Decizia civilă nr. 1030/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE CIVILA Nr. 1030/R/2013
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE M. O. -S.
Judecător E. L.
Judecător D. -I. T. Grefier E. C.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind recurenta S. R. DE
R., împotriva Sentinței civile nr. 10246/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr._, privind și pe intimat T. I.
E. S., având ca obiect, pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatei SC T. I. E. S. Ș CLUJ-NAPOCA, prin av. SUCIU R., constatând lipsa celorlalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
T. ul constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
Se constată că prin serviciul registratură, la data de 23 sept.2013, s-a depus la dosar un răspuns la întâmpinare de către recurentă, prin care aceasta solicită admiterea pe fond a cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată în scris.
De asemenea, față de natura cauzei, raportul juridic, din oficiu invocă excepția de necompetență materială a T. ului Cluj-Secția civilă.
Reprezentanta intimatei solicită admitere excepției de necompetență materială a T. ului Cluj-Secția civilă.
T. ul lasă cauza în pronunțare pe excepția invocată.
T. UL
Prin Sentinta civila nr. 10246/_, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, în dosar nr._ a fost respinsa ca neintemeiata cererea formulata de reclamanta S. R. de R., in contradictoriu cu SC
I. E. S. .
A fost obligata reclamanta la plata in favoarea paratei a sumei de 200 lei reprezentand onorariu avocatial.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de
radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
De asemenea, in conformitate cu prevederile alineatului urmator, cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. In executarea acestei legi au fost emise HG nr.977/2003 si HG nr.978/2003, care stabilesc printre altele cuantumurile lunare ale taxei pe categorii de platitori, modalitatea de incasare si scutire de la plata, modalitatea calculului penalitatilor de intarziere.
Prin Sentinta nr. 64 din 16 februarie 2009 Curtea de Apel Cluj, mentinuta in totalitate prin Decizia nr. 607/2011 a I. - Sectia contencios Administrativ si Fiscal, a fost anulat art.3 alin.2 din HG nr.977/2003, respective art.3 alin.2 din HG nr.978/2003, texte invocate de reclamanta in raspunsul la intampinare si potrivit carora, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunitati ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, retinandu- se ca potrivit art.40 alin.3, sunt obligate la plata taxei doar persoanele beneficiare ale celor doua servicii publice, notiunea de "beneficiar"; fiind atribuita atat in interpretarea oficiala, cat si ca ea gramaticala numai subiectelor de drept care sunt in mod direct destinatarii acestor servicii.
Intr-adevar, din interpretarea art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994, rezulta ca obligatia de a plati taxa pentru cele doua servicii publice revine persoanelor juridice si celorlalte entitati enumerate de art.40 alin.3, in calitate de beneficiari ai acestor servicii. Cum nici in Legea nr.41/1994, nici in alte acte normative nu poate fi identificat nici un text care sa defineasca notiunea de "beneficiar";, sensul acestei notiuni nu poate fi decat acela de drept comun, respectiv de persoana care beneficiaza de ceva (sursa DEX), ceea ce presupune ca persoana beneficiara sa se foloseasca in concret de serviciul pus la dispozitie in mod direct.
In alta ordine de idei, instanta a retinut ca, respingandu-se exceptia de neconstitutionalitate a art.40 alin.3 din Legea nr.41/1991, prin Decizia nr.297/2004 a CCR, s-a retinut ca obligatia prevzuta de text este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiaza, in diferite modalitati, de serviciile publice respective
. De asemenea aceleasi considerente au stat la baza pronuntarii si a Deciziei nr.331/2006 a CCR.
Instanta a constatat ca, intr-adevar, legislatia europeana si recomandarile europene privitoare la taxa radio-tv permit statelor sa stabileasca plata unor asemenea taxe, chiar daca platitorul nu are calitatea de beneficiar, insa aceasta este doar o optiune a statului membru, si nu o obligatie.
In conditiile in care prin legea fundamentala nu s-a impus plata unei taxe radio pentru servicii de radio si televiziune, independent de existenta calitatii de beneficiar, legiutorul constitutional prevazand reglementarea domeniului prin lege organica, art.31 alin.5 din Constitutia R. iei urmeaza a fi interpretat in favoarea destinatarilor acestui text.
In cauza dedusa judecatii, revenea reclamantei sarcina probei, si anume, aceea de a face dovada ca parata a fost beneficiara serviciului radio, prin vreuna dintre modalitatile aratate in raspunsul la intampinare. Astfel, instanta nu poate retine sustinerile reclamantei conform carora legea instituie o prezumtie legala (absoluta) a detinerii de receptoare radio de persoanele juridice, calitatea de beneficiar nefiind conditionata de posesia concreta a receptoarelor sau ca legiuitorul a inteles in cazul persoanelor juridice sa nu faca deosebire dupa cum acestea detin sau nu receptoare, taxa fiind insitutita pentru toate persoanele juridice.
Este de observat din modul in care este redactat art. 40 alin.3 din Legea nr.41/1994 ca legiuitorul a conditionat plata taxei radio de existenta calitatii de beneficiar a persoanei juridice si ca nu a instituit taxa in sarcina tuturor persoanelor juridice independent de posesia concreta a receptoarelor radio.
De aceea, instanta a apreciat ca reclamantei ii revine sarcina probei, iar aceasta nu a depus decat un set de facturi fiscale emise pe numele paratei de SC FFEE Electrica Furnizare Transilvania Nord SA (f.6-15), facturi in care se gaseste inserata taxa radio, fara ca acestea sa fie macar insusite prin semnatura de parata si fara a se face macar dovada comunicarii acestor facturi. Astfel nu s-a dovedit nici macar ca intre furnizorul de energie electrica si parata s-ar fi incheiat un contract de furnizare a energiei electrice. Fata de cele mai sus expuse si coroborand prevederile legii cu cele constitutionale, observand ca art.3 alin.2 din HG nr.977/2003 si art.3 alin.2 din HG nr.978/2003 au fost anulate, vazand si Decizia nr.297/2004 a CCR, instanta apreciaza ca nu poate perceputa o taxa pentru servicii de radiodifuziune de plano, ci doar persoanelor fata de care s-a facut dovada ca sunt beneficiarii serviciului. Cum reclamanta nu a facut dovada ca parata a beneficiat in concret de serviciul de radiodifuziune, solicitarea ca aceasta sa plateasca taxa radio este neintemeiata. Astfel, instanta va respinge cererea ca neintemeiata, atat cu privire la petitul principal, cat si la cel privind penalitatile de intarziere.
Totodata, vazand ca reclamanta a cazut in pretentii iar reclamanta a solicitat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata, in temeiul art.274 alin.1 C.p.c, instanta a obligat reclamanta la plata catre parata a sumei de 200 lei reprezentand onorariul avocatial conform chitantei nr. RT0171/_
.
Impotriva hotararii a declarat recurs reclamanta
SRR solicitand admiterea recursului, schimbarea hotararii atacate in sensul admiterii actiunii si obligarea paratei la plata sumei de 704,88 lei reprezentand taxa pentru serviciul public de radiodufiziune in cuantum de 600 lei aferente perioadei aprilie 2010-aprilie 2011, iunie 2011- decembrie 2011 si penalitati de intarziere in cuantum de 104,88 lei stabilite la data de_ .
Cu privire la efectele HG nr. 977/2003, în condițiile în care dispozițiile art. 3 alin. 2 din aceasta au fost anulate de instanța de contencios prin Sentința civila nr. 185/2010 a Curții de Apel Cluj, sentința rămasa definitiva si irevocabila prin Decizia civila nr. 607/_, pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, publicata in Monitorul Oficial al României, rugam instanța de judecata sa aibă in vedere următoarele:
Hotărârea de anulare a disp.art.3 alin.2 din H.G. nr. 977/2003, privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, cu modificările și completările ulterioare (in speța Sentința civila nr. 185/2010 a Curții de Apel Cluj, sentința rămasa definitiva si irevocabila prin Decizia civila nr. 607/_, pronunțata de Inalta Curte de Casație si Justiție) are efecte
general obligatorii, iar acestea nu se vor produce decât de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv_ .
Astfel pentru intervalul aprilie 2010 -_, pârâta datorează taxa pentru serviciul public de radiodifuziune atât în baza dispozițiilor H.G. nr.977/2003 cât și a art.40 alin.3) din Legea nr.41/1994.
Potrivit art. 40 alin. 3) din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările ulterioare, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele
acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Pe cale de consecință, anularea dispozițiilor cuprinse în art. 3 din hotărârea de guvern mai sus menționată nu poate avea ca efect anularea obligației de plată a taxei radio de către toate persoanele juridice cu sediul în România, având în vedere că actul normativ ce reglementează această obligație, respectiv Legea nr.41/1994 republicată, este în vigoare. Așadar, pentru perioada_ -decembrie 2011, pârâta datorează taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în baza dispozițiilor art. 40 alin.3) din Legea nr. 41/1994.
Pe fondul cauzei, in ceea ce privește calitatea societății pârâte de beneficiară a serviciului public de radiodifuziune, contrar celor reținute de
judecătorul fondului, solicită instanței de recurs să aibă în vedere următoarele aspecte:
Dovada calității pârâtei de beneficiar a serviciilor de taxă radio, rezultă din conținutul art.40 alin 3 din Legea 41/1994. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice.
Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși i-a considerat că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe.
In acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că, existența unei prezumpții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probăm stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune.
Rezultă din cele prezentate, aplicabilitatea prevederilor art.40 alin. 3 din Legea 41/1994 care menționează faptul că "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
Instituirea unei astfel de prezumpții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art.40 al legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și a SRTV, prin Legea nr.533/2003.
Această modificare a făcut de altfel, obiectul controlului Curții Constituționale, care s-a pronunțat prin Deciziile nr.297/2004, nr. 331/2006, in sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr.297/2004 care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.40 alin (3) din Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că obligația de plată a taxei
radio în ceea ce privește persoanele juridice, cade in sarcina celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.
De asemenea, în ceea ce privește sintagma de beneficiar al serviciului public de radio, solicita instanța să aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art 40 alin 3 din Legea 41/1994.
In acest sens precizeaza, că potrivit Deciziei nr. 297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, că susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția.
Recurenta redă alăturat criticile: "...obligativitatea plății de către toate persoanele juridice române a taxei pentru serviciul public, independent de condiția deținerii de receptoare, este nejustificată, întrucât textul de lege criticat nu ia în considerare ca unele dintre acestea să nu dețină receptoare...".
Totuși pentru a nu se interpreta in mod eronat sintagma "...celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective..." considerăm că trebuie avute în vedere atât rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea deciziei, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin. 3 alin Legea 41/1994.
Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 a reținut prin deciziile nr. 159/2004, nr. 297/2004 și 331/2006, că art. 31, 134 și 135 alin. 1 din Constituția României nu sunt încălcate, deoarece serviciile publice, definite ca activități desfășurate sau autorizate de administrația publică, (prin care se realizează nevoi sociale de interes public, au regim specific de drept public, derogatori de la dreptul comun. S-a mai arătat că "în funcție de contextul economico-financiar și de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate interveni prin măsuri care să răspundă nevoilor de stimulare anumitor activități, fără ca opțiunea legiuitorului care stabilește destinatarii acestor măsuri să aibă caracter discriminatoriu.
De asemenea, înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004.
Astfel, prin decizia amintită, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele:
In cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau 7V, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar ...obligativitatea plății acestor două taxe".
" De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice..."
"Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel Cluj au abordat-o".
De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama
instanța de judecată la pronunțarea hotărîrii, menționăm faptul că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei radio iși găsește reglementarea constituționala in art. 31 alin 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare.
. 2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome.
Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât si obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.
Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea si funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin.5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
In acest context, fundamentul plații taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat în concluzie, în mod esențial, de obligația constituțională a cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului (cheltuiala privind organizarea si funcționarea SRR, rezultând, după cum am arătat, din obligația constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, dar și din cea de a asigura și de a stimula accesul la cultură) o desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului și deci afectarea acestui drept, al oricărui cetățean, persoana fizica sau juridică (fiind cunoscut faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și persoana juridică este considerată cetățean).
Prin intampinarea formulata, intimata
SC T. I. E. S. a solicitat respingerea recursului si mentinerea ca temeinica si legala a hotararii de fond.
La termenul de judecată din data de_, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a T. ului Cluj-Secția civilă.
Analizând excepția invocată, tribunalul constată că este întemeiată, astfel că urmează să fie admisă pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S. R. De R. a solicitat obligarea pârâtei SC T. I. E. S. la plata sumei de 600 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, precum și penalități aferente în sumă de 10,88 lei, fiind vorba despre raporturi juridice între persoane care au calitatea de profesioniști, astfel cum este definită această calitate prin art.3 alin.2 și 3 C.civ., conform căruia "Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ";.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru
cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale, precum si, in raport cu natura si numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. T. ele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului B. și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea T. ului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzand posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
T. ele comerciale Argeș, Cluj și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă
relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Ca urmare, tribunalul va admite excepția necompetenței T. ului Cluj-Secția civilă și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea T. ului specializat Cluj.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului Cluj.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta
S.R.R. împotriva Sentinței civile nr. 10246 din_, pronunțată în dosar nr._, al Judecătoriei Cluj-Napoca, în favoarea T. ului Specializat Cluj.
Fără cale de atac.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, M. O. -S. | Judecător, E. L. | Judecător, D. -I. T. |
Grefier, E. C. |
E.C. 30 Octombrie 2013 Jud fond - C. IO. cu Red. OSM/tehn AP-_
| ← Decizia civilă nr. 817/2013. Pretenții | Sentința civilă nr. 156/2013. Pretenții → |
|---|
