Decizia civilă nr. 805/2013. Pretenții
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 805/R/2013
Ședința publică de la 03 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. L.
Judecător M. O. -S. Judecător D. -I. T. Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenta S. R. DE R. împotriva sentinței civile nr. 6073 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca privind și pe intimat SC D.
S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatei, avocat Cătineanu I., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că recursul este declarat în termen, este motivat și comunicat.
Se constată că la data de_ s-a depus la dosar prin registratură din partea intimatei întâmpinare la care sunt atașate dovezile cheltuielilor de judecată (filele 9-15).
Reprezentanta intimatei, avocat Cătineanu I. depune la dosar cu titlu de practica judiciară două hotărâri și anume Sentința civilă nr. pronunțată de către Curtea de Apel Cluj și Decizia nr. pronunțată de Î.C.C.J. Arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intimatei solicită instanței respingerea recursului formulată de către reclamantă, menținerea în totalitate a sentinței atacate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocațial.
ul reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin Sentinta civila nr. 6073/2013 pronuntata in dosar nr._ al
J. i Cluj-Napoca
a fost respinsa ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta S. R. De R., în contradictoriu cu pârâta S.C. D.
SSR.L., în ceea ce privește taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe perioada aprilie 2010-decembrie 2011 și a penalităților de întârziere.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În speță, față de solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei SC D. SS la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune aferenta perioadei aprilie 2010-decembrie 2011 si a penalităților aferente, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 40 alin 3 din Legea nr.41/1994 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele
acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, iar potrivit aliniatului 4 din același articol, cuantumul taxelor pentru serviciul public de televiziune, pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Conform art. 4 din HG nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din HG nr.977/2003.
De asemenea, potrivit art. 6 din HG nr. 977/2003, pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune platitorii platesc penalitati pentru fiecare zi de întarziere, penalitatile determinandu-se în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distributie si Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru intarzierea la plata a facturii de energie electrica, fiind într-un cuantum procentual egal cu nivelul dobanzii datorate pentru neplata la termen a obligatiilor bugetare, stabilite conform reglementarilor legale in vigoare, aplicate la suma restanta.
Analizând textele legale mai sus citate se referă în mod expres la beneficiarii și deținătorii de receptoare radio, situație în care admisibilitatea unei cereri privind plata taxei radio este condiționată de dovedirea faptului că partea chemată în judecată a deținut un receptor radio și a beneficiat efectiv de serviciul prestat, neputând opera prezumția că toate persoanele fizice sau juridice beneficiază de acest serviciu și ca atare au o obligație de plată, dispozițiile legale neprevăzând expres o asemenea prezumție.
Mai mult, împotriva dispozițiilor art. 3 din HG nr. 977/2003 din interpretarea cărora s-a dedus existența unei prezumții în favoarea reclamantei
S.R.R. a fost admisă excepția de nelegalitate prin sent.civ. nr. 278/2009 a Curții de Apel Cluj, menținută prin dec-nr. 4949/2009 a I., urmând ca la soluționarea cauzelor de acest tip să nu se țină cont de dispozițiile art. 3 din HG nr. 977/2003.
În speță, reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâta a beneficiat în fapt de serviciile de radiodifuziune și să facă dovada comunicării facturii reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, în condițiile art. 1169 C.civ. De asemenea, instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada achitării în contul Electrica SA a sumelor de bani aferente taxelor TV și taxelor radio pentru perioada de facturare, cum reiese din adresa nr. 479/_ a Agenției de Furnizare a E. rgiei Electrice Cluj, f. 40.
Ca atare, instanța a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale în condițiile art. 1169 c.civ. deși sarcina probei îi aparține, motiv pentru care față de cele mai sus reținute a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei pentru taxa radio și penalitățile aferente perioadei aprilie 2010- decembrie 2011 și a penalităților de întârziere.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta SRR
solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată fără să tină seama de prevederile art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994 din care decurge în mod clar obligația de plată a pârâtei a taxei radio si de asemenea fără să tină seama de
mențiunile | Deciziei | Curții | Constituționale | nr.297/2004 | si Deciziei | I. |
nr.1930/_ | . |
Prin cererea de chemare în judecată recurenta a arătat faptul că pârâta are obligația de a achita taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în baza Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, și invocă în acest sens art.40 alin 3, în vigoare la momentul de fată, potrivit căruia "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România aie persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii".
Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au prezumata calitatea de beneficiar in accepțiunea Legii nr.41/1994 art.40 alin 3., iar în cazul de față nu se poate da o alta interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr.297/2004 că textul de lege este constituțional.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.1930/_ și pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere la adoptarea sentinței, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004. Astfel, în interpretarea acestei sintagme, trebuie să se aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art 40 alin 3 din Legea 41/1994.
In acest sens precizează apelanta, că potrivit Deciziei nr.297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, că susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția.
Recurenta redă alăturat criticile: obligativitatea plății de către toate persoanele juridice române a taxei pentru serviciul public, independent de condiția deținerii de receptoare, este nejustificată, întrucât textul de lege criticat nu ia în considerare ca unele dintre acestea să nu dețină receptoare...".
Rezultă că prin pronunțarea deciziei, Curtea Constituționala a clarificat problema obligativității plații taxei, indiferent de deținerea sau nu de receptoare, iar prevederile HG nr.977/1994 art. 3 alin. 2 nu contravin cu nimic celor prevăzute de art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994.
Astfel, prin Decizia nr, 1930/_, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: În cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar
...obligativitatea plății acestor două taxe".
" De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s~a procedat în cazul persoanelor fizice..."
"Sintagma - beneficiari ai acestor servicii ~ nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel Cluj au abordat-o",
Conform art.5 din HG nr.977/2003, taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, se va încasa de la plătitorii acesteia prevăzuți la
art.1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica" SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate. Persoanele juridice care nu au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice încheiate cu societățile mandatate sau își asigură pe cont propriu energia electrică au obligația de a plăti taxa radio direct la S. R. de R. .
Astfel, în baza contractelor de mandat încheiate de SRR, fiecare dintre societățile de furnizare a energiei electrice rezultate în urma reorganizării, respectiv privatizării "Electrica SA", încasează taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și virează sumele încasate în contul SRR, fără ca mandatul să se întindă și asupra formulării acțiunilor în justiție în ceea ce privește recuperarea taxei radio.
În cazul de față, pârâta având contract de furnizare energie electrică, derularea procedurii de încasare a taxei radio s-a realizat prin intermediul Electrica Furnizare SA (procedură nefinalizată, având în vedere neplata taxei radio de către pârâtă).
Prin urmare, aste incontestabil faptul că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune trebuie să parvină SRR, iar cea îndreptățită în a promova acțiuni în justiție în situația în care nu se încasează această taxă, este SRR.
Așa cum reiese din conținutul facturilor atașate cererii de chemare în judecată, acestea prevăd printre altele, la produse și servicii facturate, și taxa radio.
Prin urmare este inadmisibil ca instanța de fond sa motiveze soluția data pe considerentul ca SRR nu a facut dovada achitării taxei radio in contul Electrica SA, in condițiile in care SRR este cea in drept sa încaseze taxa radio.
In motivarea sentinței atacate cu recurs de societatea noastră instanța de fond face trimitere in mod eronat la taxa TV, in condițiile in care taxa TV este perceputa de S. R. de Televiziune si nu de S. R. de R.
, reclamanta din prezenta cauză.
De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui, să țină seama instanța de judecată la pronunțarea hotărârii, menționează faptul că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei radio iși găsește reglementarea constituționala in art. 31 alin 5 din Constituția României, care stabilește,,printre drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare. A. . 2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome. Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât si obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.
Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea si funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
In acest context, fundamentul plații taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat în concluzie, în mod esențial, de obligația constituțională a cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului
(cheltuiala privind organizarea si funcționarea SRR, rezultând, după cum am arătat, din obligația constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, dar și din cea de a asigura și de a stimula accesul la cultură) o desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului și deci afectarea acestui drept, al oricărui cetățean, persoana fizica sau juridică (fiind cunoscut faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și persoana juridică este considerată cetățean).
Prin intampinarea formulata intimata SC D. SS
a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta SRR, mentinerea hotararii de fond si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare s-a arătat în esență că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, criticile recurentei nefiind fondate .
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, T. ul reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare .
Cererea de chemare in judecata este fundamentată pe prezumția legală de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune al paratei.
Reclamanta a arătat ca aceasta prezumție rezulta din H.G. nr. 977/2003 si Legea nr. 533/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2003 si art. 40 din Legea 41/1994, astfel cum a fost modificata.
Art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994, modificata, prevede ca persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Din acest text de lege rezulta ca legea nu prezumă calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune al tuturor persoanelor juridice întrucât nu prevede expres o asemenea prezumție.
Din interpretarea aceluiași text de lege rezulta ca persoana juridica beneficiara a serviciului de radiodifuziune este acea persoana juridica in favoarea căreia se prestează efectiv acest serviciu public.
Prezumția pe care reclamanta si-a întemeiat acțiunea era prevăzuta doar de art. 3 din HG 977/2003.
O, în privința acestui text legal prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2.102 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 691 din 14 octombrie 2009, prin care s-a examinat recursul declarat de S. Comercială Kart Construct -
S.R.L. Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a anulat art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 și art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003.
În aceste hotărâri judecătorești se confirmă interpretarea art. 40 alin.
3 din Legea 41/1994 mai sus indicată și se statuează că art. 3 din HG 977/2003 prezumând aceasta calitate de beneficiar contravine art. 40 alin. 3 din Legea 41/1990 negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii sau nu a receptoarelor radio.
Deciziile Curții Constituționale invocate se referă la constituționalitatea art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 pornind de la premisa că acest text de lege se referă la persoane juridice beneficiare, ceea ce confirma interpretarea instanței mai sus indicata.
Modificările aduse H.G. nr. 977/2003 prin H.G. nr. 1012/2009 și existenta unor proiecte de modificare ale Legii nr. 41/1994 sunt irelevante in cauza, textul actual al art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 nepermițând alta interpretare a sferei persoanelor juridice obligate sa plătească taxa de radiodifuziune.
Având in vedere faptul ca art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 condiționează calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune de prestarea efectiva a acestui serviciu către persoana juridica in cauză, că art. 3 din H.G. nr. 977/2003 a fost constatat ca fiind nelegal si împrejurarea că reclamanta nu a dovedit în speță calitatea pârâtei de beneficiară a serviciilor sale, tribunalul apreciază că sunt nefondate criticile recurentei, nefiind prezent în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. S-a dat eficiență și dispozițiilor art. 304¹ din același cod, hotărârea nefiind supusă apelului.
Astfel, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 299 alin. 1, art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.pr.civ., urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. de R. împotriva sentinței civile nr. 6073 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj- Napoca, care va fi menținută în totul.
În baza prevederilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., față de soluția adoptată va obliga recurenta să plătească intimatei SC D. SS suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentand onorariu avocațial (f.12,13).
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. R. DE R. împotriva sentinței civile nr. 6073 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o menține în totul.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC D. SS suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2013.
Președinte, E. L. | Judecător, M. O. -S. | Judecător, D. -I. T. |
Grefier, L. C. |
L.C. 05 Septembrie 2013 Red/Dact.M.O.S./A.P:-_
← Încheierea civilă nr. 212/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 14/2013. Pretenții → |
---|