Decizia civilă nr. 5163/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA 1 CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. CIVILĂ NR. 5163/R/2011

Ședința publică din 09 decembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. POP

JUDECĂTOR: C.-M. CONȚ

ANA I. GREFIER : A.-A. M.

S-au luat spre examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta M. M., recursul declarat de reclamanta S. N. DE C. R. DIN R. - F. C. și recursul declarat de pârâții S. M., S. N.-DAN, S. A.-N. și N. M.-V., împotriva deciziei civile nr. 2. din 11 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați M. Ș.-S. și M. M.- G., având ca obiect grănițuire - revendicare.

Se constată că la data de (...), reclamanta recurentă, prin intermediul domnului avocat M.-L. H. a înregistrat la dosar „. scrise";, la care a anexat factura seria HN.A nr. 0324 din (...) și chitanța seria HN.A nr. 0169 din (...), care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 1000 R. factura seria HN.A nr. 0344 din (...) și chitanța seria HN.A nr. 0182 din (...), care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 2000 RON, precum și factura seria HN.A nr. 0354 din (...) și chitanța seria HN.A nr. 0189 din (...), care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 1340 R.

De asemenea, se constată că la aceeași dată, reclamanta recurentă S. N. de C. R. din R. - F. C., prin intermediul mandatarei B. S., a înregistrat la dosar „. scrise";, la care a anexat un set de înscrisuri, care au fost deja depuse la dosarul cauzei (f. 70 - 135).

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din (...), care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1375/(...) a J. C.-N. pronunțată în dosarul nr.

18834/2004, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P. C., M. M., M. Ș. S., M. M. G. și S. N. DE C. R. împotriva pârâților S. N., S. M., S. N. DAN și S. N. A. și în consecință, s-a stabilit că linia de hotar dintre terenul aflat în proprietatea reclamanților, înscris în CF 23434 col C. cu nr. top

11134/1 și terenul aflat în proprietatea pârâților, înscris în CF 23563 col C. cu nr. topo 1., pe amplasamentul actual al gardului ce desparte cele două terenuri.

S-au respins celelalte capete de cerere, iar reclamanții au fost obligați, în solidar, să achite pârâților suma de 700 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii tabulari ai imobilului cu nr. topo 11134/1, casă

și teren în suprafață de 918 m.p. înscris în CF col 24434 iar pârâții sunt proprietari tabulari ai imobilului prev. cu nr. top 1., casă și teren în suprafață de 406 transcris în CF col 23563 C.

În CF col 24434 sub C1 și în CF 23563 este înscris un drept de servitute de trecere în favoarea imobilului cu nr. top 1., asupra imobilului cu nr. top 11134/1, în baza sentinței civile nr. 4..

Din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert D. M., rezultă că suprafața reală a imobilului cu nr. top. 11134/1 este de 811 mp., față de 918 mp., așa cum se menționează în cartea funciară, iar suprafața terenului cu nr. top 1. este de 473 mp., față de 406 mp. trecuta în CF. În total, pentru cele două parcele a rezultat o suprafață reală de 1284 mp., deci un minus de 40 mp., față de suprafața tabulară de 1324 mp.

Din acest motiv, expertul a propus ca pentru stabilirea corectă a liniei de hotar dintre cele două terenuri, suprafața care lipsește față de suprafața tabulară totală sa fie repartizată proporțional cu suprafețele tabulare. A., rezultă pentru parcela cu nr. top. 11134/1 un minus de 28 mp., iar pentru parcela cu nr. topo 1. un minus de 12 mp.

Prin urmare, linia de hotar care trebuie restabilită intre cele două imobile se propune a fi trasată ținând seama de suprafețele tabulare corectate în minus, care vor fi 890 mp pentru parcela cu nr. top 11134/1, respectiv 394 mp. pentru parcela cu nr. top. 1.. Această linie de hotar propusă intre cele două parcele se obține prin deplasarea de la est la vest cu

4,10 m în partea nordică și 4 m în partea sudică, a actualei delimitări dintre imobile, care în prezent este reprezentată de latura estică a gardului zidit, care va trebui demolat. Această stabilire a liniei de hotar afectează garajul părților pe o suprafață de 19 mp.

Pârâții au depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5675/1971 a N.ui de S. C., prin care S. N. și S. M. au cumpărat de la numiții K. F. și K. E. imobilul cu nr. top. 1., care are un drept de servitute de trecere asupra imobilului cu nr.top. 11134/1.

Prin autorizația nr. (...) s-a autorizat executarea de către pârâți a unui garaj auto din zidărie de cărămidă sau înlocuitori, pe fundație de beton, acoperiș terasă cu o boxă.

Prin autorizația nr. (...) s-a autorizat executarea de către pârâți a unui garaj din elemente prefabricate de beton armat și panouri cu plasă sârmă.

Declarațiile martorilor audiați în cauză sunt contradictorii, martorii propuși de reclamanți declarând în marea lor majoritate că noul gard edificat de pârâți - în anul 1974 nu este pe amplasamentul vechiului gard, ci este amplasat înspre proprietatea reclamanților cu o lungime cuprinsă intre 3,5 și 5 m și când susțin acest lucru se orientează după niște pomi, cărora martorii le atribuie specii diferite, ce se aflau la o distanță de circa 3,5- 5 m de vechiul gard, pe când față de nou gard sunt la o distanță de circa 0,5 m, în timp ce martorii propuși de pârâți au declarat în marea lor majoritate, că gardul edificat în anul 1974 s-a edificat exact pe amplasamentul vechiului gard.

În principiu, grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, este menită să apere dreptul de proprietate și se poate dispune atât în cazul inexistenței unei delimitări intre proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părți.

Prin soluționarea cererii trebuie reconstituit vechiul hotar intre proprietățile învecinate, la origine nelitigios, și în acest sens trebuie administrate doar probele necesare pentru stabilirea acestui vechi hotar.

În speță, față de probatoriul administrat, instanța a constatat că părțile nu au contestat împrejurarea că hotarul real dintre terenurile lor l-a reprezentat vechiul gard din lemn, reclamanții susținând că actualul hotar, stabilit prin edificarea gardului zidit de pârâți se află pe un alt amplasament, intrând în interiorul terenului lor, în timp ce pârâții s-au apărat susținând că noul gard a fost edificat pe vechiul amplasament.

Instanța a considerat că susținerile reclamanților sunt neîntemeiate, deoarece martorii propuși de pârâți au declarat că au participat efectiv la edificarea gardului nou și că acesta s-a făcut pe vechiul amplasament, în timp ce martorii reclamanților au locuit în imobil la începutul anilor 70 și au revenit la imobil după 30 de ani, declarând că gardul nou a fost edificat prin ocuparea terenului reclamanților doar prin compararea locului unde se aflau pomii, care pot fi aceeași, după cum pot fi alții.

În al doilea rând, din declarațiile martorilor pârâților, precum și din autorizațiile de construire menționate, rezultă că pârâții au edificat garajul pe terenul lor în anul 1972, când exista vechiul gard, și abia în 1974 au edificat gardul nou, împrejurarea care infirmă susținerea reclamanților și concluziile raportului de expertiză efectuat de expert D. M., potrivit cărora stabilirea hotarului real presupune și demolarea garajului, fiind edificat pe terenul lor.

Împrejurarea că suprafețele reale ale celor două terenuri nu sunt conforme cu suprafețele menționate în CF, terenul reclamanților fiind mai mic cu 107 mp., iar cel al pârâților fiind mai mare cu 67 mp., ar conduce automat la concluzia că diferența s-ar datora ocupării de către pârâți a unei părți din terenul reclamanților, și nici nu justifică propunerea expertului D. M. de stabilire a liniei de hotar prin repartizarea diferenței de suprafață, proporțional cu suprafețele din CF. Cartea funciară garantează proprietatea, insă nu și suprafețele înscrise, diferențele constatate față de suprafețele reale putând să datoreze unor înscrieri greșite. În speță, suprafețele celor două terenuri au fost trecute prin încheierea CF 3., prin care s-a dezmembrat terenul cu nr. top 11134, iar de atunci nu a mai intervenit nici o modificare în configurația celor două parcele.

Fața de cele ce preced, instanța a considerat că acțiunea reclamanților este întemeiată doar în parte, și a dispus în temeiul art. 584 C. stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți pe amplasamentul actual al gardului ce desparte cele două proprietăți.

Ca o consecință a stabilirii liniei de hotar pe amplasamentul actual, instanța a apreciat că se impune respingerea petitului privind revendicarea porțiunii de teren ocupată de pârâți prin mutarea gardului, neexistând o astfel de ocupare, precum și petitul privind demolarea gardului și a garajului, acestea fiind edificate pe linia de hotar reală, respectiv pe terenul pârâților.

În privința servituții de trecere, instanța a observat că din cuprinsul înscrierii din C. nu se poate stabili dacă servitutea a fost pietonală sau auto.

Din declarațiile martorilor propuși de părți rezultă că aceștia au folosit drumul de acces pentru a intra cu autoturismul încă de la data cumpărării imobilului lor, iar, pe de altă parte, pârâții și-au construit garajul în anul

1972.

Instanța a reținut raportat la dispozițiile art. 616 și 618 cod civil că servitutea de trecere se impune a fi instituită în cazul în care un imobil nu are ieșire la calea publică, iar pentru utilizarea lui în condiții normale este necesar ca această ieșire să se facă pe terenul învecinat. Stabilirea servituții trebuie să se facă în așa fel încât să-i producă proprietarului imobiluluiaservit o pagubă cât mai mică. Pe de altă parte, potrivit art. 634 Cod civil proprietarul fondului aservit trebuie să se abțină de la orice manifestare care să facă incomodă exercitarea servituții de către proprietarul fondului dominant.

În speță, pârâții folosesc de peste 30 de ani drumul de servitute pentru a intra cu autovehiculul în curtea lor, și în acest sens și-au edificat garajul în anul 1972. Pe de altă parte, și reclamanții folosesc același drum pentru a intra cu autoturismul până în garajele lor, acest drum fiind comun până la câțiva metri de terenul pârâților.

În aceste condiții, instanța a apreciat că nu se impune limitarea dreptului de servitute doar la trecerea cu piciorul, în primul rând pentru că trecerea pârâților cu autoturismul este necesară pentru exploatarea în condiții normale a imobilului lor, iar în al doilea rând, pe considerentul că prin folosirea autoturismului nu se aduce nici un prejudiciu reclamanților, atâta timp cât și ei folosesc același drum în acest scop.

În privința capătului de cerere referitor la obligarea pârâților la îndepărtarea molozului și a deșeurilor depozitate pe terenul lor, instanța a apreciat netemeinicia sa, reținând că este vorba de pământ și pietriș bătătorit, pe o suprafață de 7-8 metri înainte de intrarea pe poarta de acces în curtea pârâților, iar ridicarea terenului a fost necesară pentru folosirea autoturismului. Pe de altă parte, deși au susținut că datorită faptului că această zonă este mai ridicată, atunci când plouă apa se scurge în garajul lor, reclamanții nu au dovedit această împrejurare.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții S. N. DE C. R. A R., P. C., M. M., M. Ș. S. și M. M. G. au declarat apel care a fost respins prin decizia civilă nr.

494/A/(...) a T. C., pronunțată în dosarul nr. 3954/2006, iar hotărâreacriticată a fost menținută în întregime.

Împotriva acestei decizii, reclamanții S. N. DE C. R. A R., P. C., M. M., M.

Ș. S. și M. M. G. au declarat recurs care a fost admis prin decizia civilă nr.

2532/R/(...) a Curții de A. C., pronunțată în dosarul nr. (...), hotărâreaatacată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului la

Tribunalul Cluj.

În considerentele acestei decizii, instanța de recurs a constatat că tribunalul nu a verificat la fața locului existența și actualitatea reperelor indicate de martorii audiați și nu a recurs la confruntarea martorilor astfel încât să stabilească cu claritate starea de fapt, limita dinte cele două proprietăți. Pentru justa soluționare a cauzei se impune suplimentarea probațiunii cu o cercetare la fața locului, ocazie cu care instanța de apel va clarifica aspectele contradictorii cu privire la reperele din teren față de care se afla edificat gardul, prin reaudierea martorilor la fața locului. După reaudierea martorilor se impune suplimentarea raportului de expertiză, lucrarea urmând să țină seama de depozițiile martorilor, urmând să se verifice conformitatea edificării garajului cu autorizația de construire.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 9673/117/(...) pe rolul

T. C.

Prin decizia civilă nr. 2. din data de 11 mai 2011 a T. C., pronunțată îndosarul nr. (...), s-au respins apelurile declarate de către reclamanții S. N. DE C. R. A R., M. M., M. Ș. S. și M. M. G. împotriva Sentinței civile nr. 1375 din (...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 18834/2004, care a fost menținută în întregime, iar apelanții au fost obligați, în solidar, la plata în favoarea intimaților a cheltuielilor de judecată în apel, în sumă de

1700 lei.

Analizând apelurile în rejudecare, în baza dispozițiilor art. 282 și urm.

C.pr.civ, tribunalul a reținut că acestea sunt neîntemeiate.

A., cu privire la grănițuire, tribunalul a respectat indicațiile instanței de recurs și a procedat la o cercetare la fața locului, cu audierea și confruntarea martorilor. Pe parcursul judecății s-a constatat însă că procesul-verbal de cercetare la fața locului lipsește de la dosar, fiind prezente doar declarațiile martorilor audiați cu ocazia ieșirii la fața locului. Procesul-verbal nu a putut fi refăcut întrucât niciun membru al completului de judecată și nici grefierul nu mai sunt în Tribunalul Cluj, așa încât s-a refăcut proba, instanța de apel ieșind din nou la fața locului.

Instanța de rejudecare a apreciat însă că nici în urma cercetării la fața locului și nici în urma audierii și confruntării martorilor la fața locului probele raportate la grănițuire nu pot fi cu certitudine concludente, deoarece fiecare martor a susținut poziția părții care l-a propus. S-au păstrat astfel, aspecte contradictorii în declarațiile martorilor, starea de fapt fiind dificil de stabilit deoarece de la pretinsa modificare a mejdiei și până în prezent au trecut aproape 40 de ani. A. relatate de martori în care se face referire la unele repere fixe cum ar fi existența unor pomi fructiferi în apropierea mejdiei nu sunt relevante deoarece o parte a pomilor s-au uscat iar o altă parte sunt bătrâni iar vârsta acestora nu mai poate fi stabilită cu certitudine.

Prin urmare, instanța a încercat să își fundamenteze soluția pe probe cu preponderență tehnice, apreciind așa cum s-a indicat și prin decizia de casare că în cauză se impune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.

Instanța de rejudecare a plecat în analizarea cauzei de la premisa că mejdia dintre proprietățile părților se stabilește în funcție de situația existentă la data primei împărțiri a imobilului.

Inițial în discuție a fost un singur corp de proprietate cu nr. top.11134 din CF nr.24434 C., care în anul 1958 s-a împărțit în două parcele, din care una cu nr. top.1. a fost vândută și înscrisă în CF nr.23563 C., cealaltă cu nr. top.11134/1 rămânând fostului proprietar.

Parcela cu nr. top.11134/1 aparține reclamanților iar parcela cu nr.top. 1. aparține pârâților.

A. în vedere că prin raportul de expertiză efectuat de către expert D. M. s-a stabilit că suprafața însumată a celor două parcele nu este identică cu suprafața inițială din cartea funciară, fiind mai redusă, reținând că limitele exterioare ale corpului funciar inițial nu s-au putut modifica de-a lungul timpului, fiind fixe, tribunalul a apreciat că, încă de la început, din momentul dezmembrării suprafața inițială de teren nu era identică cu cea înscrisă în cartea funciară.

Prin urmare, este necesar a se stabili care a fost situația exactă la prima dezmembrare, cum au trasat mejdia proprietarii din acel moment, în funcție de aceste date trebuind a fi reconstituită mejdia și în prezent.

Din punctul de vedere al acestui raționament, tribunalul a constatat că expertul a plecat de la o premisă greșită în stabilirea mejdiei, constatând suprafața lipsă și imputând-o proporțional asupra proprietăților părților.

Ori, după cum s-a menționat, nu aceasta este modalitatea corectă de stabilire a mejdiei, nu trebuie trasată o mejdie nouă între proprietățile părților în funcție de suprafața lipsă, ci trebuie reconstituită mejdia veche.

T. a încercat obținerea vechilor planuri de dezmembrare, însă acestea nu au putut fi identificate în arhiva cărților funciare. S-a solicitat șiexpertului acest lucru, însă expertul, audiat fiind în fața instanței a precizat că nu a reușit nici el să obțină vechiul plan de dezmembrare.

În aceste condiții, instanța a încercat să obțină alte planuri mai vechi din care să rezulte cum s-a prezentat mejdia dintre proprietățile părților de-a lungul timpului .

S-a descoperit astfel un plan de situație întocmit la cererea reclamanților cu ocazia apartamentării imobilului construcție a reclamanților.

Instanța a considerat că acest plan poate sta la baza stabilirii liniei de graniță dintre proprietățile părților, având în vedere că acest plan a fost întocmit la inițiativa reclamanților, a fost folosit de către aceștia, prin urmare se presupune că la data întocmirii lui le-a convenit situația existentă în teren, măsurătorile corespunzând situației reale. Dacă acest plan a fost pe placul reclamanților în trecut, acesta trebuie acceptat și în prezent în dosarul de față.

Prin urmare, instanța de rejudecare a solicitat expertului să întocmească un supliment la raportul de expertiză, în funcție de acest plan de situație.

Prin suplimentul depus la data de 29 martie 2011, s-au prezentat mai multe variante de grănițuire, dintre care, în opinia tribunalului, varianta a doua corespunde situației din prezent de la fața locului.

Această variantă este preferabilă deoarece, pe de-o parte situația actuală durează în timp de aproape 40 de ani, fiind greu de presupus că reclamanții au stat în pasivitate atâta timp deși au știut că pârâții le ocupă o suprafață de teren.

Pe de altă parte, pârâții au edificat un garaj pe proprietatea lor, cu forme legale, în anul 1972, în condițiile în care vechiul gard recunoscut de toate părțile implicate exista.

Gardul nou al cărui amplasament îl contestă reclamanții a fost edificat în anul 1974, după edificarea garajului.

Dacă s-ar stabili mejdia așa cum doresc reclamanții, ar rezulta că mejdia ar trece prin garajul pârâților. Or, raționamentul reclamanților nu este logic.

Dacă garajul a fost edificat în limitele determinate de vechiul gard și dacă gardul vechi respecta mejdia dintre proprietăți, rezultă că și gardul nou respectă această limită, deoarece gardul vechi nu putea trece prin mijlocul garajului pârâților.

Există totuși și în varianta a doua din suplimentul la raportul de expertiză unele diferențe ale mejdiei propuse față de mejdia actuală, de 34 cm și 69 cm, diferențe pe care tribunalul le apreciază ca nesemnificative, putând rezulta inclusiv din folosirea unor aparate diferite la măsurătorile din prezent, cu aparat topografic, față de măsurătorile din trecut. Pe de altă parte, tribunalul a constatat că gardul este înclinat considerabil înspre proprietatea reclamanților, diferențele putând apărea și datorită acestui fapt.

În concluzie, tribunalul a reținut că reclamanții nu au reușit să dovedească o altă stare de fapt decât cea reținută la fondul cauzei, prin urmare nu există argumente pentru schimbarea soluției primei instanțe.

Cu privire la servitute, tribunalul a reținut că aceasta a fost instituită prin S. civilă nr.4. a T. C., servitutea fiind înscrisă în cartea funciară aimobilelor, nemenționându-se însă dacă servitutea de trecere este și auto sau doar cu piciorul.

Sub acest aspect, tribunalul a reținut de asemenea temeinicia și legalitatea sentinței atacate.

Pârâții au edificat în anul 1972 un garaj pe proprietatea acestora, de atunci și până în prezent folosind traseul servituții atât pentru accesul pietonal cât și pentru accesul auto.

Indiferent dacă servitutea a fost constituită de la început sau nu că servitute atât pietonală cât și auto, este cert, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, că pârâții au exercitat această servitute ca și servitute auto, încă din momentul ridicării garajului.

Servitutea de trecere este continuă și aparentă, semnele acesteia fiind constatate inclusiv de către instanța de apel la cercetarea la fața locului, respectiv existența porților auto, amenajarea servituții.

Potrivit art.623 C.civ, servituțile continue și aparente se dobândesc prin titlu sau posesiune de 30 de ani. Prin urmare, acestea de pot dobândi inclusiv prin prescripție achizitivă, iar aceasta se poate invoca pe cale principală sau pe cale de excepție.

Prin urmare, având în vedere că pârâții au exercitat dreptul de servitute așa cum este acesta în prezent pe parcursul a peste 30 de ani, fără a mai face o analiză a tipului de servitute acordat prin S. civilă nr. 4. a T. C., pârâții pot paraliza acțiunea reclamanților referitoare la servitute.

Cu referire la critica referitoare la obligarea pârâților de a ridica materialele de pe traseul drumului de servitute, tribunalul a apreciat că și această critică este de asemenea neîntemeiată.

Așa cum s-a reținut și în primul ciclu procesual, potrivit art. 630 Cod civil, acela căruia i se cuvine o servitute are dreptul de a face toate lucrările trebuincioase spre a se sluji de dânsa și spre a o păstra.

A. pârâții au fost îndreptățiți să aducă acel pământ și pietriș bătătorit pentru a-și amenaja calea de acces, situație în care aceștia nu pot fi obligați la ridicarea materialelor de construcție amplasate pe terenul reclamanților.

De altfel, instanța de apel a constatat la fața locului că terenul este uniform nivelat, fără diferențe de nivel față de proprietatea reclamanților, practic neincomodând în niciun fel exploatarea celor două parcele de teren.

Pentru motivele arătate, în baza art. 296 C.pr.civ, tribunalul a respins apelurile declarate, menținând în întregime dispozițiile sentinței atacate.

În temeiul art. 274 C. pr. civ, tribunalul a obligat apelanții, în solidar, la plata în favoarea intimaților a cheltuielilor de judecată în apel, 1700 lei, constând în onorariul avocațial și onorariul expertului.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S. N. DE C. R. DIN R. reprezentatăde S. .- F. C. a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, întrucât decizia recurată este considerată ca fiind vădit nelegală.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că este de acord și susține în întregime motivele din recursul formulat în prezenta cauză de către reclamanta M. M.

În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.

Împotriva aceleiași hotărâri, reclamanta M. M. a declarat recurs întermen legal, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță, cu consecința admiterii acțiunii în revendicare, a stabilirii liniei reale de demarcație din terenul aflat în coproprietatea reclamanților și cel aflat în coproprietatea pârâților, al obligării pârâților la restituirea în favoarea reclamanților a porțiunii de teren litigioase, cu demolarea zidului și garajului amplasate de pârâți pe această porțiune de teren, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a învederat instanței că hotărârea instanței de apel este în mod vădit lipsită de temei legal deoarece acțiuneaintrodusă la Judecătoria Cluj-Napoca trebuie în esență calificată ca o acțiune în revendicare. Este adevărat că s-a pretins - între altele - și stabilirea liniei reale de hotar dintre parcelele 11134/1 (aflată în coproprietatea reclamanților) și 1. (aflată în coproprietatea pârâților), dar aceasta doar ca o consecință a cererii principale: "predarea în posesie și folosință a terenului care aparține reclamanților".

Este vorba despre o fâșie de teren aflată la limita dintre cele două parcele, lată de aprox. 5 m și care se întinde pe întreaga lungime a graniței dintre terenuri. Fiind vorba despre o fâșie de teren litigioasă a cărei posesie se urmărește a fi redobândită, ca urmare a recunoașterii dreptului de proprietate, acțiunea este în mod evident o acțiune în revendicare imobiliară. Aceasta e o acțiune în realizarea dreptului, nicidecum o simplă acțiune în constatare - constatarea limitei inițiale dintre terenuri - așadar instanța de apel în mod greșit a calificat acțiunea ca fiind (și) o acțiune în grănițuire. Poziția recurenților a fost încontinuu și de numeroase ori reiterată de-a lungul desfășurării judecării fondului și apelului în sensul calificării acțiunii ca fiind revendicare.

Cu alte cuvinte, litigiul dintre părți nu a fost generat de necunoașterea

și, implicit, din dorința de a determina hotarul dintre cele două terenuri, ci tocmai datorită faptului că pârâții prin fapta proprie - construirea unui zid - au încălcat cu bună-știință această limită deja stabilită, lipsindu-i pe reclamanți în mod nelegitim de folosința unei suprafețe de teren aflate în proprietatea lor. Fiind vorba de o acțiune în revendicare, aceasta putea fi soluționată în mod corect doar cu respectarea regimului probațiunii specific acestui tip de acțiuni.

De asemenea, înșiși pârâții au confirmat implicit faptul că zidul pe care l-au ridicat nu se găsește nicidecum pe granița reală dintre cele două terenuri. Mai mult, autorizatia de construire este pentru un alt gard din prefabricate cu plasa de sârmă si acesta fără amplasament autorizat. Această confirmare rezultă tocmai din acțiunea introdusă în dosarul nr. (...) de către defunctul S. N. și S. M., prin care aceștia au solicitat constatarea dobândirii de către ei prin uzucapiune a unei suprafețe de 67 mp din imobilul - teren aflat în coproprietatea reclamanților și înscris în CF 24434

C. cu nr. top. 11134/1.

Este evident că, dacă ar fi dobândit în proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare acea fâșie de teren, pârâții nu ar mai fi fost în situația de a invoca uzucapiunea. Este totodată evident și că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății, reprezintă un mijloc de dobândire a proprietății asupra unui bun al altuia, printr-o posesie îndelungată exercitată cu contrazicerea dreptului celuilalt (aceasta atât în cazul uzucapiunii de Cod civil, cât și în cazul uzucapiunii extratabulare, între care reclamanții din dosarul nr. (...) au oscilat ca temei juridic al pretențiilor lor). În concluzie, după cum însăși instanța a constatat în dosarul respectiv: "s-a stabilit că reclamanții S. N. și S. M. folosesc cu 67 mp mai mult decât cei 406 mp întabulați în favoarea lor în CF 23563 C. și că ar folosi acest surplus de teren din proprietatea pârâților din prezenta acțiune".

Pornind de la cele arătate mai sus, prin sentința civilă nr. 4., J. C., , a respins pretențiile lui S. N. și ale lui S. M., stabilind că nici uzucapiunea nu le poate folosi acestora drept titlu de dobândire asupra fâșiei de teren care face și obiectul prezentului litigiu. Această hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat, cât timp a intervenit între aceleași părți cu cele din prezentul dosar.

Față de acțiunea în grănițuire și revendicare promovată de reclamanti în prezentul dosar, pentru suprafața de 67 mp din imobilul înscris în CF

24434 C., nr. top. 11134/1, pârâții-intimați au invocat în apărare dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului obiect al pretențiilor reclamanților. Prin S. civilă nr. 4343/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...), instanța a constatat în mod irevocabil că pârâții nu au prescris achizitiv imobilul din litigiu.

Dat fiind că într-o acțiune în grănițuire/revendicare pârâții pot avea câștig de cauză doar dacă dovedesc un drept de proprietate asupra imobilului disputat, se consideră că prin respingerea acțiunii în uzucapiune a pârâților, aceștia nu mai au niciun mijloc legal de apărare în fața pretențiilor legitime ale reclamanților. S. prin care s-a respins acțiunea în uzucapiune a pârâților a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că nu ar putea fi pronunțată o nouă hotărâre judecătorească prin care să se dispună în contra stării de fapt dezlegate de instanță în mod irevocabil. Așadar, de vreme ce pretinsul drept de proprietate al pârâților a fost infirmat în mod irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, această dezlegare se impune și în prezentul litigiu, fiind intrată în puterea lucrului judecat. Nu mai există așadar niciun impediment în calea admiterii acțiunii reclamanților.

Puterea lucrului judecat nu se confundă și nu trebuie confundată cu autoritatea de lucru judecat. Principiul puterii lucrului judecat este menit a preîntâmpina ca aceeași stare de fapt să primească dezlegări juridice diferite ori contrare în două procese diferite - chiar dacă între procese nu există identitate de părți, obiect și cauză. Acest principiu impune ca aspectele consacrate printr-o hotărâre judecătorească să fie obligatorii pentru instanțele judecătorești chemate ulterior să facă aprecieri cu privire la aceeași situație litigioasă.

Judecata celei de a doua cereri, prin care se tinde la contrazicerea unei hotărâri definitive și irevocabile, prin care s-a tranșat într-o primă judecată chestiunea de drept sau raportul juridic creat între părți, prin dezlegări peremptorii opozabile părților în mod absolut, este împiedicată de art. 166 C. În doctrina juridică s-a arătat pe cât se poate de cuprinzător: " ... hotărârea, care, bucurându-se de puterea lucrului judecat, pe de o parte va putea fi invocată de parte în viitoarele procese purtate în contradictoriu cu reclamantul din primul proces ca temei al unor consecințe juridice diferite ale aceluiași raport juridic de drept substanțial sau al unor raporturi juridice aflate în relație de dependență cu primul, iar pe de altă parte, o nouă judecată între aceleași părți, privitoare la același raport juridic litigios care a primit o dezlegare în fond, va putea fi paralizată prin invocarea excepției puterii lucrului judecat".

În materia revendicării imobiliare, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin D. 4525/(...)4 că într-o acțiune în revendicare se impune cu puterea lucrului judecat dezlegarea dată de o altă instanță unei acțiuni în uzucapiune promovate de pârâtul din acțiunea în revendicare. Situația juridică analizată în decizia sus-evocată este identică celei din prezenta cauză, astfel că se impun aceleași concluzii.

Așadar, din moment ce dreptul invocat de pârâți în combaterea pretențiilor reclamanților a fost invalidat prin S. civilă nr. 4343/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...), se impune admiterea recursului. O soluție contrară ar fi inadmisibilă, neputând coexista hotărâri judecătorești prin care să se dea soluții potrivnice pentru aceeași situație juridică.

Pe de altă parte, vă rugăm să observați că, deși excepția puterii lucrului judecat a fost ridicată de reclamanți în faza de fond, instanța nu s-a pronunțat în niciun fel asupra ei, fapt care face aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 C.

Se consideră că soluționarea corectă a acțiunii putea fi realizată doar pornind de la mijloacele de probă propuse de către părți.

A., reclamantă, și-a întemeiat pretențiile pe titlul de dobândire - contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1967 - așa cum reiese și din cuprinsul CF nr. 24434 C. La rândul lor, pârâții au invocat propriul titlu, respectiv posesia pe care au exercitat-o din anul 1975, de la momentul demolării gardului inițial existent între parcelele 11134/1 și 1. și ridicarea pe alt amplasament a zidului existent și în prezent.

Comparația dintre titluri nu poate să ducă decât la o concluzie favorabilă reclamaților deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare pe care și-au întemeiat pretențiile li s-au transmis și dreptul de proprietate asupra a 918 mp. rezultați din împărțirea în două a parcelei inițiale (nr. top.

11134). În același timp, titlul pârâților le conferă acestora drepturi doar asupra unei suprafețe de 406 mp din parcela inițială.

Prin expertiza efectuată în dosar de către exp. D. M., s-a constatat că suprafața de teren aflată în posesia recalamților este de doar 811 mp, față de

918 mp în titlu, pe când - urmare a modificării amplasamentului zidului dintre terenuri - suprafața aflată în posesia pârâților este de 473 mp, față de

406 mp în titlu.

Așadar, în timp ce reclamanții - în baza unui titlu anterior celui al pârâților - stăpânesc efectiv o suprafață din fosta parcelă 11134, mai mică decât suprafața menționată în contract, pârâții stăpânesc o suprafață mai mare decât cea care le-a fost transmisă prin propriul titlu. În concluzie, actuala împărțire faptică a fostei parcele 11134 este contrară atât titlului reclamanților, cât și titlului pârâților. Cu alte cuvinte, posesia pârâților contravine propriului titlu al acestora deoarece conform suprafeței totale a parcelei inițiale 11134 avute în vedere la încheierea contractelor de înstrăinare a parcelelor 11134/1, respectiv 1., cele două parcele ar fi trebuit să aibă 69,34% din suprafața totală (parcela 11134/1) și aprox. 30,66 % din suprafața totală (parcela 1.) - a se vedea "R. de E. T. T. efectuat in cauza" de E. principal D. M., pag.3, 4, Plansa nr.02 si nr.o3, confirmat prin "S. la R. de E. efectuat in Cauza" efectuat de E. principal A. Gh., Cap. F, anexele 1-10, precum și modalitatea de stabilire a suprafetelor in litigiu.

În fapt, pârâții stăpânesc o suprafață de teren considerabil mai mare de 30% din suprafața totală avută inițial de parcela 11134. În concluzie, prevalându-se atât de contractul translativ de proprietate, cât și de propria posesie pârâții nu fac decât să se contrazică.

În materia acțiunii în revendicare imobiliară posesia poate avea un dublu rol: substanțial și probatoriu. Posesia se găsește în prima ipostază atunci când întemeiază uzucapiunea, ceea ce nu e cazul în speță. Așadar, posesia pârâților nu poate reprezenta titlu de dobândire a proprietății ci cel mult un indiciu care să întemeieze o prezumție simplă în sensul existenței și, eventual, al întinderii dreptului lor de proprietate. Cea de a doua ipostază, legată de probațiune, le este inutilă pârâților deoarece ea este contrazisă tocmai de titlul de dobândire invocat de către pârâți. A. în vedere toate acestea, posesia pârâților nu poate fi primită nici ca un indiciu relevant în sensul probării întinderii dreptului de proprietate al acestora.

Se subliniază faptul că titlul reclamanților e anterior (contract încheiat în anul 1967, față de cel al pârâților, încheiat în 1971), prin urmare, odatăce acestora le-a fost transmis în proprietate 918 mp din parcela inițială (11134) era fizic imposibil ca pârâților să le fie transmis 473 mp deoarece suprafața totală a parcelei dezmembrate (11134) nu permitea acest lucru (în caz contrar s-ar fi înstrăinat în fapt bunul altuia, adică al reclamanților).

În al doilea rând, chiar în măsura în care s-ar compara posesia pârâtilor - care folosesc în prezent suprafața de teren litigioasă - cu titlul reclamanților concluzia nu ar putea decât să le fie favorabilă reclamanților.

. cum a reieșit în mod foarte clar din probațiunea făcută până în prezent posesia pârâților asupra părții litigioase de teren a început la mijlocul anilor "70 (ulterior obținerii autorizației administrative pentru ridicarea noului gard), în timp ce titlul reclamanților a fost încheiat și înscris în cartea funciară în anul 1967.

În concluzie, posesia exercitată în prezent de către pârâți asupra porțiunii de teren litigioase este contrară propriului titlu al pârâților (posesie fără titlu) și totodată este posterioară momentului la care s-a încheiat contractul ce servește drept titlu reclamanților. T. acestea nu fac decât să întemeieze concluzia justificată că posesia pârâților asupra fâșiei de teren lată de aprox. 5 m de la limita dintre parcelele 11134/1 și 1. s-a născut prin uzurparea dreptului reclamantului.

Aceste aspecte au reieșit și din raportul de expertiză efectuat în cauză de către D. M., care a concluzionat că: "linia de hotar trebuie restabilită între cele două imobile ( ... ) Această linie de hotar propusă între cele două parcele

( ... ) se obține prin deplasarea de la Est la V. cu 4,10 m în partea nordică și

4 m în partea sudică a actualei delimitări dintre imobile, care este în prezent reprezentată de latura estică a gardului zidit, care va trebui demolat".

Observațiile expertizei inițiale au fost reluate în suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză, supliment realizat de exp. A. G., care a constatat că: "gardul în totalitate și garajul parțial sunt edificate în interiorul proprietății reclamanților, așa cum rezultă și din expertiza topografică ( ... ). În consecință se propune demolarea parțială a garajului și a gardului în totalitate, pentru restabilirea liniei de hotar, conform raportului de expertiză topografică efectuat".

Corectitudinea pentru "Repartizarea proportională a suprafeței în minus, de 40 mp, corespunzător cu suprafețele initiale înscrise în Cărtile

Funciare " este confirmata de A. N. de C. si P. I. B. cu adresa nr.

254.482/din (...) anexata la toate documentele depuse de recurentă la dosarul cauzei.

În mod cu totul surprinzător și nelegal, instanța afirmă că: "cartea funciară garantează proprietatea, însă nu și suprafețele înscrise".

Transferul de proprietate - atât în favoarea recalamanților, cât și a pârâților - s-a realizat sub imperiul Decretului Lege nr. 115/1938, care atribuia cărții funciare calitatea de mod de dobândire a proprietății imobiliare - așadar, într-o logică juridică strictă, titlul de dobândire, atât pentru recurentă, cât și pentru intimați este tocmai cartea funciară.

Din cuprinsul cărții funciare rezultă că divizarea parcelei inițiale

(11134) s-a făcut în două parcele (11134/1 și 1.) cărora le reveneau aprox.

70% din suprafața totală, respectiv 30 % din aceeași suprafață. Concluzia rezultă cu evidență dacă avem în vedere suprafața de carte funciară a parcelei 11134, respectiv suprafețele de carte funciară ale parcelelor rezultate din împărțirea acesteia. Cât timp documentația de carte funciară nu conține alte elemente de identificare a liniei de separație dintre parcelele rezultate, este evident că trebuie avută în vedere proporția reprezentată de fiecare dintre cele două din suprafața totală existentă inițial. De menționat șică, în speță, suprafețele celor două parcele rezultate din dezmembrare au fost trecute prin încheierea de CF nr. 3., prin care s-a dezmembrat terenul cu nr. top. 11134, iar de atunci nu a mai intervenit nicio modificare în configurația celor două parcele.

Afirmația preluată de instanță este extrem de primejdioasă tocmai prin caracterul ei extrem de vag. Nu există niciun text de lege în materie de carte funciară care să vorbească despre "garantarea" dreptului de proprietate. C. avută în vedere de către instanță a fost probabil cea legată de principiul publicității, care stabilește, în esență, că dobânditorului de bună-credință cu titlu oneros al unui drept real tabular îi poate fi opus doar cuprinsul cărții funciare, chiar dacă acesta e inexact. Așadar "garantarea" nu se referă nicidecum la proprietar, ci la terțul de bună-credință, indus în eroare de cuprinsul cărții funciare.

Este adevărat că principiul publicității vizează exclusiv stări de drept, nicidecum situații de fapt (precum suprafața unui teren), dar în cauza de față cuprinsul cărții funciare a fost avut în vedere cu funcție probatorie - pentru a argumenta procentul care ne revine din suprafața inițială a parcelei

11134 - nicidecum cu funcție achizitivă excepțională, prin prescripția acțiunii în rectificare etc. Prin urmare, argumentul reținut și reluat de către instanță este lipsit de orice pertinență în acest litigiu.

În ce privește declarațiile furnizate de către martorii propuși de reclamanți în cauza de față, instanța de apel a avut o atitudine a cărei justificare nu este legală. A., instanța arată că: "declarațiile martorilor nu se coroborează între ele, martorii vorbind ba despre un păr, ba despre un cireș, (...) ba despre un cais". Declarațiile martorilor sunt tratate cu lejeritate, având în vedere că au existat nu unul, ci mai mulți pomi - relevant fiind punctul de vedere comun că, având ca punct de referință acești pomi, zidul actual ridicat de intimați nu se găsește pe amplasamentul gardului inițial.

În același registru, instanța afirmă că "toți acești martori nu au avut contact cu imobilul o perioadă îndelungată, timp suficient ca vechii pomi să nu mai existe, în schimb să fie plantați alții noi". Este cel puțin discutabil acest argument, având în vedere că orice persoană cu un discernământ mediu ar putea să distingă între un pom de (cel puțin) 40 de ani și unul cu mult mai recent.

Instanța argumentează suplimentar și prin aceea că garajul construit de intimați a fost realizat înainte de înlocuirea gardului inițial dintre parcele, prin urmare, garajul nu avea cum să fie construit - în parte - pe terenul aflat în coproprietatea reclamanților. D., se ridică întrebarea legată de siguranța instanței în ce privește ordinea în care intimații au ridicat garajul, respectiv zidul. Instanța de apel își întemeiază convingerea pe ordinea în care au fost emise autorizațiile administrative de construire a celor două (garaj, respectiv zid).

Totuși, ordinea de emitere a autorizațiilor nu e tot una cu ordinea în care se realizează construcțiile propriu-zise. Mai mulți dintre martorii audiați au arătat că, în fapt, mai întâi a fost construit de către intimați zidul și doar apoi garajul care se găsește în parte așezat pe terenul aflat în coproprietatea reclamanților.

O altă critică adusă sentinței recurate este legată de considerațiile instanței apelului asupra valorii probatorii a planului de situație întocmit cu ocazia dezmembrării pe apartamente a imobilului aparținând recurenților.

A., deși se arată ca instanța a încercat să obțină planuri mai vechi decât planul (de negăsit) al dezmembrării inițiale din 1958, ea se referă în continuare la un plan ulterior, realizat în 1967.

Acest plan, la care se face referire, are ca obiect numai apartamentarea imobilului, nefăcându-se măsurători pentru teren (a se vedea cotele trecute pe plan). Prin urmare, este puțin probabil, din punctul de vedere al logicii juridice, să se dea crezare unui plan care se referă tangențial la teren, comparativ cu o expertiză tehnică topografică, așa cum este cea efectuată de exp. ing. D. M..

Mai mult, planul de situație aferent autorizației de construire a garajului nr.8669/543/(...), prezentat de pârâți pentru obținerea autorizației (Plan Garaj 1972), plan ce constituie Certificatul de aliniere si regim de construire aferent nr.8669/(...), nu reflecta situația reala a terenului si construcțiilor în C. nr. 11 în 1972, astfel:

- în Planul din 1972 este mentionat un singur număr topo.1134, cu toate ca extrasul CF 8282 C. sub B 5, indica faptul ca imobilul teren pe care urma sa se edifice garajul era dezmembrat pe topografice nr.11134/1 si 1. , din 24 Mai 1958 ("Supliment" anexa 5 in care se prezinta CF 8282 C.),

- în Planul din 1972, nu este indicat imobilul proprietatea pârâtilor S. si nu este indicat nici gardul proprietatea reclamanților inscris in CF col.

24434 C.

- nu este asigurata conformitatea amplasamentului la sol a garajului si gardului față de proportiile tabulare ale imobilelor stabilite in 1958 pe baza de autorizatiei de împărțeala (înscris in CF 8282 sub B5),

- pârâții au edificat gardul nou zidit, fără Certificat de aliniament, întrucât Certificatul de aliniament nr.15059/21 V. 1974 este dat exclusiv pentru Extindere casa,

- gardul si garajul nu au Recepția lucrărilor realizate asa zis

"autorizate", care să confirme concordanta stării de fapt cu starea de drept, a termenului Legal de începerea lucrărilor, (1 an de la obținerea autorizației după care autorizația îsi pierde valabilitatea confm disp art. 15 din Decretul- Lege nr.144/1958), respectiv începerea posesiunii terenului delimitat de amplasamentul gardului despărțitor, (in acest caz complet în interiorul proprietății reclamanților), si data finalizării lucrărilor, astfel încât în mod nefondat instanta apelului asimilează vechimea edificatelor, cu datele de autorizare, 20.V..1974 pentru gard si (...) pentru garaj, respectiv cu data intrării in posesie a terenului datorita amplasamentului gardului.

În legătură cu motivarea instanței în ce privește servitutea de trecere, argumentele folosite sunt cel puțin discutabile. A., instanța pornește propriul raționament de la constatarea că: „. de trecere este continuă și aparentă". Afirmația este în mod evident inexactă: servitutea de trecere, prin esența ei, nu poate fi niciodată continuă. Aceasta deoarece servitutea continuă e doar aceea a cărei exercitare nu necesită fapta proprietarului fondului dominant. Este în afara oricărei discuții că trecerea presupune în mod evident fapta titularului fondului dominant. Așadar, servitutea de trecere este o servitute necontinuă.

Odată constatată această eroare de la care pornește argumentația instanței, întregul raționament care urmează nu se mai poate susține. A., servitutea de trecere nefiind continuă și aparentă nu poate fi uzucapată (nici ca drept nou, nici ca mod de exercitare) în pofida afirmațiilor instanței.

Subliniem însă și că instanța, atunci când invocă uzucapiunea de Cod civil, omite faptul că posesia la care se raportează a început sub imperiul Decretului Lege nr.115/1938, care reglementa uzucapiunile de carte funciară, făcând inaplicabile reglementările Codului civil în materie.

Nu în ultimul rând, chiar dacă am admite că ar fi aplicabile prevederile

Codului civil, instanța omite conținutul art. 1841 C. civ. - aplicabil înmateria prescripției achizitive - care stabilește în mod expres că instanța nu poate invoca din oficiu excepția uzucapiunii.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct.9 C., art. 274 C.

Pârâții S. M., S. N.-DAN, S. A.-N. și N. M.-V. au declarat recurs împotrivaaceleiași hotărâri prin care au solicitat instanței admiterea acestuia,modificarea în parte a deciziei atacate, precum și obligarea reclamanților intimați la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, pârâții au arătat că prin decizia criticată reclamanții intimați au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.700 lei în apel, însă pârâții au efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 3.763 lei care au fost dovedite în toate fazele procesuale.

În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.

Pârâții intimați S. M., S. N.-DAN, S. A.-N. și N. M.-V. au formulat întâmpinare la recursurile declarate de către reclamantele S. N. DE C. R. DIN R. și M. M. solicitând instanței respingerea acestora și obligarea recurentelorla plata cheltuielilor de judecată (f.36-39).

În susținerea poziției procesuale, pârâții intimați arată că reclamanta

M. M. analizează probele administrate în dosar de către tribunal, aspecte care se referă la netemeinicia hotărârii atacate, astfel încât din acest punct de vedere recursul este inadmisibil.

Contrar susținerilor reclamantei recurente, aceasta a formulat o acțiune în grănițuire, iar împrejurare că a solicitat și predarea unei porțiuni de teren ca urmare a stabilirii liniei de hotar, nu duce la concluzia că aceasta a formulat o acțiune în revendicare.

Din probele administrate în dosar rezultă că la data cumpărării imobilului de către pârâți, de la vânzători K. F. și K. E., imobilul cu nr. top.

1. era înscris în cartea funciară cu un drept de servitute de trecere asupra imobilului cu nr. top. 1134/1, pe o porțiune determinată pe planul de la dosar, iar reclamanții doresc, în realitate, schimbarea acestei servituți de trecere într-una exclusivă pietonală, în mod nejustificat.

Intimații au dovedit au edificat garajul potrivit autorizației nr.

8669/1072 emisă de C. popula al mun. C.-N. care nu a fost niciodată contestată de recurentă.

În anul 1974 când s-a construit gardul nou, gardul vechi a fost dărâmat, iar anterior acestui an, pârâții și-au edificat garajul.

În privința recursului formulat de reclamanta S. N. DE C. R. DIN R., pârâții intimați invocă nulitatea recursului întrucât acesta nu este motivat.

Reclamanții intimați M. Ș.-S. și M. M.-G. deși legal citați, nu s-auprezentat personal sau prin reprezentant în instanță și nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.

I. În privința recursului declarat de reclamanta S. N. DE C. R. DIN R. - F.

C., Curtea a invocat din oficiu și a pus în discuția părților prezente, în ședința publică din (...), excepția nemotivării în termen legal a cererii de recurs formulată de această reclamantă, excepție invocată și de pârâțiiintimați prin întâmpinare.

Potrivit art. 137 alin. 1 C., Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției nemotivării în termen legal a cererii de recurs, excepție de procedură care face de prisos cercetarea în fond a recursului.

A., art. 301 C. statuează că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 3021 alin. 1 C., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: c) motivele de nelegalitate pecare se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Art. 303 alin. 1 și alin. 2 C. prevede că, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. T. pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Conform art. 306 alin. 1 C., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2, respectiv a motivelor de ordine publică care pot fi invocate și din oficiu de către instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

În speță, decizia civilă nr. 2. din 11 mai 2011 a T. C. a fost comunicată reclamantei S. N. DE C. R. DIN R. - F. C. la data de 06 iulie 2011 așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare, semnat de reclamantă, anexat la f.147 din dosarul de apel.

Reclamanta S. N. DE C. R. DIN R. - F. C. a înregistrat cererea de recurs la Tribunalul Cluj la data de 18 iulie 2011, astfel încât cererea a fost depusă în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, însă Curtea constată că cererea nu cuprinde motivele de recurs și nici dezvoltarea lor în sensul art. 3021 alin. 1 lit. c C. întrucât reclamanta s-a limitat doar să arate că este de acord și susține în întregime motivele din recursul formulat în prezenta cauză de către reclamanta M. M.

În opinia Curții, simpla mențiune referitoare la faptul că recurenta susține motivele de recurs ale reclamantei M. M., fără a indica motivele proprii de recurs și dezvoltarea acestora în cuprinsul cererii nu reprezintă o motivare în fapt și în drept a recursului.

Susținerea reprezentantei reclamantei recurente referitoare la faptul că nu a știut că trebuie să motiveze recursul în termen de 15 zile de la data hotărârii atacate nu poate fi reținută de Curte întrucât potrivit principiului de drept nemo censetur ignorare legem, nimeni nu poate invoca în propria sa apărare necunoașterea legii.

Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 306 alin. 1 C., va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta S. N. DE C. R. DIN R. - F. C. împotriva deciziei civile nr. 2. din 11 mai 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...).

II. Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

La termenul de judecată din data de (...), Curtea a invocat și a pus în discuția părților excepția inadmisibilității motivelor de recurs din cererea reclamantei M. M. care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr.

138/2000, excepție invocată și de pârâții intimați prin întâmpinare, precum

și excepția inadmisibilității criticilor din același recurs care vizează hotărârea primei instanțe, excepții care urmează să fie admise, motivat pe următoarele considerente:

În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.,

„Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate.";

Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat șireapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.

Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, reclamanta recurentă nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.9 C., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează și motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

A., memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză exhaustivă a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor dintre părți.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației dintre recurentă și intimați, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc., singurele motiv de nelegalitate conținute în memoriul de recurs, fiind cele referitoare la greșita calificare a acțiunii introductive, neanalizarea cererii de revendicare a reclamanților și, în consecință, aplicarea greșită a legii, motive care se circumscriu prevederilor art. 304 pct.9 dar și ale art.312 alin.3 și alin.5 C., prin aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 C.

T. celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor dintre părți, etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s- ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr. civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C., prin art. I pct.

1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct.

1-9 C.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și de intimați prin întâmpinare este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

În privința excepției inadmisibilității criticilor din același recurs care vizează hotărârea primei instanțe Curtea reține că art. 282 alin.1 C. prevedecă, hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Potrivit art. 299 alin.1 și alin.2 C., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin.2 sunt aplicabile în mod corespunzător. Recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel.

Din interpretarea acestor texte legale rezultă că obiect al recursului pot fi doar hotărârile date fără drept de apel reglementate de art.2821 C., cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

În speță, sentința primei instanțe a fost supusă căii de atac a apelului astfel încât toate motivele de recurs prin care se critică direct hotărârea instanței de fond, fără referire la decizia instanței de apel, intră sub incidența excepției inadmisibilității întrucât sentința nu poate forma obiectul recursului.

Curtea constată că prin acțiunea civilă înregistrată la data de (...) pe rolul J. C.-N., reclamanții P. C., M. M., M. Ș.-S. și M. M.-G. și S. N. DE C. R. DIN R. - F. C., în contradictoriu cu pârâții S. N., S. M., S. N.-DAN, S. A.-N., au solicitat instanței să stabilească linia de hotar reală și corectă dintre terenul cu nr. top. 11134/1 din C.col.nr. 24433 aflat în coproprietatea reclamanților și terenul cu nr.top. 1. din C.col.nr. 23563 aflat în coproprietatea pârâților; să oblige pârâții la predarea posesiei și folosinței terenului pe care îl dețin fără drept din parcela reclamanților; să oblige pârâții la demolarea gardului pe care l-au construit abuziv pe terenul reclamanților, precum și garajul existent parțial pe același teren, cu înlăturarea materialului rezultat; să oblige pârâții să înlăture molozul și deșeurile provenite din extinderea construcțiilor proprietatea pârâților și depozitate pe terenul reclamanților; să se stabilească dreptul de servitute de trecere exclusiv pietonal asupra terenului cu nr.top. 11134/1 ca fond aservit în favoarea terenului cu nr.top. 1., ca fond dominant, pe o fâșie de teren lată de 0,75 m și pe o lungime de 43 m., pe lângă gardul existent care separă parcela de teren a reclamanților de parcela cu nr.top. 11133 aflată pe str. G., nr. 9; să oblige pârâții la o despăgubire pentru folosirea drumului de acces pietonal conform art. 616 C.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că sunt coproprietari, în indiviziune asupra parcelei cu nr.top. 11134/1 din C.col. 24434 în suprafață de 918 mp., iar pârâții sunt coproprietari în indiviziune asupra parcelei cu nr.top. 1. din C.col.nr. 23563 în suprafață de

416 mp., parcelele de teren fiind limitrofe între ele.

Pârâții, au construit și au amplasat un gard despărțitor între cele două parcele limitrofe, în mod abuziv, fără drept, fără a respecta linia de hotar corectă, în interiorul parcelei reclamanților, ocupând astfel pe nedrept o importantă suprafață din terenul reclamanților.

Petitul privind stabilirea servituții pietonale este necesar pentru terenul pârâților care reprezintă un lot înfundat și urmează să fie amplasată de-a lungul gardului care desparte parcela reclamanților de parcela cu nr. top. 11133, prin locul ce ar pricinui cea mai puțină pagubă.

În drept, s-au invocat prevederile art. 480, art. 584, art. 616 C. și

Decretul Lege nr. 115/1938 (f.2-4 dosar fond).

Ulterior, la data de (...), pârâții au depus o precizare de acțiune prin care au solicitat instanței: să stabilească linia de hotar reală și corectă dintreterenul cu nr. top. 11134/1 din C.col.nr. 24433 aflat în coproprietatea reclamanților și terenul cu nr.top. 1. din C.col.nr. 23563 aflat în coproprietatea pârâților, în conformitate cu suprafețele deținute înscrise în cărțile funciare; să oblige pârâții să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie, partea ocupată abuziv (aprox.100 mp.) din terenul reclamanților, suprafață care se va identifica prin expertiza ce se va efectua în cauză; să oblige pârâții la demolarea gardului amplasat în mod abuziv, cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților, precum și a garajului construit parțial pe terenul reclamanților; să stabilească că dreptul de servitute de trecere înscris în C. nr. 24434 C. prin încheierea nr. 1007 - 1., în favoarea fondului dominant cu nr.top. 1., care grevează fondul aservit cu nr. top.

11134/1 este un drept de servitute exclusiv pietonal; să dispună înscriere în C. 24435, C. nr. 24436 și C. nr. 23563 a mențiunii privind dimensiunile drumului de servitute pietonală ce grevează fondul aservit, conform raportului de expertiză ce se va efectua în cauză; să oblige pârâții la îndepărtarea molozului și a deșeurilor provenite din extinderea construcțiilor proprietatea pârâților care se află depozitate pe terenul reclamanților (f.187-

189 dosar fond).

În fapt, se invocă aceleași motive, iar în drept se invocă prevederile art. 480, art. 481, art. 482, art. 494, art. 584, art. 585, art. 616 - 618 C. și

Decretul-Lege nr. 115/1938.

Prin apelul declarat, reclamanții au criticat în esență hotărârea primei instanțe arătând că aceasta a nesocotit prevederile legale care garantează dreptul de proprietate al reclamanților și a interpretat greșit probele administrate din care reiese că pârâții au edificat gardul și garajul în mod abuziv pe terenul aflat în proprietatea reclamanților.

Conform C. 8282 C., A+1, asupra imobilului cu nr.top. 11134 constând în teren în suprafață de 358 stjp. pe care sunt amplasate două case, în str. Gh.C., nr. 11, a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea soției lui C. T., născută G. E., prin încheierea C. nr. 3640/(...). (f.55-60 dosar fond)

Ulterior, prin încheierea C. nr. 3749/(...), imobilul mai sus descris s-a dezmembrat în două parcele: nr.top. 11134/1 în suprafață de 255 stjp. și nr.top. 1. în suprafață de 113 stjp., care s-au înscris în favoarea aceluiași proprietar.

În baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat și redactat de N. de S. P. al R. C. sub nr. 1659/(...), imobilul cu nr.top. 1. s-a transcris în C. nr. 23563 în favoarea numitei K. E., prin încheierea C. nr. 6049/(...).

Prin încheierea de C. 1007 - 1008/(...), în baza sentinței civile nr.

4520 din (...) a T. Popular al orașului C., dosar nr. 3940/1965, asupra porțiunei determinată pe planul de la dosar s-a întabulat dreptul de servitute de trecere asupra imobilului cu nr. top. 11134/1, în favoarea beneficiarilor imobilului cu nr.top. 1. din C. nr. 23563.

Prin încheierea C. nr. 2438 - 2484/(...), în baza contractului de vânzare-cumpărare redactat și autentificat la N. de S. R. C. sub nr.

11434/(...), imobilul cu nr.top. 11134/1 s-a dezlipit din această C., s-a împărțit pe apartamente și s-a transcris în C.col. nr. 24434 și C.ind.24435, apt.nr. 1 în favoarea lui M. Ș. și soția M. M., iar apt.nr. 2 în C.ind.nr. 24436 în favoarea fostei proprietare G. E.. În baza aceleiași încheieri s-a transcris în întregime și sarcina înscrisă sub C.5 în C.col. nr. 24434.

Conform C.col.nr. 24434, asupra imobilului cu nr.top. 11134/1 constând în casă având ca p.i.c.: terenul în suprafață de 918 mp., fundațiile, coridorul de intrare la pod, conductele principale de apă, gaz, lumină, poarta

și gardurile sunt coproprietari: P. C., asupra p.i.c. aferente apt.nr.2, M. M. asupra 1/3 parte din p.i.c. aferente apt.2, M. Ș.-S. și M. M.-G. asupra 2/6 parte din p.i.c. aferente apt.2, S. N. de C. R. din R. asupra p.i.c. aferente apt.1 și M. M. asupra 138/918 parte din teren. Asupra porțiunii determinată pe planul de la dosar este întabulat dreptul de servitute de trecere asupra imobilului cu nr.top.11134/1, în favoarea beneficiarilor imobilului cu nr.top.

1134/2 din C. 23563, dreptul fiind înscris în foaia de sarcini a acestei cărți funciare. (f.5-9 dosar fond)

În C. nr. 24436 asupra apt.nr.2 , nr.top. 11134/1/II, compus din: 3 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 terasă deschisă, pivniță și pod și 1 garaj cu p.i.c. de 4. parte înscrise în C.col.nr.

24434 a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea numitei C. E. născută

G. prin încheierea C. 2483 - 2484/(...). Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare făcut la N. de S. J. sub nr. 8995/(...) s-a întabulat prin încheierea C. nr. 4290/(...) dreptul de proprietate în favoarea numiților P. C., căsătorită cu P. G., cu titlu de cumpărare ca bun comun. (f.10-12 dosar fond)

În baza contractului de donație autentificat de N. de S. C. sub nr.

6124/(...) asupra cotei de 1/3 parte din apt.nr. 2 aflat în proprietatea numiților P. s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea reclamantei M. M. cu titlu din donație prin încheierea C. nr. 4614 - 4615/(...).

În baza certificatului de moștenitor emis de N. de S. al jud. C. sub nr.

655/(...) asupra cotei de 2/6 parte din apt.nr. 2 aparținând defunctului P. G. s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea reclamanților M. Ș.-S. și M.

M.-G., în părți egale, cu titlu de moștenire.

Asupra apt.nr.1 înscris în C.ind. 24435, nr.top. 1./I compus din: 3 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 antreu, 1 baie, 1 wc., podul și pivnița cu p.i.c. de 5. parte înscrise în C.col. nr. 24434 este înscris dreptul de proprietate în favoarea reclamantei S. N. de C. R. din R. cu titlu de cumpărare, prin încheierea de C. nr. 9720/(...). (f.13-14 dosar fond).

Potrivit C.col. nr. 23563 asupra imobilului cu nr. 1. constând în casă din cărămidă, pe fundații din beton, șarpantă din lemn, învelitoare din țiglă, compusă din 2 apartamente având ca p.i.c.: terenul în suprafață de 406 mp., fundațiile, planșeul, fațadele, împrejmuirea, poarta intrare, branșamente de apă - canal, gaz, electricitate, situat în str. Gh.C., nr. 11 a fost întabulat prin încheierea C. 6049/(...) dreptul de proprietate în favoarea numitei K. E., în baza contractului de vânzare-cumpărare redactat și autentificat de N. de S. P. al R. C. sub nr. 1659/501/(...).

Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare redactat și autentificat de N. de S. J. sub nr. 5675/(...) s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea pârâților S. N. și soția S. M. cu titlu de cumpărare ca bun comun.

În baza contractului de dezmembrare și a contractului de vânzare- cumpărare autentificat de notar public A. G. Pop sub nr. 1784/(...), imobilul construcție s-a dezlipit din C. și s-a împărțit pe apartamente, astfel: apt.nr.1 cu nr.top.nou 1./I s-a transcris în C. 1. în favoarea pârâților S. N. dan și S. N. A., iar apt.nr. 2 cu nr.top.nou 1./II s-a transcris în C. 1. în favoarea pârâților S. N. și S. M., iar imobilul cu nr.top. 1., casă compusă din 2 apartamente s-a reînscris în aceeași C.colectivă în favoarea pârâților S. N. și S. M. (f.15-17 f.18-19, f.20-21 dosar fond).

Potrivit art.480 C., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, iar art.481 C. statuează că, nimeni nu poate fi silit aceda din proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Mijlocul juridic, cel mai specific, de apărare a dreptului de proprietate este acțiunea în revendicare definită în doctrina juridică ca fiind acțiunea reală, petitorie, prin care proprietarul, care a pierdut posesia unui bun individual determinat, cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește, fără a fi proprietar (C.Bârsan, M.Gaiță, M M.Pivniceru, Drepturile reale, 1997).

În cadrul acțiunii în revendicare, reclamantul trebuie să dovedească proprietatea sa întrucât pretinde că este proprietarul bunului revendicat, căci altfel posesorul pârât va avea câștig de cauză chiar dacă el nu a produs nici un titlu deoarece el nu are obligația de a proba.

În virtutea art.1169 C. potrivit căruia, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamantul poate să invoce orice acte care îi atestă dreptul, de asemenea poate să invoce un titlu adică să dovedească că a dobândit proprietatea bunului revendicat în virtutea unui fapt juridic de natură a transmite proprietatea.

Așadar, în acțiunea în revendicare, proprietarul care revendică se află în fața unui posesor, astfel că pentru a reuși în demersurile sale el trebuie să aibă un titlu în baza căruia să poată triumfa asupra posesorului.

Aplicând principiile înscrise în art.1169 și urm. C. se poate conchide că proba dreptului de proprietate este diferită în funcție de temeiul juridic pe care reclamantul își fundamentează acțiunea, respectiv atunci când reclamantul se pretinde proprietar în baza unui act juridic, cum este cazul în speță prin vânzare cumpărare, el urmează să facă dovada numai printr- un înscris conform art.1191 C.

Prin titlu, în această materie, trebuie înțeles faptul juridic care realizează un transfer de proprietate. Dar titlul nu constituie prin el însăși o dovadă completă a dreptului de proprietate pentru titularul său întrucât el nu este valabil decât dacă emană de la adevăratul proprietar. Această condiție vizează însă toate transferurile succesive de proprietate urcând din autor în autor și din posesor în posesor, ceea ce este aproape imposibil de realizat.

Dovada dreptului de proprietate prin titluri translative este îngreunată și de lipsa de opozabilitate a acestora față de terți deoarece în aplicarea principiului relativității efectelor actelor juridice consacrat de art.973 C., valoarea probantă a titlurilor se circumscrie numai între părțile contractante și succesorii lor universal sau cu titlu universal.

Din cele expuse se trage concluzia că proba dreptului de proprietate imobiliară, nu poate fi absolută pe baza titlurilor translative, fiindcă ar trebui ca dreptul de proprietate să se stabilească din autor în autor la infinit. A., o atare probă are un caracter relativ, titlului acordându-i-se doar valoarea probantă a unei prezumții simple de proprietate.

În literatura de specialitate s-a statuat că în materie de proprietate actele care o transferă au un caracter erga omnes. Ca atare, pârâtul nu are temei să conteste titlul produs de reclamant numai pentru motivul că nu a luat parte la încheierea acestuia, dar și poate să îl combată prin alt titlu sau invocând prescripția achizitivă.

Art.584 C. prevede că, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.

Acest text legal consacră un drept subiectiv real și o obligație corelativă de a face, ambele cu caracter de reciprocitate - create de vecinătate - în temeiul căruia proprietarul sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof poate pretinde vecinului său fixarea liniei comune de hotar ce separă fondurile învecinate și marcarea acestora prin semne materiale.

Această entitate - drept și obligație - denumită grănițuire se constituie într-un atribut esențial al dreptului de proprietate și se valorifică, prin justiție, sub forma acțiunii în grănițuire, acțiune ce are ca obiect delimitarea proprietății.

Acțiunea în grănițuire are ca obiect restabilirea hotarului real, ceea ce înseamnă o operație de reconstituire, declarativă de drepturi.

Cu toate că atât acțiunea în revendicare imobiliară, cât și acțiunea în grănițuire au un caracter real - petitoriu - ele nu se confundă. Acțiunea în revendicare presupune contestarea dreptului de proprietate și redobândirea posesiei asupra unei porțiuni precis determinate, ceea ce obligă pe reclamant să-și dovedească dreptul său. În grănițuire se așează hotarul dintre fondurile limitrofe prin fixarea de semne vizibile, acțiunea fiind „un judicium duplex"; în care fiecare dinte părți are îndoitul rol de reclamant și pârât, ceea ce presupune o situație egală cu privire la sarcina probei.

A., acțiunea în revendicare implică dovada dreptului de proprietate, pe când acțiunea în grănițuire o exclude. Cu toate acestea, ambele acțiuni tind spre același rezultat, și anume determinarea formei terenului care alcătuiește obiectul dreptului de proprietate, al cărui contur este determinat, decisiv, prin linia hotarului despărțitor fixată prin semne vizibile.

Nevoia de acuratețe juridică obligă la distincția că, în acțiunea în grănițuire, reclamantul nu are niciodată interesul ca instanța să se pronunțe asupra existenței dreptului de proprietate sau asupra altui drept real. Dacă el are acest interes, acțiunea sa este numai în revendicare, cu dubla finalitate de a se stabili dreptul real și a fi așezate hotarele. Dimpotrivă, dacă interesul reclamantului se circumscrie numai la reconstituirea liniei comune de hotar și așezarea unor semne care să o facă vizibilă, evident se va uza de o formulă procesuală simplă - acțiunea în grănițuire - astfel încât instanța nu are a se pronunța și asupra existenței dreptului de proprietate.

A. în vedere motivele de fapt și de drept ale acțiunii introductive astfel cum aceasta a fost precizată, precum și considerentele teoretice anterior menționate cererea reclamanților trebuie calificată ca o acțiune în revendicare. Este adevărat că reclamanții au pretins și stabilirea liniei reale de hotar dintre parcela cu nr.top. 11134/1, aflată în coproprietatea reclamanților și parcela cu nr.top. 1., aflată în coproprietatea pârâților, însă au menționat în mod expres această cerere doar ca o consecință a cererii principale: "predarea în posesie și folosință a terenului care aparține reclamanților" fiind vorba despre o fâșie de teren aflată la limita dintre cele două parcele, care se întinde pe întreaga lungime a graniței dintre terenuri. Întrucât fâșia de teren litigioasă a cărei posesie se urmărește a fi redobândită de reclamanți, ca urmare a recunoașterii dreptului lor de proprietate, acțiunea promovată este în mod evident o acțiune în revendicare imobiliară. Aceasta este o acțiune în realizarea dreptului, nicidecum o simplă acțiune în constatare - constatarea limitei inițiale dintre terenuri - astfel încât atât instanța de fond cât și instanța de apel în mod greșit au calificat acțiunea ca fiind o simplă acțiune în grănițuire. Poziția reclamanților a fost constantă și de numeroase ori reiterată de-a lungul desfășurării judecării fondului șiapelului, în sensul calificării acțiunii ca fiind revendicare, aspect ignorat în totalitate de primele instanțe.

Cu alte cuvinte, litigiul dintre părți nu a fost generat de necunoașterea și, implicit, din dorința de a determina hotarul dintre cele două terenuri, ci tocmai datorită faptului că pârâții prin fapta proprie, afirmată de reclamanți

- construirea unui zid, gard despărțitor și a unui garaj - au încălcat cu bună-știință această limita de proprietate deja stabilită, lipsindu-i pe reclamanți în mod nelegitim de folosința unei suprafețe de teren aflate în proprietatea lor. Fiind vorba de o acțiune în revendicare, aceasta putea fi soluționată în mod legal și corect doar cu respectarea regimului probațiunii specific acestui tip de acțiune ceea ce a fost omis cu desăvârșire de către instanța de fond, dar și de către instanța de apel.

Niciuna dintre aceste instanțe nu s-a pronunțat asupra cererii de revendicare formulată de reclamanți, nu a analizat valoarea probantă a titlurilor de proprietate prezentate de părți și, de asemenea, nu a procedat la compararea acestora.

Totodată, deși încă de la fondul cauzei, iar ulterior în apel, reclamanții au invocat excepția puterii lucrului judecat raportat le sentința civilă nr.

4343/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...), prin care s-a respins acțiunea civilă având ca obiect uzucapiunea unei părți din imobilul litigios formulată de pârâții din prezentul litigiu, niciuna dintre instanțele de fond nu s-au pronunțat asupra acesteia.

De asemenea, în mod nelegal instanța de apel a statuat că servitutea de trecere este continuă deoarece, prin esența ei, o astfel de servitute nu poate fi niciodată continuă întrucât trecerea presupune în mod evident fapta titularului fondului dominant. Tot astfel, a reținut și aplicarea prevederilor art. 623 C. referitoare la dobândirea servituții de trecere prin prescripția achizitivă, respectiv prin posesia terenului de peste 30 de ani, în condițiile în care pârâții nu au invocat acest aspect pe cale de excepție pentru paralizarea acțiunii reclamanților, iar tribunalul nu îl poate invoca din oficiu, încălcându-se principiul disponibilității care guvernează procesul civil, precum și dispozițiile art.129 alin.6 C.

A. în vedere aceste considerente, Curtea constată că tribunalul, prin omisiunea de a judeca petitul având ca obiect revendicarea terenului litigios, petit de a cărui soluționare depind toate celelalte capete de cerere din acțiunea precizată, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului astfel încât sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 și art.312 alin.3 și alin.5 C. motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu alin.5 C., va admite în parte recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva deciziei civile nr. 2. din 11 mai 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează și va trimite cauza spre rejudecare T. C.

În privința recursului declarat de pârâți Curtea constată că, într- adevăr, instanța de apel a acordat acestora cheltuieli de judecată în sumă de

1700 lei constând în onorariul avocațial și onorariul expertului fără a ține cont de cererea pârâților de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate fazele procesuale, cheltuieli care au fost dovedite, însă ținând seama de soluția dată recursului declarat de reclamantă se impune în baza art.312 alin.1 și alin.3 coroborat cu art.304 pct.9 C. casarea aceleiași decizii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe care, în funcție de soluția dată acțiunii principale, se va pronunța și asupra cererii pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată.

În rejudecare, tribunalul va judeca apelul reclamantei în virtutea caracterului devolutiv al acestuia, prioritar a motivului de apel referitor larevendicarea terenului litigios, precum și toate celelalte motive de apel care vizează sentința primei instanțe și a căror soluționare depind de soluția dată cererii de revendicare, prin administrarea și a altor probe dacă se impune pentru stabilirea deplină a stării de fapt și a adevărului, precum și, prin aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material și procesual incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite în parte recursul declarat de reclamanta M. M. și admite recursul declarat de pârâții S. M., S. N.-DAN, S. A.-N. și N. M.-V. împotriva deciziei civile nr. 2. din 11 mai 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare T. C.

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta S. N. DE C. R.

DIN R. - F. C. împotriva aceleiași decizii.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 09 decembrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A.-A. POP C.-M. CONȚ ANA I.

A.-A. M.

GREFIER,

Red.A.A.P. Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond:Dan Tasca.

Jud.apel: M. Trofin; Dorin Tatu.

← Decizia civilă nr. 420/2011, Curtea de Apel Cluj  Decizia civilă nr. 2481/2011, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5163/2011, Curtea de Apel Cluj