Decizia civilă nr. 101/2013. Ordonanta presedintiala

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 101/R

Ședința publică din 20 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: Ț. D.

J. ecător: P. M. B.

J. ecător:P. G. G.

G. ier: O. V.

Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurenta O. B. M. cu dom. în B. M., B-dul T. nr. 24/18, jud. M. și în sat C., nr. 235, com. Dumbrăvița, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 8727/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, având ca obiect ordonanță președințială. La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare se prezintă recurenta O. B. asistată de avocat Supuran A. I., pentru intimații C.

V. F. și C. S. D., avocat Andrișan A. . Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentanta recurentei O. B. M., avocat Supuran A. depune la dosar timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Reprezentantul intimaților, avocat Andrișan A. depune la dosar întâmpinare și împuternicire avocațială.

Instanța în ședință publică comunică reprezentantei recurentei un exemplar al întâmpinării.

Reprezentanta recurentei O. B. M., avocat Supuran A. solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru studiul întâmpinării.

Instanța lasă cauza la a doua strigare având în vedere cererea formulată de reprezentanta recurentei.

La apelul nominal făcut la a doua strigare se prezintă recurenta O. B. asistată de avocat Supuran A. I., pentru intimații C. V. F. și C. S.

D., avocat Andrișan A. .

Reprezentanta recurentei O. B. M., avocat Supuran A. depune la dosar în cadrul probei cu înscrisuri, fișa de calcul penalități întârziere _

-_, chitanța nr. CHDRS12 1., certificate pentru conformitate cu originalul, și protocolul încheiat la_ în copie necertificată pentru conformitate cu originalul. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentantul intimaților, avocat Andrișan A. de asemenea arată că nu mai are alte cereri de formulat.

T. constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra recursului.

Reprezentanta recurentei O. B. M., avocat Supuran A. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1750 lei reprezentând onorariu de avocat și taxa judiciară de timbru în prima fază de judecată și în recurs. Depune la dosar chitanța nr. 29/_ atestând plata onorariului de avocat în cuantum de 300 lei.Apreciază faptul că hotărârea instanței de fond este nelegală. În mod greșit s-a reținut că urgența și neprejudicierea fondului nu sunt îndeplinite, iar aparența profită pârâților. Arată că intrarea în posesia apartamentului atrage după sine și obligația de achitare a taxelor și utilităților, dar soții C. neplătind, au generat o situație ce trebuie îndreptată de urgență, recurenta fiind nevoită să promoveze prezenta acțiune. În mod greșit s-a reținut că pârâții își exercită până la desființarea contractului un drept la care reclamanta a achiesat prin semnarea actului notarial. Prin semnarea actului notarial, recurenta nu și-a asumat obligația de a achita taxele pentru întreținere generate de soții C. . Susține în totalitate concluziile scrise pe care le depune la dosar.

Reprezentantul intimaților, avocat Andrișan A. solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanței pe care o depune la dosar. Apreciază faptul că în cauză nu se justifică urgența cerută deoarece imobilul se află în posesia intimaților de mulți ani și până acum recurenta nu a formulat nicio acțiune de drept comun deși facturile erau și până acum neplătite.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra recursului de față, tribunalul constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8727 din_ pronunțată de Judecătoria Baia

Mare s-a respins cererea formulată de reclamanta O. B. M. în

contradictoriu cu pârâții C. V. F. și C. S. D. și la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele sentinței se reține că, în fapt între părți a intervenit contractul autentic de la filele 14-15 prin care deși părțile sunt reținute ca promitenți vânzător și cumpărător, se reține explicit că spațiul apartament intră în posesia pârâților din prezentul dosar la data de_ .

Contractul este supus unei condiții suspensive respectiv aceea a achitării celei de a doua tranșă din prețul stabilit.

Nu este atributul instanței învestită cu soluționarea prezentului dosar să stabilească dacă s-a încheiat un antecontract sau un contract de vânzare cumpărare propriu zis. Cert este că pârâții au intrat în posesia apartamentului folosindu-l în baza convenției părților (în mod legal) până prin 2010 când l-au părăsit fără să achite diferența de preț și fără să intervină o rezoluție a contractului.

Prin urmare aparența dreptului profită pârâților aceștia folosind în mod legal spațiul.

În mod evident fondul raportului contractual ar fi prejudiciat dacă înainte de a fi desființat (lato sensu) contractul încheiat pârâții ar fi lipsiți printr-o hotărâre judecătorească tranzitorie (provizorie) de posesie.

Nici urgența nu este probată în condițiile în care pârâții nu mai locuiesc în spațiu și oricum pentru prejudiciile directe (modificări, degradări aduse spațiului) și indirecte (pagube prezumate apartamentelor vecine) pârâții pot fi trași la răspundere civilă de către reclamantă.

Faptul că reclamanta nu are un alt spațiu de locuit și nici venituri nu are relevanță în cauză în condițiile în care pârâții își exercită până la desființarea contractului un drept la care reclamanta a achiesat prin semnarea actului amintit.

Cererile părților vizând cheltuieli de judecată au fost respinse, reclamanta aflându-se în culpă procesuală, iar pârâtul nefăcând dovada cheltuielilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs O. B. M. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că, urgența este justificată de faptul că în octombrie 2012 îi expiră viza de flotant. Soții C. nu au achitat taxele pe care trebuiau să le achite, motiv pentru care a fost dată în judecată de SC

"Electrica";SA și Drusal. Pasul următor ar fi executarea silită, situație în care nu dorește să ajungă având 3 copii. Urgența trebuie interpretată prin raportare la momentul în care recurenta a ajuns dată în judecată, acum, în acest moment nu are de la cine împrumuta bani, nu ajung banii și pentru îngrijirea, creșterea și educarea a 3 copii și plata taxelor realizate de soții C. .

Iminența este dovedită prin prisma acestor aspecte. Reclamanta având 3 copii, iar obligația legală de îngrijire a acestora are caracter de continuitate, în

momentul în care a apreciat că nu mai poate face față cheltuielilor, că interesul superior al copiilor este pus în pericol, a promovat prezenta acțiune.

Recurenta a formulat solicitarea până la soluționarea dosarului_ a Judecătoriei B. M. . Rezoluțiunea solicitată de intimați atrage repunerea părților în situația anterioară.

În probațiune s-a depus sentința civilă nr. 10991 din 21 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Baia Mare, nota de plată eliberată de Direcția de venituri din cadrul Municipiului B. M., copie după "Protocolul"; încheiat la 25 ianuarie 2013, a fișei de calcul penalități de întârziere.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 299, 581, 304 pct. 9, 274 și 312 Cod procedură civilă.

Intimații C. V. și C. S. D., prin întâmpinarea depusă (f.29) au solicitat respingerea recursului, cu motivarea că, în dosarul nr._ au solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți și obligarea pârâtei să restituie 6.000 E plătit cu titlu de avans și 3.000 E cu titlu de îmbunătățiri realizate. Consideră că ei au un drept de retenție cu privire la imobilul în cauză. Nu se justifică urgența deoarece imobilul se află în posesia lor de mulți ani și până acum recurenta nu a formulat nicio acțiune de drept comun deși facturile erau și până acum neplătite. Intimații nu locuiesc în imobil de mult timp, astfel că alte cheltuieli nu se justifică. Urgența nu se presupune că trebuie dovedită de părți și motivată de judecător. Reclamanta își justifică urgența motivat de faptul că există facturi la utilități care trebuie plătite. Nu s-a făcut dovada faptului că acele cheltuieli ar trebui plătite de ei.

Analizând sentința atacată prin prima motivelor de recurs și în considerarea dispozițiilor art. 312, 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Reclamanta O. B. M. este proprietara apartamentului situat în B.

M., Bd. T. . Nr. 24/18. La data de 27 noiembrie 2009 între părți s-a încheiat actul sub semnătură privată intitulat "Promisiune bilaterală de vânzare- cumpărare"; având ca obiect apartamentul în litigiu. La data încheierii acestui act promitenții cumpărători au intrat în posesia imobilului.

În prezent pe rolul Judecătoriei B. M. se află în curs de soluționare dosarul cu nr._ unde reclamanți sunt soții C. V. și S. și care au solicitat rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiat de părți, precum și un drept de retenție asupra apartamentului până la plata sumei pe care promitenta vânzătoare o datorează.

Deoarece în perioada 2009-2012 nu au fost achitate toate taxele datorate la "Drusal"; și "Electrica";SA cele două societăți au chemat-o în judecată pe reclamantă, în calitate de proprietar al apartamentului și care a fost obligată la plata contravalorii cheltuielilor și taxelor neachitate. După pronunțarea acestei sentințe reclamanta a promovat prezentul litigiu.

Pe lângă condițiile generale ce trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete care intră în conținutul acțiunii civile, admisibilitatea ordonanței

președințiale presupune și îndeplinirea anumitor condiții speciale, care se desprind din art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă. Aceste condiții speciale sunt: urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate, prin măsura luată să nu se prejudece fondul.

Art. 581 alin. 1 enumeră categoriile generale de situații caracterizate prin urgență: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În cauză așa cum s-a arătat reclamanta a predat apartamentul pârâților în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare în anul 2009. Deci, ocuparea imobilului de către pârâți s-a realizat cu acordul reclamantei, astfel că, prin cererea formulată de reclamantă pentru evacuarea pârâților după aproape 3 ani de la ocupare nu se poate reține că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială lipsind caracterul urgent al cererii. Faptul că pârâții nu au achitat taxele comunale pentru o perioadă de timp nu este de natură a justifica urgența măsurii de evacuare solicitată de către reclamantă, atâta timp cât convenția în baza căreia pârâții au ocupat spațiul de locuit încă nu a fost desființată. Taxele comunale neachitate de către pârâți le poate valorifica reclamanta printr-un alt proces.

Recurenta a mai invocat faptul că urgența măsurii este determinată și de faptul că are 3 copii în întreținere și că nu are posibilitate să-i întrețină și pe minori și să achite taxele datorate de pârâți. Din ancheta socială efectuată (f.

57) reiese că recurenta locuiește cu soțul ei, fără loc de muncă, cu soacra care este pensionar și cu 2 copii în vârstă de 14 respectiv 5 ani. Nici aceste aspecte invocate de recurentă se apreciază că nu au relevanță și nu determină caracterul urgent al măsurii solicitate, atâta timp cât în această situație s-a aflat recurenta și în anul 2009 când a permis pârâților să locuiască în apartamentul în litigiu.

Pe cale de consecință, se apreciază că recursul este nefondat urmând a fi respins conform dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

În privința cheltuielilor de judecată solicitate de către intimați reprezentați prin avocat, raportat la natura litigiului și volumul de muncă depus de apărător, se apreciază că suma de 2.000 lei este prea mare urmând a fi reduse la 500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de O. B. M. în contra sentinței civile nr. 8727 din_ a Judecătoriei B. M., județul M. .

Obligă pe recurentă să plătească intimaților 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi 20 februarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

Ț. DP M.

B.

, P. G. G.

O.

V.

Red. P.G.G./_

T.Red. O.V./_ /2 ex.

J. . la fond: D. D.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 101/2013. Ordonanta presedintiala