Decizia civilă nr. 3256/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 3256/R/2012
Ședința publică din data de 27 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
A.-T. N.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. O. și C. G., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., împotriva sentinței civile nr. 295 din 28 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de procuror S. A.
La apelul nominal la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul de recurs, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de pârât ca fiind lipsit de interes. S. de asemenea respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanți.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 295 din 28 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...) a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanții C. O. și C. G. ambii împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și in consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative dispuse împotriva antecesorului reclamanților C. E., respectivdislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în perioada 2 martie 1949-7august 1963 și au fost respinse restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit certificatului de deces, C. E., fiul lui C. G. și C. M. s-a născut la data de 19 martie 1939 și a decedat la data de 17 decembrie 1998.
C. E. a fost tatăl reclamantului C. G. și soțul reclamantei C. O., după cum rezultă din actele de stare civilă aflate la filele 13-14 dosar.
Din adeverința nr. C-208 din (...) emisă de Ministerul Justiției - D. I. M., rezultă că, urmare a exproprierii bunurilor în baza D.ui nr. 8., la data de (...), C. E. a fost strămutat împreună cu părinții din Rugășești și i s-a fixat domiciliu obligatoriu in G., restricțiile domiciliare încetând la data de 7 august 1963.
Prin D. nr. 190/(...) emisă de M., antecesorului reclamanților i s-au recunoscut drepturile prevăzute în D. Lege 118/1990.
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții au solicitat instanței să constate caracterul politic al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu dispusă față de antecesorul lor C. E.
Cererea reclamanților a fost apreciată ca fiind întemeiată, căci motivul pentru care au fost dispuse aceste măsuri, a fost acela că familia C. a fost considerată indezirabilă din punct de vedere politic, fiind considerați moșieri, categorie socială dezavuată și persecutată de regimul instaurat in R.ia la data de 6 martie 1945.
În consecință, in temeiul dispozițiilor art. 4 alin 2 din Legea 2., tribunalul a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând din dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu, aplicată antecesorului reclamanților în perioada 2 martie 1949-7 august 1963.
În ceea ce privește cererea având ca obiect plata despăgubirilor morale, instanța a arătat următoarele:
Prin D. nr. 1358/(...) a C.i Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și intrată în vigoare la aceeași dată s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., într-o serie de dosare aflate pe rolul T. C. - Secția civilă și s- a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. În atare situație, acțiunea promovată este lipsită de temei juridic, urmând a fi respinsă.
Referitor la cererea având ca obiect despăgubiri morale întemeiată pe dispozițiile art. 998 Cod civil, prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de 19 octombrie 2011, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
Urmare a admiterii excepției, cererea având ca obiect despăgubirile, formulată pe temeiul art. 998 cod civil a fost asemenea respinsă.
Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate de la antecesorul lor.
Potrivit procesului verbal de inventariere întocmit la data de 4 aprilie
1949 , depus de reclamanți la filele 5-10 dosar, bunurile enumerate înacesta au fost confiscate de la C. G., nu de la C. E., care la acel moment avea vârsta de 10 ani.
C. G. a fost bunicul lui C. E.
Legea 2., prin art. 5 alin 1 a permis obținerea despăgubirilor reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, de către victimele condamnărilor sau măsurilor administrative cu caracter politic, sau succesorilor acestora până la gradul II și/sa soțului supraviețuitor.
Reclamantul C. G. este rudă de gradul III cu C. G., iar C. O. este afin de gradul II cu acesta, astfel încât nu se află in categoria persoanelor care pot beneficia de restituirea contravalorii bunurilor confiscate.
Din acest considerent și cererea pentru despăgubiri materiale a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții C. O. și C. G.,precum și pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
I. Reclamanții C. O. și C. G. au criticat sentința tribunalului în ceea ce privește neacordarea daunelor materiale solicitate, precum și neacordarea daunelor morale.
În ceea ce privește daunele materiale, au arătat că prin D. nr. 8. întreaga avere a familiei C. din Rugăsești a fost confiscată, împrejurare ce rezultă din inventarul și procesele verbale întocmite în acel moment. Bunurile au fost evaluate la 6.950.164 lei, sumă oricum derizorie raportat la valoarea bunurilor din momentul confiscării.
Deși în procesele verbale de confiscare și inventar apare menționat numele părinților defunctului C. E., acestea nu fac dovada dreptului de proprietate, ci atestă faptul că aceștia locuiau cu C. E. în 1949.
Împrejurarea că C. E. a fost destinatarul măsurii de strămutare și stabilirea domiciliului obligatoriu, confirmă susținerile recurenților și casa care figurează la pct. 1 din procesul verbal a fost evaluată la 700.000 lei.
În ceea ce privește neacordarea daunelor morale, recurenții au apreciat că în mod nelegal s-a considerat că termenul de prescripție s-a împlinit, iar acordarea daunelor materiale și morale nu pot fi decât subsecvente constatării caracterului politic al măsurii administrative, care se circumscrie exclusiv L. nr. 211/2009. De la data adoptării acestui act normativ a început să curgă termenul de prescripției de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din D. nr. 1..
Întrucât dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2. au fost declarate neconstituționale, dispozițiile de drept comun în materia răspunderii delictuale sunt pe deplin aplicabile și în concordanță și cu dispozițiile art. 6 din C., precum și art. 1 Protocolul nr. 1 al C.i. D. C.i Constituționale nu satisface exigențele de claritate, accesibilitate și previzibilitate impuse de jurisprudența C., reclamanții având cel puțin o speranță legitimă că vor putea beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
II. S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea sentinței recurate, cu consecința respingerii acesteia în întregime.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că în mod nelegal s-a admis petitul de constatare al caracterului politic al măsurii administrative, apreciindu-se că reclamanții nu aveau interes pentru formularea acestui petit. Potrivit dispozițiilor art. 111 Cod proc.civ., partea care a re interespoate să facă o cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, însă cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Pârâtul a apreciat că reclamanții nu aveau interes în petitul de constatare al caracterului politic al măsurii administrative, întrucât dispozițiile L. nr. 2. recunosc, de drept, caracterul politic al măsurii administrative.
Recurentul a arătat că în cuprinsul deciziei nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a constatat că în materia despăgubirilor pentru daune morale persoanelor persecutate din motive politice, în perioada comunistă, există reglementări paralele, pe de o parte, D. nr. 118/1990 și OUG nr.
214/1999, iar, pe de altă parte, L. nr. 2..
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordare a despăgubirilor în temeiul acestui act normativ, având semnificația acordării benevole de despăgubiri de către stat, potrivit practicii C.
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul reclamanților este nefondat, iar recursul pârâtului
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice este lipsit de interes, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Antecesorului reclamanților i s-a fixat domiciliu obligatoriu în orașul
G., în martie 1949 și i s-au ridicat restricțiile domiciliare în (...). (f. 108)
Potrivit proceselor verbale încheiate în (...), precum și inventarului încheiat cu ocazia confiscării bunurilor, rezultă că de la fostul proprietar C. G. din com. Rugăsești au fost preluate mai multe bunuri mobile, imobile, precum și animale.
În prezenta cauză C. O. și C. G. au solicitat despăgubiri materiale pentru bunurile preluare de la antecesorul lor, C. E., însă din probe le administrate în cauză, corect a reținut instanța de fond că bunurile confiscate odată cu aplicarea măsurii administrative de strămutare a antecesorului reclamantelor au aparținut lui C. G. și nu lui C. E.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 4., C. G. este bunicul lui C. E.
La dosar există un contract de donație încheiat cu privire la imobilele din Coala funciară nr. 25 Rugăsești, între C. G. și C. G., însă acest contract privește alte persoane decât antecesorul reclamanților.
Așadar, în mod legal instanța de fond a respins cererea de acordare a despăgubirilor materiale pentru bunurile confiscate, deoarece nu s-a dovedit în condițiile art. 1169 C. civil că au fost preluate de la antecesorul reclamanților.
Instanța de fond a arătat că reclamantul C. G. este rudă de gradul II cu C. G. iar C. O. este afină de gradul II cu acesta, astfel că aceștia nu se încadrează în categoria persoanelor care pot beneficia de restituirea contravalorii bunurilor confiscate de la C. G., însă acest aspect nu a fost contestat în motivele de recurs.
Susținerea potrivit căreia mențiunile din procesul verbal de confiscare nu fac dovada dreptului de proprietate, ci doar atestă faptul că C. E. locuia cu părinții lui în 1949, nu poate fi primită, întrucât reclamanților le revenea obligația să facă dovada că bunurile au fost confiscate de la antecesorul lor.
Până la proba contrară, persoanele menționate în procesul verbal deconfiscare sunt prezumate ca fiind proprietari ai bunurilor confiscate, prezumție care nu a fost răsturnată de către reclamanți prin probele administrate în prezenta cauză.
Nu este fondată nici critica vizând daunele morale, dispozițiile legale în materia prescripției dreptului la acțiune fiind legal aplicate.
După constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 2., reclamanții și-au precizat acțiunea pe dreptul comun, invocând dispozițiile art. 998-999 C. civil, situație în care se aplică termenul de prescripție prevăzut de D. nr. 1..
Data de la care începe să curgă termenul de prescripție este 1990, când S. democratic R. a recunoscut caracterul abuziv al unor măsuri aplicate în perioada dictaturii comuniste.
Având în vedere termenul de la care începe să curgă termenul de prescripție, în mod legal a constatat prima instanță că acțiunea este tardiv formulată.
Susținerea potrivit căreia reclamanții au fost repuși în termenul de prescripție prin adoptarea L. nr. 2. nu poate fi primită, întrucât Legea nr. 2. este o lege cu caracter special, derogatorie de la dreptul comun, care a instituit termene de prescripție proprii pentru drepturile pe care le consacră.
Prin urmare, reclamanții nu pot să formuleze o acțiune pe dreptul comun, în care să se prevaleze de termene de prescripție stipulate în legea specială în materie reparatorie.
Dreptul la un tribunal consacrat de dispozițiile art. 6 din C. nu este un drept absolut, convenția acordând statelor semnatare o marjă de apreciere în ceea ce privește condițiile și termenele în care pot fi promovate unele acțiuni.
În ceea ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., precum și susținerea că reclamanții ar beneficia de o speranță legitimă la despăgubiri, curtea constată că prin D. nr. 1. a Î. C. de C. și Justiție s-a statuat că în ceea ce privește noțiunea de "speranță legitimă", fiind vorba în speță de un interes patrimonial care aparține categoriei juridice de creanță, el nu poate fi privit ca valoare patrimonială susceptibilă de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care are o bază suficientă în dreptul intern, respectiv atunci când existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (C. Atanasiu ș.a. împotriva R.iei, paragraful 137).
O asemenea jurisprudență nu se poate spune însă că se conturase până la momentul adoptării deciziilor C.i Constituționale, având în vedere că jurisdicția supremă nu definitivase procedura în astfel de cauze, prin pronunțarea unor hotărâri care să fi confirmat dreptul reclamanților de o manieră irevocabilă.
De asemenea, nu exista o bază suficientă în dreptul intern care să contureze noțiunea de "speranță legitimă," iar nu de simplă speranță în valorificarea unui drept de creanță, și pentru că norma legală nu ducea, în sine, la dobândirea dreptului, ci era nevoie de verificarea organului jurisdicțional.
În concluzie, se poate afirma că există un bun susceptibil de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 numai în măsura în care la data pronunțării deciziei
C.i Constituționale exista o hotărâre definitivă care să fi confirmat dreptul reclamantulu
Așadar, curtea apreciază că recursul reclamanților este nefondat.
II. Recursul pârâtului vizează petitul de constatare al caracterului politic al măsurii administrative, respectiv dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu și se reiterează concluziile Deciziei nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, deși petitul de constatare a daunelor morale a fost respins de către instanță, în baza acestei decizii a C.i Constituționale.
În ceea ce privește petitul de constatare al caracterului politic al măsurii administrative, curtea apreciază că reclamanții au avut interes în formularea acestui petit, întrucât măsura administrativă la care a fost supus antecesorul reclamanților nu este prevăzută expres în art. 3 din lege, așa încât, în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 2., instanța a constatat caracterul politic al măsurii administrative care l-a vizat pe antecesorul reclamanților. D. 8. viza trecerea în proprietatea statului a exploatărilor agricole moșierești și nu avea nici o dispoziție de strămutare, astfel că măsura administrativă de fixare a domiciliului antecesorului reclamaților în orașul G. este o măsură administrativă , abuzivă , cu un exprimat caracter politic.
Așadar constatarea caracterului politic al măsurii administrative s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 2..
Reiterarea dispozițiilor deciziei nr. 1358/2010 apare ca lipsită de interes în condițiile în care instanța de fond a respins petitul de acordare a daunelor morale.
Prin urmare, recursul pârâtului va fi respins ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. O. și C. G., împotriva sentinței civile nr. 295 din 28 martie 2012 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Respinge ca lipsit de interes recursului S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. C.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. D. M.-C. V. A.-T. N.
GREFIER M.-L. T.
Red. A.T.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: B. C.V.
| ← Decizia civilă nr. 441/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4348/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
