Decizia civilă nr. 35/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)*
D. CIVILĂ NR. 35/A/2012
Ședința publică din data de 20 martie 2012
Instanța constituită din : Președinte : D.-L. B. icepreședinte al C. de A. C
Judecători : V. M. Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelurile declarate de pârâtele SC. D. T. S. și (...)IC C. C. S., împotriva sentinței civile nr. 9., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...)*, privind reclamantul C. A. I. și pârâții BEJ M. I. F., M. I. F. și M. P., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 9 martie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 20 martie 2012, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data de 13 martie 2012, reclamantul intimat C. A. I. a depus la dosar concluzii scrise, ( filele 108-117).
De asemenea, la data de 14 martie 2012, pârâtele apelante au depus la dosar concluzii scrise (filele 118-128 din dosar ).
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 923 din 8 noiembrie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...)*, a fost admisă acțiunea civilă promovată de reclamantul C. A. I. împotriva pârâților M. I. F. (în nume propriu și în calitate de succesor al B. executorului judecătoresc M. I. F.), M. P., S. D. T. S. G. și S. 32 M. C. C. S. G..
În consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Î. nr. 561/(...) de BNP D. G. I. încheiat între pârâtul M. P., în calitate de vânzător, și pârâtele S. D. T. S., S. 32 M. C. C. S., în calitate de cumpărătoare, cu privire la imobilul situat în localitatea G., str. Șt. O. I. nr.2, județul C., imobil înscris în CF nr. 200 G. cu nr. top 38/2, 40/2/2/2 constând din construcție începută, fiind turnate fundațiile și pereții exteriori ai parterului clădirii din beton cu suprafața construită de 416 m.p., precum și teren în suprafață de 523 m.p.
S-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului în sensul că obligă pârâții S. 32 M. C. C. S. și S. D. T. S. să recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra imobilului.
S-a dispus rectificarea CF în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtelor S. 32 M. C. C. S. și S. D. T. S. din CF nr. 10077-
10091 G. și sistarea acestor cărți funciare, redeschiderea CF nr. 200 G., radierea dreptului de proprietate al pârâtelor S. D. T. S. și S. 32 M. C. C. S. din CF nr. 200 G. de sub B 39 și 40 asupra imobilului cu nr. top 32/2,
40/2/2/2 și revenirea la situația din CF de sub B32 și B33.
S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiunea în rectificare invocată de pârâta S. 32 M. C. C. S.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Prin sentința civilă nr.2. pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.(...) s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul C. A. I. împotriva pârâților M. I. F., BEJ M. I. F., M. P., SC D. T. S. si S.C 32 M. C. C. S. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.561/(...) a BNP D. G. I., încheiat între vânzătorul M. P. și pârâtele S.C D. T. S. și S.C M. C. C. S. cu privire la imobilul înscris în CF
200 G., constând din construcție începută, fiind turnate fundațiile și pereții exteriori ai parterului clădirii din beton, cu suprafața construită de 416 mp, precum și teren în suprafață de 523 mp, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării pârâților sa recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra imobilului mai sus descris. T. s-a dispus rectificarea înscrierilor din CF si revenirea la situația din CF de sub B 32 si B33, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 2. au formulat apel pârâtele S.C 32 M. C. C. S. și S.C D. T. S., iar prin D. civilă nr. 2. pronunțată de Curtea de A. C. s- a admis excepția lipsei capacității de folosință a B. M. I. F., s-au admis apelurile formulate de SC 32 M. C. C. S. și S.C D. T. S. împotriva sentinței civile nr. 2. a T. C. care a fost desființată în întregime și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
D. civilă nr. 2. a C. de A. C. a fost menținută prin respingerea recursului declarat S.C 32 M. C. C. S. și S.C D. T. S. prin D. civilă nr.3926/12 mai 2011 de I.
În rejudecare, în calitate de succesor al BEJ M. I. F. care și-a încetat activitatea, a fost citată persoana fizică M. I. F..
Din copia CF 200 G. rezultă că imobilul cu nr. top 38/2, 40/2/2/2, construcție începută, fiind turnate fundațiile și pereții exteriori ai parterului clădirii din beton în suprafață de 416 mp, precum și teren în suprafață de
523 mp, a constituit proprietatea tabulară a reclamantului C. A. I. D. de proprietate al acestuia a fost înscris sub B 32 prin încheierea CF nr.(...), cu titlu de cumpărare, în ceea ce privește construcția și sub B 33 prin încheierea CF 1/(...), în baza ordinului nr. 19/1998 al Prefectului județului C., în ceea ce privește terenul.
Imobilul a fost grevat cu un drept de ipotecă pentru suma de 14.080
USD în favoarea numitului B. D. A. D. reclamantul nu și-a achitat datoria, creditorul a procedat la executarea silită, sens în care s-a format dosarul execuțional nr.88/2001 al BEJ M. I. F..
Conform procesului verbal de licitație imobiliară încheiat la data de (...) și a actului de adjudecare încheiat la data de (...), ambele în dosarul execuțional nr.88/2001 al BEJ M. I. F., imobilul înscris în CF 200 G. cu nr. top 38/2 și 40/2/2/2 a fost vândut la licitație pârâtului M. P., acesta achitând prețul de 550.000.000 ROL.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr.
561/(...) a BNP D. G. I. pârâtul M. P. a înstrăinat imobilul menționatpârâtelor SC D. T. S., reprezentată prin mandatar M. C. I. și SC 32 M. C. C. S., reprezentată prin asociat unic F. L., pentru prețul de 600.000.000
ROL, achitat integral.
Prin încheierea CF nr. 8532/(...), în baza autorizațiilor de construire nr. (...) și nr.147/17852/2006, a procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.36/2007, a certificatului de ramură nr. (...), a certificatului de atestare a extinderii construcției nr. 6709/2007 și a documentației cadastrale, imobilul cu 38/2, 40/2/2/2 a fost transcris în CF nou formată nr. 10077 G., care s-a transformat în CF colectivă, primind număr cadastral
577-C1 și s-a înscris construcția existentă, constând în imobil D+P+2E+M cu 14 apartamente, cu părțile indivize comune aferente, cele 14 apartamente fiind transcrise în CF ind.10078-10091 G.. T., CF 200 G. a fost sistată.
Prin sentința penală nr.7/2008 a C. de A. T. M. s-a dispus condamnarea pârâtului M. I. F. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată și primire de foloase necuvenite.
T., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamantul C. A. I., pârâtul M. I. F. fiind obligat la plata sumei de 500.000 euro daune morale și a sumei de 500.000 lei daune materiale.
Potrivit prevederilor art.14 alin.3 C., s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor prin anularea înscrisurilor falsificate, respectiv cererea de stăruința aflata la fila 51 din volumul III al dosarului (...), al Judecătoriei G., conținând data falsificată, respectiv (...), înregistrată în dosarul execuțional nr. 88/2001 al BEJ M. I. F.; publicația de vânzare emisă la data de (...), în dosarul execuțional nr. 88/2001 al BEJ menționat, aflată la fila 52 in volumul III din dosarul nr. P 1610235/2006 al
Judecătoriei G.; procesul verbal de licitație imobiliară încheiat în aceleași dosar execuțional privind imobilul situat în G., S. Ș. Octavian I. nr.2 jud. C., înscris în CF G. nr. 200 sub nr. top 38/2 si 40/2/2/2 compus din construcție începută, fundații turnate, pereții exteriori subsol și parter în suprafață construită de 416 mp și teren în suprafață de 523 mp., aflat la fila
56 în volumul III al dosarului P (...) al Judecătoriei G.; procesul verbal de constatare și distribuire preț încheiat la data de (...), în același dosar execuțional, aflat la filele 57-58 din volumul III al dosarului P (...) al
Judecătoriei G.; actul de adjudecare întocmit la data de (...) prin care s-a adjudecat imobilul compus din construcție începută constând in fundații turnate, pereți exteriori, subsol și parter în suprafață construită de 416 mp., și teren în suprafață de 532 mp., înscris în CF nr.200 al localității G., nr. top
38/2 si 40/2/2/2 în favoarea adjudecatarului M. P., aflat la fila 59 în volumul III al dosarului P (...) al Judecătoriei G.; procesul verbal de predare a imobilului încheiat la (...) aflat la fila 61 din volumul III al dosarului P (...), precum și înscrierile în cartea funciară a actului de adjudecare încheiat la
11 martie 2002 în dosarul execuțional nr.88/2001 al BEJ M. I. F..
Au fost respinse restul pretențiilor și capetelor de cerere ce au format obiectul acțiunii civile.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că pârâtul M. I. F., în calitate de executor judecătoresc, a încălcat dispozițiile art.509 C.proc.civ. în realizarea procedurii de executare silită ce forma obiectul dosarului execuțional nr. 88/2001, diminuând nelegal prețul de vânzare silită a imobilului proprietatea reclamantului, de la prețul de evaluare inițial de
650.000.000 ROL la prețul de 550.000.000 ROL, cauzând o vătămare a intereselor legitime ale reclamantului. T., pârâtul a falsificat prin consemnarea unor fapte și împrejurări contrare adevărului data rezoluției deprimire la dosar a cererii de stăruință ca fiind 15 ianuarie 2002 și respectiv data publicației de vânzare ca fiind emisă la data de 30 ianuarie 2002, în scopul asigurării posibilității desfășurării licitației la data de 1 martie 2002. S-a mai reținut că la momentul predării recipisei și preluării diferenței de preț pentru care a fost adjudecat imobilul numitul B. D. A. i-a remis pârâtului o sumă cuprinsă între 3-5 milioane ROL, drept recompensă pentru finalizarea procedurii de executare silită.
Referitor la latura civilă, s-a stabilit că restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor este posibilă doar parțial, în condițiile în care cererea reclamantului privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 561/2004 încheiat de adjudecatarul M. P. cu SC D. T. S. și SC 32 M. C. C. S. a fost considerată ca fiind inadmisibilă, întrucât cumpărătorii imobilului nu aveau calitate procesuală în această cauză.
Prin D. penală nr. 2039/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție - Secția
Penală sentința menționată a fost casată în parte, în ceea ce privește latura penală. Referitor la latura civilă, a fost redus cuantumul daunelor morale, de la 500.000 euro la 20.000 euro, fiind menținute celelalte dispoziții.
Prin urmare, actul juridic prin care pârâtul M. P. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost anulat prin sentința penală menționată mai sus, devenind astfel aplicabil principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, conform căruia anularea actului juridic inițial atrage anularea și a actului subsecvent.
Acest principiu cunoaște o excepție, respectiv cazul subdobânditorului de bună credință și cu titlu oneros a bunului înstrăinat, caz în care, deși se dispune anularea actului juridic inițial, actul subsecvent este menținut. Conform art. 1899 alin.2 C.civ., buna credință este prezumată, astfel încât partea care invocă reaua credință trebuie să dovedească faptul că terțul dobânditor a cunoscut sau cu minime diligențe putea să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului.
Prin sentința penală nr. 244/(...) a Judecătoriei G. s-a admis plângerea formulată de reclamantul C. A. I. împotriva rezoluției de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale din (...) dată în dosarul nr. 871/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla față de pârâtul M. I. F., s-a dispus desființarea acestei rezoluții și trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla în vederea efectuării actelor de cercetare necesare sub aspectul săvârșirii de către acest pârât a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din considerentele acestei sentințe rezultă că reclamantul a formulat o plângere penală în cursul anului 2002, instanța apreciind că în dosarul penal nu au fost efectuate toate actele de cercetare necesare pentru stabilirea faptelor la care se referă plângerea. S-a reținut că data imprimată pe „. de stăruință"; formulată de creditorul B. D. A. este „(...)";, fiind modificată în „(...)";, astfel încât fapta ar putea constitui infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătura privată, impunându-se stabilirea autorului acestei modificări, iar în considerarea calității executorului judecătoresc de funcționar public, atestarea necorespunzătoare a datei în cuprinsul rezoluției puse pe cererea de stăruință ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual. Ulterior pronunțării acestei sentințe penale și trimiterii cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor s-a ajuns la condamnarea numitului M. I. F. prin sentința penală nr.
7/2008 a C. de A. M.
Din certificatul eliberat la data de (...) de ORC C. rezultă că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare atacat, asociat unic al SC D. T.
S. era G. I., concubina pârâtului M. P., așa cum rezultă din interogatoriul luat acestuia. Astfel întrebat fiind dacă încă din anul 2003-2004 se află în relații de concubinaj cu G. I., pârâtul M. P. a recunoscut că are o relație cu acesta din anul 1986, adică cu mult anterior datei la care a avut loc executarea silită și vânzarea ulterioară a bunului de câtre pârât. Din același interogatoriu reiese că mandatarul societății, M. C. I. este fiul vânzătorului M. P..
Ca urmare, în ceea ce privește cumpărătoarea SC D. T. S. T. a apreciat că nu poate fi vorba de buna-credință a terțului dobânditor cu titlu oneros, deoarece reprezentanții acestei societăți sunt fiul, respectiv concubina vânzătorului, care aveau cunoștință despre dosarul penal finalizat prin sentința C. de A. T. M., fiind audiat de organele de cercetare penală la scurt timp după dobândirea imobilului prin licitație, astfel încât cunoșteau sau puteau să cunoască faptul că referitor la valabilitatea acestei dobândiri exista un litigiu și că se efectuau cercetări sub aspectul săvârșirii de către executorul judecătoresc a infracțiunilor menționate.
În ceea ce privește cumpărătoarea SC 32 M. C. C. S., Sentința penală nr. 244/2004 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosar nr. 180/2004 a fost pronunțată la data de 18 februarie 2004. Copia sentinței, conformă cu originalul din dosar cuprinde mențiunea de comunicare lui C. A. I. la (...). După cu se poate observa din lecturarea sentinței, pentru C. A. I. termenul de recurs curge de la pronunțare, astfel că nu exista obligația de comunicare a sentinței penale cu dovadă de comunicare. În aceste condiții, din mențiunea anterior amintită reiese că la (...) s-a eliberat lui C. A. I. o copie a sentinței motivate încă din data de 24.(...).
Din declarația martorului F. I. rezultă că la sfârșitul lunii februarie
2004, a la însoțit împreună cu martorul H. G. pe reclamant la numitul F. L., care avea o societate M. sau D.. Martorii au așteptat la poartă, reclamantul a intrat în casă de unde a ieșit însoțit de F. L. căruia ia solicitat să nu cumpere imobilul situat în str. Șt. O. I. pentru că este în litigiu și i-a comunicat un exemplar de pe o hotărâre pronunțată într-un proces pe care reclamantul îl câștigase în acel an. Numitul F. L. i-a spus reclamantului că nu vrea să cumpere imobilul. La rândul său, martorul H. G. a conformat că l-a însoțit pe reclamant la sfârșitul lunii februarie 2004 la locuința numitului F. L., că împreună cu celălalt martor, este vorba de F. I., fiind audiați la același termen, a așteptat pe trotuar la poartă. L-a auzit pe reclamant când i-a cerut numitului F. L. să nu se implice în cumpărarea imobilului și i-a înmânat o hotărâre judecătorească. După acel moment a aflat că F. L. a cumpărat imobilul.
Prin urmare, reclamantul a obținut copia motivată a sentinței penale nr. 244/2004 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosar penal nr.
180/2004 la (...) și a adus-o la cunoștința lui F. L., înainte încheierea contractului de vânzare-cumpărare atacat. Toate acestea rezultă indubitabil din probele administrate, contrar susținerilor reprezentantei SC 32 M. C. C. S. potrivit cărora nu era posibil ca la sfârșitul lunii februarie 2004 C. A. I. să fie în posesia hotărârii penale pronunțate împotriva executorului judecătoresc.
În consecință, nici în ceea ce privește cumpărătoarea SC 32 M. C. C. S. nu se poate reține buna credință, întrucât reprezentantul acesteia știa despre existența dosarului penal menționat mai sus.
T., instanța nu a putut reține apărările pârâtelor societăți comerciale, în sensul că la data încheierii actului în CF nr. 200 G. imobilul în litigiu figura ca fiind liber de sarcini, aceste aspecte nefiind suficiente pentru a stabili buna lor credință, în condițiile în care din probele administrate a rezultat că reprezentanții acestora aveau cunoștință despre litigiul în care s-a pronunțat soluția prin care s-a dispus efectuarea cercetării penale sub aspectul săvârșirii de către executorul judecătoresc a infracțiunilor de fals și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu ocazia licitației organizate pentru vânzarea imobilului în litigiu.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiunea în rectificare CF, invocată de reprezentata SC 32 M. C. C. S., aceasta a fost respinsă.
Terțul dobânditor SC 32 M. C. C. S. nefiind dobânditor de bună- credință nu poate invoca în favoarea sa termenul de prescripție de 3 ani, astfel că excepția este neîntemeiată.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S. D. T. S. G., solicitând în principal anularea sentinței ca fiind pronunțată de o instanță necompetentă material și trimiterea cauzei spre judecare în primă instanță la Tribunalul Comercial Cluj, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului, deoarece:a) Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între apelantă și M. P. are o natură comercială, imobilul fiind achiziționat pentru desfășurarea de activități comerciale. Pe cale de consecință, hotărârea primei instanțe este nulă, deoarece prezentul litigiu trebuia soluționat în primă instanță de Tribunalul Comercial Cluj, natura sa juridică și valoarea obiectului său impunând competența acestei din urmă instanțe. b) A fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr.
7/2008 a C. de A. T. M., rămasă definitivă.
În procesul penal în care s-a pronunțat această sentință instanța a reținut spre judecare nu doar latura penală a cauzei, ci și pe cea civilă, statuând că se impune admiterea în parte a pretențiilor civile și respingerea unor capete de cerere, printre care și cele referitoare la constatarea nulității absolute a contractului autentic de înstrăinare și restabilirea situației de carte funciară. Latura civilă a fost, așadar, soluționată pe fondul ei, această soluție intrând în puterea lucrului judecat. Nesocotirea celor hotărâte în penal ar fi de natură să aducă atingere justiției represive și, prin urmare, ar fi contrară ordinii publice. c) Acțiunea reclamantului era inadmisibilă deoarece acesta optase deja, în cadrul procesului penal, pentru soluționarea în procesul penal a pretențiilor civile, constituindu-se ca parte civilă, nefiind îngăduit ca după finalizarea procesului penal să fie reiterate, într-o instanță civilă, aceleași pretenții. d) Pe fondul cauzei este de considerat că sentința apare ca nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei greșite interpretări a textelor legale și expresia eronatei valorificări a probatoriului legal.
Astfel, în raport de cauzele de desființare ale contractului invocate de reclamant, respectiv reaua-credință a subachizitorilor, cauza ilicită și lipsa cauzei, prima instanță a dat eficiență doar aspectelor legale de reaua- credință a apelantei, apreciind că deși nu s-a reușit probarea unei cauze ilicite, acest aspect apare ca irelevant, câtă vreme s-a dovedit reaua-credință a terțului subdobânditor, ceea ce face admisibilă acțiunea în rectificare tabulară. O astfel de abordare contravine prezumției stabilite de art. 31 din Legea nr. 7/1996.
Mai mult, prezumția existenței drepturilor reale în cartea funciară, instituită de art. 30 din Legea nr. 7/1996, operează în favoarea titularului înscris, indiferent dacă acesta a fost sau de bună-credință ori a dobândit cu titlu oneros sau gratuit imobilul.
Modificările succesive ale textului de lege de interes trădează viziunea legiuitorului asupra bunei-credințe și intenția acestuia de a proteja efectele înscrierii de carte funciară.
Textul art. 31 din Legea nr. 7/1996 prevede că buna-credință se apreciază în raport de data înregistrării cererii de înscriere a dreptului real în favoarea sa, ceea ce face ca, din nou, sentința să apară ca neîntemeiată. La momentul încheierii contractului în litigiu nu era notată în cartea funciară vreo acțiune care să conteste cuprinsul ei sau valabilitatea titlului în baza căruia vânzătorul și-a înscris dreptul asupra imobilului, astfel că buna- credință a apelantei trebuie recunoscută. e) Prima instanță a încălcat principiile reparării prejudiciului și a consacrat prin hotărârea sa o faptă ilicită. Este vorba despre regula potrivit căreia nu se poate acorda, în beneficiul victimei unei fapte ilicite, o reparație ce depășește întinderea pagubei, fiind incorectă afirmația instanței potrivit căreia această situație va putea fi corectată în momentul în care apelanta va învesti instanța cu o cerere. Principiul disponibilității nu îi permitea instanței de fond să îl împroprietărească pe reclamant asupra unui imobil ce nu i-a aparținut, transformând instituția restabilirii situației anterioare în aceea a creării unei situații favorizante pentru reclamant.
Dimpotrivă, necesitatea restabiliri ordinii de drept impunea ca prima instanță să limiteze efectele restabilirii situației anterioare fie la reintrarea în patrimoniul reclamantului a imobilului în starea în care acesta se afla la momentul vânzării la licitație (în cazul restituirii în natură), fie la plata contravalorii acestui imobil prin raportare la stadiul în care se prezenta în procedura de execuție silită (în cazul reparației prin echivalent).
Motivele expuse pe larg ale apelului se află la filele 3. ale dosarului.
III. Împotriva sentinței a declarat apel și pârâta S. 32 M. C. C. S. G.,solicitând în principal, anularea hotărârii pentru motivul necompetenței materiale a primei instanțe, cu consecința trimiterii cauzei pentru judecare în prima instanță la T. S. C., iar în subsidiar, modificarea în întregime a sentinței în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantului, ținându-se seama, în primul rând, de excepțiile invocate de apelantă, iar în secundar, ca o consecință a reanalizării fondului cauzei, deoarece: a) Câtă vreme contractul de vânzare-cumpărare litigios s-a încheiat între un vânzător persoană fizică și două societăți comerciale cumpărătoare în scopul exercitării de către acestea din urmă a obiectului lor de activitate
(desfășurarea de activități comerciale), natura comercială a prezentului litigiu devine vădită, atrăgând competența T. C. (S.) C..
Mai mult, chestiunea caracterului comercial al litigiului a fost invocată după prima judecată în fond, instanța de casare stabilind în sarcina instanței de rejudecare obligația de a analiza caracterul comercial al litigiului.
Însuși reclamantul i-a adresat pârâtei apelante o invitație la conciliere întemeiată pe dispozițiile art. 7201C.pr.civ., achiesând la caracterul comercial al litigiului. b) A fost încălcată autoritatea de lucru judecat rezultată din soluționarea, în procesul penal, a pretențiilor civile deduse judecății și în prezentul proces. Aceste pretenții au fost soluționate pe fondul lor de instanța penală, motivarea criticabilă de care a uzat această instanțăneputând însă înlătura puterea de lucru judecat a celor dispuse de ea. Nu a fost adoptată niciuna dintre soluțiile prevăzute de art. 345-348 C., pentru a se lăsa deschisă posibilitatea părții civile de a recurge la o instanță civilă, fiind relevant și că reclamantul nu a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 7/2008 a C. de A. T. M.. c) Acțiunea reclamantului era inadmisibilă câtă vreme reclamantul a optat pentru soluționarea în procesul penal a pretențiilor sale civile. Prin urmare, această opțiune a sa îl împiedică să mai poată formula într-un proces, de natură civilă, vreuna dintre pretențiile deduse judecății în procesul penal și soluționate în cadrul acestui proces, precum și cererea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare în litigiu. d) A.anta fiind achizitor de bună-credință, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 34 din Legea nr. 7/1996, astfel cum acest text de lege se prezenta anterior intervenției Legii nr. 247/2005. Potrivit acestui text legal, este asimilată erorii orice situație în care terțul dobânditore legitimat de aparența, anterioară înscrierii sale, rezultată din cuprinsul cărții funciare. Din cuprinsul CF nr. 200 G. rezultă că la data de (...) s-a notat sub B + 35, la cererea numitei C. R., o acțiunea având ca obiect anularea licitației publice, însă această notare a fost radiată în baza încheierii cadastrale din (...). D. lui M. P. a fost înscris la data de (...), fiind de văzut și că prin încheierea de CF din (...) se respinge cererea de notare formulată de C. A. Prin urmare, la data cumpărării imobilului de către apelantă, și anume (...), nu mai era notată în cartea funciară vreo acțiune prin care să se conteste conținutul cărții funciare. Cum înscrierile necontestate timp de 3 ani sunt suficiente pentru a face scuzabilă eroarea terțului dobânditor de bună-credință cu titlu oneros, iar termenul de prescripție de 3 ani începea a curge de la data la care M. P. și-a înscris dreptul în cartea funciară, adică din (...), rămâne că acțiunea reclamantului apare ca prescrisă. e) În ceea ce privește fondul cauzei este de reținut că instanța nu a clarificat în mod corect ansamblul probator administrat, dând prevalență declaraților unor martori nesinceri și interesați în detrimentul celorlalte probe administrate. Astfel, reclamantul a afirmat că la sfârșitul lunii februarie 2004 s-a deplasat împreună cu alte două persoane la sediul apelantei, înmânându-i reprezentantului acesteia o copie a sentinței penale nr. 244/2004 a Judecătoriei G., considerând că această conduită echivalează cu încunoștințarea apelantei și că, de la această dată, apelanta nu ar mai fi de bună-credință. Prima instanță și-a însușit fără temei această susținere a reclamantului, deși ea nu este veridică, câtă vreme din dispozitivul sentinței sus-arătate nu se poate reține că soluția are vreo înrâurire asupra cuprinsului cărții funciare, ci doar că unele acte de cercetare penală se mai impunea a fi realizate. Pe de altă parte, este de remarcat și că declarațiile martorilor H. G. și F. I. sunt contradictorii, nerezultând cu claritate dacă reclamantul a intrat sau nu în casa lui F. L., dacă ambii martori, sau numai unul dintre aceștia, au stat sau nu pe trotuar, ori dacă au așteptat la poarta semideschisă și nu au auzit ce se discuta, dar au văzut că reclamantul intimat înmâna o hotărârea judecătorească. Neveridic este și aspectul arătat de martorul F., conform căruia intimatul a intrat în casa lui F. L. unde a stat aproximativ 5 minute, după care au ieșit ambii din casă și doar atunci reclamantul i-a spus să nu cumpere imobilul și i-a înmânat o hotărâre judecătorească. Înschimb, din depoziția martorului H. rezultă că reclamantul a stat circa 5 minute, înăuntrul casei lui F. L., fără însă ca martorul să fi observat totuși dacă reclamantul a intrat sau nu în locuință. Este necredibil și că în ultima zi a lunii februarie reclamantul s-ar fi adresat reprezentantului apelantei cu o copie de pe minuta hotărârii, fiind de văzut că diligența unui om responsabil cerea ca reclamantul să se deplaseze la cadastrul din G. pentru a formula o cerere de notare în carte funciară a sentinței penale, cu atât mai mult cu cât acesta cunoștea necesitatea și efectele unei notări în cartea funciară. Trebuie avut în vedere și că martorul O. L. a intenționat inițial să achiziționeze imobilul împreună cu o altă societate, revenind ulterior asupra acestei decizii, fapt ce i-a permis apelantei să cumpere ½ din imobil. În consecință, nu a existat nicio înțelegere frauduloasă între cele două apelante cu privire la achiziția imobilului. f) Hotărârea primei instanțe conduce la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului, principiul reparației integrale a pagubei fiind încălcat deoarece repunerea în situația anterioară dispusă de T. îi atribuie un imobil într-o altă formă decât cel de la data producerii faptei ilicite. Expunerea pe larg a motivelor de apel se regăsește la filele 44 - 53 ale dosarului. IV. Reclamantul intimat C. A. I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelurilor ca nefondate (f. 57-65). V. Cu privire la aceste apeluri, Curtea are în vedere următoarele: Prin decizia civilă nr. 3926 din 12 mai 2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în ciclul procesual anterior și în temeiul căreia Tribunalul Cluj a procedat la rejudecarea cauzei, pronunțând sentința civilă (nr. 923/(...)) atacată cu prezentul apel, s-a dispus respingerea recursului declarat de S. D. T. S. G. și S. 32 M. C. C. S. G., fiind menținută decizia civilă nr. 2. octombrie 2010 A C. de A. C.. În considerentele deciziei instanței supreme s-a menționat, între altele, și că în pofida criticilor formulate de către recurente, problemele de drept ce privesc competența de soluționare a cauzei după valoarea obiectului au fost definitiv tranșate în primul ciclu procesual prin decizia civilă nr. 3. a C. de A. C., prin care s-a admis apelul reclamantului, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Cluj, această decizie intrând în puterea lucrului judecat în ce privește competența materială de soluționare a cauzei, întrucât a stabilit irevocabil instanța de rejudecare. Aceste statuări ale Înaltei Curți de C. și Justiție ca instanță de recurs tranșează cu claritate aspectele privitoare la determinarea instanței competente a soluționa în primă instanță acțiunea, fiind în afara îndoielii că T. C. i-a fost recunoscută o asemenea competență. Această dezlegare se impunea cu forță obligatorie înaintea instanțelor chemate să rejudece pricina, prin ea realizându-se tranșarea unei probleme de drept relevante în soluționarea cauzei, astfel că era inadmisibil ca în rejudecarea realizată de Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 9. noiembrie 2011 și, analog, în prezenta judecată în apel, să fie repusă în discuție problema (ne) competenței materiale a T. C.. Contrar celor afirmate de ambii apelanți, nu s-a încălcat nici autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 7/2008 a C. de A. T. M., în ce privește soluția dată de această instanță pretențiilor civile formulate în procesul penal de actualul reclamant. Astfel cum este acceptat cu valoare de principiu, interpretarea dispozițiilor art. 1201 din fostul C.civ. trimitea la concluzia că simpla formulare a unei (unor) cereri în justiție nu este suficientă pentru a exista și a putea fi invocată, într-un proces ulterior, autoritatea de lucru judecat. Întrucât autoritatea lucrului judecat trebuie înțeleasă ca fiind o calitate a verificării jurisdicționale, adică este atrasă de cercetarea și soluționarea de către judecătorul procesului a pretențiilor deduse judecății, în sensul că privitor la acestea judecătorul le verifică legalitatea și, după caz, temeinicia pentru a proceda apoi la rostirea dreptului, trebuie considerat că atunci când o pretenție a fost dedusă judecății, dar nu a ajuns să fie examinată și tranșată de către judecător, ea nu dobândește autoritate de lucru judecat. În procesul de față este de observat că prin sentința penală nr. 7/08 mai 2008 a C. de A. T. M. s-a dispus (f. 76 dosar nr. (...) al T. C.) admiterea în parte a acțiunii civile exercitată de partea civilă C. A. I., dispunându-se obligarea inculpatului M. I. F. la plata sumei de 500.000 Euro (echivalent în lei la data plății) cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile, actual reclamant. T., s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor prin anularea înscrisurilor falsificate, respingându-se însă „… restul pretențiilor și capetelor de cerere ce formează obiectul acțiunii civile exercitate în cauză";. Între capetele de cerere astfel respinse s-a aflat și acela privitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 561/(...) de B. D. G. I., contract a cărui nulitate se solicită a se constata și în prezentul proces. Or, Curtea de A. T. M. a arătat în considerentele sus-evocatei sentințe că „… stabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor nu este posibilă la acest moment decât parțial, în condițiile în care anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate ulterior de către adjudecatarul imobilului, M. P., impune o procedură contradictorie cu cumpărătorii acestora, nu este justificată solicitarea părții civile privind includerea în despăgubirile materiale solicitate a valorii imobilului întrucât s-ar realiza o dublă reparație cu referire la un prejudiciu unic";. A mai arătat instanța penală și că „În aceste condiții, cererea formulată de partea civilă privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale este întemeiată în parte, până la concurența sumei de 50.000 lei reprezentând prejudiciul material cauzat prin lipsa de folosință a imobilului ce a format obiectul executării silite imobiliare";. Aceste considerente, menținute în recurs, ale instanței penale lămuresc înțelesul ce trebuie acordat mențiunii din dispozitiv privitoare la respingerea „. pretențiilor și capetelor de cerere ce formează obiectul acțiunii civile";, fiind limpede că în cadrul procesului penal nu a fost soluționat pe fondul său capătul de cerere privind anularea (constatarea nulității) contractului de vânzare-cumpărare încheiat între M. P. și actualele apelante tocmai pentru că acestea din urmă nu au fost atrase ca părți în procesul penal, astfel încât hotărârea penală să le fie opozabilă. Din cele arătate mai sus rezultă că nu se poate nici considera că prin promovarea prezentei acțiuni civile reclamantul se află în situația de a încălca principiul electa una via, non datur recursus ad alteram, întrucât atâta vreme cât în procesul penal cererea sa de constatare a nulității (anulare) a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 561 din 12 martie 2004 de B. D. G. I. nu a fost judecată pe fondul ei, fiind respinsăsub motivul, asimilabil unei inadmisibilități, că nu a fost constituit în mod corect cadrul procesual, nefiind atrase în proces cumpărătoarele (adică apelantele de astăzi), reclamantului îi rămânea deschisă posibilitatea exercitării din nou a acțiunii. Mai mult, în sentința penală s-a arătat expres în considerente că despăgubirile materiale acordate (50.000 lei) nu corespund contravalorii imobilului litigios, ci doar lipsirii de folosință păgubitoare pentru reclamant. Sunt, deci, nefondate susținerile contrare ale apelantelor, sentința fiind legală și temeinică. Nu sunt întemeiate nici criticile privitoare la eronata interpretare de către prima instanță a probatoriului administrat, aspectele învederate de către apelante ca fiind contradictorii între declarațiile martorilor H. G. și F. I. neprivind aspecte esențiale în cauză. Ceea ce este cu adevărat relevant este faptul că declarațiile celor doi martori sunt concordante asupra aspectelor cu adevărat semnificative, respectiv că la sfârșitul luni februarie a anului 2004 reclamantul însoțit de cei doi martori s-a deplasat la locuința lui F. L., asociat al apelantei S. 32 M. C. C. S. G., pentru a-i înmâna o copie a sentinței penale nr. 244/2004 a Judecătoriei G. și a-l avertiza asupra caracterului litigios al imobilului, întâlnindu-se cu F. L. și purtând, timp de câteva minute, o discuție cu acesta. Declarațiile martorilor sunt concordante sub aceste aspecte, iar ele sunt acelea care, într-adevăr, prezintă importanță în cauză, evidențiind că F. L. a putut, în acest fel, cunoaște situația juridică a imobilului. În aceste circumstanțe, nu prezintă importanță dacă reclamantul a intrat sau nu în locuința lui F. L. ori dacă a rămas doar în curtea locuinței sau în aproprierea porții, câtă vreme întâlnirea a avut loc, iar discuția de informare și avertizare a lui F. L. asupra situației litigioase în care se afla imobilul reclamantului s-a purtat. Din toate acestea rezultă și corectitudinea concluziei potrivit căreia S. 32 M. C. C. S. G. nu putea fi considerată de bună-credință la data cumpărării imobilului, anume 12 martie 2004, câtă vreme discuția dintre reclamant și F. L. s-a purtat anterior acestei date. Fără temei afirmă apelanții și că sentința penală nr. 244/2004 a Judecătoriei G. nu putea avea o înrâurire asupra cuprinsului cărții funciare, prezenta Curte observând că în cuprinsul sentinței s-a menționat, între altele, că „… se trimite cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla în vederea efectuării actelor de cercetare necesare sub aspectul săvârșiri de către M. I. F. a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată";. Această referire la efectuarea actelor de cercetare penală privitoare la săvârșirea de către executorul judecătoresc M. I. F. a unor infracțiuni derivate tocmai din nelegalitatea actelor de executare silită a imobilului ce s- a aflat în proprietatea reclamantului era îndeajuns de sugestivă cu privire la problemele juridice născute în legătură cu imobilul, fiind de natură a semnaliza oricărei persoane minim diligente că M. P., adjudecatarul imobilului, este titularul unui drept de proprietate subminat de incertitudine. Neîntemeiată este, de asemenea, și excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât, așa cum și prima instanță a reținut, niciuna dintre apelante nu este dobânditor de bună-credință, astfel că nu poate invoca în beneficiul ei termenul de prescripție de 3 ani. Are în vedere Curtea că potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 în conținutul ei în vigoare la data încheierii contractului devânzare-cumpărare litigios, respectiv potrivit dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 7/1996 în forma ei actuală, acțiunea în rectificare de carte funciară își va produce efectele și față de terțele persoane care și-au înscris vreun drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare. Termenul de prescripție de 3 ani le profită însă, potrivit acestor dispoziții legale, nu oricăror dobânditori cu titlu oneros, ci doar acelora care au fost de bună-credință la momentul dobândirii, în caz contrar acțiunea în rectificare rămânând imprescriptibilă, de efectele ei nemaifiind apărați terții dobânditori, căci reaua-credință nu intră sub protecția legii. Or, niciuna dintre apelante nu a fost de bună-credință la momentul încheierii contractului în litigiu, fiind de avut în vedere, sub acest aspect, argumentele arătate mai sus, precum și statuările primei instanțe (întru- totul corecte) cu privire la elementele de fapt, susținute de probe, care conduc la concluzia relei credințe a apelantelor. În ce privește argumentul potrivit căruia buna-credință a terțului subdobânditor semnifică conduita achizitorului conformă cuprinsului de carte funciară, în care se încrede și pe care se întemeiază, este de observat că la data de 12 martie 2004, când contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat, dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 stabileau: „Cuprinsul cărților funciare se consideră exact, în folosul acelei persoane care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros, un drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost înscrisă în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei sau dacă nu a fost cunoscut, pe altă cale, această inexactitate";. Prin urmare, norma legală aplicabilă era cea de mai sus, iar în raport de ea prezintă importanță nu doar notarea propriu-zisă a unei acțiuni în cartea funciară care să pună în discuție ori să conteste cuprinsul cărților funciare, ci și cunoașterea pe orice altă cale a inexactităților ori contestărilor privitoare la imobil. Or, dovezile administrate în cauză atestă că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită era asociat unic al S. D. T. S. G. doamna G. I., concubina încă din anul 1986 a vânzătorului M. P., adjudecatar al imobilului, în vreme ce mandatar al S. D. T. S. G. la încheierea contractului a fost M. C. I., fiul lui G. I. Or, M. P. fusese audiat în cadrul cercetărilor penale încă din anul 2002, cunoscând acuzațiile penale și conținutul lor, precum și contestarea legalității executării silite în temeiul căreia a dobândit prin adjudecare imobilul. În aceste circumstanțe, este pe deplin întemeiat a prezuma că inclusiv G. I., concubină a lui M. P., a cunoscut situația juridică a imobilului, justificând constatarea că S. D. T. S. G. a fost de rea-credință la momentul vânzării- cumpărării. În ce privește reaua-credință a apelantei S. 32 M. C. C. S. G., aceasta a fost deja evocată și demonstrată mai sus. În fine, mai observă Curtea și că nu s-ar putea vorbi, precum afirmă apelantele, despre încălcarea de către prima instanță a regulilor care guvernează reparația integrală a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită, căci deși este real că după data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ((...)) apelantele au continuat edificarea acestuia, aducându-l în situația de astăzi, repunerea reclamantului în situația anterioară ca o consecință a nulității contractului în litigiu implica și îngăduia radierea dreptului de proprietate al apelantelor și reînscrierea celui al reclamantului. Altfel, pronunțarea nulității contractului ar risca să rămână fără efectele patrimoniale ce-i sunt specifice, făcând iluzorie redobândirea de către reclamant a drepturilor pierdute în mod nelegal. A.antelor le revine, așa cum a conchis și prima instanță, să încerce rezolvarea amiabilă a problemei plusului de valoare adus imobilului prin continuarea lucrărilor de construcție, iar în caz de imposibilitate, să promoveze o acțiune în justiție în cadrul căreia să încerce a-și dovedi legalitatea și temeinicia pretențiilor lor în dezdăunare. În raport de cele ce preced, apelurile se vor respinge ca nefondate conform art. 296 C.pr.civ. În baza art. 274 C.pr.civ., vor fi obligate apelantele, în părți egale, la a- i plăti reclamantului intimat suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâtele S. D. T. S. G. și S.(...)IC C. C. S. G. împotriva sentinței civile nr. 923 din 08 noiembrie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...)*, pe care o menține. Obligă apelantele la a-i plăti intimatului C. A. I. suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER D.-L. B. V. M. S.-D. G. Plecată în delegație Semnează Președintele C. de A. C. V. M. Red.VM/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: A.S.S.
| ← Decizia civilă nr. 1255/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 327/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
