Publice reprezentat de D. G. a F. P. S., solicitând

des fii n țare a sen tin ței și res pin ge re a acți un ii .

În motivarea recursului pârâtul a arătat că, la pronunțarea sentinței atacate, nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 221/2009, în sensul că hotărârea atacată a fost pronunțată fără participarea procurorului, participare obligatorie, că nu au fost respectate dispozițiile art. 6 din Legea nr. 221/2009, conform cărora, caracterul politic al condamnărilor va fi menționat prin hotărârile judecătorești prin care au fost pronunțate astfel de condamnări.

Prin concluziile scrise, pârâtul apelant a solicitat instanței să țină seama de dispozițiile deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.

Intimații au depus la dosar întâmpinare, prin care au arătat că se opunadmiterii recursului, că hotărârea pronunțată este anterioară deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale.

Analizând recursul prin prisma mo tive lo r in vocate , rapo rtat l a di spo ziți ile art. 304 ind. 1 C. pr. ci v., cu rte a apre ci ază că ace sta es te fo n dat, pentru motivul referitor la constituirea completului de judecată, fiind încălcate dispozițiile prev. de art. 3 alin. 5 din Legea nr. 221/2009 referitoare la participarea procurorului la judecată, motiv de nulitate necondiționată a hotărârii, sens în care, în temeiul art.

312 alin. 1-4, va casa sentința obiect al recursului și va reține cauza spre rejudecare.

Apreciind că se impune suplimentarea probațiunii în ceea ce privește cuantumul daunelor materiale, stabilește termen de judecată pentru data de 3 martie 2011, la aceeași sală, de la ora 8,30, pentru când vor fi citate toate părțile.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. S.,împotriva sentinței nr. 4780 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează.

Reține cauza spre rejudecare. Stabilește termen pentru data de (...). Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B.

Red. IA dact. GC

2 ex/(...)

Jud. primă instanță: I. D. D.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 420/2011, Curtea de Apel Cluj