Decizia civilă nr. 4640/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I C.

Dosar nr. (...)* Cod operator 8428

D. C. NR. 4640/R/2012

Ședința publică din 12 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A.-A. P. JUDECĂTORI : C.-M. CONȚ

A.-A. C.

GREFIER : A.-A. M.

S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanții S. N. DE C. R. A R. - F. C., M. M., M. M. G., M. Ș. S., precum și recursul declarat de pârâții S. M., S. N. D., S. N. A. și N. M. V., împotriva deciziei civile nr. 3. iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...)*, având ca obiect grănițuire.

În prezenta cauză se păstrează aceeași componență a completului de judecată ca la ședințele de judecată din (...), (...) și (...), pentru a se respecta principiul continuității în ceea ce privește soluționarea cauzelor.

Se constată că la data de (...), reclamanții recurenți M. M. ș.a., prin intermediul domnului avocat M.-L. H., au înregistrat la dosar „. scrise";, la care au anexat și o notă privind cheltuielile de judecată.

Mersul dezbaterilor, concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din (...), care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 1375/(...) a J. C. -N. pronunț ată în dos arul nr. 1. ,s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P. C., M. M., M. Ș. S., M. M. G. și S. N. de C. R. împotriva pârâților S. N., S. M., S. N. D. și S. N. A. și, în consecință, s-a stabilit că linia de hotar dintre terenul aflat în proprietatea reclamanților, înscris în CF nr. 23.434 col. C., cu nr. top 11.134/1, și terenul aflat în proprietatea pârâților, înscris în CF nr. 23.563 col. C., cu nr. topo

11.134/2, pe amplasamentul actual al gardului ce desparte cele două terenuri.

S-au respins celelalte capete de cerere, iar reclamanții au fost obligați, în solidar, să achite pârâților suma de 700 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței sale, următoarele :

Reclamanții sunt proprietarii tabulari ai imobilului cu nr. topo

11.134/1, casă și teren în suprafață de 918 m.p., înscris în CF col. nr. 24.434 iar pârâții sunt proprietari tabulari ai imobilului prev. cu nr. top 11.134/2, casă și teren în suprafață de 406, transcris în CF col. nr. 23.563 C.

În CF col. nr. 24.434 sub C.1 și în CF nr. 23.563 este înscris un drept de servitute de trecere în favoarea imobilului cu nr. top. 11.134/2, asupra imobilului cu nr. top 11.134/1, în baza sentinței civile nr. (...).

Din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert D. M., rezultă că suprafața reală a imobilului cu nr. top. 11.134/1 este de 811 mp., față de 918 mp., așa cum se menționează în cartea funciară, iar suprafața terenului cu nr. top 11.134/2 este de 473 mp., față de 406 mp., cât este trecuta în CF. În total, pentru cele două parcele, a rezultat o suprafață reală de 1.284 mp., deci un minus de 40 mp., față de suprafața tabulară de 1.324 mp.

Din acest motiv, expertul a propus ca pentru stabilirea corectă a liniei de hotar dintre cele două terenuri, suprafața care lipsește față de suprafața tabulară totală, sa fie repartizată proporțional cu suprafețele tabulare. A., rezultă pentru parcela cu nr. top. 11.134/1 un minus de 28 mp., iar pentru parcela cu nr. topo

11.134/2 un minus de 12 mp.

Prin urmare, linia de hotar care trebuie restabilită intre cele două imobile, se propune a fi trasată ținând seama de suprafețele tabulare corectate în minus, care vor fi 890 mp. pentru parcela cu nr. top 11.134/1, respectiv 394 mp. pentru parcela cu nr. top. 11.134/2. Această linie de hotar, propusă intre cele două parcele, se obține prin deplasarea de la est la vest cu 4,10 m în partea nordică și

4 m în partea sudică, a actualei delimitări dintre imobile, care în prezent este reprezentată de latura estică a gardului zidit, care va trebui demolat. Această stabilire a liniei de hotar afectează garajul părților pe o suprafață de 19 mp.

Pârâții au depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. (...) a N.ui de S. C., prin care S. N. și S. M. au cumpărat de la numiții K. F. și

K. E. imobilul cu nr. top. 11.134/2, care are un drept de servitute de trecere asupra imobilului cu nr. top. 11.134/1.

Prin autorizația nr. (...) s-a autorizat executarea de către pârâți a unui garaj auto din zidărie de cărămidă sau înlocuitori, pe fundație de beton, acoperiș terasă cu o boxă.

Prin autorizația nr. (...) s-a autorizat executarea de către pârâți a unui garaj din elemente prefabricate de beton armat și panouri cu plasă sârmă.

D. martorilor audiați în cauză sunt contradictorii, martorii propuși de reclamanți declarând în marea lor majoritate că noul gard edificat de pârâți - în anul 1974 - nu este pe amplasamentul vechiului gard, ci este amplasat înspre proprietatea reclamanților cu o lungime cuprinsă intre 3,5 și 5 m și când susțin acest lucru se orientează după niște pomi, cărora martorii le atribuie specii diferite, ce se aflau la o distanță de circa 3,5- 5 m de vechiul gard, pe când față de noul gard sunt la o distanță de circa 0,5 m, în timp ce martorii propuși de pârâți au declarat în marea lor majoritate, că gardul edificat în anul 1974 s-a edificat exact pe amplasamentul vechiului gard.

În principiu, grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, este menită să apere dreptul de proprietate și se poate dispune atât în cazul inexistenței unei delimitări intre proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părți.

Prin soluționarea cererii trebuie reconstituit vechiul hotar intre proprietățile învecinate, la origine nelitigios, și în acest sens trebuie administrate doar probele necesare pentru stabilirea acestui vechi hotar.

În speță, față de probatoriul administrat, instanța a constatat că părțile nu au contestat împrejurarea că hotarul real dintre terenurile lor l-a reprezentat vechiul gard din lemn, reclamanții susținând că actualul hotar, stabilit prin edificarea gardului zidit de pârâți, se află pe un alt amplasament, intrând în interiorul terenului lor, în timp ce pârâții s-au apărat susținând că noul gard a fost edificat pe vechiul amplasament.

Instanța a considerat că susținerile reclamanților sunt neîntemeiate, deoarece martorii propuși de pârâți au declarat că au participat efectiv la edificarea gardului nou și că acesta s-a făcut pe vechiul amplasament, în timp ce martorii reclamanților au locuit în imobil la începutul anilor 70 și au revenit la imobil după 30 de ani, declarând că gardul nou a fost edificat prin ocuparea terenului reclamanților doar prin compararea locului unde se aflau pomii, care pot fi aceeași, după cum pot fi alții.

În al doilea rând, din declarațiile martorilor pârâților, precum și din autorizațiile de construire menționate, rezultă că pârâții au edificat garajul pe terenul lor în anul 1972, când exista vechiul gard, și abia în 1974 au edificat gardul nou, împrejurarea care infirmă susținerea reclamanților și concluziile raportului de expertiză efectuat de expert D. M., potrivit cărora stabilirea hotarului real presupune și demolarea garajului, fiind edificat pe terenul lor.

Împrejurarea că suprafețele reale ale celor două terenuri nu sunt conforme cu suprafețele menționate în CF, terenul reclamanților fiind mai mic cu 107 mp., iar cel al pârâților fiind mai mare cu 67 mp., ar conduce automat la concluzia că diferența s-ar datora ocupării de către pârâți a unei părți din terenul reclamanților, și nici nu justifică propunerea expertului D. M., de stabilire a liniei de hotar prin repartizarea diferenței de suprafață, proporțional cu suprafețele din CF.

C.a funciară garantează proprietatea, insă nu și suprafețele înscrise, diferențele constatate față de suprafețele reale putând să se datoreze unor înscrieri greșite. În speță, suprafețele celor două terenuri au fost trecute prin încheierea CF (...), prin care s-a dezmembrat terenul cu nr. top 11.134, iar de atunci nu a mai intervenit nici o modificare în configurația celor două parcele.

Fața de cele ce preced, instanța a considerat că acțiunea reclamanților este întemeiată doar în parte, și a dispus, în temeiul art. 584 C., stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți pe amplasamentul actual al gardului ce desparte cele două proprietăți.

Ca o consecință a stabilirii liniei de hotar pe amplasamentul actual, instanța a apreciat că se impune respingerea petitului privind revendicarea porțiunii de teren ocupată de pârâți prin mutarea gardului, neexistând o astfel de ocupare, precum și petitul privind demolarea gardului și a garajului, acestea fiind edificate pe linia de hotar reală, respectiv pe terenul pârâților.

În privința servituții de trecere, instanța a observat că din cuprinsul înscrierii din C. nu se poate stabili dacă servitutea a fost pietonală sau auto. Din declarațiile martorilor propuși de părți rezultă că aceștia au folosit drumul de acces pentru a intra cu autoturismul încă de la data cumpărării imobilului lor, iar, pe de altă parte, pârâții și-au construit garajul în anul 1972.

Instanța a reținut, raportat la dispozițiile art. 616 și 618 Cod civil, că servitutea de trecere se impune a fi instituită în cazul în care un imobil nu are ieșire la calea publică, iar pentru utilizarea lui în condiții normale este necesar ca această ieșire să se facă pe terenul învecinat. Stabilirea servituții trebuie să se facă în așa fel încât să-i producă proprietarului imobilului aservit o pagubă cât mai mică. Pe de altă parte, potrivit art. 634 cod civil proprietarul fondului aservit trebuie să se abțină de la orice manifestare care să facă incomodă exercitarea servituții de către proprietarul fondului dominant.

În speță, pârâții folosesc de peste 30 de ani drumul de servitute pentru a intra cu autovehiculul în curtea lor, și în acest sens și-au edificat garajul în anul

1972. Pe de altă parte, și reclamanții folosesc același drum pentru a intra cu autoturismul până în garajele lor, acest drum fiind comun până la câțiva metri de terenul pârâților.

În aceste condiții, instanța a apreciat că nu se impune limitarea dreptului de servitute doar la trecerea cu piciorul, în primul rând pentru că trecerea pârâților cu autoturismul este necesară pentru exploatarea în condiții normale a imobilului lor, iar în al doilea rând, pe considerentul că prin folosirea autoturismului nu se aduce nici un prejudiciu reclamanților, atâta timp cât și ei folosesc același drum în acest scop.

În privința capătului de cerere referitor la obligarea pârâților la îndepărtarea molozului și a deșeurilor depozitate pe terenul lor, instanța a apreciat netemeinicia sa, reținând că este vorba de pământ și pietriș bătătorit, pe o suprafață de 7-8 metri înainte de intrarea pe poarta de acces în curtea pârâților, iar ridicarea terenului a fost necesară pentru folosirea autoturismului. Pe de altă parte, deși au susținut că datorită faptului că această zonă este mai ridicată, atunci când plouă apa se scurge în garajul lor, reclamanții nu au dovedit această împrejurare.

Împ o tr iv a aces te i se n tințe, recl aman ț ii S. N. de C. R. a R., P. C., M. M., M. Ș.

S. ș i M. M. G. au dec l ar at apel, c are a f ost resp ins pr in dec iz ia c iv il ă nr. 494 /A/(...)

a T . C., pronunțată în dos arul nr. 395 4/2006, i ar ho tăr âr e a cr itic ată a f ost

me nț inu tă în în treg ime .

Împ o tr iv a aces te i dec iz ii, recl aman ț ii S. N. de C. R. a R., P. C., M. M., M. Ș. S.

ș i M. M. G., au decl ar at recurs, c are a f ost ad mis pr in dec iz ia c iv il ă nr. 2532/R/(...)

a C. de A. C., pronunț ată în dosarul nr. (...), hotăr âre a atac ată a f ost c as ată, iar

c auz a a f ost tr imis ă spre re judec are a ape lulu i l a T ribun alul Cl u j.

În considerentele acestei decizii, instanța de recurs a constatat că tribunalulnu a verificat la fața locului existența și actualitatea reperelor indicate de martorii audiați și nu a recurs la confruntarea martorilor, astfel încât să stabilească cu claritate starea de fapt, limita dinte cele două proprietăți.

Pentru justa soluționare a cauzei se impune suplimentarea probațiunii cu o cercetare la fața locului, ocazie cu care instanța de apel va clarifica aspectele contradictorii cu privire la reperele din teren, față de care se afla edificat gardul, prin reaudierea martorilor la fața locului.

D. reaudierea martorilor, se impune suplimentarea raportului de expertiză, lucrarea urmând să țină seama de depozițiile martorilor, urmând să se verifice conformitatea edificării garajului cu autorizația de construire.

În re judec are, c auz a a f ost înreg is tr ată su b nr. 9673/117/(...) pe rolul T . C.

Pr in dec iz ia c iv il ă nr. 2. /11 mai 2011 a T . C., pronunțată în dos arul nr. (...),s-au respins apelurile declarate de către reclamanții S. N. de C. R. a R., M. M., M. Ș. S. și M. M. G., împotriva Sentinței civile nr. 1.375/ (...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...), care a fost menținută în întregime, iar apelanții au fost obligați, în solidar, la plata în favoarea intimaților a cheltuielilor de judecată în apel, în sumă de 1.700 lei.

Analizând apelurile în rejudecare, în baza dispozițiilor art. 282 și urm. C.pr.civ, tribunalul a reținut că acestea sunt neîntemeiate.

A., cu privire la grănițuire, tribunalul a respectat indicațiile instanței de recurs și a procedat la o cercetare la fața locului, cu audierea și confruntarea martorilor. Pe parcursul judecății s-a constatat însă că procesul-verbal de cercetare la fața locului lipsește de la dosar, fiind prezente doar declarațiile martorilor audiați cu ocazia ieșirii la fața locului. Procesul-verbal nu a putut fi refăcut întrucât niciun membru al completului de judecată și nici grefierul numai sunt în Tribunalul Cluj, așa încât s- a refăcut proba, instanța de apel ieșind din nou la fața locului.

Instanța de rejudecare a apreciat, însă, că nici în urma cercetării la fața locului și nici în urma audierii și confruntării martorilor la fața locului, probele raportate la grănițuire nu pot fi cu certitudine concludente, deoarece fiecare martor a susținut poziția părții care l-a propus. S-au păstrat astfel, aspecte contradictorii în declarațiile martorilor, starea de fapt fiind dificil de stabilit, deoarece de la pretinsa modificare a mejdiei și până în prezent au trecut aproape

40 de ani. A. relatate de martori, în care se face referire la unele repere fixe, cum ar fi existența unor pomi fructiferi în apropierea mejdiei, nu sunt relevante, deoarece o parte a pomilor s-au uscat iar o altă parte sunt bătrâni, iar vârsta acestora nu mai poate fi stabilită cu certitudine.

Prin urmare, instanța a încercat să își fundamenteze soluția pe probe cu preponderență tehnice, apreciind, așa cum s-a indicat și prin decizia de casare, că în cauză se impune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.

Instanța de rejudecare a plecat în analizarea cauzei de la premisa că mejda dintre proprietățile părților se stabilește în funcție de situația existentă la data primei împărțiri a imobilului.

Inițial în discuție a fost un singur corp de proprietate, cu nr. top.11.134 din CF nr. 24.434 C., care în anul 1958 s-a împărțit în două parcele, din care una cu nr. top. 11.134/2 a fost vândută și înscrisă în CF nr. 2.563 C., cealaltă, cu nr. top. 11.134/1 rămânând fostului proprietar.

Parcela cu nr. top. 11.134/1 aparține reclamanților iar parcela cu nr. top.

11.134/2 aparține pârâților.

A. în vedere că prin raportul de expertiză efectuat de către expert D. M. s-a stabilit că suprafața însumată a celor două parcele nu este identică cu suprafața inițială din cartea funciară, fiind mai redusă, reținând că limitele exterioare ale corpului funciar inițial nu s-au putut modifica de-a lungul timpului, fiind fixe, tribunalul a apreciat că, încă de la început, din momentul dezmembrării, suprafața inițială de teren nu era identică cu cea înscrisă în cartea funciară.

Prin urmare, este necesar a se stabili care a fost situația exactă la prima dezmembrare, cum au trasat mejda proprietarii din acel moment, în funcție de aceste date trebuind a fi reconstituită mejda și în prezent.

Din punctul de vedere al acestui raționament, tribunalul a constatat că expertul a plecat de la o premisă greșită în stabilirea mejdiei, constatând suprafața lipsă și imputând-o proporțional asupra proprietăților părților.

Ori, după cum s-a menționat, nu aceasta este modalitatea corectă de stabilire a mejdiei, nu trebuie trasată o mejdie nouă între proprietățile părților, în funcție de suprafața lipsă, ci trebuie reconstituită mejda veche.

T. a încercat obținerea vechilor planuri de dezmembrare, însă acestea nu au putut fi identificate în arhiva cărților funciare. S-a solicitat și expertului acest lucru, însă expertul, audiat fiind în fața instanței, a precizat că nu a reușit nici el să obțină vechiul plan de dezmembrare.

În aceste condiții, instanța a încercat să obțină alte planuri mai vechi, din care să rezulte cum s-a prezentat mejda dintre proprietățile părților de-a lungul timpului.

S-a descoperit, astfel, un plan de situație întocmit la cererea reclamanților,cu ocazia apartamentării imobilului construcție al reclamanților.

Instanța a considerat că acest plan poate sta la baza stabilirii liniei de graniță dintre proprietățile părților, având în vedere că acest plan a fost întocmit la inițiativa reclamanților, a fost folosit de către aceștia, prin urmare se presupune că la data întocmirii lui le-a convenit situația existentă în teren,măsurătorile corespunzând situației reale. D. acest plan a fost pe placul reclamanților în trecut, acesta trebuie acceptat și în prezent, în dosarul de față.

Prin urmare, instanța de rejudecare a solicitat expertului să întocmească un supliment la raportul de expertiză, în funcție de acest plan de situație.

Prin suplimentul depus la data de 29 martie 2011, s-au prezentat mai multe variante de grănițuire, dintre care, în opinia tribunalului, varianta a doua corespunde situației din prezent de la fața locului.

Această variantă este preferabilă deoarece, pe de-o parte, situația actuală durează în timp de aproape 40 de ani, fiind greu de presupus că reclamanții au stat în pasivitate atâta timp, deși au știut că pârâții le ocupă o suprafață de teren.

Pe de altă parte, pârâții au edificat un garaj pe proprietatea lor, cu forme legale, în anul 1972, în condițiile în care vechiul gard recunoscut de toate părțile implicate exista.

Gardul nou, al cărui amplasament îl contestă reclamanții, a fost edificat în anul 1974, după edificarea garajului.

D. s-ar stabili mejda așa cum doresc reclamanții, ar rezulta că mejda ar trece prin garajul pârâților. Or, raționamentul reclamanților nu este logic.

D. garajul a fost edificat în limitele determinate de vechiul gard și dacă gardul vechi respecta mejda dintre proprietăți, rezultă că și gardul nou respectă această limită, deoarece gardul vechi nu putea trece prin mijlocul garajului pârâților.

Există totuși, și în varianta a doua din suplimentul la raportul de expertiză, unele diferențe ale mejdiei propuse față de mejda actuală, de 34 cm și 69 cm, diferențe pe care tribunalul le apreciază ca nesemnificative, putând rezulta inclusiv din folosirea unor aparate diferite la măsurătorile din prezent, cu aparat topografic, față de măsurătorile din trecut.

Pe de altă parte, tribunalul a constatat că gardul este înclinat considerabil înspre proprietatea reclamanților, diferențele putând apărea și datorită acestui fapt.

În concluzie, tribunalul a reținut că reclamanții nu au reușit să dovedească o altă stare de fapt decât cea reținută la fondul cauzei, prin urmare nu există argumente pentru schimbarea soluției primei instanțe.

Cu privire la servitute, tribunalul a reținut că aceasta a fost instituită prin S. civilă nr. (...) a T. C., servitutea fiind înscrisă în cartea funciară a imobilelor, nemenționându-se însă dacă servitutea de trecere este și auto sau doar cu piciorul.

Sub acest aspect, tribunalul a reținut de asemenea temeinicia și legalitatea sentinței atacate.

Pârâții au edificat în anul 1972 un garaj pe proprietatea acestora, de atunci

și până în prezent folosind traseul servituții, atât pentru accesul pietonal, cât și pentru accesul auto.

Indiferent dacă servitutea a fost constituită de la început sau nu ca servitute atât pietonală cât și auto, este cert, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, că pârâții au exercitat această servitute ca și servitute auto, încă din momentul ridicării garajului.

Servitutea de trecere este continuă și aparentă, semnele acesteia fiind constatate inclusiv de către instanța de apel la cercetarea la fața locului, respectiv existența porților auto, amenajarea servituții.

Potrivit art.623 C.civ, servituțile continue și aparente se dobândesc prin titlu sau posesiune de 30 de ani. Prin urmare, acestea de pot dobândi inclusiv prin prescripție achizitivă, iar aceasta se poate invoca pe cale principală sau pe cale de excepție.

Prin urmare, având în vedere că pârâții au exercitat dreptul de servitute așa cum este acesta în prezent, pe parcursul a peste 30 de ani, fără a mai face o analiză a tipului de servitute acordat prin S. civilă nr. (...) a T. C., pârâții pot paraliza acțiunea reclamanților referitoare la servitute.

Cu referire la critica referitoare la obligarea pârâților de a ridica materialele de pe traseul drumului de servitute, tribunalul a apreciat că și această critică este, de asemenea, neîntemeiată.

Așa cum s-a reținut și în primul ciclu procesual, potrivit art. 630 Cod civil, acela căruia i se cuvine o servitute are dreptul de a face toate lucrările trebuincioase spre a se sluji de dânsa și spre a o păstra.

A. pârâții au fost îndreptățiți să aducă acel pământ și pietriș bătătorit pentru a-și amenaja calea de acces, situație în care aceștia nu pot fi obligați la ridicarea materialelor de construcție amplasate pe terenul reclamanților.

De altfel, instanța de apel a constatat la fața locului că terenul este uniform nivelat, fără diferențe de nivel față de proprietatea reclamanților, practic neincomodând în niciun fel exploatarea celor două parcele de teren.

Pentru motivele arătate, în baza art. 296 C.pr.civ, tribunalul a respins apelurile declarate, menținând în întregime dispozițiile sentinței atacate.

În temeiul art. 274 C. pr. civ, tribunalul a obligat apelanții, în solidar, la plata în favoarea intimaților a cheltuielilor de judecată în apel, în sumă de 1.700 lei, constând în onorariul avocațial și onorariul expertului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S. N.

de C. R. d in R., reprezen tată de S. . - F. C., solicitând instanței admiterea acestuia,întrucât decizia recurată este considerată ca fiind vădit nelegală.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că este de acord și susține în întregime motivele din recursul formulat în prezenta cauză de către reclamanta

M. M.

Împotriv a acele iaș i d ec iz ii a decl ar at recu rs, în termen legal,reclamanta MM.,prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță, cu consecința admiterii acțiunii în revendicare, a stabilirii liniei reale de demarcație dintre terenul aflat în coproprietatea reclamanților și cel aflat în coproprietatea pârâților, al obligării pârâților la restituirea în favoarea reclamanților a porțiunii de teren litigioase, cu demolarea zidului și garajului amplasate de pârâți pe această porțiune de teren, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a învederat instanței că hotărârea instanței de apel este în mod vădit lipsită de temei legal deoarece acțiunea introdusă la Judecătoria Cluj-Napoca trebuie în esență calificată ca o acțiune în revendicare. Este adevărat că s-a pretins - între altele - și stabilirea liniei reale de hotar dintre parcelele 11.134/1 (aflată în coproprietatea reclamanților) și

11.134/2 (aflată în coproprietatea pârâților), dar aceasta doar ca o consecință a cererii principale: „predarea în posesie și folosință a terenului care aparține reclamanților";.

Este vorba despre o fâșie de teren aflată la limita dintre cele două parcele, lată de aprox. 5 m., și care se întinde pe întreaga lungime a graniței dintre terenuri. Fiind vorba despre o fâșie de teren litigioasă, a cărei posesie se urmărește a fi redobândită, ca urmare a recunoașterii dreptului de proprietate, acțiunea este în mod evident o acțiune în revendicare imobiliară. Aceasta e o acțiune în realizarea dreptului, nicidecum o simplă acțiune în constatare - constatarea limitei inițiale dintre terenuri - așadar instanța de apel în mod greșit a calificat acțiunea ca fiind (și) o acțiune în grănițuire. Poziția recurenților a fost încontinuu și de numeroase ori reiterată de-a lungul desfășurării judecării fondului și apelului, în sensul calificării acțiunii ca fiind revendicare.

Cu alte cuvinte, litigiul dintre părți nu a fost generat de necunoașterea și, implicit, din dorința de a determina hotarul dintre cele două terenuri, ci tocmai datorită faptului că pârâții prin fapta proprie - construirea unui zid - au încălcat cu bună-știință această limită deja stabilită, lipsindu-i pe reclamanți în mod nelegitim de folosința unei suprafețe de teren aflate în proprietatea lor. Fiind vorba de o acțiune în revendicare, aceasta putea fi soluționată în mod corect doar cu respectarea regimului probațiunii specific acestui tip de acțiuni.

De asemenea, înșiși pârâții au confirmat implicit faptul că zidul pe care l- au ridicat nu se găsește nicidecum pe granița reală dintre cele două terenuri. Mai mult, autorizația de construire este pentru un alt gard din prefabricate cu plasa de sârmă și acesta fără amplasament autorizat. Această confirmare rezultă tocmai din acțiunea introdusă în dosarul nr. 7.(...) de către defunctul S. N. și S. M., prin care aceștia au solicitat constatarea dobândirii de către ei, prin uzucapiune, a unei suprafețe de 67 mp. din imobilul - teren aflat în coproprietatea reclamanților și înscris în CF nr. 24434 C. cu nr. top. 11.134/1.

Este evident că, dacă ar fi dobândit în proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare acea fâșie de teren, pârâții nu ar mai fi fost în situația de a invoca uzucapiunea. Este totodată evident și că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății, reprezintă un mijloc de dobândire a proprietății asupra unui bun al altuia, printr-o posesie îndelungată, exercitată cu contrazicerea dreptului celuilalt (aceasta atât în cazul uzucapiunii de Cod civil, cât și în cazul uzucapiunii extratabulare, între care reclamanții din dosarul nr. 7.(...) au oscilat ca temei juridic al pretențiilor lor). În concluzie, după cum însăși instanța a constatat în dosarul respectiv: „s-a stabilit că reclamanții S. N. și S. M. folosesc cu 67 mp. mai mult decât cei 406 mp. întabulați în favoarea lor în CF nr. 23.563

C. și că ar folosi acest surplus de teren din proprietatea pârâților din prezenta acțiune";.

Pornind de la cele arătate mai sus, prin sentința civilă nr. (...), J. C., a respins pretențiile lui S. N. și ale lui S. M., stabilind că nici uzucapiunea nu le poate folosi acestora drept titlu de dobândire asupra fâșiei de teren care face și obiectul prezentului litigiu. Această hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat, cât timp a intervenit între aceleași părți cu cele din prezentul dosar.

Față de acțiunea în grănițuire și revendicare promovată de reclamanți în prezentul dosar, pentru suprafața de 67 mp. din imobilul înscris în CF nr. 24.434

C., nr. top. 11.134/1, pârâții-intimați au invocat în apărare dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului obiect al pretențiilor reclamanților. Prin S. civilă nr. 4.343/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr. 7.(...), instanța a constatat în mod irevocabil că pârâții nu au prescris achizitiv imobilul din litigiu.

Dat fiind că într-o acțiune în grănițuire/revendicare pârâții pot avea câștig de cauză doar dacă dovedesc un drept de proprietate asupra imobilului disputat, se consideră că prin respingerea acțiunii în uzucapiune a pârâților, aceștia nu mai au niciun mijloc legal de apărare în fața pretențiilor legitime ale reclamanților.

S. prin care s-a respins acțiunea în uzucapiune a pârâților a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că nu ar putea fi pronunțată o nouă hotărâre judecătorească prin care să se dispună în contra stării de fapt dezlegate de instanță în mod irevocabil. Așadar, de vreme ce pretinsul drept de proprietate al pârâților a fost infirmat în mod irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, această dezlegare se impune și în prezentul litigiu, fiind intrată în puterea lucrului judecat. Nu mai există așadar niciun impediment în calea admiterii acțiunii reclamanților.

Puterea lucrului judecat nu se confundă și nu trebuie confundată cu autoritatea de lucru judecat. Principiul puterii lucrului judecat este menit a preîntâmpina ca aceeași stare de fapt să primească dezlegări juridice diferite ori contrare în două procese diferite - chiar dacă între procese nu există identitate de părți, obiect și cauză. Acest principiu impune ca aspectele consacrate printr-o hotărâre judecătorească să fie obligatorii pentru instanțele judecătorești chemate ulterior să facă aprecieri cu privire la aceeași situație litigioasă.

Judecata celei de a doua cereri, prin care se tinde la contrazicerea unei hotărâri definitive și irevocabile, prin care s-a tranșat într-o primă judecată chestiunea de drept sau raportul juridic creat între părți, prin dezlegări peremptorii opozabile părților în mod absolut, este împiedicată de art. 166 C. În doctrina juridică s-a arătat pe cât se poate de cuprinzător: " ... hotărârea, care, bucurându-se de puterea lucrului judecat, pe de o parte va putea fi invocată de parte în viitoarele procese purtate în contradictoriu cu reclamantul din primul proces ca temei al unor consecințe juridice diferite ale aceluiași raport juridic de drept substanțial sau al unor raporturi juridice aflate în relație de dependență cu primul, iar pe de altă parte, o nouă judecată între aceleași părți, privitoare la același raport juridic litigios care a primit o dezlegare în fond, va putea fi paralizată prin invocarea excepției puterii lucrului judecat".

În materia revendicării imobiliare, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin D. nr. 4.525/(...)4 că într-o acțiune în revendicare se impune cu puterea lucrului judecat dezlegarea dată de o altă instanță unei acțiuni în uzucapiune promovate de pârâtul din acțiunea în revendicare. Situația juridică analizată în decizia sus-evocată este identică celei din prezenta cauză, astfel că se impun aceleași concluzii.

Așadar, din moment ce dreptul invocat de pârâți în combaterea pretențiilor reclamanților a fost invalidat prin S. civilă nr. 4.343/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 7.(...), se impune admiterea recursului. O soluție contrară ar fi inadmisibilă, neputând coexista hotărâri judecătorești prin care să se dea soluții potrivnice pentru aceeași situație juridică.

Pe de altă parte, se impune a se observa că, deși excepția puterii lucrului judecat a fost ridicată de reclamanți în faza de fond, instanța nu s-a pronunțat în niciun fel asupra ei, fapt care face aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 C.

Se consideră că soluționarea corectă a acțiunii putea fi realizată doar pornind de la mijloacele de probă propuse de către părți.

A., reclamantă, și-a întemeiat pretențiile pe titlul de dobândire - contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1967 - așa cum reiese și din cuprinsul CF nr. 24.434 C. La rândul lor, pârâții au invocat propriul titlu, respectiv posesia pe care au exercitat-o din anul 1975, de la momentul demolării gardului inițial existent între parcelele 11.134/1 și 11.134/2 și ridicarea pe alt amplasament a zidului existent și în prezent.

Comparația dintre titluri nu poate să ducă decât la o concluzie favorabilă reclamaților, deoarece, prin contractul de vânzare-cumpărare pe care și-au întemeiat pretențiile, li s-a transmis și dreptul de proprietate asupra a 918 mp. rezultați din împărțirea în două a parcelei inițiale (nr. top. 11.134). În același timp, titlul pârâților le conferă acestora drepturi doar asupra unei suprafețe de

406 mp. din parcela inițială.

Prin expertiza efectuată în dosar de către exp. D. M., s-a constatat că suprafața de teren aflată în posesia reclamaților este de doar 811 mp., față de

918 mp. în titlu, pe când - urmare a modificării amplasamentului zidului dintre terenuri - suprafața aflată în posesia pârâților este de 473 mp, față de 406 mp în titlu.

Așadar, în timp ce reclamanții - în baza unui titlu anterior celui al pârâților - stăpânesc efectiv o suprafață din fosta parcelă 11.134, mai mică decât suprafața menționată în contract, pârâții stăpânesc o suprafață mai mare decât cea care le-a fost transmisă prin propriul titlu. În concluzie, actuala împărțire faptică a fostei parcele 11.134 este contrară atât titlului reclamanților, cât și titlului pârâților. Cu alte cuvinte, posesia pârâților contravine propriului titlu al acestora, deoarece conform suprafeței totale a parcelei inițiale 11.134 avute în vedere la încheierea contractelor de înstrăinare a parcelelor 11.134/1, respectiv

11.134/2, cele două parcele ar fi trebuit să aibă 69,34% din suprafața totală

(parcela 11.134/1) și aprox. 30,66 % din suprafața totală (parcela 11.134/2) - a se vedea raportul de expertiza tehnica topografica efectuat in cauza de expertul principal D. M., pag.3, 4, planșa nr. 02 si nr. 03, confirmat prin suplimentul la raportul de expertiza efectuat in cauza efectuat de expertul principal A. Gh., cap. F, anexele 1-10, precum și modalitatea de stabilire a suprafețelor in litigiu.

În fapt, pârâții stăpânesc o suprafață de teren considerabil mai mare, de

30% din suprafața totală avută inițial de parcela 11.134. În concluzie, prevalându-se atât de contractul translativ de proprietate, cât și de propria posesie, pârâții nu fac decât să se contrazică.

În materia acțiunii în revendicare imobiliară posesia poate avea un dublu rol: substanțial și probatoriu. Posesia se găsește în prima ipostază atunci când întemeiază uzucapiunea, ceea ce nu e cazul în speță. Așadar, posesia pârâților nu poate reprezenta titlu de dobândire a proprietății ci cel mult un indiciu care să întemeieze o prezumție simplă în sensul existenței și, eventual, al întinderii dreptului lor de proprietate. Cea de a doua ipostază, legată de probațiune, le este inutilă pârâților deoarece ea este contrazisă tocmai de titlul de dobândire invocat de către pârâți. A. în vedere toate acestea, posesia pârâților nu poate fi primită nici ca un indiciu relevant în sensul probării întinderii dreptului de proprietate al acestora.

Se subliniază faptul că titlul reclamanților e anterior (contract încheiat în anul 1967, față de cel al pârâților, încheiat în 1971), prin urmare, odată ce acestora le-a fost transmis în proprietate 918 mp. din parcela inițială (11.134) era fizic imposibil ca pârâților să le fie transmis 473 mp. deoarece suprafața totală a parcelei dezmembrate (11.134) nu permitea acest lucru (în caz contrar s-ar fi înstrăinat în fapt bunul altuia, adică al reclamanților).

În al doilea rând, chiar în măsura în care s-ar compara posesia pârâților - care folosesc în prezent suprafața de teren litigioasă - cu titlul reclamanților, concluzia nu ar putea decât să le fie favorabilă reclamanților. D. cum a reieșit în mod foarte clar din probațiunea făcută până în prezent, posesia pârâților asupra părții litigioase de teren a început la mijlocul anilor "70 (ulterior obținerii autorizației administrative pentru ridicarea noului gard), în timp ce titlul reclamanților a fost încheiat și înscris în cartea funciară în anul 1967.

În concluzie, posesia exercitată în prezent de către pârâți asupra porțiunii de teren litigioase, este contrară propriului titlu al pârâților (posesie fără titlu) și totodată este posterioară momentului la care s-a încheiat contractul ce servește drept titlu reclamanților. T. acestea nu fac decât să întemeieze concluzia justificată că posesia pârâților asupra fâșiei de teren lată de aprox. 5 m. de la limita dintre parcelele 11.134/1 și 11.134/2 s-a născut prin uzurparea dreptului reclamantului.

Aceste aspecte au reieșit și din raportul de expertiză efectuat în cauză de către D. M., care a concluzionat că: „linia de hotar trebuie restabilită între cele două imobile ( ... ) Această linie de hotar propusă între cele două parcele ( ... ) se obține prin deplasarea de la Est la V. cu 4,10 m în partea nordică și 4 m înpartea sudică a actualei delimitări dintre imobile, care este în prezent reprezentată de latura estică a gardului zidit, care va trebui demolat";.

Observațiile expertizei inițiale au fost reluate în suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză, supliment realizat de exp. A. G., care a constatat că:

„gardul în totalitate și garajul parțial sunt edificate în interiorul proprietății reclamanților, așa cum rezultă și din expertiza topografică ( ... ). În consecință se propune demolarea parțială a garajului și a gardului în totalitate, pentru restabilirea liniei de hotar, conform raportului de expertiză topografică efectuat";.

Corectitudinea pentru „repartizarea proporțională a suprafeței în minus, de

40 mp., corespunzător cu suprafețele inițiale înscrise în cărțile funciare";, este confirmata de A. N. de C. și P. I. B., cu adresa nr. 254.482/din (...), anexata la toate documentele depuse de recurentă la dosarul cauzei.

În mod cu totul surprinzător și nelegal, instanța afirmă că: „. funciară garantează proprietatea, însă nu și suprafețele înscrise";.

Transferul de proprietate - atât în favoarea reclamanților, cât și a pârâților

- s-a realizat sub imperiul D.ui Lege nr. 115/1938, care atribuia cărții funciare calitatea de mod de dobândire a proprietății imobiliare - așadar, într-o logică juridică strictă, titlul de dobândire, atât pentru recurentă, cât și pentru intimați, este tocmai cartea funciară.

Din cuprinsul cărții funciare rezultă că divizarea parcelei inițiale (11.134) s- a făcut în două parcele (11.134/1 și 11.134/2) cărora le reveneau aprox. 70% din suprafața totală, respectiv 30 % din aceeași suprafață. Concluzia rezultă cu evidență dacă avem în vedere suprafața de carte funciară a parcelei 11.134, respectiv suprafețele de carte funciară ale parcelelor rezultate din împărțirea acesteia. Cât timp documentația de carte funciară nu conține alte elemente de identificare a liniei de separație dintre parcelele rezultate, este evident că trebuie avută în vedere proporția reprezentată de fiecare dintre cele două din suprafața totală existentă inițial. De menționat și că, în speță, suprafețele celor două parcele rezultate din dezmembrare au fost trecute prin încheierea de CF nr. 3., prin care s-a dezmembrat terenul cu nr. top. 11.134, iar de atunci nu a mai intervenit nicio modificare în configurația celor două parcele.

Afirmația preluată de instanță este extrem de primejdioasă tocmai prin caracterul ei extrem de vag. Nu există niciun text de lege în materie de carte funciară care să vorbească despre "garantarea" dreptului de proprietate. C. avută în vedere de către instanță a fost probabil cea legată de principiul publicității, care stabilește, în esență, că dobânditorului de bună-credință cu titlu oneros al unui drept real tabular îi poate fi opus doar cuprinsul cărții funciare, chiar dacă acesta e inexact. Așadar "garantarea" nu se referă nicidecum la proprietar, ci la terțul de bună-credință, indus în eroare de cuprinsul cărții funciare.

Este adevărat că principiul publicității vizează exclusiv stări de drept, nicidecum situații de fapt (precum suprafața unui teren), dar în cauza de față cuprinsul cărții funciare a fost avut în vedere cu funcție probatorie - pentru a argumenta procentul care ne revine din suprafața inițială a parcelei 11.134 - nicidecum cu funcție achizitivă excepțională, prin prescripția acțiunii în rectificare etc. Prin urmare, argumentul reținut și reluat de către instanță este lipsit de orice pertinență în acest litigiu.

În ce privește declarațiile furnizate de către martorii propuși de reclamanți în cauza de față, instanța de apel a avut o atitudine a cărei justificare nu este legală. A., instanța arată că: „declarațiile martorilor nu se coroborează între ele, martorii vorbind ba despre un păr, ba despre un cireș, (...) ba despre un cais";. D. martorilor sunt tratate cu lejeritate, având în vedere că au existat nu unul, ci mai mulți pomi - relevant fiind punctul de vedere comun că, având ca punct dereferință acești pomi, zidul actual ridicat de intimați nu se găsește pe amplasamentul gardului inițial.

În același registru, instanța afirmă că „. acești martori nu au avut contact cu imobilul o perioadă îndelungată, timp suficient ca vechii pomi să nu mai existe, în schimb să fie plantați alții noi";. Este cel puțin discutabil acest argument, având în vedere că orice persoană cu un discernământ mediu ar putea să distingă între un pom de (cel puțin) 40 de ani și unul cu mult mai recent.

Instanța argumentează suplimentar și prin aceea că garajul construit de intimați a fost realizat înainte de înlocuirea gardului inițial dintre parcele, prin urmare, garajul nu avea cum să fie construit - în parte - pe terenul aflat în coproprietatea reclamanților. D., se ridică întrebarea legată de siguranța instanței în ce privește ordinea în care intimații au ridicat garajul, respectiv zidul. Instanța de apel își întemeiază convingerea pe ordinea în care au fost emise autorizațiile administrative de construire a celor două (garaj, respectiv zid).

Totuși, ordinea de emitere a autorizațiilor nu e tot una cu ordinea în care se realizează construcțiile propriu-zise. Mai mulți dintre martorii audiați au arătat că, în fapt, mai întâi a fost construit de către intimați zidul și doar apoi garajul care se găsește în parte așezat pe terenul aflat în coproprietatea reclamanților.

O altă critică adusă sentinței recurate este legată de considerațiile instanței apelului asupra valorii probatorii a planului de situație întocmit cu ocazia dezmembrării pe apartamente a imobilului aparținând recurenților.

A., deși se arată ca instanța a încercat să obțină planuri mai vechi decât planul (de negăsit) al dezmembrării inițiale din 1958, ea se referă în continuare la un plan ulterior, realizat în 1967.

Acest plan, la care se face referire, are ca obiect numai apartamentarea imobilului, nefăcându-se măsurători pentru teren (a se vedea cotele trecute pe plan). Prin urmare, este puțin probabil, din punctul de vedere al logicii juridice, să se dea crezare unui plan care se referă tangențial la teren, comparativ cu o expertiză tehnică topografică, așa cum este cea efectuată de exp. ing. D. M..

Mai mult, planul de situație aferent autorizației de construire a garajului nr. 8.669/543/(...), prezentat de pârâți pentru obținerea autorizației (plan garaj

1972), plan ce constituie Certificatul de aliniere si regim de construire aferent nr.8669/(...), nu reflecta situația reala a terenului si construcțiilor în C. nr. 11 în

1972, astfel:

- în Planul din 1972 este menționat un singur număr topo. 11.134, cu toate că extrasul CF nr. 8282 C., sub B. 5, indică faptul că imobilul teren, pe care urma să se edifice garajul, era dezmembrat pe topografice nr.11.134/1 si

11.134/2 , din 24 Mai 1958 („supliment"; anexa 5, in care se prezenta CF nr.

8.282 C.);

- în Planul din 1972, nu este indicat imobilul proprietatea pârâților S. și nu este indicat nici gardul proprietatea reclamanților, înscris in CF col. nr. 24.434

C.;

- nu este asigurata conformitatea amplasamentului la sol a garajului si gardului față de proporțiile tabulare ale imobilelor stabilite in 1958 pe baza autorizației de împărțeala (înscris in CF nr. 8.282 sub B.5;

- pârâții au edificat gardul nou zidit, fără Certificat de aliniament, întrucât

Certificatul de aliniament nr.15059/21 V. 1974 este dat exclusiv pentru

Extindere casa;

- gardul și garajul nu au recepția lucrărilor realizate, așa-zis "autorizate", care să confirme concordanta stării de fapt cu starea de drept, a termenului Legal de începerea lucrărilor, (1 an de la obținerea autorizației după care autorizația își pierde valabilitatea conform disp. art. 15 din D.-Lege nr. 144/1958), respectiv începerea posesiunii terenului delimitat de amplasamentul gardului despărțitor,

(in acest caz complet în interiorul proprietății reclamanților), si data finalizării lucrărilor, astfel încât în mod nefondat instanța apelului asimilează vechimea edificatelor, cu datele de autorizare, 20.V..1974 pentru gard si (...) pentru garaj, respectiv cu data intrării in posesie a terenului datorita amplasamentului gardului.

În legătură cu motivarea instanței, în ce privește servitutea de trecere, argumentele folosite sunt cel puțin discutabile. A., instanța pornește propriul raționament de la constatarea că: „. de trecere este continuă și aparentă". Afirmația este în mod evident inexactă: servitutea de trecere, prin esența ei, nu poate fi niciodată continuă. Aceasta deoarece servitutea continuă e doar aceea a cărei exercitare nu necesită fapta proprietarului fondului dominant. Este în afara oricărei discuții că trecerea presupune în mod evident fapta titularului fondului dominant. Așadar, servitutea de trecere este o servitute necontinuă.

Odată constatată această eroare, de la care pornește argumentația instanței, întregul raționament care urmează nu se mai poate susține. A., servitutea de trecere nefiind continuă și aparentă nu poate fi uzucapată (nici ca drept nou, nici ca mod de exercitare) în pofida afirmațiilor instanței.

Este de subliniat, însă, și că instanța, atunci când invocă uzucapiunea de

Cod civil, omite faptul că posesia la care se raportează a început sub imperiul D.ui Lege nr. 115/1938, care reglementa uzucapiunile de carte funciară, făcând inaplicabile reglementările Codului civil în materie.

Nu în ultimul rând, chiar dacă s-ar admite că ar fi aplicabile prevederile

Codului civil, instanța omite conținutul art. 1.841 C. civ. - aplicabil în materia prescripției achizitive - care stabilește în mod expres că instanța nu poate invoca din oficiu excepția uzucapiunii.

Împ o tr iv a acele iaș i d ec iz ii au decl ar at rec urs, în ter men leg al, p âr âț ii S. M., S.N.-D., S. A.-N. Ș i N. M.-V. solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei atacate, precum și obligarea reclamanților intimați la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, pârâții au arătat că prin decizia criticată reclamanții intimați au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.700 lei în apel, însă pârâții au efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de

3.763 lei, care au fost dovedite în toate fazele procesuale.

P âr âț ii in timaț i S. M., S. N. -D., S. A.-N. Ș i N. M.-V. au formulat întâmpinarla recursurile declarate de către reclamantele S. N. de C. R. din R. și M. M., solicitând instanței respingerea acestora și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată (f.36-39).

În susținerea poziției procesuale, pârâții intimați arată că reclamanta M. M. analizează probele administrate în dosar de către tribunal, aspecte care se referă la netemeinicia hotărârii atacate, astfel încât din acest punct de vedere recursul este inadmisibil.

Contrar susținerilor reclamantei recurente, aceasta a formulat o acțiune în grănițuire, iar împrejurare că a solicitat și predarea unei porțiuni de teren ca urmare a stabilirii liniei de hotar, nu duce la concluzia că aceasta a formulat o acțiune în revendicare.

Din probele administrate în dosar rezultă că la data cumpărării imobilului de către pârâți, de la vânzători K. F. și K. E., imobilul cu nr. top. 11.134/2 era înscris în cartea funciară cu un drept de servitute de trecere asupra imobilului cu nr. top. 11.134/1, pe o porțiune determinată pe planul de la dosar, iar reclamanții doresc, în realitate, schimbarea acestei servituți de trecere într-una exclusivă pietonală, în mod nejustificat.

Intimații au dovedit că au edificat garajul potrivit autorizației nr.

8669/1072 emisă de C. popula al mun. C.-N., care nu a fost niciodată contestată de recurentă.

În anul 1974, când s-a construit gardul nou, gardul vechi a fost dărâmat, iar anterior acestui an, pârâții și-au edificat garajul.

În privința recursului formulat de reclamanta S. N. de C. R. din R., pârâții intimați au invocat nulitatea recursului, întrucât acesta nu este motivat.

Recl amanț ii in timaț i M. Ș. -S. ș i M. M. -G. deș i leg al c itaț i, nu s -au prezentat

person al s au pr in re prezen tan t în ins tanț ă ș i nu au depus în tâmp in are pr in c are s ă -

ș i expr ime poz iț ia pro cesu al ă.

Curtea de A. C., prin dec iz ia c iv il ă nr. 5 163/R/(...), pronunțată în dos ar nr.(...), a admis în parte recursul declarat de reclamanta M. M., a admis recursul declarat de pârâții S. M., S. N.-D., S. A.-N. și N. M.-V., împotriva deciziei civile nr.

2. din 11 mai 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care a casat-o, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj.

A constatat nulitatea recursului declarat de reclamanta S. N. de C. R. din

R. - F. C., împotriva aceleiași decizii.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de A. C. a reținut în considerentele deciziei sale următoarele:

„I. În privința recursului declarat de reclamanta S. N. de C. R. din R. - F. C.,

Curtea a invocat din oficiu și a pus în discuția părților prezente, în ședința publică din (...), excepția nemotivării în termen legal a cererii de recurs formulată de această reclamantă, excepție invocată și de pârâții intimați prin întâmpinare.

Potrivit art. 137 alin. 1 C., Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției nemotivării în termen legal a cererii de recurs, excepție de procedură care face de prisos cercetarea în fond a recursului.

A., art. 301 C. statuează că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 3021alin. 1 C., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Art. 303 alin. 1 și alin. 2 C. prevede că, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. T. pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Conform art. 306 alin. 1 C., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2, respectiv a motivelor de ordine publică care pot fi invocate și din oficiu de către instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

În speță, decizia civilă nr. 2. din 11 mai 2011 a T. C. a fost comunicată reclamantei S. N. de C. R. din R. - F. C. la data de 06 iulie 2011 așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare, semnat de reclamantă, anexat la f.147 din dosarul de apel.

Reclamanta S. N. de C. R. din R. - F. C. a înregistrat cererea de recurs la

Tribunalul Cluj la data de 18 iulie 2011, astfel încât cererea a fost depusă în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, însă Curtea constată că cererea nu cuprinde motivele de recurs și nici dezvoltarea lor în sensul art. 3021alin. 1 lit. c C. întrucât reclamanta s-a limitat doar să arate că este de acord și susține în întregime motivele din recursul formulat în prezenta cauză de către reclamanta M. M.

În opinia C., simpla mențiune referitoare la faptul că recurenta susține motivele de recurs ale reclamantei M. M., fără a indica motivele proprii de recurs

și dezvoltarea acestora în cuprinsul cererii nu reprezintă o motivare în fapt

și în drept a recursului.

Susținerea reprezentantei reclamantei recurente referitoare la faptul că nu a știut că trebuie să motiveze recursul în termen de 15 zile de la data hotărârii atacate nu poate fi reținută de Curte întrucât potrivit principiului de drept nemo censetur ignorare legem, nimeni nu poate invoca în propria sa apărare necunoașterea legii.

Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 306 alin.

1 C., va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta S. N. de C. R. din R.

- F. C., împotriva deciziei civile nr. 2. din 11 mai 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...).

II. Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

La termenul de judecată din data de (...), Curtea a invocat și a pus în discuția părților excepția inadmisibilității motivelor de recurs din cererea reclamantei M. M. care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C. au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepție invocată și de pârâții intimați prin întâmpinare, precum și excepția inadmisibilității criticilor din același recurs care vizează hotărârea primei instanțe, excepții care urmează să fie admise, motivat pe următoarele considerente:

În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate.";

Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.

Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, reclamanta recurentă nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.9 C., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează și motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

A., memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză exhaustivă a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor dintre părți.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației dintre recurentă și intimați, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc., singurele motiv de nelegalitate conținute în memoriul de recurs, fiind cele referitoare la greșita calificare a acțiunii introductive, neanalizarea cererii de revendicare areclamanților și, în consecință, aplicarea greșită a legii, motive care se circumscriu prevederilor art. 304 pct.9 dar și ale art.312 alin.3 și alin.5 C., prin aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 C.

T. celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor dintre părți, etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C. pr. civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C., prin art. I pct. 1111din

OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din L. nr.

219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și de intimați prin întâmpinare este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

În privința excepției inadmisibilității criticilor din același recurs care vizează hotărârea primei instanțe Curtea reține că art. 282 alin.1 C. prevede că, hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Potrivit art. 299 alin.1 și alin.2 C., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin.2 sunt aplicabile în mod corespunzător. Recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel.

Din interpretarea acestor texte legale rezultă că obiect al recursului pot fi doar hotărârile date fără drept de apel reglementate de art.2821C., cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

În speță, sentința primei instanțe a fost supusă căii de atac a apelului astfel încât toate motivele de recurs prin care se critică direct hotărârea instanței de fond, fără referire la decizia instanței de apel, intră sub incidența excepției inadmisibilității întrucât sentința nu poate forma obiectul recursului.

Curtea constată că prin acțiunea civilă înregistrată la data de (...) pe rolul

J. C.-N., reclamanții P. C., M. M., M. Ș.-S. și M. M.-G. și S. N. de C. R. din R. - F.

C., în contradictoriu cu pârâții S. N., S. M., S. N.-D., S. A.-N., au solicitat instanței să stabilească linia de hotar reală și corectă dintre terenul cu nr. top.

11.134/1 din C. col. nr. 24.433 aflat în coproprietatea reclamanților și terenul cu nr. top. 11.134/2 din C. col. nr. 23563 aflat în coproprietatea pârâților; să oblige pârâții la predarea posesiei și folosinței terenului pe care îl dețin fără drept din parcela reclamanților; să oblige pârâții la demolarea gardului pe care l-au construit abuziv pe terenul reclamanților, precum și garajul existent parțial pe același teren, cu înlăturarea materialului rezultat; să oblige pârâții să înlăture molozul și deșeurile provenite din extinderea construcțiilor proprietatea pârâților

și depozitate pe terenul reclamanților; să se stabilească dreptul de servitute de trecere exclusiv pietonal asupra terenului cu nr. top. 11.134/1 ca fond aservit în favoarea terenului cu nr. top. 11.134/2, ca fond dominant, pe o fâșie de teren lată de 0,75 m și pe o lungime de 43 m., pe lângă gardul existent care separă parcela de teren a reclamanților de parcela cu nr. top. 11.133 aflată pe str. G. C., nr. 9; să oblige pârâții la o despăgubire pentru folosirea drumului de acces pietonal conform art. 616 C.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că sunt coproprietari, în indiviziune asupra parcelei cu nr. top. 11134/1 din C. col. nr.

24.434 în suprafață de 918 mp., iar pârâții sunt coproprietari în indiviziune asupra parcelei cu nr. top. 11.134/2 din C. col. nr. 23563 în suprafață de 416 mp., parcelele de teren fiind limitrofe între ele.

Pârâții, au construit și au amplasat un gard despărțitor între cele două parcele limitrofe, în mod abuziv, fără drept, fără a respecta linia de hotar corectă, în interiorul parcelei reclamanților, ocupând astfel pe nedrept o importantă suprafață din terenul reclamanților.

Petitul privind stabilirea servituții pietonale este necesar pentru terenul pârâților care reprezintă un lot înfundat și urmează să fie amplasată de-a lungul gardului care desparte parcela reclamanților de parcela cu nr. top. 11133, prin locul ce ar pricinui cea mai puțină pagubă.

În drept, s-au invocat prevederile art. 480, art. 584, art. 616 C. și D. Lege nr. 115/1938 (f.2-4 dosar fond).

Ulterior, la data de (...), pârâții au depus o precizare de acțiune prin care au solicitat instanței: să stabilească linia de hotar reală și corectă dintre terenul cu nr. top. 11.134/1 din C. col. nr. 24.433 aflat în coproprietatea reclamanților și terenul cu nr. top. 11.134/2 din C. col. nr. 23.563 aflat în coproprietatea pârâților, în conformitate cu suprafețele deținute înscrise în cărțile funciare; să oblige pârâții să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie, partea ocupată abuziv (aprox.100 mp.) din terenul reclamanților, suprafață care se va identifica prin expertiza ce se va efectua în cauză; să oblige pârâții la demolarea gardului amplasat în mod abuziv, cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților, precum și a garajului construit parțial pe terenul reclamanților; să stabilească că dreptul de servitute de trecere înscris în C. nr. 24.434 C. prin încheierea nr. 1007 - 1., în favoarea fondului dominant cu nr. top. 11.134/2, care grevează fondul aservit cu nr. top. 11.134/1 este un drept de servitute exclusiv pietonal; să dispună înscriere în C. nr. 24.435, C. nr. 24.436 și C. nr.

23.563 a mențiunii privind dimensiunile drumului de servitute pietonală ce grevează fondul aservit, conform raportului de expertiză ce se va efectua în cauză; să oblige pârâții la îndepărtarea molozului și a deșeurilor provenite din extinderea construcțiilor proprietatea pârâților care se află depozitate pe terenul reclamanților (f.187-189 dosar fond).

În fapt, se invocă aceleași motive, iar în drept se invocă prevederile art. 480, art. 481, art. 482, art. 494, art. 584, art. 585, art. 616 - 618 C. și D.-Lege nr. 115/1938.

Prin apelul declarat, reclamanții au criticat în esență hotărârea primei instanțe arătând că aceasta a nesocotit prevederile legale care garantează dreptul de proprietate al reclamanților și a interpretat greșit probele administrate din care reiese că pârâții au edificat gardul și garajul în mod abuziv pe terenul aflat în proprietatea reclamanților.

Conform C. nr. 8282 C., A+1, asupra imobilului cu nr. top. 11.134 constând în teren în suprafață de 358 stjp., pe care sunt amplasate două case, în str. Gh. C., nr. 11, a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea soției lui C. T., născută G. E., prin încheierea C. nr. 3640/(...). (f.55-60 dosar fond)

Ulterior, prin încheierea C. nr. 3749/(...), imobilul mai sus descris s-a dezmembrat în două parcele: nr. top. 11.134/1, în suprafață de 255 stjp., și nr. op. 11.134/2, în suprafață de 113 stjp., care s-au înscris în favoarea aceluiași proprietar.

În baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat și redactat de N. de S.

P. al R. C. sub nr. 1659/(...), imobilul cu nr. top. 11.134/2 s-a transcris în C. nr.

23563 în favoarea numitei K. E., prin încheierea C. nr. 6049/(...).

Prin încheierea de C. 1007 - 1008/(...), în baza sentinței civile nr. 4520 din (...) a T. P.ular al orașului C., dosar nr. 3940/1965, asupra porțiunei determinată pe planul de la dosar s-a întabulat dreptul de servitute de trecere asupra imobilului cu nr. top. 11134/1, în favoarea beneficiarilor imobilului cu nr. top.

11134/2 din C. nr. 23563.

Prin încheierea C. nr. 2438 - 2484/(...), în baza contractului de vânzare- cumpărare redactat și autentificat la N. de S. R. C. sub nr. 11434/(...), imobilul cu nr. top. 11.134/1 s-a dezlipit din această C., s-a împărțit pe apartamente și s- a transcris în C. col. nr. 24.434 și C. ind. nr. 24.435, apt. nr. 1 în favoarea lui M. Ș. și soția M. M., iar apt. nr. 2 în C. ind. nr. 24.436 în favoarea fostei proprietare G. E.. În baza aceleiași încheieri s-a transcris în întregime și sarcina înscrisă sub C.5 în C. col. nr. 24.434.

Conform C. col. nr. 24.434, asupra imobilului cu nr. top. 11.134/1 constând în casă având ca p.i.c.: terenul în suprafață de 918 mp., fundațiile, coridorul de intrare la pod, conductele principale de apă, gaz, lumină, poarta și gardurile sunt coproprietari: P. C., asupra p.i.c. aferente apt.nr.2, M. M. asupra

1/3 parte din p.i.c. aferente apt.2, M. Ș.-S. și M. M.-G. asupra 2/6 parte din p.i.c. aferente apt.2, S. N. de C. R. din R. asupra p.i.c. aferente apt.1 și M. M. asupra 138/918 parte din teren. Asupra porțiunii determinată pe planul de la dosar este întabulat dreptul de servitute de trecere asupra imobilului cu nr.top.11134/1, în favoarea beneficiarilor imobilului cu nr. top. 11.134/2 din C. nr. 23.563, dreptul fiind înscris în foaia de sarcini a acestei cărți funciare. (f.5-9 dosar fond)

În C. nr. 24.436 asupra apt. nr. 2 , nr. top. 11.134/1/II, compus din: 3 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 terasă deschisă, pivniță și pod și 1 garaj cu p.i.c. de 4. parte înscrise în C. F. col. nr. 24.434 a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea numitei C. E., născută G. prin încheierea C. nr. 2483 - 2484/(...). Ulterior, în baza contractului de vânzare- cumpărare făcut la N. de S. J. C. sub nr. 8995/(...) s-a întabulat prin încheierea C. nr. 4290/(...) dreptul de proprietate în favoarea numiților P. C., căsătorită cu P. G., cu titlu de cumpărare ca bun comun. (f.10-12 dosar fond)

În baza contractului de donație autentificat de N. de S. C. sub nr. 6124/(...) asupra cotei de 1/3 parte din apt. nr. 2 aflat în proprietatea numiților P. s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea reclamantei M. M. cu titlu din donație prin încheierea C. nr. 4614 - 4615/(...).

În baza certificatului de moștenitor emis de N. de S. al jud. C. sub nr.

655/(...) asupra cotei de 2/6 parte din apt. nr. 2 aparținând defunctului P. G. s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea reclamanților M. Ș.-S. și M. M.-G., în părți egale, cu titlu de moștenire.

Asupra apt.nr.1 înscris în C. ind. nr. 24.435, nr. top. 11.134/2/I, compus din: 3 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 antreu, 1 baie, 1 WC., podul și pivnița cu p.i.c. de 5. parte, înscrise în C. col. nr. 24.434, este înscris dreptul de proprietate în favoarea reclamantei S. N. de C. R. din R., cu titlu de cumpărare, prin încheierea de C. nr. 9720/(...). (f.13-14 dosar fond).

Potrivit C. col. nr. 23.563 asupra imobilului cu nr. 11.134/2 constând în casă din cărămidă, pe fundații din beton, șarpantă din lemn, învelitoare din țiglă,compusă din 2 apartamente având ca p.i.c.: terenul în suprafață de 406 mp., fundațiile, planșeul, fațadele, împrejmuirea, poarta intrare, branșamente de apă - canal, gaz, electricitate, situat în str. Gh. C., nr. 11 a fost întabulat prin încheierea C. nr. 6049/(...) dreptul de proprietate în favoarea numitei K. E., în baza contractului de vânzare-cumpărare redactat și autentificat de N. de S. P. al R. C. sub nr. 1659/501/(...).

Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare redactat și autentificat de N. de S. J. C. sub nr. 5675/(...) s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea pârâților S. N. și soția S. M. cu titlu de cumpărare ca bun comun.

În baza contractului de dezmembrare și a contractului de vânzare- cumpărare autentificat de notar public A. G. P. sub nr. 1784/(...), imobilul construcție s-a dezlipit din C. și s-a împărțit pe apartamente, astfel: apt.nr.1 cu nr. top. nou 11.134/2/I s-a transcris în C. nr. 147.597 în favoarea pârâților S. N. dan și S. N. A., iar apt. nr. 2 cu nr. top. nou 11.134/2/II s-a transcris în C. nr.

1. în favoarea pârâților S. N. și S. M., iar imobilul cu nr. top. 11.134/2, casă compusă din 2 apartamente, s-a reînscris în aceeași C. colectivă ,în favoarea pârâților S. N. și S. M. (f.15-17 f.18-19, f.20-21 dosar fond).

Potrivit art.480 C., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, iar art.481 C. statuează că, nimeni nu poate fi silit a ceda din proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Mijlocul juridic, cel mai specific, de apărare a dreptului de proprietate este acțiunea în revendicare definită în doctrina juridică ca fiind acțiunea reală, petitorie, prin care proprietarul, care a pierdut posesia unui bun individual determinat, cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește, fără a fi proprietar (C.Bârsan, M.Gaiță, M M.Pivniceru, D.urile reale, 1997).

În cadrul acțiunii în revendicare, reclamantul trebuie să dovedească proprietatea sa întrucât pretinde că este proprietarul bunului revendicat, căci altfel posesorul pârât va avea câștig de cauză chiar dacă el nu a produs nici un titlu deoarece el nu are obligația de a proba.

În virtutea art.1169 C. potrivit căruia, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamantul poate să invoce orice acte care îi atestă dreptul, de asemenea poate să invoce un titlu adică să dovedească că a dobândit proprietatea bunului revendicat în virtutea unui fapt juridic de natură a transmite proprietatea.

Așadar, în acțiunea în revendicare, proprietarul care revendică se află în fața unui posesor, astfel că pentru a reuși în demersurile sale el trebuie să aibă un titlu în baza căruia să poată triumfa asupra posesorului.

Aplicând principiile înscrise în art.1169 și urm. C. se poate conchide că proba dreptului de proprietate este diferită în funcție de temeiul juridic pe care reclamantul își fundamentează acțiunea, respectiv atunci când reclamantul se pretinde proprietar în baza unui act juridic, cum este cazul în speță prin vânzare cumpărare, el urmează să facă dovada numai printr-un înscris conform art.1191

C.

Prin titlu, în această materie, trebuie înțeles faptul juridic care realizează un transfer de proprietate. Dar titlul nu constituie prin el însăși o dovadă completă a dreptului de proprietate pentru titularul său întrucât el nu este valabil decât dacă emană de la adevăratul proprietar. Această condiție vizează însă toate transferurile succesive de proprietate urcând din autor în autor și din posesor în posesor, ceea ce este aproape imposibil de realizat.

Dovada dreptului de proprietate prin titluri translative este îngreunată și de lipsa de opozabilitate a acestora față de terți deoarece în aplicarea principiului relativității efectelor actelor juridice consacrat de art.973 C., valoarea probantă a titlurilor se circumscrie numai între părțile contractante și succesorii lor universal sau cu titlu universal.

Din cele expuse se trage concluzia că proba dreptului de proprietate imobiliară, nu poate fi absolută pe baza titlurilor translative, fiindcă ar trebui ca dreptul de proprietate să se stabilească din autor în autor la infinit. A., o atare probă are un caracter relativ, titlului acordându-i-se doar valoarea probantă a unei prezumții simple de proprietate.

În literatura de specialitate s-a statuat că în materie de proprietate actele care o transferă au un caracter erga omnes. Ca atare, pârâtul nu are temei să conteste titlul produs de reclamant numai pentru motivul că nu a luat parte la încheierea acestuia, dar și poate să îl combată prin alt titlu sau invocând prescripția achizitivă.

Art.584 C. prevede că, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.

Acest text legal consacră un drept subiectiv real și o obligație corelativă de a face, ambele cu caracter de reciprocitate - create de vecinătate - în temeiul căruia proprietarul sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof poate pretinde vecinului său fixarea liniei comune de hotar ce separă fondurile învecinate și marcarea acestora prin semne materiale.

Această entitate - drept și obligație - denumită grănițuire se constituie într- un atribut esențial al dreptului de proprietate și se valorifică, prin justiție, sub forma acțiunii în grănițuire, acțiune ce are ca obiect delimitarea proprietății.

Acțiunea în grănițuire are ca obiect restabilirea hotarului real, ceea ce înseamnă o operație de reconstituire, declarativă de drepturi.

Cu toate că atât acțiunea în revendicare imobiliară, cât și acțiunea în grănițuire au un caracter real - petitoriu - ele nu se confundă. Acțiunea în revendicare presupune contestarea dreptului de proprietate și redobândirea posesiei asupra unei porțiuni precis determinate, ceea ce obligă pe reclamant să- și dovedească dreptul său. În grănițuire se așează hotarul dintre fondurile limitrofe prin fixarea de semne vizibile, acțiunea fiind „un judicium duplex"; în care fiecare dinte părți are îndoitul rol de reclamant și pârât, ceea ce presupune o situație egală cu privire la sarcina probei.

A., acțiunea în revendicare implică dovada dreptului de proprietate, pe când acțiunea în grănițuire o exclude. Cu toate acestea, ambele acțiuni tind spre același rezultat, și anume determinarea formei terenului care alcătuiește obiectul dreptului de proprietate, al cărui contur este determinat, decisiv, prin linia hotarului despărțitor fixată prin semne vizibile.

Nevoia de acuratețe juridică obligă la distincția că, în acțiunea în grănițuire, reclamantul nu are niciodată interesul ca instanța să se pronunțe asupra existenței dreptului de proprietate sau asupra altui drept real. D. el are acest interes, acțiunea sa este numai în revendicare, cu dubla finalitate de a se stabili dreptul real și a fi așezate hotarele. Dimpotrivă, dacă interesul reclamantului se circumscrie numai la reconstituirea liniei comune de hotar și așezarea unor semne care să o facă vizibilă, evident se va uza de o formulă procesuală simplă - acțiunea în grănițuire - astfel încât instanța nu are a se pronunța și asupra existenței dreptului de proprietate.

A. în vedere motivele de fapt și de drept ale acțiunii introductive astfel cum aceasta a fost precizată, precum și considerentele teoretice anterior menționate cererea reclamanților trebuie calificată ca o acțiune în revendicare. Este adevăratcă reclamanții au pretins și stabilirea liniei reale de hotar dintre parcela cu nr. top. 11.134/1, aflată în coproprietatea reclamanților și parcela cu nr. top.

11.134/2, aflată în coproprietatea pârâților, însă au menționat în mod expres această cerere doar ca o consecință a cererii principale: "predarea în posesie și folosință a terenului care aparține reclamanților" fiind vorba despre o fâșie de teren aflată la limita dintre cele două parcele, care se întinde pe întreaga lungime a graniței dintre terenuri. Întrucât fâșia de teren litigioasă a cărei posesie se urmărește a fi redobândită de reclamanți, ca urmare a recunoașterii dreptului lor de proprietate, acțiunea promovată este în mod evident o acțiune în revendicare imobiliară. Aceasta este o acțiune în realizarea dreptului, nicidecum o simplă acțiune în constatare - constatarea limitei inițiale dintre terenuri - astfel încât atât instanța de fond cât și instanța de apel în mod greșit au calificat acțiunea ca fiind o simplă acțiune în grănițuire. Poziția reclamanților a fost constantă și de numeroase ori reiterată de-a lungul desfășurării judecării fondului și apelului, în sensul calificării acțiunii ca fiind revendicare, aspect ignorat în totalitate de primele instanțe.

Cu alte cuvinte, litigiul dintre părți nu a fost generat de necunoașterea și, implicit, din dorința de a determina hotarul dintre cele două terenuri, ci tocmai datorită faptului că pârâții prin fapta proprie, afirmată de reclamanți - construirea unui zid, gard despărțitor și a unui garaj - au încălcat cu bună- știință această limita de proprietate deja stabilită, lipsindu-i pe reclamanți în mod nelegitim de folosința unei suprafețe de teren aflate în proprietatea lor. Fiind vorba de o acțiune în revendicare, aceasta putea fi soluționată în mod legal și corect doar cu respectarea regimului probațiunii specific acestui tip de acțiune ceea ce a fost omis cu desăvârșire de către instanța de fond, dar și de către instanța de apel.

Niciuna dintre aceste instanțe nu s-a pronunțat asupra cererii de revendicare formulată de reclamanți, nu a analizat valoarea probantă a titlurilor de proprietate prezentate de părți și, de asemenea, nu a procedat la compararea acestora.

Totodată, deși încă de la fondul cauzei, iar ulterior în apel, reclamanții au invocat excepția puterii lucrului judecat raportat le sentința civilă nr. 4.343/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 7.(...), prin care s-a respins acțiunea civilă având ca obiect uzucapiunea unei părți din imobilul litigios formulată de pârâții din prezentul litigiu, niciuna dintre instanțele de fond nu s- au pronunțat asupra acesteia.

De asemenea, în mod nelegal instanța de apel a statuat că servitutea de trecere este continuă deoarece, prin esența ei, o astfel de servitute nu poate fi niciodată continuă întrucât trecerea presupune în mod evident fapta titularului fondului dominant. Tot astfel, a reținut și aplicarea prevederilor art. 623 C. referitoare la dobândirea servituții de trecere prin prescripția achizitivă, respectiv prin posesia terenului de peste 30 de ani, în condițiile în care pârâții nu au invocat acest aspect pe cale de excepție pentru paralizarea acțiunii reclamanților, iar tribunalul nu îl poate invoca din oficiu, încălcându-se principiul disponibilității care guvernează procesul civil, precum și dispozițiile art.129 alin.6

C.

A. în vedere aceste considerente, Curtea constată că tribunalul, prin omisiunea de a judeca petitul având ca obiect revendicarea terenului litigios, petit de a cărui soluționare depind toate celelalte capete de cerere din acțiunea precizată, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului astfel încât sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 și art.312 alin.3 și alin.5 C. motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu alin.5 C., va admite în parte recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva deciziei civile nr.

2. din 11 mai 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. 9.(...), pe care o casează și va trimite cauza spre rejudecare T. C.

În privința recursului declarat de pârâți Curtea constată că, într-adevăr, instanța de apel a acordat acestora cheltuieli de judecată în sumă de 1.700 lei constând în onorariul avocațial și onorariul expertului fără a ține cont de cererea pârâților de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate fazele procesuale, cheltuieli care au fost dovedite, însă ținând seama de soluția dată recursului declarat de reclamantă se impune în baza art.312 alin.1 și alin.3 coroborat cu art.304 pct.9 C. casarea aceleiași decizii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe care, în funcție de soluția dată acțiunii principale, se va pronunța și asupra cererii pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată.

În rejudecare, tribunalul va judeca apelul reclamantei în virtutea caracterului devolutiv al acestuia, prioritar a motivului de apel referitor la revendicarea terenului litigios, precum și toate celelalte motive de apel care vizează sentința primei instanțe și a căror soluționare depind de soluția dată cererii de revendicare, prin administrarea și a altor probe dacă se impune pentru stabilirea deplină a stării de fapt și a adevărului, precum și, prin aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material și procesual incidente în cauză";.

În re judec are, c auz a a f ost înreg is tr ată pe rolul T . C. sub nr. (...) *.

Pr in dec iz ia c iv il ă nr. 328/A/(...), pronunțată de T ribun alul Cl u j în dos ar nr.

(...)*, a admis în parte apelul declarat de apelanții reclamanți S. N. de C. R. a R. - F. C., M. M., M. Ș. S. Și M. M. G., împotriva sentinței civile nr. 1375/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 1., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții M. M., M. Ș. S., M. M. G. și S. N. de C. R. a R. F. C., împotriva pârâților S. M., S. N. D., S. A. N. și N. M. V. și în consecință:

S-a stabilit linia de hotar dintre terenurile situate în C.-N., str. G. C., nr.

11, cu nr. top. 11.134/1 și nr. top. 11.134/2 pe aliniamentul stabilit în expertiza tehnică întocmită de expert D. M., pe linia întreruptă cu trei puncte din planșa 3 anexă la expertiza întocmită la fond, ce se obține prin deplasarea de la est spre vest cu 4,10 m în partea nordică și 4 m în partea sudică a actualei delimitări dintre imobile, care este în prezent reprezentată de latura estică a gardului zidit.

Au fost obligați pârâții să predea reclamanților în deplină proprietate și posesie fâșia de teren, delimitată de expert D. M. pe planșa 3 anexă la expertiză, de la fila 119 dosar fond nr. (...), între granița stabilită prin linia întreruptă cu trei puncte și linia ce reprezintă gardul existent.

Au fost obligați pârâții să demonteze și să demoleze gardul existent între parcelele cu nr. top. 11.134/1 și nr. top. 11.134/2, precum și garajul existent parțial pe terenul reclamanților și să înlăture materialul rezultat.

S-a admis excepția puterii de lucru judecat invocată de reclamanți raportat la sentința civilă nr. 4.343/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 7.(...).

Au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamanților cheltuieli de judecată parțiale la fond în sumă de 1.778,10 lei.

Au fost menținut restul dispozițiilor sentinței atacate, privind respingerea petitelor având ca obiect înlăturarea molozului și deșeurilor și restrângerea servituții de trecere.

Au fost obligați în solidar să plătească reclamanților cheltuieli de judecată parțiale în apel, în toate etapele procesuale, în sumă de 2.047,75 lei.

Motivând decizia pronunțată, T. a reținut în considerentele acesteia, următoarele:

„Față de îndrumările din D. de casare nr. 5. a C. de A. C., obligatorii pentru instanța de rejudecare, potrivit disp. art. 315 alin. 1 C., tribunalul va analiza cu prioritate probele administrate în cauză în privința capătului principal de cerere, acela de revendicare, Curtea de A. stabilind că ne aflăm în prezența unei acțiuni în revendicare.

În acest sens, tribunalul constată că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 11134/1, prin contracte autentice, înscrise în cartea funciară (f. 5-14, dos. fond), iar pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 11134/2, tot prin contracte autentice și înscrise în cartea funciară (f. 15-21).

Conform copiei CF 8282 C. (f. 55, dos. fond), inițial, imobilul cu nr. top.

11134 avea suprafața de 358 stj., iar în 1958, proprietarul de atunci, C. E. a dezmembrat acest topografic în două parcele noi: top. 11134/1, cu suprafața de

255 stj și top. 11134/2, cu suprafața de 113 stj.

Aceste topografice, cu suprafețele înscrise în cartea funciară, au făcut obiectul mai multor înstrăinări, ajungând în proprietatea reclamanților și a pârâților, așa cum s-a arătat mai sus. Dat fiind că actele de înstrăinare au fost încheiate la notariat, în contracte s-a trecut exact suprafața înscrisă în cartea funciară. A., reclamanții sunt întabulați asupra top. 11134/1, în suprafață de

918 m.p., iar pârâții sunt întabulați asupra top. 11134/2, în suprafață de 406 m.p.

În realitate, astfel cum s-a arătat în expertiza întocmită la fond de expert D. M. (f. 113-119), suprafața măsurată a întregii parcele cu nr. top. inițial 11134 este de 1284 m.p., în minus cu 40 m.p. față de suprafața tabulară totală care este de 1324 m.p. D. suprafața lipsă se repartizează proporțional cu suprafețele tabulare, între cele două parcele dezmembrate din topograficul inițial 11134, rezultă pentru parcela cu nr. top. 11134/1 un minus de 28 mp, deci 890 mp., iar pentru parcela cu nr. top. 11134/2 un minus de 12 mp, adică 394 mp.

Dar, părțile nu folosesc efectiv aceste suprafețe. Din procesele verbale de cercetare la fața locului întocmite la fond și în prima rejudecare a apelului, din declarațiile martorilor, din expertiza tehnică și din autorizația de construire depusă de pârâți la fila 46 din dosarul de fond, a rezultat că pârâții au edificat un gard de beton în 1974, iar suprafața pe care pârâții o folosesc în prezent este de

473 mp, față de 394 mp cât sunt îndreptățiți, în timp ce reclamanții folosesc doar

811 mp, față de 890 mp cât sunt îndreptățiți.

Pârâții nu au justificat cu nici un act doveditor că au dobândit dreptul de proprietate asupra porțiunii de teren folosită în plus, ci au susținut că au ridicat gardul pe vechiul amplasament. Mai mult, după introducerea acestei acțiuni, pârâții au formulat o cerere de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra porțiunii arătate în expertiza din prezentul dosar, dar cererea lor a fost respinsă prin S. civilă nr. 4343/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 7(...), soluție rămasă irevocabilă.

Reclamanții au invocat excepția puterii de lucru judecat față de această sentință, excepție ce urmează a fi admisă, dat fiind că acea sentință se impune părților din acest proces, care au fost părți și în acel doar, cu putere de lucru judecat.

Față de împrejurarea că pârâții nu dețin nici un titlu pe suprafața ocupată din terenul reclamanților, tribunalul apreciază că se impune modificarea soluției primei instanțe și admiterea petitului de revendicare. În consecință, pârâții vor fi obligați să predea reclamanților în deplină proprietate și posesie fâșia de teren delimitată de expert D. M. pe planșa 3 anexă la expertiză, depusă la fila 119 dosar fond, între granița stabilită prin linia întreruptă cu trei puncte (cereprezintă linia de demarcație între cele două parcele, conformă cărților funciare) și linia ce reprezintă gardul existent pe teren.

În ceea ce privește susținerile pârâților că ar fi ridicat gardul pe vechiul amplasament al gardului de sârmă, ce era edificat de fostul proprietar, acestea s- au dovedit a fi contrazise de probele administrate în cauză. A., prima instanță a considerat că susținerile pârâților sunt dovedite prin declarațiile martorilor care au lucrat la edificarea noului gard și care au susținut că noul gard a respectat vechiul amplasament, coroborat cu împrejurarea că, în 1972, conform autorizației de construire de la f. 45, pârâții au ridicat un garaj, ori la acel moment exista gardul de sârmă, deci noul gard nu poate fi decât tot pe acel aliniament. Dar, declarațiile martorilor propuși de pârâți au fost contrazise de declarațiile martorilor propuși de reclamanți, care au arătat că gardul de beton nu a fost ridicat pe locul gardului de sârmă, ci mai în interiorul parcelei reclamanților. D. martorilor propuși de pârâți au fost contrazise de celelalte probe. A., martorul P. I. (f. 193) a relatat că pârâtul S. demonta o parte de gard și el mergea a doua zi și lucra la noul gard pe traseul vechiului gard, dar experții numiți în cauză au arătat că gardul de beton are fundație, ori aceasta nu putea fi turnată decât odată pentru tot gardul. De asemenea, martorul C. A. (f. 194), care a declarat că gardul de beton respectă amplasamentul gardului de sârmă, a arătat că la momentul lucrărilor la gard (1974) a văzut sigla Crucii Roșii pe imobilul de la intrare, ori C.a R. a cumpărat unul dintre apartamente doar în

1994 (prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 29706/1994).

Chiar dacă din vechile repere, și anume pomii care existau în acea perioadă, în prezent unii pomi nu se mai găsesc la fața locului, tribunalul reține că doi dintre martorii audiați în fața primei instanțe (M. M. L., f. 212 și S. G., f.

213) au arătat că atunci când locuia acolo numitul S. G., acesta își parca mașina între cireș și gardul de sârmă. Rezultă, deci, că de la cireș până la vechiul gard era o distanță de câțiva metri. Ori, în prezent, între cireșul vechi și uscat, găsit de instanța de apel din prima rejudecare a apelului, la momentul cercetării la fața locului, (...) (f. 320 din vol. III din dos. (...)) și gardul de beton nu mai este distanța necesară pentru parcarea unui autovehicul, fapt ce se observă și în pozele depuse de reclamanți la f. 125-127 din vol. II al dos. (...).

În plus, după suprapunerea planului de carte funciară cu schițele deținute de părți, a rezultat că la edificarea garajului de către pârâți nu s-a respectat amplasamentul din schiță (a se vedea f. 243-246 dosar fond). De altfel, pe schița anexă la autorizația de construire a garajului pârâților, terenul nu apare ca fiind dezmembrat, fiind înscrisă parcela cu nr. top. 11134, deși fusese dezmembrată din 1958, iar pârâții dețineau doar top. 11134/2.

Așadar, tribunalul va avea în vedere propunerea făcută de expert D. în expertiza întocmită la fond, privind stabilirea limitei de graniță în conformitate cu înscrierile și schițele de carte funciară, pe linia întreruptă cu trei puncte din planșa 3 anexă la expertiză, linie ce se obține prin deplasarea de la est spre vest cu 4,10 metri în partea nordică și 4 metri în partea sudică a actualei delimitări dintre imobile, care este în prezent reprezentată de latura estică a gardului zidit.

Reținând că pârâții ocupă o fâșie din terenul reclamanților, instanța va obliga pârâții să predea reclamanților în deplină proprietate și posesie fâșia de teren delimitată de expert D. M. pe planșa 3 anexă la expertiză, între granița stabilită prin linia întreruptă cu trei puncte și linia ce reprezintă gardul existent.

Dat fiind că, așa cum s-a arătat în expertiză, gardul de beton și o parte din garajul pârâților se află pe terenul reclamanților, instanța va obliga pârâții să demonteze și să demoleze gardul existent între parcelele cu nr. top. 11134/1 și nr. top. 11134/2, precum și garajul existent parțial pe terenul reclamanților și să înlăture materialul rezultat. Susținerile pârâților că au edificat garajul cu bunăcredință, pe baza unei autorizații de construire, nu pot fi reținute, atâta timp cât s-a dovedit că la amplasarea garajului nu a fost respectată schița anexă autorizației, iar pârâții știau ce suprafață au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare, astfel încât nu se justifica ocuparea unei suprafețe mai mari.

În schimb, în ceea ce privește petitele 4, 5, 6 din acțiunea precizată de reclamanți (f. 187 fond), având ca obiect înlăturarea molozului și deșeurilor și restrângerea servituții de trecere, cu înscrierea în cartea funciară a unei servituți pietonale, tribunalul apreciază că aceste cereri sunt nefondate, urmând a fi menținută soluția primei instanțe de respingere a acestor petite, dat fiind că, în privința molozului, în expertiză și în procesul verbal de cercetare la fața locului s- a arătat că de fapt este vorba despre materialul cu care s-a amenajat calea de trecere. În privința servituții, tribunalul reține că în cartea funciară este înscrisă servitutea de trecere fără a se indica dimensiunile acesteia, iar din declarațiile martorilor a rezultat că, chiar dacă la început (1971, când au cumpărat pârâții S.), pârâții treceau doar cu piciorul, ulterior aceștia și-au achiziționat un autoturism și au edificat garajul în 1972, astfel că de atunci trecerea este folosită și pentru autoturism. De altfel, reclamanții nu justifică cu ce sunt afectați de trecerea auto, din moment ce pe același traseu, dar mai scurt, până la garajul lor, reclamanții au intrat cu mașina încă din anii 1970, la fel și cei care au locuit acolo (vezi martorul S. G.).

În baza art. 274 C., pârâții vor fi obligați să plătească reclamanților cheltuieli de judecată la fond, parțiale, în limita capetelor de cerere admise. A., în dosarul de fond, reclamanții au suportat următoarele cheltuieli: timbru judiciar 1 leu (f. 2 verso), taxa de timbru 7,7 lei, taxa de timbru 7,7 lei (chitanțe depuse după f. 33), timbru judiciar 3,3 lei (f. 84), taxa de timbru 590 lei (f. 84 verso), onorariu expert D. 300 lei (f. 99) și 300 lei (f. 152), onorariu avocat 800 lei (f. 216) și onorariu avocat 400 lei (f. 217). Din aceste sume, nu se vor acorda taxele de timbru și timbrele judiciare pentru petitele respinse, care potrivit L. 146/1997 în vigoare la momentul introducerii acțiunii (2004) erau: 17,10 lei taxa pentru servitute și 6,8 lei taxa pentru fiecare dintre petitele de înscriere în cartea funciară și ridicare a molozului, precum și timbrele judiciare de 0,3 lei pentru fiecare dintre aceste trei petite. De asemenea, dat fiind că din totalul de 6 capete de cerere din precizarea de acțiune depusă de reclamanți la fila 187 din dosarul de fond, doar 3 au fost găsite a fi întemeiate, onorariile avocațiale vor fi acordate în proporție de 50%. Rezultă, așadar, suma de 1.778,10 lei, ce va fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. În dosarul de fond au fost depuse deconturi de cheltuieli pentru martori, dar aceste cheltuieli nu pot fi acordate reclamanților, față de prevederile art. 200 C., conform cu care doar martorii pot solicita și primi cheltuielile suportate de aceștia.

În consecință, în temeiul art. 296 C., tribunalul va admite în parte apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 1. a J. C.-N., pe care o va modifica în parte, în sensul admiterii primelor trei petite din acțiunea formulată și precizată de reclamanți în dosarul nr. 1., a respingerii ultimelor trei petite și a acordării cheltuielilor de judecată parțiale de la fond, așa cum s-a arătat anterior.

De asemenea, în baza art. 274 C., intimații pârâți vor fi obligați să plătească apelanților reclamanților cheltuieli de judecată parțiale din apel, față de soluția de admitere în parte a apelului reclamanților. În primul ciclu procesual, în dosarul de apel, apelanții reclamanți au achitat taxe de timbru 410 lei (f. 26) și

408 lei (f. 27) și timbru judiciar 5 lei. Taxa în apel pentru petitele 4, 5, 6, era jumătate din taxa de fond pentru acele petite, adică ½ din 30,70 lei = 15,35 lei, ce se scade din totalul taxei de timbru din apel, împreună cu timbrele judiciare pentru petitele 4, 5, 6, rezultând suma de 805,75 lei. În recursul din primul ciclu procesual, reclamanții au achitat taxa de timbru de 10 lei (f. 35). Onorariilepentru experți achitate de reclamanți în rejudecarea apelului nu vor fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată, la soluționarea cauzei fiind avută în vedere expertiza întocmită la fond de expert D., ori onorariul pentru acea expertiză intră în cheltuielile de judecată de la fond. În cea de-a doua rejudecare a apelului, odată cu concluziile scrise, au fost depuse chitanțe de onorariu avocațial achitate de reclamanți, de 980 și 1500 lei, din care jumătate vor fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată. Rezultă că suma cheltuielilor de judecată din apel este de

805,75 lei + 1240 lei = 2.047,75 lei";.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte,

recl amanț ii S. N. de C. R. a R. - F. C., M. M., ș. a., iar pe de al tă p ar te, p âr âț ii S. M. ,

S. N. D., S. A. N. ș i N. M. -V.

Pr in propr iul recurs, recl amanț iiau solicitat, în temeiul art. 312, art. 312alin. 61C., din L. nr. 202/2010, admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în ceea ce privește capetele de cerere nr. 4, 6 și 6, cu respectarea hotărârii si îndrumărilor date de instanța de casare; modificarea în parte a deciziei atacate, în privința cheltuielilor de judecată parțiale acordate în favoarea reclamantei, în sumă de 3.852,85 lei (1.778,10 de la fond + 2.047,75 lei din apel), față de suma totală a cheltuielilor de judecata efectuate, în cuantum de

17.120,818 lei, solicitate de reclamantă, în baza art. 274 C., în toate fazele judecății.

În motivarea recursului s-a arătat că suma totală a cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților cu judecarea pe fond, apel, recurs, rejudecare apel după prima casare, recurs, rejudecare apel după a doua casare, la care se adăuga cheltuielile de judecata ocazionate de prezentul recurs, este în cuantum de 17.120,818 lei, cheltuieli de judecata constând din: taxe judiciare de timbru pentru terenul revendicat, conform celor dispuse, onorarii avocați pentru asistența juridică, onorariu expert topograf principal D. M., pentru raportul de expertiză topografică efectuat in cauza, onorariu expert principal A. G., pentru supliment la raportul de expertiza efectuat in cauza, dispus de Curtea de A. C. în decizia civilă de casare irevocabilă nr. 2. nov. 2006 pronunțată în dos. nr. (...), onorariu expert pentru completările la raportul de expertiză încuviințate de instanțele de rejudecare apel după casare, ca urmare a încuviințării pretențiilor netemeinice, nefondate si nepertinente cauzei, formulate de pârâți prin încălcarea flagranta a legii; cheltuieli de drum și despăgubire, în conformitate cu prev. legale ale art.274 (1), (2) și art. 200 C. proc. civ., a martorilor dispuși de instanța de fond, cât și de instanța de rejudecare după casare, care s-au deplasat din alte localități și care au solicitat acoperirea cheltuielilor de drum în baza biletelor de transport depuse la dosarul cauzei, cât și despăgubiri potrivit timpului pierdut s.a., cheltuieli pentru care s-au depus la dosarul cauzei chitanțele aferente; cheltuieli de judecata pe care le-au efectuat în toate fazele judecații, în sumă de

17.120,818 lei, justificate cu chitanțele si cu "notele de calcul" depuse la dosarul cauzei în judecarea pe fond, apel, recurs, rejudecare apel după casare, recurs, rejudecare apel după a doua casare și prezentul recurs, pentru care vor depune chitanțe.

Reclamanții recurenți au arătat că prin decizia civ. nr. 328/A/ 25 iunie

2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, in mod cu totul netemeinic si nefondat s-au respins capetele de cerere 4, 5, 6, capătul de cerere 4 având ca obiect: a se stabili că dreptul de servitute de trecere, înscris în CF nr. 24.434 C., prin încheierea 1007-1008 din 1967, in favoarea fondului dominant cu nr. topo

11.134/2 - proprietatea pârâților, și care grevează fondul aservit cu nr. topo.

11.134/1 - coproprietatea reclamanților, este un drept de servitute exclusiv pietonal ; capătul de cerere 5 având ca obiect : să se dispună înscrierea, în CF nr. 24.435, 24.436 și 23.563, a mențiunii privind dimensiunile drumului deservitute pietonală ce grevează fondul aservit, cu nr. topo. 11.134/1, conform celor stabilite de raportul de expertiză topografică ce se va efectua in cauză; capătul de cerere 6 având ca obiect : să fie obligați pârâții la îndepărtarea molozului și deșeurilor provenite din extinderea construcțiilor proprietatea acestora, și care se află depozitate pe o suprafață de cca. 8 m lungime si 3 m lățime, pe parcela de teren cu nr. topo. 11.134/1, coproprietatea reclamanților, pe porțiunea aflată lângă gardul care desparte parcela reclamanților de parcela vecina, cu nr. top. 11.133 - situata administrativ pe str. C. nr.9.

În opinia reclamanților, raportat la capetele de cerere 4, 5, 6, recursul este întemeiat pe următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, prin încălcarea si ignorarea hotărârii și îndrumărilor date de Curtea de A. C. în decizia civilă de casare irevocabilă nr. 5..dec. 2011, pronunțată de Curte în dos. nr. (...), pag .16 alin. ultim. si pag.17 alin. 3; decizia civ. de casare irev. nr. 2532/R/2006 pronunțată de Curte in dos. nr. (...), pag.11 alin. 3, în care curtea a statuat că,

„instanța de apel va avea in vedere criticile făcute de recurenți în motivele de recurs";; decizia civ. irev. nr. 1879/R/26 sept.2006, pronunțată de Curte in dos. nr. (...), pag. 3 alin.3, în care, Curtea a concluzionat că : „exercitarea de către pârâți a drepturilor procesuale depășește limita bunei credințe, scopul fiind acela de tergiversare a soluționării litigiului inițial";;- încălcarea D.ui-lege nr. 115/1938, a Constituției R., art.44 pct. ( 1), (2), (3), (7), a Convenției Europene a D.urilor Omului, a art.1 din Protocolul 1; încălcarea disp .art. 480, 481, 482, 617, 616,

618, (...) C. civ.; încălcarea art. 200, art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, art. 119 (1 ), (2), (3) , art. 129 (6), art. 315 (1), (3), (4), art. 723 (1), (2), art. 723 (1) C. proc. civ., s.a..

În soluționarea motivelor de apel cu privire la capetele de cerere 4, 5, 6 - care au fost respinse -, instanța de apel nu a avut în vedere soluția dată cererii de revendicare, încălcând și ignorând hotărârea si îndrumările date de Curte în decizia civ. de casare irev. nr. 5163/R/ 09.dec. 2011, pronunțată în dos. nr. (...), pag.16 alin. ultim. si pag.17 alin. 3, in care Curtea a statuat cât se poate de clar cu privire la soluționarea celorlalte motive de apel care vizează sentința primei instanțe: în rejudecare, T. va judeca apelul in virtutea caracterului devolutiv al acestuia... „precum si toate celelalte motive de apel care vizează sentința primei instanțe si a căror soluționare depind de soluția data cererii de revendicare";.

În situația în care instanța de rejudecare în apel, după casare, a soluționat conform cu cererea reclamanților, revendicarea terenului în litigiu, grănițuirea și petitul 3 accesoriu cererii principale deduse judecății, în speță, revendicarea imobiliară raportat la capetele de 4, 5, 6, instanța nu a hotărât asupra obiectului cererii deduse judecații, încălcând disp. art. 129 (6) Cod Proc. Civ., acordând pârâților intimați, în prezentul litigiu, înregistrat de reclamanți la Judecătoria Cluj-Napoca la data de (...), ceea ce pârâții nu au cerut prin formularea unei cereri reconvenționale, în conformitate cu prev. art. 119 (1), (2), (3) C. proc. civ.., prin care să invoce dobândirea dreptului de servitute auto și în ce privește capătul de cerere 6 și nici nu au invocat dobândirea acestor drepturi pe cale de excepție.

În mod nelegal instanța de apel a statuat ca servitutea de trecere este continuă, deoarece, prin esența ei, o astfel de servitute nu poate fi niciodată continuă, întrucât trecerea presupune în mod evident fapta titularului fondului dominant. Tot astfel, a reținut si aplicarea prevederilor art. 623 Cod C., referitoare la dobândirea servituții de trecere prin prescripția achizitivă, respectiv prin posesia terenului de peste 30 ani, în condițiile în care pârâții nu au invocat acest aspect pe cale de excepție pentru paralizarea acțiunii reclamanților, iar T. nu îl poate invoca din oficiu, încălcându-se principiul disponibilității care guvernează procesul civil, precum si dispozițiile art. 129 Cod Proc. Civ..

Odată constatată această eroare, de la care pornește argumentația instanței, întregul raționamentul instanței de apel este nelegal . Servitutea de trecere nefiind continuă și aparentă nu poate fi uzucapată (nici ca drept nou, nici ca mod de exercitare), în pofida afirmațiilor instanței.

Reclamanții subliniază, însă, și că instanța, atunci când invocă uzucapiunea de Cod C., omite faptul că posesia la care se raportează a început sub imperiul D.L. nr. 115/1938, care reglementa uzucapiunile de C. F., făcând inaplicabile reglementările Codului C. în materie.

Nu în ultimul rând, chiar dacă s-ar admite că ar fi aplicabile prevederile

Codului civil, instanța omite conținutul art. 1841 Cod Civ. - aplicabil în materia prescripției achizitive - care stabilește în mod expres că instanța nu poate invoca din oficiu excepția uzucapiunii; de asemenea, instanța de apel, avantajând inadmisibil partea adversă, a ignorat faptul că, încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților, prin practicarea actuala auto a servituții de trecere, rezultă cât se poate de clar din raportul de expertiza topografica efectuat in cauza de către expertul topograf principal D. M., în plan de situație propusă, scara

1:500, planșa nr. 03 II, în care s-a reținut că servitutea auto este practicată de pârâți prin abuz de drept, prin încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului de la nr. topo.11.134/1, prin extinderea cărării pietonale inițiale cu lățimea de 1 m. și lungimea de 51,42 m. (28,42 m+19m+4m) și suprafața de 51,42 mp., la lățimea de 3,20 m., respectiv la o suprafață utilizată din terenul proprietatea reclamanților, cu nr. topo. 11.134/1, de 164,54 mp.(19 m.+28,42m. +4 m. =47,42 m. 3.20 m= 164,54 mp.).

Servitutea de trecere înscrisă în CF col. nr. 24.434 C., prin încheierea

1007-1008 din 1967, pe o porțiune determinată pe planul de la dosar, a fost instituita exclusiv pietonal, aspect confirmat și de depozițiile martorilor, N. H. R., I. I., G. V., S. G. și M. L., făcute în judecarea pe fond in dos. civ. nr. (...), cât și la cercetarea la fața locului, detaliat de reclamanți și în concluziile scrise înregistrate sub nr. 9673/117/06 din 29 Apr.2010 - vol. III, fila 217-299 - s.a. .

Încălcarea D.ui - Lege nr. 115/1938, respectiv a dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului, prin practicarea abuziva de către pârâți a servituții de trecere auto, prin circulația intensă cu autoturisme pe terenul proprietatea reclamanților, ziua si noaptea, 1e pricinuiește grave consecințe, perturbarea liniștii în propria casă, poluarea sonoră, poluarea grava cu gaze de eșapament a aerului in fata camerelor reclamanților, poluarea grava a mediului afectând grav și distrugând și poluând mediul prin distrugerea ierbii și a pomilor din gradină, periclitându-le reclamanților grav sănătatea și liniștea în propria casă, pricinuindu-le și pagube considerabile.

Raportat capătul de cerere 6, reclamanții arată că „din raportul de expertiză topografică efectuat în cauză, de către expertul topograf principal D. M., pag. 3, rezultă depozitarea de către pârâții S. a deșeurilor - care acum sunt tasate

-, pe terenul de la nr. topo. 11.134/1, coproprietatea indiviza a reclamanților, poluând și distrugând terenul, încălcând dreptul lor de proprietate garantat de lege, de C. R. și, mai cu seamă, de T. I. la care R. este parte.

Instanța argumentează poziția sa, de respingere a cererii, așa cum și pârâții au motivat, respectiv faptul că, depozitarea acestor deșeuri și a molozului de către pârâți, a fost necesară pentru a se putea folosi autoturismul, deci și pârâții au confirmat că servitutea era stabilită doar pietonal, întrucât nu putea fi folosit autoturismul, și că nu ar fi dovedit reclamanții că apa ajunge, când plouă, în garaj, datorită denivelării terenului, datorat molozului depus.

Această argumentație este la fel de absurdă ca și aserțiunile anterioare, la care reclamanții au făcut referire, și prin care li se încalcă dreptul de proprietate.

A., nimic nu poate justifica un act abuziv de atingere a dreptului de proprietate, prin care un neproprietar, în mod arbitrar, decide să folosească terenul-proprietatea altcuiva, după bunul său plac, creând daune proprietarului de drept și limitând posibilitatea de folosință a acestuia, asupra terenului în cauză.

Instanța de rejudecare de apel, după casare, ignoră, de asemenea, ca reclamanții au depus la dosar adresa nr. 400.097/(...), primita de la P. C., prin care reclamanții au dovedit că în cursul zilei de (...), P. a constatat depozitarea deșeurilor în acea zi, astfel, reclamanții au primit sprijinul organelor de P., care au obligat pârâții să îndepărteze deșeurile depozitate pe terenul reclamanților în cursul acelei zile, pârâții fiind obligați de P. să le îndepărteze, și fiind atenționați de P. asupra obligativității de respectare a L. și a dreptului de proprietate al reclamanților.

Deșeurile rămase, care au distrus vegetația, au poluat și denivelat terenul, au fost văzute la cercetarea la fata locului de instanța de la Judecătoria Cluj-

Napoca, dar și acest aspect, ca și celelalte, a fost ignorat.

Instanța de rejudecare de apel după casare, a ignorat, de asemenea și „. către Tribunalul Cluj, formulata de S. și M. M., înreg. sub nr. 9673/117/06*, din data de 0. - fila 57-70 dos. civ. nr. 9673/l17/2006*.

Se impune obligarea pârâților să înlăture, pe cheltuiala lor, deșeurile tasate, ramase depozitate pe terenul reclamanților, pentru care a fost formulat capătul de cerere 6 din acțiune.

Prin argumentațiile sale și prin hotărârea nelegală , instanța de fond și de apel au nesocotit cu desăvârșire prevederile legale care garantează dreptul de proprietate și care sunt cuprinse în textul Codului civil, precum și în C. R., și mai cu seama în tratatele internaționale la care R. este parte, instanța încălcând principii fundamentale de drept, aspect constatat de Curtea de A. C. în decizia civ. de casare irev. nr. 2. nov 2006, prin care a casat în tot pe motive de nelegalitate decizia civ. nr. 494/R/10 nov 2006 a T. C., motiv pentru care, cererea reclamanților, din capătul de cerere 6,este, în opinia reclamanților, temeinica, pe deplin fondată, impunându-se să fie admisă așa cum aceasta a fost formulată, detaliat și în „recurs";, pag 9, 10 și în „apel";, pag 8 si 9 și în „.le scrise"; înreg. sub nr. 9673/117/06 din 29 apr.2010 - vol. III, fila 217-299 - s.a.

Reclamanții solicită să fie avută în vedere „. către Tribunalul Cluj formulata de S. și M. M., înreg. sub nr. 9673/117/06* din data de 01.iun.2012, pentru termenul de pronunțare 8 iun. 2012 - fila 57-70. dos. civ. nr. (...) *- în care deplina legalitate a motivelor de apel care vizează sentința primei instanțe cu privire la capetele de cerere 4, 5, 6 a fost detaliată de reclamanți în toate documentele depuse la dosarul cauzei, inclusiv în, „. scrise"; înreg. sub nr.

9673/117/06* din 06.iun.2012, de către M. M. ș.a., prin avocat M. L. H. - fila 86-

97 -, și în, „. scrise"; înreg. sub nr. 9673/117/06* din 06.iun.2012 de către S. N. de C. R. a R. S., reprezentată de S. F. C., fila 73-85.

În concluzie, raportat la piesele din dosarul cauzei, a obligativității respectării și aplicării corecte a legii, a respectării hotărârii și îndrumărilor date de Curtea de A. C. în decizia civ. de casare irev. nr. 5..dec.2011, rezulta că soluționarea apelului reclamanților, în virtutea caracterului devolutiv al acestuia, prioritar la motivului referitor la revendicarea terenului litigios, este soluționată favorabil cererilor reclamanților, drept urmare se impune, soluționarea favorabilă și a celorlalte motive de apel, care vizează sentința primei instanțe, a căror soluționare depinde de soluția dată cererii de revendicare, conform celor statuate de Curte, în decizia civ. de casare irev. nr.5..dec.2011.

Față de cele ce preced, reclamanții recurenți solicită admiterea capetelor de cerere 4, 5, 6 din prezenta acțiune în revendicare, astfel cum aceasta a fostprecizată prin precizare de acțiune în dos. Civ nr. 1. al J. C.-N., cu respectarea hotărârii și îndrumărilor date de Curtea de A. C. în decizia civ. de casare nr. 5..Dec.2011, sus menționată.

Raportat la cuantumul cheltuielilor de judecata acordate în favoarea reclamanților, recursul acestora este, în opinia reclamanților, întemeiat raportat la prevederile art. 274 C. proc. civ. și la dovezile de cheltuieli depuse de reclamanți la dosarul cauzei, precum și la notele de cheltuieli întocmite de reclamanți, în toate etapele procesuale, dovezi și note care au fost exhaustiv, detaliat și amănunțit reproduse de reclamanți în memoriul de recurs, prin indicare filelor, a numărului de dosar și a numărului chitanței justificative, din fiecare dosar în parte, în toate etapele și fazele procesuale (pg. 5-7 și pg. 7 verso din memoriul de recurs al reclamanților).

În concluzie, reclamanții solicită admiterea propriului recurs astfel cum a fost formulat.

Pr in recursul f or mul at, p âr âț ii S. M., S. N. D. ș i S. N. A.au solicitat admiterearecursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în întregime a apelului reclamanților, împotriva sentinței J. C.-N.. Cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 6, 7 și 9

C., precum și ale art. 315 alin. 1 C.

În motivarea recursului s-a arătat că, prin decizia civila 3. Tribunalul Cluj, supunându-se aparent deciziei de casare a C. de A. C., cu nr. 5.163/R/2011, a admis in parte apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. (...) a J. C.-N. și, în consecință, a stabilit linia de hotar între proprietatea pârâților și cea a reclamanților, conform expertizei tehnice întocmite de exp. D. M., anexa nr. 3, județul C., prin deplasarea spre vest cu aproximativ 4 m (4 m in partea sudica si

4,10 m în partea nordica), obligându-i pe pârâți să le predea acestora suprafața de teren dintre linia despărțitoare astfel stabilita si actualul amplasament al gardului, precum și să demoleze garajul existent parțial pe această suprafață de teren, și gardul edificat.

Pentru a pronunța aceasta decizie, Tribunalul Cluj a încălcat dispozițiile deciziei de casare nr. 1.563/R/2011, care a stabilit că, în rejudecare, „tribunalul va judeca cu prioritate apelul reclamantei în virtutea caracterului devolutiv al acestuia, prioritar a motivului de apel referitor la revendicarea terenului litigios";.

Este de remarcat, în primul rând, că era supus atenției T. C. si judecății acestuia doar apelul reclamantei M. M., nu și apelul formulat și de S. N. de C. R. din R. - F. C. (al cărei recurs a fost declarat nul) și nici apelul reclamanților M. Ș. S. si M. M. G., care nu au înțeles sa formuleze recurs împotriva anterioarei decizii nr. 2. a T. C.

Rezultă că decizia civila nr. 3. a tribunalului C., care admite în parte apelul tuturor reclamanților, deși nu fusese învestită în acest sens, încalcă dispozițiile art.315 alin. 1 C., motiv de recurs prev de art. 304 pct.6 C.

Chiar dacă această critica este una care, în condițiile actuale ale practicii

CEDO (cauza Lupaș contra R.), este fără influență directă asupra aspectelor de fond „. de instanța de apel, este o prima dovada a superficialității cu care s-a analizat întregul dosar, dosar care a urmat trei cicluri procesuale și, deci, problemele de drept deduse judecății erau complexe.

In același mod, al „simplificării"; situației de fapt, instanța de apel pornește in argumentația sa „logica"; de la faptul că, însumate, cele doua imobile proprietatea pârâților și a reclamanților, au un deficit de 40 mp. de teren (care ar trebui „distribuit"; între cele doua imobile în mod proporțional cu suprafețele înscrise în cartea funciara. Este un mod total defectuos de soluționare a acestei probleme, ridicate în mod artificial de către instanța de fond, întrucât aceastăveritabilă rectificare de carte funciara, „distribuita"; între aceste doua terenuri, a fost supusă, printr-un petit distinct, soluționării instanței de judecată. Deci, chiar daca instanța de apel, prin dispozitiv, nu a dispus rectificarea de carte funciară a celor două imobile, a soluționat această „problemă"; în mod primordial, pentru a putea apoi ajunge la concluziile eronate din dispozitiv. Urmare a acestei hotărâri, imobilul proprietatea pârâților s-ar diminua de la 406 mp. la 394 mp., fără ca instanța să fi fost investită cu vreun petit în acest sens, motiv de recurs prev de art. 304 pct.6 C.

Trecând peste această „autoînvestire"; a instanței de apel, cu rectificarea de carte funciară, și modul în care a analizat-o este total defectuos, respectiv, a pornit de la premisa greșită că acest deficit, cumulat, de suprafață ar porni dintr- o măsurătoare inițial greșită, la momentul primelor întabulări de carte funciară, măsurătoare care ar trebui să se raporteze doar asupra acestor doua parcele. În condițiile în care această rectificare de CF se realizează fără a fi pronunțată în contradictoriu cu proprietarii parcelelor învecinate (de pe strada C. nr. 9, respectiv C. nr. 13 și strada C., respectiv parcelele cu nr. topo. 11.137/9,

11.137/10, si 11.137/11, aflate in spatele parcelelor in litigiu).

În esență, se arată că din nicio probă a dosarului nu a rezultat faptul că rectificarea de carte funciară s-ar impune, deși nesolicitată de reclamanți, doar în contradictoriu cu pârâții, nu și prin raportare la proprietarii acestor parcele, si aceasta cu atât mai mult cu cat gardul despărțitor fata de imobilul situat in C.- N., str. C. nr. 9, s-a edificat după gardul despărțitor dintre proprietățile recurenților. Există, deci, reala posibilitate ca parte din această lipsă de teren, în proprietatea reclamanților, să se regăsească față de proprietățile învecinate indicate mai sus.

Rezultă ca motiv de recurs, suplimentar față de pronunțarea asupra ceea ce nu s-a cerut, descrisă anterior, și pronunțarea unei rectificări de carte funciară (în fapt) fără a avea la bază o documentație tehnica privind proveniența reală a lipsei de teren în proprietatea reclamanților, respectiv, dacă aceasta trebuie raportată doar față de proprietatea pârâților sau și față de alte parcele, concluzia fiind ca instanța s-a sprijinit pe motive străine de natura pricinii, atunci când a pronunțat hotărârea, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 7 C., dar a avut în vedere și o diminuare proporțională, de asemenea, neprevăzută de vreun temei legal, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

Trecând peste această parte de logică matematică inserată fara temei în decizia atacata, este de remarcat faptul ca în raționamentul său, instanța de apel a revenit la motivul principal al apelului, respectiv la petitul vizând grănițuirea celor doua suprafețe, aceasta fiind, de altfel, și primul petit asupra căruia această instanță s-a pronunțat prin încălcarea dispozițiilor art. 315 C., și stabilind cu prioritate linia - despărțitoare pe baza raționamentului matematic enunțat anterior, respectiv, că linia despărțitoare ar trebui să se afle pe acel amplasament care ar asigura celor doua părți suprafețele la care ar fi îndreptățiți, respectiv 394 mp. pârâții, și 890 mp. reclamanții, iar apoi a încercat să motiveze acțiunea în revendicare în funcție de această linie stabilită. În realitate, raționamentul pe care trebuia să se bazeze instanța trebuia să cuprindă motive care ar fi putut sta la baza revendicării, pentru a putea deduce ce suprafața ar putea efectiv fi revendicată iar apoi, funcție de hotărârea ce s-ar fi dat asupra acestui aspect, ar fi trebuit trasata linia despărțitoare dintre cele doua proprietăți și aleasă una dintre variantele din expertizele efectuate în cauză. Raționamentul instanței de apel a fost însa tocmai invers, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C.

Un alt motiv pentru care pârâți apreciază hotărârea ca nelegală este acela că nici de această dată, respectiv, a treia oara în fața Tribunalul Cluj, instanța nu s-a pronunțat asupra excepției pe care pârâții au invocat-o încă de la începuturiledemersurilor în acest dosar, respectiv, asupra prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitele de demolare a gardului si garajului, petite, evident, încadrabile ca obiect în obligație de a face și supuse cu totul prescripției prev. de D.-lege nr. 1..

Aceasta prescripție, ale cărei condiții sunt evident împlinite, termenul de formulare a unei asemenea acțiuni fiind de mult împlinit, cei trei ani prevăzuți de actul normativ sus-amintit fiind depășit încă din anul 1977, în condițiile în care reclamanții evident aveau cunoștința despre existenta și amplasamentul exact al acestora, întrucât locuiesc / își au sediul în imediata vecinătate.

Aceasta prescripție, prin admiterea ei, paralizează pretențiile reclamanților care, dacă în ceea ce privește petitul de revendicare se pot încadra în caracterul imprescriptibil al unei asemenea acțiuni, în ceea ce privește aceste petite, vizând obligația de a face, nu urmează același caracter imprescriptibil, fiind petite distincte și independente de petitul principal.

Rezultă, ca motiv de recurs, nepronunțarea T. C. asupra acestei excepții, prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

În același sens, instanța nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acestor două petite, în sensul ca la data eliberării celor două autorizații de construire pentru gard și garaj (anii 1972-1974), era in vigoare L. contenciosului administrativ nr. 1., care prevedea posibilitatea de a ataca astfel de acte într-un termen de un an.

Neatacând cele doua autorizații de construire în termenul stabilit de legea în vigoare la acea data, reclamanții nu pot formula în prezent o acțiune de drept comun vizând obligația de a face, întrucât erau ținuți și obligați, având cunoștința despre aceste acte administrative, să se conformeze dispozițiilor legii speciale. Acesta este un alt motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.

În ceea ce privește modalitatea în care instanța a ajuns la concluzia că trebuie să admită în parte apelul, obligându-i pe pârâți sa predea reclamanților, astfel cum a fost ea descrisa în dispozitiv, este de remarcat ca hotărârea se sprijină pe motive contradictorii, aceste fiind un alt motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 7 C.

Cu privire la acest motiv de recurs, recurenții pârâți țin să precizeze că instanța a spicuit din probațiunea administrată partea care a apreciat ca ar corespunde suprafeței pe care s-a hotărât să o restituie reclamanților, ignorând cu totul cealaltă parte de probațiune, la care nu face in nici un fel referire, și exacerbând anumite erori survenite în declarațiile de martori, datorita vârstei înaintate a acestora.

Ignorând principiul "memoria caduca", instanța de apel a preferat să treacă cu vederea și documente aflate la dosar, ce emană chiar de la reclamanți, și în care aceștia identifica limitele propriei parcele, sub semnătura, susținând la acea dată că gardul despărțitor dintre cele doua proprietăți ar avea o lungime de 18 ml., act care ar trebui coroborat cu ultima varianta de expertiza întocmita în cauza de către exp. D. M. în fata T. C., în a doua rejudecare, din data de (...), și cu starea de pasivitate a reclamanților pe o perioada îndelungata de peste 20 de ani.

Din coroborarea acestor probe, ar trebui sa reiasă cu claritate faptul ca linia despărțitoare dintotdeauna dintre cele doua proprietăți, stabilită la momentul partajului de către unicul proprietar inițial al celor doua imobile, K., a hotărât cu depline puteri că amplasamentul liniei despărțitoare dintre cele doua proprietăți să fie pe actualul amplasament al gardului, stabilind o veritabila mejdie convențională dintre cele doua proprietăți, mejdie care ar trebuie respectată și în prezent.

În esență, asupra acestui aspect, pârâții recurenți consideră că hotărârea privind revendicarea suprafeței de teren în conformitate cu expertiza întocmita de către exp. D., în planșa 3, la raportul de expertiză inițial, este greșită, motiv de recurs prev. de art. 304 pct.7 și 9 C.

Pârâții recurenți critică si soluția privind admiterea excepției puterii de lucru judecat, raportat la sentința civila nr. 4.343/(...) a J. C.-N., având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile imperative pentru admiterea acesteia si anume: nu este îndeplinită condiția pronunțării asupra fondului problemei deduse judecății in dosar 7.(...), întrucât prin sentința civilă nr. (...), instanța s-a pronunțat doar asupra faptului că nu se îndeplinesc condițiile de formă (și nu de fond) cerute de dispozițiile art. 27 sau art. 28 din D.-lege nr. 115/1938, respectiv că nu ar fi posedat terenul timp de 20 de ani de la moartea proprietarilor tabulari, întrucât proprietari tabulari sunt chiar pârâții din acel dosar. Rezultă ca nu s-a făcut nici un fel de analiza a aspectelor vizând posesia utila timp peste 30 de am a acestui teren.

Nu este îndeplinita nici condiția executorialității, în sensul că sentința civilă nr. (...) a J. C.-N. nu putea fi pusă în executare silită de către reclamanți, singurul aspect (care oricum nu ține de fondul cauzei) care ar fi putut fi supus executării silite fiind cel cu privire la cheltuielile de judecată.

În concluzie, neîndeplinirea cumulativă a acestor două condiții, nu ar fi trebuit să ducă instanța la concluzia admiterii excepției puterii de lucru judecat, respectiv, asupra concluziei că pârâții recurenți nu ar deține vreun just titlu asupra întregii suprafețe pe care o folosesc și pe care, în aceasta formă și fără vreo modificare, au dobândit-o încă de la semnarea contractului autentic de vânzare-cumpărare, acesta fiind motiv de recurs prev. de art. 304 C.

Pentru toate aceste motive, pârâții recurenți solicită admiterea propriului recurs, astfel cum a fost acesta formulat.

Recl amanț ii au dep us o prec iz are a mo tivelor de recurs l a d ata de (...), înprivința căreia Curtea va reține incidența excepției decăderii reclamanților din dreptul de a-și mai preciza, completa ori dezvolta motivele de recurs, excepție întemeiată pe prevederile art. 3021lit. c, art. 303 alin. 1 și 2 și art. 306 C., având în vedere că hotărârea recurată le-a fost comunicată reclamanților la data de 29 iunie 2012, iar precizarea motivelor de recurs a fost formulată cu mult după împlinirea termenul legal de 15 zile de motivare a recursului, termen care curge, evident, de la data comunicării hotărârii recurate.

Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, person al de c ătr e recl amanț i,

recl amanț iiau solicitat respingerea recursului pârâților ca nefondat și nepertinent, apreciind că toate considerentele invocate de aceștia sunt aberante, absurde, puerile, neprofesioniste, nepertinente, față de motivele de fapt și de drept ale acțiunii introductive (f. 37-44).

P âr âț ii au f or mul at în tâmp in are f aț ă de recursul reclamanț ilor , solicitândrespingerea acestuia pentru următoarele motive: în cartea funciară este deja înscrisă o servitute de trecere, care, întotdeauna, a fost atât pietonală, cât și auto, iar lipsa dimensiunilor acestei servituți nu este imputabilă pârâților; corect a reținut T. că pârâții au amenajat servitutea de trecere în concordanță cu art. 630 C., nefiind vorba despre deșeuri și moloz, așa cum nefondat apreciază reclamanții; cu privire la cheltuielile de judecată pretinse de reclamanta M. M., se impune a fi făcută aplicarea art. 274 alin. 3 C., și art. 276 C. (f. 45-46).

Recl amanț ii au f ormu l at în tâmp in are ș i pr in in ter med iul avoc atulu i ale s, solicitând respingerea recursului pârâților, cu cheltuieli de judecată, motivat pe următoarele: în dosar nr. 7.(...) s-a stabilit că pârâții S. nu au dobândit prin uzucapiune suprafața de 67 mp. din terenul aflat în coproprietatea reclamanților, înscris în CF nr. 24.434 C., nr. top 11.134/1; reclamanții sunt întabulați asupranumărului top. 11.134/1, în suprafață de 918 mp., iar pârâții sunt întabulați pe nr. top. 11.134/2, în suprafață de 406 mp., ambele provenind din nr. top. inițial 11.134, care, așa cum a evidențiat expertiza întocmită de expert D. M., are o suprafață de doar 1.248 mp., cu 40 mp. în minus față de suprafața tabulară, care este de 1.324 mp.; această diferență de suprafață trebuie să se repartizeze proporțional cu suprafețele tabulare; pârâții folosesc 473 mp., cu 67 mp. mai mult decât suprafața tabulară, iar nu 394 mp., cât sunt îndreptățiți și cât e suprafața reală, în timp ce reclamanți folosesc doar 811 mp,. față de 890 mp.; titlul de proprietate al reclamanților e anterior titlului de proprietate al pârâților; nu este prezent motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C., câtă vreme, în virtutea instituției coparticipării procesuale, Tribunalul Cluj a extins efectele apelului declarat și motivat în termen de către M. M., și față de ceilalți coparticipanți cu interese identice; nu se pune problema unei rectificări de carte funciară, așa cum nefondat susțin pârâții; nu își găsește incidență în cauză art. 304 pct. 7 C., justificarea invocării acestui text de lege lipsind cu desăvârșire; nu sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.; este absurd să se creadă că reclamanții nu mai au dreptul să promoveze o acțiune în revendicare imobiliară, pe motiv că nu au atacat autorizațiile de construcție emise în anii 1972-1974; excepția prescripției, raportat la L. nr. 1. nu este întemeiată; excepția prescripției dreptului de a cere demolarea gardului și garajului este neîntemeiată, întrucât această solicitare de demolare este imprescriptibilă, fiind bun accesoriu imanent acțiunii în revendicare; există putere de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 4.343/(...) a J. C.-N..

Recursul pârâțilo r este fo ndat în part e, iar rec ursul

rec laman ților este n ef ondat.

Cu pr ivire la recu r su l pâ râ ților .

În cee a ce pr iveș te mo tivul de recurs pr in c are se invoc ă înc ălc are a de c ătre

ins tanț a de apel a p reveder ilor ar t. 315 al in. 1 C., co roborat cu art. 304 pct. 6 C.,

Cur te a cons tată ur măto arele:

Pârâții recurenți au susținut că, urmare a efectului deciziei de casare, s-a supus atenției T. C., și judecății acestuia, doar apelul reclamantei M. M., iar nu și apelul formulat de S. N. de C. R. din R. - F. C., al cărei recurs fusese declarat nul prin decizia de casare, și nici apelul reclamanților M. Ș. S. și M. M. G., care nu au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2. a T. C.

Această susținere a pârâților recurenți este parțial fondată, doar în ceea ce privește greșita rejudecarea de către Tribunalul Cluj a apelului reclamantei S. N. de C. R. din R. - F. C., în condițiile în care prin decizia de casare nr. 5163/R/(...) a C. de A. C., recursul acestei reclamante a fost declarat nul pentru nemotivare, astfel încât, în privința acestei reclamante, hotărârile anterioare au rămas irevocabile.

Însă, în ceea ce privește rejudecarea apelului reclamanților M. Ș. S., M. M. G. și M. M., susținerea pârâților recurenți este nefondată, pentru motivele ce urmează a fi expuse:

În ceea ce privește rejudecarea apelului reclamanților M. Ș. S., M. M. G. și

M. M. - în condițiile în care doar M. M. formulase recurs - , această rejudecare se impunea în virtutea dispozițiilor art. 47 și 48 C. proc. civ., respectiv, în temeiul regulilor de funcționare a coparticipării procesuale.

Legislația noastră procesuală permite ca mai multe persoane să fie reclamante sau pârâte în cadrul unui proces civil, această situație, în care procesul civil se desfășoară între mai mulți reclamanți și pârâți, purtând denumirea de coparticipare procesuală.

Legiuitorul român nu definește litisconsorțiul, ci îl descrie și stabilește condițiile, în art. 47 C. proc. civ., text legal care prevede că „ mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză.

Litisconsorțiul nu este, deci, o simplă juxtapunere de litigii individuale, ci el dă expresie acțiunii conjugate a mai multor persoane, în limitele și în condițiile prevăzute de lege, având împreună calitatea de reclamante sau de pârâte.

D.ul procesual civil român impune, așadar, o singură condiție pentru realizarea unei coparticipări procesuale : ca obiectul pricinii să fie un drept sau o obligație comună a părților ori ca drepturile sau obligațiile acestora să aibă aceeași cauză (art. 47 C. proc. civ.).

Rezultă, drept urmare, că scopul coparticipării procesuale este soluționarea unui litigiu față de mai mulți subiecți de drept.

Din punct de vedere practic coparticiparea conduce la unirea într-un singur proces a mai multor acțiuni, ce puteau forma obiectul unor cereri separate.

D. poziția părților, coparticiparea procesuală poate fi activă, pasivă sau mixtă. Coparticiparea procesuală activă este prezentă atunci când mai mulți reclamanți acționează în judecată, prin aceeași cerere, un singur pârât. Ea este pasivă atunci când un singur reclamant își îndreaptă pretențiile sale împotriva mai multor pârâți și printr-o singură cerere de chemare în judecată. D. mai mulți reclamanți acționează în judecată, prin aceeași cerere, pe mai mulți pârâți, ne aflăm în prezența unui litisconsorțiu mixt sau reciproc.

Din interpretarea dispozițiilor art. 47 C. proc. civ. se desprind următoarele concluzii: litisconsorțiul procesual presupune existența unei identități de obiect sau de cauză; litisconsorțiul procesual are, în principiu, un caracter facultativ, (spunem în principiu pentru că, uneori, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară - cazul, spre exemplu, a proceselor de sistare a stării de indiviziune, în care, potrivit art. 797 C. trebuie să participe toți coproprietarii, în caz contrar partajul fiind nul -).

Regulile funcționale ale coparticipării procesuale sunt cele inserate în art. 48 C. proc. civ., potrivit căruia, „actele de procedură, apărările și concluziile unuia dintre reclamanți sau pârâți nu pot folosi, nici păgubi celorlalți";.

Așadar, ca regulă generală - cu câteva rezerve, fiecare parte este liberă să- și conducă procesul așa cum înțelege, neputând fi lezată, nici să beneficieze de inițiativa procedurală a celorlalți.

Rezultă de aici două principii subsecvente ale funcționării coparticipării procesuale: principiul relativității cererii, ceea ce înseamnă că, orice cerere în justiție făcută de către una dintre părți nu profită decât acesteia și nici nu provoacă urmări defavorabile decât pentru ea, adică cererea nu produce efecte decât contra aceluia care a fost vizat prin ea; principiul relativității actelor de procedură, în sensul că acestea nu pot folosi, nici păgubi celorlalți.

Principiul divizibilității judecății, exprimând de fapt independența procesuală a celor aflați în litisconsorțiu, comportă, potrivit legii (art. 48 alin. 2 C. proc. civ.) câteva derogări:

În primul rând, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviințate numai unora dintre ei, pentru îndeplinirea actelor de procedură, „. și celorlalți.

În al doilea rând, reclamanții sau pârâții care nu s-au înfățișat sau nu au îndeplinit un act de procedură în termen vor continua totuși să fie citați.

Coparticiparea procesuală este guvernată, așadar, sub aspectul efectelor sale, de regula independenței procesuale a coparticipanților.

În acest sens art. 48 alin. 2 C. proc. civ. dispune că, atunci când, „…prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviințate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc și celorlalți";, text care consacră principiul potrivit căruia coparticipanții procesuali se bucură, în raporturile dintre ei, de independență procesuală. Acest principiu este aplicabil, însă, numai în cazul litisconsorțiului facultativ.

Independența procesuală a coparticipanților constituie o realitate juridică și în raporturile dintre părți, pe de o parte, și instanță, pe de altă parte, aceasta semnificând că un reclamant sau pârât nu poate, fără un mandat expres, să-l reprezinte în fața instanței pe celălalt copărtaș procesual.

O precizare aparte se impune în privința dovezilor solicitate numai de către unul dintre coparticipanți. În această materie funcționează regula că dovezile odată administrate sunt câștigate cauzei și aceasta pentru că probele contribuie la stabilirea adevărului și la soluționarea cauzei în raport cu toți coparticipanții procesuali.

Soluția legii are în vedere doar actele și termenele de procedură favorabile tuturor coparticipanților. D. actele de procedură ale unora dintre părți sunt potrivnice celor făcute de alți participanți, instanța va ține seama de cele mai favorabile. O atare soluție nu se referă în mod evident la actul final al judecății - hotărârea judecătorească - aceasta producând efecte similare față de toți coparticipanții.

O situație asemănătoare este întâlnită și în cazul excepțiilor de procedură. A., în cazul unor excepții absolute, ca prescripția dreptului la acțiune, puterea lucrului judecat sau necompetența instanței, admiterea acestora de către instanță profită tuturor participanților procesuali.

În schimb, prin acte de procedură, în sensul prevederilor art. 48 alin. 2 C. proc. civ., trebuie înțelese și cererile pentru exercitarea căilor legale de atac.

În aplicarea art. 48 alin. 2 C. proc. civ. s-a decis că în cazul obligațiilor solidare și indivizibile, efectele exercitării căii de atac a apelului sau a recursului de către unul din coparticipanții la proces, le vor folosi și celorlalți, în sensul că efectele admiterii apelului/recursului se vor extinde și la părțile care nu au declarat recurs, sau al căror recurs a fost respins fără a fi soluționat în fond ( a se vedea în acest sens : T. Reg. Oltenia, dec. Civ. nr. 3187/1954, J.N. nr. 5/1955, pg. 753; T. S., Col. civ., dec. Nr. 1870/1970, cu notă de I. M., L. nr. 7., pg. 106-1. P. T. S., dec. De îndrumare nr. 3/1962, în Îndreptar Disciplinar, pg. 338-339; T. Mun. B., secț. IV civ., dec. Nr. 939/1987, R.R.D. nr. 7/1987, pg. 74; C.S.J., secț. Civ., dec. Nr. 209/1992, D.ul nr. 10/1992, pg. 92).

Calitatea pentru a apela sau pentru a recura hotărârea aparține, în principiu, conjugat, tuturor coparticipanților, vocația lor comună justificându-se prin faptul că ei nu au decât împreună calitatea de a acționa. Pe de altă parte, hotărârea atacată este unitară. Față de dispozițiile art. 48 alin. 2 C. proc. civ., apelul sau recursul individual este admisibil, iar efectele acestuia vor „profita"; și celorlalți, chiar dacă ei n-au exercitat calea de atac sau ea a fost respinsă fără soluționare pe fond.

Așa fiind, Curtea constată că în mod corect T. a procedat la rejudecare apelului reclamanților M. Ș. S., M. M. G. și M. M., iar nu doar la rejudecare apelului reclamantei M. M.

În rejudecare, însă, au fost rejudecate toate apelurile reclamanților, deși, în privința Societății Naționale de C. R. a R. - F. C., sentința nr. 1375/(...) a J. C.-N., pronunțată în dosar nr. 1., rămăsese irevocabilă.

Curtea constată, așadar, că în rejudecare, Tribunalul Cluj a încălcat dispozițiile art. 315 alin. 1 C., pronunțându-se și asupra apelului unei părți în privința căreia hotărârea apelată rămăsese irevocabilă, în aceste limite, soluția T. C. intrând sub incidența art. 304 pct. 6 C. - respectiv, s-a pronunțat mai mult decât s-a cerut -, precum și a art. 315 alin. 1 C. proc. civ., în sensul că s-au nesocotit limitele deciziei de casare.

Împrejurarea că, în realitate, suprafața faptică a celor două numere topografice, ale reclamanților și pârâților, desprinse din numărul top inițial

11.134, este cu 40 de mp mai mică decât suprafața tabulară înscrisă în CF, respectiv, suprafața faptică este de doar 1.248 mp, iar nu de 1.324 mp, nu presupune o rectificare a cărții funciare, ci doar o modificare a suprafeței de carte funciară, în sensul art. 32-33 din L. nr. 7/1996, republicată.

A., art. 32 din L. nr. 7/1996 prevede că efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant cu referire la suprafața terenurilor, destinația, categoria de folosință, valoarea sau alte asemenea aspecte, respectiv, cu privire la restricțiile aduse dreptului de proprietate prin raporturile de vecinătate, expropriere sau prin prevederi legale privind protecția ecologică, sistematizarea localităților și alte asemenea aspecte.

În același timp, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. 1 din L. nr.

7/1996, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia, prin modificare înțelegându-se, potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, orice schimbare privitoare la aspectele tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului care poartă asupra acelui imobil.

D. urmare, Curtea constată că este nefondat motivul din recursul pârâților, prin care se invocă incidența art. 304 pct. 6 C., pe motiv că instanța, prin diminuarea suprafeței faptice a terenului, cu 40 mp., distribuită în mod proporțional între cele două suprafețe înscrise în CF, ar fi dispus o rectificare de CF cu care nu a fost învestită.

Nu este fondat motivul de recurs prin care se invocă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitele având ca obiect demolarea gardului și a garajului, în condițiile în care aceste petite nu au ca obiect o simplă obligație de a face, prescriptibilă în termen de 3 ani de la data la care reclamanții au aflat de edificarea gardului și a garajului, ci, derivă din efectele acțiunii în revendicare, acțiune menită să-i restabilească titularului dreptului de proprietate care uzează de această acțiune toate atributele acestui drept, respectiv, nu doar dispoziția, dar și posesia și folosința imobilului asupra căruia poartă respectivul drept de proprietate.

Or, acțiunea în revendicare este imprescriptibilă extinctiv, astfel încât, tot ceea ce se impune a se executa, ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare, în vederea restabilirii atributelor depline ale dreptului de proprietate, a cărui protecție s-a urmărit prin promovarea acțiunii în revendicare, va fi imprescriptibil din punct de vedere extinctiv.

D. urmare, Curtea constată că acest motiv din recursul pârâților este nefondat.

Nefondat este și motivul din recursul pârâților prin care se invocă inadmisibilitatea petitelor având ca obiect demolarea garajului și a gardului, pe motiv că autorizațiile de construire ale acestora, eliberate în anii 1972 - 1974, nu au fost atacate potrivit L. contenciosului administrativ, nr. 1., având în vedere că se solicită demolarea acestora, nu pe motiv că autorizațiile de construire nu ar fivalabile, ori că, deși autorizațiile de construire au fost valabile, acestea nu au fost respectate la data edificării, ci pentru că edificarea acestora, în opinia reclamanților, ar încălca dreptul de proprietate al reclamanților.

Curtea urmează, așadar, să respingă ca nefondat acest motiv de recurs.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se critică greșita admitere a excepției puterii de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr. 4343/(...) a J. C.- N., pronunțată în dosar nr. 7(...), Curtea constată că acesta este nefondat, întrucât respectiva hotărâre judecătorească se bucură de puterea pozitivă a lucrului judecat, statuându-se că pârâții nu au îndeplinit condițiile pentru a uzucapa în temeiul art. 27 și art. 28 din D.-lege nr. 115/1938, fiind irelevant dacă a fost vorba despre condiții de formă ori despre condiții de fond.

Pârâții recurenți au susținut că hotărârea recurată se sprijină pe motive contradictorii, în sensul art. 304 pct. 7 C., întrucât, a spicuit din probațiunea administrată acea parte pe care a apreciat-o că ar corespunde suprafeței pe care s-a hotărât să o restituie reclamanților, ignorând cu totul cealaltă parte de probațiune, la care nu a făcut niciun fel de referire, și exacerbând anumite erori survenite în declarațiile de martori datorită vârstei înaintate a acestora.

Analizând acest motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 cpt. 7 C.,

Curtea reține următoarele:

Art. 304 pct. 7 C. prevede că este posibilă modificarea hotărârii recurate atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest text legal trebuie coroborat cu prevederile art. 261 pct. 5 C., conform cărora, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Pentru a fi incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C., ar fi necesar să fie întrunite una din următoarele ipoteze: să existe o contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; să existe contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; să lipsească motivarea soluției sau această să fie superficială ori să cuprindă considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă; instanța de control judiciar, adică instanța de apel, să copieze considerentele hotărârii apelate, fără să răspundă motivelor de critică invocate de părțile apelante.

Este știut faptul că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere (Cas. I, D. nr. 961/1925, Pandectele Române nr. 1/1926, pag. 34).

Doctrina a fost constantă în a sublinia importanța motivării unei hotărâri, arătându-se că motivele, considerentele hotărârii, constituie osatura acesteia, structura ei de rezistență. „Motivarea hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a rațiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere. Ea este o lucrare pur subiectivă și cuprinde în sine tot respectul justiției și tot meritul judecătorului"; (I. Deleanu, Tratat de P. C., vol. II, Ed. All Beck, pag. 198).

Îndatorirea de a motiva hotărârea, de a o motiva clar, convingător și pertinent, în partea numită considerentele hotărârii, constituie, în același timp, o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita în mod real controlul judiciar (Cas. I., D. nr. 41/1920, în Jurispudența Generală, 1924, pag. 814; Cas. I, D. nr. 2108/1924, în Jurisprudența Generală, 1925, nr. 14).

Mai întâi, motivarea hotărârii trebuie să fie făcută de instanța care s- a pronunțat în fond, prin înfățișarea considerentelor de fapt și de drept care au condus-o la soluția adoptată.

Cea de-a doua instanță, și care exercită controlul judiciar asupra primei hotărâri, poate să își însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas întrutotul neschimbate. Însă, cum efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune faptele în discuție, în caz de reformare, instanța de apel este ea însăși obligată să motiveze ce anume împrejurări au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe.

Esențial este, însă, să nu apară contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul ca, din unele să rezulte netemeinicia acțiunii, iar din altele caracterul fondat al aceleiași acțiuni (I. Leș, Tratat de D. procesual C., Ed. V, Ed. C.H. Beck, pag. 759).

Jurisprudența a stabilit că o motivarea sumară și confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar (a se vedea în acest sens C.S.J., Secția de contencios administrativ, D. nr.

723/2000, B.J.C.D., 2000 pag. 952; D. nr. 726/2000; D. nr. 1978/2000; C.S.J.,

Secția de contencios administrativ, D. nr. 2922/2000, B.J.C.D., 2000, pag. 953).

Deși s-ar părea că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7

C. ar viza mai mult netemeinicia decât nelegalitatea hotărârii recurate, totuși, în doctrină s-a apreciat că nemotivarea are și conotații care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât, este prezentă situația nesocotirii unei obligații legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege (G. Boroi, D. Rădescu, codul de procedură civilă comentat și adnotat, Ed. All Beck, B., 1994, pag. 482; C.S.J., Secția de contencios administrativ, D. nr.

53/2000, B.J.C.D., 2000, pag. 959).

Jurisprudența a apreciat că în ipoteza în care decizia atacată cu recurs nu este motivată, ori că motivarea este confuză și contradictorie, se poate aprecia în sensul că nu a fost judecat fondul apelului (Curtea de A. S., Secția C., D. nr. 3.).

Se pune, așadar, întrebarea dacă în cauză, raportat la modalitatea în care instanța de apel și-a expus argumentele de fapt și de drept, pe care și-a întemeiat soluția, în considerentele deciziei sale, ne găsim sau nu în prezența art. 304 pct.

7 C., coroborat cu art. 261 pct. 5 C., respectiv, dacă suntem sau nu în prezența unor motive contradictorii, care, pe de o parte, să sublinieze caracterul fondat al acțiunii reclamanților, iar pe de altă parte, să conducă la ideea caracterului nefondat al aceleiași acțiuni.

Ca stare de fapt, T. a reținut în considerentele deciziei atacate prin prezentele recursuri, că pârâții au susținut că ar fi ridicat gardul pe vechiul amplasament al gardului de sârmă, ce era edificat de fostul proprietar, susțineri care, în opinia T., au fost contrazise de probele administrate în cauză, ceea ce conferă, în aprecierea T., un caracter fondat acțiunii reclamanților.

T. reține, totodată, că prima instanță a considerat că aceste „susțineri ale pârâților sunt dovedite prin declarațiile martorilor care au lucrat la edificarea noului gard, și care au susținut că noul gard a respectat vechiul amplasament, coroborat cu împrejurarea că, în anul 1972, în baza unei autorizații de construire, pârâții au ridicat un garaj, la data edificării garajului existând gardul de sârmă, deci noul gard neputând fi decât tot pe acel aliniament";.

Curtea constată că, potrivit acestor din urmă considerente reținute de T. în motivarea soluției sale, acțiunea reclamanților apare ca fiind vădit nefondată.

Imediat însă T. precizează că „declarațiile martorilor propuși de pârâți au fost contrazise de declarațiile martorilor propuși de reclamanți, care au arătat că gardul de beton nu a fost ridicat pe locul gardului de sârmă, ci mai în interiorulparcelei reclamanților";, „. P. I. relatând că pârâtul S. demonta o parte de gard și el mergea a doua zi și lucra la noul gard pe traseul vechiului gard";, aceste rețineri ale T., contrazicându-se evident cu reținerea anterioară.

În sprijinul primelor rețineri ale instanței de apel vine și argumentul T. C. în sensul că „. C. A. a declarat că gardul de beton respectă amplasamentul gardului de sârmă";, argument care, de asemenea, vine să întărească caracterul nefondat al acțiunii reclamanților.

Nu numai că aceste considerente ale deciziei recurate sunt contradictorii între ele, dar vin în contradicție și cu dispozitivul deciziei, prin care acțiunea reclamanților a fost apreciată ca fondată.

În plus, apare greu de crezut că la momentul eliberării autorizațiilor de construire a gardului și a garajului (1972 - 1974), s-ar fi admis, de legislația atunci în vigoare, o linie de graniță „. cu trei puncte";, și nu s-ar fi pretins o „linie de graniță neîntreruptă";.

De altfel, din schița anexă la autorizația pentru executare de lucrări nr.

15059/1236/(...) (f. 46-47 dosar fond), și care a fost avută în vedere și de către instanța de fond la stabilirea stării de fapt a cauzei, rezultă că gardul ce urma să fie edificat de către pârâți nu era întrerupt în trei puncte, ci mergea în linie neîntreruptă.

Curtea constată, așadar, că în cauză sunt pe deplin incidente prevederile art. 304 pct. 7 C., respectiv, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, în speță fiind prezent motivul de modificare în sensul art. 312 alin. 3 teza I C.

Așa fiind, în temeiul art. 304 pct. 7 și art. 312 alin. 3 teza I C., Curtea va admite în parte recursul pârâților S., va modifica în întregime decizia recurată, în sensul că va respinge în întregime apelul reclamanților în contra sentinței civile nr. 1375/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 1., cu consecința înlăturării din dispozitivul deciziei a dispozițiilor referitoare la stabilirea liniei de hotar, obligarea pârâților la a le preda reclamanților în deplină proprietate și posesie fâșia de teren delimitată pe planșa 3 anexa la expertiza întocmită de expert D. M. (f. 119 dosar fond); obligarea pârâților la demontarea și demolarea gardului și a garajului existente și la înlăturarea materialului rezultat; obligarea pârâților în solidar la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată parțiale în fond și în apel, în toate etapele procesuale.

Vor fi menținute din decizia recurată dispozițiile referitoare la admiterea excepției puterii lucrului judecat; menținerea dispozițiilor sentinței apelate privind respingerea petitelor având ca obiect înlăturarea molozului și deșeurilor și restrângerea servituții de trecere.

Cu pr ivire la recu r su l r ec la man ților.

Recursul reclamanților a vizat, pe de o parte, nelegala neacordare, în totalitate, a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților în toate etapele și fazele procesuale, iar pe de altă parte, soluția de respingere, de către instanța de apel, a petitelor nr. 4, 5, 6 din acțiunea principală, care aveau ca obiect : „să se stabilească că dreptul de servitute de trecere înscris în CF nr.

24.434 C. prin încheierea 1007-1008, din 1967, în favoarea fondului dominant cu nr. top 11134/2, proprietatea pârâților, și care grevează fondul aservit cu nr. top. 11.134/1, coproprietatea reclamanților, este un drept de servitute exclusiv pietonal";; „să se dispună înscrierea în CF nr. 24.435, 24.436 și nr. 23.563, a mențiunii privind dimensiunile drumului de servitute pietonală ce grevează fondul aservit cu nr. top. 11.134/1";; „să fie obligați pârâții la îndepărtarea molozului și deșeurilor provenite din extinderea construcțiilor proprietatea acestora și care se află depozitate pe o suprafață de cca. 8 m lungime și 3 m lățime pe parcela de teren cu nr. top. 11.134/1, coproprietatea reclamanților, peporțiunea aflată lângă gardul care desparte parcela lor de parcela vecină cu nr. top 11.133, situat administrativ pe str. C. nr. 9";.

În susținerea recursului reclamanții recurenți au invocat prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C., coroborat cu art. 129 alin. 6 C., și art. 119 alin. 1, 2 și 3

C., susținând că instanța nu a hotărât, raportat la petitele 4, 5 și 6, asupra obiectului cererii deduse judecății, întrucât în acest mod le-a acordat pârâților, care nu au cerut printr-o cerere reconvențională, o servitute auto, prin aceasta hotărârea cuprinzând motive străine de natura pricinii, fiind lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii - D.-lege nr. 115/1938, art. 44 din C. R., art. 1 Protocolul 1 C.E.D.O., art. 480, art. 481, art. 482, art. 617, art. 616, art. 618, art. 623, art. 624, art. 1421 C., art. 200, art. 315 alin. 1,

3 și 4, art. 723 alin. 1, 2 C. -, iar instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit ori lămurit neîndoielnic al acestuia.

Curtea constată că toate aceste motive de recurs invocate de reclamanți, sunt nefondate, pentru motivele ce urmează a fi expuse:

Dispozițiile art. 1421 C. civ. nu sunt aplicabile în speță, dat fiind că ele se referă la locațiune, nu la materia grănițuirii ori a revendicării.

A., art. 1421 alin. 1 C. civ. prevede că „locatorul trebuie să predea lucrul în așa stare, încât să poată fi întrebuințat";, în timp ce, potrivit art. 1421 alin. 2, locatorul trebuie să facă, în cursul locațiunii, toate acele reparații ce pot fi necesare, afară de micile reparații (reparații locative) care prin uz sunt în sarcina locatarului.

În ceea ce privește soluția dată petitului 4, Curtea constată că în mod legal acesta a fost respins ca neîntemeiat, având în vedere că servitutea de trecere nu putea avea un caracter exclusiv pietonal, ci doar unul mixt, auto și pietonal, pentru că altfel, în favoarea pârâților, nu ar fi fost eliberată autorizația de construire pentru garaj, știut fiind că solicitarea de eliberare a unei autorizații în acest sens presupunea, cu necesitate, la acel moment, dată fiind conjunctura legislativă din acea vreme, existența unui autoturism în proprietatea pârâților.

Așa se explică împrejurarea că în favoarea pârâților a fost eliberată autorizația pentru executare de lucrări nr. 8669/543/(...), având ca obiect „. auto din zidărie din cărămidă sau înlocuitori, pe fundație de beton, acoperiș terasă cu una boxă";, care urma să fie amplasat conform certificatului de aliniere și regim de construire nr. 8669/(...) și planului vizat de SAS anexat (f. 45, 44 dosar fond).

Este reală susținerea reclamanților, în sensul că servitutea de trecere nu este continuă și aparentă - știut fiind că servitutea de trecere este necontinuă și aparentă - și că, tocmai din acest motiv, servitutea de trecere nu poate fi uzucapată, însă, nu trebuie ignorat faptul că servitutea de trecere este una legală, născută din lege - art. 616, 617, 618, 623, 624 C. civ. -, dacă sunt întrunite cerințele impuse de art. 616 și urm. C. civ., astfel că, pentru stabilirea și exercitarea efectivă a acesteia nu este necesară îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Prin urmare, exercitarea unei servituți auto, nu doar pietonale de către pârâți, în absența existenței unei înscrieri a acestei servituți auto în CF, nu constituie un argument în sensul că pârâții nu sunt îndreptățiți la stabilirea unui drept de servitute auto.

Nu se impune a se discuta în speță incidența art. 1841 C. civ., ori a dispozițiilor care reglementau uzucapiunea, din D.-Lege nr. 115/1938, câtă vreme pârâții nu au investit instanța cu o cerere de constatare a dobândirii dreptului de servitute auto prin uzucapiune, și nici instanța nu a invocat, din oficiu, o astfel de excepție, a constatării dobândirii de către pârâți a dreptului de servitute auto prin uzucapiune, neputându-se deci reține, din aceastăperspectivă, incidența în cauză a art. 129 C. proc. civ., prin raportare la art. 119 alin. 1, 2 și 3 C. proc. civ..

În cea ce privește acele critici din memoriul de recurs al reclamanților, prin care se invocă încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților, consacrat de art. 44 din C. R., art. 1 Protocolul 1 C.E.D.O., art. 480, art. 481, art. 482 etc., prin practicarea abuzivă de către pârâți a servituții auto, critici întemeiate exclusiv pe probele administrate în cauză - raportul de expertiză întocmit de expert D. M., depozițiile martorilor N. H. R., I. I., G. V., S. G. și M. L. etc. - Curtea constată că acestea intră sub incidența excepției inadmisibilității, deoarece vizează netemeinicia deciziei recurate, circumscriindu-se dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ., în prezent abrogate.

Departe de a cuprinde doar critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs al reclamanților conține și motive de netemeinicie, fără să se limiteze la a face doar o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, conținând și o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare a probațiunii administrate (martori, expertize, înscrisuri, sesizări făcute la organele de poliție, răspunsul organelor de poliție la aceste sesizări, etc.) și o expunere a relațiilor tensionate dintre părți, această din urmă expunere reprezentând, practic, o componentă a stării de fapt a cauzei.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

T. acele motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304

C. proc. civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din L. nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate, orice analizare, de către instanța de recurs, a aspectelor de netemeinicie a hotărârii recurate fiind incompatibilă cu actuala structură legală a recursului.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată de instanță din oficiu, la termenul de judecată din (...), este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Ca o consecință firească a respingerii petitului nr. 4, în mod legal se impunea și respingerea petitului 5, care avea un caracter accesoriu petitului 4, în sensul că, doar dacă se admitea petitul 4 și se stabilea că servitutea de trecere este una pietonală, de o anumită dimensiune, doar atunci dimensiunile acestei servituți pietonale puteau fi înscrise în CF, fără ca această soluție să echivaleze cu o încălcare, de către T. , a art. 129 alin. 6 C. proc. civ..

În ceea ce privește petitul 6, acesta se impunea a fi respins, întrucât, din starea de fapt reținută de primele instanțe, atât pe baza cercetării la fața locului efectuată de instanța de fond, cât și pe baza expertizei întocmită în cauză, rezultă faptul că nu este vorba despre niciun moloz sau deșeu, ci despre materiale cu care a fost amenajată servitutea de trecere, servitute pe care o folosesc și reclamanții, încă din anii 1970, până la garajul lor.

În sfârșit, față de soluția de respingere a apelului reclamanților împotriva sentinței fondului nr. 1375/(...) a J. C.-N., Curtea constată că aceștia, în virtutea dispozițiilor art. 274 C., nu mai sunt îndreptățiți la cheltuieli de judecată, prin obligarea pârâților la a le plăti, reclamanții fiind cei căzuți în pretenții față de pârâții S. și N..

Curtea constată, așadar, că motivul de recurs, din recursul reclamanților, privitor la cheltuielile de judecată, este nefondat, atât din perspectiva art. 274 C. proc. civ., cât și din perspectiva art. 200 C. proc. civ..

Invocarea art. 723 alin. 1 și 2 C. proc. civ. - conform cărora, „drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege"; (alin.1), respectiv, „. care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite"; (alin. 2) -, trebuie făcută cu o dublă măsură, atât din perspectiva reclamanților, cât și din perspectiva pârâților, dat fiind modul în care conduita procesuală a fost manifestată, de toate părțile litigante, pe parcursul derulării tuturor etapelor procesuale, neputându-li-se imputa exclusiv pârâților modul în care s-a derulat prezentul litigiu.

D. urmare, Curtea constată că și această critică din recursul reclamanților este nefondată.

Reclamanții recurenți au susținut că în cauză ar fi incidente prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., prin prisma faptului că instanța a acordat pârâților intimați, în prezentul litigiu, înregistrat de reclamanți la Judecătoria Cluj-Napoca la data de (...), ceea ce pârâții nu au cerut prin formularea unei cereri reconvenționale, în conformitate cu prev. art. 119 (1), (2), (3) C. proc. civ.. - prin care să invoce dobândirea dreptului de servitute auto și în ce privește capătul de cerere 6 și nici nu au invocat dobândirea acestor drepturi pe cale de excepție -, respectiv, un drept de servitute auto.

Curtea constată, în temeiul art. 1199 și urm. C. civ., coroborat cu art. 1203 C. civ., că, în aceste limite, nu se poate reține incidența în cauză a art. 304 pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme, servitutea de trecere nu putea fi decât, atât una pietonală, cât și una auto, motivat pe faptul că, pe de o parte, dacă nu ar fi fost așa, pârâților nu li s-ar fi eliberat autorizația pentru construirea garajului, iar pe de altă parte, chiar și reclamanții înșiși folosesc aceeași servitute ca și servitute auto.

S-a invocat de către reclamanții recurenți incidența în cauză a art. 304 pct.

8 C. proc. civ., fără însă, să indice în concret, care anume act juridic dedus judecății a fost interpretat greșit de către instanță, ori căruia instanța să-i fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic.

Curtea constată, așadar, că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât, simpla menționare formală a unui text legal de casare ori de modificare, fără dezvoltarea motivelor de nelegalitate care să fundamenteze aplicarea respectivului text legal, nu atrage automat incidența în cauză a acelui motiv de casare ori de modificare.

În ceea ce privește motivul din recursul reclamanților, referitor la excepția autorității de lucru judecat, Curtea constată că acestuia îi sunt aplicabile aceleași considerente prin care s-a răspuns, în aceste limite, aceluiași motiv de recurs din recursul pârâților.

Incidența în cauză a art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este evidentă, însă doar pentru argumentele expuse în analizarea recursului pârâților, iar nu pe motiv că au fost respinse petitele 4, 5 și 6 din cererea reclamanților, așa cum nefondat apreciază reclamanții recurenți, ori pentru că motivarea respingerii acestor petite ar contraveni art. 261 C. proc. civ..

Nu poate fi împărtășită susținerea reclamanților recurenți, în sensul că, în rejudecare, în soluționarea petitelor 4, 5 și 6, s-au nesocotit prevederile art. 315

C. proc. civ., câtă vreme, conform argumentelor mai sus expuse, aceste petite se impuneau a fi respinse și câtă vreme, limitele casării nu impuneau, pentru instanța de rejudecare, obligativitatea admiterii acestor petite.

Pe cale de consecință, constatând că în cauză nu sunt întrunite motivele de modificare ori de casare invocate de reclamanții recurenți, în temeiul art. 312 alin. 1 C., Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamanților.

În temeiul art. 274 C., rap. la art. 1169 C., reclamanții M. M., M. Ș. S. și M. M. G. vor fi obligați, în solidar, la plata a ½ din cheltuielile de judecată ocazionate pârâților recurenți, iar reclamanta S. N. de C. R. din R. - F. C. va fi obligată la plata a ½ din cheltuielile de judecată ocazionate pârâților recurenți, în cuantum de 6.344 lei, cheltuieli de judecată în fond, apel și recurs, în toate fazele procesuale, constând în onorariu avocațial, onorariu expertiză, taxe de timbru, justificate prin chitanțele aflate la dosarul cauzei (f. 63 - dosar nr. (...) al C. de A. C. - chitanță onorariu avocațial nr. 6506576/(...), în sumă de 700 lei; f. 64 - dosar nr. (...) al C. de A. C. - chitanță onorariu avocațial nr. 7909171/(...), în sumă de 700 lei; f. 65, 66 - dosar nr. (...) al C. de A. C. - bon fiscal onorariu expertiză extrajudiciară nr. 0001/(...), în sumă de 350 lei; f. 280 - dosar nr. (...) al T. C., vol. II - chitanță onorariu avocațial nr. 6506709/(...), în sumă de 700 lei; f.

281 - dosar nr. (...) al T. C., vol. II - chitanță onorariu avocațial din (...), în sumă de 700 lei; f. 331 - dosar nr. (...) al T. C., vol. II - chitanță onorariu expert D. M., în sumă de 200 lei; f. 215 - dosar nr. (...) al T. C., vol. III - chitanță onorariu expert D. M., în sumă de 100 lei; f. 41 - dosar nr. (...) al T. C., vol. IV - chitanță onorariu expert D. M., în sumă de 300 lei; f. 49 - dosar nr. (...) al C. de A. C. - b.f. onorariu avocațial nr. 30/(...), în sumă de 868 lei; f. 50 - dosar nr. (...) al C. de A. C. - b.f. onorariu avocațial din data de (...), în sumă de 372 lei; f. 18 dosar recurs - b.f. onorariu avocațial nr. 30/(...), în sumă de 900 lei; f. 71 - dosar recurs, taxă judiciară de timbru în sumă de 448 lei; f. 72 - dosar recurs, timbru judiciar în sumă de 6 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E:

Admite în parte recursul declarat de pârâții S. M., S. N. D., S. N. A. și N. M. V., în contra Deciziei civile nr. 328/A/(...) a T. C., pronunțată în dosar civil nr. (...)*, pe care o modifică în parte, după cum urmează:

Respinge în întregime apelurile declarate de reclamanții S. N. de C. R. a R. S., reprezentată de S. F. C., M. M., M. Ș. S. și M. M. G., împotriva sentinței civile nr. 1375/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr. 1., pe care o menține în tot.

Înlătură din decizia recurată dispozițiile privitoare la : stabilirea liniei de hotar conform planșei 3 anexă la expertiza întocmită de expert D. M. obligareapârâților la a le preda reclamanților fâșia de teren menționată în planșa 3 anexă la expertiza întocmită de expert D. M. obligarea pârâților la demontarea și demolarea gardului și garajului și la înlăturarea materialului rezultat; obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată parțiale în fond și în apel, în toate etapele procesuale, în favoarea reclamanților.

Păstrează dispozițiile din decizia recurată referitoare la : admiterea excepției puterii lucrului judecat; menținerea dispozițiilor din sentință privitoare la respingerea petitelor având ca obiect înlăturarea molozului și deșeurilor și restrângerea servituții de trecere.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. N. de C. R. a R.

S., reprezentată de S. F. C., în contra Deciziei civile nr. 328/A/(...) a T. C., pronunțată în dosar civil nr. (...)*.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M. M., M. Ș. S. și M. M. G., împotriva Deciziei civile nr. 328/A/(...) a T. C., pronunțată în dosar civil nr. (...)*.

Obligă pe reclamanta intimată S. N. de C. R. a R. S., reprezentată de S. F. C., la plata a ½ din suma de 6.344 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea recurenților S. M., S. N. D., S. N. A. și N. M. V., în fond, apel și recurs, în toate etapele de judecată și, respectiv, obligă pe reclamanții intimați M. M., M. Ș. S. și M. M. G., în solidar, la plata a ½ din suma de 6.344 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea recurenților S. M., S. N. D., S. N. A. și N. M. V., în fond, apel și recurs, în toate etapele de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A.-A. P. C.-M. CONȚ A.-A. C.

A. A. M.

GREFIER

Red.CMC/dact.MS

3 exp./(...) J.fond: D. T.

J.apel: O. R. G./C. A. C.

← Decizia civilă nr. 4550/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă  Decizia civilă nr. 25/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4640/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă