Decizia civilă nr. 1440/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 1440/R/2011
Ședința publică din 20 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T.-A. N.
A. C.
M.-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. M., împotriva sentinței civile nr. 153 din 18 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta D. E. precum și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se prezintă reclamanta- recurentă M. M. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea tuturor părților de a se prezenta la instanță.
La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei se prezintă reclamanta- recurentă M. M., lipsă fiind reprezentantul pârâtului S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. C.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 15 aprilie 2011, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței recurate. Se comunică un exemplar din aceasta reclamantei-recurente.
C., după deliberare, din oficiu, pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiunea având ca obiect solicitarea de despăgubiri în baza răspunderii civile delictuale întrucât potrivit prevederilor art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 67/1958, dreptul de a solicita despăgubiri în baza răspunderii civile delictuale se prescrie în termen de trei ani, și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reclamanta-recurentă lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocate întrucât dreptul de a mai solicita despăgubiri s-a prescris.
C., reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin cererea de chemare in judecata modificata si completata reclamantele M. M. si D. E. au solicitat tribunalului in contradictoriu cu paratul S. R. reprezentat prin M. F. ca prin hotărârea ce o va pronunța sa oblige paratul la plata despăgubirii de 62.000 EURO pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politica a antecesorului lor P. P. ,cu cheltuieli de judecata .
Prin Sentința civilă nr. 153 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și s-a respins cererea de chemare în judecată modificată și completată formulată de reclamantele M. M. și D. E. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca urmare a admiterii acestei excepții și ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform actelor aflate la f. 4,24-121, in septembrie 1959 antecesorul reclamantelor a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzuta de art. 209 pct. II C.pen. El a decedat in închisoare in ianuarie
1961. Din aceleași acte rezulta in mod neechivoc ca decesul s-a datorat condițiilor de detenție întrucât la data începerii detenției fiind examinat medical a fost găsit sănătos. Cauzele morții indica si ele aceeași concluzie.
Conform art. 1 din L.a 221/2009 condamnările dispuse in temeiul art. 209 C.pen. constituie de drept condamnări cu caracter politic iar conform art. 3 din aceeași lege internarea dispusa in temeiul D. 6/1950 este de drept o măsura administrativa cu caracter politic .
In privința acestor condamnări instanța nu mai trebuie sa constate caracterul politic întrucât el este constatat chiar de legiuitor așa cum rezulta din interpretarea coroborata a art. 1 alin. 1,2,4 si art. 4 din L.a 221/2009
Prejudiciului nepatrimonial suferit prin condamnări cu caracter politic a fost recunoscut de către parat după răsturnarea regimului comunist acesta înțelegând sa reparare prejudiciile astfel create prin elaborarea D. L.
1. .
T. a apreciat ca repararea aceluiași prejudiciu moral nu este posibila si pe calea dreptului comun având in vedere considerentele cuprinse in D. nr. 1. a Curții Constituționale si ca paratul nu întrunește in persoana sa condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii sale civile delictuale.
Astfel in aceasta decizie se arata următoarele :";Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi ".
In privința daunelor acordate pentru suferințele morale s-a arătat ca";scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei";.
In justificarea existentei acestor daune s-a arătat "că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în C. Ernewein și alții împotriva
Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în C. Klaus și Iouri Kiladze contra
Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în C. Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în C. Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în C. Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în C. Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în C. Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în C. Bergauer și alții contra Cehiei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie
2000 în C. Ex - Regele Greciei și alții contra Greciei).
Prin urmare, C. a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda"; .
Pornind de la aceste considerente rezulta așadar ca răspunderea civila delictuala a paratului nu poate fi antrenata chiar având in vedere prevederile legale invocate in notele de ședința (f. 126-128)nici in temeiul dreptului comun reprezentat de art. 998 C. sau a art. 1 si 2 din L.a 221/2009 (care nu vizează acordarea de daune morale) pentru suferințele produse de regimul comunist .
Totodată se poate retine ca o asemenea obligație nu exista nici din perspectiva CEDO care nu obliga statele sa repare nedreptățile produse de antecesorii lor altfel spus CEDO si jurisprudența create in baza sa nu se aplica pentru nedreptăți anterioare ratificării acestei convenții de către statul membru .
In consecința se poate retine ca in speța paratul nu are calitate procesual pasiva si pe cale de consecința lipsa întrunirii cerințelor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale întrucât nu exista obligația sa de a repara prejudiciul creat de regimul comunist si totodată inaplicabilitatea in speța a art. 5 din CEDO ,inaplicabil unei condamnări anterioare anului 1994 cum este cea din speța .
Pornind de la rațiunea acordării daunelor morale mai sus expusa si având in vedere modul in care alte state foste comuniste au înțeles sa repare nedreptățile produse de regimul comunist (prin legi speciale) in aceeași decizie se concluzionează ca modalitatea in care legiuitorul roman a înțeles sa reparare aceste nedreptăți prin beneficiile si daunele prevăzute in Decretul L. 1. este suficient ,acordarea unor noi despăgubirii in baza unui alt temei legal decât Decretul L. 1. contravenind valorii de dreptate prevăzuta de art. 1 alin. 3 din Constituție .
Altfel spus pentru prejudiciul invocat in speța de către reclamanta paratul deși nu avea o obligație legala in acest sens a înțeles sa acorde odespăgubire sub forma unei indemnizații lunare si care a fost apreciata a fi suficienta pentru repararea nedreptății produse o majorare sau o modificare a acesteia fiind posibila doar prin modificarea D. L. 1..
In consecința in baza tuturor considerentelor de mai sus tribunalul a apreciat ca in speța paratul nu are calitate procesual pasiva ,ca nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii delictuale neexistând o fapta ilicita a paratului săvârșită de acesta cu vinovăție care sa impună acordarea de daune morale astfel ca in baza art. 998 C. ,art. 1 alin. 2 ,art. 2 din L.a
221/2009 ,art. 5 CEDO ,art. 274 C.pr.civ tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual pasive a paratului si a respins acțiunea din prezentul dosar atât pe excepția cit si ca nefondata .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. M. solicitând în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în ceea ce privește solicitarea de casare a hotărârii, aceasta se impune raportat la prevederile art. 312 alin. 5 C.pr.civ., instanța de fond nesoluționând fondul pricinii.
Deși în dispozitivul sentinței cererea este respinsă atât ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., cât și ca nefondată, în realitate acțiunea a fost respinsă doar pe excepție.
Instanța de fond nu a analizat toate argumentele invocate prin notele de ședință formulate pentru termenul de judecată din data de (...).
În ceea ce privește modificarea hotărârii s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în mod greșit reținându-se că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă.
Atâta vreme cât antecesorul reclamantei a fost urmărit și condamnat de autoritățile statului, cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a tratatelor internaționale în vigoare este firesc ca acesta să răspundă pentru prejudiciul cauzat, împrejurarea că acele fapte s-au produs în timpul regimului comunist fiind irelevantă sub aspectul angajării răspunderii S.ui R..
Prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 17, 50, 64,
65 din Constituția R.iei din 1952, art. 3 din L.a nr. 5/1952.
Instanța de fond a făcut o greșită aplicarea a dispozițiilor art. 998 C., art. 1 alin. 2 și art. 2 din L.a nr. 221/2009, art. 5 din CEDO.
Considerentele primei instanțe sunt criticabile prin reținerea inexistenței faptei ilicite a pârâtului atâta timp cât antecesorul reclamantei a fost condamnat pentru delictul de uneltire împotriva ordinii sociale prevăzut și pedepsit de art. 209 pct. 2 lit. a C.pen.
Instanța de fond nu a luat în considerare textele de lege invocate din care rezultă caracterul ilicit al faptei pârâtului, respectiv prevederile art. 2,
5, 9, 10, 11 alin. 1, 18, 19 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor
Omului din 1948.
Chiar dacă în speță nu este aplicabil art. 5 din CEDO nu există nici o justificare pentru înlăturarea dispozițiilor din Declarația Universală a
Drepturilor Omului invocată mai sus.
S-a făcut dovada și a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, acesta constând în lipsirea de libertate din motive imaginare politice în suferințele fizice și psihice cauzate de regimul de detenție și în confiscarea bunurilor proprietate privată.
Este de observat că deși instanța de fond a apreciat că nu ar fi întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, aceasta a reținut existența prejudiciului.
De asemenea, s-a dovedit și existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa S.ui R. care rezultă din starea de fapt reținută în cauză.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299, 304 pct. 9, 3041, 312,
261 pct. 5, art. 242 alin. 2 și art. 274 din C.pr.civ.; art. 1 și 2 din L.a nr.
221/2009; art. 998 din Codul Civil; art. 2, 5, 9, 10, 11 alin. 1, art. 18, 19, 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948; art. 17, 50, 64, 65,
87 din Constituția R.iei din 1952; art. 13 din Constituția R.iei din 1965; art. 1 din Constituția R.iei din anul 1991; art. 5 pct. 1 și 5 din Convenția pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În apărare intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că aspectele învederate de către recurentă nu prezintă relevanță juridică, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 5 lit. a din L.a nr. 221/2009 care au fost declarate neconstituționale prin D. nr.
1..
S-a mai învederat că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului nu poate constitui prin ea însăși temei de drept al unei acțiuni în justiție, fiind necesar să se indice care drepturi prevăzute de convenție au fost încălcate, în ce constă încălcarea și ce lege internă se impune a fi înlăturată în aplicarea art. 20 alin. 2 din Constituția R.iei.
Analizând recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile nr. 1. a T. C. pronunțată în dosar nr. (...),prin prisma excepției invocate din oficiu, C. reține următoarele:
În vederea soluționării recursului se impune în prealabil a se face precizarea că temeiul de drept al acțiunii a fost precizat de către reclamantă prin scriptul depus la fila 16 din dosarul de fond, arătându-se că art.5 pct.1și 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale, art.1 alin.1 și art.2 din L.a nr.221/2009 și art.998 C. sunt textele de lege pe care se fundamentează acțiunea ca urmare a declarării ca neconstituțional a art. 5 alin.1 lit.a din L.a nr.221/2009, urmând a se avea în vedere și prevederile art.5 alin.1 din legea specială la stabilirea despăgubirilor.
Raportat la temeiul de drept al acțiunii indicat de către reclamante, fiind vorba despre o acțiune în răspundere civilă delictuală îndreptată împotriva S.ui R. ca urmare a prejudiciului cauzat de regimul comunist, se apreciază că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât în mod greșit.
Fiind vorba despre invocarea răspunderii civile delictuale pentru fapte săvârșite în timpul regimului comunist de către autorități este evident că acțiunea nu poate fi îndreptată decât împotriva S.ui R., prin Ministerul
Finanțelor Publice în condițiile în care se solicită sume de bani cu titlu de daune morale, punându-se problema temeiniciei cererii de chemare în judecată în urma verificării tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, astfel cum acestea rezultă din prevederile art.998 C. Nu se poate face distincție între regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945 și S. R., subiectul de drept fiind și în acea perioadă S. R. iar nu regimul comunist.
În ceea ce privește reprezentarea S.ui R. de către Ministerul Finanțelor Publice, art.25 din Decretul nr.31/1954, text de lege în vigoare, stipulează că S. participă în raporturile juridice prin Ministerul Finanțelor Publice afarăde cazurile în care legea stabilește alte organe în acest scop, cadrul procesual fiind deci în mod corect stabilit de către reclamante.
Modul în care instanța de fond a soluționat fondul cauzei nu va fi analizat de către instanța de recurs având în vedere excepția invocată din oficiu, aceea a prescripției dreptului la acțiune, excepție soluționată în sensul admiterii.
Fiind vorba despre o acțiune întemeiată pe art.998 C., sunt incidente în cauză prevederile art.3 și 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a D. -L. nr.1., act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist. T. de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din decret s-a împlinit deci în anul 1993. Prin constatarea intervenirii prescripției dreptului la acțiune nu se încalcă prevederile art.5 alin.1 și 5 din CEDO, acest articol nestipulând că ar fi vorba despre drepturi imprescriptibile extinctiv, aplicându-se deci normele dreptului intern în materie de prescripție.
Referitor la solicitarea de casare a hotărârii și trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj în vederea judecării cauzei pe fond, se apreciază că aceasta nu este întemeiată ținând cont în primul rând de considerentele de mai sus. În subsidiar se reține că instanța de fond a motivat și soluția de respingere a cererii pe fond, în considerentele sentinței regăsindu-se argumentele instanței în acest sens, faptul că nu a răspuns punctual tuturor argumentelor reclamantelor neputând fi asimilat cu necercetarea fondului cauzei.
Având în vedere considerentele de mai sus, C., în temeiul art.304 ind.1 coroborat cu art.312 alin.3 C.pr.civ., va admite recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile nr. 153 din 18 februarie 2011 a T. C. pe care o va modifica în sensul că va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ca urmare a admiterii excepției dreptului la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Admite recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile nr. 153 din 18 februarie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ca urmare a admiterii excepției dreptului la acțiune.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 20 aprilie 2011.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: A.A.M.
| ← Decizia civilă nr. 2481/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3191/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
