Decizia civilă nr. 1259/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1259/R/2012
Ședința publică din 8 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 992 din 24 noiembrie 2011 T.ui C. pronunță în dosar nr. (...), privind și pe intimata N. T. I., având ca obiect acțiune în baza
Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantei intimate N. T. I., avocat F. Z., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 5 martie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei intimate N. T. I., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, la care a anexat o copie de pe notificarea pentru revendicarea imobilului, cererea înregistrată la C. Local sub nr. 33091/45/(...), privind dosarul de revendicare, copia certificatului de moștenitor nr. 1..
Reprezentantul reclamantei intimate arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca fiind nelegal și netemeinic iar pe cale de consecință menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. 9. pronunțată de către Tribunalul Cluj ca fiind temeinică și legală, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susține în totalitate, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 992 din 24 noiembrie 2011 a T.ui C. a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta N. T. I., împotriva pârâtului P. M. C.-N., și, în consecință:
S-a dispus anularea dispoziției nr.3847/19 iulie 2011 a P.ui municipiului C.-N. și acordarea de despăgubiri bănești în favoarea reclamantei pentru imobilul situat în municipiul C.-N., strada P. C. nr.27, județul C., format din teren în suprafață de 1049 mp., casă cu suprafața construită de 117,50 mp., anexe gospodărești (garaj, coteț și latrină) cu suprafața construită de 25,90 mp., iar reclamanta a restituit sumele reprezentând valoarea despăgubirilor primite pentru aceste imobile expropriate, actualizate cu coeficientul de actualizare.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin notificarea înregistrată sub nr.1085/(...) la BEJ C. M. reclamanta N.-T. I. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul compus din casă, anexe și teren în suprafață de 1200 situat în C.-N., P. C. nr.27, preluat de stat cu titlu de expropriere, care s-a aflat în proprietatea sa și a soțului său, defunctul N.-T. E..
Prin dispoziția nr.3847/(...) a P.ui municipiului C.-N. notificarea reclamantei a fost respinsă, deoarece reclamanta nu a făcut dovada de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
S-a reținut că în CF 20300, anexată notificării, nu există nici o notare cu privire la calitatea de proprietar al reclamantei și antecesorului său.
Reclamanta a depus la dosar anexa D. de expropriere nr.3., în care la poziția 65 figurează defunctul N. T. E., soțul reclamantei, pentru terenul expropriat în suprafață de 859 mp situat în C.-N. str. C. nr.27, anexa D. de expropriere nr.6., în care la poziția 51 figurează defunctul N. T. E., pentru terenul expropriat în suprafață de 859 mp și construcții în suprafață de
25,90 mp (garaj, latrină și coteț), situate în C.-N. str. C. nr.27, precum și anexa D. de expropriere nr.1., în care la poziția 39 figurează defunctul N. T. E. și reclamanta, pentru terenul expropriat în suprafață de 190 mp și construcții în suprafață de 117,50 mp (casă), situate în C.-N. str. C. nr.27.
Conform copiei CF 20300 C., imobilul cu nr.topo. 21431, pășune în str. Profesor C. a constituit proprietatea tabulară a Institutului de C. A. al R.
Din declarațiile martorilor B. M. și A. E. Ana a rezultat că reclamanta și soțul său au construit în anii 1950 o casă și anexe gospodărești, pe terenul din str. P. C. pe care l-au cumpărat. Imobilele au fost expropriate ulterior, în prezent pe teren fiind construite blocuri.
Față de dispozițiile art. 24 din L. nr.10/2001, instanța a considerat că reclamanta este îndreptățită să solicite acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în municipiul C.-N., strada P. C. nr.27, județul C., format din teren în suprafață de 1049 mp, casă cu suprafața construită de
117,50 mp., anexe gospodărești (garaj, coteț și latrină) cu suprafața construită de 25,90 mp, deoarece se presupune că a deținut aceste imobile în calitate de proprietar, ca urmare menționării sale în anexa decretului de expropriere, fără să existe nici o dovadă din care să rezulte că terenurile au fost preluate de la proprietarul înscris in CF.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâtul primarul mun. C.-N. solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, care nu a fost întemeiat în drept decât pe dispozițiile art. 299 Cod proc.civ., pârâtul a arătat că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de L. nr.10/2001, prin certificatul de moștenitor. În lipsa unui asemenea act sau a unei hotărâri judecătorești care să ateste dezbaterea succesiunii după proprietarul tabular și transmiterea patrimoniului acestuia către reclamantă, calitatea de moștenitoare a acesteia nu este dovedită.
La dosarul cauzei au fost depuse doar acte de stare civilă, acte care nu fac dovada calității de moștenitoare după proprietarul tabular, respectiv de fostă proprietară a revendicatoarei.
Prin întâmpinarea depusă, intimata s-a opus admiterii recursului, arătând că odată cu înregistrarea notificării, intimata a depus acte de stare civilă, certificatul de deces, cât și copie a certificatul de moștenitor după soțul ei N. T. E., situație în care intimata a făcut dovada calității demoștenitoare după proprietarul de cartea funciară. Copia legalizată a certificatului de moștenitor a fost trimisă către Primăria mun. C.-N. și Prefectura jud. C. la data de (...), fapt dovedit cu adresa nr. (...) înregistrată la S. de registratură al P. mun. C.-N..
Examinând recursul declarat de pârât, prin prisma motivelor invocate, motive în legătură cu care în baza art. 306 Cod proc.civ., curtea apreciază se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., curtea reține următoarele:
La data de (...) reclamanta a depus prin B. executorului judecătoresc C. M.R. notificarea înregistrată sub nr. 1085, prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, pentru imobilul compus din casă, anexe și teren în suprafață de 1200 mp, situat în C.-N., str. Profesor C. nr. 27, înscris în CF 20300 C., nr. top 21431/1/2, însoțită de acte de stare civilă, respectiv copia buletinului de identitate, certificate de stare civilă, copia CF 20300 C..
La data de 13 mai 2003 (f. 23), reclamanta și-a completat dosarul de revendicare cu alte acte, între care și copia legalizată a certificatului de moștenitor nr. 1. mai 1996, eliberat de B. N. P. M. B. L., din care rezultă că moștenitoarea defunctului N. T. E. decedat la (...) este reclamanta.
Cu toate acestea, la data de 19 iulie 2011, după depunerea certificatului de moștenitor, pârâtul emite dispoziția nr. 3847 prin care respinge notificarea, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de L. nr.10/2001,
Soluția pronunțată de instanța de fond este legală. Potrivit art. 1 alin.
1 din L. nr.10/2001 republicată, sunt îndreptățite în înțelesul prezentei legi la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării abuziv a acestora.
Art. 4 alin. 2 din L. nr.10/2001 republicată, prevede că, de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, iar succesibilii care după data de (...) nu au acceptat moștenirea sunt, conform art. 4 alin. 3 din lege, repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul Legii nr.10/2001.
Potrivit art. 24 alin. 1 din L. nr.10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, alin. 2 al aceluiași articol prevăzând că, în aplicarea prevederilor alin. 1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Prin prisma acestor dispoziții, coroborate cu actele de stare civilă și cu certificatul de moștenitor nr. 1., este evident că imobilul în litigiu a fost proprietatea numitului N. T. E., soțul reclamantei, care figurează în anexa D. de expropriere nr. 3. la poziția 65, a D. de expropriere nr. 6. la poziția
51 și a D. de expropriere nr. 1. la poziția 39, că reclamanta are calitatea este moștenitoarea acestuia în calitate de soție supraviețuitoare.
În consecință, susținerile recurentului referitoare la faptul că reclamanta nu a făcut dovada calității de moștenitoare a persoanei de lacare a fost preluat imobilul sunt nefondate, motiv pentru care în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.
Urmare respingerii recursului, în baza art. 274 Cod proc.civ., recurentul fiind în culpă procesuală, va fi obligat să plătească intimatei suma de 992 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la fila 17.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. municipiului C.-N. împotriva sentinței civile nr.992 din 24 noiembrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei N. T. I. suma de 992 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: D.I.T.
← Decizia civilă nr. 59/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 20/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|