Decizia civilă nr. 4566/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 4566/R/2012

Ședința publică din 02 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A.-A. P. J.ECĂTORI : C.-M. CONȚ

I.-D. C.

G. : A.-A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. Ș., împotriva deciziei civile nr. 6. din 26 septembrie 2012 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați P. C. G., C. J. DE F. F. M. și O. DE C. ȘI P. I. M., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Calea de atac declarată de reclamantul A. Ș. a fost introdusă în termen legal, a fost comunicată părților adverse și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 14 din O.M.J. nr. 760/1999, întrucât vizează petitul accesoriu privind modul de acordare a cheltuielilor de judecată.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Curtea constată că la data de (...) a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, care a fost formulată și expediată prin fax de către pârâtul intimat P. C. G., prin care acesta solicită respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de reclamantul A. Ș., fără cheltuieli de judecată și, totodată, solicită judecarea cauzei în lipsă, în condițiile prevăzute de art. 242 alin. 2 C.pr.civ., iar ulterior, la data de (...), au fost înregistrate la dosar 2 exemplare originale din întâmpinarea anterior arătată, care au fost expediate prin poștă de pârâtul intimat P. C. G.

De asemenea, Curtea constată că la data de (...) a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, care a fost formulată și expediată prin fax de către pârâtul intimat O. de C. și P. I. M., prin care se solicită respingerea cererii de recurs formulată de reclamantul A. Ș. ca inadmisibilă în principal, iar în subsidiar, ca nefondată.

În temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., art. 316 C.pr.civ., art. 299 alin. 1

C.pr.civ. coroborat cu art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ., Curtea invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamantul A. Ș. și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

După închiderea dezbaterilor, la ora 1108, se prezintă în sala de judecată reclamantul recurent A. Ș., care solicită redeschiderea dezbaterilor.

Curtea repune cauza pe rol și redeschide dezbaterile.

Curtea constată că în cursul zilei de azi, la ora 1050, reclamantul recurent a înregistrat la dosar un set de înscrisuri, respectiv o cerere de completare a recursului, prin care învederează aceleași împrejurări referitoare la modul deacordare a cheltuielilor de judecată și, totodată, solicită judecarea cauzei și în lipsa lui de la dezbateri, cerere la care au fost anexate copii de pe următoarele înscrisuri: adresa nr. 15D/15469/2012 pe care reclamantul A. Ș. a adresat-o domnului V. Ponta, Prim Ministru al G. R. și răspunsul la această adresă, formulat de Guvernul României - S. G. al G. - D. R. P. la data de (...); Hotărârea nr. 2974/1991 a C. comunale de aplicare a legii fondului funciar de pe lângă P. jud. M.; adresa nr. 1102/(...) formulată de M. I. și R. A., I. P. jud. M., înregistrată în dosarul nr. (...) al J.ecătoriei B. M.; Hotărârea nr. 943/(...) a C. județene pentru aplicarea legii fondului funciar de pe lângă P. jud. M.; o copie certificată de pe adeverința nr. 819/(...) emisă de C. comunală, orășenească, municipală de aplicare a legii fondului funciar de pe lângă P. jud. M.; o copie certificată de pe procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de (...), privind pe A. Ș. decizia civilă nr. 596/R/(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...); o copie certificată de pe C. nr. 2. adeverința nr. 667/(...) emisă de P. com. Salsig, jud. M.; adeverința nr. 451/(...) emisă de P. com. Salsig, jud. M.; o copie de pe buletinul de identitate al numitului A. Ș. având CNP 1.; adresa nr.

2208/3871/(...)/R/2 din (...) emisă de Ministerul Administrației și Internelor - I. P. - J. M. către P. comunei G. adresa nr. (...)/R/2 din (...) emisă de Ministerul Administrației și Internelor - I. P. - J. M. către O. M.; adresa nr. 2666 din (...) emisă de O. M. - B. R. cu P. către numitul A. Ș. adresa nr. 8021/6397/R/2 din (...) emisă de Ministerul Administrației și Internelor - I. P. - J. M. către P. comunei G. o schiță scara 1: 10000 privind încadrarea terenului în zona cu amplasamentele; o copie certificată de pe procesul-verbal încheiat la data de (...) cu ocazia identificării terenurilor numitului A. Ș. din loc. G. nr. 199, jud. M.; adresa nr. 19126 din (...) emisă de Ministerul Administrației și Internelor - I. P. - J. M. către C. locală G. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (f. 13 - 46 din dosar).

Instanța înmânează reclamantului recurent un exemplar din întâmpinarea pârâtului intimat P. C. G.

Curtea aduce la cunoștința reclamantului recurent împrejurarea că față de recursul declarat de acesta, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., art. 316 C.pr.civ., art. 299 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ., a invocat excepția inadmisibilității recursului având în vedere că acesta a declarat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în recurs și pune în discuție această excepție.

Reclamantul recurent arată că are dreptul să exercite această cale de atac. Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată din oficiu de către C.

C U R T E A

Prin decizia civilă nr. 6. din 26 septembrie 2012 a T.ui M. pronunțată îndosar nr. (...), a fost respins ca nefondat recursul declarat de A. Ș., în contraîncheierii civile din (...) și a sentinței civile nr. 6446/(...) a J.ecătoriei B. M..

S-a admis recursul declarat de P. comunei G. în contra sentinței civile nr.

6446/(...) a J.ecătoriei B. M., județul M., care a fost modificată în temeiul art. 312

Cod procedură civilă, în sensul că a obligat petentul A. Ș. la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului P. comunei G. - în calitate de reprezentant al C. L. de A. a L. F. F. G.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a hotărî astfel T. a reținut următoarele:

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin prisma tuturor criticilor aduse acesteia de către recurenți, dar și din oficiu sub aspectul motivelor de ordine publica, instanța a reținut următoarele.

În ce privește recursul declarat de A. Ș., este evident că acesta atacă atât încheierea de ședință din (...) pe considerentul că prin aceasta ar fi fost sancționat cu suma de 500 lei, dar și sentința civilă, deși nu a indicat numărul acesteia, dar folosește noțiunea de minută.

Prin încheierea de ședință din (...) s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de (...), fără a se dispune nimic altceva, deci este evident că, critica formulată de recurent este nefondată.

Suma de 500 lei a fost stabilită în sarcina recurentului, prin sentința civilă, reprezentând cheltuieli de judecată, justificate prin prisma dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, respectiv ca urmare a respingerii acțiunii sale.

În ce privește aspectele de fond, judecătoria a reținut corect starea de fapt și raportat la obiectul acțiunii, la procedura specială a ordonanței președințiale aleasă de reclamant, a făcu o legală aplicare a dispozițiilor art. 581 Cod procedură civilă, atunci când a reținut că nu sunt îndeplinite toate cerințele de admisibilitate a unei astfel de cererii, respectiv în cauză nu este îndeplinită cerința neprejudecării fondului și a vremelniciei.

În ce privește recursul formulat de P. comunei G., s-a reținut că potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții este datoarea a suporta cheltuielile de judecată ocazionate celeilalte părți.

Prin sentința civilă atacată, față de suma de 1000 lei dovedită cu chitanța nr. 6/(...), depusă la fila 38 din dosarul de fond, reprezentând onorariu de avocat, achitat de P. comunei G., judecătoria a obligat reclamantul doar la 500 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele hotărârii s-a făcut referire la dispozițiile art. 274 alin. 3

Cod procedură civilă, potrivit căruia, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Simpla motivarea în drept , a reducerii onorariului de avocat nu este suficientă pentru a justifica hotărârea instanței de fond, sens în care criticile formulate de recurent au fost apreciate ca întemeiate.

Față de considerentele reținute, s-a respins recursul formulat de A. Ș. și s- a admis recursul declarat de P. comunei G., conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. Ș., rin care solicitat casarea soluțiilor pentru plata onorariului de avocat în cuantum de 1000 lei, conform art.312 alin.3 coroborat cu art.304 pct.9 C. proc. civ. și punerea în executare a deciziei civile nr. 596/R/(...) prin aplicarea dispozițiilor art.5803alin.1 și 2 C.pr.civ. și trimiterea dosarului la Curtea de A. C. pentru soluționareagreșelilor T.ui M..

Pârâtul intimat P. C. G., prin întâmpinarea (f.8) a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de reclamantul A. Ș.

De asemenea, pârâtul intimat O. de C. și P. I. M., prin întâmpinarea (11-12) a solicitat respingerea cererii de recurs formulată de reclamantul A. Ș. ca inadmisibilă în principal, iar în subsidiar, ca nefondată.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Hotărârea atacată de către recurentă este o decizie pronunțată în calea de atac a recursului.

Potrivit art. 299 alin. 1 teza I Cod procedură civilă „. date fără drept de apel, cele date in apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicționala sunt supuse recursului."

Prin urmare nu este admisibilă atacare cu recurs a unor alte hotărâri judecătorești decât a celor prevăzute expres și limitativ de art. 299 Cod procedură civilă, fără ca prin această să nu se încalce principiul legalității căii de atac, în sensul că orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de aceasta.

Cum printre hotărârile judecătorești care pot fi atacate cu recurs nu figurează și deciziile pronunțate în recurs rezultă că o cale de atac prin care se tinde la atacarea unei astfel de hotărâri este inadmisibilă.

Din principiul legalității căilor de atac, rezultă că o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, astfel că formularea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege este inadmisibilă.

Potrivit art. 377 (2) pct. 4 din Codul de procedura civilă, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, sunt irevocabile, deci, nesusceptibile de a fi atacate cu un al doilea recurs.

Cum, în cauza decizia civilă nr. 6. din 26 septembrie 2012 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) a fost pronunțată de Tribunalul Maramureș, ca instanță de recurs, fiind irevocabilă, recursul îndreptat împotriva acesteia este inadmisibil și urmează să fie respins ca atare.

Față de acestea, în temeiul art. 299 Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul A. Ș., împotriva deciziei civile nr. 6. din 26 septembrie 2012 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOVE ÎN NUMELE L. DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul A. Ș., împotriva deciziei civile nr. 6. din 26 septembrie 2012 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 02 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE, J.ECĂTORI,

A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.

G.,

: A.-A. M.

Red.I.D.C./dact.V.R.

2ex./(...)

J..fond M. M. E. - Judecătoria Baia Mare

J..recurs Ciucă V./P. G./Ț. D. - Tribunalul Maramureș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4566/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă