Decizia civilă nr. 24/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
JUDECĂTOR: A.-A. P.
D. CIVILĂ NR. 24/A/2011
Ședința publică din 20 ianuarie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-au luat spre examinare apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE CU D. P. A. LA S. D. A J. C. și apelul declarat de reclamantul M. T., împotriva sentinței civile nr. 7. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reclamantul apelant, asistat de avocat I. L. F. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul declarat de pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice cu dom. procesual ales la sediul D. a jud. C. și apelul declarat de reclamantul M. T. sunt formulate și motivate în termen legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul reclamantului apelant depune la dosar împuternicirea avocațială, din care rezultă că reclamantul apelant îl împuternicește pe domnul avocat I. L. F. să îl reprezinte în prezenta cauză în fața C. de A. C. și de asemenea, depune la dosar întâmpinare la apelul declarat de pârât, prin care solicită respingerea apelului, din care un exemplar, instanța îl comunică reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
C. constată că, deși calea de atac promovată de reclamant a fost întitulată recurs, natura juridică a căii de atac din prezenta cauză este apel, având în vedere suma solicitată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, respectiv valoarea de 65.000 euro, precum și prevederile art. 2821 alin. 1 C.proc.civ. coroborate cu art. 112 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ., conform cărora calea de atac este apelul și nu recursul.
De asemenea, C. constată că la data de (...), pârâtul apelant a înregistrat la dosar întâmpinare la apelul declarat de reclamant, prin care solicită respingerea apelului, pe motiv că nu mai există un temei de drept în baza căruia reclamantul să mai poată pretinde despăgubiri, având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009, nu mai pot fi aplicate, suspendarea lor echivalând cu inexistența normei juridice.
Instanța înmânează reprezentantului reclamantului apelant și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. câte un exemplar din întâmpinarea pârâtului apelant.
La întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă dorește lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lectura întâmpinarea pârâtului apelant, reprezentantul reclamantului apelant arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lectura întâmpinarea pârâtului apelant.
Reprezentantul reclamantului apelant și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului apelant și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra celor două apeluri declarate în cauză.
Reprezentantul reclamantului apelant solicită admiterea apelului declarat de reclamant așa cum a fost formulat în scris, reținerea cauzei spre rejudecare și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de apel, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în fond și în apel, conform chitanțelor justificative existente la dosarul cauzei și arată că până la sfârșitul dezbaterilor va depune la dosar chitanța care atestă plata onorariului avocațial pentru apel.
Reprezentantul reclamantului apelant arată că instanța de fond a aplicat greșit prevederile O. nr. 6. atunci când a acordat despăgubiri reclamantului, iar pe fondul pricinii, arată că prima instanță nu a raportat în mod corespunzător valoarea daunelor morale la suferințele la care a fost supus reclamantul în regimul de detenție și la consecințele pe care condamnarea reclamantului le-a avut asupra familiei acestuia.
C. aduce la cunoștința reprezentantului reclamantului apelant faptul că prin D. C. C. nr. 1. temeiul juridic al prezentei cauze, respectiv prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale și potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția R., acestea prevederi legale și-au încetat efectele juridice, învederând, totodată, reprezentantului reclamantului apelant necesitatea de a pune concluzii și cu privire la acest aspect.
Reprezentantul reclamantului apelant face trimitere la prevederile C. referitoare la dreptul persoanei de a se adresa justiției pentru acordarea de daune morale raportat la suferințele la care a fost supusă prin condamnarea politică, în speță acordarea de daune morale raportat la suferințele la care a fost supus reclamantul în regimul de detenție și la consecințele pe care această condamnare a reclamantului le-a avut asupra familiei acestuia și având în vedere faptul că România este membră a Uniunii Europene, în prezenta cauză se pot aplica prevederile C., iar acestea au putere mai mare decât dispozițiile C. C. a R..
Reprezentantul reclamantului apelant solicită amânarea pronunțării hotărârii în cauză, pentru a depune la dosar concluzii scrise.
C. aduce la cunoștința reprezentantului reclamantului apelant faptul că în prezenta cauză nu se justifică amânarea pronunțării hotărârii.
Raportat la susținerile reprezentantului reclamantului apelant, C. pune în vedere acestuia să precizeze dacă înțelege să susțină apelul reclamantului pe prevederile art. 1 al Protocolului 1 la C.
Reprezentantul reclamantului apelant arată că înțelege să susțină apelul reclamantului pe prevederile art. 1 al Protocolului 1 la C.
C., din oficiu, invocă excepția inadmisibilității schimbării temeiului juridic al cererii de chemare în judecată direct în apel, având în vedere căpotrivit prevederilor art. 294 alin. 1 C.pr.civ. în apel nu se poate schimba cauza juridică sau obiectul cererii de chemare în judecată.
Reprezentantul reclamantului apelant solicită respingerea excepției invocată din oficiu de către instanță și de asemenea, solicită respingerea apelului declarat de către pârât, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și pentru considerentele menționate anterior.
Reprezentantul reclamantului apelant arată că prin hotărârea dată de către instanța de fond se sfidează bunul simț, având în vedere că sumele acordate reclamantului cu titlu de daune morale nu pot acoperi prejudiciul creat reclamantului prin suferințele la care a fost supus în regimul de detenție și consecințele pe care condamnarea reclamantului le-a avut asupra familiei acestuia.
Reprezentantul reclamantului apelant insistă pentru amânarea pronunțării hotărârii în cauză, pentru a i se da posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise.
C. după deliberare, respinge cererea privind amânarea pronunțării hotărârii în cauză, formulată de reprezentantul reclamantului apelant, întrucât apreciază că în cauză nu se justifică o astfel de amânare a pronunțării soluției.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea apelului declarat de pârât și respingerea apelului declarat de reclamant, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009, care au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1. și arată că potrivit art. 147 alin. 4 din Constituția R. aceste dispoziții sunt obligatorii și operează erga omnes.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că neconstituționalitatea unor prevederi legale nu trebuie să se confunde cu neretroactivitatea legii și de asemenea, arată că în prezenta cauză suntem în prezența încălcării unor prevederi legale, având în vedere că prin D. nr.
1884/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B., Secția de C. A. se dezleagă problema de drept ce trebuie aplicată în prezenta cauză.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității schimbării temeiului juridic în apel, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea acestei excepții invocate din oficiu de către instanță, având în vedere că potrivit prevederilor art. 294 C.pr.civ. în apel nu se poate schimba temeiul juridic al acțiunii, din prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr.
221/2009 cum s-a menționat în cererea de chemare în judecată, în prevederile art. 1 al Protocolului 1 la C., invocate de reprezentantul reclamantului apelant cu ocazia dezbaterii pe fond a apelului.
După închiderea dezbaterilor, se prezintă în sala de judecată reprezentantul reclamantului apelant, care depune la dosar chitanța ce atestă plata onorariului avocațial pentru apel, în cuantum de 800 lei.
C U R T E A
Prin sen tin ț a c iv il ă n r. 7.(...), pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. T., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. C. și, în consecință, pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantului cu titlu de despăgubiri suma de 10.000 Euro, în echivalent lei la cursul B. din ziua plății; s-a dispus repunerea reclamantului în drepturi,în sensul de a i se recunoaște gradul militar avut la data condamnării, acela de locotenent major, cu toate drepturile de pensie sau de orice natură pe care legislația în vigoare le acordă deținătorilor acestui grad militar; pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin sentința penală nr. 174/(...) a T.ui
Militar al Regiunii a II-a Militară, reclamantul M. T. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică, făcându-se aplicarea art. 327 alin. 3 din Codul penal în vigoare la acea dată, motivat pe faptul că în diferite rânduri a ascultat posturi de radio imperialiste pe care le comenta în mod dușmănos cu ceilalți coinculpați și în discuțiile cu aceștia a elogiat acțiunile bandelor contrarevoluționare din R.P. Ungaria și a manifestat admirație pentru aceștia, susținând că este de așteptat să izbucnească contrarevoluție în țările democratice, la acea dată reclamantul fiind locotenent major la U. 04762.
Din totalul pedepsei ce i-a fost aplicată, reclamantul a executat efectiv cca. 6 ani, în perioada (...)-(...), în închisorile de la G. și G., regimul închisorii fiind unul cumplit: munca în regim de sclav, hrană puțină și de proastă calitate, frig, bătăi, represiune psihică.
Probatoriul testimonial administrat în cauză a relevat toate aceste aspecte, subliniind în plus faptul că pe parcursul detenției reclamantului i s- a interzis orice legătură cu familia, precum și posibilitatea de a primi pachete; condițiile de muncă erau extrem de grele, deținuții lucrând în mediul toxic, iar la cea mai mică abatere erau bătuți ori duși la izolare sau la carceră, izolarea presupunând închiderea timp de 7 zile într-o încăpere fără pat, unde mâncarea se primea o dată la trei zile, iar carcera însemnând închiderea într-un loc foarte strâmt, cu sârmă ghimpată de jur împrejur, pentru a nu se putea rezema de pereți.
Consecințele condamnării s-au extins pentru reclamant și ulterior eliberării sale din detenție, acesta nemaiputând fi angajat nici în cadrul armatei și nici în învățământ, deși absolvise Școala Militară de S. și C. P., fiind nevoit să lucreze ca muncitor în fabrică, și fiind nevoit să divorțeze în anul 1960, soția lui fiind constrânsă la acest demers.
Având în vedere că s-a dovedit în cauză, prin probele administrate, prejudiciul moral suferit de reclamant, în temeiul art. 1 și art. 5 din L. nr.
221/2009, astfel cum a fost modificată prin O. nr. 6., T. a apreciat că o despăgubire de 10.000 Euro ar reprezenta un cuantum rezonabil al despăgubirilor, proporțional cu prejudiciul suferit de reclamant.
În temeiul art. 5 lit. c din L. nr. 221/2009, T. a dispus repunerea reclamantului în drepturi, în sensul de a i se recunoaște gradul militar avut la data condamnării, cu toate drepturile de pensie sau de orice natură pe care legislația în vigoare le acordă deținătorilor gradului militar de locotenent major.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., pârâtul a fost obligat la 600 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, reprezentând onorariu avocațial.
Împ o tr iv a aces te i sen tințe a decl ar at apel, în ter men leg al, pe d e o p ar te,
p âr âtul S. Ro mân pr in M in is terul F in anțelor Publ ice pr in D. G. a F. P. a
județulu i C., iar pe d e al tă p ar te, recl amantul M. T.
1. Prin propriul apel, pârâtul apelant S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a județului C. a solicitat admitereaapelului, modificarea sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiuniireclamantului, invocând în motivarea apelului atât cuantumul mare al despăgubirilor, chiar raportat la O. nr. 6., dat fiind că reclamantul a beneficiat deja de măsuri reparatorii acordate în temeiul D.ui-lege nr. 1. - instanța de fond nemenționând în niciun fel modalitatea în care a cuantificat despăgubirile acordate, bazându-se mai mult pe prezumții, reținute cu nesocotirea art. 1203 C.civ. -, cât și D. nr. 1358/(...) a C. C., prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009, în raport de care, în temeiul art. 147 alin. 1 din Constituția R., acest text legal nu mai poate produce niciun efect juridic. Î. în prezent nu mai există niciun temei de drept care să susțină pretențiile formulate de reclamantul intimat, acțiunea acestuia se impune a fi respinsă.
2. Prin propriul apel, reclamantul apelant M. T. a solicitat admitereaapelului, modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii sale astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, întrucât, suma de 65.000 Euro pretinsă de reclamant era absolut justificată, raportat la durata detenției, implicațiile umane și sociale ale acesteia, și consecințele asupra întregii vieți a reclamantului și asupra membrilor familiei sale.
S-a susținut de către reclamantul apelant că în cauză nu sunt incidente prevederile art. I pct. 1 și art. II din O. nr. 6., această problemă fiind definitiv tranșată prin D. nr. 1354/(...) a C. C..
Dispozițiile legale de limitare drastică a cuantumului despăgubirilor acordate, conținute în O. nr. 6., instituie o inechitate flagrantă între cetățenii care s-au adresat justiției și au obținut hotărâri judecătorești care au rămas irevocabile înainte de intrarea în vigoare a O. nr. 6. și persoanele îndreptățite ale căror cauze se aflau în curs de derulare în acea dată, precum și cele care s-au adresat justiției după intrarea în vigoare a O. nr. 6..
O. nr. 6. nu se poate aplica, venind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția R., și în plus, aceasta a fost declarată neconstituțională.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată î n c auz ă, p âr âtul S. Ro mân pr in M in is terul
F in anțelor Publ ice pr in D. G. a F. P. a județulu i C. a solicitat respingerea apelului reclamantului, având în vedere că, potrivit art. 147 alin. 1 și 4 din Constituția R. și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, declarate neconstituționale prin D. nr.
1358/(...) a C. C., și-au încetat efectele juridice, în prezent nemaiexistând un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii (f. 10).
Reclamantul intimat a solicitat respingerea apelului pârâtului canefondat, și făcut cu rea-credință, susținând că se impune înlăturarea de către instanță a argumentației pârâtului, prin care se invocă D. C. C. nr.
1358/(...), întrucât aceasta nu poate produce efect retroactiv (întâmpinare - f. 12).
A.ul pârâtului este fondat, iar apelul reclamantului este nefondat.
În ceea ce privește starea de fapt a cauzei, aceasta a fost exhaustiv expusă în considerentele sentinței apelate, motiv pentru care instanța de apel nu o va reitera în paginile prezentei decizii.
Referitor la motivul de apel din apelul reclamantului, prin care se critică nelegalitatea sentinței primei instanțe, pe motiv că, la stabilireacuantumului daunelor morale a făcut aplicarea O. nr. 6., C. constată că acest motiv de apel este vădit nefondat, motivat pe următoarele:
Sentința fondului a fost pronunțată la data de 30 septembrie 2010, dată la care era de mult în vigoare O. nr. 6., astfel încât, instanța de fond era obligată să facă aplicarea în cauză a acestor dispozițiile legale.
O. nr. 62/(...), prin care a fost modificată L. nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a fost publicată în Monitorul Oficial al R. nr. 446/(...), intrând deci în vigoare la data de 01 iulie 2010.
Prin art. I alin. 1 lit. a pct. 1, 2 și 3 din O. nr. 6. a fost modificat art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, în sensul stabilirii exacte a cuantumului despăgubirilor care puteau fi acordate, de către instanțele de judecată, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Art. II din O. nr. 6. prevedea că dispozițiile acestei ordonanțe de urgență se aplică proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Prin urmare, întrucât la data pronunțării sentinței fondului, atacată prin prezentele apeluri, 30 septembrie 2010, O. nr. 6. era deja în vigoare, iar în cauză nu fusese pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă anterior intrării în vigoare a O. nr. 6., adică anterior datei de (...), în mod legal
Tribunalul Cluj a făcut aplicarea în cauză a prevederilor O. nr. 6..
Susținerea reclamantului apelant, conform căreia nu se mai poate pune în discuție la acest moment incidența în cauză a O. nr. 6., întrucât prin D. nr. 1354/(...) a C. C., au fost declarate neconstituționale prevederile art. I pct. 1 și art. II din O. nr. 6., este corectă, însă, nu este de natură să conducă la ideea acreditată de reclamant, în sensul că este admisibilă cererea introductivă de instanță astfel cum a fost formulată, respectiv, obligarea pârâtului la 65.000 Euro daune morale în favoarea reclamantului, având în vedere că prin D. nr. 1358/(...) a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R. nr. 761/(...), au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. 1, lit. a, teza I din L. nr. 221/2009.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval,
P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale aleart. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009 cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009 și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 221/2009, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 221/2009, având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Susținerea reclamantului apelant, conform căreia, dacă dorește, instanța de apel poate găsi un test în dreptul comunitar în baza căruia să admită apelul astfel cum a fost formulat, că consecința acordării în favoarea apelantei a daunelor morale în cuantumul solicitat prin cererea introductivă de instanță, nu poate fi primită, motivat pe următoarele considerente :
În primul rând, reclamantul apelant și-a întemeiat cererea introductivă de instanță exclusiv pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, și abia în fața instanței de apel - după pronunțarea de către C. a deciziilor nr.
1.10 și 1. - a invocat un nou temei juridic al cererii sale, respectiv, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 CEDO, invocare care, însă, intră sub incidența excepției inadmisibilității reglementată de art. 294 alin. 1 C. proc. civ., text legal care în mod imperativ prohibește schimbarea cauzei juridice ori a obiectului cauzei în apel.
În al doilea rând, este adevărat că art. 148 alin. 2 din Constituție consacră principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul intern, întrucât prevede că "tratatele constitutive ale Uniunii Europene" și "celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu" au prioritate față de
"dispozițiile contrare din legile interne", dar nu este mai puțin adevărat că instanța de apel nu are posibilitatea la acest moment să analizeze conformitatea unei prevederi din dreptul național - declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a R. - cu anumite dispoziții comunitare, - care nici nu au fost invocate procedural, în fața primei instanțe, de către reclamant - respectiv, să înlăture aplicarea unei norme juridice interne, în favoarea unei norme comunitare, dat fiind că această normă juridică internă și-a încetat efectele juridice în conformitate cu prevederile art. 147 din Constituție.
Este nefondată susținerea reclamantului apelant, făcută cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, conform căreia nu este corect ca reclamantul să fie privat de orice despăgubire morală cuvenită pe drept pentru suferințele îndurate ca urmare a condamnării sale politice, având în vedere că legiuitorul român de după anul 1989 a încercat, prin mai multe acte normative adoptate de-a lungul timpului, să repare nedreptățile cauzate propriilor cetățeni de statul comunist în perioada anterioară anului 1989.
Astfel, în materia restituirilor au fost adoptate mai multe acte normative privind retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau naționalizate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Astfel, prin fondului funciar nr.
18/1991, republicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie
1998, cu modificările și completările ulterioare, s-a recunoscut dreptul la restituirea terenurilor, iar prin nr. 1. pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii integrale în natură. Totodată, prin nr. 1. pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al R.,
Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, cu modificările ulterioare, apoi prin nr. 1. privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, a fost stabilit dreptul la restituire în natură, iar în măsura în care aceasta nu este posibilă, dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, asupra imobilelor preluate abuziv de stat în perioada comunistă. nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, a unit procedurile administrative de restituire a bunurilor vizate de legile menționate mai sus.
De asemenea, cetățenii aparținând minorităților naționale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietăților, potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 8. privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.
797 din 1 septembrie 2005.
În raport de toate aceste reglementări, C. constată că statul a creat cadrul legislativ care să garanteze realizarea dreptului la restituire, indiferent dacă este vorba despre o restituire în natură sau despre acordarea unei despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii în natură.
În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.
631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.- lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie,deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 1. [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 221/2009].
De altfel, reclamantul apelant este beneficiarul măsurilor reparatorii prevăzute de D.-lege nr. 1., drepturile cuvenite reclamantului apelant în baza acestui act normativ fiind stabilite prin H. nr. 263/(...) (f. 22-23 dosar fond).
Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a C.ui Europei.
C. apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza
Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în
Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, acondițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie
2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, C. constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C.
Europene, că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 221/2009, având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000.
C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.
Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă"
(astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și Ordonanța de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.
Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R. în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie
2008, în Cauza Viașu împotriva R..
Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 221/2009 sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.
Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie
2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în
Cauza Fener Rum Patrikligi contra T.iei).
Constatându-se, așadar, că în prezent, nu există o normă juridică în L. specială nr. 221/2009, care să servească drept temei juridic al cererii
reclamantului, de acordare a despăgubirilor morale - întrucât singurul temeijuridic prevăzut în L. specială nr. 221/2009, art. 5 alin. 1 lit. a teza I, a fost decalrat neconstituțional prin D. nr. 1358/(...) a C. C. a R. -, C. urmează să aprecieze în sensul că se impune respingerea acestui petit din cererea de chemare în judecată.
Afirmația reclamantului apelant, conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, contrazicându-se cu însuși susținerile făcute de reclamant prin propriul memoriu de apel, susțineri conform cărora O. nr. 6. nu se aplică în prezentul litigiu, întrucât a fost declarată neconstituțională prin D. nr. 1354/(...) a C. C..
Cu alte cuvinte, reclamantul înțelege să invoce în favoarea sa doar acele decizii ale C. C. care îi sunt favorabile, iar nu și pe acelea care i-ar fi defavorabile, în manifestarea opțiunii sale, reclamantul ignorând prevederile art. 147 alin. 1 și 4 din Constituția R. revizuită și ale art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale care prevăd imperativ faptul că Deciziile C. C. sunt obligatorii erga omnes, de la momentul publicării lor în Monitorul Oficial, fiind incidente în toate cauzele care se întemeiază pe norma juridică declarată neconstituțională prin respectivele decizii, acestea nefiind obligatorii strict în litigiul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate.
Nefondată este și argumentația reclamantului apelant, conform căreia dacă s-ar ține seama de D. nr. 1. a C. C., ar însemna practic să se recunoască efecte retroactive acestei decizii, având în vedere că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia.
Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C.civ., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
Nemaiexistând un temei juridic în L. specială nr. 221/2009, lege pe care reclamantul și-a întemeiat în mod exclusiv cererea introductivă de instanță,
C. constată că se impune respingerea petitului având ca obiect obligarea
S.ui Român la despăgubiri morale.
Î. dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. c din L. nr. 221/2009 sunt în vigoare, C. urmează să mențină dispoziția primei instanțe referitoare la repunerea reclamantului în drepturi.
Față de menținerea în parte a sentinței apelate, se va menține și dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată în fond.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 295-296 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat apelul reclamantului și să admită apelul pârâtului, conform dispozitivului prezentei decizii.
În raport de soluția pronunțată în apel, de admitere a apelului pârâtului, în temeiul art. 274 C.proc.civ., C. va respinge solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului apelant la plata în favoarea sa a cheltuielilor de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 7. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de
10.000 euro în echivalent lei la cursul B. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Respinge apelul reclamantului M. T. declarat împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
C.-M. CONȚ A.-A. P.
A. A. M.
Red.CMC/dact.MS
6 ex./(...) J.fond: M.O.-S.
| ← Decizia civilă nr. 158/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 301/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
