Decizia civilă nr. 5290/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. NR.5290/R/2011
Ședința publică din 15 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul formulat de reclamanta E. EVA împotriva sentinței civile nr. 294 din 14 iunie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. ROMÂN PRIN C. LOCAL AL M. G., B. M., G. G., G. M., M. M. M., J. I. R., M. M., M. G. PRIN P., C. V., D. M., C. V., B. G., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr.
221/2009.
Se constată că, la data de 9 decembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimaților F. I., Gal T. și Gal J., un înscris prin care arată că își aleg domiciliul procesual în localitatea B. S., str. Lacului nr. 3.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 8 decembrie 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de
15 decembrie 2011.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. 2401/15 august 2002 la Judecătoria Gherla și precizată ulterior, reclamanta E. Eva i-a chemat în judecată pe pârâții S. Român prin C. local al mun. G., B. I., B. M., G. G., G. M., R. G., M. Ș., M. R., Suciu I. (Uțiu), C. G., C. E., A. T., A. M., L. T., L. R., P. mun. G., solicitând instanței să constate nulitatea abolută a trecerii în proprietatea S.ui Român a imobilului situat în G., S. D. nr. 103, terenul cu nr. top. 868/2, înscris în CF 638 G., să constate că, în anul 1920, a fost edificată o construcție pe teren, să dispună rectificarea intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâților prin anularea încheierilor de intabulare și restabilirea situației anterioare, să oblige pârâții la predarea posesiei imobilului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta învederează că terenul a fost proprietatea antecesorilor ei. Aceștia au edificat pe teren o construcție ce nu a fost înscrisă în cartea funciară. Terenul și construcția au fost preluate de stat fără titlu, în baza L. nr. 187/1945, parcela fiind dezmembrată ulterior, parcela cu nr. top 868/2 teren și construcție fiind atribuită antecesorului pârâților B. I. și G. M. P. au extins ulterior construcția și au înscris-o apoi în cartea funciară, intabulându-și dreptul de proprietate întemeiul unei hotărâri judecătorești prin inducerea în eroare a instanței, în sensul că aceștia ar fi ridicat construcția în întregime.
Cererea de chemare în judecată a altei persoane
Prin cererea depusă la termenul din 17 februarie 2003, în temeiul art. 57-59 C. pr.civ., reclamanta a chemat-o în judecată pe intervenienta forțată
Gal I. Anna pe motiv că aceasta a formulat notificare în temeiul L. nr. 1. privind imobilul în litigiu și are dreptul la cota de ½ parte din acesta, alături de reclamantă, fiind sora acesteia.
Judecata în primă instanță
Prin sentința civilă nr. 833 din 19 iunie 2003 a J. G., acțiunea reclamantei și a intervenientei forțat a fost respinsă ca nefondată, acestea fiind obligate la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâților B. I. și G. G., luându-se act de renunțarea la judecarea cererii formulată față de pârâta R. G.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că parcela cu nr. top 868, teren în suprafață de 1 iugh și 1025 stjp a fost înscrisă în CF 638
G.
Reclamanta și intervenienta se prevalează de calitatea lor de moștenitoare după defuncții proprietari tabulari Papp A. și P. Papp Matilda.
După preluarea imobilului de către stat, o parte din teren a fost atribuită prin împroprietărire antecesorului pârâților B. I. și G. M., care și-au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară în temeiul sentinței civile nr. 6. a J. G. În cauză, nu s-a dovedit existența unor construcții pe teren edificate din anul
1920, iar actele prin care pârâții amintiți au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului sunt valabile.
Cu privire la pârâții 6-16, nu s-a făcut dovada calității procesuale pasive. Reclamanta și intervenienta nu au respectat procedura de restituire prevăzută de legea specială, respectiv L. nr. 1..
A.ul
Împotriva acestei sentințe, au formulat apel reclamanta și intervenienta.
Inițial, prin decizia civilă nr. 460 din 13 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., s-a constatat perimarea acestuia.
Prin decizia civilă nr. 278 din 4 fbruarie 2010 a Curții de A. C., această decizie a fost casată ca urmare a admiterii recursului reclamantei și intervenientei, apelul fiind trimis pentru rejudecare pe fond.
Prin decizia civilă nr. 294 din 14 iunie 2011 a T. C., în rejudecare, tribunalul, ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu, a respins apelul reclamantei și intervenientei ca nefondat, păstrând în întregime sentința civilă nr. 8. a J. G.
Starea de fapt
În considerentele acestei decizii, tribunalul a reținut că, potrivit înscrierii de sub B+33 din CF 638 G., prin încheierea nr. 1420/(...), în baza D. nr.
187/1945 și nr. 8., a deciziei nr. 159/1974 și a schiței anexe, dreptul de proprietate asupra imobilului de sub A+2 cu nr. top 867„ casă de lemn, cu o încăpere și curte,"; în suprafață de 80 stjp și cu nr. top 868 „grădină";, în suprafață de 1 jug. și 1025 stjp s-a intabulat cu titlu de drept naționalizare în favoarea S.ui Român.
Sub B+34, 35 imobilele respective au fost dezmembrate, sub A+3-17, parcela cu nr. top 868 în 14 parcele, reprezentând 13- locuri de casă a câte
720 mp fiecare, iar a 14-a parcelă este drum în suprafață de 9., parcela 867 păstrându-și individualitatea.
Sub B+39-41, s-a dezmembrat, în temeiul sentinței civile nr. 6., pronunțată de Judecătoria Gherla în dos. 1787/1996, parcela cu nr. top 868/2 în două loturi, unul revenindu-i lui G. M. și G. G., cu suprafața de 240 mp și casa edificată, unul revenindu-i lui B. I. și B. M. în suprafață de 480 mp, cu casa edificată.
Din cuprinsul sentinței menționate, tribunalul reține că terenul în suprafață de 720 mp atribuit numitului B. Ș., prin TP 1., în baza D. nr.
187/1945, se identifică cu terenul înscris în CF menționată, sub nr. top
868/2.
Potrivit titlului de proprietate respectiv, în virtutea D.-lege pentru înfăptuirea reformei agrare nr. 187/1945, ministrul secretar de stat la departamentul agriculturii și domeniilor, în baza hotărârii comitetului comunal de împroprietărire, ales de obștea sătenilor plugari, lipsiți de pământ sau cu pământ puțin, l-a declarat pe săteanul plugar B. Ș. senior împroprietărit pe lotul nr. 171 de casă cu 200 stjp, din moșia expropriată de la Primăria Gherla numită „ P..
Printre proprietarii tabulari anterior înfăptuirii reformei agrare, sub B+18 figura Papp Matilda măritată dr. P. Ernest.
Dezlegarea în drept
Conform art. 3 și 4 din L. 187/1945, „în scopul înfăptuirii reformei agrare, trec asupra S.ui pentru a fi împărțite plugarilor îndreptățiți la împroprietărire si pentru a constitui rezervele prevăzute la art. 2, pct. c si d, următoarele bunuri agricole cu inventarul viu si mort afectat lor; a) Pământurile si proprietățile agrare de orice fel aparținând cetățenilor germani si cetățeni romani, persoane fizice sau juridice, de naționalitate
(origine etnica) germana, care au colaborat cu Germania hitlerista. b) Pământurile si alte proprietăți ale criminalilor de război si ale celor vinovați de dezastrul tarii; c) Pământurile celor care s-au refugiat in tarile cu care România este in stare de război ori s-au refugiat in străinătate după data de 23 A. 1. d) Terenurile si toate bunurile agricole ale absenteiștilor; e) Terenurile a celor care in ultimii șapte ani consecutivi nu si-au cultivat pământurile in regie proprie, cu excepția loturilor până la 10 ha; f) Bunurile agricole de orice fel ale cetățenilor români care s-au înscris voluntari pentru a lupta împotriva Națiunilor Unite; g) Bunurile de mana moarta. h) Prisosul terenurilor agricole constituind proprietăți ale persoanelor fizice care depășesc suprafața de 50 ha, si anume: pământul arabil, livezile, fânețe, bălțile si iazurile artificiale, fie ca servesc sau nu pentru pescuit, mlaștinile si terenurile inundabile.
Construcțiunile, conacele, armanele, drumurile, livezile si orice lucrări de îmbunătățiri funciare, cu toate instalațiile lor, vor fi cuprinse in cota de 50 ha, prevăzută la art. 3, pct. h, proprietarul având dreptul de a alege cota rezervata pentru dânsul de unde voiește, dar intr-un singur loc";.
În art. 2 și 3 al L. 8., de modificare a decretului menționat, se stabilește că: „ Trec in proprietatea S.ui, ca bunuri ale întregului popor: a) Exploatările agricole moșierești care au făcut obiectul exproprierii, potrivit legii Nr. 187 din 1945 si fermele model, constituite prin efectul aceleiași legi, cu întreg inventarul viu, mort si clădiri, aparținând sau afectate acestor exploatări, indiferent de locul unde se afla; b) Instalațiile agricole si semi-industriale, bunurile si materialele destinate exploatării agricole, produsele agricole destinate valorificării, oriunde s-ar găsi depozitate, aparținând exploatării moșierești expropriate;c) Toate creanțele, titlurile, precum si participările si drepturile cuvenite decurgând din activitatea exploatărilor moșierești expropriate.";
„ Nu intra in prevederile decretului de fata obiectele de uz personal si casnic, aparținând proprietarilor exploatării expropriate conform art. 1, prepușilor acestora, precum si familiilor lor, alimentele din depozitele acestor exploatări, necesare consumului propriu, stabilite prin instrucțiunile M. A..
Raportat la cele menționate anterior, Tribunalul a concluzionat că terenul litigios, cu construcția aferentă, a făcut obiectul reformei agrare, în baza legilor arătate anterior, făcând parte din moșia expropriată a lui P., putând fi naționalizate inclusiv construcțiile care aparțin exploatației agricole.
Din declarația martorei B. S. a reieșit faptul că în casa în discuție au locuit grădinarii familiei care se ocupau de grădina de legume.
Într-un asemenea context, Tribunalul apreciază că atât terenul, cât și construcția în discuție fac obiectul legilor fondului funciar, respectiv a L. 1. și a L. 1., în forma existentă la momentul introducerii acțiunii, respectiv (...).
Art. 39 din L. 1. stabilesc că: „Persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute in proprietatea statului prin efectul D. nr. 8., precum si al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecuta in proprietatea statului, pana la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din L. nr. 187/1945, de familie, indiferent daca reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori diferiți, in termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9";.
Articolul 31 din L. 1. statuează că:
„ (1) Construcțiile de orice fel, aparținând exploatațiilor agricole si care au fost trecute in proprietatea statului prin efectul D. nr. 8. pentru completarea unor dispoziții din L. nr. 187/1945, se restituie foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora.
(2) Construcțiile de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatația forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se restituie foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora.
(3) In cazul in care astfel de bunuri imobile nu mai exista, se vor acorda despăgubiri.";
Concluzionând, tribunalul a considerat că pretențiile formulate de reclamantă pe calea dreptului comun, invocându-se prevederile art.480 C.civ., L. 187/1945, art.6 din L. 213/1998, prin care tinde la restituirea imobilului teren și construcție, sunt inadmisibile, atâta timp cât legiuitorul a stabilit, printr-o lege specială, posibilitatea de restituire pornind tocmai de la premisa că actele normative de preluare au fost abuzive impunându-se reparația, fiind astfel incident art. 6 alin.2 din L. 213/1998, în baza căruia „ Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie";, o consacrare a principiului specialia generalibus derogant.
Concluzia rămâne aceeași chiar dacă raționamentul reclamantei a fost acela de a face posibilă restituirea în natură a imobilului în temeiul L. 1., făcând aplicarea art.46 din lege, atâta timp cât imobilul nu intră sub incidența acestui act normativ, conform art.8 din lege.
Din această perspectivă este lipsit de relevanță dacă într-adevăr titlul de împroprietărire al familiei B. se suprapune pe terenul litigios, în condițiile în care intabularea dreptului de proprietate s-a realizat în favoarea statului în baza reformei agrare, dosarul de CF neputând fi comunicat de către O.
Recursul
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamanta E.
Eva, solicitând casarea ei și trimiterea apelului spre rejudecare.
În motivarea recursului ei, reclamanta învederează că hotărârea pronunțată în apel este lovită de nulitate pentru că a fost pronunțată față de o persoană decedată, întrucât intervenienta Gal I. Ana a decedat la data de 13 iunie 2011, deci anterior pronunțării hotărârii, iar moștenitorii acesteia nu au fost introduși în cauză și citați.
În plus, în mod greșit a admis instanța de apel excepția inadmisibilității acțiunii, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 8 din L. nr. 1. și, implicit, nici ale legilor fondului funciar. În realitate, sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 1., de care s-a și prevalat reclamanta. În cadrul acestei acțiuni, a solicitat în termen și constatarea nulității actelor subsecvente de înstrăinare făcute de stat. L. nr. 1. are caracter de complinire în raport cu legile fondului funciar, ale căror dispoziții se referă doar la terenurile agricole și forestiere, terenurile cu construcții constituind obiect al L. nr. 1..
Art. 31 din L. nr. 1. reținut de instanța de apel a fost abrogat tocmai pe motiv că au devenit incidente dispozițiile L. nr. 1. cu privire la aceste terenuri.
Reclamanta a solicitat constatarea preluării fără titlu valabil a imobilului pentru că acesta nu putea constitui obiect al L. nr. 187/1945 și a D. nr. 8., fiind vorba de teren cu construcție, iar proprietarii neîncadrându-se în prevederile actelor normative de preluare, nefiind vorba de o exploatație agricolă.
Numita Mogoș Ana, despre care pârâții B. I. și G. M. susțin că ar fi fost mama lor, fără a face dovada acestei împrejurări, a ocupat imobilul fără titlu în anul 1945, dovada vechimii construcției rezultând din actul de impunere, în care se menționează, în anul 1974, că este vorba despre o construcție ce are 70 de ani. P. nu au făcut dovada că terenul ce a fost atribuit tatălui lor, B. I., în urma reformei agrare, prin împroprietărire este cel obiect al litigiului.
Întâmpinarea
Pârâtul B. I., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, pe motiv că moartea intervenientei a intervenit după închiderea dezbaterilor, la data de 7 iunie 2011 fiind amânată pronunțarea pentru data de 14 iunie 2011, introducerea în cauză a moștenitorilor intervenientei decedate nefiind posibilă în aceste condiții, iar intervenienta a fost citată și putea pune concluzii la termenul de judecată când a fost amânată pronunțarea, dreptului ei la apărare nefiind, astfel, încălcat. Terenul a fost atribuit antecesorului pârâtului în calitate de veteran de război, casa suferind modificări succesive în anii 1968 și
1973, pârâții fiind dobânditori de bună credință. De altfel, reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în sensul L. nr. 1..
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat ladispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. pr.civ., ce constituie temeiul său în drept,curtea, cu majoritate de voturi, apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în ceea ce privește moartea intervenientei Gal I. Ana, deși în motivele de recurs reclamanta a susținut că aceasta a intervenit în răstimpul în care a fost amânată pronunțarea hotărârii, respectiv la data de 13 iunie
2011, cu o zi înainte de pronunțarea hotărârii, în realitate, acesta a intervenit, conform certificatului de deces depus în apel, la data de 2 iunie 2011.
Deși nu sunt întrunite condițiile art. art. 243 alin. 2 C. pr. civ., conform cărora, moartea părții ivită după închiderea dezbaterilor, nu împiedică pronunțarea hotărârii, nu este întrunit motivul de recurs prevăzut dedispozițiile art. 304 pct. 5 C. pr.civ., hotărârea pronunțată în apel nefiind lovită de nulitate din acest motiv.
Aceasta, deoarece nu au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al contradictorialității și al dreptului la apărare, partea fiind citată pentru termenul la care au avut loc dezbaterile asupra fondului, având, astfel, posibilitatea de a-și asigura apărarea.
Rațiunea textului art. 243 alin. 2 C. pr. civ. este că partea a fost sau a putut fi prezentă sau reprezentată la data la care au fost puse concluzii asupra fondului, dreptul ei la apărare fiind respectat, astfel că moartea ulterioară, chiar anterior pronunțării hotărârii nu împiedică pronunțarea acesteia.
A.anta și intervenienta au avut același reprezentant avocat în fața instanței de apel, iar mandatul judiciar nu încetează prin decesul părții, conform art. 71 C. pr.civ.
În recurs, moștenitorii intervenientei au fost citați, însă nu s-au prezentat în fața instanței pentru a pune concluzii.
Nulitatea prev. de art. 105 alin. 2 Cod proc. civ., este condiționată de existența unei vătămări, or reclamanta recurentă nu a fost vătămată în vreun fel prin moartea surorii sale, de o vătămare putându-se vorbi cel mult în situația moștenitorilor, dacă defuncta nu ar fi avut avocat care să-i asigure apărarea. Oricum, moștenitorii citați în recurs nu au înțeles în vreun fel să formuleze o poziție procesuală și să invoce vreo altă vătămare.
Este adevărat că, în doctrina de drept procesual civil, se susține că nulitatea pentru lipsa capacității de folosință ar fi o nulitate necondiționată de existența unei vătămări, deși nu este printre cele prev. de art. 105 alin. 1 Cod proc. civ., pentru că ar fi vorba de o condiție extrinsecă actului de procedură. În realitate, și în cazul unor astfel de nulități, acestea trebuie invocate de persoana interesată, or aceștia sunt moștenitorii defunctei. Aceasta, deoarece rațiunea casării pentru lipsa capacității de folosință a unei părți, decedată anterior pronunțării hotărârii nu subzistă numai pentru ca moștenitorii introduși în cauză în recurs să fie întrebați în apel dacă înțeleg sau nu să continue demersul autorului lor, în condițiile în care aceștia nu exprimă o astfel de poziție nici măcar în calea de atac promovată de altă parte.
Referitor la motivul de recurs vizând excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de apel a reținut că imobilul a fost preluat de către stat în baza D. nr.
8. și a L. nr. 187/1945, așa cum rezultă din cuprinsul cărții funciare, respectiv înscrierea de sub B33, astfel că, potrivit dispozițiilor art.39 din L. nr. 1. și art. 31 din L. nr. 1., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, acesta a constituit obiect al legilor fondului funciar.
Reclamanta recurentă a invocat abrogarea, prin OUG nr. 1., a art. 31 din
L. nr. 1., avut în vedere de instanța de apel, omițând, însă, să arate că acesta a fost repus în vigoare prin abrogarea textului abrogator, prin L. nr. 4., de aprobare a acestei ordonanțe.
Dacă, potrivit dispozițiilor art. 8 din L. nr. 1., în forma în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată și a pronunțării hotărârii de către prima instanță, imobilul în litigiu nu constituia obiect al L. nr. 1. (abia prin art. I din Titlul I din L. nr. 247 din 19 iulie 2005, textul art. 8 din L. nr. 1., fiind modificat, în sensul dea limita excluderea de la obiectul legii doar a terenurilor din extravilan obiect al legilor fondului funciar, cele din intravilan intrând, astfel, din acest moment, sub incidența ei), nu se punea problema aplicării dispozițiilor art. 46 din această lege, privind desființarea actelor subsecvente preluării imobilului de către stat.
De altfel, reclamanta, în cererea de chemare în judecată, precizată de mai multe ori, invocă dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 480 dinvechiul cod civil și art. 6 din L. nr. 213/1998, ceea ce ar însemna că, în opinia sa, nu exista lege specială de restituire care să facă inaplicabile dispozițiile dreptului comun, ea făcând referire la faptul că ar fi formulat notificare abia prin cererea de chemare în judecată a altei persoane întemeiată pe disp. art. 57-59 C. pr.civ., prin care a introdus-o forțat în proces pe sora sa, notificările fiind depuse la filele 64 și 67 din dosarul judecătoriei. Deși extinde, la un moment dat, acțiunea față de P. mun. G., nu formulează vreun capăt de cerere împotriva acestuia referitor al soluționarea notificării.
După cum se poate constata din lecturarea cererii de chemare în judecată, reclamanta solicită repunerea în situația anterioară prin rectificarea înscrierilor din cartea funciară și predarea posesiei și nu prin soluționarea notificării în baza legii speciale.
Tocmai de aceea, acțiunea fiind fundamentată pe dispozițiile dreptului comun, chiar dacă, în prezent, imobilul ar constitui obiect al L. nr. 1., acțiunea de drept comun ar fi inadmisibilă conform deciziei nr. 33/2008 a ÎCCJ, pronunțată în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art. 3307 C.pr.civ. În ceea ce privește capătul de cerere privind desființarea actului subsecvent, singurul motiv de nulitate invocat în fața primei instanțe îl reprezintă faptul că pârâții B. și G. și-ar fi intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară prin inducerea în eroare a instanței cu privire la edificarea de către aceștia a construcției existente pe teren în prezent în totalitate. Chiar și în concluziile scrise formulate în fața primei instanțe, după închiderea dezbaterilor (f. 182 verso dosar judecătorie) susține că terenul a fost atribuit antecesorului acestor pârâți în urma reformei agrare, susținând în premieră, însă, că s-ar impune efectuarea unei expertize topografice de identificare a terenului pentru verificarea acestei împrejurări. Abia în apel invocă un motiv nou, cu încălcarea dispozițiilor art. 294. respectiv că terenul pe care este edificată construcția nu este unul și același cu cel atribuit antecesorului pârâților în urma reformei agrare, însă instanța de apel nu a mai pus în discuție această excepție de inadmisibilitate pentru că a considerat nerelevantă susținerea, față de împrejurarea că imobilul nu face obiectul L. nr. 1.. Din considerentele arătate, nu este întrunit nici motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. referitor la greșita aplicare a normelor de drept substanțial. Hotărârea fiind motivată raportat la excepția de inadmisibilitate corect invocată de instanța de apel, nepunându-se problema motivării fondului, în condițiile în care excepția invocată din oficiu este fondată, nu subzistă nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. pr.civ. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 312 alin.1 C. pr.civ., curtea va respinge recursul formulat ca nefondat. F. în culpă procesuală, în temeiul art. 316 rap. la art. 298 și 274 alin. 1 C. pr.civ., recurenta va fi obligată să-i plătească intimatului B. I. cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial (f. 83). PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta E. EVA împotriva deciziei civile nr. 294 din 14 iunie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr.(...), pe care o menține. Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului B. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2011. GREFIER Red. CAA dact. GC 2 ex/(...) Jud. apel: O.C.Tatu, A.F.Doica Cu opinia separată a judecătoarei A. C. în sensul admiterii recursului, casării deciziei civile pronunțate de tribunal și reținerii cauzei spre rejudecare apel. Problema de drept care a stat la baza formulării opiniei separate a fost aceea a stabilirii naturii sancțiunii care intervine în cazul decesului uneia dintre părți în timpul soluționării cauzei, hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată, deci lipsită de capacitate procesuală de folosință la data pronunțării acesteia(art.7 alin.1 din Decretul nr.31/1954 și art.41 C.pr.civ.) Dispozițiile art.243 alin.2 C.pr.civ. nu sunt aplicabile, decesul părții intervenind la data de (...), dezbaterile fiind închise în fața instanței de apel la data de (...). Faptul că în cazul încălcării normelor privind capacitatea de folosință intervine sancțiunea nulității absolute este stabilit unanim în practica și doctrina judiciară, fiind vorba despre încălcarea unor norme juridice de ordine publică iar nu de ordine privată. Aceasta din perspectiva clasificării nulităților în nulități absolute și relative.( Noul Cod de procedură civilă tranșează expres problema, la art.55 alin.3 stipulându-se că actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.) Nulitățile au fost însă clasificate în funcție și de alte criterii, clasificarea relevantă în cauză mai fiind aceea raportată la prevederea în mod expres a sancțiunii nulității, deosebindu-se nulitățile exprese, adică acelea anume prevăzute de lege de cele virtuale(implicite), adică acele nulități care rezultă din împrejurarea că, deși nu există un text expres de lege care să prevadă sancțiunea nulității, totuși, la efectuarea actului de procedură a fost nesocotită o dispoziție legală ce stabilește o condiție pentru încheierea valabilă a actului de procedură respectiv. Semnificația acestei clasificări se desprinde din art.105 alin.2 C.pr.civ. care reglementează problema nulității actelor de procedură, vătămarea, ca și condiție a nulității, trebuind dovedită numai în cazul nulităților virtuale, în cazul nulităților exprese vătămarea fiind prezumată relativ. Este vorba despre două clasificări în materie de nulități, clasificări care nu se confundă. Stabilindu-se anterior că în cazul încălcării normelor privind capacitatea de folosință sancțiunea care intervine este aceea a nulității absolute, din perspectiva caracterului normelor încălcate, în același timp se poate stabili că este vorba despre o nulitate virtuală, sancțiunea nefiind expres prevăzută de lege conform reglementării în vigoare. F. vorba despre o nulitate virtuală, se aplică prevederile tezei I, alin.2, art.105 C.pr.civ., actele declarându-se nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În doctrină s-a stabilit că în afara cazului prevăzut de art.105 alin.1 C.pr.civ., există și alte cazuri de nulitate necondiționată de existența unei vătămări, respectiv cele care privesc condițiile externe ale actului de procedură, precum competența instanței, alcătuirea instanței, respectarea termenelor procedurale în care trebuie îndeplinite actele de procedură, plata taxelor de timbru, îndeplinirea condițiilor de exercițiu ale acțiunii civile. Caracteristica acestor nulități necondiționate nu constă în absența vreunei vătămări ci în aceea că vătămarea nu interesează, nulitatea intervenind indiferent de vătămare. Lipsa capacității procesuale, de folosință sau de exercițiu, atrage nulitatea actului de procedură, nulitatea nefiind condiționată de existența unei vătămări deoarece capacitatea procesuală este o condiție de exercițiu a dreptului la acțiune, deci o condiție extrinsecă actului de procedură. Deși și în cazul nulităților absolute funcționează regula aplicării numai în subsidiar a sancțiunii, în lipsa unui alt mijloc procedural prin care să se înlăture vătămarea, efectele acestora nu pot fi înlăturate în principiu decât prin aplicarea sancțiunii. De altfel, în Noul Cod de P. C., care nu este încă în vigoare, la art.171 se prevede expres că nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare printre altele și la capacitatea procesuală, în afara cazurilor expres prevăzute de text fiind menționată și situația încălcării dispozițiilor legale referitoare la alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel. A fost astfel inserată în cod opinia doctrinară unanimă referitor la această chestiune. Oricum, și raportat la C. de procedură civilă în vigoare existența vătămării este o chestiune lăsată la aprecierea instanței care o poate deduce din împrejurările cauzei și din finalitatea formei procedurale nerespectate, nu în toate cazurile partea care invocă nulitatea fiind obligată să administreze dovezi pentru a proba existența vătămării. Aceasta este situația și în speța care face obiectul judecății în recurs, fiind vorba despre încălcarea normelor referitoare la capacitatea de folosință. F. vorba despre o nulitate absolută, aceasta poate fi invocată conform art.108 alin.1 C.pr.civ. de partea interesată sau de instanță din oficiu, precum și de procuror. F. vorba despre o nulitate absolută instanța de judecată are nu numai dreptul dar și obligația de a o invoca, fiind vorba de neregularități de interes public, iar nu numai de interesul unora dintre părțile în proces. Numai nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea protejată prin dispoziția legală încălcată conform prevederilor alin.3 al art.108 C.pr.civ. Important de subliniat având în vedere opinia majoritară este și alin. ultim al art.108 C.pr.civ., care prevede că nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul fapt, în doctrină fiind de asemenea unanim admis că acesta se referă numai la nulitatea relativă, în condițiile în care nulitatea absolută poate fi invocată și de procuror sau de instanță din oficiu. Interesul procesual al părții de a invoca nulitatea trebuie să existe și în cazul nulității absolute, în această situație interesul fiind însă neîndoielnic, netrebuind justificat, neputându-se în consecință aprecia că o altă parte din proces nu are interes în a invoca această nulitate a hotărârii. Irelevantă este raportat la cele reținute anterior și o eventuală culpă a părții care a declarat recurs, parte care a omis să aducă la cunoștința instanței în timp util decesulcunoscut al celeilalte părți. R. credință a acesteia, din punct de vedere procesual, nu poate fi prezumată. Dacă s-ar accepta soluția pronunțată cu opinie majoritară s-ar ajunge practic la situația în care decizia pronunțată în apel ar fi susceptibilă a fi atacată cu recurs de către moștenitorii părții decedate în cursul soluționării apelului oricând, în lipsa unei recomunicări a deciziei atacate făcute în mod valabil, cu respectarea prevederilor C.ui de procedură civilă, comunicarea hotărârii cu persoana decedată neputând fi considerată ca producătoare de consecințe juridice. Se pune în discuție deci principiul securității raporturilor juridice civile, principiu care în mod cert este unul de ordine publică. Referitor la citarea uneia dintre persoanele cu vocație la moștenirea defunctei în recurs și pasivitatea sa procesuală, aceasta nu are nici un fel de efecte din perspectiva problemei în discuție, neputând schimba soluția în cauză. În consecință apreciez că sunt îndeplinite condițiile art.304 pct.5 C.pr.civ. care impun casarea deciziei pronunțate de tribunal și trimiterea cauzei la această instanță pentru rejudecarea apelului în contradictoriu cu moștenitorii părții decedate în cursul judecării apelului, în același sens fiind pronunțate decizii în cazuri similare( decizia civilă nr.2248/2006 și decizia civilă nr.10390/2006 ale Înaltei Curți de C. și Justiție, decizia civilă nr.1146/1996 a T. B.). JUDECĂTOR, A. C. Red.A.C./(...)
| ← Decizia civilă nr. 1858/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 158/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
