Decizia civilă nr. 12/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIIVLĂ NR. 12/A/2012
Ședința publică din data de 15 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
GREFIER:
S-a luat în examinare, apelul declarat de reclamantul P. G.-F.-I., împotriva sentinței civile nr. 821 din 13 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect plângere în baza L. nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantului-apelant P. G.-F.-I., avocat B. M.-E., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 13 februarie 2012, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului. Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei reclamantului- apelant.
Se constată că la data de 14 februarie 2012, a fost soluționată cerere de recuzare formulată de reclamantul-apelant, împotriva membrilor completului de judecată C2, în sensul respingerii acesteia.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta reclamantului-apelant susține apelul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând diferența dintre valoarea de
20.694,87 lei, reprezentând valoarea actualizată cu rata de inflație a prețului apartamentului din C.-N., Bd. E. nr. 15, ap. 6 și prețul de piață al acestui imobil calculat prin expertiza de evaluare a inginerului Fosto Vladimir. Solicită de asemenea obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3100 lei, potrivit chitanței și bonului fiscal pe care le depune la dosar. A. că hotărârea instanței de fond nu este temeinică și legală. A. a reținut incorect aspectul potrivit căruia reclamantul nu ar fi avut dreptul să cumpere apartamentul întrucât a încheiat un contract de închiriere pentru apartamentul dobândit în baza L. nr. 1. abia în 10 octombrie 1996, omițând să constate faptul că încheierea acelui contract în anul 1996 nu a constituit o primă închiriere, astfel încât reclamantul să fi avut la acea dată calitatea de nou chiriaș în imobil. Reclamantul a locuit în imobil încă din anul 1980, într-un alt apartament și a intrat înapartamentul identificat cu ocazia aplicării L. nr. 1. ca fiind apartamentul nr. 6, în urma unui schimb de locuință cu chiriașa B. R.. Astfel se explică faptul că în fișa de calcul a chiriei aferente contractului de închiriere nr.
34470 din 10 octombrie 1996 s-a consemnat faptul că data chiriei a fost 1 aprilie 1994. Faptul că la data de 19 martie 1997 Consiliul Local C.-N. a procedat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare demonstrează faptul că s-a recunoscut calitatea de chiriaș al reclamantului, avându-se în vedere totodată schimbul de locuință pe care îl făcuse. Instanța de fond s-a rezumat să constate că contractul de închiriere anterior celui de vânzare-cumpărare poartă data de 10 octombrie 1996 și să rețină efectul puterii de lucru judecat al considerentelor hotârârii judecătorești anterioare care ar fi stabilit, din acest punct de vedere eludarea prevederilor L. nr. 1.. Trebuie însă observat că prin acele hotărâri judecătorești, aspectul nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant, a fost acela că imobilul a fost preluat fără titlu de către stat, chestiunea modului în care s-a încheiat un contract de vânzare- cumpărare în favoarea reclamantului nefiind cercetată.. Faptul că s-a arătat printr-o frază că acest contract este ulterior intrării în vigoare a L. nr. 1., nu constituie o reală statuare asupra acestui aspect care să poată fi primită în prezenta cauză cu putere de lucru judecat. În mod greșit s-a reținut faptul că reclamantul ar fi eludat dispozițiile L. nr. 1., și că ar fi încheiat contractul cu rea-credință. Acest contract trebuia analizat în conformitate cu exigențele principiului tempus regit actum, pe baza datelor concrete ale stării de fapt, așa cum au fost dovedite indubitabil în dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. (...) a T. C., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P. G. F. I., împotriva paratului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 20.694,87 lei reprezentând valoarea actualizată a prețului achitat de reclamant pentru apartamentul nr.6 din imobilul situat în C.-N., str. E. nr.15, înscris în CF nr.1. C.-N., CF col. 1. C.- N., preț achitat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.33597/(...), a fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la restituirea sumei reprezentând diferența dintre valoarea actualizată a prețului achitat și prețul de piață al imobilului și a fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 1260 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33597/(...), SC CONSTRUCT
ARDEALUL SA, în baza protocolului nr. 28871/(...) încheiat cu Consiliului Local al mun. C.-N., a vândut reclamantului P. G. F. I., imobilul situat in C.-N., str. E. nr.15 ap. 6 pentru un preț de 18.695.423 ROL, ocupat de cumpărător în baza contractului de închiriere nr. 34470/(...).
Prin sentința civilă nr. 8. a T. C. pronunțată în dosar nr.231/2002, devenită definitivă și irevocabilă prin D. civilă nr.81/2003 a C. de A. C. și D. civilă nr. 5. a Î. C. de C. și Justiție s-a statuat irevocabil că întregul imobil situat în C.-N., str. E. nr.15 a fost preluat de S. R. fără titlu valabil.
Apoi, prin sentința civilă nr.11813/2005 pronunțată în dosar nr.
14533/2005 al J. C.-N., s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 33597/(...) încheiat între SC CONSTRUCT ARDEALUL SA și reclamantul din prezenta cauză, P. G. F. I.
Soluția a fost menținută de instanța de apel Tribunalul Cluj prin decizia nr. 452/A/(...) și de instanța de recurs Curtea de A. C. prin decizia nr. 5..
Prima instanță a reținut că în considerentele hotărârilor judecătorești care au constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare nr. 33597/(...) s-a reținut așadar, că imobilul în discuție a fost preluat abuziv și fără titlu de S. R. și totodată faptul că reclamantul a fost de rea-credință cu ocazia încheierii acestui contract. Restituirea în natură a apartamentului a fost dispusă în temeiul art. 2,7 și 9 din L. nr.10/2001, potrivit încheierii civile din data de (...) privind completarea dispozitivului Sentinței civile nr.11813/2005 a J. C.-N.
Conform prevederilor art.50 și 50¹ din L. nr.10/2001, așa cum a fost modificată prin L. nr.1/2009, sunt îndreptățiți la restituirea prețului imobilelor ce au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate in temeiul L. nr.1., chiriașii ale căror contracte au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Însă legiuitorul a înțeles să facă o distincție între contractele încheiate cu respectarea L. nr.
1. și contractele încheiate cu încălcarea dispozițiilor acestei legi.
Astfel, chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu eludarea prevederilor L. nr.1. și care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, pot pretinde doar prețul actualizat al imobilului ce a făcut obiectul contractului, in condițiile prevăzute de art.50 al.2 si 3 din L. nr.10/2001.
Dimpotrivă, chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu respectarea prevederilor L. nr.1. și au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile pot pretinde prețul de piață al imobilului, in condițiile prevăzute de art.50 al.2¹ si 3, precum si art.50¹ din L. nr.10/2001.
C. de vânzare-cumpărare nr. 33597/(...), de care se prevalează reclamantul nu a fost încheiat cu respectarea L. nr.1.. Atât prima instanță cat și instanțele de apel, respectiv de recurs, au reținut în hotărârile la care s-a făcut anterior referire , că imobilul în discuție a fost preluat abuziv și fără titlu de S. R., iar reclamantul a fost de rea-credință cu ocazia încheierii acestui contract. Instanța a reținut puterea de lucru judecat a considerentelor hotărârii judecătorești în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă în acesta, cum este cazul și în litigiul precedent.
În hotărârile prin care s-a constat nulitatea contractului de vânzare- cumpărare instanța a reținut că reclamantul nu avea calitatea de chiriaș la momentul intrării în vigoare a L. nr. 1., contractul de închiriere nr.
34470/(...) fiind încheiat ulterior, reclamantul nu a verificat pe listele întocmite la primărie dacă imobilul în discuție face parte dintre cele revendicate, însă cunoscut că în cartea funciară era notată din anul 1993 acțiunea în revendicare înregistrată sub nr.6273/1993 al J. C.-N. formulată de fostul proprietar care, chiar respinsă fiind, era o dovadă certă că acesta intenționează recuperarea proprietății sale, preluată abuziv.
Prin urmare, imobilul a fost vândut reclamantului cu încălcarea dispozițiilor L. nr. 1., care prevede la art. 1 și art. 9 alin. 1 ca obiectul acestui act normativ îl constituie locuințele preluate de S. R., cu titlu, și care nu au fost restituite foștilor proprietari, cerință care s-a reținut cu putere de lucru judecat că nu a fost îndeplinită, ceea ce a atras nulitatea absolută a convenției .
Conform art. 50 alin. 3 din L. nr. 10/2001, obligația de restituire este în sarcina M.ui Economiei și F., care are așadar calitate de reprezentant al vânzătorului S. R.
Susținerile reclamantului conform cărora este îndreptățit la restituirea prețului de piață al apartamentului, stabilit pe baza standardelor internaționale de evaluare, nu au fost primite de instanță, întrucât s-a stabilit fără putință de tăgadă că încheierea convenției de vânzare-cumpărare de către părți s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor L. nr. 1..
Așa fiind, reclamantul este îndreptățit la restituirea prețului plătit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare declarat nul, însă limita despăgubirilor care pot fi pretinse este cea prevăzută la art. 50 alin. 2, iar nu cea stabilită prin art. 501din același act normativ, inaplicabil în cazul de față. În vederea determinării aceste valori s-a efectuat raportul de expertiză contabilă de către dna expert D. M., valoarea fiind stabilită la suma de 20.694,87 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul P. G. F. I.,solicitând instanței admiterea apelului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de plată a despăgubirilor, care reprezintă diferența dintre valoarea actualizată a prețului achitat în temeiul contractului de vânzare- cumpărare, și prețul de piață al apartamentului, pentru care a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată. În motivarea apelului, reclamantul a arătat că sentința pronunțată de tribunal este nelegală, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor L. nr. 112/1996. În mod incorect instanța de fond a reținut că reclamantul a încheiat contractul de închiriere pentru apartamentul în litigiu abia în (...), însă instanța a omis să constate că acel contract nu a constituit o primă închiriere, astfel încât reclamantul să fi avut la acea dată calitate de nou chiriaș în imobil. În realitate, reclamantul a locuit în imobil încă din 1980 într-un alt apartament, iar în apartamentul identificat cu ocazia aplicării L. nr. 11271995 ca fiind apartamentul nr. 6, cu 2 camere și dependințe în suprafață de 78 mp, a intrat în anii 1990, ca urmare a unui schimb de locuințe realizat cu chiriașa B. R. și în fișa de calcul a chiriei aferentă contractului de închiriere nr. 34470/1996, s-a consemnat faptul că s-a achitat chirie din (...). Prin urmare, reclamantul a apreciat că avea calitate de persoană îndreptățită la cumpărarea apartamentului. Instanța de fond s-a rezumat să constate că contractul de închiriere anterior contractului de vânzare-cumpărare poartă data de (...) și să rețină efectul puterii de lucru judecat al considerentele hotărârilor judecătorești anterioare, care ar fi stabilit din acest punct de vedere eludarea prevederilor L. nr. 1.. Reclamantul a arătat că prin acele hotărâri judecătorești nu s-a verificat modul în care s-a încheiat contractul de închiriere din octombrie 1996. Ori, inserarea unei fraze în sensul că acest contract este încheiat ulterior intrării în vigoare a L. nr. 1., nu constituie o reală statuare asupra acestui aspect, care să poată fi primită cu putere de lucru judecat. În al doilea rând, reclamantul a arătat că instanța de fond a abordat simplist raporturile juridice din prezentul litigiu, iar împrejurarea că a fost eludată L. nr. 1. nu-i poate fi imputată reclamantului, deoarece atât condițiile de aplicare ale acestei legi, cât și cele speciale de încheiere în concret a actelor de vânzare-cumpărare au fost stabilite de către stat. Prin urmare, elementele definitorii ale titlului statului erau cunoscute și verificate de reprezentații statului, iar cumpărătorii imobilelor puteaucunoaște aceste elemente numai în măsura în care ele erau prezentate de către acești reprezentanți. Prin urmare, respingerea cererii reclamantului întemeiată pe dispozițiile art. 501din L. nr. 10/2001 pentru acest aspect de nesocotire a L. nr. 1. a stat exclusiv în puterea statului, acesta invocându-și propria turpitudine. În raporturile dintre stat ca vânzător și reclamant ca și cumpărător nu a existat și nu poate fi reținută o eludare a L. nr. 1., deoarece apartamentul nr. 6 care a fost vândut reclamantului era intabulat în favoarea statului, titlul acestuia nu fusese desființat și prin HG nr. 1. statul considera acest decret ca un titlu valabil. În aceste condiții, reclamantul ca simplu chiriaș nu putea aprecia în ce măsură dispozițiile legii de naționalizare fuseseră respectate sau nu. Pe de altă parte, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cererea restituire a imobilului formulată de vechea proprietară deși notată în CF era irevocabil respinsă, iar acest lucru era de natură să întărească convingerea reclamantului în privința valabilității titlului statului și de faptul că nu va putea fi evins de foștii proprietari. Reclamantul a arătat că nu se poate reține în sarcina sa o conduită de rea credință, și nu poate fi transpusă din contextul aplicării L. nr. 10/2001 pe planul aplicării L. nr. 1., deoarece conduita reclamantului s-a format pe baza conduitei informațiilor care i-au fost puse la dispoziție de către stat, care a acționat în aceste raporturi nu doar ca un simplu vânzător, ci ca și autoritatea deținătoare a datelor referitoare la modul de preluare a proprietății și stadiul de retrocedare a acestei proprietăți în favoarea fostului proprietar. A.antul a arătat că instanța de fond a reținut reaua credință decurgând din faptul că nu au fost verificate listele cu imobile revendicate afișate la P., însă L. nr. 1. nu a condiționat sub nicio formă posibilitatea de cumpărare a apartamentelor deținute în chirie, nici de existența vreunei cereri de retrocedare din partea fostului proprietar, nici de consultarea unor liste de revendicare, care s-au prevăzut a fi întocmite abia odată cu aplicarea L. nr.10/2001. S-a mai arătat că imediat după încheierea contractului de vânzare- cumpărare statul i-a eliberat autorizație de construire și a permis modificări și extinderi la apartamentului dobândit, ceea ce denotă faptul că statul a considerat atunci că dreptul de proprietate a fost dobândit în mod valabil. În concluzie, reclamantul arată că respingerea cererii de aplicare a art. 501din L. nr.10/2001 pentru nerespectarea L. nr. 1. și a pretinsei rele credințe a cumpărătorului constituie doar un pretext pentru invocarea de către stat a culpei sale, ceea ce este incorect din punct de vedere juridic și imoral. A.antul a apreciat că restrângerea dreptului la despăgubiri doar la cele statornicite de art. 50 alin. 2 și 3 din L. nr. 10/2001 contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. În jurisprudența constată Curtea Europeană a apreciat că o lipsire de proprietate în scopul restituirii bunului către fostul proprietar este susceptibilă de încadrare în exigențele art. 1 alin. 1 din Protocol, cumpărătorul căruia i s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare nu trebuie pus în situația de a suporta responsabilitatea statului care a confiscat în trecut aceste bunuri și a procedat ulterior la înstrăinare, aceasta fiind, în concepția curții, o sarcină disproporționată - invocându- se cauza Raicu c. R.iei. Prin întâmpinare S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât contractul de vânzare- cumpărare de care se prevalează reclamantul nu a fost încheiat cu respectarea L. nr. 1. și reclamantul a fost de rea credință la încheierea contractului. Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de apel invocate, curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentruurmătoarele considerente: Prima critică invocată de reclamant vizează faptul că încheierea contractului de închiriere din 1996 nu a constituit o primă închiriere, așa încât reclamantul să aibă calitate de nou chiriaș în imobil. Reclamantul invocă faptul că a intrat în apartamentul identificat ca fiind nr. 6, cu 2 camere și dependințe în suprafață de 78,339 mp, în baza unui schimb de locuință realizat cu chiriașa B. R., aceasta fiind explicația faptului că în fișa de calcul a chiriei aferentă contractului de închiriere nr. 34470/(...)6, s-a consemnat faptul că data chiriei a fost (...). Verificând susținerile reclamantului, curtea constată că într-adevăr, reclamantul P. G. F. a deținut în imobilul de pe str. D. G. nr. 15 un spațiu închiriat de 16,47 mp, potrivit contractului de închiriere nr. 300.973 din (...) (f.9-10 dosar apel). Reclamantul apelant a mai depus și o declarație prin care numita B. R. declară că cedează din spațiul pe care îl deține în baza contractului de închiriere nr. 384465/(...) o cameră vecinului său P. G. F., care locuiește într-un apartament închiriat în suprafață de 16,47 mp. A. declarație, afirmativ dată la (...), este un înscris sub semnătură privată însă această declarație nu poate susține afirmația reclamantului că între acesta și numita B. R. a avut loc un schimb de apartamente, întrucât din acest înscris rezultă că numita B. R. ar fi cedat folosința unei camere și nu a operat un schimb de apartamente. C. de închiriere pentru apartamentul în litigiu nr. 34470 a fost încheiat în data de (...) și a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare a cărei anulare s-a dispus ulterior. Așadar, este real că reclamantul a avut calitatea de chiriaș însă pentru un alt apartament în imobilul de pe str. P. G. (actualmente str. E.), pe care, potrivit dispozițiilor art. 9 putea să îl cumpere în ipoteza în care nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora. În ceea ce privește apartamentul în litigiu numerotat potrivit L. nr. 1. ca fiind apartamentul 6, care a fost închiriat defunctei B. R., acesta nu putea fi cumpărat de către reclamant, întrucât la data intrării în vigoare a L. nr. 1., reclamantul apelant nu avea contract de închiriere pentru acest apartament. Susținerea apelantului că ar fi încheiat contractul de închiriere în 1994, întrucât în fișa de plată a chiriei se menționează că s- a încasat chirie încă din acest an, nu poate fi primită, părțile aveau posibilitatea să încheie contractul de locațiune în 1994, dacă apartamentul era liber la aceea dată . Din contractul de închiriere încheiat cu Biocretas R. care anterior a deținut apartamentul nr. 6, rezultă că aceasta a decedat la (...)(f. 9 dosar nr.14533/2005 Judecătoria Cluj- Napoca) În cazul reclamantului raporturile contractuale pentru apartamentul 6 au început de la data încheierii contractului, (...). Mai mult, în interogatoriul luat reclamantului în dosarul nr. 8803/2002 (f. 180), acesta recunoaște că a intrat în folosința apartamentului în litigiu în toamna anului 1996. Așadar, susținerile apelantului în prezentul dosar, prin care tinde să dovedească că a existat un contract de închiriere pentru apartamentul 6 anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., sunt contrazise de însăși mărturisirea reclamantului în dosarul în care s-a dispus constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond că apartamentul în litigiu a fost închiriat doar în (...) și din această perspectivă a fost eludată L. nr. 1., deoarece potrivit art. 2 din Hg 20/1996, privind normele de aplicare a L. nr. 1. apartamentul în litigiu era apartament liber în sensul art. 2 din L. nr. 1. deoarece la data intrării în vigoare la legii reclamantul nu avea contract de închiriere legal încheiat. Nu poate fi primită critica apelantului potrivit căreia instanța de fond a abordat simplist raporturile juridice din prezentul litigiu. Din starea de fapt rezultă fără dubiu că reclamantul a eludat dispozițiile L. nr. 1. la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru următoarele considerente: Reclamanta T. V. a solicitat în baza L. nr. 1. revendicarea imobilului din B-dul E. nr. 15 în data de (...), deci, anterior încheierii contractului de închiriere-(...). Potrivit dispozițiilor art. 2 din L. nr. 1., foștii proprietari ai imobilelor cu destinație de locuință beneficiază de restituirea în natură prin redobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor în care locuiesc în calitate de chiriași sau a celor care sunt libere. În prezenta cauză, apartamentul 6, azi în litigiu, era liber din punctul de vedere al dispozițiilor mai sus arătate și putea fi restituit în natură fostei proprietare deposedată abuziv de S. R. Prin urmare, reclamantul nu poate invoca faptul că nu a cunoscut aceste dispoziții legale, care permiteau restituirea în natură a apartamentelor libere foștilor proprietari. Nu poate fi primită critica potrivit căreia doar S. R. a fost de rea credință, deoarece elemente definitorii ale titlului statului erau cunoscute și verificate de reprezentanții statului, iar cumpărătorii cunoșteau aceste elemente numai în măsura în care erau prezentate de către acești reprezentanți. Este știut faptul că înainte de încheierea unui contract de vânzare- cumpărare, cumpărătorul trebuie să depună diligențele maxime pentru a verifica situația imobilului pe care urmează să-l cumpere. Astfel, reclamantul nu se poate prevala doar de elementele de aparență a titlului statului, care combinate cu exercitarea atributului de dispoziție ar fi dus la concluzia că statul putea să vândă acest imobil. A. apărare formulată de către apelant ar ignora dispozițiile legale în materie existente la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ori este de știut faptul că nimeni nu poate invoca necunoașterea dispozițiilor legale. Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza D.ui nr. 9., iar cumpărarea contractului de vânzare-cumpărare a avut loc în (...), dată la care era publicată HG nr.1.( (...)), din care rezulta că puteau fi vândute apartamentele preluate în baza D.ui nr.9. dacă au fost respectate condițiile de preluare ale imobilului, menționate în acest decret. Ori, în aceste condiții, cădea în sarcina reclamantului să verifice dacă preluarea imobilului în litigiu s-a făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de D. nr. 9., iar în caz contrar să se abțină să cumpere apartamentul. Așadar, reclamantul nu se putea baza pe elemente de aparență a titlului statului, ci trebuia să efectueze demersuri pentru a vedea dacă imobilul a fost preluat cu respectarea D.ui nr. 9.. Nu poate fi primită nici argumentația potrivit căreia în raporturile dintre stat ca vânzător și apelant ca și cumpărător, nu a existat o eludare a dispozițiilor L. nr. 1., deoarece, după cum a rezultat din cele mai sus reținute, contractul de închiriere pentru apartamentul în litigiu a fost încheiat abia în 1996, ulterior depunerii cererii de revendicare de către fosta proprietară, întemeiată pe dispozițiile L. nr. 1., situație în care s-ar fi impus restituirea în natură către aceasta a apartamentului și nu înstrăinarea către chiriaș. Într-adevăr, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiunea de revendicare formulată pe dreptul comun, anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., de T. V. a fost respinsă, însă această împrejurare nu putea conduce la ideea că imobilul nu va fi solicitat și în baza legii reparatorii ulterioare, respectiv L. nr. 1.. Nu se poate reține că reaua credință a fost transpusă din contextul aplicării L. nr.10/2001, întrucât din cele mai sus reținute, a rezultat că atât S. R. cât și apelantul au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu rea credință, cunoscând că eludează dispozițiile art. 1, 2 și 9 din L. nr. 1., pentru argumentele mai sus arătate. Așadar, reclamantul nu a făcut dovada că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea dispozițiilor L. nr. 1., situație în care, în mod corect instanța de fond nu a dispus acordarea despăgubirilor la prețul de circulație al imobilului, potrivit art. 501din L. nr.10/2001. După încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu S. R. reclamantul a solicitat și a obținut o autorizație de construire, care îi permitea extinderea spațiului cumpărat, însă potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, curtea constată că reclamantul nu a respectat limitele acelei autorizații de construire, a demolat și a reconstruit pereții și fundația de la parte, iar peste mansarda autorizată a edificat o nouă mansardă neautorizată, situație în care apelantul nu se poate prevala de buna credință în raporturile cu S. R. și cu terții. O ultimă critică vizează faptul că restrângerea dreptului la despăgubiri doar la prețul actualizat al apartamentului a cărei anulare s-a dispus, contravine dispozițiilor art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la C. Într-adevăr a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare în 1997, însă contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la un preț mai mic decât prețul de piață al apartamentelor similare din unitatea administrativ-teritorială, un preț de protecție socială pentru chiriași. Așadar, în ipoteza în care s-a constatat nulitatea absolută a contractului pentru nerespectarea dispozițiilor L. nr. 1., cum a fost și în cazul de față, părțile trebuie repuse în situația anterioară încheierii contractului, situație în care se poate acorda numai prețul actualizat în temeiul art. 50 alin. 2 și 3 din L. nr.10/2001. Pentru toate aceste considerente, curtea în temeiul art. 296 C.Pr.Civ. va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul P. G. F. I. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul P. G. F. I. împotriva sentinței civile nr. 821 din 13 octombrie 2011 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2012. PREȘEDINTE UDECĂTOR GREFIER A.-T. N. T. D. M.-L. T Red.A.T.N. dact. GC 4 ex/(...) Jud.primă instanță: M.O. S.
| ← Decizia civilă nr. 25/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 330/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
