Decizia civilă nr. 925/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 925/R/2011
Ședința publică din 10 martie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. A. C.
JUDECĂTORI : A.-A. P.
A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. A. împotriva deciziei civile nr. 4/A din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul a fost legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A ,
Prin sentința civilă nr. 1523/(...) pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr. (...), a fost respinsă plângerea formulată de reclamantul R. A., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art. 52 alin.
2 Legea nr. 7/1996).
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Imobilul cu nr. cad. 50506, nr. top. (...) D.,(provenit din CF 2221 D.) a avut ca proprietar tabular pe Dr. R. I. în cota de 1/1 parte. Reclamantul are calitatea de moștenitor a defunctului R. I. și în temeiul Legii 18/1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest imobil.
Cu Încheierea CF nr. 2610/(...) sub B. 15 din CF. 50.506 s-a notat acțiunea civilă înregistrată sub nr. 187/2004 la Judecătoria Dej, dosarul având ca obiect obligarea pârâților C. Local D. și a C. J. C. pentru aplicarea Legii 18/1991, să-l pună în posesie pe reclamant cu parcela de teren înscrisă în CF 2221 D. nr. top. 421/1425/S -8900 mp.,proprietatea antecesorului său.
Prin Sentința civilă nr. 1. a J. D. s-a admis acțiunea, însă prin D. 7. a T. C. s-a admis apelul declarat de C. Local D. împotriva acestei sentințe și s- a constatat că în cauză există autoritate de lucru judecat, față de sentința civilă nr. 554/(...) pronunțată în dosar nr. nr. 773/1998 a J. D., și în consecință a fost respinsă acțiunea.
La (...), Primăria Dej a solicitat O. radierea notării operate asupra imobilului înscris în CF 50506 D., nr. top. (...), având în vedere că acțiunea ce a format obiectul dosarului 187/2004 a J. D. a fost soluționat definitiv și irevocabil.
Potrivit. art. 93 din Legea 7/1996 :
(1) Notarea existenței unui litigiu cu privire la drepturile ce fac obiectul înscrierii în cartea funciară se va putea face fie la cererea părții interesate, fie din oficiu la sesizarea instanței de judecată. Notarea se va face în baza copiei acțiunii având ștampila și numărul de înregistrare ale instanței sau a certificatului de grefă care identifică obiectul procesului, părțile și imobilul. Notarea în CF are drept scop informarea terților de existența acțiunilor în justiție în legătură cu imobilul înscris în CF, astfel încât aceștia să poată cunoaște chiar din cuprinsul CF adevărata situație juridică a imobilului.
În condițiile în care acțiunea înregistrată sub nr. 187/2004 a fost soluționată definitiv și irevocabil, în sensul că, această acțiune a fost respinsă fiind incidentă în cauză autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 26 lit. c, art. 48 din Legea 7/1996 și art. 42 din Ordinul ANCPI 663/2006, legal s-a admis cererea pentru radierea notării din CF.
Așa fiind, potrivit disp. art. 50 al. 2 din Legea 7/1996 instanța a respins plângerea reclamantului pentru anularea Încheierii de C. nr. 6980
/(...).
Prin decizia civilă nr. 4.(...) a T. C. a fost respins apelul declarat de apelantul R. A. împotriva sentinței civile nr. 1523/(...) pronunțată de
Judecătoria Dej în dosar nr. (...), care a fost păstrată în întregime.
Pentru a se pronunța în acest sens tribunalul a reținut următoarele: Primăria Municipiului D. a solicitat O. C. radierea din CF nr. 50506
(provenita din conversia de pe hârtie cu nr. 2221 D.), respectiv a mențiunii de sub B 15, privind notarea in CF a acțiunii înregistrate sub dosar nr.
187/2004 la Judecătoria Dej.
Prin încheierea nr. 6977 a O. de C. și P. I. C., a cărei anulare se solicita, s-a admis cererea petentei, reținându-se ca îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 48 din Legea 7/1996, si s-a dispus radierea din cf a notarii acțiunii, în baza sentinței civile nr. 1256/(...)5 a J. D. si in baza Deciziei civile nr. 72/ A. pronunțata de Tribunalul Cluj.
Cu privire la susținerea apelantului în sensul că hotărârea judecătorească in baza căreia s-a dispus radierea este lovita de nulitate, tribunalul a reținut că aceste susțineri nu pot fi analizate în cadrul prezentului apel declarat împotriva sentinței civile nr. 1523/(...), iar celelalte susțineri ale apelantului nu au fost analizate întrucât nu reprezintă critici referitoare la legalitatea si temeinicia hotărârii a cărei desființare se solicită prin apelul formulat.
T., a constatat că in mod legal prima instanță a respins plângerea petentului împotriva încheierii de carte funciară având în vedere faptul că acțiunea a cărei notare a fost făcută în cartea funciară, acțiune înregistrată sub dosar nr. 187/2004 la Judecătoria Dej, a fost soluționată irevocabil prin decizia civila nr. 72/ A. a T. C., astfel încât cererea de radierea a acestei acțiuni in mod corect a fost admisă prin încheierea nr. 6977 a O. de C. și P. I. C., și a omis analizarea motivelor invocate de apelant in memoriul depus la dosar care nu reprezintă motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate ci aspecte care privesc evoluția hotărârilor pronunțate in litigiile pe care apelantul le are pe rolul instanțelor.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul R. A., solicitând casareaacesteia și în urma rejudecării, desființarea încheierilor O. de C. și P. I.,fiind formulate mai multe solicitări privind restituirea imobilelor preluate abuziv de către S. R.
În motivare au fost invocate aspecte privind modul în care s-au soluționat dosarele având ca obiect dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenurilor situate în D. și preluate abuziv de la antecesorii săi.
Nu s-au invocat în mod expres motive de nelegalitate a deciziei atacate.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentului litigiu îl constituie plângerea împotriva încheierii nr. 6977 a O. de C. și P. I. C., în aceste condiții neputând fi analizate în acest cadru procesual restul chestiunilor învederate de către recurent în ceea ce privește dreptul său de proprietate și nici modul în care s-au soluționat litigiile referitoare la acest drept.
Așa cum s-a arătat de către instanța de fond și de către cea de apel, raportat la prev. art. 48 din Legea nr. 7/1996 și , în mod corect s-a dispus radierea din CF a notării acțiunii înregistrate sub nr. 187/2004 la
Judecătoria Dej, acțiunea fiind soluționată irevocabil prin pronunțarea deciziei civile nr. 7. a T. C.
Nesesizându-se nici un motiv de nelegalitate a deciziei atacate, curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R. A. împotriva deciziei civile nr. 4. din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R. A. împotriva deciziei civile nr. 4. din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. A. A. P. A. C. C. B.
Red. A.C./dact. GC
2 ex/(...)
Jud.apel: D.Tatu, F.S. Bolchiș
← Decizia civilă nr. 199/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1582/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|