Decizia civilă nr. 4135/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4135/R/2012
Ședința publică din data de 2 octombrie 2012
Instanța constituită din:
Președinte :V. M.- reședintele Curții de A. C
Judecători : D.-L. B.- icepreședinte al Curții de A. C
A. C. Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. R. DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., împotriva sentinței civile nr. 470 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul V. I., având ca obiect D. în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentanta reclamantului intimat V. I., doamna avocat D. C. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantului intimat precizează că a cerut cauza la amânare întrucât întâmpinarea formulată nu a fost comunicată pârâtului recurent.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. apreciază cauza fiind în stare de judecată.
C., lasă cauza la o nouă strigare, apreciind că interesul de a solicita amânarea cauzei îl avea recurentul, intimatul neavând interesul de a cerere amânarea cauzei.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat V. I., doamna avocat D. C. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul intimat.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate pronunțată de Tribunalul Cluj ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea recursului
și menținerea dispozițiilor hotărârii atacate.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 470 din 08 iunie 2012 a T.ui C., pronunțată îndosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamantul V. I.împotriva pârâtului S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
În consecință:
S-a constatat caracterul politic al măsurii deportării familiei defunctului V.
I. în perioada 01 Iulie 1948 - 10 Iulie 1956.
A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 38.116,8 lei reprezentând contravaloarea utilajelor agricole confiscate și suma de 76.281 lei reprezentând contravaloarea animalelor confiscate.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului de a i se acorda și o suprafață de teren.
Totodată, s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de
4.000.000 Euro.
A fost obligat pârâtul la a-i achita reclamantului suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
În ceea ce privește primul petit formulat, respectiv constatarea caracterului politic al măsurii deportării, tribunalul a constatat că potrivit actelor comunicate de către C., coroborate cu actele depuse de către reclamant, familia sa, respectiv V. I., V. V., în calitate de părinți, și V. A. și reclamantul, în calitate de copii, au fost dislocați în anul 1948 și li s-a fixat domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat în comuna P. pentru faptul că au participat la răzmeriță în comuna natală, prin D. M. nr. 6. iulie 1956 ridicându-se restricțiile lor domiciliare.
În privința cererii privind acordarea unei suprafețe de teren nerestituite în temeiul Legii nr. 18/1991, tribunalul a invocat excepția inadmisibilității ca urmare a corespondenței purtate cu C. locală G. și C. locală C. din cuprinsul căreia a reieșit faptul că pentru suprafața de 0,74 ha situată în localitatea B. G. a fost trecut pe A. nr.39 suplimentară la poziția 2, anexă validată prin H. nr. 8. Mai
2003, emisă de C. J. C.
Petitul referitor la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, ca efect al măsurii administrative luate, a fost admis având în vedere faptul că atât casele de locuit, cât și grajdul și anexele împreună cu curtea și grădina ca urmare a dislocării au fost preluate de către stat, așa cum rezultă de altfel din adresa nr. 187/06 Februarie 1992 emisă de către S. „. G. S. către V. I., mama reclamantului, conform căreia raportat la legislația actuală nu a apărut nicio precizare prin care această societate să fie obligată să restituie proprietățile respective preluate în anul 1949, sens în care au fost îndrumați să se adreseze justiției, și declarațiile testimoniale.
Astfel, martorul R. G.-S. a arătat faptul că în luna august 1948 sau 1949, într-o noapte, reclamantul împreună cu familia sa au fost ridicați de către organele de represiune ale fostei securități și duși fără nici bun în sudul țării, în comuna P., în zona Bărăganului, iar reclamantul doi ani de zile a lucrat la canal.
Imediat după acest moment toate bunurile pe care le-au avut au dispărut, au fost ridicate, furate și devastate.
Încă din anul 1946 a mers în fiecare an la familia reclamantului, împreună cu tatăl său care era mecanic la treierat, aproximativ două luni-două luni și jumătate, cunoscând în aceste împrejurări inventarul agricol pe care îl aveau: tractor de origine nemțească, obișnuit pentru acea vreme ca mărime, două batoze obișnuite pentru acel moment, o secerătoare pentru legat păioase, atelaje, respectiv două pluguri cu tracțiunea animală cu coarne din lemn, iar partea dejos din fier și două pluguri mecanice doar din fier, o grapă, o căruță din lemn, de asemenea obișnuite ca dimensiune, cu roți din lemn și parte metalică în exterior, două care mai late, dar mai scurte decât o căruță, un tractor dobândit împreună cu un unchi, la fel ca și primul, numele acestuia fiind V. C., toate bunurile obișnuite pentru acea vreme și o mulțime de animale: vaci și bivolițe, în număr de 15-16, bovine tinere 8-10, oi, 30, reținând exact numărul pentru că era lângă tatăl său când mama reclamantului spunea că trebuie tunse, stupi în număr de
14-16, mai mulți porci, respectiv 8, 9 sau 10 și doi cai. Toate animalele și uneltele erau adăpostite în două-trei grajduri și în două șuri, iar utilajele agricole erau în bună stare de funcționare, folosindu-se la muncile agricole, familia având
40 de ha de pământ.
În anul 1948 sau 1949 securitatea i-a luat și i-a dus în Dobrogea, către Constanța, fiind chiabur având aproximativ 40 de ha de teren. A. familie a deținut o serie de utilaje agricole, respectiv un tractor, două batoze, grapă, plug, căruță, car cu ce s-a lucrat pământul la acel moment și animale, respectiv vaci, cai, viței, ghibole, în număr de 30 de bucăți, oi: 25-30, porci și galițe. Aveau trei grajduri mari, cu șură, toate bunurile fiind luate de gostat.
Chiar dacă declarațiile martorilor nu sunt extrem de precise în privința bunurilor confiscate, având în vedere perioada îndelungată de timp scursă de la momentul deportării și vârsta înaintată a acestor persoane, este de notorietate că o asemenea familie proprietară a 40 de ha de teren restituite în temeiul legii fondului funciar, a avut de regulă utilajele agricole necesare și animale fiind bine știut că la acel moment principala sursă de existență din mediu rural o constituia munca pământului și creșterea animalelor.
În vederea evaluării utilajelor agricole tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de evaluare de către o persoană specializată pe segmentul agricol care a stabilit pentru un tractor o sumă de 10.270 lei, pentru o batoză pentru cereale păioase 12.977,8 lei, folosind o serie de metode pentru determinarea valorii acestor utilaje, batoză pentru lucernă (mojalău) 3.000 lei raportat la piața de mașini agricole, plug tractor 1.850 lei, secerătoare legătoare 1.830 lei, atelaje
3.906 lei, căruță 2.170 lei și care - 2 bucăți 3.038 lei, potrivit prețurilor utilajelor agricole vechi.
Din această sumă totală s-a scăzut cota de ½ parte din plugul din metal tractat de tractor, care a fost coproprietate cu V. C., adică 925 lei, martorul fiind în eroare în ceea ce privește faptul că familia reclamantului ar fi deținut două tractoare, reclamantul arătând că a avut doar un singur tractor, precizând expertului că a fost coproprietate cu V. C., rezultând suma de 38.116,8 lei.
În ceea ce privește contravaloarea animalelor s-au avut în vedere prețurile medii din țară în anul 2011, comunicate de către I. N. de S. - D. R. de S. C., pretențiile formulate de reclamant fiind stabilite pornind de la aceste prețuri de referință și au totalizat 76.281 lei.
Referitor la stupii de albine, tribunalul s-a raportat la prețurile practicate pe acest segment de piață, prețurile oscilând în jurul sumei de 500 lei/familie, prețul comunicat de A. C. de A. din R.ia fiind un preț stabilit de către A. ca și preț de subvenționare.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii cainadmisibilă, netemeinică și nelegală, înlăturându-se obligarea pârâtului la plata de despăgubiri și cheltuieli de judecată, deoarece: a) Prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, întemeindu-și totodată motivarea pe motive contradictorii. Motivele contradictorii constau în faptul că, pe de o parte, în practicaua hotărârii s-au menționat dispozițiile art. 998 C.civ. catemei al cererii reclamantului, iar pe de altă parte, în motivare au fost indicate prevederile art. 5 lit. b din L. nr. 2..
De asemenea, prin dispozitiv instanța a admis acțiunea, fără a motiva soluția în raport cu obiectul și cauza acțiunii. b) Sentința este lipsită de temei legal cu privire la constatarea caracterului politic al deportării, arătându-se în mod greșit și că măsura a fost luată împotriva lui V. I., deportat în perioada 01 iulie 1948 - 10 iulie 1956, deși din actele dosarului rezultă că niciun antecesor al reclamantului nu a avut acest nume, numele corect al antecesorilor fiind V. I. și V. V.
În ce privește măsurile administrative luate împotriva antecesorilor reclamantului, acestea nu se încadrează în dispozițiile legale în raport de care să se poată constata caracterul lor politic. c) Deși instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii, soluția dată pe fondul cauzei este contrară celei de admitere a excepției de inadmisibilitate în ce privește acordarea de despăgubiri materiale. Dispozițiile art. 5 lit. b din L. nr. 2.se referă exclusiv la acordarea de despăgubiri pentru bunurile imobile confiscate, iar nu și la cele mobile, așa cum greșit a apreciat prima instanță.
Privitor la invocarea prevederilor art. 998 C.civ., ca temei legal al cererii în despăgubiri, în raport de acestea trebuie reținut că s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului la acțiune. d) Prima instanță nu a clarificat obiectul cererii, făcând totodată și o apreciere eronată a probelor deoarece: nu s-a ținut seama de inadmisibilitatea cererilor privitoare la bunurile mobile confiscate; nu s-au administrat probe pertinente privitoare la confiscare, neexistând niciun început de dovadă scrisă care să vizeze confiscarea; nu s-a stabilit care bunuri au existat cu adevărat la momentul la care se raportează reclamantul; expertiza administrată în cauză și pe care instanța și-a întemeiat soluția nu este aptă să lămurească raportul juridic, cu atât mai mult cu cât bunurile evaluate nu mai există, lipsind și un standard clar de evaluare; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este nelegală, câtă vreme împrocesuarea pârâtului este obligatorie potrivit legii.
III. Intimatul V. I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursuluica nefondat pentru motivele evocate în scris (f. 13-18).
IV. Cu privire la acest recurs, C. are în vedere următoarele:
Contrar celor afirmate de recurent, excepția inadmisibilității acțiunii a avut ca obiect și a fost, pe cale de consecință, admisă numai cu privire la pretenția reclamantului privitoare la acordarea de măsuri reparatorii aferente suprafeței de teren pretinse de reclamant, iar nu și în legătură cu celelalte pretenții ale acestuia. Rezultă aceasta, cu claritate, din considerentele sentinței (pag. 360 dosar Tribunal), în care se precizează că prima instanță „a invocat excepția inadmisibilității ca urmare a corespondenței purtate cu C. locală G. și C. locală C. din cuprinsul căreia a reieșit faptul că pentru suprafața de 0,74 ha situată în localitatea B. G. a fost trecut pe A. nr. 39 suplimentară la poziția 2, anexă validată prin H. nr. 8. mai 2003, emisă de C. J. C. (…)";.
Prin urmare, nu a fost vorba despre inadmisibilitatea acțiunii în ansamblul ei, ci doar cu privire la terenul menționat.
Neîntemeiată este și critica privitoare la greșita menționare în sentință a antecesorilor reclamantului, din dispozitivul sentinței rezultând, în mod clar, referirea la constatarea „. politic al măsurii deportării familiei defunctului V. I. în perioada 01 iulie 1948 - 10 iulie 1956";. Cum relevant și, întâi de toate, dătător de ton este dispozitivul sentinței, se poate conchide că referirea făcută în considerentele sentinței la V. V. ca părinte al reclamantului are semnificația unei simple erori materiale, susceptibile de îndreptare în condițiile art. 281 C.pr.civ.
În ce privește caracterul politic al măsurii luate împotriva reclamantului, a părinților și fraților săi, constatările și aprecierile făcute de prima instanță sunt pe deplin corecte, în sensul prevederilor art. 4 alin. 2 din L. nr. 2.. În mod spontan, prima instanță a ținut seama, între altele, și de faptul că prin nota M.ui Afacerilor Interne din (...) (f. 235 dosar Tribunal) se arată, cu privire la V. I., că în anul 1949 a fost dislocat și i s-a fixat domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat în comuna P., raionul Medgidia, regiunea Constanța, „deoarece a participat la o răzmeriță în comuna natală";.
Or, această faptă imputată lui V. I., și care a stat la baza dislocării sale și a familiei sale, este una care, în înțelesul Legii nr. 2., semnifică împotrivirea față de regimul comunist.
Sub aspectul modului în care prima instanță a interpretat prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., este de observat că, în acord cu practica deja consolidată a prezentei Curți de A., aceste dispoziții legale trebuie înțeles că privesc acordarea de despăgubiri nu doar corespunzător bunurilor imobile preluate ca efect al măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva proprietarilor, ci și corespunzător bunurilor mobile de care aceștia au fost lipsiți. În partea lor de început - și, în aprecierea Curții, și cea mai ilustrativă -, aceste prevederi legale menționează „acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate …";, fără a distinge după cum acestea sunt mobile sau imobile. Or, este de principiu că unde legea nu distinge, nici interpretul ei nu o poate face, astfel că prezenta instanță nu ar putea face, pe cale de interpretare, o distincție pe care legea nu a înțeles să o afirme.
Prima instanță a determinat în mod corect și valoarea bunurilor mobile
(utilaje agricole și animale) de care familia reclamantului a fost lipsită prin efectul măsurii administrative, procedând atât la audierea unor martori relevanți, cât și la efectuarea unei expertize tehnice. Nu trebuie omis nici faptul că datorită trecerii unei lungi perioade de timp de la data luării măsurii administrative cu caracter politic și până la data prezentului proces, identificarea de probe utile
(îndeosebi martori, dar și înscrisuri) este mult mai dificilă, astfel că statuările primei instanțe trebuie analizate și dintr-o asemenea perspectivă.
Critica recurentului privitoare la inexistența unui început de dovadă scrisă este neîntemeiată, câtă vreme legea nu impune ca dovedirea faptelor relevante pentru stabilirea despăgubirii să fie făcută doar prin anumite mijloace de probă. Prin urmare, în tăcerea legii, sunt aplicabile dispozițiile de drept comun în materie de probațiune, în raport de care dovedirea faptelor juridice stricto sensu poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
Corect a fost obligat pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme înaintea primei instanțe acesta s-a opus acțiunii; fiind fără însemnătate că atragerea pârâtului în proces este cerută de însăși L. nr. 2..
Față de cele ce preced, recursul se va respinge ca nefondat, conform art. 312 alin. 1 C.pr.civ., prima instanță hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
În baza art. 274 C.pr.civ., va fi obligat pârâtul la plata către reclamantul intimat a sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial, C. apreciind că această sumă își are un suficient corespondent în activitatea desfășurată de avocatul intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 470 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatului V. I. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. M. D.-L. B. A. C.
S.-D. G.
GREFIER
Red.VM/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: O.C.T.
| ← Decizia civilă nr. 797/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4550/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
