Decizia civilă nr. 113/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 113/R/2012
Ședința publică din 13 ianuarie 2012
I. constituită din :
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. V., împotriva deciziei civile nr. 4. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați P. J. C. - S. C. R. P. DE C. A V. C.-N., B. A. și R. V., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, avocat C. R. I., care depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare, lipsă fiind reclamantul recurent personal și pârâții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul C. V., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, întrucât vizează cheltuielile de judecată.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantului recurent arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei reclamantului recurent în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului declarat de reclamantul C. V. așa cum a fost formulat, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs și, totodată, arată că nu s-a încălcat principiul disponibilității de către prima instanță, având în vedere că această constatare reprezintă o eroare a instanței de apel, deoarece în speță sunt obligații de a face, de mijloace, de diligență, iar instanța de apel nu putea să aprecieze că reclamantul este în culpă procesuală și în astfel de cauze, conform prevederilor art. 274 C.proc.civ. pârâtul este obligat să achite cheltuielile de judecată în cuantum de 500 lei.
De asemenea, reprezentanta reclamantului recurent arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 11901/(...), pronunț ată de J udec ător ia Clu j-Napocîn dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive si excepția lipsei de interes a acțiunii, invocate de paratul B. A.
S-a admis în parte acțiunea civilă extinsa și precizată, formulata de reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâții B. A., I. P. J. C. - S. P. C. R. P. de
C. și Î. a V. și R. V.
Au fost obligați pârâții B. A. si R. V. să îndeplinească formalitățile necesare în vederea transcrierii autoturismului marca Dacia 1310 TLX, de culoare alba, cu nr. de înmatriculare (...), motor 1., sașiu UU1R11711L23169449, de pe numele reclamantului pe numele pârâtului B. A. și apoi pe numele pârâtului R. V.
A respins ultimul capăt de cerere ca inadmisibil.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
„A.vehiculul marca Dacia 1310 TLX, culoare alba, cu nr.de înmatriculare (...), motor 1., sasiu UU1R11711L23169449 s-a aflat in proprietatea reclamantului C. V., dupa cum rezulta din adresa nr.97216/ (...) emisa de I. P. C.- S. P. C. R. P. de C. si I. a V. (f.14).
În luna iunie 2004, reclamantul a predat autovehiculul mai sus mentionat unor persoane de etnie rroma (a caror identitate nu a fost stabilita in cursul procesului), urmand ca acestea sa il vanda in targ. A.vehiculul a fost vandut paratului B. A. si sotiei acestuia, carora le-au fost predate autovehiculul, certificatul de inmatriculare si cheile acestuia, iar ulterior sotia paratului B. l-a contactat telefonic pe reclamant si partile au discutat despre achizitionarea autovehiculului. In cursul anului 2007, reclamantul i-a contactat pe sotii B., iar sotia paratului B. A. i-a platit impozitul suportat de reclamant timp de trei ani.
În cursul anului 2008, sotii B. au vandut autovehiculul paratului R. V. Prin procesul verbal seria PCA nr.2427024/(...) paratul R. V. a fost sanctionat contraventional. Cu acea ocazie, a fost retinut certificatul de inmatriculare a autovehiculului si a fost inscrisa mentiunea facuta de parat, care a recunoscut ca nu are asigurare de raspundere civila auto, recunoscandu-si implicit si calitatea de proprietar asupra autovehiculului (f.51).
A.vehiculul nu a fost transcris pe numele cumpărătorilor succesivi, figurând si in prezent pe numele reclamantului C. V., dupa cum rezulta din adresa nr.97216/(...) emisa de I. P. C.- S. P. C. R. P. de C. si I. a V.
Potrivit prevederilor art.1295 Cod civil, in redactarea lor arhaica, vindereaeste perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat iar pretul inca nu se va fi numarat. In cauza, in baza celor doua contracte de vanzare-cumparare incheiate la date succesive, a operat aceasta transmitere a dreptului de proprietate asupra autovehiculul marca Dacia cu nr.de inmatriculare (...) din patrimoniul vanzatorului C. V. in cel al paratului de rand 1, B. A., iar apoi din patrimoniul acestuia in cel al paratului R. V.
Sub acest aspect, s-a observat faptul ca pârâtul B. A. a contestat faptul că ar fi cumpărat autovehiculul mai sus menționat de la reclamant, sustinând casoția acestuia a cumparat masina de la niste cetateni de etnie rroma si a inteles sa invoce exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in prezentul litigiu.
În raport de raspunsurile reclamantului la interogatoriu, coroborate cu raspunsurile paratului B. A. la interogatoriul luat din oficiu, instanța de fond a constatat că reclamantul a mandatat persoanele de etnie rroma sa vanda autovehiculul cui vor crede de cuviinta, incredintand masina, cheile si actele acesteia pentru a fi vanduta la targ. P. B. A. si sotia acestuia au avut reprezentarea faptului ca persoanele din targ care vand masina nu sunt proprietarele acestuia, paratul aratand ca au sesizat faptul ca certificatul de inmatriculare era pe numele unei alte persoane decat cele doua persoane cu care au negociat contractul. In opinia instantei, paratul B. A. si sotia acestuia au recunoscut reclamantului calitatea de proprietar vanzator si au acceptat faptul ca persoanele care au vandut masina in targ aveau doar calitate de mandatari, devreme ce sotia paratului l-a contactat telefonic pe reclamant, ulterior cumpararii masinii, pentru a conveni impreuna cu acesta in legatura cu transcrierea autovehiculului pe numele sau. De asemenea, sotia paratului B. i-a platit reclamantului impozitul pe timp de trei ani, aspect afirmat de ambele parti in litigiu, de unde se deduce ca sotii B. au recunoscut reclamantului calitatea de fost proprietar al autovehiculului, de la care au cumparat in realitate acest autovehicul.
Cât priveste sustinerea pârâtului in sensul ca nu el, ci sotia sa ar fi cumparat autovehiculul marca Dacia, instanta de fond a retinut ca paratul a recunoscut la interogatoriu ca autovehiculul a fost cumparat din bani comuni (banii primiti ca dar de nunta) si ca masina a fost cumparata pentru uzul comun al sotilor (pentru ca sotii sa aiba cu ce circula) insa au convenit sa fie inscrisa pe numele sotiei intrucat aceasta avea permis de conducere si urma sa conduca masina. Drept urmare, instanta retine ca autovehiculul a intrat in comunitatea de bunuri a sotilor, fiind un bun dobandit in timpul casatoriei si prezumat ca fiind comun, conform art.30 Codul familiei, iar in cauza nefacandu-se dovada caracterului de bun propriu al acestui autovehicul.
În aceste conditii, era indiferent pe numele caruia dintre soti s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare avand ca obiect autovehiculul marca Dacia, de vreme ce oricum autovehiculul a intrat in comunitatea de bunuri, dupa cum nu are relevanta pe numele caruia dintre soti ar urma sa se faca transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului in evidentele I. P. C.- S. P. C. R. P. de C. si I. a V., atata timp cat bunul s-a aflat in proprietatea comuna devalmasa a celor doi soti. Din aceasta perspectiva, exceptia lipsei calitatii pasive a paratului B. A. este neintemeiata si a fost respinsă ca atare.
A fost de asemenea respinsa și exceptia lipsei de interes a reclamantului in promovarea si sustinerea prezentei actiuni. Astfel, dispozitiile art.11 al.2 din
OUG nr.195/2002 si cele ale Ordinului 1501/2006 care reglementeaza modul de transcriere al dreptului de proprietate asupra autovehiculelor sunt norme care ocrotesc dreptul autoritatilor administrative de a pastra o evidenta a titularilor dreptului de proprietate asupra autovehiculelor, dar in acelasi timp reglementeaza un sistem de publicitate al dreptului de proprietate asupra autovehiculelor care este in principal in interesul actualului proprietar. Cu toate acestea, si fostul proprietar al unui autovehicul justifica interesul ca acesta sa fie transcris pe numele cumparatorului, intrucat in functie de informatiile aflate in baza de date a I. P. C.- S. P. C. R. P. de C. si I. a V. organele fiscale stabilescobligatiile de plata a impozitelor pe mijloacele de transport in sarcina proprietarului autovehiculului. In aceste conditii, instanta de fond a apreciat ca reclamantul are un interes legitim, nascut si actual, personal si direct in sustinerea prezentei actiuni, motiv pentru care si exceptia lipsei de interes invocata de paratul B. A. a fost respinsa ca neintemeiată.
Pe fondul cauzei, s-a retinut ca potrivit prevederilor art.11 al.2 din OUG nr.195/2002, inmatricularea vehiculelor este continua, de la admiterea in circulatie pana la scoaterea definitiva din circulatie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei conditii si presupune transcrierea in evidentele autoritatilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul. Alineatul 4 al aceluiasi articol mai prevede ca in cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se inscriu in evidentele autoritatilor competente simultan cu mentionarea incetarii calitatii de titular al inmatricularii fostului proprietar.
Cererea de transcriere a autovehiculului se depune la autoritatea competenta si trebuie insotita obligatoriu de actele prevazute de art.7 al.1 din Ordinul nr.1501/2006 privind procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii si eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, printre care si fisa de inmatriculare a vehiculului, semnata de fostul si noul proprietar sau cartea de identitate a noului proprietar, in original si copie, precum si cererea noului proprietar, semnata de acesta.
Prin prisma acestor norme legale, s-a constatat ca reclamantul nu a putut prezenta autoritatilor competente toate actele necesare transcrierii autovehiculului de pe numele sau pe numele noilor proprietari, o parte din acestea fiind acte personale ale celor doi parati sau care trebuiau semnate de acestia. În acelasi timp, in cazul transcrierii legea mai prevede ca trebuie sa se faca dovada certificarii autenticitatii vehiculului de catre R. A. R., certificarea continand si atestarea faptului ca acesta nu figureaza in baza de date ca fiind furat. Prin urmare, este necesara prezentarea autovehicului in cauza autoritatilor competente, in vederea efectuarii verificarilor pe care dispozitiile legale le impun. Or, în speta, autovehiculul in discutie se afla nu numai in proprietatea, ci si in posesia paratului R. V., astfel ca, in lipsa concursului acestuia la prezentarea autovehiculului la autoritatile competente, nu poate fi dispusa transcrierea autoturismului pe numele sau.
În raport de cele expuse, instanța de fond a retinut ca atitudinea de pasivitate a paratilor R. V., respectiv B. A. (echivalenta unui refuzul nejustificat de a-si da concursul la efectuarea transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului de pe numele reclamantului pe numele paratului B. A., iar apoi pe numele paratului R. V.) il indreptateste pe reclamant sa solicite obligarea celor doi parati la efectuarea formalitatilor necesare in acest sens.
În temeiul prevederilor art.1075 Cod civil, instanta de fond a admis in parte actiunea civila formulata de reclamant .
În acelasi context, instanța de fond a mai observat ca actiunea formulata de reclamant este intemeiată numai in parte, in sensul ca instanta nu poate dispune in mod direct obligarea paratului I. P. - S. P. C. R. P. de C. si I. a V. C. la transcrierea dreptului de proprietate al masinii in favoarea cumparatorului, atata timp cat partile in litigiu nu au urmat procedurile reglementate de art.11 din OUG nr.195/2002 si art.7 al.1 din Ordinul nr.1501/2006, nu au depusactele necesare si nu au prezentat autovehiculul spre verificare, intrucat intr-o asemenea situatie instanta de judecata ar impune unei autoritati administrative autonome sa efectueze acte cu neobservarea reglementarilor legale in vigoare. Doar daca in mod nejustificat paratul de rand 2 ar refuza transcrierea autovehiculului pe numele paratilor, in mod succesiv, desi ar fi intrunite toate conditiile legale in acest sens, ar deveni justificat demersul procedural al reclamantului, exercitat in mod corespunzator prin introducerea unei actiuni in contencios administrativ";.
Împotriva acestei se n tințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul B. A.,solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii cu consecința respingerii cererii introductive, în principal, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, excepției prescripției dreptului material, excepției lipsei de interes și în subsidiar ca nefondată.
În motivare se arată că prima instanța s-a pronunțat ultra petita încălcând art. 129 alin. 6 C., prin dispunerea apelantului să îndeplinească formalitățile necesare în vederea transcrierea transmiterii dreptului de proprietate cu toate că reclamantul a solicitat doar obligarea la solicitarea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.
Dintr-o obligație de diligență solicitată, instanța a acordat reclamantului posibilitatea de a solicita îndeplinirea unei obligații de rezultat. I. a derogat de la principiul disponibilității.
Excepția lipsei calității procesuale pasive în mod greșit a fost respinsă, întrucât nu a fost încheiat niciodată vreun contract de vânzare cumpărare între părți, lucru recunoscut fără rezerve și de către reclamant. Nu s-a dovedit conținutul și limitele vreunui contract de mandat din partea reclamantului, din contră el susținând că el personal este cel care a vândut autoturismul apelantului cu care s-ar fi întâlnit personal în 2004 și a predat autoturismul. Nici apelantul nici soția sa nu a avut posibilitatea reală de a cunoaște dacă cetățenii de etnie romă lucrează în calitate de mandatari ai reclamantului.
Din probele dosarului rezultă că între reclamant și cetățenii romi a avut loc o vânzare cumpărare.
Pe de altă parte, instanța de fond a ignorat caracterul esențialmente intuitu personae al obligației de a face.
M.ivarea hotărârii atacate denotă o confuzie cu privire la sensul și conținutul comunității de bunuri a soților.
I. a scăpat din vedere faptul că această comunitate matrimonială poate cuprinde numai drepturi și obligații patrimoniale.
Spre deosebire de drepturile patrimoniale, obligațiile patrimoniale sunt proprii ale fiecărui dintre soți.
I. de fond a respins în mod netemeinic excepția prescripției dreptului la acțiune cu o motivare contradictorie a hotărârii. Confuzia între caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului reclamantului trebuia evitată prin alegerea unei atitudini consecvente.
Dacă în ciuda probelor de la dosar instanța de fond a considerat că s-a încheiat între părți un contract de vânzare cumpărare nu poate califica drepturile și obligațiile din acesta decât patrimonial implicit prescriptibil.
Raportat la data introducerii acțiunii termenul este împlinit încă de la data de (...).
Faptul că OUG nr. 195/2002 nu a stabilit alt termen, nu înlătură aplicarea regulii generale în materia prescripției.
Soluția asupra excepției lipsei de interes este nelegală, întrucât interesul reclamantului nu este unul personal și în pofida faptului că reclamantul nu a probat în niciun fel faptul că i s-a stabilit în sarcina vreo obligație sau că a achitat vreun impozit.
Acțiunea este lipsită de interes și nefondată, precum și de la faptul că autoturismul nu mai este în proprietatea apelantului, ci a pârâtului R. V. astfel că în lipsa concursului acestuia la prezentarea autovehiculului la autoritățile competente nu poate fi dispusă transcrierea autoturismului.
Reclamantul nu a probat încheierea vreunui contract de vânzare cumpărare, ci dimpotrivă a dovedit contrariul când a declarat că l-a cunoscut abia în anul 2008.
Intimatul C. V. și-a exprimat poziția sub forma unor concluzii scrise solicitând respingerea apelului. Apreciază că instanța nu s-a pronunțat ultra petite, ci doar a precizat petitul formal.
Excepția lipsei calității procesuale au fost în mod corect soluționată, plecând de la afirmația din cuprinsul întâmpinării în care se arată că apelantul împreună cu soția sa a achiziționat autovehiculul.
Î.a pe numele unuia dintre soți este un act de administrare, fiind lipsită de importanță pe numele căruia dintre soți se face înmatricularea.
Susținerea că dreptul de proprietate ar fi fost transferat unor cetățeni de etnie romă nu poate fi primită, întrucât aceștia practic au executat un contract de mandat.
Din declarația dată în fața primei instanțe reiese că nici apelantul nici soția sa nu au fost convinși că aceștia ar fi proprietarii autovehiculului.
Cu privire la dreptul la acțiune se apreciază că în speță este vorba de un drept nepatrimonial imprescriptibil dacă legea nu prevede în mod expres altfel.
Interesul în promovarea acțiunii rezidă în aceea că se dorește radierea intimatului din evidențele publice, precum și înlăturarea altor consecințe care pot decurge din menținerea încă a calității de proprietar.
T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 4./( ...), pronunț ată în do s ar nr. (...), aadmis apelul declarat de B. A. împotriva sentinței civile nr. 11901/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J.i C.-N., pe care a schimbat-o în parte în sensul că admiterii în parte a acțiunii civile formulate de reclamantul C. V. în contradictoriu cu B. A., R. V. și Instituia P. J. C. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a V. si in consecință, a fost obligat pârâtul B. A. să solicite I. P. C. SPCRPCIV transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autoturismului marca Dacia 1310 TLX, culoare albă cu nr. de înmatriculare (...), motor 1., șasiu UU1R11711L23169449 de la reclamantul C. V. către B. A.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
A fost obligat intimatul C. V. să plătească apelantului suma de 500 lei cheltuieli parțiale în apel.
M.ivând apelul, T. a reținut următoarele:
„Un autoturism aparținând reclamantului a ajuns în posesia apelantului
și a familiei sale. Din probele administrate rezultă că, acest autoturism a ajuns în posesia apelantului și a familiei sale în urma unei convenții de vânzare cumpărare. În anul 2008 soții B. au vândut acest autovehicul pârâtului R. V.
Apelantul nu putea realiza acest act juridic decât în calitatea sa de proprietar, calitate dobândită prin contract de vânzare cumpărare.
Apelantul a contestat faptul că el ar fi cumpărat autovehicul de la reclamant susținând că soția sa a cumpărat mașina de la niște cetățeni de etnie romă.
Așa cum a reținut instanța de fond în baza probelor administrate este evident că prin cumpărarea autovehiculul de la persoane de etnie romă care nu figurau ca proprietar în actele mașinii, apelantul cât și soția sa au acceptat că cei care au realizat predarea mașinii și a actelor și au încasat banii nu sunt proprietari ci eventual mandatari ai proprietarului.
De altfel, soții B. au plătit impozitul datorat pe timp de 3 ani, pe numele reclamantului recunoscând astfel calitatea de fost proprietar a acestuia.
Plecând de la această stare de fapt în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
Rezultă din probele dosarului că această convenție a fost încheiată în fapt de către soția apelantului, aceasta fiind sigura care posedă permis de conducere. Dar aceasta nu înlătură caracterul de bun comun al autoturismului dobândit în timpul căsătoriei.
Este real că, obligația de a face decurgând din încheierea contractului, respectiv realizarea formelor necesare transcrierii dreptului de proprietate este o obligație intuitu personae.
Datoriile soților sunt personale câtă vreme nu se dovedește că fac parte din categoria celor comune. E. sunt prevăzute de art.32 Cod familiei care prevede că sunt comune obligațiile contractate de fiecare dintre soți pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsătoriei (art. 32 lit. C. Cod fam.).
Ori în cauză este evident că achiziționarea unui autoturism de o valoare și însemnătate pentru familie dovedește că obligația a fost asumată, pentru nevoile obișnuite ale căsniciei. Apelantul a recunoscut la interogatoriu ca autovehiculul a fost cumparat din bani comuni banii primiti ca dar de nunta si ca masina a fost cumparata pentru uzul comun al sotilor (pentru ca sotii sa aiba cu ce circula). Plecând de la această reținere se poate aprecia că apelantul are calitate procesuală pasivă.
Privitor la excepția prescripției, instanța are în vedere faptul că obligația asumată este una patrimonială cu consecința aplicării termenului de prescripție general însă din probele administrate rezultă că soția apelantului a plătit impozitul datorat cea ce echivalează cu o recunoaștere a dreptului pretins, astfel încât termenul de prescripție este suspendat.
Raportat la data introducerii acțiunii, precum și momentul înstrăinării autovehiculului pârâtului R. respectiv anul 2008 termenul general de prescripție nu este împlinit.
În ceea ce privește interesul, în mod corect instanța a analizat îndeplinirea cerințelor acestor condiții apreciind că reclamantul are un interes legitim născut și actual, personal și direct, interesul personal fiind inclus în această situație în noțiunea de interes general al societății de a deține o evidență reală a proprietarilor autoturismelor știut fiind că din această calitate decurg drepturi și obligații.
Cu privire la fondul cauzei într-adevăr se poate aprecia că instanța a încălcat principiul disponibilității și a prevederilor art. 129 alin. 6 C.
În primul rând instanța a obligat pârâții B. A. și R. V. să îndeplinească formalitățile necesare în vederea transcrierii autoturismului de pe numele reclamantului pe numele pârâtului B. A. și apoi pe numele pârâtului R. V. cu toate că în cererea de chemare în judecată pretențiile formulate împotriva lui B. A. au fost doar în sensul obligării acestui pârât să solicite transcrierea transmisiunii, iar prin precizarea de acțiune (file 32) s-a chemat în judecată și pârâtul R. V. prin care s-a solicitat obligarea acestuia la solicitarea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.
În modul de formulare a acțiunii s-a avut în vedere doar o obligație de a face și nu o obligație de rezultat așa cum în mod corect a învederat și apelantul prin apel.
Este evident că astfel s-a realizat o depășire a cadrului procesual fixat de reclamanți. F. dovedită temeinicia pretențiilor reclamantului se impune admiterea cererii formulate de acesta așa cum au fost formulate.
Pe de altă parte, reclamantul nu are calitate procesuală activă să ceară realizarea formelor de transcriere a formelor de proprietate de către pârâtul R. V. atâta timp cât între cei doi nu există un raport juridic direct, care să justifice formularea unei astfel de cereri. În cauză se impune a se reține și faptul că pârâtul R. V. nu a atacat hotărărea pentru el soluția instanței devenind irevocabilă. Nu sunt incidente nici dispozițiile art 47,48 C..
Pentru aceste considerente, văzând prevederile art. 296 C., tribunalul va admite apelul declarat de B. A. împotriva Sentintei civile nr. 11901/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J.i C.-N. pe care o va schimba in parte în sensul că va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. V. în contradictoriu cu B. A., R. V. și Instituia P. J. C. S. P. C. R. P. de C. si I. a V. si in consecinta va obliga pârâtul B. A. să solicite I. P. C. SPCRPCIV transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autoturismului marca Dacia 1310
TLX, culoare albă cu nr. de înmatriculare (...), motor 1., sasiu UU1R11711L23169449 de la reclamantul C. V. către B. A. si va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Întrucât intimatul C. V. este parte căzută în pretenții ca urmare a admiterii apelului, având în vedere însă și faptul că apelul a fost întemeiat doar în parte apreciind că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată cu onorariu de avocat sunt mari în comparație cu complexitatea și volumul cauzei, tribunalul în temeiul art. 274 C., va obliga intimatul C. V. să plătească apelantului suma de 500 lei cheltuieli parțiale în apel";.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul CV.,solicitând ca, în temeiul art. 304 pct. 9 C., să se admită recursul, să se modifice în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâtului B. A. la plata cheltuielilor de judecată în apel.
În motivarea recursului a fost făcut un scurt istoric al cauzei, au fost reproduse: în întregime petitele cererii de chemare în judecată; soluția primei instanțe; demersul procedural exercitat de pârâtul B. A. prin declararea apelului său; soluția instanței de apel, concluzionându-se de către recurent că deși urmare a apelului pârâtului B. A., practic acțiunea reclamantului a fost admisă exact în forma solicitată de reclamant, totuși, instanța de apel a apreciat că reclamantul ar fi căzut în pretenții față de apelantul B. A., obligându-l pe reclamant, în temeiul art. 274 C., la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale către apelantul B. A.
Această dispoziție, apreciază recurentul, este contrară legii, în condițiile în care, în urma admiterii în parte a apelului pârâtului, dispozitivul hotărârii atacate are exact forma solicitată de reclamant prin cererea introductivă, astfel încât, nu se poate aprecia în sensul art. 274 C., că reclamantul ar fi căzut în pretenții și că ar fi în culpă procesuală.
Practic, culpa este a instanței care ar fi încălcat principiul disponibilității.
Tot în motivarea recursului au fost invocate opinii doctrinare și jurisprudențiale referitoare la noțiunea de culpă procesuală, apreciindu-se că, în raport de aceste opinii, reclamantul nu este în culpă procesuală, întrucât, admițându-se în parte apelul pârâtului, instanța l-a obligat pe apelant să facă întocmai ceea ce reclamantul a solicitat, respectiv: T. a apreciat că în mod corect J. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului apelant, care susținea că nu el, ci soția sa a achiziționat autoturismul în cauză, din starea de fapt reieșind faptul că ambii soți împreună a achiziționat acest autoturism; T. a apreciat că în mod corect J. a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, cursul prescripției fiind întrerupt prin plata impozitului și prin vânzarea autoturismului către pârâtul R. V., însă a reținut că motivele pentru care s-a respins această excepție sunt eronate; T. a apreciat că în mod corect J. a respins excepția lipsei de interes a reclamantului, interesul său în această situație fiind inclus în interesul general al societății de a deține o evidență reală a proprietarilor autoturismelor.
Cu toate acestea, T. a constatat că J. a procedat în mod incorect obligând pârâții să îndeplinească formalitățile necesare în vederea transcrierii autoturismului de pe numele reclamantului pe numele pârâților, întrucât în acest mod s-au depășit limitele procesuale stabilite prin cererea de chemare în judecată, instanța încălcând astfel principiul disponibilității și constatând astfel că reclamantul ar fi în culpă procesuală.
Este adevărat că reclamantul s-a opus admiterii apelului pârâtului B. A. însă, raportat la toate motivele de apel invocate de acesta, reclamantul nu avea niciun interes să se opună, după cum nu avea niciun interes să atace hotărârea primei instanțe, câtă vreme, modul de formulare a dispozitivului raportat la petitul formulat împotriva pârâților B. A. și R. V. a diferit doar ca formă de modul de formulare indicat de reclamant în cererea de chemare în judecată.
Este eronată modalitatea de apreciere a instanței de apel, conform căreia obligarea de a solicita transcrierea este una de a face, iar obligarea de a îndeplini formalitățile necesare în vederea transcrierii este una de rezultat, prin raportare la opiniile doctrinare în acest sens, precum și având în vedere că în cuprinsul considerentelor instanța de fond nu a analizat diferența dintre obligația de a solicita transcrierea și pe aceea de a îndeplini formalitățile necesare transcrierii.
În opinia recurentului, dispozitivul sentinței atacate este rezultatul unei erori materiale, eroare care ar fi trebuit soluționată conform prevederilor art. 2812aC., astfel încât, soluția corectă în apel trebuia să fie aceea de respingere a apelului ca inadmisibil în temeiul art. 2812aC. Câtă vreme instanța de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a respins cele trei excepții invocate de apelant și că acțiunea reclamantului este întemeiată, singura problemă fiind generată de formularea dispozitivului, se poate concluziona că demersul procesual al apelantului a fost unul eșuat, elfiind cel căzut în pretenții și datorând reclamantului cheltuieli de judecată în apel. În consecință, arată recurentul, câtă vreme reclamantul nu este căzut în pretenții față de apelant, și nici nu este în culpă procesuală, se impune admiterea recursului, modificarea parțială a deciziei recurate, în sensul obligării apelantului la cheltuieli de judecată în apel către reclamant, în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocațial. Recursul este nefondat. În ceea ce privește toate acele motive de recurs prin care se face istoricul litigiului, se fac trimiteri la considerentele de fapt ale cauzei, Curtea constată că acestea intră sub incidența prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C., în prezent abrogate, nemaiputând fi cenzurate de către instanța de recurs, știut fiind că, urmare a abrogării prevederilor art. 304 cpt. 10 și 11 C. prin art. I pct. 1111din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 298/2005 și art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate decât aspecte de strictă nelegalitate a hotărârii recurate. Drept urmare, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de motive de netemeinicie care să implice o reanalizare a stării de fapt, ori o schimbare a acesteia, sau o reapreciere a probelor, și prin care să se reproducă istoricul litigiului ori a relațiilor dintre părți. Referitor la motivele de recurs prin care se fac aprecieri cu privire la soluția primei instanțe și la motivele avute în vedere de J. la pronunțarea sentinței fondului, Curtea constată că acestea intră sub incidența excepției inadmisibilității, întemeiată pe prevederile art. 282 alin. 1 coroborat cu art. 299 alin. 1 C., sentința J.i neputând fi criticată, omisso media, direct în recurs, în condițiile în care reclamantul nu a exercitat împotriva acestei sentinței calea de atac a apelului. Singurul motiv de nelegalitate din recursul reclamantului este cel prin care se critică obligarea reclamantului, de către instanța de apel, la cheltuieli de judecată în apel față de pârâtul apelant B. A., concomitent cu necesitatea obligării intimatului B. A. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată aferente apelului. Pentru ca reclamantul să poată obține, prin prisma art. 274 C., o soluție de obligare a pârâtului apelant B. A. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantului în faza de judecată a apelului, ar fi fost absolut necesar ca apelul pârâtului B. A. să fi fost respins de către Tribunalul Cluj, soluție în raport de care pârâtul B. A. ar fi fost căzut în pretenții, în apel, față de reclamantul intimat. Această ipoteză nu este prezentă în speță, întrucât, apelul pârâtului B. A. a fost admis - fiind irelevant faptul că, urmare a admiterii acestui apel, dispozitivul hotărârii concordă cu modalitatea în care au fost formulate petitele cererii introductive de instanță -, iar față de soluția de admitere a apelului pârâtului, reclamantul intimat este parte căzută în pretenții față de apelant, în sensul noțiunii conținută în art. 274 C. Reclamantul ar fi fost îndreptățit la a-i fi acordate cheltuielile de judecată ce i-au fost ocazionate în faza de judecată a apelului, prin obligarea pârâtului apelant B. A. la plata acestor cheltuieli, doar dacă apelul pârâtului B. A. ar fi fost respins de către T. Așa fiind, Curtea constată că acest motiv din recursul reclamantului este nefondat. Culpa procesuală a reclamantului intimat în apel rezidă din poziția sa procesuală, manifestată în faza de judecată a apelului, concretizată în opoziția sa vehementă, de respingere a acestui apel (f. 20 dosar apel), și evidențiată o dată în plus prin exercitarea recursului pendinte. Potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, în aplicarea art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care a câștigat procesul este îndreptățită să solicite instanței obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate celui care a câștigat procesul, cu purtarea respectivei cauze. În speță, în lumina jurisprudenței C.E.D.O. și a dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., corect a apreciat instanța de apel că este întemeiată solicitarea pârâtului apelant, de obligare a reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată în apel, parțiale, în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial, putându-se afirma că aceste cheltuieli de judecată cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite, cu titlu de onorariu avocațial, de partea care solicită acordarea lor. Curtea Constituțională a României, prin D. nr. 401/(...), respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absența unei prevederi constituționale exprese în acest sens, ca instanța să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. O asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cer, lichid și exigibil. În același sens s-a pronunțat constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa, când, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. Astfel, în Hotărârea din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu împotriva României (cererea nr. 28104/03), publicată în Monitorul Oficial nr. 597/(...), Curtea a statuat în sensul că un „reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului";. Examinând recursul reclamantului, sub aspectul susținerii conform căreia cheltuielile de judecată la care a fost obligat, nu sunt justificate, întrucât, reclamantul nu este în culpă procesuală și nu a căzut în pretenții, Curtea constată că acesta este vădit nefondat, motivat pe următoarele argumente: Reclamantul s-a opus în mod expres pretențiilor pârâtului apelant, aspect confirmat de concluziile scrise depuse la dosarul de apel (f. 20, 22), și prin care a solicitat respingerea acestui apel ca nefondat. Mai mult decât atât, prin recursul pe care l-a promovat împotriva deciziei T.ui, reclamantul a arătat, în esență, că nu trebuia exercitat apelul împotriva sentinței fondului, întrucât, aceasta conținea doar o diferență de exprimare formală față de forma solicitată de reclamant, poziție care echivalează cu o opoziție fermă la apelul pârâtului. Drept urmare, nu poate fi primită susținerea recurentului, în sensul că nu ar fi în culpă procesuală. De asemenea, față de soluția de admitere a apelului pârâtului, reclamantul intimat este căzut în pretenții față de apelant, astfel încât, și această susținere din recursul pârâtului se impune a fi respinsă ca nefondată. Acordarea cheltuielilor de judecată într-o anume fază procesuală nu este condiționată de modul în care este redactat dispozitivul hotărârii, respectiv, dacă acesta concordă sau nu, din punct de vedere formal, cu petitul cererii de chemare în judecată, ci depinde în mod strict și necesar de soluția efectiv pronunțată, cheltuielile de judecată fiind acordate întotdeauna, dacă sunt dovedite și justificate, în favoarea părții care a câștigat procesul, respectiv, căreia i-a fost admisă acțiunea - la judecata în fond -, ori calea de atac - la judecata în apel sau în recurs. Drept urmare, în apel, față de soluția de admitere a apelului pârâtului, acesta este cel care a câștigat procesul, în timp ce reclamantul intimat a pierdut procesul, este căzut în pretenții în apel, față de apelant, astfel încât, în mod corect și legal instanța de apel a dispus obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată către apelant. Nu se poate reține susținerea recurentului, în sensul că instanța de apel ar fi încălcat principiul disponibilității prin modalitatea în care a dispus cu privire la cheltuielile de judecată în apel, câtă vreme, prin prisma art. 129 alin. final C., rap. la art. 274 C., instanța de apel s-a pronunțat strict în limitele cu care a fost învestită de către apelant, sesizarea instanței de apel vizând și cheltuielile de judecată în apel. Nefondat apreciază recurentul că în cauză ar fi fost incidente dispozițiile art. 2812aC., câtă vreme, modul în care o instanță dispune asupra cheltuielilor de judecată ocazionate părții care a câștigat procesul nu poate fi echivalat cu o eroare materială care să fie susceptibilă de îndreptare, lămurire în condițiile art. 281 și urm. C., ori despre dispoziții potrivnice sau despre necesitatea completării unei hotărâri în condițiile art. 2811și urm. C. Pe cale de consecință, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs. PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. V., împotriva deciziei civile nr. 4. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C. GREFIER A.-A. M. Red.CMC/dact.MS 2 ex./(...) J.fond: M.C.H. J.apel: F.S.Bolchiș/D.Tatu
| ← Decizia civilă nr. 46/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Sentința civilă nr. 6/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
