Decizia civilă nr. 2481/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2481/R/2012
Ședința 7 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A.-A. P. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta T. V. împotriva deciziei civile nr. 566 din (...) a T. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații F. G., P. M. C.-N., M. I. SI R. A., M. C.-N. C.-N., G. M., A. L., C. R., S. T., A. M., B. M., R. R., M. S., G. M., P. V., C. LOCAL AL M. C. N., având ca obiect despăgubiri la L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente T. V., avocat P. P., în substituirea avocatului P. O., care depune delegație de substituire la dosar, pârâtul intimat S. T. în nume personal, precum și în calitate de apărător al pârâților intimații F. G. și G. M., reprezentantul pârâtului intimat M. I. și R. A., consilier juridic M. C., cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului împotriva deciziei nr. 566/2011, cu consecința admiterii în întregime a acțiunii introductive, pentru motivele invocate prin memoriul de recurs pe care îl susține și verbal, cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
Reprezentantul pârâtului intimat M. I. și R. A. solicită respingerea recursului pentru motivele invocate prin înscrisul depus la dosar pe care îl susține în totalitate.
Pârâtul intimat S. T. solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate. Apreciază că nu sunt îndeplinite prevederile art.998-999
C.civ. privind răspunderea civilă delictuală., fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, reclamanta T. V. a solicitat ca pârâții să fie obligați să-i plătească suma de 1.148.000.000 lei, plus dobânzile aferente, reprezentând dauna materială cauzată prin neexecutarea culpabilă a îndatoririlor ce le reveneau caorgan emitent al dispoziției de restituire a imobilelor preluate abuziv de către stat, invocând în drept dispozițiile art. 41 și 51 din L. nr. 1. și art. 998-999 Cod civil.
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 15959/(...) a J. C.-N., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta T. V. prin mandatar D. L. în contradictoriu cu pârâții: F. G., G. M., A. L., C. R., S. T., A. M., B. M., R. R., M. S., G. M. și P. V.
S-a constatat nulă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții G.
M. și C. R. în contradictoriu cu chemații în garanție: M. I. și R. A., M. C.-N., P. M. C.-N. și C. Local Al M. C.-N.
A fost obligată reclamanta la plata în favoarea pârâților G. M.,C. L. R. și
B. M. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 R.
Au fost respinse ca nedovedite cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de ceilalți pârâți.
Starea de fapt
În decursul procedurii de soluționare a notificării formulate de către reclamanta T. V. cu privire la restituirea în natură a imobilului situat în C.-N., B-dul Eroilor, nr. 15, pârâții G. M., A. L., C. R., S. T., A. M., B. M., R. R., M. S., G. M., M. S., G. M. și P. V., în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, au întocmit Procesul-verbal nr. 21062/452/(...), anexat la dosarul inițial al T. C. la f.27.
Prin proces-verbal, se recunoaște calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire, conform art. 3 din L. nr.1., însă se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, restituirea în natură nefiind posibilă datorită faptului că, pe de-o parte, după preluarea imobilului în patrimoniul statului, acesta a suferit modificări substanțiale, rezultând un imobil nou ( ap. nr. 3, 4, 9 și 12 și spațiile cu altă destinație), iar, pe de altă parte, celelalte apartamente au fost vândute chiriașilor în temeiul L. nr.112/1995.
Ulterior întocmirii procesului-verbal de mai sus, P. M. C.-N., pârâtul G. F. a emis D. nr.3157/2001, prin care a respins notificarea reclamantei cu privire la restituirea în natură și a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent.
Reclamanta a atacat în justiție dispoziția emisă, cu privire la restituirea în natură a apartamentelor nr. 1,2,3,4,7,9 și 12, precum și a terenului și a obținut câștig de cauză din acest punct de vedere, prin D. civilă nr.81/2003 a
C. de apel C. reținându-se că nu se pot interpreta modificările efectuate la imobil după naționalizare ca transformare a acestuia într-un imobil nou.
Dezlegarea în drept
În doctrină, se prevede că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale sunt necesare îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existenta prejudiciului, existenta faptei ilicite, existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu și existenta vinovăției.
În aprecierea existenței faptei ilicite invocate de reclamantă în strânsă legătură cu stabilirea vinovăției pârâților în modalitatea în care și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, instanța va avea în vedere pe de o parte ansamblul materialului probator administrat în cauză în fața instanțelor de judecată, iar, pe de altă parte, instrumentele de lucru avute efectiv la dispoziția pârâților la data întocmirii acestui proces-verbal și a dispoziției ulterioare, respectiv dispozițiile legale în vigoare la aceea dată.
Așa cum rezultă fără nici o urmă de echivoc din cuprinsul expertizei tehnice efectuate în fața instanței de apel, la data formulării notificării,imobilul înscris inițial în CF 2181 cu { H. "http://nr.top.16" |nr. top.16}, compus la parter din 11 camere, 2 bucătării și dependințe, iar la etaj : 7 camere, 1 bucătărie și dependințe, cu teren curte de 198 stjp. a fost împărțit pe baza unei documentații de împărțire efectuată în 1998 într-un imobil compus din 12 apartamente, transcrise în CF col. 1. și CF col. 1. C.
Răspunzând la interogatoriu, pârâții au arătat că aprecierea lor cuprinsă în procesul-verbal întocmit - potrivită căreia imobilul revendicat în natură de reclamantă este unul nou, nesupus restituirii s-a bazat pe noua situație juridică a imobilului rezultată din împărțire și pe dispozițiile art. 18 al L. 1..
Astfel, potrivit prevederilor art. 18 lit. c al L. 1., în conținutul și redactarea de la data soluționării notificării, restituirea în natură nu era posibilă în ipoteza în care „imobilul a fost transformat astfel încât a devenit un imobil nou în raport de cel preluat..." fără ca legea să distingă între transformările de fapt, constructive și cele de carte funciară.
În aceste condiții, săvârșirea unor erori era previzibilă și deloc de neglijat.
Întrucât dispozițiile legale de la aceea dată nu ofereau membrilor comisiilor locale un set de criterii obiective pentru a aprecia că un imobil sau altul, ulterior preluării imobilului în patrimoniul statului, a suferit modificări substanțiale pentru a fi calificat ca imobil nou, C. Local al M. C.-N. a solicitat printr-o scrisoare adresată M. A. P. un punct de vedere cu privire la aplicarea art. 18 alin. C din L. nr. 1., sens în care a primită răspuns la data de (...).
Acest fapt dovedește fără echivoc împrejurarea că membrii comisiilor locale se confruntau cu situații contradictorii și greu de apreciat.
Or, în lipsa la data soluționării notificării de către pârâți a N. U. de aplicare a prevederilor L. nr. 1. - Normele de aplicare a L. nr.1. fiind interpretabile și, oricum, au fost adoptate cu mult după intrarea în vigoare a L. nr.1. și după soluționare notificării formulate de reclamantă - în cauză, nu se probează că la data soluționării notificării pârâții ar fi acționat cu rea-credință și cu intenția de a favoriza alte persoane în defavoarea drepturilor legitime ale reclamantei.
Lipsit de relevanță în cauză - în aprecierea existenței ilicitului - este și faptul că ulterior actul emis de pârâți s-a dovedi a fi nelegal, aceasta întrucât din întregul probatoriu administrat în prezenta cauză rezultă fără echivoc împrejurarea că pârâții și-au exercitat atribuțiile cu bună credință neexistând nici o dovadă de vinovăție sau exces de putere așa cum nefondat pretinde reclamanta.
Mai mult, conform art. 18 din L. 1. - în redactarea inițială - însăși legea conferea o marjă de apreciere și, ca urmare, propunerile și dispoziția emisă între aceste limite exclude atât fapta ilicită cât și vinovăția.
Astfel, chiar dacă întocmirea procesului-verbal și a dispoziției de soluționare a notificării cad în sarcina pârâților în virtutea atribuțiunilor de serviciu nu poate fi vorba de fapte ilicite, L. nr. 1. recunoscând libertatea de apreciere a membrilor administrației în soluționarea oricăror cereri, atât în sens pozitiv, cât și în sens negativ.
Aceasta cu atât mai mult cu cât legiuitorul a pus la dispoziția persoanelor nemulțumite de deciziile comisiilor locale posibilitatea promovării unei acțiuni în justiție, de care reclamanta a și uzat având câștig de cauză.
De menționat că, în speță, nu poate fi reținută nici existența culpei - formă a vinovăției, conform art. 1899 C. civ, existența bunei-credințe fiind prezumată, reclamanta nedovedind că pârâții au respins cererea sa de restituire în mod intenționat, sau urmărind alte interese.
În ceea ce privește existența prejudiciului - analizat prin prisma raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, prin care a fost stabilită destinația spațiilor restituite în natură reclamantei prin { H. "http://Dec.civ.nr.81/" | civilă nr. 8. mai 2003 și a fost evaluat folosul de tras, precum și a contractelor de închiriere anexate de reclamantă la dosar - instanța apreciază că nici acest element esențial al răspunderii civile delictuale nu a fost dovedit în cauză.
Astfel, prejudiciul trebuie să fie cert, atât din punct de vedere al existenței sale cât și în privința posibilităților de evaluare a acestuia.
Or, în prezenta cauză prejudiciul invocat de reclamantă este eventual, care este unul lipsit de certitudine și deci nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Mai mult, în cele 16 luni în care reclamanta a susținut că a fost lipsită de folosința imobilului său, prin urmare nu a putut culege nici fructele bunului, fiind în curs procedura de soluționare a notificării - din care face parte inclusiv exercitarea plângerii împotriva dispoziției primarului - nu se poate reține nici din această perspectivă existența prejudiciului.
De un eventual prejudiciu se poate discuta doar după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii pronunțată asupra plângerii, în speță, D. civilă nr.81/2003 a C. de A. C.
Nereținându-se existența faptei ilicite și a prejudiciului, în cauză nu există nici raport de cauzalitate.
De menționat că, prin cererea sa de chemare în judecată reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile invocând pe lângă disp. art. 998-999 C. civil și disp. art.33 din L. 1..
Or, răspunderea civilă angajată în temeiul art.33 al L. 1. este aplicabilă numai cazurilor și condițiilor prevăzute de L. 1..
Potrivit capitolului IV al L. referitoare la răspunderi și sancțiuni, răspunderea civilă pentru contravaloarea lipsei de folosință a imobilului poate fi pretinsă conform art.40 al L. 1. numai deținătorului imobilului pentru ipoteza prevăzută de art. 25 alin.5 al legii, fost art. 23 respectiv de predare a imobilului pe bază de protocol în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a dispoziției ori deciziei de restituire a imobilului prin procedurile administrative.
Alte cazuri particulare de răspundere civilă au fost reglementate în cuprinsul L. 1. prin modificările aduse Capitolului referitor la răspunderi și sancțiuni în conținutul stabilit de modificările aduse prin L. nr.2., dispozițiilor art.42,43 și 453.
Astfel, legea specială nu constituie fapt cauzator de prejudiciu dispoziția administrativă de respingere a cererii de restituire în natură, situație în care acțiunea în despăgubiri intentată de reclamantă este neîntemeiată și lipsită de temei legal.
Față de cele reținute și baza disp. art. 998 și art. 999 C. civil instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta T. V., reținând că în cauză nu a fost dovedită existența condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
De menționat că, pârâții G. M. și C. R. au formulat cerere de chemare în garanție la data de 6 februarie 2006 - f. 49 din dosarul T. C.
Prin Întâmpinările formulate - întâmpinare susținută și în prezentul dosar: f. 21 - chematul în garanție Ministerul Administrației și Internelor a invocat nulitatea acestei cereri pentru neîndeplinirea condițiilor de formă prev.de art. 112 C. pr.civilă, sens, în care s-a dat posibilitatea părților de a o completa, fapt ce nu s-a întâmplat.
A.ul
Prin decizia civilă nr. 566/A/(...) a T. C., apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
A fost respinsă cererea formulată de intimații G. M., S. T. și F. G. pentru obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele acestei decizii, tribunalul reține că, prin D. nr. 3157 din data de (...), emisă de P. municipiului C.-N., a fost respinsă cererea petentei
T. V. de restituire în natură a imobilului situat în mun. C.-N., B-dul Eroilor nr.
15, înscris în C. nr. 1.-1. C., cu nr. top. 16/1 cu 12 apartamente și teren aferent în suprafață de 583 mp. și C. nr. 2181 C. cu nr. top. 16/2, teren în suprafață de 130 mp., acordându-se măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii.
În considerentele dispoziției examinate, s-a reținut că imobilul a fost transformat astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu ceea ce s-a preluat, fapt pentru care s-a transcris în cărți funciare noi, pe apartamente, unele locuințe fiind deja vândute foștilor chiriași cu respectarea L. nr.
112/1995, restituirea în natură nemaifiind posibilă.
În procesul verbal încheiat la data de (...), membri C. pentru aplicarea L. nr. 1. C.-N. au constatat că apartamentele nr. 3, 4, 9 și 12 se află în administrarea C.ui local al municipiului C.-N., la fel ca și spațiile cu altă destinație, deținute cu contracte de închiriere, iar celelalte locuințe au fost vândute în baza L. nr. 112/1995. Spațiile cu altă destinație au fost amenajate ulterior preluării.
T.ul a constatat că potrivit art. 18 lit. c) din L. nr. 1., în varianta inițială, măsurile reparatorii puteau fi stabilite numai în echivalent în cazul în careimobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu celpreluat, dacă părțile nu au convenit altfel.
Art. 9 alin. 1 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a L. nr. 1. privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin H. nr. 6., în vigoare la data emiterii dispoziției, prevedea că potrivit art. 16 și 18 din lege, măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, nefiind posibilă restituirea în natură, în ipoteza în care imobilul a fost transformat astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părțile nu convin altfel. Transformarea trebuie să fie esențială, imobilul nou trebuie să fie structural deosebit de cel vechi. Părțile pot conveni însă și asupra unor modalități de restituire, inclusiv restituirile în natură cu plata unei sulte.
Referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 lit. c) din L. nr.
1., Guvernul României, M. A. P., și-a exprimat punctul de vedere prin adresa nr. 276/(...) după cum urmează: în înțelesul legii imobil nou este cel care a fost transformat în raport cu cel preluat prin: extinderea construcției în plan orizontal sau vertical; schimbarea destinației din locuință în spații cu altă destinație decât cea de locuință prin recompartimentări, modernizări, reabilitări etc.; modernizarea construcției prin introducerea de noi utilități, de instalații de alimentare ci apă și canalizare, electrice, gaze, ventilații etc. S-a exprimat de asemenea opinia în sensul că transformarea se poate stabili de către comisia tehnică care cuprinde specialiști în domeniu și care poate constata la fața locului modificările făcute în decursul timpului în raport cu modul în care s-a prezentat acel imobil prin descrierea înscrisă la data preluării de către stat.
Conform înscrierilor din C. colectivă nr. 1., construcție se compunea la data formulării notificării și emiterii dispoziției din 16 apartamente, dintre care trei spații aveau destinația de spații comerciale, respectiv cele numerotate 1-3.
Față de cele expuse și având în vedere ansamblul materialului probator al cauzei, T.ul a apreciat că judecătoria a stabilit corect situația de fapt în baza probelor administrate, a procedat la interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente apreciind că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile răspunderii civile delictuale.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul T. C. sub numărul (...) reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâților din prezenta cauză la plata sumei de 1.148.000.000 lei, actualizat la nivelul anului
2003 (iunie), plus dobânzile aferente la data introducerii acțiunii. S-a precizat că prejudiciul constă în chiria pentru apartamentul nr. 1 în perioada iulie
2002-noiembrie 2003 și pe perioada octombrie 2002-martie 2003, mai exact o chirie totală pe o perioadă de 10 luni, suma totală a prejudiciului fiind de
35.000 euro, echivalentul a 1.400.000.000 ROL, ținând cont și de cota aferentă de impozit s-a precizat cuantumul pretenției la suma de 1.148.000.000 ROL.
Referitor la prima condiție a răspunderii civile delictuale și anume existența unei faptei ilicite, nu se poate ignora contextul legislativ de la data soluționării notificării. Așa cum a reținut instanța de fond în considerentele sentinței civile care formează obiectul controlului judiciar în prezenta cauză, L. nr. 1. în forma sa inițială și Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor acestui act normativ, aprobate prin H. nr. 6., confereau o anumită marjă de apreciere membrilor comisiei la adoptarea modalității de soluționare a notificării. În mare parte, neclaritățile inițiale au fost înlăturate prin H. nr. 4., care a abrogat Normele aprobate prin H. nr. 6.. În aceste condiții, nu se poate reține reaua credință a membrilor comisiei, la data soluționării notificării, neexistând o practică unitară a comisiilor în materia interpretării și aplicării dispozițiilor L. nr. 1.. Probațiunea administrată în cauză nu a dovedit nici acel tratament discriminatoriu în soluționarea notificărilor la care face trimitere apelanta. Contrar susținerilor apelantei, prin referatul care a stat la baza emiterii dispoziției de soluționare a notificării au fost expuse considerentele pentru care membri comisiei au apreciat la acea dată că nu se poate dispune restituirea în natură.
De altfel, și apelanta recunoaște că dispozițiile L. nr. 1. confereau o anumită marjă de apreciere cu privire la restituirea sau nu în natură a imobilelor naționalizate, dar susține că intimații pârâți au abuzat de această prerogativă. Referitor la primul aspect este de remarcat faptul că marja de apreciere a vizat tocmai interpretarea dispozițiilor legale privitoare la transformarea imobilului dar în calea de atac a plângerii împotriva dispoziției emise apelanta a avut posibilitatea și i-au fost luate în considerare susținerile sub acest aspect, pronunțându-se soluția analizată în privința restituirii în natură.
Rezultă din cele expuse că nu se poate reține existența unei fapte ilicite în sarcina intimaților cum de astfel nu poate fi reținută nici culpa acestora.
Sunt corecte statuările instanței de fond în sensul că potrivit art. 1899 C.civ., existența bunei credințe este prezumată iar apelanta reclamantă nu a dovedit că pârâții au respins cererea sa de restituire în mod intenționat sau urmărind alte interese.
T.ul a reținut de asemenea că în cadrul cererii de chemare în judecată înregistrată sub nr. 231/2002 pe rolul J. C.-N., reclamanta T. V. a solicitat obligarea pârâtului P. municipiului C.-N. la plata daunelor materiale constândîn contravaloarea chiriei rezultate din închirierea apartamentelor nevândute din imobilul revendicat și a solicitat totodată obligarea organului emitent al dispoziției, în solidar cu membri C. de aplicare a L. nr. 1., la plata acestor despăgubiri. Ulterior prin cererea depusă pentru termenul de judecată din data de (...) reclamanta a renunțat la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâții membri ai comisiei arătate, iar prin S. civilă nr. 832/(...) instanța de fond a respins ca neîntemeiat petitul privind obligarea P.ui municipiului C.-N. la plata daunelor materiale și a luat act de renunțarea la judecată față de membri C. locale pentru aplicarea L. nr. 1.. Prin D. nr. 81/2003, pronunțată în dosarul nr. 1225/2003 al C. de A. C. instanța a apreciat că sunt nefondate criticile apelantei în ceea ce privește soluția de respingere a cererii având ca obiect despăgubirile materiale. S-a reținut în esență că daunele pretinse de reclamantă reprezintă cuantumul chiriei plătite de chiriașii din imobil C.ui local al municipiului C.-N. S-a apreciat de asemenea că, după rămânerea definitivă a hotărârii de restituire în natură a acestor apartamente, ia naștere dreptul reclamantei de a încheia contracte de închiriere în condițiile prevăzute de art. 13 alin. 1 și art. 15 din legea nr. 1. și O.U.G. nr. 40/1999.
În privința prejudiciului, tribunalul nu și-a însușit în întregime argumentele judecătoriei cu privire la caracterul eventual al prejudiciului, dar nu se impune o analiză extinsă sub acest aspect în condițiile în care două dintre condițiile răspunderii civile delictuale - fapta ilicită și vinovăția - nu sunt îndeplinite.
Este de reținut doar caracterul inconsecvent al demersurilor reclamantei de a solicita despăgubiri cu titlu de lipsă de folosință.
Astfel, așa cum rezultă din cele ce preced, inițial reclamanta a solicitat despăgubiri cu acest titlu de la membri C. de aplicare a L. nr. 1. C.-N. și de la P. municipiului C.-N.
A.anta a renunțat la judecată față de primii și a solicitat obligarea emitentului dispoziției, această cerere fiind soluționată irevocabil în sensul respingerii. În prezenta cauză apelanta reclamanta a acționat în judecată membri comisiei și persoana care a exercitat atribuțiile P.ui municipiului C.-N. și instituția P.ui municipiului C.-N. De la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea împotriva dispoziției emise în temeiul L. nr. 1. și cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, apelanta avea deschisă calea acțiunii pentru a solicita despăgubiri cu titlu de lipsă de folosință de la deținătorul imobilului care a și încasat chiria în intervalul de referință pentru spațiile restituite ulterior în natură reclamantei.
Prejudiciul poate fi apreciat ca având caracter eventual doar față de susținerile apelantei în sensul că ar fi închiriat spațiile în discuție și ar fi încasat chiria de pe piața imobiliară.
Raportat la cele ce preced, tribunalul a apreciat că nu se poate reține îndeplinirea cerințelor impuse de art. 998-999 C. civ. pentru existența răspunderii civile delictuale. Criticile apelantei în limitele examinate au fost apreciate nefondate.
Are același caracter nefondat și motivul vizând interpretarea greșită a dispozițiilor art. 33 din L. nr. 1..
Astfel, conform dispozițiilor cuprinse în capitolul IV al L. nr. 1., republicată, cu modificările și completările ulterioare, răspunderea civilă pentru contravaloarea lipsei de folosință a imobilului poate fi pretinsă conform art.40 al L. 1. numai deținătorului imobilului pentru ipoteza prevăzută de art. 25 alin. 5 al legii, fost art.23 respectiv de predare a imobilului pe bază deprotocol în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a dispoziției ori deciziei de restituire a imobilului prin procedurile administrative. Nici în urma modificărilor operate prin L. nr. 2., respectiv art. 42,43 și 453. nu au fost reglementate alte cazuri particulare de răspundere.
Recursul
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii.
În motivarea recursului ei, reclamanta învederează că, în ceea ce privește existența faptei ilicite, nu există o justificare pentru practica neunitară a pârâților în soluționarea notificărilor, într-o speță identică, fiind dată o situație diametral opusă la un interval temporal de 16 zile prin dispoziția nr. 3. a aceluiași primar, la propunerea aceleiași comisii.
Referitor la culpă, aceasta este dovedită chiar de comportamentul discriminatoriu al pârâților rezultând din exemplul dat de superficialitatea acestora în analizarea notificării reclamantei, imobilul nefiind cercetat în fapt, ci doar în baza cuprinsului cărții funciare, or apartamentarea nu înseamnă automat transformare.
Cu privire la existența prejudiciului, instanța de apel nu și-a însușit considerentele primei instanțe privind caracterul eventual al acesteia, apreciindu-l ca fiind cert, însă neacordând sumele solicitate de reclamantă pe motiv că nu erau întrunite celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale.
Raportul din cauzalitate se deduce din celelalte condiții.
În legătură cu posibilitatea antrenării răspunderii civile delictuale a pârâților, reclamanta a învederat instanțelor de fond că nicio parte nu a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și nici a lipsei calității procesuale pasive a pârâților chemați în judecată în acest proces.
Instanța de apel nu a răspuns considerentelor reclamantei referitoare la posibilitatea antrenării răspunderii civile delictuale a membrilor comisiei de aplicare a L. nr.1. și a persoanei fizice ce a ocupat funcția de primar, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.
La momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, L. nr.1. nu reglementa ipoteza angajării răspunderii delictuale pentru lipsa de folosință a imobilului față de deținătorul acesteia, iar, în lipsa unei astfel de precizări, nu se poate face distincție între persoanele responsabile pentru prejudiciul cauzat.
Nemotivarea instanței încalcă dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de apel își motivează soluția și raportându-se la cea pronunțată prin sentința civilă nr. 8. a T. C., fără a pune acest lucru în discuția contradictorie a părților, ceea ce echivalează cu încălcarea principiului contradictorialității.
Renunțarea la judecată față de membrii comisiei nu echivalează cu renunțarea la dreptul pretins, reclamanta având posibilitatea să introducă o nouă acțiune.
Chiar dacă, prin sentința civilă nr. 8. a T. C., a fost analizată solicitarea reclamantei de obligare a instituției primarului la plata daunelor materiale, nu există autoritate de lucru judecat, întrucât, în prezentul proces, a fost chemat în judecată G. F. în calitate de persoană fizică și nu instituția primarului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la
dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 ce constituie temeiul său în drept, cur tea
apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în ceea ce privește motivul referitor la soluționarea diferită a unei cereri similare, acesta ține de starea de fapt, neîncadrându-se în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. pr. civ.. Dacă s-ar trece peste aceste considerente, se poate observa că acest motiv a fost invocat în apel, nefiind cuprins în concluziile scrise din fața primei instanțe și nu au fost administrate niciun fel de probe privind similitudinea celor două situații, dispoziția emisă cu privire la o altă notificare la care se face referință nefiind depusă anexă declarației de apel și nici în cursul soluționării apelului. Chiar dacă instanța de apel nu face referire expresă în considerentele hotărârii cu privire la acest motiv, motivul de recurs este nefondat raportat la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. pr. civ., din considerentele deja învederate, respectiv pentru că se invocă motive noi în apel și oricum acestea rămân simple afirmații nedovedite, nesolicitându-se administrarea vreunor probe, instanței neputându-i-se reproșa lipsa de diligență a părții în administrarea probelor, așa cum rezultă din dispozițiile art. 129 alin. 5 ind. 1 C. pr. civ..
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților, reclamanta susține că instanța ar fi respins, de fapt, acțiunea ca inadmisibilă, reținând că nu poate fi antrenată răspunderea lor civilă delictuală, neputând fi solicitate despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului decât de la deținătorul acestuia, în temeiul dispozițiilor legii speciale, omițând, însă, să observe că, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, o astfel de dispoziție nu era cuprinsă în legea specială, calitatea procesuală pasivă neputându-se pierde pe parcursul procesului. Faptul că acțiunea a fost respinsă față de instituția primarului nu împiedică chemarea acestuia în judecată în calitate de persoană fizică responsabilă de cauzarea prejudiciului neexistând autoritate de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 8. a T. C., care, de altfel, nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților.
În realitate, deși nu există autoritate de lucru judecat în sensul art. 1201
C. civ. (anterior, dispoziție rămasă în vigoare conform art. 230 lit. c din L. nr.
71/2011), pentru că nu există identitate de părți, pârâții fiind diferiți, hotărârea se impune cu putere de lucru judecat reclamantei, care a fost parte în celălalt proces cu același obiect, sub aspectul reținut de instanțele de fond, în sensul că nu se poate reține existența vreunei fapte ilicite și culpe până la soluționarea irevocabilă a plângerii acesteia împotriva dispoziției primarului, tocmai datorită stării de fapt reținută de instanțele care au soluționat plângerea, fapta ilicită a instituției primarului fiind săvârșită, în realitate, prin persoanele fizice ce ocupă această funcție, inexistența faptei ilicite și a culpei instituției verificându-se prin prisma faptelor organelor sale de conducere.
Cu privire la fapta ilicită și vinovăție existând putere de lucru judecat (deși acestea au fost, oricum, analizate din nou de instanțele de fond), nu se pune problema analizării celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, cele patru condiții rezultând din dispozițiile art. 998, 999 C. civ. (anterior) fiind cumulative.
Așadar, nu subzistă nici motivul de recurs referitor la încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept substanțial prev. de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.. Chiar dacă s-ar aprecia că hotărârea instanței de apel nu ar fi fost motivată sub acest aspect, motivarea poate fi suplinită în recurs.
Nu au fost încălcate dispozițiile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, în sensul art. 304 pct. 5 C. pr.civ., întrucât atașarea dosarului în care s-a pronunțat sentința arătată înseamnă că instanța urma să aibă în vedere cele arătate în considerentele acestei. Dacă s-ar trece peste acest considerent, puterea de lucru judecat poate fi pusă în discuție inclusiv în recurs, orreclamanta și-a motivat recursul cu privire la acest aspect, apărările acesteia fiind înlăturate prin considerentele prezentei decizii.
În temeiul art. 312 alin. 1 C. pr.civ., curtea,
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T. V. împotriva deciziei civile nr. 566 din 13 decembrie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. A. A. P. C. B.
Plecată în c.o., semnează Plecată în c.o., semnează Plecată în c.o., semnează
Vicepreședintele curții, Vicepreședintele curții, Prim grefier,
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel: D. I. Tașcă, E. Luca
| ← Decizia civilă nr. 4714/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 83/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
