Decizia civilă nr. 528/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 528/R/2012

Ședința publică din data de 8 februarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

A.-T. N.

JUDECĂTORI:

T. D. - președintele Secției I-a civilă

M.-C. V.

GREFIER:

M.-L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N., precum

și recursul declarat de pârâtul M. C.-N. PRIN P., împotriva sentinței civile nr.

900 din 2 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta V. L., având ca obiect plângere în baza Legii nr.

10/2001.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 1februarie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere careface parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 900 din 2 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis cererea formulată de către reclamanta V. L. în contradictoriu cu pârâții P. M. C.-N. și M. C.-N. prin P. și în consecință:

S-a dispus anularea Dispoziției nr. 1880/2011 emisă de pârâtul P. M.

C.-N.

S-a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiri în baza Titlului VII din

Legea 247/2005 cu privire la imobilul situat în C.-N., str. C. nr. 52, în suprafață de 1430 mp, înscris în Cf nr. 20671 cu nr. top 11985.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit CF 20671 C. sub A+8 este intabulat dreptul de proprietate al proprietarului tabular M. P. a lui P. în cotă de 3. parte din terenul situat în str. C. nr. 54/52 cu suprafața 956 stj. p.

Din actele de stare civilă depuse la dosar, a rezultat însă că antecesorul reclamantei se numea M. P. și nu M. P. a lui P. așa cum este prezentat în CF, sub acest aspect nefiind certă identitatea de persoane între cei doi.

Din contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere a rezultat că vânzătoarea M. Ana văduvă a vândut părinților reclamantei, V. V. și V. N. cota de proprietate de 3. parte de sub B22 înscris în Cf nr. 20671 cu nr. top 11985.

Contractul a fost autentic, prin urmare dreptul de proprietate s-a strămutat la cumpărători, chiar dacă nu s-au efectuat și operațiunile de întabulare în CF.

Reținând că potrivit decretului de expropriere imobilul a fost preluat de la V. V. și V. N., instanța a reținut că aceste persoane au fost considerate proprietare, prin urmare în favoarea acestora sau a moștenitorilor acestora se impune și acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii 10/2001.

Reclamanta a depus la dosar acte de stare civilă din care rezultă că este descendenta proprietarilor V. V. și V. N., prin urmare, instanța a reținut că aceasta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și 4 din Legea 10/2001.

Pentru motivele arătate, reținând că imobilul nu mai poate fi restituit în natură, datorită faptului că este ocupat de blocurile construite în urma exproprierii, instanța în baza art. 26 din Legea 10/2001, a admis cererea formulată de către reclamantă și a anulat dispoziția atacată stabilind dreptul reclamantei la despăgubiri în baza Titlului VII din Legea 247/2005 cu privire la imobilul situat în C.-N., str. C. nr. 52, în suprafață de 1430 mp, înscris în Cf nr. 20671 cu nr. top 11985.

Fără cheltuieli de judecată, acestea nefiind dovedite.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții M. C.-N. și P.municipiului C.-N.

Pârâtul M. C.-N. a invocat în principal excepția lipsei capacității procesuale pasive raportat la dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.10/2001 și la faptul că dispoziția nr. 1880/(...) a fost emisă de către P. municipiului C.-N.

Exceptând această excepție, regăsită doar în conținutul recursului promovat de pârâtul M. C.-N., motivele de recurs invocate de ambii pârâți sunt identice, pentru evitarea repetării lor, urmând a fi prezentate sintetic în cele ce urmează.

Ambii pârâții au solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii, cu consecința menținerii dispoziției nr.

1880/(...) emisă de P. municipiului C.-N.

Au invocat că hotărârea a fost pronunțată cu nesocotirea înscrierilor din dovezile depuse la dosar.

În acest sens, au arătat pârâții că în Cf nr. 20671 indicat de către notificator, este înscris nr. top 11985 și nu număr top revendicat 11958.

Instanța de fond în mod eronat a stabilit dreptul reclamantei la acordarea despăgubirilor pentru imobilul înscris în Cf nr. 20671 nr. top

11985 întrucât prin notificarea nr. 1630/(...) înregistrată prin BEJ C. M., revendicatorul V. V. a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul situat în str. C. nr. 52, înscris în Cf nr. 20671. nr. top 11958, care nu se regăsește în această carte funciară.

Prin decretul de expropriere nr. 4. imobilul expropriat de la numiții V. era înscris în Cf nr. 23065 nr. top 11986, terenul înscris în CF nr. 23065 nr. top 11984 fiind expropriat de la C. înfrățirea.

Conform extrasului Cf nr. 20671 nr. top 11985 asupra acestui imobil respectiv asupra cotei de 3. parte era proprietar tabular M. P. a lui P.

Raportat la notificarea nr. 1630/(...), la situația imobilului, precum și la documentele existente la dosar, dispoziția nr. 1880/(...) a P.ui mun. C.-N. este emisă cu respectarea dispozițiilor legale - art. 3 alin. 1 lit. a, art. 4 alin.

2 și art. 23 din Legea nr.10/2001.

Prin întâmpinarea formulată (f. 10-14), reclamanta a solicitat respingerea ambelor recursuri.

În motivarea întâmpinării, reclamanta a arătat în esență că asupra nr. top 11985-11986 a fost proprietar tabular bunicul său, M. P. al lui P. T. notificării nr. 1630/(...), tatăl reclamantei, numitul V. V. este proprietarulterenului pe care îl revendică, potrivit contractului de înstrăinare și întreținere încheiat între M. Ana, văduva lui M. P. al lui P. (bunica reclamantei).

Raportat la diferența dintre 1430 mp, expropriată și suprafața evidențiată în Cf nr. 20671 nr. top 11985, reclamanta a arătat că nu cunoaște de unde apare această diferență, avansând două posibilități: fie înscrisurile în CF nu sunt făcute conform situației reale la măsurare, fie din cauză că bunicul său deținea în proprietate și terenul vecin, alipit, identificat sub nr. top 11986.

Mențiunea din procesul verbal anexă la decretul de expropriere potrivit căreia de la str. C. nr. 52 s-a expropriat numai nr. top 11986, este inexactă, deoarece, în caz contrar, în același decret ar fi trebuit să apară separată exproprierea pentru nr. top 11985.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a M. C.-N., invocată ca motiv de recurs, curtea urmează să o respingă.

Potrivit jurisprudenței în materie cristalizată de-a lungul timpului, la nivelul tuturor instanțelor cărora le revine competența de a soluționa litigii în temeiul Legii nr.10/2001 în interpretarea art. 20 alin. 3 din Legea nr.10/2001, s-a stabilit că au calitate procesuală pasivă în atare litigii emitentul dispoziției, iar în cazul în care imobilul ce face obiectul litigiului este deținut de unitatea administrativ-teritorială, și aceasta are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin notificarea formulată de numitul V. V., antecesorul reclamantei, acesta a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în C.-N., str. C. nr. 52, înscris în Cf nr. 20671 nr. top 11958, preluat abuziv în baza Decretului nr. 4..

Potrivit CF nr. 20671 C., nr. top 11985 (mențiunea făcută în notificare referitoare la nr. top constituind o evidentă eroare materială), asupra terenului situat în str. C. nr. 52-54 anterior exproprierii, erau mai mulți coproprietari tabulari, între aceștia fiind și M. P. al lui P. asupra cotei de 3. parte.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

9948/(...), vânzătoarea M. Ana a înstrăinat soților V. V. și V. N. cota de 3. parte din imobilul înscris în Cf nr. 20671 nr. top 11985.

Este adevărat că vânzătoarea nu figurează între proprietarii tabulari ai imobilului evidențiat sub nr. top 11985, însă contractul fiind autentic, operează prezumția că la N. de S. s-au prezentat acte din conținutul cărora a reieșit că vânzătoarea M. Ana este succesoarea proprietarului tabular M. P. al lui P., obiectul convenției constituindu-l tocmai cota acestuia de proprietate.

Raportat la conținutul actului autentic, este incontestabil faptul că soții V. V. și V. N. au dobândit drept de proprietate asupra cotei de 3. parte din imobilul înscris în Cf nr. 20671 nr. top 11985, pe care, prin notificarea formulată, V. V. a și solicitat-o a-i fi restituită.

Inadvertența care atrage însă netemeinicia plângerii formulate împotriva dispoziției nr. 1880/(...) a P.ui mun. C.-N. o constituie faptul că potrivit procesului verbal anexă Decretului de expropriere nr. 4. (f. 24-26), la poz. 62 se menționează că s-a expropriat de la proprietarii V. V. și V. N. imobilul situat în C.-N., înscris în Cf nr. 23065 nr. top 11986.

Cu privire la acest imobil reclamanta nu a făcut dovada că antecesorul său a formulat notificare în termenul legal, iar referitor la imobilul pentru care s-a făcut notificare și reclamanta a făcut dovada că antecesorul său a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare, în baza unui act autentic, nu reiese că acesta a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului nr. 4..

Având în vedere aceste considerente, constatându-se că pentru imobilul ce a făcut obiectul exproprierii nu s-a făcut notificare, iar pentru imobilul ce face obiectul notificării nu s-a făcut dovada exproprierii, în baza art. 312 alin. 1, art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., coroborat cu art. 26 din Legea nr.10/2001, curtea va admite recursurile, va modifica sentința în sensul respingerii plângerii.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursurile declarate de pârâții M. C. N. și P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 900 din 2 noiembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică, în sensul că respinge plângerea reclamantei V. L. împotriva dispoziției nr. 1880/(...) emisă de pârâtul P. M. C.-N.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2012

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

T. D. M. C. V. A.-T. N.

GREFIER M.-L. T.

Red. MV dact. GC

3 ex/(...)

Jud.primă instanță: M. T.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 528/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă