Decizia civilă nr. 289/2013. Ordonanta presedintiala
Comentarii |
|
cod operator 4204
Dosar nr. _
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 289/R
Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. W.
J. ECĂTOR: G. G. P.
J. ECĂTOR: M. B. P.
GREFIER: C. M.
Pe rol este soluționarea recursului declarat de către pârâții R. N., domiciliat în P. de sub M., nr. 485/A jud. M., C. G., domiciliat în
P. de sub M., nr. 485, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 2328 din_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurenților, avocat I. V., intimatul C. I. . Se prezintă moștenitorii recurentului C. G., numiții R. Ana, Longa M., C. M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, un înscris din partea moștenitorilor recurentului C. G., anexând acte de stare civilă.
Moștenitorii recurentului C. G., numiții R. Ana, Longa M., C.
M., întrebați fiind, arată că sunt surorile, respectiv fratele defunctului C. G. și doresc să continue procesul intentat de fratele lor.
Intimatul C. I., întrebat fiind, arată că nu mai are înscrisuri de depus.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta recurenților, avocat I. V. solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris, apreciind inadmisibilă ordonanța președințială, solicită casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza pe fond, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii formulate de reclamanți. Cu 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și transportul, depune la dosar chitanța privind onorariu avocațial.
Intimatul C. I. solicită să i se dea partea lui așa cum i se cuvine, nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă 2328 din 24.X.2012 pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus s-a admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul C. I. împotriva pârâților R. N. și C. G., și în consecință s-a dispus sistarea lucrărilor la gardul de beton și lemn despărțitor, dintre proprietățile părților. S-a respins petitul privind refacerea la loc a gardului și amplasarea acestuia pe linia de hotar inițială.
În considerentele sentinței se arată că:
Instanța, față de susținerile părților și din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv extras c.f., schiță de amplasament, denunț penal și pozele realizate în teren, în baza prev. art. 581 și urm. C. pr. civ., urmează să admită în parte cererea de față și să dispună sistarea lucrărilor la gardul de beton și lemn ce desparte proprietățile părților, pentru următoarele motive:
Așa cum rezultă din extrasul c.f. depus de petent, acesta este proprietar asupra suprafeței de 2413 m.p. teren, în c.f. 50087 P. de sub M., iar în perioada în care a fost internat la spital, pârâții, vecini nemijlociți cu acesta, au demolat gardul vechi, este adevărat, proprietatea lor și au început edificarea altui gard cu fundație de beton, așa cum susține reclamantul, însă, conform acelorași susțineri ale reclamantului, pârâții ar fi depășit linia de mejdă, ocupând suprafața totală de 500 m.p. teren, din cei 2413 m.p., a căror proprietar este reclamantul.
Urgența măsurii luate prin ordonanța de față, rezultă din aceea că, construirea acelui gard pe fundație de beton pe proprietatea reclamantului, ar prejudicia pe reclamant, desființarea gardului urmând a se face doar în urma unor lucrări mai elaborate.
Vremelnicia măsurii luate de instanță rezultă din însăși situația de fapt menționată de reclamant, stabilirea între părți a mejdei reale, va definitiva litigiul început .
Instanța urmează să respingă petitul reclamantului, privind refacerea gardului și amplasarea lui pe linia de hotar, pe motiv că acest petit nu întrunește prev. art. 581 C. pr. civ. :caracterul de urgență respectiv un prejudiciu inerent.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs R. N. și C. G. (decedat în cursul procesului și care are ca moștenitori pe R. Ana, Longa M. și C. M. ) care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței de fond și rejudecând cauza pe fond să se respingă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamant. În subsidiar să respingă ca nefondată acțiunea.
În motivarea recursului se arată că acțiunea este inadmisibilă pentru că s-a solicitat revendicarea unei suprafețe de teren și grănițuire pe considerentul că, ordonanța președințială astfel formulată a tins către o soluționare a fondului cauzei și nu altceva.
Acțiunea civilă având ca obiect "revendicarea"; a fost înregistrată doar la data de 21.XI.2012.
Intimatul C. I. prin întâmpinarea depusă (f. 9) a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că, pe rolul instanței este înregistrată acțiune având ca obiect revendicare imobiliară și grănițuire cu privire la terenul situat la locul numit "Acasă"; înscris în CF 2042 P. de Sub M. .
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată următoarele:
Părțile dețin terenuri învecinate, reclamantul fiind coproprietarul tabular asupra suprafeței de 2413 mp teren înscris în CF 50087 P. de Sub M. nr. top. 1033 împreună cu C. Ilie. În prezent pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus se află înregistrat dosarul_ având ca obiect revendicare și stabilirea liniei de hotar între imobilele proprietatea părților.
Deoarece pârâții au stricat o parte din gardul despărțitor și au început construirea unui nou gard fără a respecta amplasamentul vechiului gard se apreciază că în mod corect instanța de fond a admis cererea de ordonanță președințială dispunând sistarea lucrărilor în mod vremelnic. Este adevărat că în momentul pronunțării sentinței recurate nu era înregistrată acțiunea de drept comun, instanța de fond a avut în vedere și alte aspecte, respectiv plângerile penale formulate de reclamant din 21 august 2012 cu privire la mutarea gardului de către pârâți în timpul cât el a fost internat în spital.
Pe cale de consecință urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de R. N. și C. G. (decedat în cursul procesului, proces continuat de moștenitorii R. Ana, Longa
M. și C. M. în contra sentinței civile nr. 2328 din 24.X.2012 a Judecătoriei Vișeu de Sus județul M. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
W. DP G. | G. | , P. M. B. | M. | C. |
Red.: P.G./_
T.red.: M.C./_ / 2 ex.
J. ecător la fond: G. Mariș
← Decizia civilă nr. 101/2013. Ordonanta presedintiala | Decizia civilă nr. 159/2013. Ordonanta presedintiala → |
---|