Decizia civilă nr. 330/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. C. NR. 330/R/2012
Ședința publică din 27 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P.
G. : A.-A. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. a jud. M., și de reclamanta M. H. S., împotriva sentinței civile nr. 1081 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza art. 504
C. pr. pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, avocat D.-S. C., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 29 din dosar și reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Ambele recursuri au fost formulate și motivate în termen legal, au fost comunicate părții adverse și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 15 lit. g și art. 11 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs (f. 7 din dosar), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, C. constată că la data de (...), s-a înregistrat la dosar răspunsul primit de la Tribunalul Maramureș - Secția C., respectiv s-a comunicat instanței o copie de pe caietul de ședință al grefierului privind consemnările de la termenul de judecată din data de (...), referitoare la dosarul civil nr. (...) al T. M., așa cum s-a solicitat prin adresa emisă de către instanță la data de (...), iar din aceste consemnări rezultă că la termenul de judecată din (...), reprezentantul reclamantei a solicitat majorarea cuantumului câtimii de la suma de 423.000 lei la suma de 592.200 lei.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că a lecturat copia de pe caietul de ședință al grefierului care a fost depusă la dosar, dar nu a înțeles tot ce s-a consemnat, însă a formulat concluzii scrise, pe care le va depune azi la dosar.
Reprezentantul reclamantei recurente și reprezentanta P. de pe lângă
C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Față de poziția reprezentantului reclamantei recurente și a reprezentantei P. de pe lângă C. de A. C., C. constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Instanța reiterează aceeași excepție ca la termenul de judecată din (...), respectiv excepția inadmisibilității cererii prin care se solicită a se constata caracterul nelegal al măsurii administrative prin care s-a dispus interdicția reclamantei de a părăsi țara pe o perioadă de 10 luni, în intervalul (...) - (...) și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri morale pentru prejudiciul produs reclamantei prin aplicarea acestei măsuri administrative.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei recurente în susținerea recursului reclamantei și pentru a pune concluzii pe recursul pârâtului, iar reprezentantei P. de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar și pune în vedere acestora ca odată cu concluziile pe fond să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
Cu privire la excepția invocată din oficiu de către instanță, reprezentantul reclamantei recurente, arată că din pag. 1 a copiei de pe caietul grefierului, care a fost depusă la f. 48 din dosar se reține că reclamanta înțelege să modifice cuantumul despăgubirilor morale de la suma de 423.000 lei, la suma de 592.200 lei și ca stare de fapt face referire la O..
De asemenea, reprezentantul reclamantei recurente arată că excepția invocată de către instanță din oficiu este neîntemeiată, având în vedere împrejurarea că încă din dezbateri, așa cum de altfel s-a notat pe verso-ul încheierii, rezultă că reclamanta a înțeles să majoreze cuantumul despăgubirilor morale la suma de 592.200 lei, ce reprezintă despăgubiri morale atât pentru suferința reclamantei pricinuită prin internarea timp de
25 de zile în S. M. S. M. - Secția de P., cât și pentru prejudiciul produs acesteia prin interdicția de a părăsi țara pe o perioadă de 10 luni.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că în mod evident, în situația în care instanța considera că această cerere prin care se solicită a se constata caracterul nelegal al măsurii administrative prin care s-a dispus interdicția reclamantei de a părăsi țara pe o perioadă de 10 luni, în intervalul (...) - (...) și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri morale pentru prejudiciul produs reclamantei prin aplicarea acestei măsuri administrative s-a formulat doar prin concluziile scrise și dacă o considera ca fiind o cerere tardivă o respingea, iar această soluție o motiva ca atare, însă instanța de fond a uitat să se refere la această măsură administrativă și s-a referit doar la internarea reclamantei timp de 25 de zile în S. M. S. M. - Secția de P. și, totodată, arată că ceea ce s-a consemnat în caietul grefierului se regăsește în încheierea ședinței publice din data (...) în mod lacunar.
De asemenea, reprezentantul reclamantei recurente arată că în momentul în care a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor morale nu a formulat un nou petit, ci la cuantumul de 423.000 lei cerut inițial, ce reprezenta 100.000 euro la acel moment, a mai adăugat echivalentul în lei a
40.000 euro și, totodată, arată că la data de (...) la care ordonanța prin care s-a dispus scoaterea reclamantei de sub urmărire penală a rămas definitivă și atunci când grefierul a menționat în caiet art. 132 alin. 2 s-a referit strict la internarea reclamantei timp de 25 de zile în S. M. S. M. - Secția de P., însă în susținerile sale nu la acest aspect s-a raportat în acel moment, prin urmare, având în vedere situația de față, respectiv lipsa mijloacelor tehnice pentru înregistrarea audio a ședinței de judecată și consemnările lacunare din caietul grefierului, coroborate cu elementele anterior arătate, consideră că excepția inadmisibilității cererii prin care se solicită a se constata caracterul nelegal al măsurii administrative prin care s-a dispus interdicția reclamantei de a părăsi țara pe o perioadă de 10 luni, în intervalul (...) - (...) și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri morale pentru prejudiciulprodus reclamantei prin aplicarea acestei măsuri administrative, invocată de către instanță din oficiu, este neîntemeiată, având în vedere că aceste aspecte au fost invocate în fața instanței de fond înainte de închiderea dezbaterilor, respectiv atunci când s-a solicitat și majorarea cuantumului daunelor morale.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și modificarea hotărârii atacate, în sensul acordării daunelor morale atât pentru prejudiciul suferit de reclamantă prin internarea timp de 25 de zile în S. M. S. M. - Secția de P., cât și pentru prejudiciul suferit de către aceasta prin interdicția de a părăsi țara pe o perioadă de 10 luni, în intervalul (...) - (...), pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs și obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs, conform dovezilor pe care le depune la dosar.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că din lecturarea hotărârii instanței de fond a observat că în proporție de 80% instanța a fost de acord cu susținerile reclamantei, mai puțin atunci când a ajuns la fond, pentru că a acordat despăgubiri morale într-un cuantum mult mai mic decât cel solicitat de reclamantă.
În ceea ce privește măsura internării reclamantei timp de 25 de zile în
S. M. S. M. - Secția de P., reprezentantul reclamantei recurente arată că în jurisprudența CEDO o astfel de internare, reprezintă o privare de libertate și nu o restrângere, iar cuantumul despăgubirilor trebuie să fie mai mare decât cel acordat de către instanța de fond, având în vedere că pentru o astfel de internare doar pentru 15 zile, într-o cauză din anul 2010, CEDO a acordat despăgubiri morale în cuantum de 20.000 euro, iar CEDO acordă despăgubiri în echitate cu prejudiciul produs, prin urmare, dacă pentru o internare de 15 de zile s-au acordat 20.000 euro, în speță, pentru o internare de 25 de zile, cuantumul ar trebui să fie mai mare și T. a acordat reclamantei doar 10.000 lei.
De asemenea, reprezentantul reclamantei recurente arată că C. E. a
Drepturilor Omului s-a pronunțat în sensul că, în momentul în care instanțele de judecată acordă despăgubiri modice, se consideră o încălcare a Convenției europene pentru drepturile omului și, totodată, arată că instanței de judecată pentru a putea acorda niște despăgubiri, i-ar fi mult mai ușor dacă reclamanta s-ar prezenta în fața instanței, însă în speța de față există o timorare a reclamantei, aspect pe care l-a observat atunci când reclamanta s-a prezentat în fața instanței de fond la un termen de judecată, reclamantei i s-a făcut rău și pentru a nu fi afectată psihic, reclamanta nu s- a mai prezentat în fața instanței de judecată, dar nicidecum pentru că ar fi vorba de comoditate din partea acesteia și, de asemenea, arată că reclamanta a fost afectată psihic din cauza că a fost internată timp de 25 de zile în S. M. S. M. - Secția de P., în momentul în care o persoană stă 25 de zile internată într-un loc în care sunt persoane afectate psihic, nu se poate să nu o afecteze acest lucru.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită instanței să observe că din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă împrejurarea că dintr-o persoană care se ocupa de tatăl său bolnav, reclamanta a ajuns o persoană labilă psihic, având în vedere că atunci când a fost internată la S. M. S. M. - Secția de P., reclamanta a fost atacată de către o persoană bolnavă psihic și de atunci, câtă vreme a stat în spital, reclamanta nu s-a mai dus la baie să bea nici apă, deși aceasta trebuia să consume multă apă, pentru că avea un rinichi care nu funcționa deloc, iar celălalt rinichi funcționa doar înproporție de 80% din capacitatea la care ar fi trebuit să funcționeze, iar medicația i-a fost dată reclamantei în mod necorespunzător, având în vedere împrejurarea că pe toată perioada de 25 de zile cât a fost internată, reclamanta a fost sedată deși nu se cerea un astfel de tratament, însă chiar la început i s-a dat 3 diazepane pe zi și în final s-a ajuns ca reclamanta să fie 25 de zile internată, pentru a se întocmi un raport medical pentru întocmirea căruia recurenta a fost examinată timp de o oră, iar în acest raport se spune despre comportamentul reclamantei, respectiv că aceasta avea o stare agitată ș.a.m.d.
De asemenea, reprezentantul reclamantei recurente arată că în perioada în care reclamanta a fost internată timp de 25 de zile în S. M. S. M.
- Secția de P., tatăl acesteia era înmormântat, iar reclamanta nu a putut să participe la înmormântarea tatălui său și a fost afectată de acest fapt.
C. pune în vedere reprezentantului reclamantei recurente să se refere doar la aspecte legate de obiectul cauzei, respectiv la motivele invocate prin memoriul de recurs.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că reclamanta a fost afectată și de faptul că a fost acuzată în mod greșit pentru decesul tatălui său, deși experții au spus în mod clar de ce a decedat tatăl reclamantei, respectiv au precizat că nu era vorba de o strangulare și, totodată, arată că în momentul în care reclamanta s-a întors în sat, a fost percepută de către oameni ca o persoană nebună și ca o criminală, reclamanta fiind din nou afectată de aceste împrejurări.
În ceea ce privește interdicția reclamantei de a părăsi țara pe o perioadă de 10 luni, în intervalul (...) - (...) , reprezentantul reclamantei recurente arată că reclamanta a muncit o perioadă în Israel și datorită acestei măsuri administrative timp de 10 luni nu a putut pleca în Israel să se ocupe de afacerile sale, având în vedere că săptămânal trebuia să se prezinte la P. să arate că se află în țară, iar o dată pe lună trebuia să meargă la B. M. ș.a.m.d.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că în concluziile scrise pe care le va depune azi la dosar a menționat patru hotărâri judecătorești date de Î.C.C.J. în temeiul art. 504 C., dintr-o selecție făcută de prof. C. și arată că prin decizia nr. 3758/(...) a I.C.C.J. s-au acordat despăgubiri morale în cuantum de 100.000 lei, pentru o privare de libertate de 31 de zile și, de asemenea, arată că decizia nr. 10241/18.12.209 a Î.C.C.J. e valabil redactată cu privire la ceea ce înseamnă acordarea daunelor morale, iar în această decizie se arată că în situația în care se vor acorda bani pentru prejudiciul produs unei persoane prin privarea de liberate, suma de bani acordată trebuie să creeze acelei persoane o stare de alinare cel puțin parțială, prin care să se arate că și în România se pot acorda daune morale care să asigure acea alinare.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că eroarea mai sus arătată a fost recunoscută de reprezentantul P. de pe lângă Tribunalul Maramureș doar cu o jumătate de gură și, totodată, face referire la cauza A.
În concluzie, reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului declarat de reclamantă și obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată și, totodată, depune la dosar concluzii scrise și jurisprudență, precum și copii certificate de pe facturile și chitanțele care atestă plata onorariului de avocat.
Cu privire la recursul declarat de pârât, reprezentantul reclamantei recurente arată că în acest recurs sunt argumente non juridice și solicitărespingerea recursului declarat de pârât, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că excepția invocată din oficiu de către instanță este întemeiată și solicită admiterea acestei excepții, având în vedere că nu se poate completa obiectul cererii și nu se pot formula cereri noi după închiderea dezbaterilor la Tribunalul Maramureș, precum și faptul că la instanța de fond a fost introdusă o acțiune cu două petite, respectiv, prin primul petit s-a solicitat obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri materiale în cuantum de 2.075 lei, reprezentând onorariu avocațial pentru redactarea și susținerea plângerii privind nelegalitatea internării, în dosarul nr. (...) al C. de A. C., iar prin al doilea petit s-a solicitat obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri morale în cuantum de 423.000 lei, echivalentul a 100.000 euro la data introducerii cererii, ca și reparație pentru suferința reclamantei pe parcursul a celor 25 de zile de internare la Secția de P. a S. M. S. M., dispusă prin ordonanța din (...) a P. de pe lângă Tribunalul Maramureș în dosar nr. 112/P/2010.
De asemenea, reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că menționarea art. 132 alin. 2 C.pr.civ. în caietul grefierului de ședință, reprezintă textul de lege referitor la modificarea câtimii și ceea ce se înțelege din consemnări este că ne întoarcem la suferința produsă reclamantei prin internarea la Secția de P. a S. M. S. M. timp de 25 de zile, respectiv la caracterul nelegal al acestei măsuri administrative.
Reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. învederează instanței că petitul arătat de reprezentantul reclamantei recurente este nefondat, iar în ce privește afirmația „. recunoscută de reprezentantul P. doar cu o jumătate de gură";, arată că măsura dispusă de procuror, respectiv internarea reclamantei la Secția de P. a S. M. S. M. timp de 25 de zile, a fost legală, întrucât era necesară în vederea efectuării expertizei psihiatrice, iar acest caracter legal nu rezultă din O. procurorului, ci rezultă din acea hotărâre penală nr. 429/2010, care a stabilit în baza art. 5 din CEDO ceea ce înseamnă încălcarea dreptului de siguranță, iar această măsură de internare este prevăzută de art. 117 C.
De asemenea, reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că ne putem afla într-o neconcordanță între dispozițiile interne și dispozițiile internaționale, însă reprezentantul reclamantei recurente a arătat că acele afecțiuni psihice ale reclamantei au apărut după internarea acesteia la Secția de P. a S. M. S. M. timp de 25 de zile, ceea ce este nereal deoarece reclamanta a fost internată pentru a se constata afecțiunile psihice de care acesta suferea la data comiterii faptei și nu la momentul în care a fost declanșată procedura penală.
De asemenea, reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că reprezentantul reclamantei recurente a spus că din expertiza psihiatrică și din expertiza întocmită de I. B. rezultă că reclamanta este nevinovată, dar nu este exact deoarece este vorba de o situație în care în mod științific nu s- a putut stabili raportul de cauzalitate între leziuni și corpul persoanei decedate, astfel încât, este un dubiu și ca urmare a principiului „in dubio pro reo"; s-a procedat la scoaterea reclamantei de sub urmărire penală, însă în cauză nu există criterii bine determinate pentru stabilirea despăgubirii morale solicitate de reclamantă.
De asemenea, reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că reprezentantul reclamantei recurente s-a referit la o decizie A., însă această decizie se referă la o altă situație, în acea speță fiind vorba de șantaj și alte infracțiuni, respectiv de încălcarea prevederilor art. 8 din CEDO, or așa cuma spus C. de A. C. în dosarul nr. (...), în speță s-a raportat la art. 5 privind dreptul la libertate.
În concluzie, reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamantă.
Cu privire la recursul declarat de pârât, reprezentanta P. de pe lângă
C. de A. C. arată că prin acest recurs pârâtul invocă excepția lipsei calității procesuale pasive și această excepție în mod corect a fost respinsă de T., iar cu privire la daunele morale, arată că pârâtul în mod corect a considerat că se impune reducerea cuantumului despăgubirilor morale și având în vedere aceste aspecte, solicită admiterea în parte a recursului declarat de pârât.
În replică reprezentantul reclamantei recurente, arată că în anul 1998,
CEDO s-a pronunțat în sensul că textul de lege arătat azi de reprezentanta
P. de pe lângă C. de A. C. este neconstituțional, iar C. de A. a constatat că o internare, precum cea la care a fost supusă reclamanta este o internare nelegală și, de asemenea, arată că art. 117 C. are două ipoteze prin care se arată când este obligatorie efectuarea unei expertize psihiatrice, respectiv în cazul infracțiunilor de omor deosebit de grav și atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau a inculpatului.
De asemenea, reprezentantul reclamantei recurente arată că în al doilea rând se spune că în speță nu este vorba de o încălcare a Legii, ci de o încălcare a dispozițiilor CEDO și, totodată, arată că reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. a spus că în speță este vorba de un dubiu, însă nu este de acord cu această afirmație pentru că în concluziile raportului de expertiză s- a spus că moartea tatălui reclamantei a fost violentă, iar faptul că Tribunalul Maramureș și C. de A. C. au stabilit că a fost strangulare nu este relevant și, de asemenea, arată că s-a referit la cauza A. din punct de vedere al stării de fapt.
În replică, reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că suspiciunile cu privire la modul în care a avut loc decesul tatălui reclamantei se refereau la antecedentele afecțiunilor psihice din familia reclamantei.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1081 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr.
(...) s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a respinse excepția inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de către pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamanta M. H. S., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 2075 lei cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 4.539 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârât că reprezentantul reclamantei a făcut dovada reprezentării reclamantei în condițiile art. 67 și următoarele din codul de procedură civilă și în conformitate cu dispozițiile Legii 51/1995 cu modificările ulterioare, excepția fiind neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât s-a reținut că acțiunea formulată de reclamantă este motivată în drept cu dispozițiile art. 504-506 Cod procedură penală.
Raportat la temeiul juridic al acțiunii civile înaintate de reclamantă, S. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, conform art. 506 alin. 3 Cod procedură penală. Așa fiind, excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată și a fost respinsă.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât: A. aduse în întâmpinare în susținerea acestei excepții se constituie în esență în apărări de fond. N. fondului cauzei pornind de la aceste argumente ar constitui o încălcare a art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei s-a reținut că prin ordonanța din data de (...) a P. de pe lângă Tribunalul Maramureș pronunțată în dosarul nr. 112/P/2010 s-a dispus internarea reclamantei la secția de psihiatrie a S. M. S. M., în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice.
La data de (...) reclamanta a fost internată la secția de psihiatrie a S.
M. S. M., iar la data de (...) după 25 de zile de la internare, a fost externată pentru a fi prezentată P. de pe lângă Tribunalul Maramureș unde s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore prin ordonanța din data de (...) dată în dosarul nr. 112/P/2010.
Cu o zi înaintea externării sale s-a efectuat raportul de expertiză medico-legală iar la data de (...) s-a înaintat propunerea de arestare preventivă.
Prin încheierea 187/2010 s-a respins propunerea de arestare preventivă, iar prin hotărârea C. de A. C. s-a respins recursul.
Prin sentința 188/2010, s-a respins ca nefondată cererea formulată având ca obiect constatarea caracterului nelegal al măsurii internării, iar la data de (...) prin D. penală nr. 4. a C. de A. C. a fost admis recursul, constatându-se că internarea reclamantei în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice nu a fost conformă cu art. 5 CEDO.
Cererea de despăgubire cu care reclamanta s-a îndreptat în fața instanței civile împotriva pârâtului s-a întemeiat pe decizia penală a C. de A.
C. nr. 4., pronunțată în dosarul penal nr. (...), la data de (...), prin care s-a constatat caracterul nelegal al internării reclamantei în S. M. S. M., Secția P.
Articolul 52 alin. 3 din Constituția R. stabilește cu valoare de principiu constituțional că „S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare";.
Curtea Constituțională s-a pronunțat încă din 1998, prin decizia nr.
4., că „. art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din
Constituție. (vechiul articol 52 alin. 3, înainte de revizuire-n.n.)";. Mutatis mutandis această reținere a C. se aplică, pentru identitate de rațiune, și prevederilor art. 504 alin. 3 Cod procedură penală.
Pe cale de consecință, a admite că hotărârea C. de A. C. nu poate îndreptăți instanța civilă, învestită cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 504-506 Cod procedură penală, să acorde despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin privarea nelegală de libertate, ar fi atât neconstituțional, cât și nelegal.
În momentul în care principiul constituțional ne spune că statul răspunde pentru erorile sale judiciare și pentru detenția și restricția nelegalăde libertate nu putem susține cu temei că enumerarea art. 504 alin. 3 este limitativă.
Susținerea că simpla constatare a caracterului nelegal de către C. de
A. C. a măsurii internării este o suficientă reparație, nu poate fi primită tocmai pentru că altfel ar trebui să admitem tot cu valoare de principiu că o hotărâre prin care instanța acordă o despăgubire materială nu poate fi executată silit niciodată, fiind o suficientă reparație existența acelei hotărâri.
Chiar dacă reclamanta a obținut recunoașterea caracterului nelegal al internării printr-o hotărâre neenumerată în art. 504 alin. 3 Cod procedură penală, având în vedere că aceasta a fost obținută urmându-se o procedură întemeiată pe prevederile art. 5 alin. 3 Cod procedură penală și art. 5 din
CEDO nu există nici un temei pentru care aceasta să nu constituie un suficient suport juridic care să justifice acordarea de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate.
În speța de față, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală s-a dat pentru motivul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. d), pe cale de consecință aceasta încadrându-se în prevederile art. 504 alin. 3 Cod procedură penală.
D. de neconstituționalitate amintită s-a raportat exact la limitarea regăsită inițial în textul de la art. 504 Cod procedură penală cu privire la motivele de achitare, sens în care instanța de contencios constituțional a arătat că acestea sunt constituționale numai dacă nu se limitează la motivele de achitare enumerate.
Prin urmare, nu poate fi primit argumentul că actul constatator al nelegalității măsurii este limitat de cel dat în temeiul art. 10 alin. 1 lit. j) Cod procedură penală.
Pe parcursul judecății prezentei cauze, a intervenit o modificare în faza procesual-penală care a generat actul nelegal al internării, respectiv P. de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus, prin O. din data de (...), scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei pentru infracțiunea de care era învinuită.
Anterior acestei ordonanțe, același Parchet a emis, în același dosar, ordonanța din data de (...), prin care s-a dispus revocarea măsurii nepărăsirii țării, care a durat din data de (...) până la data revocării, respectiv 10 luni de zile.
Caracterul nelegal al măsurii nepărăsirii țării și de altfel al oricărei măsuri privative sau restrictive de libertate rezidă din chiar actul enumerat în textul art. 504 alin. 3 Cod procedură penală, nefiind necesar ca procurorul sau instanța să menționeze expres acest caracter. A. deoarece apare evident că o persoană care a fost arestată o perioadă de timp, dacă ulterior se dovedește că ar intra sub incidența cazurilor de achitare stabilite de art. 10 Cod procedură penală, a fost în mod neîntemeiat deținută. Explicația este validată și de prevederile care trebuie respectate în cazul luării oricăreia dintre măsurile preventive de restrângere sau privare a libertății, respectiv art. 143 alin. 1 Cod procedură penală care face referire expresă la probe sau indicii temeinice că persoana a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
În consecință, și măsura de a interzice reclamantei părăsirea țării pe o perioadă de 10 luni, urmată de revocarea acestei măsuri și scoaterea acesteia de sub urmărire penală, constituie o măsură nelegală restrictivă de libertate.
Reclamanta a suferit o privare de libertate nu o restrângere a acesteia având în vedere că nu a putut ieși nici un moment din stabilimentul în care era internată, ieșirea acesteia făcându-se ulterior expertizării doar dindispoziția procurorului de caz, care a și dispus în aceeași zi reținerea reclamantei.
În astfel de situații C. E. s-a pronunțat în sensul că o persoană este privată de libertate cât timp se află într-un stabiliment de detenție, indiferent cât de largi sunt posibilitățile sale de mișcare. D. o singură zi din cele 25 a fost folosită efectiv la expertizare. A. reiese și din raportul de expertiză psihiatrică.
În cauza C.B. împotriva R. (C.B. c. R.-(...)) C. E. a Drepturilor Omului s-a pronunțat, într-o speță foarte similară, privind tot o internare în vederea expertizării, internare care a durat 15 zile ((...)-(...)). Diagnosticul în urma expertizării a concluzionat că „pe perioada internării nu s-a constatat existența vreunei boli psihice";.
În cuantificarea daunelor morale, e necesar a se avea în vedere și faptul că cei internați spre expertizare psihiatrică în baza art. 117 Cod procedură penală nu sunt separați efectiv de persoanele internate care sunt diagnosticate în mod sigur cu boli psihice și care se află sub tratament. Prin urmare, contactul cu persoanele bolnave psihic este direct, nesupus niciunul control, astfel că pentru o persoană sănătoasă din punct de vedere psihic, așa cum s-a dovedit a fi și reclamanta, apare ca traumatizantă internarea timp de 25 de zile alături de astfel de persoane. În mod evident, o astfel de internare creează un sentiment de izolare și de imposibilitate de a-ți desfășura normal viața.
Sub acest aspect, Amnesty Internațional în cauza C.B. c. România, printr-un memorandum datat (...), adresat G. R., cu privire la tratamentul psihiatric din spitale, precizează că în spitalele psihiatrice din România desemnate ca fiind de maximă siguranță, persoanele internate pentru expertizare în temeiul Codului penal nu sunt separate de ceilalți pacienți, ceea ce amplifică riscul de abuzuri asupra celor mai vulnerabili dintre primii.
S-a reținut și impactul pe care internarea efectivă a reclamantei a avut-o, raportându-ne la comportamentul bolnavilor psihici internați, comportament care s-a răsfrânt direct asupra reclamantei. În mod frecvent, reclamanta trebuia să suporte comportamentul patologic al pacienților internați, care se manifestau prin urlete sau prin violențe.
Ca o consecință a acestor condiții, reclamanta și-a dorit ca mai bine să fie arestată decât să se întoarcă în secția de psihiatrie a spitalului.
R. de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat la data de (...) asupra reclamantei de către C. medico-legală psihiatrică din cadrul Serviciului medico-legal județean M. constată un diagnostic general de „. afectivă- depresivă reactivă de situație pe fond structural";. Acest raport este cel mai relevant document medical care atestă care au fost efectele în plan psihic asupra reclamantei, ca urmare a unei internări de 25 de zile. R. constată
(pagina 2): „Susnumita se prezintă în cabinet într-o ținută relativ îngrijită; mimică-pantomimică hipomobilă ce exprimă disperare, pesimism, stare de tensiune nervoasă, iar în timpul contactului verbal prezintă stări de plâns. […] Se remarcă irascibilitate, iritabilitate, labilitate psiho-emoțională, instabilitate, toleranță scăzută la stări conflictuale";.
Martora B. Aura L. a arătat că după experiența internării reclamanta nu a mai fost aceeași persoană, plângea des și s-a închis în ea; în S. a trebuit, mai ales noaptea, să se apere de agresiunile bolnavilor; după ieșire, s-a îmbolnăvit de tiroidă.
Martora B. Olivia a declarat că înainte de internare era o femeie puternică, veselă și activă, care avea grijă de toată lumea; în vizitele de la S. a văzut-o ca fiind speriată, incoerentă în discuții și acuza faptul că nu i sedădea tratamentul corect pentru bolile de care suferea; după externare era terorizată de gândul că va fi dusă înapoi la spital; avea schimbări dese de atitudine, plângea necontrolat, se simțea în siguranță doar acasă.
Raportat la considerentele mai sus expuse, în baza art. 504 și 506 Cod procedură civilă, art. 998-999 Cod civil, art. 5 din Convenția E. a drepturilor omului, tribunalul a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul S. ROMÂN prin
Ministerul Finanțelor Publice prin D. M. și reclamanta M. H. S.
Pârâtul a arătat că instanța de fond în mod greșit a admis în parte acțiunea reclamantei și a respins excepțiile invocate de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Invederează că S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu răspunde pentru erorile judiciare ale altor instituții și nu acordă despăgubiri urmare a acțiunii în pretenții formulate de o altă persoană fizică sau juridică, în consecință are calitatea de terț. Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte față de obiectul penal al cauzei, sens în care acesta nu îi este opozabilă.
Nu există nici un raport juridic între Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al S. Român și părțile participante la cauza penală, astfel că legitimitatea procesuală pasivă a M.ui F. P. nu este justificată în cauza de față.
Consideră că acțiunea reclamantei M. H. S. este inadmisibilă.
În susținerea excepției învederează că reclamanta își întemeiază pretențiile solicitate pe disp. art. 504 (2) și art. 506 C.proc.pen. însă pentru a avea dreptul la acordarea de despăgubiri pe acest temei juridic, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile privitoare la existența unui prejudiciu cert în cazul persoanei condamnate definitiv și existența unei hotărâri de achitare survenită ulterior ca urmare a rejudecării cauzei.
De asemenea are dreptul la repararea pagubei în condițiile art. 504 alin. 2 și 3 C.proc.pen. și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal";.
Din acțiune nu rezultă îndeplinirea acestor condiții imperative care i- ar conferi eventuale drepturi. La dosarul cauzei nu sunt depuse niciun fel de înscrisuri care să facă dovada îndeplinirii condițiilor legale impuse de lege în vederea obținerii reparațiilor pecuniare.
Consideră că reclamanta nu este îndreptățită la repararea pagubei deoarece nu a fost condamnată definitiv și în cazul dat nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare în urma rejudecării cauzei. De asemenea privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal nu a fost stabilită prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, după cum nu a fost stabilită nici prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. i C.proc.pen.
Cererea reclamantei nu se încadrează în temeiul de drept invocat nefiind îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege și ca atare apreciază ca fiind întemeiată excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
Solicită a se avea în vedere dispozițiile CEDO cuprinse în art. 5.
Reclamanta, în solicitarea sa ignoră dispoziția precizată la alin.1 lit. c a acestui articol care dispune ca nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale. Lit. c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
Măsurile reținerii și internării reclamantei au fost dispuse în deplină legalitate în condițiile art. 143 și urm. C.proc.pen., astfel încât aceasta se încadrează în excepțiile cuprinse în art. 5 CEDO.
Art. 5 paragraf 5 al CEDO garantează un drept executoriu la reparație numai victimelor unei arestări sau ale unei detenții contrare art. 5 ori în speță, măsura arestării a avut un caracter legal, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile acordării dreptului la reparație.
Față de daunele solicitate de reclamantă arată că motivațiile reclamantei sunt de natură subiectivă, cantonate în principal pe o conduită culpabilă a reprezentanților instituțiilor judiciare implicate, ignorându-se de către reclamanta ca organele judiciare care au dispus măsura arestării și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, potrivit legii.
Răspunderea statului, astfel cum este reglementată în art. 504
C.proc.pen. este o răspundere delictuală și potrivit principiilor acestei forme de răspundere fiecare element al acesteia trebuie dovedit de către reclamanta (prejudiciu, fapta culpabilă, vinovăție și legătura de cauzalitate) ceea ce nu este cazul în speță.
Într-adevăr reclamanta a fost privată de libertate pe o perioadă de 25 zile, dar nu rezultă sub nicio formă caracterul nelegal al măsurii arestării preventive în cursul soluționării cercetării penale.
Prejudiciul material nu există în mod concret, aspect reținut și de instanța de fond.
Daunele solicitat sunt în totalitate nejustificate întrucât internarea nu a fost dispusă ilegal cum susține reclamanta această măsură privativă de libertate fiind dispusă în deplină conformitate cu prevederile C.proc.pen., existând la momentul respectiv indicii ca învinuita a comis infracțiunea, indicii relevate din materialul probator înaintat de către organul de cercetare penală.
Referitor la daunele morale solicitate de reclamantă, învederează că acestea nu se justifică, suferințele fizice și psihice ale reclamantei cauzate de internarea sa, se impune a fi analizate și apreciate în raport cu persoana acesteia, în raport cu poziția sa socio-profesională care reflectă o anumită intensitate a perceperii consecințelor internării.
Consideră că internarea a fost legală, reclamanta nefiind victima unei erori judiciare, ca atare cererea sa de solicitare de despăgubiri se dovedește a fi neîntemeiată.
Reclamanta M. H. S. prin recursul său a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul acordării în totalitate a daunelor morale, obligând S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de
592.200 lei ca și reparație morală pentru suferința recurentei, suportată pe parcursul a celor 25 de zile de internare la Secția de P. a S. M. S. M., dispusă prin ordonanța din (...) a P. de pe lângă Tribunalul Maramureș în dosar nr. 112/P/2010, precum și ca urmare a interdicției de nepărăsire a țării dispusă pe o perioadă de 10 luni, în intervalul (...) - (...).
În motivarea recursului critică cuantumul daunelor morale acordate în cuantum de 10.000 lei de către instanța de fond.
Deși instanța de acord a fost de acord că ar trebui să fie despăgubită recurenta pentru ambele măsuri nelegale luate împotriva acesteia, respectiv atât internarea, cât și interdicție de nepărăsire a țării, aceasta nu a avut în vedere la acordarea de despăgubiri și măsura nepărăsirii țării.
Prin urmare, instanța de recurs ar trebui să aprecieze daunele morale prin prisma ambelor măsuri nelegale, lucru pe care instanța de fond a omis.
În ceea ce privește măsura internării în vederea expertizării psihiatrice, arată că recurenta a suferit o privare de libertate, nu o restrângere a acesteia având în vedere că nu a putut părăsi niciun moment stabilimentul în care era internată. C. E. a reținut că o persoană este privată de libertate cât timp se află într-un stabiliment de detenție, indiferent cât de largi sunt posibilitățile sale de mișcare.
Privarea de libertate s-a întins pe o perioadă de 25 de zile, criteriu care poate indica valoarea cuantumului prejudiciului.
În cuantificarea daunelor morale este necesar a se avea în vedere și faptul că cei internați spre expertizare psihiatrică în baza art. 117
C.proc.pen. nu sunt separați efectiv de persoanele internate care sunt diagnosticate în mod sigur cu boli psihice și care se află sub tratament.
Tot un criteriu care poate stabili cuantumul despăgubirilor este impactul pe care internarea efectivă a recurentei a avut-o, raportându-se la comportamentul bolnavilor psihici internați, comportament care s-a răsfrânt direct asupra acesteia.
Raportat la tratamentul la care recurenta a fost supusă pe perioada internării precizează că acesteia nu i s-a asigurat tratamentul medical adecvat, aceasta suferind afecțiuni cronice ale rinichilor și inimii, i s-a aplicat un tratament cu sedative care nu a fost justificat medical de nimic, decât de simplul fapt al internării într-un spital de boli psihice.
R. de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat la data de (...) asupra recurentei de către C. medico-legală psihiatrică constată un diagnostic general de „. afectivă- depresivă reactivă de situație fond structural";. Acest raport este cel mai relevant document medical care atestă efectele în plan psihic asupra recurentei ca urmare a unei internări de 25 de zile.
Relevante pentru cuantificarea daunelor morale sunt și declarațiile martorelor B. și B. care au arătat că după experiența internării recurenta a plâns foarte mult, s-a închis în ea, se temea de agresiunile bolnavilor, era speriată, nu i s-a dat tratamentul corect, avea schimbări dese de atitudine, se simțea în siguranță doar acasă.
Recurenta, datorită internării s-a aflat în imposibilitatea de a fi prezentă la înmormântarea tatălui aspect care este relevant în cuantificarea daunelor morale.
La stabilirea prejudiciului moral trebuie avut în vedere și prejudiciul de imagine care i s-a creat în cadrul comunității sătești, având în vedere că la scurt timp de la moartea tatălui ei pe care îl îngrijea aceasta a fost internată într-o secție de psihiatrie. Sub acest aspect, recurentei i-au fost aduse atingeri raportat la valorile care definesc personalitatea umană, anume cinstea, demnitatea și onoarea.
În ceea ce privește interdicția de nepărăsire a țării arată că instanța de fond putea și trebuia să aibă în vedere la stabilirea prejudiciului moral suferit durata de timp în care recurenta nu a putut să plece din țară, 10 luni, faptul că trebuia să se prezinte săptămânal la organele de poliție, iar lunar la P. de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru a i se prelungi măsura nepărăsirii țării.
Pentru ansamblul speței amintește o recentă decizie a C. Europene (A. vs. Moldova) unde C. s-a pronunțat în sensul insuficienței cuantumului daunelor morale acordate petenților, iar în altă speță (CB c. R.) pentru motivul nelegalității internării C. a acordat 20.000 euro.
Consideră că toate aceste criterii justifică un cuantum al pretențiilor privitor la prejudiciul moral de 423.000 lei pentru suferința cauzată deinternarea în vederea expertizării și de 169.200 lei pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a interdicției nepărăsirii țării pe o perioadă de 10 luni.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea nu sunt fondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
În ce privește recursul pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor
Publice, acesta arată că S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu răspunde pentru erorile judiciare ale altor instituții și nu acordă despăgubiri urmare a acțiunii în pretenții formulate de o altă persoană fizică sau juridică, în consecință are calitatea de terț. Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte față de obiectul penal al cauzei, sens în care acesta nu îi este opozabilă. Nu există nici un raport juridic între Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al S. Român și părțile participante la cauza penală, astfel că legitimitatea procesuală pasivă a M.ui F. P. nu este justificată în cauza de față.
C. reține că toate aceste considerente sunt alături de cauză și sunt simple afirmații deoarece art. 505 alin. 4 Cod procedură penală dispune că
„Reparația este, în toate cazurile, suportată de stat, prin Ministerul
Finanțelor Publice.", dispoziție care este completată de art. 506 alin. 3 Cod procedură penală care prevede că „Pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățita se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază, chemând în judecata civila statul, care este citat prin Ministerul
Finanțelor Publice.".
Evident că textul legal anterior arătat nu cere ca Ministerul Finanțelor
Publice să fie parte în procesul penal, ca și condiție a admiterii vreunei cereri de despăgubiri, și nici nu se pune problema pentru cine răspunde pârâtul cât timp se instituie o răspundere pentru cazurile arătate de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Nu în ultimul rând chiar recurentul acceptă că există o astfel de răspundere a statului, după cum reiese în continuare din motivele de recurs, așa cum se va vedea mai jos, atunci când arată că răspunderea statului, astfel cum este reglementată în art. 504 C.proc.pen. este o răspundere delictuală.
Recurentul consideră că acțiunea reclamantei M. H. S. este inadmisibilă deoarece reclamanta își întemeiază pretențiile solicitate pe disp. art. 504 (2) și art. 506 C.proc.pen. însă pentru a avea dreptul la acordarea de despăgubiri pe acest temei juridic, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile privitoare la existența unui prejudiciu cert în cazul persoanei condamnate definitiv și existența unei hotărâri de achitare survenită ulterior ca urmare a rejudecării cauzei. Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Din acțiune nu rezultă îndeplinirea acestor condiții imperative care i-ar conferi eventuale drepturi. Reclamanta nu este îndreptățită la repararea pagubei deoarece nu a fost condamnată definitiv și în cazul dat nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare în urma rejudecării cauzei. De asemenea privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal nu a fost stabilită prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, după cum nu a fost stabilită nici prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. i
C.proc.pen.
Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece potrivit art. 52 alin. 3 din Constituție „S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzateprin erori judiciare"; iar în ce privește ipotezele concrete ale răspunderii pentru erori judiciare în procesele penale, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 4., detaliază și stabilește că „. art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituție."; (actualul art. 52 alin. 3 din Constituție). Schimbând ce este de schimbat, această statuare a C. Constituționale se aplică, pentru identitate de rațiune, și prevederilor art. 504 alin. 3 Cod procedură penală.
Întrucât prin decizia penală a C. de A. C. nr. 4., pronunțată în dosarul penal nr. (...), la data de (...), s-a constatat caracterul nelegal al internării reclamantei în S. M. S. M., Secția P., rezultă că acțiunea reclamantei este admisibilă.
Recurentul nu poate invoca dispozițiile CEDO cuprinse în art. 5 alin.1 lit. c și că măsurile reținerii și internării reclamantei au fost dispuse în deplină legalitate în condițiile art. 143 și urm. C.proc.pen., astfel încât aceasta se încadrează în excepțiile cuprinse în art. 5 CEDO, deoarece tocmai încălcarea acestui text convențional s-a constatat prin decizia penală a C. de
A. C. nr. 4., or a analiza din nou conformitatea măsurii internării medicale cu art. 5 din CEDO ar însemna înfrângerea puterii de lucru judecat a acestei din urmă hotărâri judecătorești.
Prin prisma acelorași considerente nu poate fi primit nici motivul de recurs referitor la susținerea că organele judiciare care au dispus măsura arestării și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, potrivit legii, deoarece nu și- au îndeplinit atribuțiile legale dacă s-a constatat încălcarea art. 5 din CEDO, și nici nu era necesar să se constate că reclamanta era victima unei erori judiciare, această condiție nefiind cerută de art. 504 Cod procedură penală.
Cât privește daunele solicitate de reclamantă se arată că motivațiile reclamantei sunt de natură subiectivă.
C. consideră că daunele nu pot fi apreciate altfel decât prin prisma subiectivă a celui ce a suportat măsura privării de libertate.
Se mai arată că răspunderea statului, astfel cum este reglementată în art. 504 C.proc.pen. este o răspundere delictuală și potrivit principiilor acestei forme de răspundere fiecare element al acesteia trebuie dovedit de către reclamanta (prejudiciu, fapta culpabilă, vinovăție și legătura de cauzalitate) ceea ce nu este cazul în speță.
Dat fiind că s-a constatat deja încălcarea art. 5 din CEDO prin decizia penală a C. de A. C. nr. 4., orice repunere în discuție este fără finalitate, deoarece s-a constatat privarea de libertate nelegală și prin urmare sunt întrunite condițiile pentru repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate in mod nelegal, prevăzute de art. 504-506 Cod procedură penală, deci și acest motiv de recurs este nefondat.
Prejudiciul material constă în onorariul pentru avocat în dosarul penal nr. (...), aspect reținut și de instanța de fond.
Referitor la daunele morale solicitate de reclamantă, acestea evident că se justifică și au fost dovedite, dat fiind că a fost privată de libertate nelegal un număr de 25 de zile.
Or, prima comparație pentru acordarea daunelor trebuie făcută între situația în care partea nu ar fi fost privată de libertate și cea în care a fost privată de libertate și apoi se va constata în mod rezonabil că este o diferență de statut. P. care afirmă că cel ce a fost privat de libertate nelegal nu asuferit decât prejudicii minore poate fi invitată să ia locul persoanei private nelegal de libertate și apoi să își exprime opinia dacă există o diferență de statut și de percepție între cele două situații, a fi sau a nu fi privat de libertate, și ce fel de prejudicii implică o astfel de privare.
În al doilea rând, sigur că la cuantificarea daunelor morale se vor avea în vedere suferințele fizice și psihice ale reclamantei cauzate de internarea sa, și se impune a fi analizate și apreciate în raport cu persoana acesteia, în raport cu poziția sa socio-profesională care reflectă o anumită intensitate a perceperii consecințelor internării.
Cât privește recursul declarat de reclamanta M. H. S. referitor și la reparație morală pentru suferința recurentei, suportată ca urmare a interdicției de nepărăsire a țării dispusă pe o perioadă de 10 luni, în intervalul (...) - (...), C. constată că acest motiv de recurs este nefondat deoarece prima dată când reclamanta a formulat pretenții pentru această măsură, a interdicției de nepărăsire a țării, a fost prin concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor (fila 83 și urm. dosar fond).
Or, potrivit art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă la prima zi de infatisare instanta va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau modificarea cererii. Prin urmare depunerea unei cereri care modifică și întregește acțiunea după închiderea dezbaterilor nu respectă disciplina procesuală instituită prin textul legal menționat, prin urmare nici în căile de atac nu poate fi supusă analizei o astfel de cerere care nu a fost legal formulată la fond, prin prisma art. 294 raportat la art. 316 Cod procedură civilă.
Chiar dacă instanța de fond face o oarecare analiză a acestei cereri, C. constată că instanța de fond nu a fost legal investită cu judecarea acestui capăt de cerere, iar o astfel de precizare de acțiune nu a fost nici depusă în scris, nu a fost formulată oral, nu a fost consemnată în încheiere și nu s-a comunicat părții adverse această întregire de acțiune, prin copie a acțiunii sau a încheierii unde se consemnează precizarea de acțiune, cât timp o astfel de întregire nu a fost formulată.
Susținerea reclamantei că la ultimul termen a formulat această întregire și modificare a cererii nu poate fi primită deoarece din încheierea din data de (...), unde se susține că s-ar fi făcut această cerere, rezultă doar că s-a solicitat majorarea câtimii obiectului capătului de cerere privind daunele morale, în temeiul art. 132 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă.
Nici afirmațiile că mențiunile din încheiere sunt inexacte nu pot fi primite atâta timp cât același lucru rezultă și din copia caietului grefierului unde sunt consemnate susținerile părților din acea ședință de judecată unde se menționează textul legal, art. 132 alin. 2 Cod procedură civilă și majorarea cuantumului pretențiilor (fila 48 și urm. dosar recurs). Chiar menționarea art. 132 alin. 2 Cod procedură civilă și în caietul grefierului întărește ideea că a fost vorba doar de o majorare a câtimii obiectului cererii.
În aceste condiții cererea nu se socoteste modificata si nu se va da termen, dispune același text legal, art. 132 alin. 2 Cod procedură civilă.
Evident că dacă reclamanta ar fi înțeles să facă o cerere de întregire și modificare susținerile acesteia, care ar fi fost consemnate, ar fi fost de acordare a unui termen în vederea comunicării acestei modificări de acțiune, modificare consemnată eventual în încheiere, dacă nu a fost formulată în scris, dar o astfel de solicitare de comunicare nu apare menționată, după cum nu apare nici modificarea de acțiune.
Prin urmare analiza în continuare în recurs se va cantona acțiunii așa cum a fost formulată procedural, prin prisma celor reținute mai sus.
În motivarea recursului reclamanta critică cuantumul daunelor morale acordate în cuantum de 10.000 lei de către instanța de fond.
În ceea ce privește măsura internării în vederea expertizării psihiatrice, arată că recurenta a suferit o privare de libertate, nu o restrângere a acesteia având în vedere că nu a putut părăsi niciun moment stabilimentul în care era internată.
Acest aspect, al privării de libertate neconforme cu dispozițiile art. 5 din CEDO, nu este contestat de instanța de fond și a fost reținut și de prezenta instanță de recurs, atunci când a analizat recursul pârâtului.
Mai susține recurenta că privarea de libertate s-a întins pe o perioadă de 25 de zile, criteriu care poate indica valoarea cuantumului prejudiciului
și ar trebui avut în vedere că cei internați spre expertizare psihiatrică în baza art. 117 C.proc.pen. nu sunt separați efectiv de persoanele internate care sunt diagnosticate în mod sigur cu boli psihice și care se află sub tratament, impactul pe care internarea efectivă a recurentei a avut-o, raportându-se la comportamentul bolnavilor psihici internați, comportament care s-a răsfrânt direct asupra acesteia, că recurentei nu i s-a asigurat tratamentul medical adecvat, aceasta suferind afecțiuni cronice ale rinichilor și inimii, i s-a aplicat un tratament cu sedative care nu a fost justificat medical de nimic, decât de simplul fapt al internării într-un spital de boli psihice.
C. constată că acest motiv de recurs nu este fondat deoarece prima instanță a reținut toate aceste criterii la evaluarea cuantumului despăgubirilor morale, și chiar dacă hotărârea este analizată prin prisma art. 3041Cod procedură civilă, recurenta nu poate indica decât chestiuni de apreciere, diferite de cele stabilite de instanța de fond iar nu chestiuni care să poată duce la o modificare a soluției aceleiași instanțe. Astfel, instanța de fond reține că o astfel de internare creează un sentiment de izolare și de imposibilitate de a-ți desfășura normal viața, a mai reținut cele menționate în raportul Amnesty Internațional și în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică ca și declarațiile martorilor. Este evident că datorită internării s-a aflat în imposibilitatea de a fi prezentă la înmormântarea tatălui și a existat un prejudiciu de imagine care i s-a creat în cadrul comunității sătești, fiindu-i aduse atingeri raportat la valorile care definesc personalitatea umană, anume cinstea, demnitatea și onoarea, însă aceste chestiuni pot fi cuprinse în totalul consecințelor vizate de instanța de fond și care derivă din privarea de libertate, nefiind necesar ca toate aceste consecințe care rezultă în mod necesar din privarea de libertate să fie luate în mod amănunțit fiecare în parte în mod individual pentru aprecierea prejudiciului produs. Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În concret, instanța de recurs a avut în vedere împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte era cunoscut ca o persoană care avea grijă de tatăl său, că a fost internată la o secție de psihiatrie, iar prin privarea nelegală de libertate a fost supusă la suferințe fizice și psihice inerente unei astfel de privări, și care nu pot fi contestate, i s-a știrbit onoarea, demnitatea și i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite prin lege. În perioada internării, reclamanta a fost lipsită de modul de viață obișnuit, de relațiile cu familia și prietenii, fiind obligată să suporte condiții improprii de medicație, igienă și hrană și de conviețuire cu persoane bolnave psihic. Cu privire la prejudiciul moral suferit, efectul negativ privește afectarea acelor atribute ale persoanei care influențează relațiile sale sociale și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții persoanei. Aceeași măsură luată pe nedrept afectează însă în mod diferit victimele privării de libertate, așa încât cuantificarea nu este rezultatul unui cumul aritmetic ca în cazul prejudiciului material și nici nu este în funcție de gravitatea în sine a măsurii luate pe nedrept, ci al aprecierii de către judecător, în fiecare caz în parte. A. apreciere privește aplicarea criteriilor referitoare la consecințele negative, certe, însă nu palpabile și nici identice, suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța trebuie să aibă în vedere principiile răspunderii civile stabilite prin dreptul intern, cât și jurisprudența C. Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia daunele morale trebuie apreciate rezonabil, pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei privării de libertate, diferențierea naturală și condiționarea socială a personalității umane, în vederea evaluării prejudiciului moral. Cât privește suma solicitată de reclamantă, deși în acest domeniu operează, prin natura lucrurilor, o anumită doză de aproximare, de apreciere, deoarece dauna morală, oricât de profundă, nu se pretează întotdeauna la exacte evaluări pecuniare, se apreciază totuși că suma de 423.000 lei solicitată de reclamantă cu titlu de despăgubiri morale depășește limitele funcției reparatorii a acestui tip de răspundere. Cu alte cuvinte, deși instanța a reținut corect că reclamanta a suferit un prejudiciu moral, cuantumul daunelor solicitate pentru acoperirea acestuia este exagerat, depășind limitele unei reparații integrale, echitabile și adecvate pentru suferințele omenești încercate de reclamantă. Oricât de subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral decurgând din privarea de libertate pe nedrept există totuși, în speță, limite ale reparației lui impuse atât de situația expusă de reclamantă în acțiune și care s-a probat a fi în mare parte exactă, cât și de prudența ce trebuie manifestată pentru ca reparația daunei să ofere victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, în așa fel ca, dimensiunea reparațiunii pentru suferința omenească să fie, dacă nu integrală, măcar, pe cât posibil, suficientă și proporțională cu prejudiciul suferit. În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. H. S. precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 1081 din (...) a T. M., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...) Judecător fond - Tatu D. - Tribunalul Cluj G. A. A. M.
| ← Decizia civilă nr. 12/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1261/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
